Mare atenție în trafic! Dacă folosești claxonul în municipiul Iași, poți rămâne fără permisul de conducere. Polițiștii sunt deja cu urechile ciulite

mare-atentie-in-trafic!-daca-folosesti-claxonul-in-municipiul-iasi,-poti-ramane-fara-permisul-de-conducere.-politistii-sunt-deja-cu-urechile-ciulite

Polițiștii din Iași „vânează” șoferii care conduc agresiv. Acum, dacă folosești claxonul abuziv în municipiul Iași, poți rămâne fără permisul de conducere. Controalele au început, iar cei prinși încălcând legea au fost deja pedepsiți În ziua de 8 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea verificării respectării de către conducătorii auto a regulilor de circulație referitoare la blocarea intersecției, utilizarea abuzivă a avertizorului sonor și conducerea agresivă. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 24 de testări alcoolscopice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, dintre care 2 pentru pătrunderea într-o intersecție dirijată prin semafoare, dacă prin aceasta se produce blocarea circulației în interiorul intersecției, iar 35 pentru alte abateri, în valoare de 20.452 de lei. Dacă folosești claxonul în municipiul Iași, poți rămâne fără permis Tot în aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere a pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 24 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 18 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 15 pentru alte abateri, în valoare de 9.740 de lei. Totodată, au fost reținute patru permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare. „O femeie, de 38 de ani, a condus autoturismul în municipiul Iași, iar la trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Astfel, aceasta a fost sancționată contravențional, conform OUG nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Mai multe autoturisme au fost scoase din trafic Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 25 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 8 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 8 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Șoferii indisciplinați trebuie să știe că, dacă folosesc claxonul în municipiul Iași, pot rămâne fără permisul de conducere.

Șoferii de autobuz de la CTP Iași, plasați sub control judiciar timp de 60 de zile

soferii-de-autobuz-de-la-ctp-iasi,-plasati-sub-control-judiciar-timp-de-60-de-zile

Instanța dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpaţii BALTAG MARIUS, BURDEA IOAN, LUNGU TRAIAN, BUTNĂRICĂ VASILE, DIACONU TOM, FARAON CRISTINEL-NECULAI, GHERASIM LIVIU, GHERASIM VASILE, PERJU CONSTANTIN, RUSU MARIAN, ANDRU LAURENȚIU, SAVIN NECULAI, CREȚU GABRIEL CONSTANTIN, pe o perioadă de 60 de zile, începând de la data de 09.06.2026 până la data de 07.08.2026, inclusiv. „La data de 8 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Serviciul de Ordine Publică, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, au pus în aplicare 15 mandate de percheziții domiciliare, în județul Iași, la imobilele unor persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 60 de ani, bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada 2025 – 2026, acestea ar fi sustras cantități de combustibil, din rezervoarele unor mijloace de transport în comun. În urma perchezițiilor efectuate la imobilele persoanelor cercetate, au fost descoperiți și ridicați 138.198 de lei, 495 de litri de produs petrolier, precum și alte mijloace de probă, în vederea completării materialului probator. Totodată, în urma perchezițiilor efectuate, 14 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, iar, după administrarea materialului probator, față de acestea a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore. Astăzi, 9 iunie, persoanele cercetate urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Iași, Biroul de Investigații Criminale Iași, Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani, Poliției Orașului Podu Iloaiei, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași și cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis Alina Mocanu, purtător de cuvânt IPJ Iași.

După Ciucă, Cîțu și Orban, a venit lumina din Oradea. Mirel Palada: Bolojan este un nou nume pe lista premierilor geniali ai României

dupa-ciuca,-citu-si-orban,-a-venit-lumina-din-oradea.-mirel-palada:-bolojan-este-un-nou-nume-pe-lista-premierilor-geniali-ai-romaniei

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Mirel Palada, sociolog, a vorbit despre cum Ilie Bolojan va intra în lista premierilor „geniali” ai României. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Mirel Palada: „Bolojan este un nou nume pe lista premierilor geniali ai României de tip Cioloș, Orban, Cîțu, Ciucă… O serie de persoane absolut absolut oribile din zona liberală care au distrus România. Îmi e silă și scârbă să vorbesc de acest personaj. Astăzi sunt chiar optimist.” Invitat la emisiunea lui Marius Tucă, Mirel Palada a vorbit despre cum Ilie Bolojan va intra în lista premierilor „geniali” ai României. Într-un stil ironic, acesta a menționat că pe lista premierilor geniali se află și Dacian Cioloș, Ludovic Orban. Printre cei menționați sunt și Florin Cîțu, și Nicolae Ciucă. Despre toate aceste personaje, sociologul spune că sunt niște liberali care au distrus țara. Chiar mai mult de atât, acesta afirmă că îi este silă și scârbă să vorbească despre asemenea personaje politice precum cele enunțate anterior. Într-o notă ironică, Palada spune că este chiar optimist făcând aceste declarații. Continuând în aceeași notă, acesta afirmă că este ca în Batman, asemenea unui personaj Two Face. Asemenea personajului care are o parte de față frumoasă și una arsă, sociologul afirmă că azi și-a prezentat doar fața frumoasă. „Bolojan este un nou nume pe lista premierilor geniali ai României de tip Cioloș, Orban, Cîțu, Ciucă… O serie de persoane absolut absolut oribile din zona liberală care au distrus România. Îmi e silă și scârbă să vorbesc de acest personaj. Astăzi sunt chiar optimist. Sunt ca în Batman. Sunt ca Two Face, procurorul ăla care avea o față curată și cu față distrusă de acid. Acum vedeți partea frumoasă a mea.”, a explicat sociologul. 

Mai multe țări din occident impun noi sancțiuni coloniștilor israelieni din Cisiordania

mai-multe-tari-din-occident-impun-noi-sanctiuni-colonistilor-israelieni-din-cisiordania

Mai mule țări din occident au emis, marți, noi sancțiuni ce vizează coloniștii și așezările israeliene din Cisiordania, relatează AP. Sancțiunile vizează și un ministru israelian, deja sancționat de țările occidentale. Aceste sancțiuni au sporit presiunea asupra Israelului, din cauza valului de violențe împotriva palestinienilor din teritoriul ocupat. Măsurile, luate într-o declarație comună Măsurile au fost anunțate într-o declarație comună, de către cei mai importanți diplomați ai Australiei, Regatului Unit, Canadei, Franței, Norvegiei și Noii Zeelande, potrivit sursei. „Coloniștii extremiști violenți, cu sprijinul susținătorilor lor, continuă să atace palestinienii și să le încalce drepturile omului”, au spus ei. „Prea mult timp, coloniștii violenți au putut acționa aproape cu impunitate. Extinderea așezărilor și crearea de avanposturi continuă cu sprijinul și facilitarea guvernului Israelului”. Sancțiunile vin pe fondul criticilor tot mai mari din Europa. Acestea sunt legate de continuarea războiului din Gaza de către Israel și de politicile din Cisiordania ocupată. Cu toate acestea, sancțiunile nu sunt ca cele radicale impuse unor țări precum Iranul sau Rusia. Ele lasă comerțul mai larg, inclusiv cel cu arme, neatins. În anunțul de marți, fiecare țară și-a anunțat propriul set de măsuri care urmează să fie luate. Ministrul israelian de finanțe, interzis în Franța Franța i-a interzis ministrului israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, intrarea în țară. Noile sancțiuni vizează „cei responsabili de intensificarea activităților de colonizare și a violenței în Cisiordania”, a declarat ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, potrivit aceleiași surse. Secretarul britanic de externe, Yvette Cooper, a declarat că Regatul Unit impune sancțiuni asupra a șase entități și persoanelor implicate în finanțarea coloniilor sau a actelor de violență. Israelul declară că măsurile „alimentează antisemitismul” Ministerul israelian de Externe a declarat că sancțiunile sunt „măsuri rușinoase” care „nu fac decât să alimenteze antisemitismul”. Guvernul israelian, dominat de lideri și susținători ai coloniștilor, a supravegheat o creștere a construcției de așezări în ultimii patru ani. În același timp, Cisiordania a cunoscut un val de violență a coloniștilor împotriva palestinienilor. Agresorii au fost rareori pedepsiți. Comunitatea internațională consideră în mare parte construcțiiile de așezări israeliene în aceste zone ca fiind ilegale și un obstacol în calea păcii, mai arată sursa.

14 șoferi de la CTP Iași au fost reținuți după ce au furat combustibil din autobuze

14-soferi-de-la-ctp-iasi-au-fost-retinuti-dupa-ce-au-furat-combustibil-din-autobuze

„La data de 8 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Serviciul de Ordine Publică, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, au pus în aplicare 15 mandate de percheziții domiciliare, în județul Iași, la imobilele unor persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 60 de ani, bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada 2025 – 2026, acestea ar fi sustras cantități de combustibil, din rezervoarele unor mijloace de transport în comun. În urma perchezițiilor efectuate la imobilele persoanelor cercetate, au fost descoperiți și ridicați 138.198 de lei, 495 de litri de produs petrolier, precum și alte mijloace de probă, în vederea completării materialului probator. Totodată, în urma perchezițiilor efectuate, 14 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, iar, după administrarea materialului probator, față de acestea a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore. Astăzi, 9 iunie, persoanele cercetate urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Iași, Biroul de Investigații Criminale Iași, Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani, Poliției Orașului Podu Iloaiei, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași și cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis Alina Mocanu, purtător de cuvânt IPJ Iași.

De ce miroase atât de bine după ploaie? Explicația științifică a unui fenomen fascinant

de-ce-miroase-atat-de-bine-dupa-ploaie?-explicatia-stiintifica-a-unui-fenomen-fascinant

De ce miroase atât de bine după ploaie? Explicația științifică a unui fenomen fascinant. Mirosul care umple aerul în timpul primei ploi după o perioadă lungă de secetă se numește petrichor. Provine din uleiuri vegetale, bacterii din sol și o moleculă pe care nasul uman o poate detecta la concentrații aproape incredibil de mici, scrie Space Daily. Isabel Joy Bear și Richard Thomas, doi cercetători care lucrau la Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation din Melbourne, au dat numele acestui miros într-o lucrare publicată în 1964. Ei l-au numit petrichor, combinând rădăcinile grecești pentru „piatră” și „ichor”, fluidul despre care se spunea că circulă prin venele zeilor. După ce au distilat roci și argilă expuse timp îndelungat soarelui australian, au izolat un ulei gălbui pe care plantele îl eliberaseră treptat în sol timp de săptămâni, așteptând ca apa să-l readucă în atmosferă. Sursă foto: Shutterstock Molecula pe care o putem mirosi în concentrații extrem de mici Componenta bacteriană se numește geosmină. Ea este produsă în principal de bacteriile din genul Streptomyces, care o eliberează în timpul formării sporilor. Este aceeași substanță care conferă sfeclei gustul său pământos și care dă peștilor de apă dulce aroma caracteristică de nămol. În 2024, cercetători conduși de Dietmar Krautwurst de la Leibniz Institute au identificat receptorul olfactiv uman responsabil pentru detectarea geosminei: proteina OR11A1. Aceasta este neobișnuit de sensibilă. De ce suntem atât de buni la detectarea mirosului de pământ O explicație este că oamenii preistorici ar fi putut folosi geosmina ca indicator al prezenței apei. Mirosul solului umed este purtat de vânt, iar capacitatea de a-l detecta ar fi fost extrem de utilă pentru găsirea surselor de apă în zone aride. Același receptor care astăzi ne avertizează că sfecla s-a alterat i-ar fi putut ajuta pe strămoșii noștri să descopere albiile umede ale râurilor. Paradoxal, geosmina poate funcționa și ca semnal de avertizare. În concentrații mari în apa potabilă, ea poate indica activitate microbiană, motiv pentru care sistemele de tratare a apei elimină adesea compușii cu miros de pământ și mucegai înainte ca apa să ajungă la consumatori. Sursă foto: Shutterstock Uleiurile produse de plante Contribuția inițială a lui Bear și Thomas nu a fost descoperirea geosminei, ci înțelegerea componentei vegetale a petrichorului. În timpul perioadelor lungi de secetă, anumite arbuști, ierburi și copaci secretă acizi grași și terpene prin frunze și rădăcini. Aceste substanțe se acumulează în praf și în rocile poroase din jurul plantelor. Această chimie este strâns legată de mecanismele prin care plantele încearcă să conserve apa. Cercetări recente privind adaptarea la secetă au arătat că celulele care controlează porii frunzelor produc lipide și compuși de semnalizare specializați atunci când planta este supusă stresului hidric. Uleiurile se depun pe argilă și piatră asemenea unui strat subțire de lac. Când primele picături consistente de ploaie cad, ele desprind aceste substanțe și le transformă în aerosoli microscopici. Sursă foto: Shutterstock Mecanismul aerosolilor, filmat cu camere de mare viteză Timp de decenii, nimeni nu observase direct modul în care petrichorul se formează în aer. În 2015, cercetători de la Massachusetts Institute of Technology au utilizat camere de mare viteză pentru a studia impactul picăturilor de apă asupra mai multor suprafețe, inclusiv sol nisipos, nămol, sticlă și cărămidă poroasă. Imaginile au dezvăluit un fenomen neașteptat. Atunci când o picătură de ploaie lovește o suprafață poroasă, aceasta captează mici bule de aer. Bulele urcă prin picătură și izbucnesc la suprafață, proiectând în atmosferă un nor fin de aerosoli — uneori sute pentru fiecare picătură. Fiecare aerosol transportă cu el ceea ce se afla pe suprafață: uleiuri vegetale, geosmină, spori bacterieni și, uneori, microorganisme. Astfel părăsește petrichorul solul și ajunge la nasul nostru. Efectul este cel mai intens atunci când ploaia este ușoară sau moderată și cade pe un sol cald și uscat. O ploaie torențială pe un teren deja umed produce foarte puțin petrichor, deoarece există mai puține buzunare de aer care să genereze aerosoli. A treia componentă: ozonul Există un miros mai ascuțit și mai „electric” care precede adesea ploaia cu câteva minute, mai ales înaintea unei furtuni. Acesta este ozonul, format atunci când fulgerele despart moleculele obișnuite de oxigen, care apoi se recombină într-o structură alcătuită din trei atomi. Curenții descendenți ai furtunii pot transporta ozonul aproape de nivelul solului înainte de sosirea ploii. Astfel, parfumul complet al unei furtuni de vară este alcătuit din mai multe straturi: ozonul, ascuțit și metalic; geosmina, umedă și pământoasă; uleiurile vegetale, mai dulci și cu note vegetale. Sursă foto: Shutterstock De ce acest miros trezește amintiri Semnalele olfactive ajung în creier pe o cale neobișnuit de scurtă. Bulbul olfactiv comunică direct cu regiuni implicate în emoții și memorie, inclusiv sistemul limbic, amigdala și hipocampul. Din acest motiv, un simplu miros poate readuce în minte o amintire din copilărie cu o intensitate mai mare decât o fotografie. Mirosul nu transmite doar informații. El vine încărcat și cu emoție. Petrichorul activează un mecanism profund al creierului: livrează o moleculă pe care specia umană o percepe de când există, printr-un sistem senzorial construit pentru supraviețuire și conectat direct la zonele care dau sens experiențelor noastre. Povestea bacteriilor Mult timp, oamenii de știință nu au înțeles de ce bacteriile Streptomyces produc geosmină. Sinteza ei consumă energie și nu pare să aibă un rol metabolic evident. O explicație este că geosmina funcționează ca un semnal de recrutare. Micile artropode din sol, cunoscute sub numele de colembole, sunt atrase de miros, traversează coloniile bacteriene și transportă sporii pe corpul lor către alte zone. În acest sens, geosmina este echivalentul bacterian al parfumului unei flori: o reclamă chimică adresată unui partener mobil. Nasul uman nu a făcut decât să se conecteze la o conversație chimică deja existentă între bacterii și insecte. Un miros pe care îl simțeau și dinozaurii Acel miros nu este doar o senzație nostalgică. Este un amestec real și măsurabil de chimie bacteriană, vegetală și atmosferică, eliberat de bule microscopice care izbucnesc la suprafața solului și perceput de un nas modelat de milioane de ani de evoluție. Și poate

Trei bărbați cu arsuri, internați la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Au manevrat greșit un aparat

trei-barbati-cu-arsuri,-internati-la-spitalul-sf-spiridon-din-iasi.-au-manevrat-gresit-un-aparat

Trei bărbați din Vaslui, care au suferit arsuri în urma unui accident provocat de un arc electric, au fost transferați la Spitalul Sf. Spiridon din Iași pentru îngrijiri de specialitate. Pacienții au fost evaluați în Unitatea de Primiri Urgențe, iar ulterior au fost internați la Chirurgie Plastică. Unul dintre răniți, în vârstă de 35 de ani, prezintă arsuri de gradul II la nivelul feței și al antebrațelor, însă este stabil hemodinamic. „În cursul nopții, în jurul orei 02:00, s-a solicitat aviz de transfer de la Vaslui pentru trei bărbați cu arsuri faciale și la membrele superioare, produse de arc electric în timp ce manipulau un aparat. În acel moment s-a transmis că nu există indicație pentru protezarea căilor aeriene. În jurul orei 04:00, au ajuns în UPU, cu ambulanțe separate, doi bărbați, care au fost evaluați: unul de dr. Cosmin Andrei (cod galben) și unul de dr. Robu Iuliana (cod roșu). Al treilea pacient încă nu ajunsese la raport. Ulterior, a ajuns și cel de-al treilea pacient. Toți sunt internați la Secția de Chirurgie Plastică. Pacientul S. Liviu, 35 de ani, prezintă arsuri de gradul II la nivel facial și antebrațele bilateral, este stabil hemodinamic și a fost internat în Centrul de Chirurgie și Primiri Urgențe (CCPR)”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași.

Guvernul Tomac tot mai aproape de realitate

guvernul-tomac-tot-mai-aproape-de-realitate

Premierul desemnat Eugen Tomac a confirmat o parte dintre numele pe care intenționează să le propună Parlamentului pentru viitorul Guvern. Negocierile pentru definitivarea echipei guvernamentale continuă. Lista include mai multe nume de consilieri prezidențiali, diplomați, foști demnitari, funcționari publici. Potrivit premierului desemnat Eugen Tomac, viitorul Executiv ar urma să aibă 3 vicepremieri. Unul dintre aceștia va fi ministrul Educației, urmând ca ceilalți doi să coordoneze domeniile economiei și digitalizării. Iată cum va arăta guvernul propus de premierul desemnat, potrivit Mediafax. Miniștrii confirmați și cei cu care încă se poartă negocieri. Sorin Costreie, propus la Educație și pentru funcția de vicepremier în Cabinetul Tomac Sorin Costreie este propunerea anunțată pentru Ministerul Educației. Ar urma să ocupe și una dintre cele 3 funcții de vicepremier din viitorul Executiv. Premierul desemnat a declarat că acesta a acceptat să preia portofoliul Educației și funcția de vicepremier, urmând să aibă atribuții care nu se vor limita strict la domeniul educației. Sorin Costreie, propus ca ministru al Educației în guvernul Tomac. Foto: Evz.ro Costreie este consilier prezidențial pentru educație și cercetare din 17 noiembrie 2025. Potrivit Administrației Prezidențiale, este profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Are specializări în filosofia matematicii, filosofia limbajului și filosofia științei. Înainte de numirea la Cotroceni, Costreie a avut o activitate îndelungată în mediul universitar. Potrivit CV-ului publicat de Universitatea din București, el este cadru didactic la Facultatea de Filosofie, unde lucrează din 1997. A fost implicat în diferite structuri universitare și rețele academice europene. CV-ul său mai menționează calitatea de președinte al UNICA – Network of Universities from the Capitals of Europe – și rolul de coordonator al alianței CIVIS la nivelul Universității din București. Luca Niculescu, propus ministru al Afacerilor Externe Luca Niculescu este propunerea confirmată pentru Ministerul Afacerilor Externe. Premierul desemnat a invocat, în declarațiile publice, rolul lui Niculescu în dosarul aderării României la OCDE, precizând că acesta a acceptat să facă parte din viitorul guvern. Luca Niculescu, ambasadorul român la Paris / Sursa: Facebook – Luca Niculescu Niculescu este în prezent secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și coordonator național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Potrivit MAE, între 2016 și 2022 a fost ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Franța, Principatul Monaco și Principatul Andorra. Înainte de intrarea în diplomație, Luca Niculescu a avut o carieră prolifică în mass-media. A fost redactor-șef al RFI România și corespondent în România pentru mai multe instituții media franceze. Dacă va fi validat de Parlament, Niculescu ar prelua Externele într-o perioadă în care dosarele principale ale României vizează aderarea la OCDE, relația cu partenerii europeni și euroatlantici, sprijinul pentru Republica Moldova și coordonarea pozițiilor de politică externă în contextul războiului din Ucraina. Dan Neculăescu, propus ministru al Apărării Dan Neculăescu este propunerea anunțată pentru Ministerul Apărării. Este reprezentant permanent al României la NATO din februarie 2022. Înainte de această funcție a fost secretar de stat pentru afaceri strategice în Ministerul Afacerilor Externe. El este diplomat de carieră și lucrează în MAE din octombrie 2002, având rang diplomatic de ambasador. Biografia sa diplomatică include funcții legate de securitate, afaceri strategice, OSCE, neproliferare și controlul armamentelor. Potrivit NATO, Neculăescu a contribuit, în cariera sa diplomatică, la pregătirea unor summituri NATO și la dezvoltarea parteneriatelor strategice ale României cu Statele Unite, Polonia și Turcia, în special pe dimensiunea de securitate. Teodor Dulceață, propus ministru al Mediului Teodor Dulceață este propunerea anunțată pentru Ministerul Mediului. Premierul desemnat a subliniat că Dulceață lucrează de mai mult de 10 ani în minister și că ocupă funcția de secretar general adjunct. Pagina Ministerului Mediului îl citează pe Teodor Dulceață drept secretar general adjunct. Potrivit CV-ului public, acesta a ocupat funcții în administrația publică și în structuri aflate în zona mediului, inclusiv la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Vladimir Ionaș, propus ministru al Dezvoltării Vladimir Ionaș (foto) este propunerea anunțată de Tomac pentru Ministerul Dezvoltării. Premierul desemnat a declarat că Ionaș a acceptat să facă parte din echipa pe care o va prezenta Parlamentului. Eugen Tomac a legat această propunere de tema reformei administrației și de relația cu autoritățile locale. Ionaș este de profesie sociolog și are o vastă experiență în sondaje de opinie, metodologie, comportament electoral, marketing și consultanță politică. Potrivit profilului publicat de Aspen Institute România, el a lucrat în cadrul Grupului de Studii Socio-Comportamentale Avangarde. A coordonat peste 1.000 de sondaje naționale și locale și a participat la proiectarea unor exit-polluri pentru alegeri prezidențiale, locale și parlamentare. Ionaș a fost consilier de stat în Cancelaria prim-ministrului, unde s-a ocupat de teme de politică externă, relația cu societatea civilă, mediul academic și administrația publică. Este și președinte al organizației Roundtable on Ethnic Relations. Nicolae Istudor, propus ministru al Agriculturii Nicolae Istudor este propunerea anunțată de Eugen Tomac pentru Ministerul Agriculturii. Istudor este rector al ASE din martie 2016. A fost și prorector și profesor universitar doctor, cu activitate didactică în domenii precum logistica întreprinderilor agroalimentare, dezvoltare regională și rurală și burse de mărfuri agroalimentare. Între aprilie 2004 și ianuarie 2005, el a fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu responsabilități în zona dezvoltării rurale și politicilor agricole. În perioada 2001–2004, a fost director general în același minister, cu atribuții privind managementul unităților agroalimentare, evaluarea, monitorizarea și controlul. Diana Morar, variantă pentru Ministerul Muncii La Ministerul Muncii poziția va fi ocupată de Diana Morar, avocată și fost deputat PNL în legislatura 2020–2024. Diana Morar a fost aleasă deputat în circumscripția Bistrița-Năsăud, pe listele PNL, mandatul său fiind validat în decembrie 2020. Activitatea sa politică a fost legată inițial de Partidul Național Liberal, iar în 2024 a trecut la Forța Dreptei, formațiunea condusă de Ludovic Orban, candidând ulterior din partea alianței Dreapta Unită. Înainte de mandatul parlamentar, Morar a fost numită secretar de stat la Ministerul Justiției, în ianuarie 2020, în perioada Guvernului Orban. La acel moment, presa consemna că era avocat și că deținuse anterior funcția de consilier municipal PNL la Bistrița. Miniștri vehiculați / portofolii neconfirmate Ministerul Culturii –

Ei sunt șoferii de la CTP prinși furând motorină. Au fost aduși în cătușe în fața judecătorilor

ei-sunt-soferii-de-la-ctp-prinsi-furand-motorina.-au-fost-adusi-in-catuse-in-fata-judecatorilor

Polițiștii din Iași au destructurat un presupus grup format din angajați ai Companiei de Transport Public Iași, într-un dosar de furt calificat în care mai mulți șoferi sunt acuzați că ar fi sustras combustibil din autobuzele pe care le conduceau. În urma unor percheziții de amploare, anchetatorii au descins la 15 adrese din județul Iași, într-o operațiune coordonată de polițiștii Serviciului de Ordine Publică, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2025-2026, mai multe persoane cu vârste între 22 și 60 de ani ar fi extras cantități semnificative de combustibil din rezervoarele mijloacelor de transport în comun, prejudiciind astfel instituția la care lucrau. În urma descinderilor, polițiștii au descoperit și ridicat sume importante de bani, aproximativ 138.000 de lei, dar și circa 495 de litri de produs petrolier, precum și alte probe considerate relevante pentru anchetă. 14 persoane au fost conduse la audieri, iar ulterior au fost reținute pentru 24 de ore. Astăzi, acestea urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propunere de arestare preventivă. „La data de 8 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Serviciul de Ordine Publică, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, au pus în aplicare 15 mandate de percheziții domiciliare, în județul Iași, la imobilele unor persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 60 de ani, bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada 2025 – 2026, acestea ar fi sustras cantități de combustibil, din rezervoarele unor mijloace de transport în comun. În urma perchezițiilor efectuate la imobilele persoanelor cercetate, au fost descoperiți și ridicați 138.198 de lei, 495 de litri de produs petrolier, precum și alte mijloace de probă, în vederea completării materialului probator. Totodată, în urma perchezițiilor efectuate, 14 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, iar, după administrarea materialului probator, față de acestea a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore. Astăzi, 9 iunie, persoanele cercetate urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Iași, Biroul de Investigații Criminale Iași, Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani, Poliției Orașului Podu Iloaiei, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași și cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis Alina Mocanu, purtător de cuvânt IPJ Iași.

Premierul Albaniei a publicat un videoclip AI în care apare în fustă mini. Mesajul transmis către influenceri

premierul-albaniei-a-publicat-un-videoclip-ai-in-care-apare-in-fusta-mini.-mesajul-transmis-catre-influenceri

Liderul albanez a redistribuit videoclipul pe contul său de Instagram și a comentat simplu: „Cine a făcut asta, bravo”. Imaginile au apărut la scurt timp după un discurs susținut de Rama pe 7 iunie, în care acesta a criticat bloggerii și influencerii care au sprijinit protestele organizate împotriva unui proiect turistic de amploare ce urmează să fie dezvoltat pe litoralul Albaniei, mai arată Euronews. Ironii la adresa influencerilor În discursul său, premierul a susținut că mulți influenceri își construiesc notorietatea și câștigă bani prin intermediul rețelelor sociale fără să contribuie suficient la bugetul statului. Rama a ironizat protestatarii și creatorii de conținut online, afirmând că „bloggerii ar trebui să se provoace între ei, unul îmbrăcat ca un flamingo și altul îmbrăcat ca mine, pentru a vedea cine câștigă”. Premierul Albaniei în fustă mini, generat de AI: Sursa foto: Instagram/ediramaal Referirea la flamingo nu a fost întâmplătoare. La manifestațiile recente din Tirana, protestatarii au purtat decupaje și pancarte reprezentând flamingo roz, una dintre speciile protejate care trăiesc în zona vizată de dezvoltarea imobiliară. Un proiect controversat legat de familia Trump Protestele au fost declanșate de un proiect turistic de lux care include hoteluri, vile, apartamente și un port de agrement pe coasta sudică a Albaniei. Investiția este asociată cu Jared Kushner, ginerele fostului președinte american Donald Trump, și cu Ivanka Trump. O companie afiliată lui Kushner a primit statut de investitor strategic din partea autorităților albaneze. Proiectul vizează două zone sensibile: Laguna Narta, o rezervație naturală importantă pentru păsările migratoare, și insula Sazan, o fostă bază militară din perioada comunistă. Ecologiștii avertizează asupra impactului asupra mediului Organizațiile de mediu din Albania și din alte state europene susțin că lucrările pun în pericol una dintre cele mai valoroase zone de biodiversitate ale țării. Criticii afirmă că, de la sfârșitul lunii mai, utilaje grele au început să amenajeze drumuri de acces, să curețe terenuri și să instaleze garduri în interiorul zonei protejate. Mai multe grupuri ecologiste au acuzat autoritățile că permit distrugerea unor habitate naturale care au beneficiat de protecție timp de decenii. Guvernul de la Tirana respinge criticile și susține că proiectul ar putea transforma Albania într-o destinație premium pe piața turismului internațional, într-un moment în care țara încearcă să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană.