Cercetătorul român care are istoria metalurgiei României la purtător trage un semnal de alarmă: Industria țării este pe butuci
Industria românească este aproape de un colaps în 2025, după mai mulți ani în care s-au închis zeci de fabrici, dintre care unele strategice pentru economia și securitatea României. Contactat în exclusivitate de Gândul, Petru Ianc, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice a tras un semnal de alarmă cu privire la situația în care se află astăzi industria României. Practic, explică el, în ultimele luni s-au închis două mari combinate siderurgice: Sidex și Hunedoara. Deși Sidex Galați încă nu s-a închis oficial, fabrica nu mai produce în acest moment. Producția de oțel a României a scăzut de la 13 mil. tone pe an înainte de 1990, la circa 2 mil. tone de oțel pe an în 2024. După 1990: prăbușirea sistemului După Revoluție, sistemul planificat s-a prăbușit și fiecare companie a rămas pe cont propriu. „În 1990, edificiul economiei de piață s-a prăbușit, în așa fel încât companiile au devenit independente, rupte de ministere. Ele au rămas cu capitalul social pe care îl aveau, lipsite de finanțare, nu puteau lua credite bancare și nu mai aveau comenzi de stat. În 1990 sau 1991 s-au spart cooperativele, CAP-urile și gospodăriile de stat. Țăranii au primit pământul înapoi, dar nu aveau bani pentru tractoare.” Privatizarea și monitorizarea europeană Situația s-a stabilizat parțial după privatizări, dar au apărut alte probleme. „Cel mai important factor, motivul pentru dezastrul de astăzi, a fost monitorizarea Comisiei Europene. La negocierile pentru aderare, s-a stabilit că siderurgia românească primise ajutor de stat de circa 1,3 miliarde de dolari. Conform regulilor Uniunii Europene, acest ajutor se acordă o singură dată și trebuia să ducă la viabilizare.” În anul 2008, companiile din România au demonstrat că pot fi viabile, însă costurile energiei au devenit o nouă povară. „În România este prețul cel mai mare la energia electrică și la gazul natural. Aceste costuri au afectat extraordinar competitivitatea companiilor mari consumatoare de energie din România.” Concurența externă: presiune pe piața românească Producătorii români s-au trezit într-o competiție inegală cu țări unde regulile de mediu nu sunt la fel de stricte. „În China, Turcia, India, Rusia, Ucraina și altele nu se aplică politica de mediu ca în Uniunea Europeană. Prețurile energiei sunt scăzute, companiile primesc ajutor de stat și exportă în piața Uniunii Europene la prețuri foarte mici. Producătorii din Europa plătesc prețuri ridicate și vând în pierdere.” Rezultatul: închideri de capacități de producție și declinul industriei mari „Acum două săptămâni s-a închis activitatea la Hunedoara, s-a închis activitatea la Galați și în 2022 s-a închis Alro Tulcea și toată industria de îngrășăminte.” Impactul importurilor ucrainene Un alt factor major îl reprezintă produsele venite din Ucraina, care intră pe piața europeană fără taxe. „Ucraina a primit statutul de țară din Uniunea Europeană și exportă fără contingente, fără taxe vamale, inundând piața Uniunii Europene cu produse ieftine. Sunt ieftine pentru că au energie ieftină, resurse proprii de minereu și cărbune și, probabil, forță de muncă mai ieftină.” În timp ce alte state europene își sprijină industria, România nu face același lucru „Germania a dat miliarde pentru a ajuta companiile să obțină energie mai ieftină și să facă investiții. Guvernul României nu a dat aceste facilități. Mai mult, anul acesta compensațiile pentru emisiile indirecte au scăzut de la 70–80% la doar 10–15%.” Privind în perspectivă, lipsa sprijinului guvernamental, costurile uriașe ale energiei și importurile ieftine pun pe butuci industria României. Surse foto: Profimedia AUTORUL RECOMANDĂ: Diana Șoșoacă, chemată la Parchet ca SUSPECT într-un dosar cu 11 acuzații. Procurorii spun că poate fi adusă cu mandat Culmea iresponsabilității! Jurnalistul Lucian Mîndruță cere sfaturi de slăbit pe Facebook. Comentariile sunt pline de tratamente și medicamente interzise în România. Soția lui Mîndruță e medic Scandal în Coaliție. PSD vrea să răstoarne măsurile din EDUCAȚIE ale „Legii Bolojan”. Bursele ar putea reveni și profesorii să fie plătiți ca înainte
Trump cere concedierea unei foste oficiale Biden angajate la Microsoft

Trump a declarat pe Truth Social că Monaco reprezintă „o amenințare la adresa securității naționale a SUA”, mai ales având în vedere contractele importante pe care Microsoft le are cu guvernul american. „În opinia mea, Microsoft ar trebui să o concedieze imediat”, a scris el. Monaco a coordonat răspunsul Departamentului de Justiție la atacurile din 6 ianuarie 2021 ale susținătorilor lui Trump asupra Capitoliului. Ea a ocupat funcții în administrațiile Obama și Biden înainte să se alăture Microsoft în iulie. Autorizațiile sale de securitate au fost revocate în februarie, iar Trump susține că i-a fost interzis accesul în clădirile federale. Măsura vine după punerea sub acuzare a fostului director FBI James Comey și pare să facă parte din eforturile lui Trump de a se răzbuna pe oponenții politici. El a spus reporterilor că se așteaptă la „mai multe acuzații” împotriva adversarilor săi. Microsoft a refuzat să comenteze, iar Monaco nu a răspuns solicitărilor de comentarii.
Cât costă să trăiești o lună în Germania. Ce salariu trebuie să ai pentru o viață decentă în 2025

Cât costă să trăiești o lună în Germania. Ce salariu trebuie să ai pentru o viață decentă în 2025. Mulți români se întreabă cât ar trebui să câștige pentru a trăi decent în Germania. Potrivit ziarulromanesc.de, următoarele sume sunt suficiente. În Germania se vorbește intens despre „clasa de mijloc”, o adevărată „locomotivă” a bunăstării țării. Ce înseamnă, totuși, „viață demnă și liniștită” în Germania? OECD definește „clasa de mijloc” prin gospodăriile cu venituri între 75 și 200% din mediana veniturilor nete dintr-o țară. În Germania, pentru o persoană singură, asta se traduce în venituri de 1.500 – 4.000 de euro net pe lună. „Miza” crește însă pentru un cuplu cu doi copii, de exemplu, care are un prag de 3.000 – 8.000 euro net. Două treimi dintre germani pot fi încadrați cu ușurință în clasa de mijloc. Potrivit analizei Bundesbank, în 2021, valoarea medie netă a avuției gospodăriilor germane era de 316.500 euro, în timp ce mediana era mult mai scăzută: 106.600 euro. Pentru a duce o viață demnă în Germania, un om trebuie să câștige cel puțin 1.500 de euro net lunar, dacă e singur și 3.000 de euro net pentru o familie cu copii. De asemenea, limita superioară a clasei de mijloc se ridică la 8.000 de euro net pe lună, considerată un adevărat „punct cardinal” în privința stabilității financiare la nivel de gospodărie. Cam cât te costă să umpli coșul de cumpărături în Germania? Aici o avem o listă cu prețurile pentru cărnuri, fructe, legume, produse lactate, cereale, băuturi alcoolice și băuturi răcoritoare: Pâine (250g)= 1.81€ Un cofrag de ouă= 2.65€ Un kilogram de aripioare de pui= 7.79€ Un kilogram de mere= 2.63€ Un litru de lapte= 1.04€ Un kilogram de brânză făcută în zonă= 12.74€ Un kilogram de varză= 1.32€ Un kilogram de ceapă= 0.99€ 1 kilogram de cartofi= 1.70€ 1 kilogram de roșii= 1.29€ 1 Kg de portocale= 2.34€ 1 kilogram banane= 1.76€ Cât costă mâncarea la un restaurant din Germania? Aici avem o listă cu prețurile pentru cafea, apă, sucuri, meniul zilei, hamburgeri și altele: Mâncare pentru o persoană la un restaurant ieftin= 12.83€ Mâncare pentru două persoane la un restaurant de calitate= 55.05€ Un meniu McDonald’s= 8.65€ Cafea cu lapte= 3.16€ O doză de Coca-Cola sau Pepsi (0.33l)= 2.74€ O sticlă cu apă (0.33l)= 2.38€ Autorul recomandă:
Alegeri istorice: generația care poate trimite Moldova cu acte în regulă în Uniunea Europeană

Pe 28 septembrie 2025 vor avea loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. Sunt organizate 301 secții de votare în diaspora, dintre care 23 în România. Au fost înregistrați 23 de concurenți electorali: 15 partide, 4 blocuri electorale și 4 candidați independenți. Alegerile sunt percepute ca un moment decisiv pentru viitorul european al Moldovei și ca test pentru orientarea pro-UE versus influența rusă. Într-o legislatură ce se va întinde până în 2029, dacă va exista o decizie pro-europeană susținută de un președintele pro-UE, Maia Sandu, și un guvern dedicat, ratificarea finală și aderarea oficială ar putea deveni realitate. Totuși, dacă Parlamentul ales va fi ostil sau ezitant, întregul proces ar putea fi blocat, transformând potențialul progres într-un blocaj politică durabil. Referendumul din 2024 Referendumul constituțional pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a avut loc pe 20 octombrie 2024. Rezultatele finale au arătat o victorie la limită pentru tabăra pro-europeană: 50,46% dintre alegători au votat „DA”, în timp ce 49,54% au optat pentru „NU”. Prezența la vot a fost suficientă pentru validarea scrutinului. Observatorii internaționali, inclusiv OSCE/ODIHR, au apreciat că procesul electoral a fost bine administrat și că cetățenii și-au putut exprima liber opțiunea, deși au existat avertismente privind tentative de interferență externă și campanii de dezinformare. Prin acest referendum, Republica Moldova și-a înscris în Constituție obiectivul strategic de aderare la Uniunea Europeană, transformând orientarea pro-UE într-o obligație legală pentru toate guvernele viitoare. Sprijin european și pași concreți spre aderare Pe 10 septembrie 2025, Parlamentul European a adoptat la Strasbourg o rezoluție de sprijin pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Documentul reafirmă sprijinul deplin pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei. Rezoluția condamnă tentativele Rusiei de destabilizare prin atacuri hibride, finanțări ilegale și dezinformare. Parlamentul European cere sprijin suplimentar politic, financiar și tehnic din partea UE pentru consolidarea democrației și a presei independente. Republica Moldova a finalizat screening-ul bilateral și se pregătește să deschidă negocierile de aderare la UE, scrie Radio Europa Liberă Moldova. În doar un an, experții au evaluat angajamentul și progresele Republicii Moldova pe drumul european. Procesul a presupus analiza a peste 100.000 de pagini de legislație și elaborarea unor planuri de armonizare. Primul cluster de negocieri va viza statul de drept, buna guvernare și drepturile fundamentale. Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, cere continuarea reformelor și consolidarea instituțiilor democratice. Viceprim-ministra moldoveană pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, avertizează că fără perseverență pe drumul european, toate progresele riscă să fie pierdute. Moldova a devenit țară candidată la UE în 2022, la scurt timp după depunerea cererii. În iunie 2024 au început oficial negocierile de aderare, dar deschiderea capitolelor este blocată de opoziția Ungariei. Ratificarea e cheia care deschide oficial ușa Uniunii Europene. Pentru Moldova, ratificarea va fi pasul decisiv, așa cum a fost pentru România în 2005, înainte de aderarea din 2007. Exact ca în cazul României, Parlamentul European și parlamentele naționale ale statelor membre vor avea ultimul cuvânt în ratificare.
A propus construirea unei piste de bob cu 2.000.000 de euro într-un sat din Timiș care mai are doar 13 locuitori
În ultima ședință a Consiliului Județean Timiș, Nicolae Bitea a propus să se facă o pistă de bob pe structură metalică în zona dealurilor Lipovei. Proiectul ar costa în jur de 2.000.000 de euro. Comeat estezona charlottenburg, singurul sat circular din România Localitatea Comeat este în comuna Bogda, din nordul județului Timiș, la graniță cu Aradul. Conform Wikipedia, satul, atestat documentar din secolul al XVI-la, mai are 13 locuitori. De altfel, toată zonă, inclusiv celebrul sat Charlottenburg cu casele dispuse în formă de cerc, este destul de depopulată. În ultimii ani, în zonă au apărut mai multe piscine private exclusiviste însă, tocmai pentru că zona e foarte retrasă. Și iată, un consilier are și ideea să se facă pistă de bob la deal. Ca la Toplița și cu cost de 2.000.000 de euro Miercuri, la ședința de consiliu județean, Nicolae Bitea (PNL) a spus că a vizitat zona recent și consideră că s-ar putea face acolo o pistă de bob pe structură metalică, pe care și amatorii se pot da cu sania. „V-aș ruga să identificăm măsuri pentru atragerea de fonduri europene sau chiar din resurse proprii ale CJT, dar să analizăm și posibilitatea unui parteneriat public-privat pentru construcția unei piste de bob pe structură metalică în această zonă. Există numeroase exemple în țară: Toplița, Cheile Grădiștei, Stâna de Vale, Lunca de Sus, Lacul Roșu. Sunt exemple de succes de atragerea turiștilor în zonă, crearea de noi locuri de muncă și asigurarea de investiții conexe în zonele respective. De aceea, v-aș ruga să analizați această propunere, să o luați în calcula. Avem anul acesta spre analiză și la începutul anului viitor când creionăm bugetul să putem să facem primii pași. Zona pe care o recomand este localitatea Comeat. Nu cred că ar costa mai mult de 1,5 – 2 milioane de euro”, a spus Bitea în plen, cu argumentele că în zonă există drumuri, autostrada nu e departe, există piscinele respective, dar și fosta tabără școlară și un muzeu cinegetic. Președintele CJT vrea pistă la Nădrag, în Munții Poiana Ruscăi Președintele CJT Alfred Simonis a reacționat după ce a auzit propunerea colegului liberal, dar a zis că el ar vedea utilitatea unei piste la Nădrag, în munții Poiana Ruscăi. „Avem în vedere o astfel de pistă de bob, dar, din păcate, nu acolo. Ne gândeam că în zona Nădrag, zona de munte, vârful Padeș, unde sunt peste 1.300 de metri, s-ar preta mai bine pentru o astfel de investiție. Va trebui ca studiile care se vor elabora să ne spună care e soluția mai bună, Comeat sau Nădrag. Noi avem în plan să preluăm întreg muntele din administrarea comunei Nădrag și să identificăm o sursă de finanțare pentru a face investiții și a atrage turiști în zonă, care este cea mai bogată din acest punct de vedere”, a spus Alfred Simonis (PSD).
Un angajat al companiei Tesla solicită despăgubiri imense, după ce a fost lovit de un robot al fabricii. Suma fabuloasă cerută de bărbat
Peter Hinterdobler, în vârstă de 50 de ani, tehnician în robotică al companiei Tesla, a intentat un proces în valoare de 51 de milioane de dolari împotriva producătorului auto și a unui furnizor de robotică, susținând că ar fi fost lovit de un robot defect. Bărbatul acuză faptul că după lovitură, în iulie 2023, a rămas inconștient, suferind leziuni grave. El afirmă că, până acum, a cheltuit 1 milion de dolari pe tratamente medicale, iar în viitorul apropiat va avea nevoie de tratamente în valoare de cel puțin 6 milioane de dolari, scrie Daily Mail. Tehnicianul a declarat, în timpul procesului, că accidentul s-a produs în timp ce ajuta un inginer să demonteze un robot în fabrica companiei din Fremont, California, și spune că brațul mașinii „s-a eliberat brusc și fără avertisment, cu o forță mare”. Puterea brațului mecanic a fost combinată cu greutatea unui contragreutate de 3.600 kg, care l-a doborât și l-a lăsat întins pe podeaua fabricii. Acum, angajatul solicită despăgubiri în valoare totală de 51 de milioane de dolari pentru presupuse salarii pierdute, stres emoțional, durere și suferință, precum și capacitate redusă de câștig, potrivit San Francisco Chronicle. El dă în judecată Tesla, dar și compania de robotică FANUC America, o firmă japoneză care a construit mașina care se presupune că l-a rănit. Hinterdobler susține, în plângerea sa, că Tesla nu s-a asigurat că mecanismul robotului era sigur înainte ca el să lucreze la acesta și spune că producătorul de mașini electrice este vinovat pentru faptul că mașina nu era „deconectată, securizată și stabilă în condiții de siguranță” în momentul în care a încercat să o dezasambleze. Bărbatul acuză că FUNAC că a fost neglijentă în proiectarea echipamentului și adaugă că amplasarea robotului în fabrica din Fremont „nu a fost proiectată pentru un astfel de echipament” și susține că Tesla a introdus noi protocoale de siguranță pentru mașină după accidentul său. Procesul vine într-un moment delicat pentru șeful Tesla, Elon Musk, a cărui poziție dominantă în industria vehiculelor electrice a scăzut în ultimele rapoarte financiare.
Pakistanul, pregătit pentru dialog cu India. Premierul laudă rolul lui Trump în oprirea conflictului
Sharif s-a adresat Adunării Generale a ONU la o zi după întâlnirea sa de la Casa Albă cu Trump şi cu şeful armatei pakistaneze, feldmareşalul Asim Munir, care i-a spus liderului american că merită Premiul Nobel pentru Pace pentru încetarea focului în conflictul din mai dintre Pakistan şi India. „Pakistanul este pregătit pentru un dialog cuprinzător, complex şi orientat spre rezultate cu India, pe toate problemele nerezolvate. Asia de Sud are nevoie de o conducere proactivă, nu provocatoare”, a spus Sharif în discursul său, potrivit AFP. El a numit conducerea lui Trump „curajoasă şi vizionară”. „Dacă Trump nu ar fi intervenit la timp şi decisiv, consecinţele unui război de amploare ar fi fost catastrofale”, a adăugat premierul. În mai, premierul indian Narendra Modi a ordonat atacuri asupra unor obiective militare pakistaneze, după ce presupuşi militanţi islamişti au masacrat civili, aproape toţi hinduşi, în Kashmirul disputat. Pakistanul a negat orice implicare, iar Sharif a revendicat vineri o victorie în faţa a ceea ce a numit „agresiune”. „India a venit acoperită de aroganţă, dar noi am trimis-o înapoi umilită, cu un nas însângerat”, a spus el. Trump a anunţat o încetare a focului după patru zile de lupte, iar secretarul de stat Marco Rubio a precizat că India şi Pakistan vor purta discuţii asupra divergenţelor lor într-o locaţie neutră. Modi a minimalizat rolul lui Trump. Relaţiile odinioară strânse dintre SUA şi India s-au deteriorat, liderul american impunând taxe suplimentare din cauza achiziţiilor indiene de petrol din Rusia. În schimb, apropierea lui Trump de Pakistan marchează o schimbare, după ce fostul preşedinte Joe Biden a ţinut Islamabadul la distanţă, alarmat de relaţiile acestuia cu talibanii pe durata celor două decenii de război al SUA în Afganistan. Cu puţin timp înainte de conflictul din mai, o companie deţinută de familia Trump a semnat un acord cu Pakistanul în domeniul criptomonedelor. Pakistanul a căutat de mult timp un rol internaţional în problema Kashmirului, dar India a refuzat constant, susţinând că întreaga regiune himalayană îi aparţine.
Atac cibernetic asupra Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova, cu câteva zile înaintea alegerilor parlamentare
Comisia electorală din Republica Moldova a suferit un atac cibernetic cu câteva zile înainte de scrutin. Votul de duminică este implicat în „cele mai avansate amenințări hibride ale timpurilor noastre”, a declarat viceprim-ministrul, Doina Nistor, pentru POLITICO. Potrivit publicației, viceprim-ministrul Moldovei a indicat Rusia ca autor al atacului care a vizat comisia electorală a țării, care a avut loc cu doar câteva zile înaintea alegerilor parlamentare. „Aceasta este o vulnerabilitate care a fost identificată și este acum remediată”, a spus ea, dând asigurări că CEC e acum securizată. E doar unul din multele atacuri Acesta este doar un moment din campania de destabilizare de tip hibrid pe care Rusia o duce față de Republica Moldova, iar Nistor spune că a fost planificat „cu luni înainte”. Scrutinul de duminică este sub asaltul unor tentative de amestec în politica internă despre care experții occidentali spun că își au originea în Rusia. Însăși președinta Maia Sandu a spus în parlamentul European că Rusia cheltuiește „sute de milioane de euro” pentru a submina alegerile. Potrivit șefului Poliției Moldovene, citat de Politico, într-unul dintre cele mai recente atacuri, hackerii au deturnat routere Wi-Fi pentru a încerca să supraîncarce serverele Comisiei Electorale Centrale ale Republicii Moldova. Atac de tip „denial-of-service” Acest tip de atac se numește, în limbaj de specialitate „denial-of-service”. Doina Nistor spune că, la fel ca Ucraina, Moldova este un „laborator” pentru confruntarea „unora dintre cele mai avansate amenințări hibride ale timpurilor noastre”. „Acest lucru ne face o platformă de testare naturală pentru Europa, un loc unde putem testa noi instrumente și noi politici”. Potrivit lui Stanislav Secrieru, consilier pe probleme de securitate națională al lui Sandu,„amploarea interferenței Rusiei de astăzi depășește cu mult ceea ce am văzut în 2024”. „Asistăm la eforturi fără precedent: mai mulți bani pentru a cumpăra voturi, mai multă dezinformare bazată pe inteligență artificială, amplificată de rețelele de troli și mai multe resurse dedicate orchestrării violenței stradale. Rusia face tot posibilul pentru a schimba aceste alegeri”, a declarat el, citat de Politico. Presiune financiară mai mare pe Comisia Europeană, de la desființarea USAID După desființarea agenției de dezvoltare USAID, la începutul acestui an, povara financiară a crescut, pentru Europa. Comisia Europeană a pus la punct o rezervă cibernetică – o echipă de experți în securitate cibernetică din sectorul privat în Moldova. Este prima desfășurare a rezervei de la crearea acesteia, în temiul Legii privind solidaritatea cibernetică a UE. Nistor a comentat că acest acces acordat de Comisie este o „etapă importantă”, „cea mai importantă”. „Moldova colaborează direct și cu țări precum România, Suedia, Estonia și Regatul Unit pentru a obține ajutor structural în viitor”, a spus ea.
Prima reacție a lui Gheorghe Tadici după demisia lui Florentin Pera: I s-a subminat autoritatea!

Gheorghe Tadici a spus, pentru ProSport că, în opinia sa, Florentin Pera și-a ales prost momentul demisiei de pe banca echipei naționale ale României de handbal feminin. Cu două luni înaintea Campionatului Mondial, Florentin Pera, selecționereul naționalei României de handbal feminin, a surprins pe toată lumea după ce și-a anunțat demisia de pe banca tricolorelor. Chiar dacă Florentin Pera a explicat de ce a demisonat, ProSport a stat de vorbă cu unul dintre cei mai mari antrenori din handbalul românesc, Gheorghe Tadici, 73 de ani. Reputatul tehnician ne-a vorbit despre Florentin Pera, dar și despre situația în care se află acum tot handbalul românesc feminin. Gheorghe Tadici este cunoscut ca om care spune lucrurilor pe nume și nu s-a ferit de acest lucru nici acum. „În jurul dimineții de joi, undeva pe la ora 9, Bogdan Burcea, antrenorul secund, a fost primul care și-a anunțat demisia, după ce a vorbit în prima fază cu Pera. Ulterior, a luat legătura și cu cei din conducerea FRH, deci, a anunțat pe toată lumea. Eu îl știu foarte bine pe tatăl lui Bogdan, iar dânsul a ajuns la o anumită vârstă, iar Bogdan a preferat să încerce să stea mai mult cu familia și să aibă grijă de problemele de sănătate din familia sa. I-a explicat și lui Pera cum stă situația. Apoi, Pera, câteva ore mai târziu, și-a anunțat și el demisia, iar eu zic că aici a fost totuși o greșeală. Solidaritatea trebuie să vină din partea antrenorului secund față de antrenorul principal, nu invers. Pera nu ar fi trebuit să plece acum, cu puțin timp înainte de mondiale. Dar, la el se umpluse paharul de mai mult timp. Eu cred că după ce a ajuns la Vâlcea trebuia să demisioneze. Nu și-a ales bine momentul, în opinia mea, dar totuși să știți că lui Pera i-a fost foarte mult subminată autoritatea la echpa națională de către cei din conducerea FRH. Timp de o lună a fost supus la multe șicane și s-a pus pe el o presiune uriașă să nu semneze cu Vâlcea și să rămână doar la națională. I s-au făcut multe lucruri urâte de tot, chiar foarte urâte. Doar el este, însă, în măsură să vi le spună public dacă dorește. Eu nu pot să vorbesc public despre aceste lucruri și nu se cade să fac eu aceste dezvăluiri. Nu vă spun că în mandatul lui Pera nu a greșit și el, a avut și el unele greșeli. Nimeni nu este perfect, dar Pera a venit cu inima deschisă la națională”, și-a început Tadici discursul. „Jucătoarele care s-au retras de la națională nu s-au retras din cauza lui Pera. Unele nu au mai putut pe două fronturi, echipă de club-națională. Ăsta e adevărul!” Gheorghe Tadici a vorbit cu ProSport și depre retragerile de la echipa națională ale lui Neagu, cea care în vara asta s-a retras definitiv și din activitate, Crina Pintea, Buceschi, dar și despre problema dintre Pera și Cristina Laslo. Aceasta din urmă nu a mai apărut nici ea în lotul ultimelor acțiuni de la echipa națională. „Nu vreau să i se pună în cârcă lui Pera retragerile unor handbaliste de la echipa națională, pentru că ele nu s-au retras din cauza lui Pera. Pur și simplu, nu mai puteau să facă față și la echipa de club, dar și la națională. Spre exemplu Eliza Buceschi era decisă să se retragă oricum. Și, spre final de carieră, când vezi că te cam lasă bateriile, atunci e bine să te concentrezi ca să ieși cu capul sus din handbal, doar pe echipa de club, acolo de unde îți câștigi salariul. Îmi aduc și acum aminte pe timpuri de o discuție pe care am avut-o cu Steluța Luca. Puteți să o întrebați ca să aflați dacă e adevărat ceea ce vă spun. Iar în plus de aceste lucruri, cele care s-au retras de la națională au văzut că se retrăsese și Neagu. Așa că, au considerat că e bine să se retragă și ele deoarece fără Neagu probabil că li se părea că o să fie și mai greu de tras la națională. În cazul Cristinei Laslo este o altă problemă. La ea a fost un conflict plecat de la echipa de club între ea și Pera, cel care evident că s-a extins și la echipa națională. La club, Cristina este plătită foarte bine, chiar foarte bine, dar din păcate unele fete sunt sunt cam sensibile când li se amintesc și unele obligații pe care le au pentru munca pe care trebuie să o depună și sunt plătite”, a spus Tadici. Foto: Sport Pictures „Avem șase-șapte antrenori români care pot prelua echipa națională, dar din păcate România a devenit un El Dorado pentru tehnicienii străini. E treaba lui Viorel Mazilu să găseacă un antrenor, nu doar să se plimbe cu loturile naționale” Gheorghe Tadici a vorbit pentru ProSport și despre posibilitatea ca el să preia echipa națională, dar și despre lista celor care ar putea să preia echipa națională după Florentin Pera. „Aici nu e vorba despre mine. Eu am adus României o medalie de argint la Campionatul Mondial din 2005, iar când am situat România pe locul 4 și am ajutat la prinderea unei Olimpiade, aproape că am fost răstignit. Lumea era nemulțumită că ne situasem pe locul 4. Dar, eu consider că avem în țară vreo șase-șapte tehnicieni români care oricând pot prelua echipa națională. Dar, dacă vrem să mergem pe mâna celor din străinătate, cei care consideră România un adevărat El Dorado, atunci nu mai avem ce să comentăm. Aceștia vin, ne ușurează conturile FRH de vreo 200-250.000 de euro, iar la prima ofertă pe care o primesc ne lasă și cu ochii în soare. Pe cine văd posibil înlocuitor al lui Pera? V-am spus că, în opinia mea, sunt vreo șase-șapte nume, dar hai să îl lăsăm pe domnul Viorel Mazilu să își facă treaba, nu doar să fie însoțitor de loturi naționale prin străinătate, că nu a ratat nicio astfel de acțiune. Este
O fată și un băiat pe trotinetă, din Bistrița, au fost accidentați

Se înmulțesc cazurile de accidente care au în centru trotinetele electrice. Astfel, o fată de 15 ani şi un băiat de 18 ani, care circulau cu o trotinetă electrică în Bistriţa, au fost accidentaţi. Şoferul care i-a lovit avea dreptul de a conduce suspendat. Doi adolescenți, o fată de 15 ani şi un băiat de 18 ani, care circulau, vineri seară, cu o trotinetă electrică în municipiul Bistriţa, au fost loviţi de o maşină, fiind accidentaţi. Șoferul de 23 de ani avea dreptul de a conduce suspendat Şoferul autoturismului, în vârstă de 23 de ani, avea dreptul de a conduce suspendat, transmite News.ro. Care este orasul care a interzis trotinetele electrice, sursa foto: Envato ”În această seară, poliţiştii Biroului Rutier au intervenit la un accident semnalat în municipiul Bistriţa. La locul evenimentului poliţiştii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din Şieu a intrat în coliziune cu o trotinetă electrică pe care se afla un tânăr de 18 ani şi o tânără de 15 ani, ambii din Bistriţa”, anunţă, vineri seară, IPJ Bistrişa-Năsăud. În urma impactului, cele două persoane de pe trotinetă au fost rănite, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. ”Verificările poliţiştilor cu privire la şoferul de 23 de ani au indicat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Poliţiştii Biroului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele şi împrejurările producerii accidentului”, a mai transmis Poliţia. ISU Bistriţa-Năsăud a precizat că victimele erau conştiente. Accidentele cu trotinete electrice s-au înmulțit, demonstrând gradul de pericol al acestui mijloc de transport alternativ. O anchetă exclusivă Gândul a probat în teren date alarmante despre siguranța pietonilor. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Motivul pentru care mulți dintre tinerii care folosesc TROTINETE electrice riscă dosare penale. Este vorba de o nouă modă periculoasă Cea mai periculoasă intersecție din București. Motivul pentru care s-au produs cele mai multe accidente