Cezara Ștefăniu, eleva care a obținut singura medie 10 la Evaluarea Națională în Iași

cezara-stefaniu,-eleva-care-a-obtinut-singura-medie-10-la-evaluarea-nationala-in-iasi
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

Cezara Ștefăniu, absolventă a Colegiului Național „Costache Negruzzi” Iași, este singura elevă din județ care a obținut media 10 la Evaluarea Națională 2026. Performanța vine după un an și jumătate de pregătire intensă, dar și după multă muncă depusă pe parcursul gimnaziului.

Cezara Ștefăniu, eleva care a obținut singura medie 10 la Evaluarea Națională în Iași

Eleva spune că momentul în care a văzut rezultatul a fost unul greu de descris.

„Când am văzut media 10, pentru câteva clipe, nu am putut să cred că e real. M-am simțit plină de recunoștință față de profesori și față de munca depusă în acești ani de gimnaziu. Pentru mine a fost un vis să iau nota 10 la acest examen, chiar mi-am scris și pe un bilețel pe care l-am lipit în camera mea și l-am purtat cu mine la cele două probe”, a povestit Cezara.

Pentru acest rezultat, eleva s-a pregătit constant, atât prin studiu individual, cât și cu ajutorul profesorilor.

„Am lucrat timp de un an jumătate și am făcut și meditații, atât la română, cât și la matematică, dar am învățat foarte mult și de la clasă cu ajutorul profesorilor mei”, a spus aceasta.
Cezara își dorește să continue studiile la profilul matematică-informatică la Colegiul Național „Costache Negruzzi” și ia în calcul ca, pe viitor, să urmeze Facultatea de Drept, posibil în străinătate.

Diriginta elevei, prof. Dalia Mațoschi, spune că rezultatul nu a fost o surpriză pentru cei care au cunoscut-o.

„Cezara este o mândrie pentru noi. S-a remarcat încă de la începutul anilor de gimnaziu prin ambiție și printr-o putere foarte mare de muncă. Acest rezultat nu a fost o surpriză, și eu și colegii ne așteptam. Este o elevă foarte ambițioasă, când își propune ceva, reușește fără îndoială. Indiferent de ora la care este solicitată sau proiect, reușește să facă față”, a declarat aceasta.

Și conducerea Colegiului Național „Costache Negruzzi” Iași apreciază performanța elevei.

„Un nou rezultat valoros care înseamnă consecvență, înseamnă certitudinea că în școala noastră elevii cresc frumos și că ajung la reușite deosebite validate prin examene externe. Cezara este o elevă deosebită, nu e surprinzător rezultatul. Desigur, aș fi așteptat și alte rezultate de la această clasă de a VIII-a B foarte valoroasă, unde se află și celebrul Andrei Nemțișor, olimpic la matematică care a intrat prin palmaresul olimpic, nu a mai trecut prin Evaluarea Națională. Cezara înseamnă seriozitate, tenacitate, inteligență nativă, dar și studiu și ambiție foarte multă”, a transmis prof. Camelia Gavrilă, directorul colegiului.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *