Mai mulți ani de pușcărie pentru criminalii din Țibana! Au omorât un om nevinovat… din greșeală!

mai-multi-ani-de-puscarie-pentru-criminalii-din-tibana!-au-omorat-un-om-nevinovat…-din-greseala!
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

Instanța de apel a stabilit pedepse mai aspre, dispunând mai mulți ani de pușcărie pentru criminalii din Țibana, care au ucis un om nevinovat. Aceștia voiau să se răzbune pe un bărbat care îi deranjase, însă au atacat altă persoană. Pentru a prinde curaj, înainte de săvârșirea atrocităților, au trecut pe la bar.

Vor sta mai mulți ani după gratii, în urma hotărârii instanței de apel. Bărbații au ucis cu bestialitate un bărbat nevinovat.

Mai mulți ani de pușcărie pentru criminalii din Țibana!

Magistrații Curții de Apel Iași au pronunțat miercuri, 1 iulie 2026, hotărârea definitivă în dosarul crimei care a îngrozit comunitatea din Țibana, atunci când un bărbat a fost ucis după ce un grup de tineri a confundat locuința victimei cu cea a persoanelor pe care voiau să se răzbune. Instanța a respins apelurile formulate de inculpați și a admis apelul procurorilor, majorând pedepsele aplicate agresorilor.

„Instanța respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații apelanți Adelin Ionel Florea, Andrei Pal, Ioan Viorel Gheorghe, Sergiu Ionuț Damaschin, Marin Ion Florea, Nicu Costel Florea. Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași”, se arată în hotărârea instanței.

Cea mai mare condamnare a primit-o Adelin Florea, considerat autorul principal al atacului. Acesta era cunoscut în comunitate drept „cuțitarul”, având un trecut infracțional. Dacă Tribunalul Iași îl condamnase la o pedeapsă rezultantă de 19 ani și 6 luni de închisoare, instanța de apel a majorat-o la 22 de ani și 6 luni de închisoare.

De asemenea, măsurile educative dispuse pentru inculpații minori au fost dublate. Sergiu Ionuț Damaschin, Marin Ion Florea și Nicu-Costel Florea vor executa câte trei ani într-un centru educativ, față de un an și șase luni, cât stabilise prima instanță.

„20 de pari, ghioage, o furcă și un topor”

Crima a avut loc în seara de 9 septembrie 2023 și a pornit de la un conflict minor petrecut în timpul Raliului Iașului. După incident, câțiva tineri au consumat alcool și au hotărât că lucrurile „nu pot rămâne așa”, punând la cale o răzbunare.

Adelin Florea a venit la întâlnirea cu ceilalți băieți cu o căruță în care avea aproximativ 20 de pari, ghioage, o furcă și un topor. Înainte de plecare, acesta și-a încurajat prietenii, îndemnându-i să îl susțină în ceea ce avea să fie una dintre cele mai odioase crime din Țibana.

Grupul a pornit prin sat în căutarea celor implicați în conflict, însă a ajuns la casa greșită. Victima, Vasile F., nu avea nicio legătură cu altercația din timpul zilei.

Crezând că în fața casei sale au venit persoane care voiau să-l atace, Vasile F. a ieșit cu o lopată, iar fiul și ginerele său au luat câte un par pentru a se apăra. Agresorii au interpretat gestul ca o confirmare că găsiseră persoanele căutate și au început atacul.

În timpul confruntării, Vasile F. l-a lovit cu lopata pe Adelin Florea. Acesta s-a ridicat imediat și a strigat către ceilalți: „Dați-i, că mi-a rupt gura!”, după care a intrat în curte cu toporul în mână.

Loviturile aplicate victimei au fost extrem de violente. Potrivit anchetei, Adelin Florea l-a lovit repetat cu toporul și cu picioarele, până când bărbatul nu s-a mai mișcat. Atacul s-a oprit abia în momentul în care a intervenit soția victimei.

L-au ucis în bătaie

Vasile F. a fost transportat în stare gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde medicii au constatat un  politraumatism cranio-cerebral, fractură de mandibulă și leziuni grave la coloana cervicală. În următoarele ore a rămas paralizat, iar după aproape două luni de spitalizare a murit din cauza complicațiilor provocate de rănile suferite.

În timpul procesului, inculpații au încercat să își minimizeze implicarea, fiecare susținând că responsabilitatea aparține celorlalți. Adelin Florea a invocat inclusiv o presupusă „ură personală” a polițiștilor față de el, însă apărarea nu a fost reținută de instanță.

Prin hotărârea definitivă pronunțată la 1 iulie, Curtea de Apel Iași a apreciat că pedepsele stabilite de Tribunalul Iași erau prea blânde în raport cu gravitatea faptelor și a admis apelul formulat de procurori. Decizia este definitivă și pune capăt procesului penal într-un dosar care a avut la bază o răzbunare transformată într-o crimă, după ce agresorii au atacat din greșeală un om care nu avea nicio legătură cu conflictul.

Magistrații de la Curtea de Apel Iași au stabilit pedepse mai aspre, dispunând mai mulți ani de pușcărie pentru criminalii din Țibana, care au ucis un om nevinovat.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *