Flotila de ajutor pentru Gaza a Gretei Thunberg a fost asaltată de drone israeliene

flotila-de-ajutor-pentru-gaza-a-gretei-thunberg-a-fost-asaltata-de-drone-israeliene

„Navele noastre au fost atacate în repetate rânduri de drone militare. Ne-au lovit cu substanțe necunoscute, dar iritante, cu bombe sonore și chiar cu drone care au avariat în mod deliberat catargele mai multor nave”, a declarat Maria Elena Delia, purtătoarea de cuvânt italiană a GSF, într-o postare pe Instagram. „Aceste atacuri au vizat nave care arborează pavilionul italian, britanic și polonez. Este echivalentul unui atac asupra Italiei, Regatului Unit și Poloniei, practic, o declarație de război împotriva acestor țări”, a adăugat Delia, care se afla la bordul navei Morgana. Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a dat instrucțiuni ambasadei sale din Tel Aviv să reitereze solicitarea ca Israelul să „garanteze protecția absolută a personalului îmbarcat pe Flotila Gaza”. GSF a declarat într-un comunicat de presă că s-au auzit cel puțin 13 explozii. Nu s-au raportat victime printre cele peste 500 de persoane aflate la bordul diverselor nave, potrivit Politico. Flotila Global Sumud este a patra și cea mai mare provocare maritimă la adresa blocadei israeliene asupra Gazei din acest an, cu 20 de nave și peste 500 de membri ai echipajului, printre care activista suedeză Greta Thunberg și actorul irlandez Liam Cunningham, care au plecat din Barcelona. Echipajul a declarat că un atac anterior asupra flotei a avut loc pe 9 august în apele tunisiene. Autoritățile israeliene, care duc război în Gaza de aproape doi ani ca represalii pentru un atac al militanților Hamas, au respins încercările de a transporta ajutoare către enclava de coastă, considerându-le manevre publicitare.

Funcție importantă introdusă de WhatsApp. Pentru utilizatorii de iPhone, noua funcționalitate este cu mult mai dezvoltată

functie-importanta-introdusa-de-whatsapp.-pentru-utilizatorii-de-iphone,-noua-functionalitate-este-cu-mult-mai-dezvoltata

Utilizatorii WhatsApp vor putea traduce mesajele pe care le primesc, grație celei mai noi facilități introduse de aplicația deținută de Meta. Pentru a traduce un mesaj, utilizatorul nu trebuie decât să țină apăsat pe acesta până apare meniul contextual și să aleagă opțiunea de Translate de acolo, urmată de selectarea limbii în care se va face traducerea. Traducerea se face local, pentru a proteja intimitatea utilizatorilor, spune producătorul, care ține să menționeze că mesajele rămân criptate. În funcție de platformă, noua funcționalitate are anumite particularități. Pe iPhone, spre exemplu, traducerea se poate face în mai multe limbi, asta pentru că este folosit sistemul de traducere al sistemului de operare. Pe Android se poate traduce în mai puține limbi, dar, în schimb, există posibilitatea traducerii automate a mesajelor primite dintr-un anumit chat. Pe niciuna din cele două platforme nu există suport pentru traducerile în limba română. Traducerea va fi disponibilă în chat-uri individuale, grupuri de discuții și canale, dar numai pe Android şi iPhone. iOS a trecut la versiunea 26 În urmă cu aproape o săptămână, utilizatorii de iPhone au putut trece la versiunea iOS 26. Noul sistem de operare aduce două schimbări importante. În primul rând, renunță la vechea convenție de numerotare, care număra anii de la lansarea primului iPhone. Anul acesta trebuia să se lanseze iOS 19, dar în locul său a venit versiunea cu numărul 26, care este aliniată la anul calendaristic 2026. Cea de-a doua schimbare este însă una de nivel vizual, Apple adăugând ceea ce numește Liquid Glass, un efect de transparență atent animat, care va oferi un nou mod prin care vom interacționa cu dispozitivele noastre. Printre noutăți se numără: Aplicațiile Photos și Phone – reproiectate pentru a fi mai intuitive și mai ușor de folosit. Messages – suport pentru fundaluri personalizate în conversațiile de grup și posibilitatea de a organiza sondaje. Games app – o aplicație dedicată jocurilor mobile, cu secțiune specială pentru Apple Arcade și clasamente pentru prieteni.

Grindeanu după decizia de amânare privind pensiile magistraților: La CCR sunt oameni conștienți de încărcătura deciziilor”

grindeanu-dupa-decizia-de-amanare-privind-pensiile-magistratilor:-la-ccr-sunt-oameni-constienti-de-incarcatura-deciziilor”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a spus că nu va comenta decizia de amânare în cazul pensiilor magistraților, dar și că oamenii care sunt acum la Curte sunt „conștienți de încărcătura deciziilor”. Curtea Constituțională a României a amânat pentru 8 octombrie decizia privind legea care vizează pensiile de serviciu. Întrebat despre această amânare, Sorin Grindeau a spus că „de la mine nu o să auziți vreun punct de vedere legat de decizii ale CCR și nici nu veți auzi ziceri care să pună presiune pe decizii ale CCR”. Întrebat dacă șansele unei evaluări pozitive nu vor fi mici la ECOFIN-ul din 10 octombrie pentru că nu există finalitate pe proiectul pensiilor magistraților, Grindeanu a spus că el crede că „la CCR în acest moment sunt oameni care sunt conștienți de încărcătura deciziilor pe care le iau și sunt conștienți de acest lucru”. „Nu mă face nimic să spun că nu-i așa, că vor lua o decizie în cunoștință de cauză. Eu altceva n-am ce să declar”, a mai spus Grindeanu. În ședința de miercuri, CCR a decis amânarea pentru data de 8 octombrie a sesizărilor care vizează obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, obiecțiile de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, obiecțiile de neconstituționalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative și obiecțiile de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Dacia Bigster așa cum nu a mai fost văzută niciodată! Imagini cu transformarea spectaculoasă

dacia-bigster-asa-cum-nu-a-mai-fost-vazuta-niciodata!-imagini-cu-transformarea-spectaculoasa

Au apărut primele imagini cu Dacia Bigster așa cum nu a mai fost văzută niciodată. Autoturismul, care se bucură de un succes uriaș, a suferit o transformare spectaculoasă. Autoturismul, recunoscut și ca „fratele mai mare” al Daciei Duster, a fost transformat complet de către nemții de la Carpoint, prin două body kit-uri incredibile. Cum o Dacia Bigster modificată de nemții de la Carpoint Nemții de la Carpoint au reușit să transforme Dacia Bigster, care se bucură de un real succes la nivel european, într-un autoturism cu adevărat spectaculos. „Fratele mai mare” al Daciei Duster, care revoluționează piața SUV-urilor de dimensiuni medii, a primit acum două noi personalități de la dealerul german Carpoint. Concret, nemții au făcut cu Bigster ceea ce au făcut și cu Duster și l-au transformat într-un autoturism spectaculos, care poate fi adaptat pentru off-road sau pentru șosea. Pachetul Redust Offroad este cea mai izbitoare dintre cele două opțiuni disponibile. Acesta transformă Bigster-ul într-o mașină perfectă pentru drum accidentat, adăugând un set de anvelope groase pentru toate tipurile de teren, înfășurate în jurul unor noi jante din aliaj de 16 inch, un portbagaj de plafon din aluminiu cu lumini LED integrate, o capotă ventilată, trepte laterale și autocolante unice pentru geamuri. Pentru a completa aspectul și a oferi o gardă la sol semnificativă, proprietarii pot opta chiar și pentru o suspensie completă. Ce aduce pachetul Redust Sport Pentru cei care nu sunt iubitori de off-road există și pachetul Redust Sport, care duce Bigster-ul într-o direcție complet diferită. Acest kit îi sporește stilul, cu o poziție coborâtă și un accent pe o manevrabilitate mai precisă datorită unei suspensii coilover. Adevăratul punct culminant este însă un set de jante din aliaj de 20 de inch cu spițe multiple, cu anvelope cu profil jos. Există, de asemenea, un finisaj negru lucios pentru caroserie, împreună cu o priză de aer pur decorativă pe capotă, pentru un plus de farmec vizual. De menționat este că modificările aduse de nemții de la Carpoint nu oferă și un plus de putere autoturismului, întrucât pachetele se concentrează exclusiv pe stil și suspensie, fără a include îmbunătățiri de performanță. Carpoint listează în prezent o Dacia Bigster Extreme TCE 130 4×4 cu kitul Redust Offroad la prețul de 36.290 de euro. Acest exemplar este echipat cu motorul mild-hybrid de 1.2 litri, de bază, care produce 129 CP.

Căliin Georgescu este așteptat la poliție cu un covor roșu. Deja este cercetat un susținător care arbora un steag cu însemnele Mișcării Legionare

caliin-georgescu-este-asteptat-la-politie-cu-un-covor-rosu.-deja-este-cercetat-un-sustinator-care-arbora-un-steag-cu-insemnele-miscarii-legionare

Ca un adevărat star de cinema, fostul candidat la prezidențiale, cercetat acum în mai multe dosare penale, a fost așteptat de simpatizanții săi în fața sediului de poliție din Ilfov, acolo unde merge să semneze controlul judiciar.  Zeci de omeni îl așteaptă în timp ce scandează „Călin Georgescu, președinte” sau „Jos Guvernul!”, iar unii chiar cer ca un bulevard să primească numele idolului lor politic. Susținătorii au arborat drapele cu însemne diverse. Unul dintre acestea susținea Mișcarea legionară. Jandarmii l-au identificat pe respectivul, pe care l-au condus la sediul de poliție pentru cercetări. „În jurul orei 08:30, la adunarea publică din zona sediulului IPJ Ilfov, jandarmii au identificat o persoană care a afișat un steag pe care erau inscripționate simboluri similare cu cele folosite în trecut de Mișcarea Legionară. În acest context, bărbatul, cu vârsta de 45 de ani, a fost condus la secția de poliție în vederea întocmirii actelor necesare continuării cercetărilor, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, cu modificările și completările ulterioare”, transmite Jandarmeria.  RECOMANDAREA AUTORULUI: Victor Ponta atrage atenția asupra erorilor flagrante din rechizitoriul lui Georgescu: „Care e dovada că ați anulat pe 5 decembrie?” Universitatea îl dă afară pe Călin Georgescu. Colegii au decis suspendarea lui până rezolvă problemele cu legea

Suedia păstrează opțiunile deschise în ceea ce privește avioanele de vânătoare, pe fondul tensiunilor franco-germane

suedia-pastreaza-optiunile-deschise-in-ceea-ce-priveste-avioanele-de-vanatoare,-pe-fondul-tensiunilor-franco-germane

Aceasta în contextul în care Germania ia în considerare posibilitatea de a apela la Suedia, sau chiar la Marea Britanie, ca potențial partener de rezervă, în cazul în care negocierile dintre Paris și Berlin privind sistemul de luptă aeriană Future Combat Air System, aflat în dificultate, eșuează până la sfârșitul anului. Ministrul Apărării, Pål Jonson, aflat în vizită la Berlin, a declarat că Stockholmul va lua o decizie cu privire la viitorul său program de avioane de vânătoare „undeva între 2028 și 2030”, subliniind în același timp că noile avioane Gripen E ale țării, construite de Saab, vor rămâne în serviciu „cel puțin până în 2050”. „Investim masiv în menținerea libertății de alegere pentru a ne păstra capacitatea de proiectare, care cred că este unică”, a spus Jonson. „Nu există nicio altă țară cu 10 milioane de locuitori care să aibă capacitatea de a proiecta avioane de vânătoare și este important pentru noi să păstrăm acest lucru”. Tensiuni între Berlin și Paris Declarațiile vin la doar câteva zile după ce POLITICO a raportat că Germania este frustrată de dorința companiei franceze Dassault de a avea mai mult control asupra FCAS, un proiect care include Germania, Franța și Spania. Berlinul dorește claritate până la sfârșitul anului cu privire la modul în care proiectul de 100 de miliarde de euro poate avansa la următoarea fază. Atât Jonson, cât și omologul său german, Boris Pistorius, au negat că FCAS a fost subiectul discuțiilor în timpul vizitei sale de marți la Ministerul Apărării din Berlin. Întrebat dacă țara sa ar fi deschisă să se alăture programului de avioane, Jonson a subliniat că colaborarea este „în ADN-ul nostru”. Dar el a clarificat că Stockholm nu va renunța la capacitatea suverană de proiectare: „Menținerea capacităților noastre de proiectare este foarte, foarte importantă pentru noi, deoarece putem adapta proiectele în funcție de nevoile noastre operaționale Nu se acceptă obligațiuni de apărare Jonson a confirmat, de asemenea, că Suedia intenționează să accelereze consolidarea sa militară, cu scopul de a atinge noile obiective ale NATO în materie de cheltuieli de apărare – 3.5 % din PIB pentru apărarea de bază plus 1.5 % pentru investiții conexe – mai repede decât majoritatea celorlalți membri ai alianței. „Suedia își propune să atingă acest obiectiv nu până în 2035, ci până în 2030”, a spus el. În ceea ce privește UE, Jonson a trasat linii roșii clare. El a spus că Suedia nu va sprijini emiterea de obligațiuni comune de apărare ale UE – o idee promovată de Paris – și le va respinge dacă vor ajunge în Consiliu. „Nu aderăm la această idee”, a spus el. „Considerăm că aceasta ar trebui să fie o responsabilitate națională”. El a respins, de asemenea, un rol mai important al Comisiei Europene în achiziții. „Nu facem parte din SAFE”, a spus el, referindu-se la noul instrument financiar al UE în valoare de 150 de miliarde de euro, intitulat „Acțiunea de securitate pentru Europa”. El a adăugat că Stockholmul preferă ca achizițiile în domeniul apărării să fie gestionate prin Agenția NATO de sprijin și achiziții, Organizația pentru cooperare în domeniul armamentului sau Agenția Europeană de Apărare. „Nu văd un rol pentru Comisie în efectuarea de achiziții comune. EDA ar trebui să aibă acest rol”. Mesaj pentru aliații europeni Jonson a transmis, de asemenea, un mesaj clar aliaților europeni care rămân în urmă în ceea ce privește ajutorul acordat Kievului. „Nu toate țările își pun banii acolo unde le este gura când vine vorba de sprijinul acordat Ucrainei”, a spus el. „Asta mă deranjează”. Jonson a remarcat că povara este suportată în principal de țările nordice, baltice, Germania și Țările de Jos. Suedia este acum al cincilea donator mondial, o poziție pe care el a spus că ar prefera să nu o ocupe. „Aș prefera ca Suedia să fie pe ultimul loc, nu pe primul”, a spus Jonson. Deși Jonson nu a menționat țări specifice care rămân în urmă, țările din sudul Europei, precum Italia și Spania, precum și Franța, acordă în general o parte mult mai mică din PIB-ul lor ca ajutor pentru Ucraina. Referindu-se la relația cu Statele Unite, Jonson a spus că Europa trebuie să se pregătească pentru o reducere treptată a forțelor americane din Europa, întrucât Washingtonul se concentrează mai mult pe Indo-Pacific, chiar dacă reafirmă angajamentul comun de apărare prevăzut la articolul 5 din Tratatul NATO. „Europenii trebuie să își asume o responsabilitate mai mare pentru descurajarea convențională”, a spus el, identificând resursele spațiale, atacurile de lungă distanță și transportul aerian ca fiind domeniile care vor necesita cel mai mult timp pentru a fi dezvoltate.

UE a definitivat Acordul comercial și de investiții cu Indonezia /Creează noi oportunități pentru companii și fermieri

ue-a-definitivat-acordul-comercial-si-de-investitii-cu-indonezia-/creeaza-noi-oportunitati-pentru-companii-si-fermieri

Uniunea Europeană și Indonezia au finalizat, marți, negocierile în vederea unui Acord Complet de Parteneriat Economic și Investiții, un tratat prin care vor fi eliminate 98% din tarifele comerciale. “Am asumat angajamentul de a accelera diversificarea și parteneriatele, de susținere în continuare a creării locurilor de muncă în spațiul UE și de stimulare a creșterii economice. Acordul cu Indonezia creează noi oportunități pentru companii și fermieri într-o economie majoră aflată în ascensiune. Acest acord ne oferă o sursă stabilă și predictibilă de materii prime esențiale, absolut necesare pentru industria ecologică a Europei în materie de tehnologie și oțel”, a declarat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene. Acordul comercial dintre UE și Indonezia creează o piață de 700 de milioane de clienți, elimină 98,5% din tarifele vamale și simplifică procedurile de export. Uniunea Europeană va avea noi posibilități de investiții în Indonezia, în special în sectoare strategice precum vehiculele electrice, produsele electronice și cele farmaceutice. ”Acest acord elimină 98% din tarifele de exporturi, toate barierele vamale și deschide noi direcții de investiții. Acest acord a fost configurat prin luarea în considerare a priorităților și sensibilităților ambelor părți, pentru a asigura un rezultat echilibrat. Spre exemplu, tarifele Indoneziei de 50% asupra importurilor de mașini vor fi eliminate gradual în următorii cinci ani, ceea ce deschide drumul pentru exporturile europene de automobile”, a declarat comisarul UE pentru Comerț, Maros Sefcovic. Înainte de fi ratificat, Tratatul comercial UE-Indonezia va trebui aprobat de Consiliul Uniunii Europene și de Parlamentul European. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: ANALIZĂ Financial Times: Vladimir Putin practică un joc PERICULOS cu NATO /Washingtonul se teme de escaladarea crizei pe flancul estic MACRON se confruntă cu critici aspre din partea foștilor săi aliați/ „Nu-și dorește un prim-ministru care ocupă mult spațiu”

Deputații decid astăzi asupra moțiunii simple împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu

deputatii-decid-astazi-asupra-motiunii-simple-impotriva-ministrului-mediului,-diana-buzoianu

Camera Deputaților urmează să voteze miercuri, de la ora 11:30, moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu. În ultimele zile, parlamentarii PSD au criticat-o pe Diana Buzoianu pentru faptul că nu semnează avizele necesare hidrocentralelor. Luni, deputații au discutat textul moțiunii cu titlul „Slăbirea securităţii energetice a României prin politici de mediu care obstrucţionează punerea în funcţiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989”. Partidul AUR a acuzat-o pe Diana Buzoianu că oprește proiecte importante, în contextul actual în care „securitatea energetică a României este grav vulnerabilizată”. „Securitatea energetică a României este astăzi grav vulnerabilizată. În primul semestru al anului 2025, România a înregistrat o creştere cu 54% a importurilor de energie electrică faţă de aceeaşi perioadă din 2024, iar balanţa comercială de electricitate a devenit negativă, ţara noastră devenind net importatoare, cu un deficit de aproximativ 2,4 TWh (…) Presiunea asupra preţurilor confirmă această vulnerabilitate. Pe piaţa spot, România s-a situat între primele trei state din Uniunea Europeană cu cele mai ridicate tarife pe această piată în prima jumătate a anului 2025 (…) Toate acestea indică un sistem fragil, cu riscuri de majorări tarifare persistente”, se arată în documentul depus de AUR. Daniel Zamfir a declarat că lipsa avizelor de mediu arată o intenție rea din partea ministrului Diana Buzoianu și, în opinia lui, ea nu mai poate rămâne în funcție. Senatorul PSD a declarat că, dacă ar fi deputat, ar vota împotriva acesteia. Ca răspuns la toate aceste comentarii din mediul politic, Diana Buzoianu a spus la dezbaterea moțiunii că textul este plin de „manipulări şi fake news-uri”, și că documentul cere Parlamentului și Guvernului „să facă ceea ce legea NU permite să fie făcut”. Ministra Mediului a mai susținut că AUR dorește întoarcerea la perioada în care „hidrocentralele se construiau cu buldozere fără să se mai respecte legi”.

Sorana Cîrstea, calificare facilă în turul doi la WTA 1.000 Beijing

sorana-cirstea,-calificare-facila-in-turul-doi-la-wta-1.000-beijing

Sorana Cîrstea (locul 64 WTA) s-a calificat în turul secund al turneului WTA 1.000 de la Beijing (China Open), după ce a învins-o pe Caroline Dolehide (SUA, locul 88 WTA), cu scorul 6-2, 6-3. Meciul dintre Cîrstea și Dolehide, primul dintre cele două sportive, a fost unul fără istoric și s-a încheiat în 68 de minute de joc. Pentru calificarea în turul doi, Sorana Cîrstea primește 65 de puncte WTA și și-a asigurat un cec de 60.400 de dolari. Pentru Sorana Cîrstea, campioana en-titre de la Cleveland, adversară în următoarea rundă este Karolina Muchova (locul 15 WTA), care conduce cu 6-1 în confruntările directe. Sorana Cîrstea, victorie facilă în startul WTA 1.000 de la Beijing Sorana Cîrstea a trecut de Caroline Dolehide, într-un meci fără istoric, scor 6-2, 6-3, și s-a calificat în turul secund la WTA 1.000 de la Beijing. Sfertfinalistă în 2017, Cîrstea a început partida cu break, și-a făcut serviciul, apoi a mai bifat un break, pentru 3-0. Americanca  a încercat o revenire, a redus din avansul româncei, a urmat un game foarte disputat, pe serviciul lui Dolehide, dar finalul setului i-a aparținut Soranei Cîrstea, care a închis primul act la 6-2. Setul secund a „curs” aproape la fel ca primul, românca a reușit un break și serviciul, apoi fiecare dintre jucătoare și-a câștigat game-ul pe propriul serviciu, ca Dolehide să stabilească ultima egalitate din partidă cu un break.  Ultimele game-uri au fost câștigate de Sorana Cîrstea, care și-a adjudecat victoria la a treia minge de meci. Cîrstea a avut un procentaj foarte bun (73%) de mingi câștigate pe primul serviciu, comparativ cu al americancei (48%), dar și în ceea ce privește fructificarea mingilor de break, 6 din 10 față de 2 din 3 ale lui Dolehide. Pentru calificarea sa în turul al doilea al turneului China Open, Sorana Cîrstea va primi 65 de puncte WTA și și-a asigurat un cec de 60.400 de dolari. În clasamentul WTA Live, după victoria din primul tur, Sorana Cîrstea a urcat pe locul 55 WTA. Cîrstea, adversară de temut în runda a doua După doza de încredere pe care a primit-o prin câștigarea facilă din primul tur, greul abia din runda a doua vine. Când adversara Soranei Cîrstea este Karoline Muchova, favorita 13, care a avut tur liber. Cele două s-au mai întâlnit în acest an de două ori, cea mai recentă confruntare a fost în turul 2 la US Open, când jucătoarea din Cehia s-a impus, dramatic, cu scorul 7-6 (0), 6-7 (3), 6-4. Celălalt meci din 2025 a fost în Dubai, în sferturi, de asemenea cu victoria Karolinei Muchova, scor 6-2, 7-5. Muchova conduce cu 6-1 în meciurile directe, singurul succes al româncei a fort înregistrat în 2023, la Miami, în turul 3, când s-a impus cu scorul 7-5, 6-1. Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse joacă joi dimineață Pe lângă Sorna Cîrstea, România mai are la China Open încă două reprezentante: Jaqueline Cristian (locul 42 WTA) și Gabriela Ruse (locul 98 WTA). Cele două vor juca joi dimineață. Jaqueline Cristian o va întâlni în primul tur pe Jessica Bouzas Maneiro (locul 48 WTA), acesta fiind primul meci direct între cele două. Dacă se impune, Cristian se va duela în turul următor cu Dayana Yastremska, favorita 29, care joacă direct în runda secundă. Gabriela Ruse evoluează în runda inaugurală cu Rebecca Sramkova (locul 55 WTA), iar dacă trece de jucătoarea din Slovacia, românca se va confrunta cu Emma Navarro, cap de serie 16, care a avut primul tur liber.

Miroslava și Balciu rămân fără energie electrica astazi, 24 septembrie

miroslava-si-balciu-raman-fara-energie-electrica-astazi,-24-septembrie

Miercuri, 24 septembrie 2025, locuitorii din satele Miroslava și Balciu (județul Iași) vor rămâne fără energie electrică timp de câteva ore. Potrivit unui comunicat transmis de Delgaz Grid, alimentarea cu energie va fi întreruptă între orele 09.00 și 17.00, pentru efectuarea unor lucrări programate de reparații și modernizare a rețelei electrice. Reprezentanții companiei susțin că intervenția face parte dintr-un program amplu de mentenanță și modernizare a infrastructurii electrice. Scopul acestor lucrări este de a crește siguranța și calitatea serviciilor de distribuție, astfel încât locuitorii să beneficieze de o rețea mai stabilă și de un număr redus de avarii neprogramate. Vor fi afectati toți consumatorii casnici și agenții economici din localitățile Miroslava și Balciu si instituțiile publice care își desfășoară activitatea în zonă. Locuitorilor li se recomandă sa își încarce telefoanele și dispozitivele electronice înainte de întrerupere, să evite folosirea aparatelor electrocasnice în momentul revenirii energiei, pentru a preveni eventuale fluctuații iar persoanele care folosesc echipamente medicale alimentate la curent să își ia măsuri suplimentare de siguranță. Please follow and like us: