Europa de Est, sub Cupola de foc. Recorduri istorice de căldură

europa-de-est,-sub-cupola-de-foc.-recorduri-istorice-de-caldura
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

După ce a făcut ravagii în partea occidentală a bătrânului continent,„cupola de foc” se mută treptat în țările din estul Europei. Rând pe rând sunt doborâte recorduri istorice de căldură, din Polonia în Ungaria sau Cehia. Alte țările din regiune se confruntă cu fenomene meteo extreme, iar autoritățile iau măsuri urgente de protejare a cetățenilor.

Săptămâna trecută, al doilea val de căldură a afectat Europa de Vest în mai puțin de o lună. Din nordul Africii a lovit un val de căldură cu temperaturi de 43 de grade Celsius în orașele de coastă mediteraneene. Însă, de la finalul săptămânii, acesta s-a mutat în cealaltă extremă a continentului, afectând România, dar și alte țări din regiune.

Record absolut în Polonia: 40,5 grade la umbră

  • Astfel, temperaturile din Polonia au atins cel mai înalt nivel din istorie, pe măsură ce valul de căldură care a lovit vestul Europei a invadat și partea de Est.
  • Duminică după-amiază, s-a înregistrat o cifră de 40.5°C (104.9°F) în orașul Słubice și 40.3°C în orașul Toruń, a declarat Agnieszka Prasek, purtătoarea de cuvânt a agenției meteorologice de stat IMGW-PIB. Ambele depășesc recordul polonez din toate timpurile, cel de 40.2°C.

Polonia se confruntă cu cele mai mari temperaturi din istorie. Foto: Klaudia Radecka / Agencja Wyborcza.pl

  • Cea mai mare parte a Poloniei s-a confruntat duminică cu temperaturi de peste 35°C, scrie Notesonpoland. Sâmbătă, Słubice, localitate aflată la granița vestică cu Germania, înregistrase deja cea mai mare temperatură din istoria Poloniei ’în luna iunie, de 38.9°C. Astfel a fost depășit un record de 105 ani, de 40.2C, stabilit în anul 1921.

Guvernul de la Varșovia condus de Donald Tusk a emis mai multe mesaje către populație, recomandându-i “să evite soarele și activitatea epuizantă”, să cosume multă apă și să se poarte pălării. Numeroase orașe au instalat perdele de apă pentru a ajuta cetățenii să se răcorească.

Premierul Peter Magyar a decis să se lucreze de acasă, începând de luni

Și Ungaria anunță depășirea unui record de căldură istoric, cu o valoare de 40.7 C raportată la Budakalász. Guvernul de la Budapesta a impus munca de la distanță în sectorul public începând de astăzi. Premierul le-a cerut inclusiv companiilor din mediul privat, pe contul său de Facebook, să recurgă la această măsură.

Guvernul de la Budapesta a dispus măsuri de urgență pentru limitarea efectelor caniculei

Le cerem tuturor angajatorilor să facă acest lucru, dacă este posibil. Recomandăm amânarea muncii în exterior, a scris Magyar duminică seara, relatează Magyarhirlap.hu.

Temperaturi-record și în Cehia sau Serbia

Praga / Sursă Foto: Pixabay – Ilustrativ

Cehia, Polonia și Ungaria au depășit valori de 40C duminică, pe măsură ce valul torid din Occident, care a provocat deja sute de morți, s-a mutat înspre estul comtinentului.

Pe lângă Polonia, și Cehia a raportat cea mai ridicată temperatură din toate timpurile. Este vorba de valoarea de 41.9 C înregistrată în localitatea Doksany, confirmată duminică după-amiază de Insitutul meteo. “Temperaturile continuă să crească, nu este punctul maxim final”, se arată într-o declarație oficială a autorităților de la Praga.

Incendii de vegetație în lanț în Croația

Și Croația se confruntă cu efectele temperaturilor caniculare. Cel mai notabil astfel de efect sunt incendiile de vegetație care au cuprins țara de pe coastele Mării Adriatice, scrie Croatiaweek. 

Dubrovnik, orașul european de la malul mării, considerat constant unul dintre cele mai bune din lume

Duminică seara, un mare incendiu de vegetație a izbucnit pe insula croată Vis, necesitând un răspuns de urgență majoră. Pompierii s-au luptat toată noaptea cu flăcările pentru a le împiedica să cuprindă casele din proximitate. Incendiul s-a declanșat în jurul orei 22.30 în pădurea de pini de lângă Komiža, care flanchează drumul către Podhumlje.

Valul de căldură extremă mătură Europa de la Vest la Est

Cea mai mare parte a Europei se confruntă, începând de săptămâna trecută, cu temperaturi de-a dreptul sufocante. Multe țări raportează recorduri istorice, printre care Franța, Germania, Elveția, Danemarca și Republica Cehă, potrivit TheGuardian.

Canicula face ravagii în toată Europa

Specialiștii meteo avertizează că vremea extremă va continua și la începutul săptămânii în cea mai mare parte a Poloniei. Însă, pe  lângă căldura toridă, Polonia a primit alerte meteo pentru furtuni severe cu căderi masive de precipitații și rafale de vânt puternic.

Peste 191 milioane de oameni din întreaga Europă s-au confruntat cu temperaturi de minim 35C, cu alerte de vreme extremă de-a lungul regiunii. Germania a doborât propriul record, cu 41.7C la Coschen, în apropierea graniței poloneze. În Franța s-au înregistrat zeci de decese din cauza vremii extreme. 

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *