Amendă penală de 2.700 de lei pentru un furt! Procurorul a formulat apel

amenda-penala-de-2.700-de-lei-pentru-un-furt!-procurorul-a-formulat-apel
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

Vasile Iulian Lucan a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.700 de lei, întrucât a săvârșit o infracțiune de furt. Tânărul nu se află la primul contact cu legea. Încă de când era minor, acesta a fost împins de sărăcie la săvârșirea de infracțiuni. Atât inculpatul, cât și reprezentantul Ministerului Public au formulat apel cu privire la hotărârea pronunțată de Judecătoria Iași.

Amendă penală de 2.700 de lei pentru un furt!

Vasile Iulian Lucan a ajuns din nou în fața magistraților ieșeni, după ce a contestat sentința prin care Judecătoria Iași l-a condamnat la amendă penală pentru furt. Primul termen al apelului a avut loc miercuri, 9 septembrie 2026, la Curtea de Apel Iași, instanța urmând să analizeze criticile formulate împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță.

La sfârșitul lunii aprilie 2026, Judecătoria Iași a dispus condamnarea lui Vasile Iulian Lucan la o amendă penală în valoare de 2.700 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

„Condamnă pe inculpatul Vasile Iulian Lucan la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.700 lei, stabilită prin înmulțirea unui număr de 270 zile-amendă cu suma corespunzătoare zilei-amendă, stabilită de instanță la 10 lei pentru săvârșirea infracțiunii de furt”, se arată în hotărârea Judecătoriei Iași.

Sentința a fost însă atacată cu apel, atât de inculpat, cât și de procuror, astfel că dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Iași.

Pe lângă amenda penală, Judecătoria Iași a atras atenția inculpatului și asupra consecințelor neexecutării cu rea-credință a pedepsei. Instanța a precizat că, în cazul în care amenda nu este achitată în termenul legal de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, aceasta poate fi înlocuită cu zile de închisoare efectivă, potrivit dispozițiilor legale menționate în sentință.

Totodată, în cazul în care inculpatul nu poate achita integral suma în termenul de trei luni, acesta poate solicita eșalonarea plății. Potrivit hotărârii, judecătorul delegat cu executarea poate dispune, la cererea inculpatului, plata amenzii în rate lunare, pe o perioadă de cel mult doi ani.

Daune materiale în cuantum de 1.000 de lei

Judecătoria Iași a mai dispus obligarea lui Vasile Iulian Lucan la plata sumei de 1.000 de lei către partea civilă, cu titlu de daune materiale.

Faptele pentru care tânărul a ajuns în fața instanței datează din vara anului 2023. Potrivit situației reținute în dosar, Lucan a recurs la furturi după ce a rămas fără un loc de muncă stabil.

Tânărul în vârstă de 25 de ani a relatat că, încă din adolescență, s-a descurcat singur și că a avut diferite locuri de muncă. În anul 2023, după o perioadă în care nu a avut un serviciu stabil, s-a angajat la începutul lunii iulie pe un șantier de construcții. Pentru că nu își primise încă salariul, acesta ar fi ajuns să recurgă la furturi.

Acesta și-a început seria de furturi la data de 30 iulie 2023, în jurul orei 13:00, pe Splai Bahlui, când a observat o femeie care se odihnea pe o bancă și care avea o geantă în mână. S-ar fi apropiat din spatele acesteia, i-ar fi smuls geanta și ar fi fugit.

După ce a verificat conținutul genții, ar fi găsit aproximativ 350 de lei, precum și mai multe bunuri personale și documente. Banii și obiectele personale ar fi fost păstrate, în timp ce geanta și actele ar fi fost abandonate în iarba din apropierea unui bloc.

O zi mai târziu, în noaptea de 31 iulie 2023, ar fi urmat o faptă similară. De această dată, victima avea un rucsac roz, pe care tânărul i l-ar fi smuls și apoi ar fi fugit. În interior ar fi găsit doar 13 lei.

Cea de-a treia faptă s-ar fi produs pe 5 august 2023, în jurul orei 17:00, tot pe Splai Bahlui.

Tânărul în vârstă de 25 de ani, Vasile Iulian Lucan, a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.700 de lei, după ce a săvârșit o infracțiune de furt.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *