Ion Cristoiu: Grindeanu ar trebui întrebat dacă nu mai vrea persoana lui Bolojan sau dacă nu i-a convenit propaganda împotriva PSD-ului

Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit despre votul PSD împotriva premierului Ilie Bolojan și ce a dus la această situație de criză care poate rupe coaliția de guvernare. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. În contextul tensiunilor de la guvernare, votului clar al PSD împotriva premierului Ilie Bolojan, dar și al amenințărilor privind înaintarea unei moțiuni de cenzură, gazetarul Ion Cristoiu pune la îndoială motivul real pentru care PSD și-a dorit demiterea premierului. Ion Cristoiu a ridicat o întrebare importantă pentru liderul Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu. Gazetarul vrea să știe dacă în spatele acestor demersuri stă strict relația sa deficitară cu premierul. Se întreabă dacă nu ar fi vorba, de fapt, despre campania anti-PSD dusă în această perioadă. El sugerează că partidul a dorit să o oprească prin înlocuirea lui Bolojan. „Grindeanu nu îl mai vrea pe Bolojan că sughită, adică persoana, sau că el a dus o politică anti-PSD? Păi și cel care vine dacă duce la fel? Păi noi așa vrem să discutăm, ca oamenii serioși. Așa. Noi trebuie să-l stabilim. Ei s-au împăcat de la început: PSD, PNL, USR și UDMR.”
Militar american prins cu pariuri de 400.000 de dolari pe operațiunea secretă de capturare a lui Nicolás Maduro

Gannon Ken Van Dyke, în vârstă de 38 de ani, din Fayetteville, Carolina de Nord, este acuzat că a participat la planificarea și executarea operațiunii, având acces la informații sensibile, nepublice și clasificate privind momentul și desfășurarea acesteia. Potrivit procurorilor, militarul ar fi folosit aceste informații pentru a plasa pariuri pe rezultatele și calendarul operațiunii pe Polymarket. Militarul este acuzat, între altele, de încălcarea Commodity Exchange Act, fraudă electronică și efectuarea unei tranzacții monetare ilegale. Dacă va fi găsit vinovat pentru cea mai gravă acuzație, frauda electronică, el riscă o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare. Pentru celelalte capete de acuzare, pedeapsa maximă poate ajunge la 10 ani de închisoare pentru fiecare. „Bărbații și femeile în uniformă au acces la informații clasificate pentru a-și îndeplini misiunea în siguranță și eficient și le este interzis să folosească aceste informații extrem de sensibile pentru câștiguri financiare personale”, a declarat Todd Blanche, procurorul general interimar al SUA. El a adăugat că, deși accesul larg la piețele de predicții este un fenomen relativ nou, legile federale privind protejarea informațiilor de securitate națională se aplică pe deplin. Procurorii descriu cazul drept o formă de folosire abuzivă a unor informații guvernamentale confidențiale pentru profit personal. Van Dyke beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală condamnare definitivă.
Alertă în mediul online! Un cont fals folosește numele prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, pentru a cere donații

Un ieșean avertizează asupra unei înșelătorii apărute pe rețelele sociale, unde un cont fals folosește numele prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, pentru a solicita bani în grupurile locale. Alertă în mediul online Semnalul de alarmă a fost dat pe grupul „Ești din Iași dacă….”, unde un utilizator a atras atenția asupra unui profil suspect care ar cere donații în mod fraudulos. Potrivit acestuia, contul ar utiliza identitatea medicului Diana Cimpoeșu pentru a câștiga încrederea oamenilor și a obține bani. „Doresc să anunţ că acest cont numit Ionela Anisoara, postează pe grupurile de donaţii din Iaşi, cerşind în numele doamnei doctor Diana Cimpoesu. Nu donaţi nimic acestei persoane false, raportaţi profilul şi dacă există cineva pe acest grup din partea doamnei dr., să ia măsurile legale pentru a putea fi pedepsit”, a transmis un ieşean pe grupul de Facebook „Eşti din Iaşi dacă….”. Astfel de situații nu sunt izolate, iar autoritățile și specialiștii recomandă prudență maximă atunci când vine vorba despre donații online. Utilizatorii sunt sfătuiți să verifice autenticitatea conturilor, să nu trimită bani către persoane necunoscute și să raporteze imediat profilele suspecte. În același timp, persoanele publice sau instituțiile ale căror nume sunt folosite abuziv pot lua măsuri legale pentru a opri astfel de practici și pentru a preveni alte tentative de înșelătorie. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Critici dure la adresa guvernării și administrației locale din Iași, lansate de deputatul Silviu Gurlui și consilierul AUR Vasile Pușcașu: Vom continua să pierdem și ca oraș, și ca țară

Deputatul Silviu Gurlui a susținut o conferință de presă la Iași, alături de consilierul local AUR Vasile Pușcașu, în care a abordat probleme majore la nivel național și local, acuzând lipsa de viziune și deciziile care afectează dezvoltarea României. Parlamentarul a atras atenția asupra modului în care sunt gestionate companiile strategice ale statului, dar și asupra situației critice a infrastructurii rutiere din Iași, pe fondul traficului intens și al întârzierii unor proiecte importante. „Astăzi, la Iași, am susținut o conferință de presă împreună cu consilierul municipal AUR, Vasile Pușcașu. Am adus în discuție o serie de probleme majore, atât la nivel național, cât și la nivel local, care arată aceeași realitate: lipsă de viziune, improvizație și decizii care afectează direct viitorul României. La nivel național, am discutat despre un subiect extrem de grav: listarea și pierderea controlului asupra companiilor strategice ale statului român. Situația creată de actuala guvernare este rezultatul direct al incompetenței. Decizii luate în ultimul moment, fără analiză reală și fără strategie. Ni se spune că nu sunt bani, dar companii precum Romgaz sau Transelectrica au resurse consistente. Problema nu este lipsa banilor, ci modul în care sunt gestionate. În cazul Hidroelectrica, statul a extras dividende masiv, iar acum folosește chiar efectele acestor decizii drept argument pentru noi măsuri. Vedem și un joc politic dublu: partide care au permis pierderea controlului mimează astăzi opoziția. AUR a venit cu soluții clare: protejarea controlului statului, blocarea preluărilor ostile, limitarea influenței private în sectoarele strategice și atragerea capitalului doar în condiții care favorizează România. Mesajul este simplu: nu vindem ce a mai rămas. De asemenea, o altă problemă majoră, de această dată la nivel local, este legată de situația disperată de pe două artere de intrare în Iași: DN28 (Târgu Frumos – Podu Iloaiei – Iași) și Pasarela Socola. Pe DN28 sunt zilnic înregistrate peste 30000 de mașini, iar în orele de vârf se ajunge la peste 3500 de mașini pe oră și peste 600 de tiruri pe oră. Traficul este infernal la Podu Iloaiei, cu cozi care depășesc 10 km, însoțite de o poluare imensă suportată direct de populație. Această situație este tergiversată încă din anii 2000, când au început creșterile accelerate de trafic, inclusiv cel greu, spre Republica Moldova. Pasarela Socola înregistrează, de asemenea, peste 20000 de mașini pe zi și peste 3000 de mașini pe oră în vârfuri. Poluarea este extrem de ridicată, mai ales în perioadele de inversiuni termice. Proiectul A8 – Autostrada Moldovei – a fost pus constant pe plan secund. Am pierdut cel puțin 10 ani prin tergiversări, blocaje administrative și lipsă de prioritizare. Lipsa unei centuri ocolitoare la Podu Iloaiei face ca nu doar traficul să consume timp și bani, ci și poluarea să afecteze direct sănătatea oamenilor. Aceasta este imaginea deciziilor politice din Iași și din Moldova. În acest context, AUR nu vine doar cu critici, ci și cu soluții concrete. Am depus în Parlament proiectul METRIS – Metrou Regional Inteligent Iași, o soluție modernă de mobilitate urbană și metropolitană. METRIS propune o infrastructură majoritar supraterană, adaptată reliefului Iașului, cu costuri mai reduse și implementare mai rapidă. Este un sistem de tip metrou ușor, automatizat, capabil să preia fluxuri mari de trafic și să reducă semnificativ presiunea de pe arterele principale. Proiectul este gândit integrat, conectând zonele de intrare în oraș, zonele metropolitane și principalele noduri urbane. Nu vorbim doar despre transport, ci despre reorganizarea întregii mobilități urbane. Este o soluție existentă în marile orașe europene, adaptată la specificul Iașului. În loc de improvizații și blocaje, propunem un sistem predictibil, modern și funcțional. În plus, problemele din zona „Veneția” – Ciric sunt extrem de grave. Decolmatarea defectuoasă și expunerea deșeurilor din anii ’80 afectează direct mediul, ecosistemul și siguranța cetățenilor. La nivel urbanistic, situația Iașului reflectă aceeași lipsă de direcție. „Orașul a ajuns într-o dezvoltare haotică, fără reguli unitare și fără o viziune urbanistică reală. De peste 25 de ani funcționăm cu un PUG din 1999, complet depășit, care nu mai corespunde realității actuale. În loc să fie actualizat și aplicat, a fost ocolit prin PUZ-uri aprobate punctual, în funcție de interese și negocieri. Astfel, dezvoltarea orașului nu mai urmează reguli, ci excepții. Fiecare investitor a construit în funcție de ce a reușit să negocieze, nu în funcție de un cadru clar. Așa s-a ajuns la un oraș fragmentat, incoerent, cu construcții realizate fără o logică urbană. Mai grav, acest sistem funcționează închis. Aceiași actori apar în proiectare, avizare și implementare. Practic, avem un circuit care se auto-validează. Rezultatul este vizibil: blocaje majore în urbanism, investiții întârziate sau abandonate, investitori care pleacă din Iași și un oraș sufocat de trafic și lipsă de predictibilitate”, a transmis consilierul AUR Iași și liderul consilierilor locali AUR, Vasile Pușcașu. „Așa-numitele „8 PUZ-uri centrale”, prezentate ca soluție, sunt blocate de ani de zile. Sunt în faze de fundamentare sau avizare, fără rezultate concrete. Mai mult, aceiași actori implicați în realizarea lor sunt și cei care le analizează. În loc să rezolve problemele, sistemul se blochează singur. Primăria cunoaște aceste probleme, dar alege să nu intervină. Închide ochii și permite perpetuarea unui mecanism care generează haos. Astăzi, Iașul este blocat: în urbanism, în investiții și în trafic. Acest mod de administrare trebuie schimbat. Iașul are nevoie de reguli clare, de un PUG actualizat, de transparență și de responsabilitate. România are nevoie de protejarea resurselor sale strategice și de decizii luate în interes național. Altfel, vom continua să pierdem – și ca oraș, și ca țară”, a transmis deputatul Silviu Gurlui. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Ion Cristoiu: Nicușor Dan a dat câteva perle. A zis că ne uităm spre viitor, nu spre trecut și să ne uităm la soluții, nu la probleme

În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre cum Nicușor Dan a avut câteva perle în ultima conferință de presă. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Nicușor a fost la conferință în Cipru și a fost întrebat de o coțofană… Mie îmi plac întrebările lor. Ce se întâmplă acum pe scena politică de la noi, ținând cont și de proiectele din PNRR? Citesc întrebarea… Ce le veți spune liderilor europeni dacă vă vor întreba? Păi de ce să întrebe? Poate liderii nu îl întreabă de situația din România. Poate îl întreabă ce facem concubina.” Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit cum Nicușor Dan a avut câteva perle în ultima conferință de presă. Acesta a început prin a spune că președintele încearcă să oprească cearta dintre partide, dar acolo e o bătălie întreagă. Ironic, jurnalistul spune că e ca și cum doi se bat pe maidan și un preot încearcă să îi oprească. Șansele, spune acesta, sunt să își ia vreo două palme și preotul. Analistul susține că președintele a fost întrebat de jurnaliști ce spun liderii europeni despre situația din țară. Acesta a glumit prin a spune că poate liderii europeni întreabă de Mirabela Grădinaru, nu de conflictele dintre partide. „Nicușor Dan a zis câteva perle. A zis că să ne gândim la soluții și nu la probleme. Păi nu există să ai soluții, dacă nu vezi problemele. A mai zis să ne uităm spre viitor și nu spre trecut. Și a mai zis că să nu se mai certe. Adică sunt doi tipi care se bat pe maidan și vine popa. Și mie îmi plac ăștia. Iisus a zis să ne iubim și ei bam, își crapă capul cu totul. Păi a zis să ne iubim. Îl iau la bătaie și pe popă. Nicușor a fost la conferință în Cipru și a fost întrebat de o coțofană… Mie îmi plac întrebările lor. Ce se întâmplă acum pe scena politică de la noi, ținând cont și de proiectele din PNRR? Citesc întrebarea… Ce le veți spune liderilor europeni dacă vă vor întreba? Păi de ce să întrebe? Poate liderii nu îl întreabă de situația din România. Poate îl întreabă ce face concubina. Despre ce se întâmplă acum pe scena politică… Adică cum ajunge… Răspunsul lui? Ce le-am spus și cetățenilor români în declarația pe care le-am avut aseară sau alaltăseară. Nici el nu mai știe… Sigur o să îl întrebe Macron, Nicușor Dan, ce-i cu România? Ce face, România? E bolnavă?”, a explicat jurnalistul.
WSJ: Cel mai mare proprietar de terenuri din America folosește inteligența artificială pentru a digitaliza pădurea

Weyerhaeuser, adesea citată drept cel mai mare proprietar privat de păduri din America, cu aproape 11 milioane de acri, implementează agresiv inteligența artificială pentru a crea un „geamăn digital” al pădurilor sale. Este vorba de tractoare autonome care tractează copacii tăiați în jurul locurilor de exploatare forestieră. O bază de date care detaliază fiecare copac din pădure. Un ecran care le arată tăietorilor de lemne ce copaci să taie și pe care să îi lase în picioare pentru a maximiza randamentele financiare peste decenii. Compania se îndreaptă către un viitor al exploatării forestiere autonome de înaltă tehnologie pentru a spori eficiența și a dubla profiturile până în 2030, relatează WSJ. Prin combinarea imaginilor din satelit, a fotografiilor cu drone și a LiDAR (tehnologie de senzori bazată pe laser), Weyerhaeuser construiește o reprezentare digitală 3D a întregii sale păduri. Modelele de inteligență artificială analizează aceste date pentru a identifica speciile individuale de copaci, a măsura diametrele și a evalua sănătatea pădurilor. O „bază de date digitală” detaliază chiar și copaci specifici, spunându-le tăietorilor de lemne pe care să îi taie și pe care să îi lase în picioare pentru a maximiza randamentele financiare viitoare. Compania testează tractoare semiautonome (utilaje care tractează copaci doborâți) care utilizează inteligența artificială pentru navigare și cartografierea terenului. Acest lucru ar putea permite în cele din urmă unui operator să gestioneze mai multe utilaje de la distanță. Colaborând cu firme de tehnologie, aceștia dezvoltă asistenți inteligenți artificiali pentru cabinele combinelor de recoltare, care evidențiază anumiți copaci pentru rărire direct pe un ecran digital, asigurându-se că cele mai bune exemplare au suficient spațiu pentru a crește. Dincolo de solul pădurii, inteligența artificială este utilizată pentru a monitoriza echipamentele fabricii, a optimiza rutele camioanelor pentru transportul cherestelei și a calcula ratele de supraviețuire ale puieților din imaginile filmate cu drona. Deși Weyerhaeuser este cel mai mare proprietar de păduri , familia Emmerson (prin Sierra Pacific Industries ) și persoane fizice precum John Malone sau Stan Kroenke tranzacționează adesea titluri de proprietate – devenind cel mai mare proprietar privat de terenuri. Familia Emmerson deține peste 2,4 milioane de acri. Cu toate acestea, inițiativa specifică de „digitalizare a pădurii” prin intermediul inteligenței artificiale este condusă cde Weyerhaeuser, ca parte a strategiei de creștere a profitului de miliarde de dolari.
La Iași a început Conferința Națională No Addict

Astăzi, 23 aprilie 2026, la Hotel Unirea, a început cel mai important eveniment dedicat adicției, Conferința Națională „No Addict”. Evenimentul a ajuns la cea de-a X-a ediție. În perioada 23 – 25 aprilie, 300 de specialiști în medicina adicției și sănătății mintale din toată țara vor susține conferințe în legătură cu tema acestei ediții, și anume „Inteligența artificială și tehnologiile avansate: Revoluția abordărilor terapeutice în psihiatrie și adicții”. Coordonatorul programelor și conferințelor „No Addict”, dr. Ovidiu Alexinschi a subliniat importanța evenimentului în contextul formării specialiștilor în domeniu. „Conferința „No Addict a ajuns la a X-a ediție și este unul dintre puținele evenimente științifice din România care ajunge la această performanță. Dincolo de conferințe, cursuri, prezentări, aceste evenimente au presupus articularea și formarea de specialiști cu competență în medicina adicției și aici suntem deja la al treilea an în care formăm specialiști. Și, bineînțeles, compendiul de medicina adicției care vine pe latura teoretică și sigur, aplicabilitatea acestor noțiuni teoretice prin tot ceea ce facem noi la nivel de clinică”, a declarat dr. Ovidiu Alexinschi, coordonator programe și conferințe „No Addict”. În cadrul evenimentului au loc prezentări și conferințe legate de medicina psihiatrică și, de asemenea, discuții despre cum inteligența artificială poate fi implementată în medicina internă sau cardiologie. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Țara nu are bani, dar Oradea cumpăra copaci pe roți cu 2600 de euro bucata. Poze incredibile cu pădurea urbană mobilă dinorașulluiBolojan

Noutate în Oradea, pe străzile orașului au apărut primii copaci pe roți. Pe 22 aprilie, primăria a anunțat că în oraș a fost înființată prima „pădure urbană mobilă”, astfel de Ziua Pământului, pe străzi au ajuns 92 de copaci plantați în jardiniere. Prima „pădure urbană mobilă” din țară, instalată în orașul lui Bolojan „În cadrul proiectului, au fost deja amplasați primii 92 de arbori în jardiniere mobile, marcând debutul concret al unei intervenții urbane moderne, adaptate nevoilor actuale de mediu și confort urban. Acestea se regăsesc în Piața Unirii – zona Catedralei Sf. Nicolae, în Cetatea Oradea, în Piațeta Cazaban, în Piața Cazărmii și zona Sălii Polivalente”, a informat Primăria, printr-un comunicat de presă transmis miercuri, informează ebihoreanul. Jardinierele sunt prevăzute cu roți și sistem de frânare, ceea ce permite relocarea lor. Ele sunt rezistente în timp datorită materialelor din care sunt confecționate, iar fiecare ghiveci uriaș poate să susțină o greutate de până la 1,2 tone. Proiectul de achiziție a jardinierelor a fost finanțat din bani europeni, cu o valoare totală de 2,4 milioane de euro, derulat de ZMO în parteneriat cu Universitatea din Oradea, Primăria Békéscsaba din Ungaria și Universitatea din Szeged. Proiectul are în plan și achiziția altor astfel de jardiniere, iar costul total va ajunge la 3,6 milioane de lei, ceea ce înseamnă că, la un calcul simplu, un ghiveci cu copac costă peste 13.000 de lei, mai exact, peste 2.600 de euro. „Obiectivul general al investiției îl reprezintă crearea unei „păduri urbane mobile”, prin instalarea a 270 de jardiniere echipate cu material dendro-floricol și a 50 de bănci interconectate, configurate astfel încât să genereze spații de relaxare accesibile și flexibile în diferite zone ale orașului”, a mai transmis Primăria. Ce arbori au fost aleși pentru jardinierele mobile Arborii aleși sunt arțari, mesteceni, arbori lalea sau specii ornamentale, precum Cercis anadensis sau Amelanchier lamarckii, „fiind însoțiți de vegetație perenă care contribuie la crearea unor compoziții vegetale echilibrate și sustenabile”. Recomandările autorului:
NYTimes: cel mai mare producător de prezervative din lume crește prețurile cu 30% din cauza războiului din Iran

Compania malaeziană de prezervative Karex, care produce aproximativ cinci miliarde de prezervative pe an, a dat vina pe creșterea prețurilor materiilor prime, pe întreruperile transporturilor globale și pe costurile mai mari de transport, anunță astăzi NYTimes. Închiderea de facto a Strâmtorii Ormuz de către Iran a perturbat lanțurile de aprovizionare, crescând costurile pentru o gamă largă de materiale de care depinde compania, inclusiv cauciuc nitril și sintetic, materiale de ambalare, ulei de silicon și folie de aluminiu. „Prețurile unor materii prime au crescut cu 100%. Nu avem de ales decât să facem ajustări acum”, a declarat Goh Miah Kiat, directorul executiv al Karex, într-un interviu acordat joi publicației The New York Times. Compania declară că produce aproximativ o cincime din prezervativele din lume și folosește peste o sută de substanțe chimice și materii prime în producția sa. Dacă războiul persistă, a spus Goh, o lipsă chiar și a unui singur articol s-ar putea răspândi în fabricile sale și ar putea opri producția. „Vor fi locuri de muncă care vor fi în pericol”, a avertizat dl Goh. Karex furnizează unele dintre cele mai cunoscute mărci de contraceptive din lume, inclusiv Durex și Trojan. Compania are aproximativ 3.000 de angajați în fabricile sale din Malaezia și Thailanda și se aprovizionează cu materiale din țări din Asia și Europa. Pe piața malaeziană, își vinde prezervativele One la un preț mediu de vânzare cu amănuntul de 9 ringgit pentru un pachet de trei, adică peste 2 dolari. Compania furnizează de mult timp prezervative programelor finanțate de guvern pentru prevenirea SIDA și planificare familială. Acest segment al afacerii a avut de suferit anul trecut, după ce administrația Trump a redus finanțarea către Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională, care sprijinea inițiativele de distribuție a prezervativelor în țări străine. Totuși, Goh, care este directorul executiv al companiei de mai bine de un deceniu, a declarat că firma a înregistrat o creștere a cererii de prezervative în acest an, inclusiv în țările în curs de dezvoltare, și a avertizat asupra posibilelor cumpărături de panică în rândul consumatorilor dacă stocurile se epuizează și războiul din Iran se prelungește. „Toată lumea speră ca acest lucru să se termine cât mai repede”, a spus el.
Charles Montgomery, unul dintre cei mai mari urbanişti din lume, prezent la TILIA – Romanian Cities Summit, eveniment organizat de Fundaţia IULIUS

Charles Montgomery este urbanist, autor premiat şi lider de experimente globale pentru îmbunătăţirea bunăstării oraşelor- speaker internaţional la prima ediţie a TILIA — Romanian Cities Summit, care are loc în perioada 23–24 aprilie 2026, la Palatul Culturii din Iaşi. Charles Montgomery este autorul cărţii Oraşul fericit: Transformându-ne vieţile prin design urban — o lucrare de referinţă care examinează intersecţia dintre designul urban şi ştiinţa fericirii. Lucrarea a schimbat felul în care oraşele din întreaga lume privesc spaţiul public, mobilitatea şi infrastructura socială. Cartea a devenit o referinţă internaţională pentru specialiști, urbanişti, factori de decizie şi lideri ai administraţiilor publice deopotrivă. În cadrul evenimentului TILIA- Summitul Oraşelor din România, Charles Montgomery a prezentat studiul „Ştiinţa oraşelor fericite: principii şi idei pentru România”. Bazându-se pe cercetări globale şi exemple relevante, prezentarea sa va explora modul în care designul urban influenţează bunăstarea. De asemenea, evidențiază modul în care aceste principii pot fi aplicate în contextul oraşelor româneşti, de la crearea unor cartiere mai accesibile pentru pietoni, până la modelarea spaţiilor publice care susţin viaţa comunitară şi rezilienţa urbană pe termen lung. Charles Montgomery a discutat la Iași despre izolarea socială, dar și cât de multă contează conectarea socială și designul orașelor pentru comunități fericite. “Designul dictează comportamentul. Aproape un sfert dintre români, într-un sondaj de acum câțiva ani, au spus că s-au simțit singuri în ziua precedentă. Știm că românii nu au prea multă încredere unii în alții. Și tu continui să-mi spui de ce. Aud mereu povești despre motivele pentru asta. Hai să lăsăm aceste motive deoparte pentru o clipă și să observăm că stai chiar mai rău decât Rusia. Deci, asta ar trebui văzut ca o criză urgentă în țara ta și ceva care trebuie abordat. Acum, există multe cauze ale acestei crize de neîncredere și de deconectare. Una dintre ele este că suntem cu toții permanent expuși la același mediu. Încercăm să ne trăim viețile în orașe. Între timp, ținem în mână dispozitive ale căror algoritmi recompensează oamenii pentru răspândirea de mesaje care transmit furie, dezgust și ură față de un „grup exterior”, fie el politic, rasial sau de orice alt tip. Așadar, acel mediu încearcă să ne dezbine. Ei bine, am vești bune pentru voi. Pentru cei dintre voi care ați fost foarte nepoliticoși și ați început să strigați când v-am întrebat dacă v-ați recupera portofelul, acum puteți striga din nou. Credeți că, aici, dacă ați pierde portofelul în România astăzi, l-ați recupera? Majoritatea românilor cred că există cam o șansă de 24% să își recupereze portofelul. Nu e grozav. Nu aveți foarte multă încredere unii în alții. Vestea bună este că sunteți grozavi. Românii sunt mai buni decât cred. Vecinii voștri sunt mai buni. Românii sunt mai buni decât cred. Vecinii voștri sunt mai buni. Românii sunt mai onești decât cred. Pentru mine, acesta este un lucru frumos de observat și este adevărat, de fapt, în fiecare țară. Suntem întotdeauna mai buni decât credem, dar ceva ne împiedică să ne vedem clar unii pe alții. Și acum ne întoarcem la munca noastră. Împreună, putem de fapt să proiectăm orașe care repară și hrănesc oamenii, relații puternice și de încredere. Așa că avem 12 locuințe în jurul unei curți sociale și a unei case comune. Ideea este să existe un spectru de expunere la alte persoane. De exemplu, dacă ești la ultimul nivel, vei avea o expunere frecventă la trei sau patru vecini. Și apoi vei avea o expunere mai redusă, mai puțin frecventă la toți cei din curte și din casa comună. Apoi există modalități de a participa, în special, aceste 12 locuințe au intimitate acasă, dar au și o bucătărie comună, o curte comună. În acest spațiu, ai putea găti pentru copiii altcuiva, ai putea avea grijă de copii (babysitting), ai putea crea împreună. Dacă sunteți arhitecți, știu că nu faceți sondaje post-ocupare. Știu că nu faceți asta, niciunul dintre voi nu o face, dar noi o facem. Deci sunați-ne și vom face un sondaj despre succesul proiectelor voastre rezidențiale. Am analizat acest loc în ceea ce privește succesul lui și am vorbit cu oamenii cu șase luni înainte de mutare, la șase luni după mutare și apoi la un an după mutare. Ceea ce am descoperit a fost această schimbare remarcabilă. Oameni din toată lumea au venit să locuiască în această mică reședință. Majoritatea se simțeau destul de singuri înainte să se mute acolo. Nu mai există singurătate. Înainte de mutare, majoritatea nu ar fi făcut un serviciu pentru un vecin. După mutare, toți își fac servicii unii altora. Cei cu copii nu își lăsau niciodată copiii să iasă afară la joacă. După mutare, toți copiii sunt afară, se joacă. Exact cum echipa de aici lucrează la revitalizarea și renovarea mediului palatului, în cartiere există oameni care „intervin” asupra marginii străzii. Așa că eu găsesc această stradă foarte singuratică și înfricoșătoare, dar oamenii modifică marginile, și poate că e ilegal, poate nu e foarte accesibil, dar dintr-odată strada începe să prindă viață, să genereze mai mult trafic pietonal și să devină mai sigură. Deci da, putem râde, dar cred că aveți nevoie de mai mult din asta. Dacă nu construim infrastructură care să se simtă sigură pentru toată lumea, oamenii nu vor merge pe jos. Dacă permiteți mașinilor să parcheze pe trotuare, oamenii nu vor mai merge pe jos. Nu se va întâmpla. Dacă transformați ceea ce ar trebui să fie cel mai important și mai frumos spațiu public al orașului într-un traseu dificil, în care pietonii trebuie să coboare pe sub drum și apoi să urce din nou pe partea cealaltă, vor merge mai puțini oameni pe acolo. Așa funcționează. Această muncă transformatoare se întâmplă și în Iași și trebuie să spun că, trecând prin unele dintre acele spații de parcare abandonate și descoperind acel spațiu verde construit participativ de comunitate, care crește acum acolo, a fost ceva cu adevărat remarcabil pentru mine, care este cuvântul? Mulțumesc”, a spus Charles Montgomery.