Demonstrații științifice și dialoguri cu specialiștii, la Noaptea Cercetătorilor de la Palas. Fashion Show Kids și Târgul de Artă și Antichități continuă seria evenimentelor din weekend
Grădina Palas se transformă într-un uriaș laborator destinat experimentelor interactive, demonstrațiilor științifice și dialogurilor cu cercetători din diverse domenii, odată cu o nouă ediție a Nopții Cercetătorilor. Fashion Show Kids îți aduce inspirația pentru un sezon „Back to school”, plin de bucuria revederii, iar distracția continuă pentru cei mici în acest weekend cu spectacolul „Păcală”. În grădina Palas, weekendul debutează cu Noaptea Cercetătorilor UAIC, un eveniment care își propune, an de an, să aducă știința mai aproape de comunitate și rezultatele muncii de cercetare, într-un cadru accesibil publicului larg. Astfel, vineri, 26 septembrie 2025, începând cu ora 17.00, în zona patinoarului, comunitatea științifică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași îi așteaptă pe cei pasionați de știință, pe micii exploratori și cei dornici să descopere lumea din jurul lor la o nouă ediție a Nopții Cercetătorilor. Vei putea afla mai multe curiozități prin intermediul unor experimente inedite și cu ajutorul echipelor de cercetare pregătite să te inițieze în domeniul lor. Evenimentul este organizat de echipe de cadre didactice și cercetători din cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare (ICI) și al Facultății de Fizică, în colaborare cu Facultatea de Biologie, Facultatea de Chimie și Facultatea de Geografie și Geologie. Tot în acest weekend, Fashion Show Kids continuă distracția de „Back to school” cu propuneri de ținute create de designeri români. Sâmbătă, 27 septembrie, de la ora 18.00, grădina Palas devine podium pentru adolescenții de la First Moldels și First Models Kids, care îți vor prezenta sugestii vestimentare pentru școală. Duminică, începând cu ora 11.00, în zona Cărturești, compania de teatru Andirino îi invită pe micuți la un spectacol din lumea poveștilor lui Creangă. „Păcală” îi amuză pe copii, continuând cheful de distracție și „pozne”. Târgul de Artă și Antichități revine în Atriumul Palas cu obiecte unice din diferite epoci, care amintesc de decorurile teatrelor, de muzee, dar și de copilărie. Pentru cadouri cu mesaje puternice, dar și pentru un design al locuinței cu adevărat special, descoperă oferta târgului organizat de Bucovinart! Please follow and like us:
Peste 500 de infecții cu Chikungunya în Franța. Un nivel fără precedent

Luni, 570 de cazuri de chikungunya, grupate în 65 de focare, au rezultat din contaminări produse în Franța continentală de la începutul verii, potrivit bilanțului săptămânal al agenției sanitare. Cu o săptămână înainte, cifra era de 480. Chiar dacă mai multe focare s-au închis între timp, vara 2025 marchează o amploare nemaiîntâlnită în Franța metropolitană pentru cazurile autohtone de chikungunya, virusul transmițându-se de la om la om prin înțepătura țânțarului-tigru și provocând febră și dureri articulare. Până acum, nu fuseseră înregistrate decât câteva zeci de cazuri anual în Franța continentală pentru această boală, de regulă limitată la tropice. Anul acesta, o epidemie puternică în La Réunion a favorizat apariția cazurilor în metropolă, dar mai general, contextul încălzirii climatice facilitează implantarea țânțarului-tigru în regiuni unde nu era prezent acum câteva decenii. O altă boală transmisă de acest țânțar, dengue, continuă să producă câteva cazuri în metropolă, chiar dacă amploarea este mult mai redusă: 24 de cazuri în 11 focare, potrivit ultimului bilanț. Pentru ambele boli, „cazurile autohtone se află în regiunile Auvergne-Rhône-Alpes, Corsica, Île-de-France, Occitanie, Provence-Alpes-Côte d’Azur, deja afectate în anii precedenți, iar pentru prima dată anul acesta în Bourgogne-Franche-Comté, Centre-Val de Loire, Grand Est și Nouvelle-Aquitaine”, subliniază Santé publique France. Sezonul chikungunya este departe de a se fi încheiat Ministerul Sănătății atrăsese atenția la mijlocul lui septembrie că sezonul chikungunya este departe de a se fi încheiat, cerând o vigilență deosebită din partea călătorilor care se întorc din Antile și Guyana. Autoritățile sanitare regionale din Provence-Alpes-Côte d’Azur au anunțat miercuri că toți locuitorii din Antibes, oraș afectat de un focar deosebit de important cu aproximativ o sută de cazuri, vor primi un SMS prin care li se recomandă să fie atenți la înțepăturile de țânțari și să contacteze un medic în caz de simptome neobișnuite. Un vaccin, dezvoltat de grupul Valneva, există împotriva chikungunya, însă viitorul său este incert după apariția unor efecte secundare uneori mortale. Statele Unite l-au suspendat, iar Franța a anunțat în această săptămână că rămâne contraindicat persoanelor de peste 65 de ani până la o nouă evaluare, programată la începutul lui 2026.
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban:”Portul Constanța își consolidează poziția de hub logistic regional”
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a organizat o vizită de lucru, miercuri, în Portul Constanța, împreună cu Horațiu Cosma, secretar de stat coordonator pe domeniul naval, și Mihai Teodorescu, directorul general al Portului Constanța, pentru a verifica stadiul unor lucrări de modernizare. „Portul Constanța își consolidează poziția de hub logistic regional prin finalizarea extinderii drumului adiacent digului de sud și demararea reparațiilor capitale la pasajul superior de la Molurile 3, 4 și 5” anunță Ciprian Șerban(PSD), pe pagina de facebook. „Aceste investiții, finanțate integral din fondurile Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, aduc un suflu nou infrastructurii portuare. Drumul extins pe 1,7 km, cu o bandă suplimentară de 4,5 metri, facilitează accesul fluent prin Poarta 14, utilizând patru benzi de circulație. Realizată în doar 10 luni de asocierea HEILBRON PRODUKT SRL – BUIDING DESIGN 2000 TOP SRL, lucrarea, de peste 4 milioane lei, reduce congestiile și sporește siguranța traficului portuar.” Ministrul mai anunță, în aceeași postare, și faptul că „încep lucrările de reparații capitale la pasajul superior de la Molurile 3, 4 și 5.” „Acest pasaj, construit în 1984, intră într-un amplu proces de reabilitare, esențial după decenii de exploatare intensă. Proiectul de peste 37 milioane lei, derulat de Asocierea HEILBRONN PRODUKT SRL – SC G&M ROAD BUILDING ENGINEERING SRL, va prelungi durata de viață a construcției, asigurând circulația sigură și confortabilă peste liniile de cale ferată și drumurile din zona molurilor. Aceste inițiative reflectă angajamentul Portului Constanța pentru o infrastructură modernă, care susține dezvoltarea economică și conectivitatea regiunii”, subliniază Șerban. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ciprian Șerban: „A fost lansată prima procedură de achiziție din cadrul proiectului FAST DANUBE 2” Vești bune despre Autostrada Sibiu – Pitești. Ministrul Transporturilor și directorul CNAIR anunță progrese importante pe cel mai așteptat drum
Războiul din Ucraina, ziua 1309. Rusia a lansat un atac cu drone asupra orașului Zaporojie / Ministerul rus al Finanțelor propune majorarea TVA-ului pentru a finanța războiul din Ucraina
Atac ucrainean asupra orașului Novorossiisk din Rusia. Sediul operatorului petrolier, afectat Ucraina a atacat orașul portuar rusesc Novorossiisk, miercuri, cu drone și drone maritime, deteriorând mai multe clădiri, a declarat guvernatorul regiunii Krasnodar, Veniamin Kondratiev, relatează The Kyiv Independent. Novorossiisk, situat pe coasta Mării Negre a Rusiei, a devenit o bază cheie pentru Flota Mării Negre a Rusiei în urma atacurilor ucrainene repetate asupra Crimeei ocupate. Kremlinul îi răspunde lui Trump: „Rusia nu este un tigru, ci un urs. Iar urși de hârtie nu există” Kremlinul a respins ironic criticile președintelui american privind războiul din Ucraina, calificându-le drept superficiale și propagandistice, și a subliniat că Rusia nu este deloc slăbită, nici militar, nici economic. „Rusia nu este un tigru, ci este mai degrabă un urs. Iar urșii de hârtie nu există”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat postului de radio RBC, citat de The Economic Times. Kremlinul îl contrazice pe Trump: ideea că Ucraina poate recuceri teritorii este „profund greșită” Reprezentanții Kremlinului îl contrazic pe președintele american Donald Trump care a vorbit despre o posibilă recucerire de către ucraineni a teritoriilor pierdute. Ideea este „profund greșită”, au spus rușii. Potrivit oficialilor ruși, invadarea Ucrainei „nu a fost un război fără scop”. De asemenea, Kremlinul susține că procesul de normalizare a relațiilor cu Washingtonul avansează mult mai lent decât spera. Ministerul rus al Finanțelor a anunțat miercuri că propune majorarea cotei taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 20% la 22% începând cu 2026, pentru a finanța cheltuielile militare în ceea ce ar fi al patrulea an de război în Ucraina. Ministerul Finanțelor, care a declarat că majorările de impozite vor fi „destinate în primul rând finanțării apărării și securității”, a afirmat într-un comunicat că propune și alte majorări de impozite, inclusiv pentru afacerile din domeniul jocurilor de noroc. Zelenski: Putin vrea să se extindă în alte teritorii și nu are neapărat nevoie să pună capăt războiului din Ucraina Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, într-un interviu pentru Fox News, că așa cum credea și acum un an, Vladimir Putin vrea să continue luptele și să atace noi teritorii, iar pentru aceasta nu este neapărat necesar să pună capăt războiului împotriva Ucrainei. Zelenski a remarcat că recentele incursiuni ale Rusiei în spațiul aerian al țărilor europene indică astfel de intenții. „Cred că el [Putin] dorește acest lucru. Dorește să invadeze alte teritorii. Așa cum le-am spus colegilor mei acum un an, «Nu așteptați să termine războiul din Ucraina, pentru că va continua undeva în altă parte». Poate continua în altă parte, fără să termine războiul din Ucraina. Pentru că înțelege că are nevoie de asta pentru mașina sa de război, pentru fabricile sale, pentru cercul său restrâns de oameni de afaceri care activează în sectorul militar de apărare și au bani mulți – vrea să arate că vor continua”, a spus președintele ucrainean. Rusia susține că un al doilea atac cu dronă ucraineană a provocat un incendiu la o rafinărie Gazprom Un incendiu a izbucnit la uzina petrochimică Gazprom Neftekhim Salavat din Republica Bashkortostan, la peste 1.300 km de frontul din Ucraina, după un presupus atac cu dronă ucraineană, au anunțat autoritățile ruse pe 24 septembrie. Autoritățile din Bashkortostan afirmă că o dronă ucraineană a lovit complexul petrochimic Gazprom Neftekhim Salavat, unul dintre cele mai mari din Rusia, provocând un incendiu vizibil de la mare distanță. „Toate serviciile de urgență sunt la fața locului și lucrează pentru stingerea incendiului”, a transmis pe Telegram Radiy Khabirov, liderul republicii. Zelenski: Ucraina construiește o nouă arhitectură de securitate. Memorandumul de la Budapesta a eșuat Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți, în cadrul reuniunii la nivel înalt a Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina, că țara sa construiește o nouă arhitectură de securitate, întrucât Memorandumul de la Budapesta a „eșuat” și s-a transformat în „vorbe goale”. „Memorandumul de la Budapesta, menit să garanteze securitatea Ucrainei în schimbul renunțării la armele nucleare, a eșuat. Acesta a demonstrat că promisiunile internaționale se pot transforma în vorbe goale. De aceea, astăzi, împreună cu Marea Britanie, Franța și deja cu mai mult de 30 de națiuni din Coaliția noastră a celor dispuși, construim o nouă arhitectură de securitate”, a spus Zelenski, potrivit Ukrainska Pravda. Avertismentul lui Rubio: Răbdarea lui Trump față de Rusia „nu este infinită” Președintele SUA, Donald Trump, are „oportunitatea și opțiunile” de a impune noi sancțiuni împotriva Rusiei, a declarat secretarul de stat american Marco Rubio, potrivit The Kyiv Independent. „Președintele a dat dovadă de o răbdare extraordinară în ceea ce privește neaplicarea de sancțiuni suplimentare, în speranța unei evoluții pozitive (…) dar răbdarea lui nu este infinită”, a avertizat Rubio. Trump își schimbă tonul față de Rusia. Zelenski, despre Trump: „Acum are mult mai multă încredere în mine” Președintele SUA, Donald Trump, are acum mai multă încredere în Kiev, după ce președintele rus Vladimir Putin s-a dovedit a fi necinstit, a declarat, marți, președintele Volodimir Zelenski reporterilor „Treptat, (Trump) și-a dat seama că Putin pur și simplu împărtășea informații care erau departe de adevărul de pe câmpul de luptă. Acum are mult mai multă încredere în mine, deoarece informațiile pe care le deține serviciul meu de informații sunt împărtășite partenerilor noștri”, a spus liderul ucrainean, potrivit The Kyiv Independent. Declarația surpriză a lui Trump: „Ucraina poate recâștiga toate teritoriile pierdute” Președintele american Donald Trump a declarat marți că Ucraina, cu sprijinul Uniunii Europene și al NATO, poate recâștiga tot teritoriul pe care Rusia l-a ocupat de la începutul invaziei, scrie Reuters. „Cu timp, răbdare și sprijinul financiar al Europei și, în special, al NATO, granițele inițiale de unde a început acest război reprezintă o opțiune foarte realistă”, a scris Trump pe platforma Truth Social. Atacurile ucrainene asupra rafinăriilor de petrol reduc exporturile rusești de motorină la cel mai scăzut nivel din ultimii 5 ani Atacurile ucrainene cu drone asupra rafinăriilor de petrol rusești au dus la scăderea exporturilor rusești de motorină la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani, a relatat Financial Times. 16 dintre cele
Șerban: Investițiile consolidează poziția Portului Constanța ca hub logistic regional

În Portul Constanța au fost prezentate noi investiții importante în infrastructura portuară, anunță ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, care a efectuat o vizită împreună cu secretarul de stat Horațiu Cosma și directorul general al Portului, Mihai Teodorescu. Un prim obiectiv finalizat este extinderea drumului adiacent digului de sud, pe o lungime de 1,7 kilometri, cu o bandă suplimentară de 4,5 metri, care permite circulația pe patru benzi prin Poarta 14. Lucrarea, realizată de asocierea HEILBRON PRODUKT SRL – Building Design 2000 Top SRL în doar zece luni și finanțată cu peste 4 milioane de lei din fondurile Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, are ca efect fluidizarea accesului, reducerea congestiilor și creșterea siguranței traficului. Totodată, au început lucrările de reparații capitale la pasajul superior de la Molurile 3, 4 și 5. Construit în anul 1984, acesta intră într-un amplu proces de reabilitare, derulat de asocierea HEILBRONN PRODUKT SRL – G&M Road Building Engineering SRL. Proiectul are o valoare de peste 37 milioane de lei și vizează prelungirea duratei de viață a construcției, asigurând condiții sigure și confortabile de circulație peste liniile de cale ferată și drumurile din zona molurilor. Ministrul Ciprian Șerban a subliniat că aceste investiții consolidează poziția Portului Constanța ca hub logistic regional și demonstrează angajamentul autorităților pentru dezvoltarea unei infrastructuri moderne, capabile să susțină economia și conectivitatea regiunii.
Americanii au scris ce s-a întâmplat după ce Ion Țiriac a intrat într-un cazino și a pus bani de 13 ori la rând pe 13 negru, la ruletă
Jurnaliștii americani au spus unul dintre episoadele neștiute cu Ion Țiriac. Miliardarul a intrat într-un cazino, a pus banii de 13 ori la rând pe 13 negru, la ruleta, apoi a plecat fără toți banii din buzunare. Culmea, omul de afaceri nu este un practicant al jocurilor de noroc. Ion Țiriac, cunoscut în spațiul public ca un om care nu practică jocuri de noroc, a pierdut banii la cazino. Americanii au scris despre un episod din urmă cu aproape 60 de ani, atunci când omul de afaceri a pierdut toți banii pe care-i avea în buzunare în Puerto Rico. Ion Țiriac a pierdut toți banii din buzunare la cazino în Puerto Rico Într-un episod care datează din 1968, Ion Țiriac a mers într-un cazino din San Juan, Puerto Rico. Miliardarul care avea atunci doar 29 de ani, a mers cu 600 de dolari în cazino, a pariat de 13 ori la rând pe 13 de negru și a pierdut toți banii. Practic, într-o singură seară, Ion Țiriac a pierdut 12% din tot ceea ce câștigase în 1968. În total, magnatul a câștigat 5.000 de euro în acel an. Anunțul a fost făcut de jurnaliștii de la New York Times, în urmă cu câțiva ani. ‚În 1968, cel mai bun an al său, Ion Țiriac a câștigat 5.000 de dolari din premii. La mijlocul anilor ’60 a mers la mesele de joc din San Juan și a pierdut toți banii din buzunar prin pariul pe 13 negru de 13 ori la rând. Erau 600 de dolari, mărunțiș pentru Michael Jordan, dar o avere pentru alții”, au scris americanii, conform sursei de mai sus. Ce regret are Ion Țiriac Ion Țiriac a dezvăluit care este cel mai mare regret al vieții sale. Miliardarul spune că nu s-a putut bucura niciodată de micile lucruri pozitive din viața sa, deoarece a muncit prea mult. ‚Nici cămașa asta pe care o am pe mine nu o duc cu mine. În viața asta am făcut ceva. Mă duc mulțumit? Nemulțumit nu sunt, însă aș mai face-o din nou? Niciodată. Pentru că nu am avut timp să văd o floare înflorind, să văd o frunză verde, să mă duc cu familia, să mă duc cu prietenii, să mă îmbăt o dată sau să beau o sticlă de vin. Nu. Numai muncă, muncă și muncă. Merită? Nu! Nu merită. Și cu asta ai terminat-o cu unul din cei mai mari oameni ai secolului. N-am timp să-mi cheltui banii, darămite să fac alte treburi…Te bați cu morile de vânt, iar acolo nu e bine”, a declarat Ion Ţiriac, conform Digi Sport.
Medicii critică afirmațiile lui Trump despre Tylenol: Anti-științifice și iresponsabile

Recentele afirmații ale președintelui american, potrivit cărora analgezicul Tylenol (paracetamol) ar putea cauza autism dacă este administrat în timpul sarcinii, au fost întâmpinate cu reacții dure din partea comunității medicale internaționale. Medicii americani și organizații din domeniul sănătății avertizează că declarațiile sunt nu doar nefondate științific, ci și periculoase pentru sănătatea publică. Printre vocile critice se numără Colegiul American al Obstetricienilor și Ginecologilor, care a descris ieșirea publică a fostului președinte drept „tulburătoare” și „lipsită de date fiabile”. „Este o afirmație periculoasă. Este anti-științifică și este iresponsabilă”, a transmis și Societatea Națională pentru Autism din Marea Britanie, citată de BBC. Controversatele declarații au fost făcute luni, într-o conferință de presă organizată la Casa Albă, în care Donald Trump, împreună cu noul său secretar pentru Sănătate, Robert F. Kennedy Jr., a susținut că utilizarea paracetamolului în timpul sarcinii ar putea fi legată de creșterea numărului de cazuri de autism la copii: „Vom spune în curând medicilor: nu mai administrați Tylenol în timpul sarcinii. Se pare că este asociat cu un risc foarte crescut de autism”. El a sugerat că FDA (Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA) va actualiza recomandările oficiale privind administrarea paracetamolului în sarcină, în viitorul apropiat, în ciuda faptului că medicamentul este considerat de zeci de ani una dintre cele mai sigure opțiuni pentru femeile însărcinate. Contrazis de comunitatea medicală Organizațiile medicale au reacționat imediat, respingând ideea unei legături cauzale între utilizarea paracetamolului în sarcină și autismul infantil. Analgezicul este recomandat tocmai pentru că alte analgezice, precum ibuprofenul sau aspirina, pot reprezenta riscuri în timpul sarcinii. „Președintele Trump nu a prezentat nicio dovadă că schema actuală de tratament este dăunătoare”, spune medicul David Elliman, profesor asociat în sănătatea copilului la University College London. Trump a reluat și teoria vaccin-autism Trump a reluat și teoria deja discreditată potrivit căreia vaccinul combinat ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) ar trebui administrat în doze separate. El a sugerat că „mixarea” vaccinurilor ar putea fi problematică. Studii ample, inclusiv unul realizat în Danemarca în 2019 pe un eșantion de peste 650.000 de copii, nu au găsit nicio legătură între vaccinuri și autism. Teoria unei legături între vaccin și autism a fost lansată inițial în 1998 de medicul britanic Andrew Wakefield, al cărui studiu a fost ulterior retractat, iar el eliminat din profesie pentru falsificarea datelor. Ulterior s-a aflat că Wakefield avea interese financiare directe, fiind plătit de avocați care pregăteau un proces împotriva companiilor producătoare de vaccinuri. Autismul – mai des diagnosticat, nu mai frecvent Trump a susținut că autismul a crescut de la un caz la 10.000 în urmă cu 18 ani, la unul din 31 în prezent. Deși datele recente ale Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) confirmă rata de 1 din 31 de copii de 8 ani, estimările pentru anii anteriori nu sprijină afirmația liderului american: în 2006, rata era de 1 din 110, iar în 2008, 1 din 88. Potrivit experților, creșterea se datorează în principal schimbărilor în metodele de diagnosticare, unei mai bune conștientizări a simptomelor și accesului crescut la evaluări clinice. Ipoteze controversate: Amish și Cuba Trump a mai menționat că autismul este aproape inexistent în rândul comunității Amish și în Cuba, sugerând că acest lucru s-ar datora unei utilizări reduse a Tylenolului și a vaccinurilor. Totuși, studiile disponibile contrazic afirmațiile: un studiu din 2010 a găsit o rată de 1 caz de autism la 271 de copii Amish, iar datele despre Cuba sunt inexistente sau incomplete. Organizația Mondială a Sănătății notează că răspândirea autismului în țările cu venituri mici și medii este adesea necunoscută. Experții: Deciziile medicale nu se iau politic Declarații de acest fel, vehiculate de liderii politici, pot submina grav încrederea publicului în recomandările științifice și pot duce la decizii riscante pentru sănătatea mamelor și a copiilor, avertizează comunitatea medicală internațională: „Afirmațiile fără dovezi pot genera panică inutilă și pot afecta decizii medicale esențiale. Este esențial ca femeile însărcinate să urmeze recomandările bazate pe știință, nu pe speculații politice”.
Eveniment rar la Palatul Culturii Iași! Pian și țambal într-un duel sonor fascinant

Ateneul Național din Iași își confirmă din nou rolul de promotor al culturii prin reluarea unui proiect muzical inedit: „Un artist, un pian și un țambal”, concept creat de pianistul și țambalistul Cătălin Răducanu. Evenimentul va avea loc marți, 30 septembrie 2025, ora 19:00, în Holul de Onoare al Palatului Culturii, și promite să ofere publicului o experiență sonoră aparte. Cătălin Răducanu propune o incursiune muzicală între clasic, jazz și folclor, explorând punțile invizibile care leagă două instrumente cu tradiții diferite – pianul și țambalul. Într-o formulă originală, artistul creează un dialog plin de energie și rafinament între aceste universuri sonore. Publicul va asculta reinterpretări surprinzătoare ale unor lucrări celebre, precum „Tablouri dintr-o expoziție” de Musorgski, dar și teme de Bronisław Kaper sau Jimmy Van Heusen, filtrate prin sensibilitatea improvizației jazzistice. O secțiune specială a spectacolului este dedicată folclorului românesc autentic, inspirat de marele maestru al țambalului Toni Iordache. Piese de referință precum Balada haiducească, Geamparalele lui Haidim și Picături de untdelemn vor aduce în fața spectatorilor intensitatea și farmecul muzicii tradiționale. Momentul culminant va fi „Fantezie românească”, o compoziție proprie a lui Cătălin Răducanu, în care rădăcinile populare se împletesc cu expresia modernă, oferind o experiență unică pentru toți cei prezenți. Concertul de la Iași face parte din Turneul Național „Un artist, un pian și un țambal”, un proiect care aduce în fața publicului din mai multe orașe ale țării această propunere sonoră inovatoare. Alegerea Palatului Culturii nu este întâmplătoare: spațiul încărcat de istorie și simbolism oferă un cadru perfect pentru un spectacol ce unește tradiția și modernitatea. Pentru iubitorii de muzică, acest eveniment nu este doar un concert, ci o călătorie sonoră în care pianul și țambalul devin punți între culturi și stiluri. Cu o viziune contemporană, dar profund legată de rădăcini, Cătălin Răducanu reușește să aducă în fața publicului o experiență memorabilă, care îmbină spectacolul vizual, emoția autentică și virtuozitatea artistică. Biletele pot fi achiziționate de la casieria Ateneului, de la tonomatele amplasate la instituție și Sala Unirii, sau online pe site-ul https://www.ateneuiasi.ro/class/palat-un-artist/ Please follow and like us:
Parlamentul obligă spitalele să instaleze butoane de panică și camere video în ATI și UPU

Parlamentul a aprobat proiectul inițiat de deputații USR Emanuel Ungureanu, Adrian Wiener și Cristina Prună, care prevede măsuri stricte pentru creșterea siguranței pacienților. Legea impune ca toate unitățile sanitare, publice sau private, să instaleze și să mențină în funcțiune butoane de panică sau sisteme de alertă în fiecare salon destinat internării. Dispozitivele vor fi amplasate astfel încât pacienții să poată semnala rapid o urgență medicală sau o situație de pericol iminent, iar sistemul va înregistra și timpul de intervenție. În plus, toate spitalele cu secții de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) și Unități de Primiri Urgențe (UPU) vor fi obligate să monteze camere de supraveghere video. Cât timp vor fi păstrate înregistrările Acestea vor monitoriza activitatea medicală fără a încălca intimitatea pacienților, iar înregistrările vor fi păstrate între 3 și 60 de zile, cu acces strict pentru personalul autorizat. „Într-o țară normală, astfel de măsuri ar fi fost deja implementate. Acest proiect sprijină pacienții și medicii deopotrivă,” a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu, amintind de cazul Alexandrei, tânăra care a murit în august 2023 la Maternitatea Botoșani, și de incidente precum cel de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde lipsa camerelor de supraveghere a îngreunat anchetele.
Compensațiile fabuloase de milioane de lei pe care le primesc foștii șefi Hidroelectrica

Fostul director general al Hidroelectrica, Karoly Borbely, și ex-directorul financiar Marian Fetița vor primi compensații substanțiale, de până la 24 de salarii brute, după încetarea mandatelor. Măsura este prevăzută în contractele membrilor directoratului și se aplică în cazul revocării nejustificate în primii doi ani de mandat, informează Profit.ro. Cei doi au părăsit funcțiile de conducere la 19 septembrie 2025, prin încetare de comun acord cu Consiliul de Supraveghere, pentru a evita pierderea de fonduri din PNRR. Menținerea lor în funcții ar fi putut costa România aproximativ 16 milioane de euro. Renumerațiile fixe lunare brute ale membrilor directoratului Hidroelectrica în anul 2024 erau de 65.748 lei, ceea ce înseamnă că Borbely și Fetița ar putea primi fiecare până la 1,57 milioane lei, adică peste 3,15 milioane lei în total. Profimedia Contractele prevăd explicit că, în cazul revocării nejustificate, mandatarul are dreptul la compensații maxime de 24 de salarii brute lunare, dacă revocarea survine în primele 24 de luni ale mandatului. Aceleași contracte stipulează că încetarea mandatului din cauze neimputabile mandatarului se face cu acordarea de daune-interese pentru perioada neexecutată din contract. Context european Comisia Europeană a semnalat încălcări de guvernanță corporativă la Hidroelectrica, inclusiv faptul că Borbely ar fi fost numit CEO în condiții de conflict de interese. Aceste probleme ar fi putut duce la penalizări PNRR de până la 25 milioane euro. De asemenea, existau îndoieli privind eligibilitatea lui Fetița. Guvernul României a limitat, prin OUG nr. 4/2025, compensațiile membrilor consiliilor de administrație și de supraveghere la maximum șase salarii, însă măsura nu se aplică directoratului Hidroelectrica. Plecarea celor doi a fost făcută pentru a respecta jaloanele PNRR privind guvernanța corporativă. Avere și carieră Karoly Borbely deține nouă terenuri, trei apartamente, două case, un BMW 320, conturi bancare cu peste 700.000 de lei și valută, precum și ceasuri și bijuterii de 15.000 euro. Cariera sa la Hidroelectrica a început în 2015 ca director de strategie, apoi a devenit membru al Consiliului de Supraveghere și ulterior CEO.