la fel cum au procedat și minerii de criptomonede spre finalul unei alte bule speculative, antreprenorii din industria soluțiilor de inteligență artificială achiziționează componente PC și sisteme pre-asamblate indiferent de preț și în orice cantitate disponibilă, prinși într-o cursă nebună pentru echiparea centrelor de date cu suficientă putere de calcul pentru… ceva. Nu este clar ce anume, dar unii spun că AI-ul va rezolva toate problemele umanității.
Dar între timp, poze-spion apărute pe rețelele sociale din China arată cum producția de acceleratoare Gigabyte RTX 5090 pentru gaming este deturnată chiar din incinta fabricii spre a fi trimisă „la palet” clienților din industria centrelor de procesare AI, dispuși să plătească pe loc un preț mai bun decât ce ar putea fi obținut de pe urma clienților retail.
Interesant de remarcat, aceste firme nu folosesc cipuri RTX PRO 6000, acceleratoarele dedicate pentru centre de date pe care NVIDIA le comercializează de fapt pentru această activitate. Plăcile video în cauză sunt RTX 5090 standard pentru piața retail, aceleași plăci pe care jucătorii s-au chinuit să le găsească la prețuri apropiate de prețul recomandat de producător. Odată ce vor fi scoase din ambalajul devenit aproape inutil, acestea își vor găsi noua casă în platforme AI multi-GPU. Trebuie menționat că unele elemente ale acestor fotografii par a fi modificate sau cel puțin editate cu AI, așa că „dovezile” nu pot fi considerate 100% de încredere
Însă lipsa stocurilor în magazine și prețurile mult umflate afișate de magazinele care încă au aceste produse pe stoc spun aceeași poveste: consumatorii retail sunt dați la o parte de industria AI, care „devorează” stocurile hardware direct de la sursă.
Și da, situația nu este nemaiîntâlnită. În timpul boom-ului cripto, minerii au cumpărat plăci video GeForce în cantități uriașe, în timp ce gamerii de PC au fost lăsați să se descurce cum pot. Apoi bula s-a spart, iar piața de second-hand a fost inundată cu acceleratoare grafice folosite, unele în stare bună dar și multe ajunse la stadiul de e-waste. Pentru că este vorba de componente intenționate pentru piața retail, plăcile video GeForce și PC-urile Nvidia Spark rechiziționate pentru echiparea centrelor de date nu pot avea o durată utilă de viață prea îndelungată. Iar odată ce vor fi scoase din centrele de date le vom vedea în mod inevitabil pe piața second-hand, nivelul de uzură acumulat în condiții de exploatare intensivă constituind o loterie în sine pentru cumpărătorii ademeniți de prețurile mici.
-
Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.
Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat
Back to top button









