Trump îl va primi pe preşedintele turc Erdogan şi va pune capăt disputei privind avioanele de război

trump-il-va-primi-pe-presedintele-turc-erdogan-si-va-pune-capat-disputei-privind-avioanele-de-razboi

Va fi prima vizită bilaterală la Casa Albă a lui Erdogan din 2019 încoace, în timpul primului mandat al lui Trump, fostul preşedinte Joe Biden având o relaţie tensionată cu liderul turc pe care l-a acuzat de comportament autocratic. Trump a arătat o afecţiune pentru Erdogan în ciuda îndoielilor din partea unui aliat apropiat al SUA, Israelul, care este în conflict cu Turcia în privinţa Siriei şi a Gazei. Donald Trump a anunţat că Erdogan va vizita Casa Albă joi, după ce cei doi lideri vor participa la Adunarea Generală a ONU de la New York. În timpul primului mandat al lui Trump, Statele Unite au eliminat Turcia, un aliat NATO, din programul său emblematic de avioane de vânătoare F-35. Prima administraţie Trump a luat această măsură după ce Turcia a cumpărat sfidător sistemul rusesc de apărare antirachetă sol-aer S-400, stârnind temeri că principalul adversar al NATO ar profita de o fereastră pentru operaţiunile cu avioane occidentale. „Lucrăm la numeroase acorduri comerciale şi militare cu preşedintele, inclusiv achiziţionarea la scară largă de aeronave Boeing, o tranzacţie majoră cu F-16 şi continuarea discuţiilor privind F-35, despre care ne aşteptăm să se încheie pozitiv”, a scris Donald Trump pe platforma sa Truth Social. „Aştept cu nerăbdare să-l văd pe 25!”, a spus el. Erdogan a declarat în iulie că a ajuns la un „acord” cu Trump privind avioanele de ultimă generaţie. „Cred că avioanele F-35 vor fi livrate Turciei pas cu pas în timpul mandatului său”, a declarat Erdogan.

Bogdan Ivan, după ce CEO Hidroelectrica a demisionat: Facem toate procedurile pentru a veni cu o conducere profesionistă

bogdan-ivan,-dupa-ce-ceo-hidroelectrica-a-demisionat:-facem-toate-procedurile-pentru-a-veni-cu-o-conducere-profesionista

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat la Antena 3 CNN, că Karoly Borbely, CEO al companiei Hidroelectrica, a ales să demisioneze în urma sesizării Comisiei Europene către România, cea în care a arătat că este pusă în pericol suma de 16 milioane de euro din PNRR. Bogdan Ivan a precizat că Hidroelectrica rămâne în continuare o companie stabilă. Cred, personal, că este o mare pierde pentru această companie că un CEOde nivelul domnului Borbely a plecat de pe această poziție. Au fost niște detalii la procedura de selecție, o perioadă scurtă de timp în care domnia sa a fost și în consilii de supraveghere și în perioada în care s-a demarat selecția pentru alegerea directorului general, cei din comisie au considerat acest lucru, iar pentru a nu pune România într-o situație de a pierde acești bani, domnia sa a ales să se sacrifice pentru ca România să poată să încaseze acei bani din PNRR, a mai spus Ivan. Se fac demersuri pentru a fi aleasă o nouă conducere. Ministrul a transmis pentru toți investitorii, că Hidroelectrica „este în siguranță în continuare, este la cel mai înalt nivel, facem procedurile pentru a veni cu o conducere profesionistă, domnul Borbely este unul dintre cei mai buni CEO de companii din Europa și este o mare pierdere”. VĂ RECOMANDĂM ȘI:

Dacă îi dai un deget, îți ia toată mâna: Trimisul special al lui Trump explică de ce este periculos să faci concesii lui Putin

daca-ii-dai-un-deget,-iti-ia-toata-mana:-trimisul-special-al-lui-trump-explica-de-ce-este-periculos-sa-faci-concesii-lui-putin

Într-un interviu pentru The Telegraph, Kellogg a declarat că o victorie a Moscovei în Ucraina l-ar încuraja pe Putin să atace, în viitor, un stat membru al NATO. Întrebat despre remarca fostului vicepreședinte american Mike Pence, care a susținut săptămâna trecută că o preluare a Ucrainei de către Rusia ar fi urmată de un atac asupra unui aliat NATO, Kellogg a împărtășit aceeași părere. „Absolut. Trebuie să-l priviți pe Putin și Rusia ca pe o putere expansionistă. El vrea să restabilească Imperiul Rus – nu trebuie decât să priviți istoria. Dacă îi dai un deget, îți va lua toată mâna”, a fost răspunsul său. „Istoria nu se repetă, dar cu siguranță rimează” Trimisul special al lui Trump pentru Ucraina a făcut și o paralelă între situația actuală și perioada dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. „În 1938, la München, Hitler a spus că vrea doar Sudetenlandul (o regiune istorică din fosta Cehoslovacie – n.r.). Apoi Renania, apoi Polonia, apoi am intrat în al Doilea Război Mondial. Istoria nu se repetă, dar cu siguranță rimează. Exact asta se întâmplă aici cu Ucraina. Trebuie să-l oprim [pe Putin] acum”, a mai spus Kellogg. Joc cu bătaie lungă și armistițiu înaintea negocierilor de pace Emisarul special al lui Trump pentru Ucraina are viziunea diferită față de președintele american în privința încheierii războiului, spunând că preferă să se ajungă la un armistițiu înainte de negocierile detaliate de pace. „Fără un armistițiu, este foarte greu să se ajungă la pace. Problema este că Putin crede că este pe cale să câștige, așa că nu va fi de acord cu pacea încă. (…) Eu prefer să se oprească mai întâi focurile, deoarece odată ce se opresc, este greu să le reîncepi”, a spus generalul Kellogg. Acesta a transmis și un îndemn Ucrainei: să adopte o perspectivă pe termen lung. „Uneori, realitatea pe termen scurt nu corespunde obiectivului vostru. Poate că acum trebuie să recunoașteți teritoriul ocupat, dar pe termen lung, acesta poate fi recuperat. Jucați pe termen lung”, este îndemnul lui Kellogg.

Are 24 de bucăți de șrapnel în corp la 23 de ani: Glonțul mi-a despicat pelvisul!

are-24-de-bucati-de-srapnel-in-corp-la-23-de-ani:-glontul-mi-a-despicat-pelvisul!

Carolina Bredlinger, o atletă de performanță din Austria, are o poveste impresionantă în spate, la numai 23 de ani. Sportiva participă la Campionatul Mondial de Atletism de la Tokyo, însă puțini știu povestea ei de viață. Carolina Bredlinger pare, la prima vedere, o atletă obișnuită, la fel ca toate celelalte concurente, însă corpul sportivei din Austria ascunde un secret teribil, o amintire dureroasă din copilărie, care ar fi putut să-i schimbe complet viața și să-i răpească pentru totdeauna visul de a face atletism de performanță. Carolina, o tânără din Austria, poartă în corpul ei 24 de bucăți de șrapnel, în urma unui incident groaznic petrecut în copilărie. Totul s-a întâmplat pe 31 octombrie 2014, când, la doar 13 ani, sărbătorea Halloween-ul în satul Groscheflein, situat în regiunea Burgenland din Austria. În acea seară, un bărbat necunoscut, aflat sub influența alcoolului, a tras un foc de armă de pe balcon, iar glonțul a lovit-o pe Carolina. Aceasta a povestit pentru publicația austriacă Kurier momentul teribil din acea seară: „La un moment dat, m-am prăbușit la pământ de durere. Era o durere cum nu mai simțisem niciodată. Mă durea tot piciorul, pentru că glonțul lovise un nerv. Glonțul mi-a despicat pelvisul. Eram întinsă, plângeam, și nu înțelegeam ce se întâmplase”, a spus Carolina, potrivit Kurier. Ajunsă imediat la spital, imaginile au arătat că glonțul s-a spart la impactul cu osul bazinului, iar medicii au decis să nu extragă fragmentele, deoarece o intervenție chirurgicală ar fi fost și mai riscantă pentru atletă. Carolina Bredlinger nu a luat niciodată în calcul să renunțe la atletism În ciuda acelui incident, Carolina nu s-a gândit niciodată să renunțe definitiv la atletism, ba dimpotrivă. „Simt adesea durere, mai ales în timpul călătoriilor lungi sau când stau jos prea mult timp. Piciorul meu stâng este încă mai slab decât cel drept. În timp ce eram întinsă la pământ, unul dintre primele mele gânduri a fost: Oare voi mai putea alerga vreodată?”, a spus sportiva, potrivit sursei menționate anterior. Aproape un deceniu mai târziu, Carolina Bredlinger se află în cea mai bună formă a carierei sale, iar participarea la Campionatul Mondial din Tokyo este un vis devenit realitate pentru ea. În cursa de 800 de metri, acolo unde Carolina va lua startul, obiectivul ei este să ajungă în semifinale, iar asta însemna să se claseze pe unul dintre primele trei locuri în seria de calificări.

Instrumentele medicale bazate pe AI minimalizează simptomele la femei și la minoritățile etnice

instrumentele-medicale-bazate-pe-ai-minimalizeaza-simptomele-la-femei-si-la-minoritatile-etnice

O serie de studii recente au descoperit că adoptarea modelelor de inteligență artificială în sectorul medical ar putea duce la decizii medicale părtinitoare, în sensul că simptomele la femei și la minoritățile etnice tind să fie minimalizate de aceste instrumente, scrie Financial Times. Concluziile cercetătorilor de la unele universități din SUA și Marea Britanie sugerează că instrumentele medicale bazate pe inteligență artificială și care sunt alimentate de LLM au tendința de a nu reflecta gravitatea simptomelor în rândul pacientelor de sex feminin, manifestând în același timp mai puțină „empatie” față de cele de culoare și asiatice. Multe spitale și medici din întreaga lume utilizează modele lingvistice de mari dimensiuni, printre care Gemini și ChatGPT, precum și aplicații medicale de luat notițe bazate pe inteligența artificială pentru a genera automat, printre altele, transcrieri ale vizitelor pacienților. Simptome minimalizate și recomandări reduse pentru femei și minorități etnice În luna iunie au fost efectuate mai multe cercetări de către Clinica Jameel a MIT. În urma acestora, s-a constatat faptul că GPT-4 de la OpenAI, Llama 3 de la Meta și Palmyra-Med – un LLM axat pe îngrijirea sănătății – recomandau un nivel mult mai scăzut de îngrijire pentru pacientele de sex feminin și sugerau unor pacienți să se trateze singuri acasă, în loc să solicite ajutor. Un alt studiu realizat de echipa MIT a arătat că GPT-4 și alte modele au generat răspunsuri care arătau mai puțină compasiune față de persoanele care aparțineau unor minorități etnice care căutau sprijin pentru probleme de sănătate mintală. Un rezultat similar a reieșit și în urma unei cercetare realizată de London School of Economics. Studiul a descoperit că modelul Gemma al Google a minimizat problemele fizice și mentale ale femeilor în comparație cu cele ale bărbaților atunci când a fost utilizat pentru a genera și rezuma notele de caz.

România a fost despăgubită cu 5,7 milioane de euro pentru valoarea inestimabilă a tezaurului furat în Olanda

romania-a-fost-despagubita-cu-5,7-milioane-de-euro-pentru-valoarea-inestimabila-a-tezaurului-furat-in-olanda

Ne luăm adio oficial de la tezaurul dacic. Statul român a încasat deja 5,7 milioane de euro despăgubiri pentru cele 4 obiecte de patrimoniu furate în ianuarie, din Muzeul olandez Drents. Suma, plătită integral de o mare companie de asigurări olandeză, a intrat deja în contul Muzeului Național de Istorie a României. După lungi întregi de așteptare și suspans, autoritățile au decis să nu mai aștepte finalizarea anchetei penale derulate de autoritățile olandeze și au acceptat plata la valoarea asigurată. Dacă este necesară restaurarea, costurile vor fi deduse din despăgubirea achitată Însă, dacă într-un caz fericit piesele sunt recuperate, acestea vor fi predate imediat Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), unde specialiștii vor face o evaluare completă. Dacă este necesară restaurarea, costurile vor fi deduse din despăgubirea deja achitată. Cercetările continuă în paralel pentru identificarea și tragerea la răspundere a autorilor, iar suspecții principali se află în continuare în detenție, potrivit aceleiași surse. Jaf ca în filme Jaful a avut loc în noaptea de 24/25 ianuarie 2025, din expoziția „Dacia – Imperiul de aur și argint” fiind sustrase Coiful de la Coțofenești și 3 brățări dacice din aur. În lunile ce au urmat jafului, România a demarat procedurile de despăgubire, autoritățile olandeze menținând dosarul penal deschis pentru recuperarea artefactelor. „Statul român a fost despăgubit cu 5,7 milioane de euro pentru cele 4 obiecte de patrimoniu furate dintr-un muzeu din Olanda… Dacă se va constata că este nevoie de restaurare, costurile vor fi deduse din despăgubirea deja achitată”, potrivit Digi24. Notă: Despăgubirea este o procedură civilă în baza poliței de asigurare și nu influențează ancheta penală; dacă obiectele sunt recuperate, fluxul de evaluare și eventuală restaurare se activează imediat, conform protocolului indicat de MNIR și autoritățile citate de postul de televiziune. RECOMANDĂRILE AUTORULUI ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC Banda de motocicliști Hardliners, implicată în furtul COIFULUI de aur? „Posibilă monedă de schimb pentru eliberarea unui infractor român”

Peste 400 de arestări în operațiunea de imigrație din zona Chicago în mai puțin de două săptămâni

peste-400-de-arestari-in-operatiunea-de-imigratie-din-zona-chicago-in-mai-putin-de-doua-saptamani

Charles a furnizat aceste cifre în cadrul unui interviu acordat Associated Press, descriind 400 ca fiind un „număr solid” care include arestările efectuate de alte agenții federale în afară de ICE. „Vom continua această operațiune până când vom considera că am avut succes. Nu se întrevede o dată de încheiere”, a spus el. Aproximativ 50% până la 60% din arestări au fost arestări țintite, adică persoane specifice pe care ICE încerca să le găsească deoarece comisese o infracțiune, aveau un ordin final de expulzare sau făcuseră ceva care le-a adus în atenția ICE. Restul au fost „arestări colaterale” – persoane pe care ICE le întâlnește în timpul operațiunilor sale, care nu sunt persoanele pe care le caută, dar se află ilegal în țară. Trump a promis mai multe trupe ale Gărzii Naționale la Chicago Operațiunea a stârnit îngrijorarea activiștilor și a comunităților de imigranți, care spun că s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de agenți de aplicare a legii în materie de imigrație. Administrația Trump a promis să trimită un număr mare de agenți de imigrație și trupe ale Gărzii Naționale la Chicago, în ciuda obiecțiilor vehemente ale liderilor locali. Operațiunea a dus la acuzații de folosire excesivă a forței și de razii brutale care au prins în capcană cetățeni americani, inclusiv doi cetățeni americani care au fost reținuți pentru scurt timp în această săptămână. Susținătorii au protestat și împotriva morții unui bărbat împușcat de un ofițer ICE pe 12 septembrie, după ce autoritățile au declarat că acesta a încercat să fugă în timpul unui control rutier.

Scenariul în care România riscă un BLACKOUT. Precizările ministrului Energiei

scenariul-in-care-romania-risca-un-blackout.-precizarile-ministrului-energiei

Ministrul Energiei Bogdan Ivan a declarat, la Antena 3 CNN, că România importă 22% din energia consumată între orele 18-22, iar în perioada iernii, când energia din fotovoltaic și eolian nu este disponibilă, există riscul de blackout dacă centralele pe cărbune se închid la 31 decembrie. „Cel mai probabil scenariu la care am fi supuși dacă închidem în decembrie centralele pe cărbuni am fi în situație de blackout”, a declarat ministrul la Antena 3 CNN, citat de Mediafax. Închiderea centralelor ar determina o creștere semnificativă a prețurilor la energie, de minim 25-30%, mai avertizează ministrul Eneregiei care a completat că, România riscă penalități de la Uniunea Europeană care încep de la 2 miliarde de euro pentru nerespectarea angajamentelor asumate în 2020. „Mi-am pus cenușa în cap în numele României care în 2020 și-a asumat că închide centralele pe cărbune și face centrale pe gaz. Acum dacă nu reușesc această negociere riscăm o penalitate care începe de la 2 miliarde de euro”, a mai declarat Bogdan Ivan.

Mesajul lui Burduja pentru autorități, în cazul achiziției Napolact: Faceți ceea ce trebuie și țineți-i pe români în siguranță

mesajul-lui-burduja-pentru-autoritati,-in-cazul-achizitiei-napolact:-faceti-ceea-ce-trebuie-si-tineti-i-pe-romani-in-siguranta

„Alertă de securitate. Țineți minte că recent compania maghiară MVM a încercat să cumpere E.On Furnizare? Datorită acțiunilor mele și datorită instituțiilor statului această tranzacție a fost blocată. Ei bine, acum o altă companie din Ungaria vrea să cumpere Napolact, celebrul brand românesc, un mare producător de lactate”, transmite Sebastian Burduja. Fostul ministru al Energiei atrage atenția că sectorul agricol e la fel de important pentru securitatea noastră precum sectorul energetic: „Așa că am solicitat și solicit public ministrilor agriculturii, ministrilor economiei, Consiliului Concurenței să facă ceea ce trebuie și să analizeze sursa fondurilor, legătura companiei maghiare cu Federația Rusă, dar și cu China și modul în care patronul maghiar a promovat idei privitoare la Ungaria Mare cu prilejul unor evenimente sportive. Faceți ceea ce trebuie și țineți-i pe români în siguranță”. Cine vrea să cumpere Napolact Conform defapt.ro, oligarhul maghiar Sándor Csányi, apropiat lui Viktor Orban, președinte al OTP Bank Group, acționar și membru în consiliul de administrație al gigantului energetic MOL și proprietar al conglomeratului agroalimentar Bonafarm, vrea să cumpere Napolact. Grupul maghiar Bonafarm ar fi semnat un acord pentru preluarea integrală a operațiunilor românești ale companiei olandeze Royal Friesland Campina, tranzacție care include și achiziția Napolact. Informațiile au apărut într-o interpelare a lui Burduja, care arăta că Sandor Csanyi „a inițiat personal demersuri oficiale pentru a obține permisiunea de a afișa simbolul revizionist al «Ungariei Mari» la meciurile internaționale de fotbal”. La sfârșitul lunii iunie, compania Friendsland Campina, a transmis că „decizia vine după o analiză strategică a activităților FrieslandCampina din România și se aliniază cu strategia Grupului de Afaceri Europa de a se concentra pe piețele-cheie, segmentele de creștere cu valoare adăugată ridicată, sinergiile din cadrul companiei și piețele unde laptele de la fermierii membri FrieslandCampina poate fi valorificat în mod optim. Deși compania operațională română deține o poziție de lider pe piața locală de lactate, activitățile sale oferă sinergii limitate cu portofoliul european și nu contribuie la valorificarea laptelui membrilor FrieslandCampina. Cu Grupul Bonafarm ca noul proprietar, afacerea românească se află în mâini capabile”.

Doar românii pot! Asta e singura problemă. Noua Dacia Duster Pickup a declanșat un tsunami de invidie

doar-romanii-pot!-asta-e-singura-problema.-noua-dacia-duster-pickup-a-declansat-un-tsunami-de-invidie

Dacia vrea să cucerească piața din România cu un nou model de autoturism care se anunță foarte popular: Duster Pickup. Vecinii din Serbia au analizat deja mașina și au tras și o primă concluzie, invidioși fiind că modelul nu este disponibil decât în România. Dacia a prezentat un nou model, denumit sugestiv Duster Pickup, bazat bineînțeles pe popularul SUV. Totuși, Pickup-ul de la Dacia diferă de versiunea standard prin partea din spate. În loc de portbagaj, este instalată o platformă compactă de marfă cu dimensiunile de 1.050 x 1.000 mm, concepută pentru a transporta până la 430 kg de marfă. Pickup-ul este echipat cu patru puncte de ancorare, ceea ce îl face mai practic pentru zonele rurale și pentru muncă. Vehiculul a fost dezvoltat în colaborare cu constructorul local de caroserii Romturingia, care a adus modificări minime designului. Așadar, șoferii nu vor fi surprinși de modul în care arată noul Pickup, fiind foarte asemănătorul cu Duster-ul de bază. Interesant este că scaunele din spate sunt acum separate, cu cotiere, o caracteristică nemaiîntâlnită până acum la Duster. Mai mult decât atât, modelul va fi disponibil doar în România, iar prețul de pornire va fi de la 25.983 de euro. Situația a produs deja invidie în Serbia, unde presa nu a trecut cu vederea peste faptul că mașina nu e disponibilă și în țara vecină „Singura problemă este că nu putem cumpăra un Duster Pickup. Ne referim la șoferii din Serbia. Nici măcar englezii și spaniolii, ci doar românii. A fost conceput doar pentru piața internă. Este oferit în trei niveluri de echipare: Expression, Extreme și Journey”, au scris sârbii de la Sportal.blic. Dacia a cucerit Europa. Ce s-a întâmplat pe Bătrânul Continent Dacia a cucerit Europa. Modelul Sandero a redevenit numărul unu pe piața de pe Bătrânul Continent și a reușit să depășească autoturismul Renault Clio, marele rival practic al modelului lansat de Dacia. Mai mult decât atât, alte trei autoturisme care sunt fabricate în România au reușit să prindă locuri în top 30. Este vorba despre modelele Ford Puma, Dacia Duster și Dacia Bigster. Conform statisticilor oferite de experții de la Dataforce, se pare că Dacia Sandero a fost, din nou, cea mai căutată mașină de șoferii din Europa, de data aceasta în luna iulie. Vorbim mai exact despre 21.040 de unități livrate, care au atras prin prisma prețului accesibil, dar și prin dotările oferite de Dacia.