Scandalul cu firma de catering de la Grădinița nr. 13 din Iași ajunge și în atenția autorităților: Se vor face verificări legate de condițiile de igienă

DSP Iași a declarat că va verifica firma de catering. ISJ Iași a transmis că va solicita informații cu privire la existența plângerilor din partea părinților Scandalul de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 Iași a intrat și în atenția autorităților competente, care au declarat că se vor face verificări atât în cadrul firmei de catering care furnizează mâncarea copiilor, cât și la unitatea de învățământ. Reprezentanții DSP Iași au precizat că vor avea loc controale pentru verificarea condițiilor de igienă în cadrul firmei de catering responsabile. Autoritățile vor face verificări în urma scandalului cu firma de catering de la Grădinița nr. 13 Situația de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 pare să scape de sub control, după ce tot mai mulți părinți au început să vorbească despre episoade repetate în care copiii s-ar fi îmbolnăvit după consumarea alimentelor furnizate de firma de catering care deservește unitatea de învățământ. Deși mai mulți preșcolari au prezentat simptome digestive severe în ultimele zile, Direcția de Sănătate Publică Iași susține că, până în acest moment, nu a fost depusă nicio sesizare oficială. În același timp, părinții reclamă faptul că li s-ar fi cerut să nu mai discute public despre incident și spun că presiunile venite din partea conducerii grădiniței au creat un climat de teamă și tensiune. Potrivit reprezentanților DSP Iași, instituția nu a primit până acum o plângere oficială care să declanșeze o anchetă epidemiologică completă, deși informațiile despre copiii care au prezentat vărsături, greață și dureri abdominale circulă deja de câteva zile în spațiul public și pe grupurile părinților. „Chiar astăzi am întrebat. Până la acest moment nu a fost făcută nicio sesizare oficială către DSP Iași. Din câte știm, incidentul a avut loc la finalul săptămânii trecute, dar încă nu am primit nimic. Cu siguranță se vor face verificări la firma de catering. Având în vedere că au trecut câteva zile, nu mai sunt probe, dar se vor face verificări legate de condițiile de igienă”, a transmis Marius Voicescu, purtător de cuvânt în cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași. Părinții spun că au fost informați să tacă Declarația ridică însă și mai multe semne de întrebare, în condițiile în care părinții spun că motivul pentru care nu au depus sesizări oficiale este tocmai teama de eventuale consecințe. Mai mulți dintre aceștia susțin că li s-ar fi transmis să nu mai ofere informații presei și că situația trebuie „rezolvată intern”. „Părinții nu fac sesizare, pentru că au fost informați că ar putea fi dați în judecată dacă prejudiciază imaginea grădiniței. Am fost întrebați de către conducere cine a oferit detalii în presă. Părinților de la toate grupele li s-a spus să nu mai ofere informații, că lucrurile se vor rezolva în interior. Nu mi se pare normal, dacă au fost atâtea probleme, nu cu un copil sau doi și nu doar la o grupă. Este clar că firma de catering – mă rog, mâncarea pregătită de ei nu este în regulă. Nu știm unde este pregătită și în ce condiții. Ar putea să fie făcută chiar într-un apartament, nu știm nimic. Cred că școala ar fi avut obligația să se intereseze de condițiile în care este pregătită mâncarea”, a declarat unul dintre părinți. În centrul controverselor se află și firma de catering Euro Kras Trading SRL, despre care părinții spun că nu oferă suficientă transparență în ceea ce privește spațiul în care este pregătită hrana copiilor. Potrivit informațiilor oficiale, societatea figurează cu două adrese, un depozit situat pe Șoseaua Bucium și o adresă din comuna Miroslava, aspect care a alimentat și mai mult suspiciunile. Locația firmei de catering din comuna Miroslava Mai mulți părinți spun că problema nu este izolată și că situații similare ar fi avut loc și în trecut, în mai multe grupe ale grădiniței. „Cel mai mult ne-a deranjat că doamna director a mințit, susținând că a fost vorba doar despre 2-3 copii. Au fost cel puțin 9 copii din grupă și situația s-a mai repetat și la alte grupe. Despre ce vorbim? Nu înțelegem de ce se protejează atât de mult firma respectivă. Noi plătim 22 de lei pe zi ca să se îmbolnăvească copiii? Grădinița a atras atenția părinților să tacă”, a declarat un alt părinte revoltat. Inspectoratul Școlar a fost informat de incident Nemulțumirile sunt amplificate și de faptul că grădinița dispune de o bucătărie proprie recent renovată, însă aceasta nu este încă funcțională. Conducerea unității a explicat anterior că spațiul nu poate fi redeschis fără avizul DSP, după ce instituția ar fi solicitat mai multe modificări tehnice în urma unui control. Reporterii BZI au încercat să obțină un punct de vedere din partea conducerii Școlii Gimnaziale „Ionel Teodoreanu”, unitatea de învățământ de care aparține grădinița, însă directorul nu a putut fi contactat, fiind plecat într-o mobilitate Erasmus. De asemenea, Mariana Frunză, proprietara firmei de catering, nu a răspuns apelurilor telefonice efectuate de reporterii BZI pentru a oferi clarificări privind acuzațiile formulate de părinți. Inspectoratul Școlar Județean Iași susține că, până în acest moment, instituția nu a primit nicio sesizare oficială legată de problemele reclamate de părinții copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 13. Reprezentanții ISJ afirmă însă că au fost informați de conducerea unității de învățământ despre situația apărută și că urmează să fie făcute verificări suplimentare. „La Inspectoratul Școlar Județean Iași nu a ajuns nicio sesizare până în acest moment. Noi avem, într-adevăr, o informare cu privire la situația respectivă din partea unității de învățământ. Vom verifica dacă au mai fost făcute plângeri către conducerea școlii cu privire la activitatea desfășurată de firma de catering”, a declarat prof. Antonina Bliorț, purtător de cuvânt al ISJ Iași. Astfel, mai multe verificări urmează să fie făcute, atât de către DSP Iași, cât și de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, după scandalul în care părinții de la Grădinița nr. 13 susțin că mai mulți copii s-au îmbolnăvit din cauza mâncării furnizate de firma de catering. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru
Crin Antonescu îl desființează pe Bolojan: Omul s-a smintit

Crin Antonescu afirmă că Ilie Bolojan și-a pierdut discernământul și s-a rătăcit sub presiunea laudelor exagerate venite din partea susținătorilor săi. Fostul lider liberal consideră ridicolă transformarea premierului demis într-un simbol al luptei împotriva sistemului și critică dur comparațiile acestuia cu figuri istorice. Ilie Bolojan, ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO Un diagnostic dur pentru Bolojan Antonescu folosește termeni duri și spune că Ilie Bolojan „s-a smintit”. Potrivit acestuia, schimbarea a început încă de la stagiul lui Bolojan la Cotroceni. „Mi se pare că domnul Bolojan s-a smintit. Și nu spun asta pur și simplu, ci folosesc termenul cu toată cuviința, în sensul de rătăcire a minții sub imperiul unor emoții, împrejurări sau factori externi. Cred că domnul Bolojan s-a smintit, în opinia mea, încă de la micul stagiu pe care l-a făcut la Cotroceni ca președinte interimar,” a declarat Anonescu la Metropola TV. Propaganda din spatele „statuii” lui Bolojan Antonescu atacă mecanismul de promovare care îl prezintă pe Bolojan ca pe un salvator al națiunii. „Omul s-a smintit și îi acord anumite circumstanțe. Chiar dacă ai foarte multă minte, foarte multă stăpânire de sine și discernământ, atunci când vin oameni și îți spun că ești peste Kogălniceanu, peste Brătieni, peste Regina Maria, sigur că te smimtești” RECOMANDAREA AUTORULUI Bolojan a ajuns să fie susținut de cei pe care îi consideră „extremiști”. Parlamentarii UNIT nu votează moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR Liderul UDMR, Kelemen Hunor, nu va fi prezent la votul moțiunii de cenzură, pentru că merge la o înmormântare. Cum va vota partidul George Simion este convins că moțiunea de cenzură va trece. Pe ce se bazează președintele AUR Va supraviețui politic Bolojan după moțiunea de cenzură? Cristoiu: Asta este adevărata bătălie/Nicușor Dan nu stăpâneșțe tot sistemul
Două femei cu legături cu ISIS se confruntă cu acuzații de sclavie în Australia

Femeile, în vârstă de 53 și 31 de ani, se confruntă în Australia cu acuzații de crime împotriva umanității, inclusiv deținerea și utilizarea unui sclav în Siria, pedeapsă maximă de 25 de ani de închisoare. Ele au fost arestate pe aeroportul din Melbourne joi, la sosire, relatează CNN. „Aceasta rămâne o anchetă activă asupra unor acuzații foarte grave”, a declarat Stephen Nutt, comisar adjunct al Poliției Federale Australiene pentru combaterea terorismului, într-un comunicat. Ambele femei au călătorit în Siria în 2014 cu familiile lor și se presupune că au ținut o sclavă în casele lor, a declarat poliția. Separat, o australiancă în vârstă de 32 de ani a fost arestată joi pe aeroportul din Sydney și acuzată de infracțiuni legate de terorism, inclusiv presupusa aderare la Statul Islamic. Acuzațiile se pedepsesc cu închisoarea până la 10 ani, iar ea urmează să se prezinte în fața unui tribunal din Sydney vineri. Femeia a călătorit în Siria în 2015 pentru a se alătura soțului ei, care părăsise anterior Australia și se alăturase ISIS, a declarat poliția. Guvernul a declarat la începutul acestei săptămâni că patru femei și nouă copii intenționează să se întoarcă în Australia din taberele siriene fără asistență oficială. În urma înfrângerii teritoriale a ISIS, multe rude ale unor presupuși luptători au fost deținute în tabere siriene. În ianuarie, Statele Unite au început să mute membrii ISIS reținuți din Siria după prăbușirea Forțelor Democratice Siriene conduse de kurzi, care păzeau zeci de unități care adăposteau luptători și civili afiliați, inclusiv străini. Guvernul australian a repatriat patru femei și 13 copii din taberele siriene în 2022. Aproximativ 21 de australieni rămân în tabăra al-Roj, a relatat Australian Broadcasting Corp.
A condus beat, dar este nemulțumit de condamnare! A fost prima și singura dată când am condus beat!

Un bărbat a condus băut și acum vrea să scape de orice pedeapsă. Inculpatul imploră instanța să-l ierte, susținând că era la prima abatere Un ieșean a condus sub influența băuturilor alcoolice, dar este nemulțumit de suspendarea sub supraveghere dispusă de magistrați. Avocata sa a cerut amânarea aplicării pedepsei, pentru ca inculpatul să scape de obligațiile care i s-ar fi dispus. Totodată, inculpatul insistă că a fost prima dată când a condus beat, susținând, în mod repetat, că regretă fapta. A condus beat, dar este nemulțumit de condamnare! Un șofer, condamnat pentru că a urcat beat la volan, încearcă acum să obțină o pedeapsă mai blândă în instanță, în timp ce procurorii cer exact opusul, o supraveghere mai dură și o perioadă mai lungă de monitorizare. Într-o scurtă intervenție, inculpatul și-a arătat regretul, încercând să îi facă pe magistrați să empatizeze cu el. „Îmi pare foarte rău! A fost prima și singura dată când am condus beat!”, a spus inculpatul Marian Ungureanu. Dosarul vizează infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă comisă în data de 25 mai 2024. Pe 23 martie 2026, Judecătoria Iași l-a condamnat pe Marian Ungureanu la un an și șase luni de închisoare, însă magistrații au decis suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere de trei ani. Decizia nu a mulțumit însă niciuna dintre părți. Atât inculpatul, cât și reprezentantul Ministerului Public au formulat apel. Procurorii cer menținerea supravegherii, dar cu înăsprirea măsurilor. În fața instanței de apel, reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelului și desființarea sentinței pronunțate pe fond, insistând asupra majorării termenului de supraveghere. „Solicit admiterea apelului și desființarea sentinței pronunțate pe fond. Suntem de acord cu menținerea supravegherii, dar solicităm majorarea termenului de supraveghere”, a transmis procurorul în fața judecătorilor. Avocatul a solicitat o pedeapsă mai blândă De cealaltă parte, apărarea încearcă să convingă instanța că Marian Ungureanu merită o șansă și că episodul din mai 2024 a fost o greșeală izolată, nu dovada unui comportament periculos repetitiv. Avocata inculpatului, Luiza Gache, a susținut că acesta nu are antecedente penale și că atitudinea sa după incident a fost una cooperantă și sinceră. „În ceea ce privește apelul inculpatului, vă rog să îl admiteți și să dispuneți amânarea aplicării pedepsei. Raportat la circumstanțele concrete, inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine pozitivă în cursul fazei de urmărire penală și nu există o predispoziție spre încălcarea legii”, a declarat avocata în fața instanței. Apărarea a subliniat și faptul că, deși alcoolemia era ridicată, fapta nu a avut ca urmare victime și nici pagube materiale. Potrivit avocatului, riscul ca inculpatul să recidiveze este „extrem de redus”. „Solicităm ca instanța să constate că fapta nu a avut urmări materiale, deși alcoolemia era destul de mare. Riscul de recidivă este unul extrem de redus”, a mai precizat Luiza Gache. De asemenea, avocata a precizat și faptul că inculpatul nu a plecat de la locul accidentului, ci a mers acasă. „Deplasarea inculpatului la domiciliu nu poate fi catalogată ca o fugă de la locul accidentului”, a insistat avocata. Inculpatul regretă fapta Vizibil afectat, Marian Ungureanu și-a exprimat regretul pentru ceea ce s-a întâmplat și a susținut că nu a mai repetat niciodată gestul. „Vă spun sincer că îmi pare rău! A fost prima și singura dată când am condus beat! Îmi pare foarte rău!”, a declarat acesta în fața magistraților. Chiar dacă în acest dosar nu au existat victime sau pagube materiale, instanțele tratează cu maximă seriozitate astfel de fapte, considerând că simplul fapt de a conduce sub influența alcoolului pune în pericol siguranța tuturor participanților la trafic. În perioada de supraveghere stabilită de instanță, inculpatul trebuie să respecte mai multe obligații impuse de lege, iar orice abatere poate duce la revocarea suspendării și executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea. Rămâne acum ca instanța de apel să decidă dacă va menține soluția pronunțată de Judecătoria Iași, dacă va înăspri măsurile cerute de procurori sau dacă îi va acorda inculpatului o soluție mai favorabilă, așa cum solicită apărarea. Un ieșean a fost prins conducând sub influența băuturilor alcoolice și condamnat, dar acesta este nemulțumit de suspendarea sub supraveghere dispusă de magistrați. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
(VIDEO) Imagini de arhivă cu Ilie Bolojan când aprindea lumina alianței cu PSD. Cum le mulțumea votanților USL

În 2008, Ilie Bolojan a fost ales primar al municipiului Oradea cu 50,37% din voturi, când a candidat din partea PNL, devenind primul primar al orașului ales încă din primul tur, după 1989. El a candidat și la alegerile locale din 2012 și 2016, pe care le-a câștigat cu 66,08%, respectiv 70,95% din voturi. Gândul publică imagini de arhivă cu actualul premier interimar al României, la alegerile din 2012, când a candidat din partea USL, în momentul când le mulțumea votanților. Practic, atunci „aprindea lumina” alianței cu PSD. „În calitate de candidat al USL-ului la Primăria Municipiului Oradea aș vrea să mulțumesc tuturor orădenilor care au ieșit la vot în această zi. Prezența lor, în număr mult mai mare decât în 2008, arată pe de o parte că sunt interesați de ceea ce se întâmplă la Primăria Municipiului Oradea și în al doilea rând că s-a făcut ceva pentru care oamenii care nu au mai ieșit niciodată la vot au ieșit pentru prima dată la vot. Vreau să le mulțumesc tuturor orădenilor care au votat pntru mine si pentru Uniunea Social-Liberală. De asemenea, doresc să le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijnit, membrilor celor trei partide și tuturor celor care ne-au susținut în această campanie. Doamne ajută și să auzim de lucruri bune”, spunea Bolojan, în 2012. De altfel, pe fundal se poate observa pe un panou sigla USL, Uniunea Social-Liberală, o alianță politică parlamentară și preelectorală, între partide de stânga și dreapta, constituită la inițiativa lui Dan Voiculescu. Ilie Bolojan, în 2012 Ea s-a format pe 5 februarie 2011, între Alianța de Centru Dreapta (compusă din Partidul Național Liberal și Partidul Conservator) și Partidul Social Democrat, factorul de unificare al acestor partide diferite, din punct de vedere ideologic, fiind opoziția la adresa președintelui de atunci, Traian Băsescu. Ani mai târziu, PSD a devenit indezirabil pentru Bolojan Premierul Ilie Bolojan și-a schimbat cu totul optica însă. Dacă mulțumea alegătorilor alianței cu PSD, pe lista căreia a fost ales, acum Ilie Bolojan sugerează că social-democrații s-au speriat când „a aprins lumina”. Referirea la șobolani, spune Bolojan, nu are legătură cu persoane. Nu este clar însă cu ce are legătură. Autorul mai recomandă: Ce îi reproșează Dominic Fritz lui Bolojan PNL și USR s-au aliat și au dat un mesaj comun PSD. Ce transmit Bolojan și Fritz Marea reformă a lui Ilie Bolojan din administrație s-a făcut praf în primă instanță. Ce a decis Tribunalul Covasna Sondaj Gândul. Cititorii ziarului nu îl mai vor pe Ilie Bolojan premier din nou. Cine este în topul preferințelor Kelemen Hunor, după consultările de la Cotroceni: „Premierul nu poate veni nici din PSD, nici din PNL”. Care sunt scenariile
Armata americană anunță că a interceptat atacuri iraniene asupra a 3 nave ale Marinei în Strâmtoarea Ormuz

Forțele americane au vizat instalațiile militare iraniene responsabile de lansarea unei serii de atacuri „neprovocate” cu rachete, drone și ambarcațiuni mici împotriva navelor de război americane care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, a anunțat joi Comandamentul Central al SUA. „Forțele americane au interceptat atacuri iraniene neprovocate și au răspuns cu lovituri de autoapărare în timp ce distrugătoarele cu rachete ghidate ale Marinei SUA au traversat Strâmtoarea Hormuz către Golful Oman, pe 7 mai”, a declarat CENTCOM într-un comunicat de presă. Facilitățile iraniene vizate de forțele americane au inclus „site-uri de lansare a rachetelor și dronelor, locații de comandă și control; și noduri de informații, supraveghere și recunoaștere”, potrivit CENTCOM. Un oficial american a declarat pentru CNN că atacurile militare au fost efectuate în mai multe locații, inclusiv în Bandar Abbas și Qeshm. „Forțele iraniene au lansat mai multe rachete, drone și ambarcațiuni mici în timp ce navele USS Truxtun (DDG 103), USS Rafael Peralta (DDG 115) și USS Mason (DDG 87) au traversat calea maritimă internațională. Nicio forță americană nu a fost lovită”, se arată în comunicatul CENTCOM. Iranul acuză încălcarea armistițiului Un purtător de cuvânt al forțelor armate iraniene a declarat că atacurile aeriene americane au lovit zone civile de-a lungul coastelor insulei Qeshm, Bandar Khamir și Sirik. El a susținut, de asemenea, că SUA au încălcat armistițiul în curs, vizând un petrolier iranian care se îndrepta spre Strâmtoarea Ormuz. Iranul a răspuns cu „acțiuni reciproce” atacând navele militare americane la est de strâmtoare și la sud de portul Chabahar, a declarat purtătorul de cuvânt într-o intervenție video difuzată de presa de stat.
Mașini cu numere de Botoșani, Neamț sau Suceava, parcate, zilnic, în rond Agronomie din Copou! Mai mulți studenți au fost amendați, dar problema persistă

Polițiștii locali intervin, zilnic, în rond Agronomie, din cauza mașinilor parcate neregulamentar în zona stației de tramvai și a celei de autobuz. Majoritatea sunt autoturisme înmatriculate în alte județe din regiunea Moldovei și aparțin studenților care învață la facultățile din zonă. Deși au fost informați, aceștia continuă să încalce legea și să creeze blocaje pentru angajații de la CTP Iași. Polițiștii locali trag un semnal de alarmă după ce au sesizat că traficul din Iași este afectat de mașinile parcate neregulamentar. Mașini parcate, zilnic, în rond Agronomie În ultima perioadă, polițiștii locali au primit, zilnic, sesizări de la angajații CTP Iași pentru a interveni în rond Agronomie. Problema persistă de mai mult timp, iar în ciuda intervențiilor nu s-a rezolvat nimic. Locurile de parcare în zonă sunt insuficiente, iar studenții se grăbesc să parcheze chiar în rond, ceea ce nu este permis. Totuși, majoritatea mașinilor sunt din județele Botoșani, Suceava sau Neamț. Câteva dintre ele au fost ridicate, iar șoferii au fost amendați când au venit imediat la autoturism să îl mute. Sunt și cazuri în care aceeași persoană a fost depistată și amendată de două ori pentru aceeași neregulă. „În ultima perioadă am fost, zilnic, în rond Agronomie din Copou. Am fost sesizați de către șoferii și vatmanii de la CTP Iași. Studenții din zonă parchează pe trei rânduri, nu mai au pe unde să treacă mijloacele de transport în comun. Sunt cazuri în care au fost amendați de 2 ori, însă pur și simplu continuă să încalce legea. Mare parte din mașini sunt din alte județe, precum Botoșani, Neamț, Suceava, Vaslui și așa mai departe. Colegii mei au făcut și campanii de informare în Copou. Au pus anunțuri, au adus la cunoștință, dar degeaba. Nu s-a rezolvat nimic”, a declarat Marius Gheorghieș, polițist local responsabil cu ridicarea autoturismelor în municipiul Iași. Polițiștii au nevoie de mai multe autospeciale de ridicat O altă problemă cu care se confruntă polițiștii locali este faptul că nu au suficiente autospeciale pentru ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar. Servicii Publice se ocupă de ridicarea și transportarea vehiculelor, însă societatea dispune doar de două macarale. Având în vedere că, în ultimii ani, numărul autoturismelor din traficul ieșean a crescut considerabil, cele două autospeciale sunt insuficiente pentru această activitate. Numărul sesizărilor se menține ridicat. Zilnic, zeci de persoane sună la Poliția Locală să reclame faptul că anumite străzi sunt blocate din cauza unui autoturism parcat aiurea. „Sunt foarte multe sesizări, iar noi lucrăm cu doar 2 macarale de la Servicii Publice. Sperăm că, anul acesta, societatea va achiziționa măcar una suplimentară. Ne-ar ajuta mult. Numărul mașinilor de pe străzi este foarte mare – multe, parcate neregulamentar. Problema apare când este blocat accesul, de aici apare și traficul îngreunat, pentru că, într-un anumit punct, mașinile nu mai pot înainta fluent. Șoferii au nevoie de 3-4 manevre să treacă din cauza unei mașini parcate aiurea”, a mai precizat polițistul local. Problema cu mașinile parcate în rond Agronomie este departe de a fi dispărut, iar dacă șoferii nu se vor conforma, atunci vor primi de fiecare dată amenzi. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
El este bărbatul care a inventat fantoma Bau prin care a păcălit o familie cu 100.000 de euro

Procurorii din Iași l-au deferit justiției pe Cornel Bogdan Lăcătuș, un fals terapeut care a extorcat o familie de o avere. Sistemul judiciar din capitala Moldovei se confruntă cu unul dintre cele mai bizare și costisitoare cazuri de fraudă prin manipulare psihologică. Cornel Bogdan Lăcătuș, un individ care și-a construit o imagine de lider mesianic pe rețelele de socializare, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași sub acuzația de înșelăciune în formă continuată. Victimele, membrii unei singure familii, au fost deposedate de o sumă colosală, sub pretextul unor ritualuri de salvare spirituală. Liviu Păiuși, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, a explicat mecanismul prin care escrocul și-a subordonat victimele: ‘’În perioada ianuarie 2021 – mai 2024, a indus și menținut în eroare persoana vătămată, prin aceea că le-a relatat că se poate conecta la mai multe entități ezoterice, printre care și entitatea denumită de acesta ”Bau”, care are presupuse puteri vindecătoare, primind de la aceasta suma totală de 442.833 lei’’. Profit din frica de moarte: Cum funcționa această escrocherie de vindecător spiritual în Iași Anchetatorii susțin că Lăcătuș nu a acționat la întâmplare, ci a speculat vulnerabilitățile emoționale și fricile cele mai adânci ale oamenilor: teama de boală și de pierdere a celor dragi. Această escrocherie de vindecător spiritual în Iași s-a întins pe parcursul a mai bine de trei ani, perioadă în care sumele solicitate au crescut constant, pe măsură ce „amenințările” ezoterice deveneau tot mai grave. Strategia inculpatului a început prin vizarea tatălui persoanei vătămate. Prim-procurorul Liviu Păiuși detaliază: ‘’Astfel, în cursul anului 2020, inculpatul a indus și menținut în eroare persoana vătămată cu privire la faptul că s-a conectat la presupusa entitate „Bau”, iar aceasta i-a transmis că tatăl persoanei vătămate se va îmbolnăvi, iar pentru îmbunătățirea stării de sănătate trebuie făcute mai multe „sacrificii”, determinând-o să trimită, în mai multe tranșe, suma totală de 180.862 lei’’. „Demonii” din familie: O soție posedată și un copil cu „pată de întuneric” După ce a obținut primele sume importante, apetitul financiar al falsului vindecător a crescut, trecând la scenarii din ce în ce mai fanteziste și terifiante pentru victime. Cornel Bogdan Lăcătuș a început să invoce prezența unor spirite malefice care ar fi acaparat întreaga familie, transformând viața acestora într-un scenariu de film de groază, contra cost. Conform rechizitoriului, în anul 2022, atenția escrocului s-a mutat asupra soției victimei. ‘’Ulterior, în cursul anului 2022, inculpatul a indus și menținut în eroare persoana vătămată cu privire la faptul că s-a conectat la presupusa entitate „Bau”, iar aceasta i-a transmis că soția persoanei vătămate este acaparată de un spirit (demon), iar pentru a scăpa de acesta, trebuie făcute mai multe „sacrificii”, determinând-o să trimită, în mai multe tranșe, suma totală de 165.382 lei’’, a mai precizat șeful parchetului local. Nici copiii nu au fost cruțați de această escrocherie de vindecător spiritual în Iași. Manipularea a continuat în 2023 prin invocarea unor pericole supranaturale ce planau asupra celui mai tânăr membru al familiei: ‘’În cursul anului 2023, inculpatul a indus și menținut în eroare persoana vătămată cu privire la faptul că s-a conectat la presupusa entitate „Bau”, iar aceasta i-a transmis că fiul persoanei vătămate se va îmbolnăvi din cauza supranaturală, întrucât este fragil și are o pată de întuneric, iar pentru a fi bine, trebuie făcute mai multe „sacrificii”, determinând-o să trimită, în mai multe tranșe, suma totală de 49.189 lei’’. Ultima „cumpănă” și intervenția autorităților Escrocheria a culminat în 2024, când Lăcătuș a încercat să dea lovitura finală, prezicând chiar moartea persoanei vătămate. Acesta a stabilit o dată precisă pentru „sfârșitul” victimei, totul pentru a forța o ultimă plată substanțială. ‘’În cursul anului 2024, inculpatul a indus și menținut în eroare persoana vătămată cu privire la faptul că s-a conectat la presupusa entitate „Bau”, iar aceasta i-a transmis că persoana vătămată se va îmbolnăvi, iar la data de 15.06.2024 va începe o cumpănă în viața acestuia, cu șanse mari de mortalitate, iar pentru a fi bine, trebuie făcute mai multe „sacrificii”, determinând-o să trimită, în mai multe tranșe, suma totală de 47.400 lei’’, a concluzionat procurorul Liviu Păiuși. Cornel Bogdan Lăcătuș urmează acum să dea socoteală în fața judecătorilor pentru modul în care a transformat credința și disperarea unor oameni într-o afacere ilegală de aproape jumătate de milion de lei. Autoritățile avertizează populația să fie extrem de precaută cu privire la personajele care promit vindecări miraculoase pe rețelele de socializare, în schimbul unor sume exorbitante de bani. Casele de avocatură și psihologii recomandă raportarea imediată a oricărei tentative de șantaj emoțional bazată pe fundamente oculte. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Salt. Un temerar parașutist a reușit să supraviețuiască după plonjat pe un bloc cu 10 etaje din Râmnicu Vâlcea.

Salt. Un temerar parașutist a reușit să supraviețuiască după plonjat pe un bloc cu 10 etaje din Râmnicu Vâlcea. Un bărbat zburat de pe un bloc cu 10 etaje din Râmnicu Vâlcea. Misiunea, extrem de periculoasă, dar spectaculoasă, a fost executată cu succes. Evenimentul a avut loc în jurul orei 16.30, când mai mulți martori au observat o siluetă pe marginea acoperișului. În câteva secunde, bărbatul s-a lansat în gol, deschizându-și parașuta la o altitudine periculos de mică. De pe bloc în Olănești El a reușit să aterizeze fără incidente pe o zonă verde de pe albia râului Olănești, din apropiere, după care și-a strâns echipamentul și a plecat înainte de sosirea polițiștior. Imaginile au fost publicate chiar de către parașutist pe rețelele de socializare. Acesta postează frecvent clipuri cu diferite sărituri spectaculoase. IPJ Vâlcea a anunțat că a început verificări pentru a stabili dacă totul s-a desfășurat în condiții de siguranță și dacă au fost obținute toate avizele sau autorizațiile necesare. Institutul de Aeronautică a fost şi el sesizat. Fecomandarea autorului: Moment neașteptat la Barajul Vidraru: un parapantist a surprins muncitorii din zonă
Un american misterios ar fi oferit 200.000 de dolari pentru a semna o petiție de anexare a Groenlandei la Statele Unite

Postul de radio de stat din Groenlanda, KNR, a relatat joi că un „american misterios”, care s-a prezentat drept „Cliff”, i-a oferit unui taximetrist din Nuuk, capitala Groenlandei, 200.000 de dolari pentru a semna petiția, relatează Le Figaro. Taximetristul, Danny Brandt, a declarat postului de radio că a refuzat oferta. Brandt a relatat incidentul pe rețelele de socializare, iar în comentarii, un utilizator a indicat că și lui i s-au oferit bani pentru a semna petiția. Taximetristul a raportat incidentul poliției. Poliția groenlandeză a declarat pentru AFP că a „primit rapoarte care nu pot fi excluse ca fiind legate de situația politică actuală”. Nu a specificat numărul de rapoarte primite, nici conținutul acestora. „Suntem o societate democratică. Viitorul nostru nu se negociază într-un taxi. Și nu poate fi cumpărat cu bani”, a subliniat prim-ministrul. Președintele american Donald Trump a declarat în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să anexeze teritoriul autonom danez pentru a-și asigura securitatea națională. În ianuarie, după săptămâni de retorică agresivă, Trump a dat înapoi și a anunțat că a ajuns la un acord-cadru privind Groenlanda cu secretarul general al NATO, dar detaliile acestui acord rămân neclare. Danemarca și Groenlanda poartă discuții cu Washingtonul privind viitorul insulei arctice.