Surpriză pe Ștefan cel Mare! Mihai Chirica, surprins la plimbare alături de Olguța Vasilescu

surpriza-pe-stefan-cel-mare!-mihai-chirica,-surprins-la-plimbare-alaturi-de-olguta-vasilescu
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

O apariție neașteptată a atras atenția reporterilor BZI, miercuri, 9 septembrie, pe bulevardul Ștefan cel Mare din Iași. Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost surprins în timp ce se plimba alături de Olguța Vasilescu, primarul Craiovei și președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), aflată la Iași pentru o serie de discuții privind administrația locală și viitorul fondurilor europene.

Cei doi edili au fost fotografiați împreună în centrul Iașului, într-un moment mai puțin formal, în contextul vizitei Olguței Vasilescu la ședința Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România.

Mihai Chirica și Olguța Vasilescu, plimbare relaxată pe Ștefan cel Mare

Prezența primarului Craiovei la Iași a avut însă și o miză administrativă importantă. Olguța Vasilescu a susținut că, în următorul ciclu financiar european, administrațiile locale ar trebui să poată accesa mai ușor fondurile europene, iar proiectele să fie gestionate în principal la nivel regional, prin Agențiile de Dezvoltare Regională.

„Ne dorim ca proiectele pe care le implementăm în viitorul ciclu financiar să se deruleze pe regiuni, prin ADR-uri, şi nu prin autorităţile de management ale ministerelor”, a declarat Olguța Vasilescu la Iași.

Președintele AMR a explicat că administrațiile regionale cunosc mai bine problemele și prioritățile fiecărei zone, iar o astfel de abordare ar putea reduce întârzierile în accesarea banilor europeni.

„Pe regiuni se cunosc foarte bine problemele”, a punctat Vasilescu, dând exemplul diferențelor dintre proiectele și nevoile unor municipii precum Craiova și Iași.

Mesajul vine într-un moment în care administrațiile locale își pregătesc proiectele pentru următorul exercițiu financiar european. Potrivit Olguței Vasilescu, poziția AMR este susținută și de Asociația Comunelor și Orașelor, precum și de Uniunea Națională a Consiliilor Județene.

La ședința de la Iași a participat și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Vasilescu a subliniat colaborarea bună avută până acum cu ministerul și a transmis speranța că ministrul va mai participa la reuniunile Asociației Municipiilor.

Întâlnirea dintre Mihai Chirica și Olguța Vasilescu, surprinsă de reporterii BZI pe bulevardul Ștefan cel Mare, vine astfel în contextul unor discuții importante pentru administrațiile locale: cum vor fi împărțiți și accesibili banii europeni în următorii ani și cât de multă putere vor avea regiunile în gestionarea proiectelor.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *