Infecția urinară, cea mai frecventă infecție bacteriană la copii

Infecția tractului urinar (ITU) reprezintă cea mai frecventă infecție bacteriană la copiii cu vârsta < 2 ani și 4,1-7,5% dintre cauzele de febră pentru copiii care se prezintă într-un un serviciu de pediatrie. ITU poate să survină atât la copiii cu un tract urinar normal, cât și la cei cu anomalii anatomice/funcționale. Incidența și prevalența variază în funcție de vârstă și de sex: incidența anuală este de 1,7/1000 la băieți și 3,1/1000 la fete; prevalența generală la pacienții de vârstă pediatrică simptomatici este de 7,8%; este mai frecvent întâlnită la băieței în primul an de viață (rap sex masculin/sex feminin = 2,8-5,4/1), pentru ca după împlinirea vârstei de 1 an să fie de 10 ori mai frecventă la fetițe (raportul sex masculin/sex feminin = 10/1); 20,1% dintre băieții necircumciși pot prezenta o ITU în primul an de viață, comparativ cu 2,4% dintre băieții circumciși; la fetițe, prima infecție urinară are 2 vârfuri de incidență: în perioada de sugar și odată cu începerea deprinderii micțiunii la toaletă. Etiologia infecției urinare este reprezentată de flora enterobacteriacee care se găsește în colon. Escherichia coli se găsește în 75-90% dintre ITU; Klebsiella pneumoniae, Proteus mirabilis, dar și E. Coli sunt frecvent implicate în producerea ITU la băieții cu vârsta < 1 an; la pacienții cu malformații reno-urinare pot apărea ITU produse de bacterii cu virulență scăzută, condiționat-patogene: Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus sau epidermidis, Haemophilus influenzae, Streptococcus de grup B; la pacienții polispitalizați, precum și la cei care prezintă instrumentarea căilor urinare (catetere J-J, catetere vezicale) pot să apară infecții nosocomiale cu Serratia marcensens, Proteus spp, Pseudomonas aeruginosa; adenovirusul (serotipurile 11 și 21) este frecvent întâlnit în producerea cistitei acute hemoragice, manifestate prin hematurie francă, persistentă în medie 4-5 zile și este mai frecvent întâlnită la băieți; uretritele manifestate clinic doar prin disurie și biologic prin piurie sterilă, apar la adolescenți și pot fi produse de Chlamydia trahomatis, Ureaplasma urealyticum. Factorii de risc și cei favorizanți frecvent întâlniți în practică: sexul feminin; băieții necircumciși; refluxul vezico-ureteral (RVU) – factor de risc pt pielonefrita acută, nu pentru cistită; uropatiile obstructive (prin staza urinară asociată); vezica neurogenă (prin prezența reziduului urinar post-micțional); instrumentarea uretrei (cateter vezical, endoscop); bacteriile enteropatogene dotate cu fimbrii; litiaza reno-urinară; constipația (impactarea rectului cu materii fecale poate genera disfuncție vezicală); disfuncțiile micționale manifestate clinic prin incontinență urinară diurnă și/sau nocturnă coalescența de mici labii la fetițe (cauză a micțiunii vaginale); antrenamentul incorect la toaletă pentru obținerea micțiunii voluntare; folosirea incorectă a hartiei igienice dinspre anus spre uretră la fetițe; igiena precară a organelor genitale externe; obezitatea; hidratarea insuficientă; baia cu spumă; lenjeria și îmbrăcămintea strâmtă; infestarea cu oxiuri; activitatea sexuală la adolescente; sarcina la adolescente. Diagnosticul precoce și tratamentul corect instituit și urmărit sunt importante pentru un management corect al acestei afecțiuni și pentru evitarea recidivelor. Pentru programarea unei consultații, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia. www.arcadiamedical.ro Dr. Codruța Iliescu, medic primar Pediatrie, Nefrologie pediatrică, Arcadia Please follow and like us:
Presa românească e în doliu. Jurnalista Ioana Popescu s-a stins din viață

Jurnalista Ioana Popescu s-a stins din viață la doar 45 de ani. Cunoscută drept „devoratoarea de fotbaliști”, jurnalista a fost mereu activă în spațiul public prin declarațiile sale acide și controversate. De curând, Ioana, care a activat și ca actriță, mărturisise că își dorește să intre în politică. Pe lângă profesia de jurnalistă, Ioana a fost scriitoare și actriță. Jurnalista s-a stins din viață din cauza unor probleme de sănătate, potrivit Cancan. În ultima perioadă, starea ei se înrăutățise. În final, jurnalista s-a simțit extrem de rău și a chemat singură ambulanța. Echipajul de salvare a ajuns la fața locului și a decis să o transfere la spital. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Lunga listă de cuceriri a Ioanei Printre foștii jucători de fotbal despre care s-a scris că ar fi avut relații cu Ioana Popescu se regăsesc nume ca Adrian Mutu, Ionuț Luțu, Răzvan Raț, Tibi Bălan sau Yssouf Kone, notează ProSport. Știre în curs de actualizare.
Cercetătorii au aflat de unde vin bucățile de rocă extraterestre prăbușite în Franța

Înainte să se dezintegreze în atmosferă, o bucată de rocă venită din spațiu a luminat spectaculos cerul deasupra nord-vestului Franței, pe 13 februarie 2023. S-a stabilit ulterior că este vorba despre un asteroid de mici dimensiuni, numit 2023 CX1, care a oferit cercetătorilor o oportunitate rară: să-i urmărească întregul parcurs, de la apropierea de Pământ până la impactul cu solul. Cântărea 650 de kilograme înainte de dezintegrare și avea mai puțin de un metru în diametru. #Asteroid 2023 CX1 impact on Sky France.#spacedefense pic.twitter.com/loEDozsRfU — backman (@backman_B09) February 14, 2023 „Am primit zeci de fotografii și videoclipuri ale călătoriei sale prin atmosferă, unele extrem de utile pentru a înțelege cum s-a fragmentat asteroidul”, spune Brigitte Zanda, specialistă în meteoriți la Muzeul Național de Istorie Naturală din Franța, citată de Science Alert. A patra oară când fragmentele sunt recuperate Un videoclip-cheie a surprins momentul fragmentării: „Ne permite să vedem în câte bucăți s-a rupt – și cum s-a întâmplat acest lucru”, a explicat cercetătoarea franceză. Primul fragment din meteorit, cu o greutate de 93 de grame, a fost găsit la două zile după impact, în localitatea Saint-Pierre-le-Viger, cu sprijinul localnicilor. În total, au fost colectate aproximativ 12 fragmente, toate adăugate în colecția muzeului. După doi ani și jumătate de analize, toate datele care spun povestea micului călător extraterestru au fost publicate recent într-un studiu în revista Nature Astronomy. Asteroidul a fost urmărit încă din momentul în care se afla la 200.000 km de Pământ – una dintre cele doar 11 ocazii din istorie în care un astfel de corp a fost detectat înainte de impact. Potrivit informațiilor furnizate de cercetători, în doar patru cazuri au fost și recuperate fragmente. De unde a venit roca spațială Analiza părților recuperate indică faptul că 2023 CX1 provine din familia de asteroizi Massalia, situată în centura dintre Marte și Jupiter, deci vine din sistemul nostru solar. Cunoscută sub numele de centura principală de asteroizi, aceasta este o regiune a sistemului solar unde orbitează mii de corpuri stâncoase, rămășițe ale formării planetelor. Față de Pământ, este situată la o distanță care variază între 250 și 400 de milioane de kilometri, în funcție de poziția planetei noastre pe orbită. Doar 2% din asteroid a ajuns pe Pământ La intrarea în atmosfera terestră, roca a trecut printr-o dezintegrare violentă, în două etape, la o altitudine de aproximativ 28 km. „A pierdut 98% din masa sa și a eliberat o cantitate enormă de energie. Este, poate, doar a doua oară când observăm un astfel de tip de fragmentare”, au dezvăluit cercetătorii francezi. Simulările au arătat că acest mod brutal de fragmentare poate fi mai periculos decât o dezintegrare treptată, cum a fost cazul asteroidului de la Celiabinsk (Rusia, 2013). Deși micul asteroid care a căzuit în Franța nu a provocat pagube, experții avertizează că acest tip de comportament în atmosferă crește riscul ca fragmentele să producă distrugeri la impactul cu solul: „Totul depinde de viteză, de unghiul de impact și de structura internă a rocii”.
Reduceri de 90% la TREN pentru studenți, dar doar între casă și facultate. Ce documente trebuie prezentate
Vești bune pentru studenții care fac naveta cu trenul. În anul universitar 2025-2026, CFR Călători le oferă o reducere de 90% la transportul intern, clasa a 2-a, valabilă la toate tipurile de trenuri – regio, interregio sau intercity. Atenție însă: biletul ieftin nu e chiar pentru orice drum. Facilitatea se aplică doar pe ruta care leagă localitatea de domiciliu de cea în care se află facultatea la care sunt înmatriculați. Potrivit CFR, reducerea se acordă tuturor studenților români sau străini, până în 30 de ani, dacă sunt la forma de învățământ cu frecvență într-o universitate acreditată din România. Pentru un bilet la clasa 1, vagon de dormit sau cușetă, diferența de preț va trebui plătită integral. Beneficiul se extinde și pentru studenții aflați în situații defavorizate: orfani de unul sau ambii părinți, cei din centre de plasament sau în grija unui asistent maternal. Pentru a profita de această reducere, studenții au nevoie de două documente de bază: legitimația vizată pentru anul universitar în curs și cartea de identitate. Cei care au carte electronică pot aduce în schimb un certificat digital care să le ateste domiciliul. Studenții din anul I beneficiază și ei de această facilitate, dar până la obținerea legitimației pot folosi o adeverință emisă de universitate. Termenul-limită este 30 noiembrie 2025, după care legitimația vizată devine obligatorie pentru toată lumea. Biletele cumpărate online pot fi prezentate și pe telefon, sub formă de PDF sau direct în aplicația CFR. Important e să fie vizibil codul QR. Noutate pentru cei din străinătate Începând cu 1 octombrie 2025, și studenții români care învață la universități din afara țării, dar la forma de învățământ cu frecvență, vor primi o reducere. În cazul lor, vorbim de 50% la toate trenurile din România, clasa a 2-a, indiferent de distanță, până la împlinirea vârstei de 30 de ani. În schimb, pentru călătoria la clasa 1 sau la vagon de dormit/cușetă se vor achita integral diferențele tarifare. Foto: Shutterstock
Bolojan, despre tragedia de la Spitalul Sfânta Maria din Iași: Voi sancționa acolo unde este cazul

„Vreau să îi asigur pe cetățeni că ancheta administrativă va atinge toate aspectele care trebuie cunoscute în acest caz și că vom afla într-un timp rezonabil de scurt cauzele și eventual vinovații. Vreau, de asemenea, să vă asigur că nu voi avea nicio ezitare să sancționez acolo unde va fi cazul și să facem ceea ce e necesar ca astfel de drame să nu mai aibă loc în spitalele noastre”, a precizat premierul. Ilie Bolojan a subliniat că acest incident evidențiază necesitatea unei reforme profunde în sistemul de sănătate, care trebuie să pună pacientul în centrul atenției. „Este un moment care ne arată încă o dată cât de mare este nevoia de reformă profundă în sistemul nostru de sănătate, care de prea multe ori pierde din vedere exact motivul pentru care există, și anume pacientul. Reforma va continua în sistemul sanitar cu și mai multă energie, pentru a pune lucrurile pe o bază sănătoasă”, a adăugat acesta.
Jimmy Connors n-a mai vorbit cu Bjorn Borg de când legendarul tenismen a aflat că are cancer: Îi datorez un telefon
Jimmy Connors spune că el și Bjorn Borg au ținut legătura în mod regulat ani de zile, dar recunoaște că nu au mai vorbit de când fostul mare tenismen suedez a anunțat că a fost diagnosticat cu cancer. Legenda tenisului american se simte vinovat peste acest lucru și dezvăluie că „îi datorez un telefon” în care îi va ura „tot binele” din lume. N-a mai dicutat cu Bjorn Borg de când legendarul tenismen suedez a transmis că are cancer Jimmy Connors spune că el și Bjorn Borg au ținut legătura constant ani de zile, dar recunoaște că nu au discutat de când suedezul a anunțat că are cancer. Legenda tenisului de peste Ocean se simte vinovat peste acest lucru și dezvăluie că îi datorează acestuia un telefon în care să-i ureze „tot binele” din lume, potrivit tennisworldusa.org. „Da, am văzut asta. Vorbesc cu el o dată pe lună, o dată la patru-cinci săptămâni și nu am mai vorbit cu el de când am aflat asta. Dar vorbesc cu el și cu Patricia, așa că îi datorez un telefon pentru a-i ura tot binele, pentru că acum există multe lucruri pe care le poți face cu asta și sper că s-a vindecat la timp și sper că se simte bine. Trăiește viața, indiferent de situație. El nu stă niciodată liniștit. Vorbesc cu el, e la Stockholm. Vorbesc cu el data viitoare, e la Ibiza. Vorbesc cu el data viitoare, e în India. E peste tot. E non-stop. Dar e prietenul meu, nu vreau să treacă prin toate astea”, a spus Connors în podcastul său. Foto: Profimedia26.09.2025 S-a luat la trântă cu boala nemiloasă Borg, fost campion de 11 ori la turnee de Grand Slam, a povestit în autobiografia sa că, în timpul unui control medical regulat, la sfârșitul anului 2023, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer de prostată. Anul trecut a fost supus unei intervenții chirurgicale, pentru a i se îndepărta tumora și acum boala ar fi în remisie. Din păcate, însă, fostului mare jucătorul în vârstă de 69 de ani i s-a spus că are „celule canceroase adormite” în corpul său și că va trebui să facă teste de două ori pe an în viitor. Când a dezvăluit diagnosticul de cancer, Borg a susținut că a făcut mereu controale regulate, timp de ani de zile, și că totul a fost mereu în regulă cu el. Chiar și atunci când a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer de prostată, suedezul a spus că se simte „bine” și că nu există nimic care să-l facă să creadă că este grav bolnav.
Analize hepatice și rolul lor în prevenirea bolilor ficatului (P)

Ce sunt analizele hepatice și cum te ajută? Analizele hepatice reprezintă o serie de teste de sânge care evaluează starea de sănătate și modul de funcționare al ficatului. Prin aceste teste medicul poate verifica dacă există inflamații, infecții sau blocaje care pot afecta activitatea organului. De exemplu, dacă ești diagnosticat cu hepatită, monitorizarea periodică a anumitor enzime hepatice te ajută să vezi dacă tratamentul funcționează sau dacă situația impune o schimbare. Analizele hepatice au o aplicabilitate largă: ajută la depistarea timpurie a unor boli, la urmărirea efectelor unor medicamente asupra ficatului și la evaluarea unor simptome precum oboseala sau icterul. Medicii din secția de Hepatologie pot recomanda investigații amănunțite, în timp ce medicul de familie poate realiza o evaluare sumară a funcției hepatice. De ce este important să verifici sănătatea ficatului? Ficatul influențează mai multe aspecte ale sănătății zilnice. El reglează metabolismul glucidelor, proteinelor și grăsimilor, elimină reziduurile metabolice și stochează glucoza sub formă de glicogen pentru a oferi energie între mese. O funcționare deficitară a ficatului poate declanșa simptome ușoare, cum ar fi lipsa poftei de mâncare sau oboseala, dar și semne marcate cum ar fi îngălbenirea pielii (icter). Analizele hepatice permit detectarea unor afecțiuni precum hepatita, ficatul gras sau disfuncțiile biliare, chiar înainte să apară manifestări clinice. De exemplu, o persoană supraponderală cu niveluri crescute ale enzimelor hepatice poate preveni apariția complicațiilor dacă descoperă la timp aceste schimbări prin analizele de rutină. Ce analize hepatice se recomandă și ce arată ele? Profilul hepatic include mai multe teste care măsoară nivelul unor enzime, pigmenți și proteine: ALAT (ALT) și ASAT (AST): Aceste enzime apar în sânge dacă ficatul este afectat, de exemplu în infecții sau intoxicații. Creșterea valorilor anunță leziuni celulare. Bilirubina: Când corpul descompune globulele roșii, formează acest pigment. Valorile ridicate pot duce la icter. Fosfataza alcalină și GGT: Cresc când apar probleme cu drenajul biliar sau inflamații ale căilor biliare. Albumina: Este o proteină pe care ficatul o produce. Scăderea nivelului de albumină semnalează, de obicei, că organul nu funcționează optim. Timpul de protrombină: Acest test arată cum coagulează sângele, proces care depinde de factori produși de ficat. Modificările pot arăta probleme serioase ale organului. Pe lângă aceste analize, medicul poate recomanda teste suplimentare pentru markeri virali, mai ales dacă există suspiciuni de infecție cu virusurile hepatitice. De exemplu, determinarea nivelului de anti HBS arată dacă ai imunitate la virusul hepatitei B, ca urmare a vaccinului sau a unui contact anterior cu virusul. Când este indicat să faci analize hepatice? Testele hepatice pot face parte din evaluările medicale periodice, mai ales dacă ai factori de risc sau simptome sugestive. Iată câteva situații în care ar trebui să mergi la medic pentru aceste analize: Prezinți semne precum icter (îngălbenirea pielii sau a ochilor), oboseală persistentă, greață sau dureri abdominale. În familie există antecedente de boli hepatice (hepatită, ciroză). Consumi alcool frecvent sau ai avut expunere la substanțe toxice (inclusiv anumite medicamente). Suferi de obezitate, diabet sau boli metabolice. Ești implicat în activități cu risc de transmitere a infecțiilor hepatice (ex: lucrul cu sânge, tatuaje, piercinguri). Persoanele cu factori de risc ar trebui să discute cu medicul despre frecvența analizelor, de obicei o dată pe an. Cei fără factori de risc majori pot include analizele hepatice în setul anual de analize de rutină. Cum interpretezi rezultatele analizelor hepatice? Primirea rezultatelor pe hârtie sau online poate ridica multe întrebări. Dacă valorile apar în limitele standard, ficatul lucrează în parametri normali. Când rezultatele depășesc intervalul de referință, nu trebuie să intri în panică. Unele fluctuații pot apărea după un efort intens sau în timpul răcelilor. Medicul va interpreta aceste valori și va decide dacă ai nevoie de: Repetarea analizelor peste câteva săptămâni Investigații suplimentare, cum ar fi ecografia abdominală sau teste imagistice mai detaliate Monitorizare suplimentară prin analize hepatice repetate Este important să discuți întotdeauna rezultatele cu medicul, care va interpreta cifrele ținând cont de istoricul tău medical și de alte teste. Prevenirea bolilor ficatului cu ajutorul analizelor hepatice Analizele hepatice permit identificarea modificărilor la nivelul ficatului înainte ca bolile să evolueze. De exemplu, în steatoza hepatică (ficatul gras), monitorizarea enzimelor poate arăta dacă regimul alimentar și mișcarea dau rezultate. În hepatita cronică, medicii urmăresc evoluția bolii și eficiența tratamentului prin teste repetate. Analizele mai detectează posibilele efecte ale medicamentelor asupra ficatului. Dacă urmezi un tratament pentru o altă afecțiune, medicul poate include periodic analize hepatice pentru a observa din timp eventuale probleme.. Cum te pregătești corect pentru analizele hepatice? Pregătirea optimă pentru analize asigură rezultate relevante. Iată câteva sfaturi utile: Programează recoltarea dimineața, înainte de a consuma alimente sau băuturi (pe nemâncate). Informează medicul despre orice medicament sau supliment luat, deoarece unele, cum ar fi biotina, pot afecta rezultatele. Hidratează-te corespunzător, dacă nu ți s-a recomandat altceva. Recoltarea sângelui presupune un mic disconfort (înțepătură, ușoară roșeață locală), dar riscurile sunt minime. Reține că testele de laborator nu oferă o imagine completă asupra sănătății ficatului. Interpretarea rezultatelor trebuie să aibă loc în cabinetul medicului, care le poate corela cu simptomele și istoricul tău. Disclaimer: Informațiile din acest articol nu înlocuiesc consultul medical sau recomandările specialistului. Sursa: https://www.medlife.ro/glosar-medical/analize-medicale/ac-anti-hbs
Captură șocantă la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni: substanțe dopante cu risc major, confiscate
În noaptea de 25 septembrie, ora 23.30 la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, județul Iași s-a prezentat un bărbat de 40 de ani, cetățean israelian, care călătorea ca pasager într-un microbuz. Ceea ce părea o verificare de rutină s-a transformat rapid într-o descoperire șocantă: în bagajele sale erau ascunse zeci de blistere cu pastile aflate pe lista substanțelor dopante cu grad mare de risc. Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, verificarea s-a făcut pe baza unui profil de risc. Controlul amănunțit al bagajelor a confirmat suspiciunile: pastilele erau anabolizante interzise, substanțe folosite ilegal pentru creșterea masei musculare, dar cu efecte devastatoare asupra sănătății. Astfel de produse sunt strict reglementate în România și pot fi introduse în țară doar cu autorizații speciale emise de autoritățile competente. Împotriva israelianului au fost deschise cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de introducere sau scoatere din țară de substanțe dopante cu grad mare de risc, fără autorizație. Conform legislației în vigoare, pedeapsa pentru astfel de fapte poate ajunge până la 7 ani de închisoare, în funcție de gravitatea cazului și cantitatea de substanțe implicată. Întreaga cantitate a fost indisponibilizată, iar ancheta este coordonată de procurori. Please follow and like us:
Fetiţă din județul Cluj, în vârstă de 7 ani, strangulată de un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o pauză
O fetiţă de 7 ani a fost strangulată, într-o pauză, de un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o instituţie de învăţământ din Soporu de Câmpie, comuna Frata, din judeţul Cluj și, potrivit tatălui minorei, băiatul a luat o sfoară, a înfășurat-o în jurul gâtului fetei și a ștrangulat-o. Fata a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului din Cluj, cu multiple leziuni, atât în zona gâtului, cât și cu traume psihologice. Poliţiştii au deschis dosar penal, însă minorii sub 14 ani nu răspund în faţa legii. Urmează să se stabilească circulamstanţele în care a avut loc incidentul şi dacă elevii erau supravegheaţi sau nu. De asemenea, se fac cercetări și în şcoala unde a avut loc incidentul. „În data de 23 septembrie, la sediul Secției 4 Poliție Câmpia Turzii s-a prezentat o femeie, în calitate de părinte al unei minore de 7 ani, pentru a sesiza faptul că, în aceeași zi, fără să poată preciza ora cu exactitate, în timp ce se afla în incinta unității de învățământ, în timpul unei pauze, fiica s a ar fi fost agresată fizic de un alt minor. În cauză, polițiștii desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun, cu respectarea legislației incidente prevăzută de Codul de Procedură Penală”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, potrivit observatornews.ro. Reacția Inspectoratului Şcolar din Cluj „La nivelul conducerii unității de învățământ preuniversitar au fost demarate procedurile specifice, în contextul sesizărilor pe care le-a primit directorul Școlii Gimnaziale Frata, referitoare la situațiile de bullying și agresiunile fizice semnalate. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj dezaprobă astfel de comportamente în spațiul școlii și încurajează directorii unităților de învățământ preuniversitar să aplice cu fermitate măsurile care se impun, potrivit legii, în colaborare cu autoritățile publice care au atribuții privind menținerea climatului de siguranță și securitate în unitățile școlare. Detalii cu privire la circumstanțele situațiilor semnalate, vă rugăm să le solicitați direct conducerii unității de învățământ preuniversitar Școala Gimnazială Frata, întrucât directorii au responsabilitatea practicării unui management eficient, prin proceduri și instrumente specifice de monitorizare și intervenție în situații de bullying și de violență”, a transmis ISJ Cluj.
Războiul din Ucraina, ziua 1.311. Dronele ucrainene atacă rafinăria de petrol Afipsky din Rusia / SUA și Canada au trimis avioane de vânătoare după ce patru avioane rusești au fost detectate
Belarus propune o nouă centrală nucleară pentru alimentarea zonelor Ucrainei ocupate de Rusia Belarus a prezentat vineri o propunere de construire a unei a doua centrale nucleare, capabilă să furnizeze energie regiunilor din Ucraina aflate sub ocupaţie rusă. Preşedintele Aleksandr Lukasenko a ridicat această temă în cadrul unei întâlniri la Kremlin cu preşedintele Vladimir Putin, care părea să sprijine public ideea. Lukasenko a afirmat că noua centrală ar putea fi folosită, la nevoie, pentru a alimenta zonele aflate sub controlul Rusiei din regiunile ucrainene Herson, Zaporojie, Luhansk şi Doneţk. Ucraina acuză încălcarea spațiului aerian de către drone venite din Ungaria Președintele Volodimir Zelenski a anunțat vineri că drone de recunoaștere au pătruns în spațiul aerian ucrainean, potrivit unei evaluări preliminare, acestea provenind din Ungaria. „Comandantul Șef a raportat despre incidentele recente cu drone de-a lungul frontierei ucraineno-ungare. Forțele ucrainene au înregistrat încălcări ale spațiului nostru aerian de către drone de recunoaștere, care sunt probabil maghiare. Evaluările preliminare sugerează că acestea ar fi putut efectua recunoașteri asupra potențialului industrial al zonelor de frontieră ale Ucrainei. Am instruit ca toate informațiile disponibile să fie verificate și ca rapoartele urgente să fie întocmite cu privire la fiecare incident înregistrat”, a notat șeful statului ucrainean pe X. Doi adolescenți din Olanda, arestați pentru spionaj într-un caz legat de Rusia Poliția neerlandeză a arestat doi adolescenți suspectați de spionaj în favoarea unei puteri străine, au anunțat vineri autoritățile, într-un caz legat, potrivit presei locale, de hackeri proruşi. Cotidianul De Telegraaf a publicat un interviu cu tatăl unuia dintre adolescenți, care a afirmat că autoritățile îl acuză pe fiul său că a trecut prin fața unor clădiri importante din Haga cu un „sniffer Wi-Fi”, un dispozitiv sau software capabil să intercepteze date. Iranul și Rusia încheie un contract de miliarde de dolari pentru construirea de centrale nucleare Teheranul și Moscova au semnat un contract în valoare de 25 de miliarde de dolari pentru construirea a patru centrale nucleare în sudul Iranului. Zelenski ameninţă că va lovi Kremlinul, Rusia consideră declaraţiile „iresponsabile” Rusia consideră „iresponsabile” declaraţiile de joi ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a ameninţat că ar putea lovi Kremlinul. Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse a numit, vineri, „iresponsabile” „ameninţările” de atac asupra Kremlinului formulate de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu difuzat joi. Zelenski: NATO a reacționat „slab” la provocările Rusiei. „Trebuiau să doboare tot” Volodimir Zelenski a criticat reacția „slabă” a NATO la incursiunile ruse în spațiul aerian al țărilor membre: „Dacă avioanele sunt în spațiul tău, trebuie să le blochezi”. Într-un interviu acordat joi seara emisiunii americane The Axios Show, înainte de a pleca spre Kiev, președintele Ucrainei a criticat reacția NATO la provocările Rusiei, inclusiv la violările repetate ale spațiului aerian în țări membre precum Polonia, Danemarca, Norvegia și România: „A fost o reacție slabă. De aceea Putin a continuat cu celelalte țări”. Campania DeepStrike a Ucrainei afectează „semnificativ” logistica militară rusă pe fondul agravării crizei combustibilului, afirmă Syrskyi „Capacitățile complexului militar-industrial al inamicului au fost reduse semnificativ; putem observa acest lucru pe câmpul de luptă”, a declarat comandantul suprem Oleksandr Syrskyi. „Trageți în ei” – comandantul rus a ordonat trupelor să deschidă focul asupra soldaților în retragere, sugerează comunicațiile interceptate Serviciile de informații militare ale Ucrainei au declarat că înregistrarea a capturat o conversație în regiunea Donețk, în care comandantul a cerut trupelor să rămână pe poziții cu orice preț. Lukașenko afirmă că Belarus ar putea furniza energie Ucrainei controlate de Rusia Președintele belarus Alexander Lukașenko i-a spus omologului său rus Vladimir Putin că Minsk ar putea construi o nouă centrală nucleară și ar putea furniza energie unor părți din Ucraina anexate de Rusia, a raportat presa de stat belarusă. Lukașenko, unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Putin pe scena internațională, s-a întâlnit cu omologul său rus la Moscova, în cadrul Săptămânii Mondiale a Energiei Atomice. Moscova revendică un sat din regiunea Sumy din Ucraina Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că forțele sale au capturat satul Yunakivka din regiunea Sumy, din nordul Ucrainei. Al treilea incident suspect cu drone din această săptămână obligă Danemarca să închidă spațiul aerian din Aalborg „Am investigat amănunțit zona și nu am găsit nimic”, a declarat Christian Tilsted, șeful poliției din Jutlanda de Nord. „Data viitoare, s-ar putea să nu mai avem același noroc” — AIEA raportează explozia unei drone în apropierea centralei nucleare din sudul Ucrainei Potrivit echipei AIEA staționate la centrală, între sfârșitul zilei de 24 septembrie și primele ore ale zilei de 25 septembrie au fost observate 22 de drone în zonă. „Omoară oameni fără niciun motiv” — Trump îl critică dur pe Putin, afirmând că războiul a afectat „reputația” Rusiei Președintele SUA, Donald Trump, și-a dublat tonul aparent schimbat față de președintele rus Vladimir Putin în timpul declarațiilor făcute în Biroul Oval pe 25 septembrie, criticându-l dur pe liderul rus pentru războiul în curs din Ucraina. SUA și Canada au trimis avioane de vânătoare pentru a identifica și intercepta patru avioane militare rusești în largul Alaskăi, pe fondul îngrijorării crescânde cu privire la incursiunile Moscovei în spațiul aerian al NATO. India cere SUA să permită achiziționarea de petrol iranian pentru a compensa importurile rusești Oficialii indieni au reiterat săptămâna aceasta administrației Trump poziția lor conform căreia New Delhi ar putea reduce importurile de petrol rusesc dacă acest comerț ar fi compensat prin achiziționarea de petrol iranian și venezuelean, a relatat Bloomberg pe 25 septembrie. Dronele ucrainene atacă rafinăria de petrol Afipsky din regiunea Krasnodar Krai din Rusia Comandamentul operațional regional din Krasnodar Krai a raportat că resturile dronelor ucrainene au căzut pe una dintre unitățile rafinăriei în cadrul unui atac mai amplu cu drone asupra regiunii. Oficialii ruși au afirmat că un incendiu care s-a întins pe o suprafață de 30 de metri pătrați a fost stins de echipaje. Pe fondul tensiunilor crescânde, Polonia îndeamnă cetățenii să părăsească „imediat” Belarus „În cazul unei deteriorări drastice a situației de securitate, a închiderii frontierelor sau a altor circumstanțe neprevăzute, evacuarea se poate dovedi mult mai dificilă sau chiar