Propunerea unui fost europarlamentar: Credite garantate de stat pentru panouri fotovoltaice, după modelul Prima Casă

propunerea-unui-fost-europarlamentar:-credite-garantate-de-stat-pentru-panouri-fotovoltaice,-dupa-modelul-prima-casa

Dat fiind faptul că Programul Casa Verde Fotovoltaice, prin care românii puteau obține finanțare de la stat pentru instalarea panourilor solare destinate autoconsumului, nu a beneficiat de fonduri în acest an, fostul europarlamentar Vlad Gheorghe propune ca Guvernul să garanteze credite pentru cei care vor să își instaleze panouri fotovoltaice, după modelul Prima Casă. Vlad Gheorghe: Un program similar cu Prima Casă pentru energie verde „Ce ar trebui să facă acum repede-repede guvernul va fi să vină cu un program similar cu programul Prima Casă în care să ofere niște garanții guvernamentale pentru băncile care vor să crediteze investițiile în zona de energie regenerabilă. Este un program care n-ar costa mare lucru guvernul, deci n-ar trebui să cu bani, cu cash colateral, în sine”, a declarat Vlad Gheorghe, la TVR Info. Fostul europarlamentar explică și cum s-ar putea face acest lucru și cum ar ajuta garanțiile din partea statului: „Există oricum niște bănci de stat de care nimeni n-a auzit – pe lângă CEC mai sunt multe bănci de investiții care oricum cheltuie bani foarte mulți pe salarii – măcar să le punem pe acelea să se ocupe de aceste garanții. Garanțiile ce ar face: ar lăsa dobânzile mult mai jos, cât de jos posibil pentru oamenii care vor să-și pună pe banii lor și asta ar permite și niște investiții mai mari, poate mai consistente”, mai spune fostul europarlamentar. Vlad Gheorghe spune că, în acest fel, oamenii ar deveni mici producători și ar fi mai mult decât energie de subzistență. „În momentul în care oamenii își pun sistemul pe banii lor, chiar dacă în rate, atunci vor putea începe discuția în viitor de a se reglementa cumva ca mici producători, astfel încât să câștige bani. Și deja avem o altă discuție, în afară de discuția care se face direct de pe subvenții sau de pe fonduri europene, ceea ce înseamnă strict producție pentru micul consum, și mergem mai departe către o microinvestiție. Așa măcar am porni, am impulsiona ceva. Impulsionăm și zona de servicii de furnizare. […] Ar fi nu doar o investiție de subzistență, ci poate și c-o baterie mai mare, poate niște panouri mai mari, și așa, ușor-ușor, compensăm întârzierile pe care le avem noi, ca țară, la producția de energie electrică. Ăsta este un program care nu ar rezolva toată problema, dar măcar ne-ar duce într-o direcție bună și un program care n-ar costa statul român niște bani pe care să-i pună mâine”, explică fostul europarlamentar.

Soț și soție, gata să scrie istorie pentru tricolori la Mondiale: E fantastic, sunt lucruri foarte rare.

sot-si-sotie,-gata-sa-scrie-istorie-pentru-tricolori-la-mondiale:-e-fantastic,-sunt-lucruri-foarte-rare.

România este gata să scrie istorie la Mondialele de darts, iar pentru a reuși o performanță de zile mari se bazează și pe cuplul format din Cristian Cimpoca și Oana Cimpoca. Soț și soție, cei doi promit să aibă o prestație remarcabilă în Coreea de Sud, modelul lor fiind Laszlo Kadar și performanța acestuia de la Europene. Vicepreședintele Federației Române de Darts, Vlad Popa, este impresionat de modul în care cei doi își dedică timpul liber darts-ului. Performanețe n-au întârziat să apară, Oana Cimpoca fiind deja o veritabilă vedetă. De cealaltă parte, Cristi Cimpoca a reușit să se mențină constant în Top 5 Est-European timp de două sezoane consecutive, confirmându-și valoarea în competițiile regionale. „E fantastic să vedem un cuplu soț-soție în naționala unei țări. Aceste lucruri sunt foarte rare și asta spune multe despre cum au ales ei să-și dedice darts-ului mare parte din timpul liber. Bilă este unul dintre cei mai vechi jucători. El deja juca atunci când noi am înființat Federația. Am avut și sfaturile lui la momentul respectiv”, a dezvăluit Vlad Popa, pentru ProSport. „Oana s-a alăturat mai de curând și a avut rezultate chiar mai bune ca el, în condițiile în care este triplă campioană națională și o prezență constantă în lotul național. Acum, ce o să facă la Mondiale vom vedea. Oana speră la două-trei victorii în competiția individuală și la evoluții cât mai bune în competiția pe echipe”, a continuat Popa. Oana și Cristi Cimpoca iubesc și fotbalul, fiind fanii celor de la Liverpool, liderul din Premier League Ce obiectiv are România la Mondiale: „Giulia Olteanu este cea mai valoroasă!” Vlad Popa ne-a mărturisit că România va încerca să fie între primele 15 națiuni la Campionatul Mondial. Ar fi un rezultat foarte bun, având în vedere că în competiție sunt 47 de țări înscrise. „Ne-am depășit un pic limitele prin medalia câștigată de Kadar la Europene. Loți a prins o zi extraordinară și a învins jucători de renume mondial pentru a lua acea medalie. Deși avem jucători de o valoare foarte bună, la Mondiale este mai greu. Iar asta pentru că vin jucători din toată lumea”, a mai afirmat Popa. „Obiectivul nostru este să fim în clasamentul general între primele 15 națiuni. Giulia Olteanu este cea mai valoroasă jucătoare pe care o avem în acest moment, așa cum este Kadar la masculin. Până acum, am reușit clasări la Mondiale pe locul 22, locul 23, în zona aceasta. Participă 47 de țări în acest an. Am organizat și noi Campionatul Mondial, în 2019. A fost la Cluj-Napoca. Atunci, am avut un record de participare. Au fost 53 de țări și 850 de participanți. Acesta e cel mai mare eveniment organizat vreodată în Europa de Est”, a subliniat vicepreședintele Federației Române de Darts. Programul Campionatului Mondial de Darts: Marți, 23 septembrie – START meciuri: Echipe Masculin – faza grupelor (10:30 (KST) / 04:30 (EEST)) și Dublu Feminin – până la semifinale (11:30 (KST) / 05:30 (EEST)). Miercuri, 24 septembrie – START meciuri: Echipe Feminin – faza grupelor (10:00 (KST) / 04:00 (EEST)) și Simplu Masculin – până la sferturi de finală (10:30 (KST) / 04:30 (EEST)). Joi, 25 septembrie – START meciuri: Simplu Feminin – până la sferturi de finală (11:00 (KST) / 05:00 (EEST)) și Dublu Masculin – până la semifinale (11:45 (KST) / 05:45 (EEST)). Vineri, 26 septembrie – Echipe Feminin și Masculin – optimile, sferturile de finală și semifinalele (11:00 (KST) / 05:00 (EEST)) + Finalele probelor de Dublu Feminin și Masculin (17:15 (KST) / 11:15 (EEST)). Sâmbătă, 27 septembrie – Ziua semifinalelor și finalelor categoriilor de Simplu și Dublu – Feminin și Masculin (11:00 (KST) / 05:00 (EEST)), urmate de ceremonia de premiere. Meciurile jucătorilor României la Campionatul Mondial de Darts Echipa masculină – Simplu (24 septembrie): László Kádár vs. Marc Burmeister (Germania) – faza preliminară (Top 256) Alexandru Stoian vs. Sean Holley (Anglia) – faza preliminară (Top 256) Cristian Cimpoca vs. David Písek (Cehia) / Shane Sakchekapo (Canada) – Runda 1 (Top 128) Vlad Mihăescu vs. Lourence Ilagan (Filipine) – Runda 1 (Top 128) Echipa feminină – Simplu (25 septembrie): Andreea Brad vs. Snezana Vejlkovic (Suedia) – faza preliminară (Top 256) Irina Suditu vs. Susanna McGimpsey (Scoția) – Runda 1 (Top 128) Giulia Olteanu vs. Sabrina Hoor (Luxemburg) – Runda 1 (Top 128) Oana Cimpoca vs. Nathalie Thuillier (Franța) – Runda 1 (Top 128) Echipa masculină – Dublu (25 septembrie): Cristian Cimpoca & Alexandru Stoian vs. You Teng-Jin & Wen Ren-Jun (Taiwan) – faza preliminară (Top 128) László Kádár & Vlad Mihăescu vs. Alexis Toylo & Noel Malicdem (Filipine) – Runda 1 (Top 64) Echipa feminină – Dublu (23 septembrie): Andreea Brad & Irina Suditu vs. Kristbjørg Vesturklett & Annika Joensen (Insulele Feroe) – Runda 1 (Top 64) Oana Cimpoca & Giulia Olteanu vs. Joanne Hadley & Tori Kewish (Australia) – Runda 1 (Top 64)

România intră pe ușa din dos a politicii externe, la Washington. Oana Țoiu tatonează, dar nu garantează și întâlniri la Departamentul de Stat SUA

romania-intra-pe-usa-din-dos-a-politicii-externe,-la-washington.-oana-toiu-tatoneaza,-dar-nu-garanteaza-si-intalniri-la-departamentul-de-stat-sua

România pare că a intrat pe ușa din dos în Statele Unite, cu Oana Țoiu în vizită oficială. Aflată în plină “ofensivă diplomatică” pe pământ american, acțiunea nu s-a lăsat cu nicio întâlnire la nivel înalt care să ateste valoarea Parteneriatului Strategic pe care România îl are cu SUA, în ciuda tonului victorios din postările ministrului, de până acum. De asemenea, până în acest moment, Țoiu nu s-a întâlnit cu nimeni din Departamentul de Stat, pentru a discuta despre o viitoare vizită în SUA a președintelui Nicușor Dan, aceasta fiind și unul dintre scopurile declarate ale vizitei. În schimb, Oana Țoiu a bifat un eveniment cu o sală goală, așa cum a dezvăluit Gândul, o vizită la Muzeul Holocaustului și una la Universitatea Georgetown. Aflată în vizită oficială în SUA, în perioada 18-29 septembrie, Oana Țoiu a reușit, pana în acest punct, chestiuni minimale care țin mai degrabă de palmaresul personal și nu de interesul României. În cele trei zile scurse, nu a primit-o niciun membru al Departamentului de Stat SUA. Or, pentru a aranja o eventuală vizită a președintelui Nicușor Dan în America, este nevoie de discuții cu Departamentul de Stat, echivalentul MAE, și mai puțin de întâlniri cu congresmeni sau cu universitari. Tot ce a bifat, până acum, a fost o vizită la Monumentul Holocaustului, după ce a vorbit în fața unei săli aproape goale la Chicago, cu 54 de oameni prezenți (câți din delegație fiind?!), la Summitul Comunității Române, găzduit de Christian Heritage Academy. Pe 18 septembrie, Oana Țoiu a avut câteva întâlniri cu niște oameni politici americani: senatorul James Risch, Președintele Comisiei pentru Relații Externe a Senatului, senatorul Steve Daines, Președintele Sub-comitetului pentru Europa, congressmanul William Keating, Co-președintele Sub-comitetului pentru Europa, și congressmanul Tom Suozzi, Co-președinte al Grupului de prietenie pentru România (RO Caucus). Mai departe, pe 20 septembrie, ministrul român de Externe a mers la Universitatea Georgetown, unde a avut „un dialog excepțional cu profesorii și studenții uneia dintre cele mai prestigioase instituții academice din lume, un loc unde se formează viitorii lideri și se gândește strategia globală”, după cum singură se laudă pe Facebook. Mai are de petrecut încă șapte zile în America. Pașii o vor purta spre Adunarea Generală a ONU. Aceasta va conduce delegaţia României la cea de-a 80-a sesiune a Adunării Generale, de la New York. Țoiu va participa la Dineul transatlantic, organizat de către secretarul de stat american, Marco Rubio, şi la reuniunea informală a miniştrilor care sprijină activitatea Curţii Penale Internaţionale CPI. Rămâne de văzut dacă în marja acestora va reuși să bifeze vreo bilaterală sau dacă totul se va reduce la o vânătoare de oficiali pe holuri, pentru niște poze triumfaliste pentru X si Facebook. RECOMANDAREA AUTORULUI: Imaginile dezastrului diplomatic din SUA. Țoiu, ignorată la Chicago. Omagiu pentru Kirk, cu sala goală. În țară nu a suflat o vorbă despre crimă. Nici ea, nici MAE, nici Guvernul, nici Președinția Dominic Fritz trasează prioritățile politicii externe a României. Anunță imperativ instituire de noi sancțiuni împotriva Rusiei, convenite cu Oana Țoiu

Un avion militar rus a intrat duminică în spațiul aerian de deasupra Mării Baltice

un-avion-militar-rus-a-intrat-duminica-in-spatiul-aerian-de-deasupra-marii-baltice

Duminică dimineață, forțele aeriene germane au trimis două avioane Eurofighter pentru a urmări un avion militar rus IL-20m care intrase în spațiul aerian neutru deasupra Mării Baltice, înainte de a preda escorta partenerilor NATO din Suedia, potrivit Reuters. „Încă o dată, forța noastră de reacție rapidă, formată din două avioane Eurofighter, a fost însărcinată de NATO să investigheze un avion neidentificat, fără plan de zbor sau contact radio, în spațiul aerian internațional”, a declarat forța aeriană germană într-un comunicat. „Era un avion de recunoaștere rus IL-20M. După identificarea vizuală, am predat sarcinile de escortă ale avionului partenerilor noștri suedezi din NATO și ne-am întors la Rostock-Laage”. Consiliul Nord-Atlantic al NATO se va reuni marți pentru a discuta încălcarea spațiului aerian estonian de către Rusia, au declarat duminică pentru Reuters doi oficiali familiarizați cu această chestiune. Tallinn a declarat că trei avioane de vânătoare rusești MiG-31 au intrat fără permisiune în spațiul aerian estonian vineri și au rămas acolo timp de 12 minute înainte de a fi forțate să se retragă.

Sondaj CURS: 70% dintre români cred că România merge într-o direcție greșită / Călin Georgescu, George Simion și Nicușor Dan, pe primele locuri la capitolul încredere

sondaj-curs:-70%-dintre-romani-cred-ca-romania-merge-intr-o-directie-gresita-/-calin-georgescu,-george-simion-si-nicusor-dan,-pe-primele-locuri-la-capitolul-incredere

Un sondaj național realizat de CURS arată că 70% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită, în timp ce doar 24% sunt de părere că lucrurile merg într-o direcție bună. 6% nu au avut un răspuns. Nivel ridicat de scepticism față de clasa politică Sondajul indică un nivel ridicat de scepticism față de clasa politică. Niciun politician nu reușește să adune un sprijin majoritar.  Călin Georgescu este la 40% încredere, George Simion la 38% și președintele Nicușor Dan la 34%. Aceștia sunt urmați de Sorin Grindeanu și premierul Ilie Bolojan (26%). Anamaria Gavrilă, Dominic Fritz și Diana Șoșoacă au fiecare câte 19%. Încrederea în instituții Armata și pompierii (79%), Biserica (70%) și Poliția (56%) se află în topul instituțiilor apreciate. În zona pozitivă intră și Uniunea Europeană (55%), mediul privat (52%) și ONU (50%). La polul opus se află instituțiile politice: Președinția (40%), Guvernul (27%), Curtea Constituțională (26%) și Parlamentul (25%). Intenția de vot: AUR pe primul loc Sondajul mai arată că dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obține 34% din voturi, PSD 23%, iar PNL 16%. USR este cotat cu 12%, UDMR și SOS România cu câte 5%, Partidul Oamenilor Tineri cu 3%, iar alte formațiuni cumulează 2%. Percepția asupra măsurilor economice Întrebați despre cel de-al doilea pachet de măsuri economice, 36% dintre români au spus că unele decizii au fost corecte, altele nu, 29% le consideră nejustificate, iar 24% le văd ca justificate și necesare. Peste opt din zece respondenți afirmă că au simțit direct efectele acestor măsuri: 52% au declarat un impact foarte mare, iar 31% unul mare. Doar 9% spun că schimbările i-au afectat puțin, iar restul foarte puțin sau deloc. 46% dintre români consideră că situația lor financiară s-a înrăutățit în ultimul an, 32% spun că au rămas la același nivel, dar nu sunt mulțumiți, iar 4% afirmă că le-a mers mai bine. Sondajul CURS a fost realizat la nivel național în perioada 5–19 septembrie 2025, pe un eșantion de 1.100 de persoane adulte, reprezentativ pentru populația României, cu o marjă de eroare de ±3%.

Dezastru pentru Piastri. A abandonat în MP din Azerbaidjan, câştigat de rivalul Max Verstappen

dezastru-pentru-piastri.-a-abandonat-in-mp-din-azerbaidjan,-castigat-de-rivalul-max-verstappen

Max Verstappen a câștigat fără emoții Marele Premiu al Azerbaidjanului, pilotul de la Red Bull plecând din pole position. Rivalii din lupta la titlu, Oscar Piastri și Lando Norris, au avut mari probleme, iar McLaren a ratat șansa de a deveni campioana mondială la constructori încă din Baku. Max Verstappen a dominat MP al Azerbaidjanului! Probleme mari pentru McLaren! Oscar Piastri a abandonat Plecat din Pole Position, Max Verstappen a reușit un nou Grand Slam în Formula 1, primul obținut în cadrul MP al Azerbaijdanului. Frumoasa capitală a țării transcontinentale a fost martoră unei desfășurări de forțe din partea olandezului de la Red Bull Racing. Campionul en-titre a luat un start excelent și l-a închis imediat pe Carlos Sainz, chiar dacă pilotul de la Williams a dat de înțeles că ar putea încerca ceva în primul viraj. Ulterior, întreaga cursă a fost una de gestiune pentru cvadruplul campion mondial al Formulei 1, care a doar manageriat pneurile și s-a jucat cu nervii inginerului de cursă, setând cel mai rapid tur din cursă chiar pe finalul întrecerii. George Russell și Carlos Sainz au completat podiumul din Baku, după ce pilotul de la Mercedes a mers pe o strategie alternativă care a dat roade. Carlos Sainz a pilotat și el excelent și, chiar dacă a plecat din prima linie, o clasare pe locul al treilea a fost maximum posibil pentru el și Williams. Probleme uriașe pentru McLaren și Ferrari. Oscar Piastri a abandonat Oscar Piastri, actualul lider al clasamentului general, a avut o cursă de uitat în Baku. După ce a ratat startul, australianul s-a oprit în zidul de protecție. Monopostul său a părut de necontrolat, deși mecanicii de la McLaren au lucrat la el după accidentul de sâmbătă, din calificări. Lando Norris, colegul de la McLaren și totodată marele rival din lupta la titlu a lui Oscar Piastri, nu a reușit să profite prea mult de situația australianului. Britanicul a încheiat cursa doar pe locul 7, mult sub așteptările sale și ale echipei. Astfel, Max Verstappen este marele învingător al etapei din Baku, iar fanii olandezului speră că acesta va putea reveni în lupta la titlu grație acestei victorii. Nu doar McLaren a avut o cursă de uitat, ci și Scuderia Ferrari. Charles Leclerc și Lewis Hamilton nu au reușit să aducă un podium, chiar dacă fiecare a avut o strategie diferită. Top 10, Marele Premiu al Azerbaidjanului: Max Verstappen George Russell Carlos Sainz Kimi Antonelli Liam Lawson Yuki Tsunoda Lando Norris Lewis Hamilton Charles Leclerc Isack Hadjar

Alternativele moderne ale transplantului de inimă de la donatori umani. Horațiu Moldovan: Nu suntem în domeniul ficțiunii. Suntem în domeniul acțiunii medicale concrete

alternativele-moderne-ale-transplantului-de-inima-de-la-donatori-umani-horatiu-moldovan:-nu-suntem-in-domeniul-fictiunii.-suntem-in-domeniul-actiunii-medicale-concrete

Deși transplantul cardiac cu cord artificial implantat unei persoane pare de domeniul SF, în prezent, este o realitate medicală, experimentală, în pragul unei realități clinice, după cum susține prof. Horațiu Moldovan în emisiunea „Altceva cu Adrian Artene”. „Nu suntem în domeniul ficțiunii. Suntem în domeniul acțiunii medicale concrete”. Aceasta este o alternativă realizabilă care a căpătat o aplicație clinică extinsă. Dispozitivele de asistență ventriculară mecanică Elvan sunt niște inimi parțiale care suplinesc „complet funcția unei cavități cardiace, cele mai importante, a ventricului stâng, și parțial funcția cordului cu totul”. „Implantarea de ventriculi mecanici se realizează pe larg în lume. Sunt mii de oameni care trăiesc cu asemenea inimi mecanice parțiale, cu succes, într-o stare de confort. Există și în România așa ceva, și noi avem trei pacienți implantați, și alte centre din România au o experiență importantă. Centrul de la Târgu Mureș și Centrul de la Fundeni au o experiență în acest domeniu. Dar alternativa de a folosi un cord mecanic complet, care să elimine inima cu totul, s-a realizat la nivel mondial. Au fost câteva implantări. Pacienții însă au supraviețuit un timp limitat. Să zicem aproximativ o lună, trei săptămâni unii, șase săptămâni alții”. Substituția cu cord artificial total nu este încă într-o zonă de aplicație clinică Înlocuirea completă a inmii cu una artificială nu este încă într-o zonă de aplicație clinică cu siguranță, dar este într-o zonă experimentală la pragul aplicației clinice, a afirmat profesorul Horațiu Moldovan. „Un cord artificial total este, evident, ușor de obținut pentru că este un produs artificial, îl putem fabrica într-o uzină și îl putem cumpăra de la farmacie întreg. Adică are disponibilitate oricând, în timp ce un cord trebuie să vină de la un donator. Un donator reprezintă eșecul unui probleme medicale. Un organism trebuie să dispară pentru ca altul să trăiască. Deci, succesul în operație de transplant presupune insucesul medicinei de politraumă, în general, asupra donatorului. În timp ce utilizarea cordului artificial nu are acest compromis și poate fi utilizat oricând, dar are anumite limitări. În timp ce cordul de transplant este compatibil biologic, dacă e compatibil biologic, e foarte bine tolerat”. Xenotransplantul, soluția modernă O altă soluție de actualitate este xenotransplantul, alternativa de a utiliza un cord de animal, adică de a implanta unui om un cord de la un porc. „Este vorba de a crește un animal, în cazul cordului de porc modificat genetic prin tehnologii de inginerie genetică, astfel încât să fie compatibil cu organismul căruia vrem să-i transplantăm cordul. Deci îi creștem un cord în trupul unui porc, în laborator, care să fie compatibil cu pacientul nostru. Este așa numitul cord custom-made”. Astfel, se poate genera un organ în laborator, care să fie perfect gândit, desenat genetic pentru pacient, după care se realizează o operație de transplant aproape perfectă, din punct de vedere imunologic, potrivit spuselor profesorului Horațiu Moldovan. „S-au făcut mai multe xenotransplanturi, în special de rinichi, cu succes, dar s-au făcut și două cardiace. Ele au supraviețuit, însă limitat. Din păcate, aproximativ două luni, fiecare. Sunt două echipe din Statele Unite care au realizat aceste intervenții. Dar astăzi, în 2025, ne găsim la pragul dezvoltării xenotransplantului pe scară largă”. Profesorul Horațiu Moldovan susține că xenotransplantul este o opțiune deosebită. „Este o mică distanță până când acest lucru se va generaliza și medicina paleativă și regenerativă se va transforma într-o medicină substitutivă. Nu vom mai repara, nu vom mai palea, ci vom înlocui piese de schimb. Pentru că, inițial, noi nu am fost născuți cu piese de schimb”.

Cât timp trăiește o persoană după ce inima încetează să mai bată? Răspunsul profesorului Horațiu Moldovan

cat-timp-traieste-o-persoana-dupa-ce-inima-inceteaza-sa-mai-bata?-raspunsul-profesorului-horatiu-moldovan

Ediția din 20 septembrie a podcastului „Altceva cu Adrian Artene” l-a avut ca invitat pe profesorul doctor Horațiu Moldovan, președinte al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară și al Romtransplant, dar și șef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul de Urgență din Capitală. În cadrul dialogului acestuia cu jurnalistul Adrian Artene, el a vorbit și despre transplantul de inimă și percepțiile publice legate de viață și moarte. În acest sens, profesorul Moldovan a subliniat că sfârșitul vieții nu este reprezentat de oprirea activității cardiace, ci a celei cerebrale. „Leziunea ireversibilă a creierului definește moartea individului, pierderea dimensiunii lui umane. Atunci, celelalte organe sunt încă funcționale și pot fi prelevate pentru transplant. Acesta este conceptul care stă la baza medicinei moderne”, a explicat profesorul Moldovan. Acesta a vorbit și despre existența unor concepte mai moderne în care inima poate fi preluată chiar într-o situație în care ea nu funcționează și să fie resuscitată”, fiind un „domeniu nou care este în curs de evaluare”. Cât timp mai trăiește un om după ce inima a încetat să bată Un aspect interesant în cadrul discuției a fost momentul în care profesorul doctor Horațiu Moldovan a fost întrebat cât timp mai trăiește o persoană după ce inima încetează să mai bată. „Dacă nu se intervine medical asupra ei, trei minute. Trei minute de viață în care inima nu bate. Din punct de vedere cultural, în mentalul colectiv, uneori ultima respirație este considerată simbolul morții”. Cu toate acestea, profesorul Moldovan subliniază că „nu oprirea activității cardiace definește asta (moartea – n.r.). El mai trăiește trei minute după, dar dacă este resuscitat. Cât timp pacientul este resuscitat, nu are activitate cardiacă, dar este viu. Este viu și biologic, este viu și juridic. Este evident că nu oprirea activității cardiace definește sfârșitul vieții, ci oprirea activității cerebrale”. Întreaga discuție poate fi urmărită mai jos:

Ce condiment să adaugi în zacuscă pentru un gust autentic. Micul secret a fost transmis de la o generație la alta

ce-condiment-sa-adaugi-in-zacusca-pentru-un-gust-autentic.-micul-secret-a-fost-transmis-de-la-o-generatie-la-alta

Pentru o zacuscă gustoasă și autentică, gospodinele utilizează legume proaspete și condimente, urmând un anumit mod de preparare. Vezi mai jos, în articol, micul secret transmis din generație în generație. Ne aflăm în perioada în care se pregătesc, rând pe rând, preparatele pentru iarnă. Printre „vedetele” din această toamnă se numără murăturile, gemul, dulceața, ghiveciul de legume, bulionul, dar și zacusca. Cea din urmă poate necesita mai mult timp de gătire, spre deosebire de alte preparate. De altfel, contează și modul în care este depozitat preparatul, pentru a fi perfect de consumat pe un termen lung. Condimente în zacuscă: ce adaugi pentru un gust autentic Pentru un gust autentic și o textură fină, gospodinele utilizează produse cât mai proaspete și respectă timpul de fierbere. Pentru o rețetă autentică vei avea nevoie, în general, de vinete, ardei capia, roșii. Indiferent de opțiunea ta, poți utiliza aceleași condimente, pentru un gust unic. În primul rând, rețeta transmisă din generație în generație conține foile de dafin. Pe lângă parfumul subtil al plantei, dafinul oferă și un gust echilibrat legumelor coapte și tocate. De altfel, în compoziție se adaugă și piper, pentru o aromă intensă. Desigur, din compoziție nu trebuie să lipsească nici sarea. Alte gospodine preferă să adauge și cimbru în compoziție. Astfel, pentru ca preparatul să fie gustos, nu uita să respecți rețeta tradițională și să torni compoziția în borcane, apoi să le sterilizezi. Legumele se vor spăla, coace și toca cât mai mărunt, apoi se vor pune la fiert. Compoziția necesită câteva ore de fierbere, până când cantitatea scade și își schimbă nuanța. Autorul recomandă: Cât costă un borcan de zacuscă PREMIUM cu trufe. Ce prețuri practică piețele în toamna lui 2025 Ce cantitate exactă de oțet și sare grunjoasă trebuie să adaugi în borcanele de murături, de fapt. Cum să NU devină preparatul mult prea sărat Cum să decojești roșii rapid și eficient. Trucul genial care nu îți pune răbdarea la încercare Cele mai populare preparate din VINETE, care nu afectează silueta. De la „caviar de vinete” la „Baba ganous” Sursă foto: Shutterstock – rol ilustrativ

Două avioane britanice au zburat în prima lor misiune de apărare în Polonia. NATO întărește flancurile estice ale Europei pentru a descuraja o eventuală agresiune rusă

doua-avioane-britanice-au-zburat-in-prima-lor-misiune-de-aparare-in-polonia.-nato-intareste-flancurile-estice-ale-europei-pentru-a-descuraja-o-eventuala-agresiune-rusa

Două avioane de vânătoare britanice au zburat în prima lor misiune de apărare deasupra Poloniei, după incursiunea unei drone rusești în spațiul aerian al țării. Zborul a făcut parte din operațiunea NATO „Eastern Sentry”, lansată pentru a consolida flancul estic al Europei, după ce Polonia a doborât drone rusești la începutul acestei luni. O dronă rusă a fost interceptată zburând deasupra României câteva zile mai târziu, în timp ce trei avioane rusești au intrat fără permisiune în spațiul aerian estonian timp de 12 minute, vineri, potrivit SkyNews. Cele trei incursiuni în spațiul aerian al NATO au alimentat îngrijorările cu privire la potențiala extindere a războiului de trei ani al Rusiei în Ucraina și au fost considerate o încercare a Moscovei de a testa reacția alianței militare. Incidentul din Polonia l-a determinat pe prim-ministrul acesteia, Donald Tusk, să avertizeze că țara sa se află în cea mai apropiată situație de „conflict deschis” de la al Doilea Război Mondial, în timp ce Marea Britanie a anunțat că va oferi Varșoviei protecție aeriană suplimentară. Semnalul transmis este clar Două avioane RAF Typhoon, sprijinite de un avion de realimentare aer-aer RAF Voyager, au decolat de la RAF Coningsby, în Lincolnshire, vineri seara, pentru a apăra spațiul aerian al Poloniei, înainte de a se întoarce în siguranță sâmbătă dimineața devreme. Secretarul apărării, John Healey, a declarat că misiunea transmite un semnal clar că „spațiul aerian al NATO va fi apărat”. „Sunt mândru de piloții și echipajele aeriene britanice excepționale care au participat la această operațiune de succes pentru a apăra aliații noștri de agresiunea nesăbuită a Rusiei”. El a declarat că misiunea a fost „deosebit de emoționantă”, având în vedere că Marea Britanie marchează în acest weekend cea de-a 85-a aniversare a Bătăliei Angliei, când piloții polonezi au venit în ajutorul Marii Britanii. Șeful RAF, mareșalul aerului Harv Smyth, a declarat: „Această misiune marchează prima misiune operațională a RAF în cadrul Eastern Sentry, consolidând angajamentul ferm al Regatului Unit față de NATO și aliații săi. Rămânem agili, integrați și pregătiți să proiectăm puterea aeriană la distanță”.