Guvernul discută reforma administrației locale: mai puține posturi, servicii mai eficiente și investiții garantate
Consultările Guvernului cu structurile asociative pe tema reformei administraţiei publice locale au continuat miercuri cu o nouă întâlnire desfăşurată la Palatul Victoria, informează Guvernul. Vicepremierii Marian Neacşu şi Tánczos Barna şi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila Cseke, au analizat împreună cu reprezentanţii primarilor şi consiliilor judeţene mai multe aspecte cuprinse în proiectul de lege pentru reforma administraţiei publice locale. Unul dintre subiecte l-a constituit situaţia posturilor din administraţia publică locală, în contextul obiectivului asumat de reducere a cheltuielilor şi de creştere a eficienţei activităţii. Pe baza datelor transmise de către unităţile administrativ-teritoriale, a fost realizată o situaţie ce cuprinde numărul total al posturilor aprobate potrivit organigramelor, numărul posturilor ocupate şi al celor vacante. De asemenea, această analiză arată numărul posturilor ocupate în funcţie de serviciile publice pe care le oferă, precum evidenţa persoanei, poliţia locală, asistenţă socială, asigurarea derulării proiectelor finanţate din fonduri europene etc. O altă temă de discuţie a fost legată de îmbunătăţirea grilei de stabilire a numărului de personal din primării şi autorităţi publice locale în funcţie de numărul de locuitori din unitatea administrativ-teritorială, astfel încât să crească eficienţa serviciilor publice. Tot în acest context reprezentanţii Guvernului şi cei ai autorităţilor publice locale au analizat posibilitatea redimensionării structurilor interne din instituţiile publice – direcţii şi servicii – tot în scopul eficientizării activităţii. Continuarea investiţiilor din fonduri naţionale şi europene a fost un alt subiect aflat pe agenda consultărilor de astăzi. Reprezentanţii Guvernului au menţionat că finanţarea proiectelor susţinute prin PNRR va fi prioritizată şi că se va asigura predictibilitate şi transparenţă pentru susţinerea investiţiilor din Programul Anghel Saligny. La consultările de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, vicepremierul Marian Neacşu, vicepremierul Tánczos Barna, şi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila Cseke, iar din partea autorităţilor asociative ale administraţiei publice reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, ai Asociaţiei Comunelor din România, ai Asociaţiei Municipiilor din România şi ai Asociaţiei Oraşelor din România.
Secretele Soranei Cîrstea pentru victoria zdrobitoare în fața Anastasiei Zakharova

Sorana Cîrstea a dezvăluit care este secretul victoriei zdrobitoare pe care a obținut-o în fața Anastasiei Zakharova, în urma căreia s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Seul. Sportiva în vârstă de 35 de ani a recunoscut că a avut parte de o misiune dificilă în fața jucătoarei în vârstă de 23 de ani și a numit elementele care au condus-o spre victorie. Cum s-a impus Sorana Cîrstea în fața Anastasiei Zakharova Sorana Cîrstea, locul 66 WTA, a trecut de Anastasia Zakharova, locul 79 WTA, cu scorul de 6-3, 6-1, la turneul WTA de la Seul. Astfel, sportiva în vârstă de 35 de ani a reușit să se califice în optimile de finală. La finalul meciului, sportiva din România a recunoscut că nu a avut parte de o misiune ușoară în fața jucătoarei în vârstă de 23 de ani și a dezvăluit care este secretul din spatele victoriei pe care a obținut-o. Disciplina și forța mentală sunt elementele care au făcut diferența în favoarea ei, susține Sorana Cîrstea. „Nu a fost ușor pentru niciuna dintre noi. A trebuit să așteptăm mult în aceste condiții de joc. Disciplina și forța mentală m-au făcut să depășesc situația și să revin. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru că au venit și au rezistat condițiilor meteo dificile! E întotdeauna plăcut să joc în fața unor astfel de spectatori”, a declarat Sorana Cîrstea, la finalul jocului. Meciul Soranei Cîrstea, amânat din cauza ploii Inițial, meciul dintre Sorana Cîrstea și Anastasia Zakharova trebuia să se desfășoare în cursul zilei de marți, 16 septembrie 2025, însă acest lucru nu a mai fost posibil din cauza ploii abundente. Astfel, partida a fost reprogramată pentru ziua următoare. Miercuri, 17 septembrie 2025, condițiile meteo le-au dat din nou bătăi de cap celor două sportive, iar la scorul de 2-2, în primul set, meciul a fost întrerupt. În cele din urmă, partida a fost reluată iar Sorana Cîrstea a reușit să se impună categoric și să se califice în următoarea fază a competiției. În optimile de finală, Sorana Cîrstea va avea parte de o misiune dificilă. Sportiva în vârstă de 35 de ani va da piept cu Iga Swiatek, jucătoare în vârstă de 24 de ani, care în acest moment ocupă poziția a doua în clasamentul WTA.
Vești sumbre de la vârful BNR. Nu scăpăm de creșterea prețurilor nici anul viitor

Infația rămâne mare, iar prețurile nu se vor liniști prea curând. Economistul-șef al BNR spune că abia în 2026 am putea ajunge la o inflație de 3,5%, dar până atunci urmează noi scumpiri la gaze. Prețurile din România rămân ridicate, iar inflația, acum la aproape 10%, nu va coborî la un nivel suportabil prea repede. Valentin Lazea, economistul-șef al Băncii Naționale, a explicat că abia la finalul lui 2026 inflația ar putea ajunge la 3,5%, cu o condiție clară: Guvernul să aplice toate măsurile fiscale, inclusiv înghețarea salariilor bugetarilor. „Trebuie să spun că nivelul actual al inflaţiei de 9,9%, care este foarte ridicat, se datorează în mare măsură liberalizării preţurilor la energia electrică, care a contribuit cu 2,2 puncte procentuale la creşterea inflaţiei, majorării TVA, care a contribuit cu 1,6 la creşterea inflaţiei, şi majorării accizelor, care a contribuit cu 0,4% la inflaţie. Astfel, toate aceste trei măsuri, care au fost inevitabile pentru Guvern cu scopul reducerii deficitului, au contribuit la o creştere a inflaţiei de 4,2. Trebuie să avem răbdare ca naţiune şi să aşteptăm următoarele 12 luni până când acest efect se va disipa, deoarece în august, anul viitor, efectul acestor trei măsuri va dispărea, iar inflaţia va scădea net la aproximativ 4%.” Chiar dacă în a doua parte a anului 2025 prețurile ar putea începe să scadă, urmează un nou șoc în aprilie 2026, când va fi liberalizat gazul, ceea ce va adăuga alte scumpiri. „Va urma un alt şoc în aprilie 2026, când va avea loc liberalizarea preţurilor la gaze, iar impactul va fi probabil de aproximativ 0,6 asupra creşterii inflaţiei.Per ansamblu, până în decembrie anul viitor, inflaţia ar trebui să scadă la aproximativ 3,5%, cu condiţia implementării complete a pachetului fiscal, inclusiv îngheţarea salariilor din sectorul public. Şi pentru că creşterea economică este atât de aproape de zero, nimeni nu vrea să fie învinovăţit pentru împingerea economiei în recesiune.” Pe lângă problemele interne, România resimte și impactul contextului internațional. Statele Unite au introdus tarife suplimentare pentru produsele europene, ceea ce va afecta și economia românească. „România se confruntă cu tarife americane de 15% pentru toate produsele, cu excepţia oţelului şi aluminiului, pentru care tarifele sunt de 50%. În cazul nostru, acest lucru va duce la o scădere a PIB-ului anual de aproximativ 0,2 – 0,3% pe an, ceea ce nu este foarte semnificativ, în timp ce impactul tarifelor asupra inflaţiei ar putea fi neglijabil, deoarece importurile din Statele Unite nu vor fi supuse unor tarife mai mari.” Sursa foto: Profimedia AUTORUL RECOMANDĂ: Examenul de admitere la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA a fost AMÂNAT din cauza lucrărilor la șinele de tramvai După ce AUR l-a acuzat că „a pus educația pe butuci”, Daniel David anunță ore REMEDIALE pentru elevii din ciclul primar AUR îl ia în vizor pe Daniel David. MOȚIUNE simplă împotriva ministrului Educației: „Profesorii și elevii nu merită dispreț și austeritate”
O brăţară veche de 3.000 de ani a dispărut dintr-un muzeu din Cairo

O preţioasă brăţară egipteană antică a dispărut din laboratorul de restaurare al Muzeului Egiptean din Cairo, iar căutările sunt în curs de desfăşurare, a anunţat Ministerul Turismului şi Antichităţilor din Egipt într-un comunicat emis marţi seara, potrivit Le Figaro. Bijuteria din aur datează din timpul domniei lui Amenemope, faraonul din Dinastia XXI (1070-945 î.Hr.), conform comunicatului. O anchetă internă a fost deschisă şi o alertă a fost trimisă tuturor autorităţilor. Dispariţia a fost constatată în urmă cu trei zile în timpul unui inventar al obiectelor laboratorului. Incidentul nu a fost făcut public imediat pentru a „asigura buna desfăşurare a anchetelor”, a transmis ministerul egiptean. Muzeul Egiptean din Cairo găzduieşte 170.000 de obiecte arheologice preţioase, inclusiv masca funerară de aur a lui Amenemope. Una dintre cele mai faimoase colecţii ale sale, cea găsită în mormântul lui Tutankhamon, urmează să fie transferată la noul Mare Muzeu Egiptean înainte de inaugurarea oficială programată pentru 1 noiembrie.
UE suspendă sprijinul acordat Guvernului Netanyahu și pregătește sancțiuni /Situația umanitară este intolerabilă
Uniunea Europeană intenționează să aplice sancțiuni Israelului, din cauza ofensivei militare pe teritoriul Fâșiei Gaza, unde situația umanitară este dezastruoasă, anunță Kaja Kallas, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe. ”Astăzi, am discutat în Colegiul Comisarilor despre situația din Fâșia Gaza, operațiunea din orașul Gaza reprezintă o escaladare a războiului, astfel că am prezentat un pachet robust de sancțiuni. Obiectivul nu este pedepsirea Israelului, ci îmbunătățirea situației din Gaza, toate statele membre sunt de acord că situația umanitară este intolerabilă”, a declarat Kaja Kallas, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate. Kaja Kallas a admis că va fi greu să fie limitat comerțul cu Israelul ținând cont de faptul că decizia trebuie luată în unanimitate de Consiliul Uniunii Europene. ”În afară de sancționarea miniștrilor israelieni care sunt extremiști, pe listă vor fi incluși membri ai Hamas și coloniștii implicați în violențe. Opiniile publice se schimbă în interiorul statelor UE, dar în Consiliul Afacerilor Externe pozițiile politice rămân aceleași”, a subliniat Kaja Kallas, citată de agenția de presă ANSA. ”Suspendăm sprijinul bilateral acordat Guvernului israelian. Este vorba de un semnal important, care confirmă politica noastră în favoarea păcii. Până la noi ordine, nu vom stabili noi acțiuni sau noi contracte”, a subliniat Kaja Kallas. Uniunea Europeană susține soluția a două state pentru rezolvarea conflictului israelo-palestinian, cere oprirea ofensivei israeliene în Fâșia Gaza, îmbunătățirea situației umanitare și oprirea activităților israeliene de colonizare din Cisiordania. În același timp, Uniunea Europeană cere grupului islamist Hamas să elibereze ostaticii israelieni și să înceteze atacurile asupra Israelului. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: ANALIZĂ: Le Monde: Trump ezită să susțină apărarea NATO / Alianța este pusă la încercare din cauza pătrunderii dronelor ruse în ROMÂNIA și Polonia Franța se confruntă cu o nouă GREVĂ/ Ministrul de Interne și-a exprimat îngrijorarea cu privire la eventuale acte de violență în cadrul manifestației
Nicușor Dan, după admiterea unei sesizări la CCR: Statul trebuie să își protejeze proprietățile

„Curtea Constituțională a admis astăzi sesizarea pe care am făcut-o în luna iulie privind o lege care punea în pericol proprietatea statului. Legea prevedea transferul gratuit al unui teren cu o valoarea financiară semnificativă, aflat în proprietatea statului către comuna Moara, județul Suceava”, scrie Nicușor Dan. Președintele precizează că a considerat că acest transfer nu respecta Constituția deoarece nu existau garanții suficiente că terenul va fi folosit în interes public, lipseau interdicții clare privind vânzarea sau schimbarea destinației terenului, nu erau prevăzute termene sau sancțiuni în cazul în care nu se făceau investițiile propuse și nu exista un acord clar din partea autorităților locale, așa cum cere legea. „Această decizie a Curții confirmă că obligația statului este să își protejeze proprietățile și interesele naționale în activitatea economică. Mi-am exercitat rolul constituțional de a veghea la respectarea legii fundamentale și voi continua să intervin ori de câte ori este nevoie pentru ca legislația să respecte Constituția și angajamentele internaționale ale României”, arată Dan.
Sabrina Voinea a decis ce urmează pentru ea. Ar fi o dublă lovitură pentru România

Sabrina Maneca Voinea (18 ani) a decis ce urmează pentru ea după ce la finalul săptămânii trecute a câștigat medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris, penultima etapă a competiției. Gimnasta, care a fost în centrul atenției la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, când a pierdut bronzul în finala de la sol, este motivată și și-a fixat două obiective importante, care ar fi o dublă lovitură pentru România. Dublă lovitură pentru România după decizia gimnastei Sabrina Voinea Sabrina Voinea a câștigat medalia de aur la Cupa Mondială de la Paris, în finala la sol, iar obiectivele pe care și le-a fixat pentru perioada următoare pot reprezenta o dublă lovitură pentru România. Gimnasta este motivată să devină atât campioană mondială, cât și olimpică, la sol, o probă unde mama sa, care îi este și antrenoare, a fost medaliată la „Europene” și „Mondiale”. Cu echipa, Camelia Voinea (55 de ani) a fost vicecampioană olimpică la JO Seul 1988. „Îmi doresc din toată inima să devin campioană mondială și olimpică la sol, pentru că vreau să fiu ca mami. A fost aparatul ei și vreau să o depășesc. Pentru mine este o bucurie foarte mare (n.r. că s-a impus la Paris) și mă bucur că sunt apreciată ca sportivă pentru că depun foarte multă muncă. Este greu să stai zi de zi în sală și să muncești, să ai două antrenamente pe zi, dar ulterior vin și rezultatele care te răsplătesc. A fost un concurs foarte frumos, o experiență foarte frumoasă. Mă bucur pentru această medalie, care este foarte muncită, și îmi doresc să rămân sănătoasă. Iar la următoarele competiții să trag cât pot de tare de mine, să îmi fac treaba la fiecare aparat, să stau pe aparat, căci de acolo vin și finalele, și rezultatele. M-am bucurat de această competiție. Îmi dă foarte mare încredere. Urmează naționalele, apoi ne pregătim pentru Campionatul Mondial de la Jakarta (n.r. 19-25 octombrie)”, a declarat Sabrina Voinea pentru CSM Constanța, clubul la care sportiva este legitimată. Ultima etapă a CM, peste zece zile, în Ungaria La Paris a avut loc al patrulea dintre cele cinci evenimente ale Cupei Mondiale Challenge 2025 a FIG la gimnastică feminină. Ultima etapă este programată în perioada 26-28 septembrie, în Ungaria, la Szombathely. Potrivit site-ului oficial al FIG, exercițiile la solul au fost dominate de Sabrina Maneca-Voinea, care a prezentat un exercițiu nou, cu o serie de „tumblinguri” spectaculoase, „whip la double layout și imediat front tuck”, pentru care a fost notată cu 13.800 puncte și i-a dus medalia de aur. Medalie pe care Camelia Voinea le-a dedicat-o faimoșilor Mariaba Bitang și Octavian Bellu, acesta din urmă i-a fost antrenor, la lotul național. Astfel, pentru ultima etapă a CM este de așteptat ca exercițiile de la sol să fie dacă nu mai spectaculoase, măcar la fel cu cele de la Paris.
Tragedie la Tansa: bărbatul dispărut, găsit mort în pădure

Un bărbat dat dispărut a fost găsit fără viață, pe 16 septembrie, într-o pădure aflată la marginea localității Tansa, județul Iași. Descoperirea a fost făcută de localnici, care au alertat imediat autoritățile. Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la morgă, unde medicii legiști vor efectua necropsia pentru a stabili cauza exactă a decesului. Polițiștii au demarat deja o anchetă, iar dosarul va fi înaintat unității de parchet competente. Deocamdată, autoritățile nu au oferit detalii despre circumstanțele exacte în care a murit bărbatul. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Iași, toate ipotezele sunt luate în calcul, inclusiv varianta unei morți naturale sau a unui accident. În zilele următoare, anchetatorii vor continua să strângă probe și să audieze persoane care l-au cunoscut pe bărbat. Până la finalizarea necropsiei și a cercetărilor oficiale, cauza exactă a morții rămâne necunoscută. Trupul neînsuflețit va fi predat familiei după finalizarea procedurilor legale, pentru a fi înmormântat creștinește. Please follow and like us:
Evenimentul care va paraliza Franța. Se anunță perturbări majore în transporturi, sănătate și servicii publice / MAE, atenționare de călătorie pentru români
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că joi, 18 septembrie 2025, este programată o grevă generală, cu perturbări majore în transporturi, sănătate, învățământ și servicii publice. Situația provocată de noua criză politică din Franța a degenerat în proteste de stradă și violențe, culmnând joi cu o grevă generală care ar putea paraliza întreaga Franță. MAE informează că sindicatele din transporturile urbane și interurbane, cele feroviare (CGT-Cheminot, Unsa Ferroviaire și CFDT Cheminots), aeriene (CGT Air France), învățământ (FSU-SNUipp și SNES-FSU), sănătate (sindicatul farmaciștilor și FFMKR) și servicii publice (CGT, CFDT și FO) au lansat un apel la grevă generală pentru joi, 18 septembrie 2025. „Sunt așteptate perturbări semnificative în circulația trenurilor, a transportului urban și interurban, dar și întârzieri sau anulări ale zborurilor. De asemenea, greva ar putea afecta mai multe domenii de activitate, printre care sănătatea, educația și serviciile publice. În paralel, sunt anunțate manifestații de amploare la Paris și în alte orașe franceze”, informează MAE. Românii pot apela Consulatul General al României la Paris Pentru informații actualizate despre trafic, cetățenii români sunt îndemnați să consulte aplicațiile oficiale SNCF Connect și Bonjour RATP, precum și site-urile SNCF și RATP. Situația zborurilor poate fi verificată pe paginile aeroporturilor din Paris (Charles de Gaulle și Orly) și din localitățile de plecare/destinație. Pentru asistență consulară, românii pot apela Consulatul General al României la Paris la +33147052966 și +33147052755, iar pentru urgențe sunt disponibile numerele de permanență: Paris +33680713729, Marsilia +33610027164, Lyon +33643627736, Strasbourg +33627050022. MAE recomandă consultarea periodică a paginilor oficiale mae.ro și ale misiunilor diplomatice din Franța pentru informații actualizate. Sursă foto: Colaj Gândul RECOMANDAREA AUTORULUI: Mișcarea „BLOCĂM TOT” paralizează Franța / Numărul arestaților este de ordinul SUTELOR / 80.000 de jandarmi și polițiști mobilizați/10 septembrie e doar începutul?
Ucraina creează Avocatul Militar al Poporului. Soldații vor avea un apărător oficial

Rada Supremă a Ucrainei a adoptat miercuri, în a doua lectură, legea care stabilește funcția de Avocat Militar al Poporului, cu scopul de a crește protecția drepturilor militarilor și de a spori controlul civil asupra forțelor armate. Proiectul de lege a fost votat de 283 de deputați, depășind confortabil pragul necesar. Noua insitituție va activa sub autoritatea Președintelui Ucrainei și va avea atribuții precum primirea plângerilor din partea militarilor, efectuarea de inspecții în unități militare și instituții administrative, redactarea de rapoarte oficiale privind respectarea drepturilor în armată, precum și colaborarea cu alte instituții ale statului pentru soluționarea problemelor semnalate. „Ministerul Apărării va facilita la maximum activitatea Avocatului Militar. Avem valori comune și un obiectiv comun – o Ucraină puternică și liberă”, a declarat ministrul Apărării, citat de Interfax-Ukraine. Protecția militarilor trece la un nou nivel Legea completează inițiativele deja puse în practică pentru apărarea drepturilor militarilor. În prezent, această zonă este gestionată de Olha Reșetylova, jurnalistă și activistă pentru drepturile omului, care ocupă funcția de Comisar Prezidențial pentru Protecția Drepturilor Militarilor. Cunoscută pentru activitatea sa în sprijinul soldaților și al familiilor acestora, Reșetylova a fost una dintre vocile active în documentarea abuzurilor din armată și în promovarea transparenței instituționale. Noul cadru legislativ vine să consolideze și să clarifice atribuțiile instituției pe care o reprezintă, oferindu-i mai multă autoritate și instrumente de acțiune: „Este un pas spre justiție, spre consolidarea armatei, spre o capacitate de apărare mai bună a statului”, consideră premierul ucrainean, Denîs Șmîhal.