Avertisment pentru PSD: Când un premier nu are autoritate, nu-și poate exercita mandatul

avertisment-pentru-psd:-cand-un-premier-nu-are-autoritate,-nu-si-poate-exercita-mandatul

„În ceea ce privește soliditatea coaliției, gândiți-vă că dacă un premier, indiferent cine este el, nu are autoritate și nu are susținere, el nu-și poate exercita mandatul. (…) Pentru un om care ocupă o funcție publică, autoritatea este un instrument de lucru. Când nu mai are autoritate, el nu poate livra. Nu merge altfel”, a spus Ilie Bolojan, la Antena 3 CNN. Premierul a fost întrebat dacă vreun partener din coaliție „lucrează” la știrbirea autorității sale. „Analizați ceea ce se întâmplă, și în mod cert, ca această coaliție să dea rezultate pentru România, să existe o perspectivă, care cu siguranță există, dacă ne facem datoria, atunci e nevoie de respect între parteneri, este nevoie de înțelegere și anumită soliditate”, a răspuns premierul. Întrebat, în continuare, dacă va mai mai putea continua în cazul în care îi este știrbită autoritatea, Ilie Bolojan a spus că „niciun partid, când e pus în fața situației să ia astfel de măsuri, nu are cum să fie mulțumit”. Totuși, „cel puțin până în momentul de față”, partidele din coaliție „au dovedit că înțeleg în ce situație este România”: „România a ajuns în această situație și cu ceea ce am făcut noi în ultimii ani. Și este, deci, o parte din responsabilitatea noastră să reparăm aceste lucruri”. „Astăzi problema este să vedem cum scoatem România din această fundătură și putem să facem acest lucru. Revenind, ar fi din partea mea o lipsă de respect pentru cetățeni, să știu că nu pot să fac ceva când sunt pe un post. Asta am făcut și la primăria Oradea, dar și la Consiliul Județean Bihor. Am căutat să-mi exercit onorabil aceste responsabilități și să fac tot ceea ce ține de mine pentru a fi în serviciul oamenilor. În momentul în care nu poți să faci ceea ce trebuie și vezi că lucrurile nu merg bine, eu cred că a-ți asuma public această situație este un act de responsabilitate și de normalitate, fiind conștient de ceea ce înseamnă stabilitatea funcției de premier în România și mai ales contextul actual”, a mai spus premierul.

N-arată deloc rău. Sorana Cîrstea, într-o ipostază în care nici Ion Ion Țiriac nu a mai văzut-o

n-arata-deloc-rau.-sorana-cirstea,-intr-o-ipostaza-in-care-nici-ion-ion-tiriac-nu-a-mai-vazut-o

Sorana Cîrstea a fost surprinsă într-o ipostază în care nici Ion Ion Țiriac nu a mai văzut-0, iar imaginile au fost publicate în mediul online, chiar pe contul oficial de Instagram al WTA. Sportiva în vârstă de 35 de ani a demonstrat că nu are talent doar pe terenul de tenis și a arătat că se pricepe destul de bine și în bucătărie, pregătind un preparat corean. Sorana Cîrstea a făcut senzație în bucătărie În această perioadă a anului, Sorana Cîrstea se află în Coreea de Sud, unde, între 15 și 21 septembrie se desfășoară WTA Korea Open, turneu de categoria WTA 500. Cu această ocazie, sportiva în vârstă de 35 de ani a ținut să cunoască mai multe lucruri despre cultura locală dar și despre bucătăria coreeană. Echipată ca un adevărat bucătar, Sorana Cîrstea a trecut al treabă și a pregătit, alături de un chef din Coreea de Sud, un fel de mâncare tradițional. Sub atenta îndrumare a bucătarului, jucătoarea de tenis a pregătit kimbap, o mâncare tradițională coreeană care a câștigat popularitate în întreaga lume, iar preparatul i-a ieșit destul de bine, lucru care a fost remarcat și de cel care a ghidat-o în bucătărie: „N-arată deloc rău!”, a spus bucătarul care s-a aflat alături de Sorana Cîrstea. Imaginile cu sportiva din România au fost publicate pe contul oficial de Instagram al WTA și au fost apreciate de iubitorii tenisului. Ce conține felul de mâncare pregătit de Sorana Cîrstea Kimbap, preparatul pregătit de Sorana Cîrstea, este o mâncare tradițională coreeană. De-a lungul timpului a câștigat popularitate în întreaga lume iar acest lucru se datorează și faptului că este extrem de asemănător cu sushi-ul japonez, chiar dacă are un gust diferit. Kimbap conține straturi de orez, legume, carne, ouă și alge marine, acestea fiind înfășurate într-un strat subțire de foi de alge marine. Preparatul poate avea foarte multe arome, în funcție de preferințele consumatorului și poate conține carne de porc, de pui sau ton. Totodată, poate fi făcut doar cu legume, iar acest lucru îl face potrivit atât pentru vegetarieni, cât și pentru iubitorii de carne.

Papa Leon al XIV-lea a anunţat că se roagă pentru activistul american Charlie Kirk, ucis săptămâna trecută, dar și pentru familia acestuia

papa-leon-al-xiv-lea-a-anuntat-ca-se-roaga-pentru-activistul-american-charlie-kirk,-ucis-saptamana-trecuta,-dar-si-pentru-familia-acestuia

Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 70 de ani, a anunţat că l-a inclus în rugăciunile sale pe activistul american Charlie Kirk (31 de ani), care a fost ucis săptămâna trecută, transmite marţi Vaticanul. Capul Bisericii Catolice se roagă, de asemenea, și pentru soţia sa şi copiii celor doi, potrivit unui purtător de cuvânt al Vaticanului, citat de Agerpres. „Ştiu că în timpul conversaţiei cu noul ambasador al SUA, Papa a confirmat că se roagă pentru Charlie Kirk, soţia sa şi copiii săi. Suveranul Pontif şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la violenţa politică şi a vorbit despre necesitatea de a se abţine de la retorica şi instrumentalizarea care duc la polarizare mai degrabă decât la dialog”, a declarat directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, răspunzând marţi întrebărilor jurnaliştilor. Charlie Kirk, un podcaster de dreapta şi susţinător proeminent al preşedintelui american Donald Trump, a fost împuşcat săptămâna trecută în campusul unei universităţi din statul Utah şi a murit ulterior în spital. Kirk, cofondator și lider al mișcării studențești conservatoare Turning Point USA și un aliat cheie al președintelui Donald Trump, vorbea la un eveniment la care au participat 3.000 de persoane, când a fost împușcat mortal. Leon al XIV-lea este primul şef al Bisericii Catolice originar din Statele Unite și este în funcţie din luna mai a acestui an. Dar, pe lângă paşaportul său american, este şi cetăţean al statului Peru, unde a lucrat anterior ca episcop şi misionar, şi al Vaticanului.

Donald Trump începe a doua vizită de stat în Marea Britanie

donald-trump-incepe-a-doua-vizita-de-stat-in-marea-britanie

Președintele american Donald Trump și Prima Doamnă, Melania, au sosit marți seară în Regatul Unit pentru cea de-a doua vizită de stat. Aeronava prezidențială Air Force One a aterizat pe aeroportul Stansted, unde cuplul prezidențial a fost întâmpinat de Yvette Cooper, noua ministră de Externe, în urma remanierii guvernamentale a premierului Starmer. Cei doi vor petrece prima noapte la reședința ambasadorului SUA din Regent’s Park, urmând ca mâine să se deplaseze la Windsor. În apropierea castelului au avut loc proteste, însă au fost vizibile și manifestații de susținere. Scopul vizitei Miercuri, președintele american alături de Regele Charles, Regina Camilla, Prințul William și Prințesa Kate, vor participa la o procesiune ceremonială cu trăsuri. Evenimentul va fi însoțit de Garda Călare a Suveranului și de efective ale armatei britanice, alături de trei fanfare militare. În urma vizitei, oficialii americani estimează că acorduri de peste 10 miliarde de dolari în domeniile energiei și tehnologiei vor fi confirmate.

Gavin Newsom cere Partidului Democrat să investească mai multă atenție asupra tinerilor

gavin-newsom-cere-partidului-democrat-sa-investeasca-mai-multa-atentie-asupra-tinerilor

Marți, guvernatorul Californiei a anunțat o nouă inițiativă publică de voluntariat destinat tinerilor bărbați, menit să contracareze „epidemia de singurătate”. Acesta a făcut apel ca peste 10.000 de tineri să se implic în organizații non-profit pentru a combate cauzele care duc la o rata de suicid peste medie în rândul bărbaților și tinerilor.  „Avem o epidemie de singurătate și multe dintre acestea se manifestă și metastazează online în moduri foarte profunde și consecvente, iar săptămâna trecută a subliniat acest lucru”, a declarat Newsom.  El a făcut referire și la uciderea lui Charlie Kirk pe un campus universitar din Utah, considerând că tragedia a evidențiat și mai clar problema izolării sociale.  Acesta a subliniat demersurilor de succes ale activistului decedat în mobilizarea tinerilor, subliniind că propriul partid a avut o atitudine „absentă” privind acest grup demografic.  Guvernatorul a amintit de faptul că Charlie Kirk a fost primul invitat la podcastul său, „This is Gavin Newsom”, „Pentru că i-am recunoscut influenţa, nu doar la ultimele alegeri, ci şi în câţi tineri au răspuns chemării în ceea ce priveşte organizarea în campusuri şi susţinerea dialogului, precum şi a principiilor organizaţionale pe care Charlie Kirk le susţinea”. 

Leonard Doroftei a luat decizia dureroasă pentru România: E greu să o resuscitez

leonard-doroftei-a-luat-decizia-dureroasa-pentru-romania:-e-greu-sa-o-resuscitez

Leonard Doroftei a scris istorie în box pentru România, dar acum a decis să facă un pas în spate de dragul celor cu care a crescut în ring. Fostul campion mondial WBA a revenit în țară, după ce o bună perioadă de timp s-a retras în Canada. Autoritățile de la Ploiești i-au dat lovitura de grație cu locația în care își dezvoltase propria afacere, iar zilele trecute Doroftei a fost cel care a dat lovitura de start la meciul Petrolul – Dinamo. „Moșul” a dezvăluit în direct la TV că sunt șanse mici să fie resuscitată Federația de Box și preferă să stea deoparte și să fie considerat prost decât să se pună rău cu foști colegi și colaboratori. Leonard Doroftei nu vrea să preia frâiele Federației de Box: „Acum visăm să participăm” Dacă în anii 2000 România avea numeroși campioni la box la nivel mondial, în prezent, pugiliștii abia reușesc să mai participe în cadrul unor competiții de top. Leonard Doroftei a spus lucrurilor pe nume și nu s-a eschivat atunci când a fost vorba de preluarea conducerii FRB. Fostul campion mondial nu ar fi de acord să preia șefia FRB deoarece consideră că e foarte greu să facă o schimbare. „E foarte greu să resuscitez Federația de Box. Am fost acolo am văzut despre ce e vorba și nu pot să mă cert cu cei cu care am crescut. Am preferat mai bine să fac un pas în spate. Mai bine să spună că sunt prost, decât că sunt jigodie. Acum nu mai visăm la medalii, visăm să participăm.”, a declarat Doroftei, la Digisport. Scenografie impresionantă pentru fostul mare campion: ploieștenii nu l-au uitat Chiar dacă autoritățile locale l-au făcut să părăsească Ploieștiul, Leonard Doroftei e în continuare considerat un mare campion de ploieșteni. L-au ovaționat la meciul de pe „Ilie Oană” și i-au dedicat o scenografie impresionantă. Scenografia fanilor a înfățișat cele trei nume mari pe care Ploieștiul le-a dat boxului românesc: Leontin Sandu, Adrian Diaconu și Leonard Doroftei. „De la campionii noștri am învățat cum să ținem corect garda, să ne apărăm cu onoare orașul, scutul și strada”, a fost mesajul afișat de fanii Petrolului. Leonard Doroftei a fost invitat de onoare și a dat lovitura de start. Nu le-a purtat noroc favorițiilor săi, Petrolul cedând duelul cu „câinii” la scor de neprezentare, 0-3. A fost prima apariție a „Moșului” la un meci de fotbal la Ploiești după foarte multă vreme.

Centrul Iașului se transformă! Ce proiecte uriașe vor fi votate in sedinta de Consiliu Local

centrul-iasului-se-transforma!-ce-proiecte-uriase-vor-fi-votate-in-sedinta-de-consiliu-local

Iașul intră într-o etapă decisivă de transformare urbană. Peste 61 milioane de euro din fonduri europene vor fi investite în proiecte majore de mobilitate, ce vor fi dezbatute pe 19 septembrie 2025 de Consiliul Local. Pentru prima dată, zona centrală va avea un „inel” cu sens unic în jurul Palatului Culturii, menit să fluidizeze traficul. În fața Palatului va apărea un spațiu pietonal modern, gândit ca loc de întâlnire pentru ieșeni și turiști. Două linii importante vor intra în reabilitare: Podu Roș – Anastasie Panu și Bd. Carol I – Triumf. Nu e vorba doar de reparații, ci de extinderea unei rețele care trebuie să facă față unui oraș în continuă creștere. În plus, Primăria va cumpăra 10 tramvaie moderne, fiecare de 22 metri, cu podea coborâtă, aer condiționat și accesibilitate pentru toate categoriile de pasageri. „Noile vehicule vor aduce un confort real pentru călători și vor reduce poluarea”, au transmis autoritățile. Proiectele sunt finanțate prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027 și vor fi implementate etapizat, pentru a reduce disconfortul cauzat de șantiere. Please follow and like us:

Licitație lansată pentru Lotul 3 al centurii ușoare de ocolire a municipiului Iași! 16 km care vor schimba traficul

licitatie-lansata-pentru-lotul-3-al-centurii-usoare-de-ocolire-a-municipiului-iasi!-16-km-care-vor-schimba-traficul

Municipiul Iași face un nou pas concret în direcția fluidizării traficului și reducerii aglomerației din oraș. Consiliul Județean Iași a anunțat lansarea licitației pentru lotul 3 al proiectului „Înființarea centurii ușoare de ocolire”, o investiție așteptată de ani de zile de șoferii ieșeni și de comunitățile limitrofe. Lotul 3 include două tronsoane de drum județean esențiale: Tronson 4: DJ 248F Voinești (DJ 248A) – Mânjești – Budești (DJ 248C), cu o lungime de 6,063 km Tronson 5: DJ 248C Budești (DJ 248F) – Ciurea (DJ 248D), cu o lungime de 10,571 km În total, vorbim de 16,634 km de infrastructură rutieră modernizată, care va conecta comunele din sudul județului la rețeaua de drumuri naționale și la viitoarea centură completă a Iașului. Centura ușoară va permite șoferilor care tranzitează zona metropolitană să evite aglomerația din oraș. Se estimează că mii de vehicule, în special camioane, vor putea folosi traseul alternativ, reducând presiunea de pe arterele centrale. Localitățile Voinești, Mânjești, Budești și Ciurea vor fi conectate mai rapid de municipiu. Drumurile reabilitate vor facilita accesul către școli, spitale și locuri de muncă, ridicând nivelul de confort al locuitorilor. Please follow and like us:

Victor Ponta: Chiar dacă nu îmi plac anumiți oameni, n-aș putea să mă bucur niciodată de MOARTEA unui om

victor-ponta:-chiar-daca-nu-imi-plac-anumiti-oameni,-n-as-putea-sa-ma-bucur-niciodata-de-moartea-unui-om

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Victor Ponta, politician român, fost Prim-Ministru, a vorbit despre polarizarea socială din SUA, dar și din România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Victor Ponta: „Și în România este o polarizare uriașă, pentru că cei care sunt în centru, politicieni, lideri de opinie, au dezamăgit îngrozitor.” Invitat la Marius Tucă Show, Victor Ponta a vorbit despre polarizarea socială din România. Acesta a început prin a spune că poți să nu fii de acord cu ceea ce spunea Charlie Kirk. Politicianul susține că inclusiv el nu era de acord cu tot ce spunea influencerul. Mai mult de atât, spune acesta, chiar și în România sunt oameni pe care îi detestă cu sinceritate. Oameni cu care nu rezonează pe niciun plan, pe care nu îi apreciază în niciun fel. Asta, susține Ponta, nu înseamnă că ar putea să se bucure de moartea vreunuia dintre ei. Acesta menționează că sunt o mulțime de jurnaliști care în fiecare seară îl denigrează. Dar nu ar putea să se bucure dacă vreunuia i s-ar întâmpla ceva rău. Acesta susține și că nu s-a așteptat la un asemenea asasinat. Mai menționează și că a citit despre asemenea lucruri, în cărțile de istorie, când în anii 1930 te omorau fie naziștii, fie comuniștii. Ponta susține că aceste gesturi extreme sunt rezultatul unei polarizări sociale. Această polarizare, mai spune acesta, s-a produs din cauza faptului că politicienii și liderii de opinie au dezamăgit constant. „Domnule, încă o dată, poți să nu fii de acord cu ce spune. Cu o parte din lucrurile pe care le spunea eram de acord, cu altele nu eram. Există oameni pe lumea asta, și aici în România, pe care îi detest, sincer. Nu-mi place nimic din ceea ce spun. Da, nu mi-ar trece vreodată prin minte să mă bucur… Nu că să-l omor eu, nici vorbă de așa ceva… Dar să mă bucur de moartea lui sau a ei. Sunt jurnaliști care spun numai prostii despre mine în fiecare seară. Dar nu m-aș bucura să i se întâmple ceva rău, că m-ar bate Dumnezeu. Sigur că, de fapt, asta e problema. Avem destule asasinate politice… Nu mă gândeam că se poate întâmpla așa ceva, bineînțeles că nu. Am citit în cărțile de istorie despre anii ’30, când te împușcau ori comuniștii, ori naziștii. Totul vine de la o polarizare uriașă care are loc. Că noi doi vorbim aici de România. În America, urmărim fenomenele ca să înțelegem, apropo de România. Și în România este o polarizare uriașă, pentru că cei care sunt în centru, politicieni, lideri de opinie, au dezamăgit îngrozitor. Au devenit niște îmbuibați. Vorbesc aici de lideri politici, de PSD, de PNL, de jurnaliști super cunoscuți… S-au îmbuibat, sunt supermilionari. Au renunțat la orice fel de principii și de moderație și atunci au dezamăgit pe toată lumea. Asta înseamnă că te duci spre extreme. S-a mai întâmplat chestia asta în anii 1930. S-a mai întâmplat în anii 1968-1970.”, a explicat politicianul.

Fostul președinte al Braziliei a ajuns la spital după ce a avut vărsături și tensiune arterială scăzută

fostul-presedinte-al-braziliei-a-ajuns-la-spital-dupa-ce-a-avut-varsaturi-si-tensiune-arteriala-scazuta

Fostul președinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost transportat marți la spital după ce s-a simțit rău. Vestea a fost dată de fiul său mai mare, senatorul Flávio Bolsonaro, printr-o postare pe platforma X. Fostul lider a avut un episod de sughițuri severe, vărsături și tensiune arterială scăzută, potrivit fiului său. Informația privind internarea lui Bolsonaro a fost confirmată pentru CNN Brasil de cardiologul Leandro Echenique, care îl are în îngrijire pe fostul președinte al Braziliei din 2018. „A fost un episod de stare de rău, sughițuri, scădere a tensiunii arteriale și vărsături. Plec la Brasilia în seara asta pentru a-l urmări”, a confirmat Echenique pentru sursa citată. Vestea privind internarea în spital vine la mai puțin de o săptămână după ce Bolsonaro a fost condamnat la 27 de ani de închisoare. Acesta a fost condamnat pentru complot în vederea organizării unei lovituri de stat, care, potrivit procurorilor, includea planuri de asasinare a actualului președinte Luiz Inácio Lula da Silva.