Măsuri de ordine și siguranță publică în contextul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva

Instituția Prefectului – Județul Iași a organizat, în data de 2 octombrie 2026, ora 10.00, o ședință de coordonare privind organizarea manifestărilor dedicate Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. În cadrul întâlnirii au fost discutate principalele măsuri de siguranță și ordine publică stabilite de structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Iași, precum și sprijinul oferit de Jandarmeria Română prin Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău. Comandantul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, colonel Adrian-Constantin Mătăsaru, a anunțat că efectivele unității vor fi prezente la Iași în perioada 8–15 octombrie 2026, cu un dispozitiv de ordine și siguranță în adâncime și cu un culoar unic, astfel încât timpul de așteptare al pelerinilor să fie cât mai scurt. Despre modul în care va fi organizat dispozitivul de ordine publică și gestionat fluxul de pelerini, colonelul Adrian-Constantin Mătăsaru, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, a subliniat: „Cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, jandarmii sunt prezenți în municipiul Iași pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică și pentru sprijinirea pelerinilor care participă la această importantă manifestare religioasă. Având în vedere numărul mare de persoane care este așteptat în această perioadă, le recomandăm celor care intenționează să participe la pelerinaj să acorde o atenție deosebită câtorva aspecte importante. În primul rând, înainte de a pleca spre Iași, vă recomandăm să consultați prognoza meteo și să vă adaptați îmbrăcămintea și încălțămintea condițiilor meteorologice. Este important să aveți în vedere faptul că temperaturile pot varia, iar timpul petrecut în exterior poate fi unul îndelungat. De asemenea, pregătiți-vă pentru posibilitatea de a petrece mai multe ore la rând în zona de așteptare. Vă recomandăm să aveți asupra dumneavoastră apă, să vă îmbrăcați corespunzător și să aveți răbdare. Evitați să vă grăbiți sau să încercați să părăsiți traseul stabilit, deoarece respectarea fluxului de pelerini contribuie la siguranța tuturor. Pentru persoanele care vin împreună cu copii, persoane vârstnice sau persoane care au nevoie de o atenție suplimentară, recomandăm supravegherea permanentă a acestora, în special în zonele foarte aglomerate. În cazul în care, din diferite motive, vă pierdeți de grupul cu care ați venit, nu intrați în panică. Adresați-vă celui mai apropiat jandarm și comunicați cât mai clar cu cine ați venit și persoanele pe care încercați să le găsiți. Jandarmii aflați în teren sunt pregătiți să vă sprijine. Le recomandăm părinților să le explice copiilor, înainte de plecare, că pot solicita ajutorul unui jandarm în cazul în care se rătăcesc și, dacă este posibil, aceștia să cunoască numele și numărul de telefon al unui părinte sau al unui adult de încredere. Totodată, vă rugăm să acordați atenție bunurilor personale, în special în zonele aglomerate. Păstrați telefoanele, portofelele și celelalte obiecte de valoare în locuri sigure și nu le lăsați nesupravegheate. Dacă observați o persoană căreia i s-a făcut rău, un copil care pare pierdut sau orice situație care necesită sprijin, nu ezitați să solicitați ajutorul celui mai apropiat jandarm. Pentru situațiile de urgență, poate fi apelat numărul 112. În același timp, facem apel la toți pelerinii să respecte indicațiile jandarmilor și ale celorlalte structuri implicate în misiune. Aceste măsuri sunt luate pentru ca întreaga activitate să se desfășoare în condiții de siguranță și pentru ca fiecare persoană să poată participa la această sărbătoare în liniște. Mesajul nostru este unul simplu: veniți pregătiți, aveți răbdare, respectați indicațiile forțelor de ordine și, atunci când aveți nevoie de sprijin, adresați-vă cu încredere jandarmilor. Noi vom fi în teren pe toată durata misiunii, pentru siguranța pelerinilor și pentru menținerea unui climat de ordine publică. Vă mulțumesc!” Jandarmii ieșeni, împreună cu Gruparea Mobilă Bacău și Gruparea Mobilă Brașov, vor asigura măsuri de ordine în sistem integrat, alături de Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași. Aceste acțiuni vor viza și perimetrele târgurilor din zona centrală, precum și parcul de distracții din zona Cicoarei. „Jandarmeria Iași va avea în responsabilitate celelalte misiuni conexe desfășurării Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, respectiv evenimentele prilejuite de Zilele Iașului precum și gestionarea situației operative la nivelul județului Iași. Practic, vorbim despre un dispozitiv integrat, în care fiecare structură are responsabilități bine stabilite, iar obiectivul comun este același: siguranța pelerinilor, a ieșenilor și a tuturor celor care vor participa la manifestările din această perioadă. Este o perioadă cu o dinamică operativă deosebită, motiv pentru care le recomandăm celor care vor veni la Iași să manifeste răbdare, să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor și să ne solicite sprijinul ori de câte ori au nevoie.”, a declarant Col. Dragoș Chirilă, desemnat inspector șef al I.J.J. Iași. Inspectoratul de Poliție Județean Iași va mobiliza efective suplimentare pentru dirijarea traficului și combaterea infracțiunilor stradale. Domnul Comisar-șef de poliție Mihai Svalja, adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Iași, desemnat la conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Iași, a evidențiat măsurile pregătite pentru gestionarea traficului și siguranța participanților: „În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Alături de celelalte forțe de ordine, vor fi la datorie, cu efective crescute, pentru siguranța pelerinilor și cetățenilor. Polițiștii rutieri vor acționa zilnic pentru fluidizarea traficului rutier şi, totodată, pentru prevenirea producerii de accidente rutiere. Aceștia vor folosi zilnic aparatura din dotare în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație, iar polițiștii de la ordine publică vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. În teren, vor fi polițiști de la ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigare a criminalităţii economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică, iar în cazul unor situații deosebite, luptătorii de la acțiuni speciale sunt pregătiți să intervină.” Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași a pregătit un dispozitiv adaptat pentru prevenirea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență, în sistem integrat cu Serviciul Județean de Ambulanță Iași, UPU – SMURD Iași, Poliția Locală, voluntari SVSA și voluntari ai Arhiepiscopiei Iașilor. Vor fi efectuate verificări la obiectivele și în
Incendiu în zona Alexandru din Iași. Focul ar fi pornit de la o țigară aruncată de pe pasarelă

Un incendiu de deșeuri a izbucnit vineri, 2 octombrie, pe șoseaua Națională, în zona Alexandru, spre gară, din municipiul Iași. Pompierii au intervenit pentru stingerea focului, iar cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost o țigară aruncată de pe pasarela pietonală. La locul intervenției s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași. Cinci pompieri militari au intervenit pentru lichidarea incendiului. O țigară aruncată de pe pasarelă putea provoca un incendiu de proporții Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un rest de țigară aruncat de pe pasarela pietonală. Mucul nestins a ajuns, cel mai probabil, pe materiale combustibile din zona deșeurilor, precum hârtie sau carton, favorizând izbucnirea și propagarea focului. Salvatorii atrag din nou atenția asupra pericolului reprezentat de țigările aruncate la întâmplare, mai ales în apropierea deșeurilor sau a vegetației uscate. Pompierii recomandă ca țigările și mucurile să fie stinse complet înainte de a fi aruncate și să fie folosite scrumiere confecționate din materiale incombustibile. Resturile aprinse nu trebuie aruncate în coșurile de gunoi și nici de la pasarele, ferestre, balcoane sau din autoturisme. De asemenea, fumatul în apropierea acumulărilor de deșeuri sau a vegetației uscate trebuie evitat. Amenzi pentru nerespectarea regulilor de prevenire a incendiilor Pompierii reamintesc că încălcarea normelor de prevenire a incendiilor poate atrage sancțiuni contravenționale. Potrivit H.G. nr. 537/2007, art. 1 pct. 2 lit. k, fumatul în locurile cu pericol de incendiu, stabilite prin regulamente interne, poate fi sancționat cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei, inclusiv în cazul persoanelor fizice. Aplicarea sancțiunii depinde însă de împrejurările concrete și de încadrarea legală a faptei. Pompierii le recomandă ieșenilor ca, în cazul în care observă un incendiu, să apeleze imediat numărul unic de urgență 112.
Simion sună mobilizare generală: Libertate pentru Călin Georgescu. Liderul AUR anunță proteste în țară și în fața Parlamentului European

Președintele AUR, George Simion, anunță vineri organizarea, pe 14 octombrie, a unui protest în Place du Luxembourg, în fața Parlamentului European, la Bruxelles, pentru susținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Anunțul vine după ce Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie definitivă a Curții de Apel București, într-un dosar în care procurorii DIICOT îl acuză că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Președintele AUR și-a îndemnat susținătorii să participe atât la manifestațiile organizate în țară, cât și la protestul anunțat în fața Parlamentului European. „Pe 14 octombrie, în Place du Luxembourg, în fața Parlamentului European, un mare miting de susținere pentru domnul Călin Georgescu, la care vă așteptăm și vocea noastră trebuie să se audă. Toți pentru unu și unu pentru toți (…) Ceea ce noi spunem de foarte mult timp, faptul că în România dictează alții, suntem conduși de forțe străine, a spus-o în exprimare a lui alambicată domnul care e la Cotroceni. Creditorii străini dictează cine să guverneze în România. A spus-o negru pe alb și nu uitați, desigur că alegerile sunt rele. Vreau să-i felicit pe toți cei care, în aceste zile, indiferent de opțiunea politică, indiferent de apartenența politică, s-au prezentat la Arestul Central și au fost solidari cu un om care este persecutat pe criterii politice. Călin Georgescu. Mergeți cu toții, mai ales la acest sfârșit de săptămână, să-i fiți alături, să vă audă vocea. Cei care nu puteți, organiza-ți-vă. Am auzit că sâmbătă, la cinci, în Baia Mare, în Maramureș, are loc o adunare mare. La fel, la ora șapte seara tot sâmbătă, în Suceava, în fața Casei de Cultură. Așa că nu aveți motive să nu vă organizați. Și membrii, simpatizanții AUR vor fi acolo, lângă voi, la arestul central, în Baia Mare, în Suceava și peste tot unde este nevoie. Totodată, văd că aparatul represiv care funcționează foarte bine în această dictatură instalată începând cu decembrie 2024, intimidează oameni prin dosare penale, prin amenzi, prin protecția copiilor. Prin orice instituție au la dispoziție, se comit abuzuri, justiția nu mai este credibilă, fac orice ca să-și treacă guverne marionetă. Oferim asistență juridică gratuită prin avocații, juriștii noștri din fiecare județ. Sediile noastre sunt deschise zilnic, de la ora 10 la ora 17 așa că toți cei care au probleme, trimiteți-ne un email sau intrați într-un sediu județean AUR. Suntem truc și suflet alături de cauza democrației și libertății și a respectării drepturilor omului, printre care și a respectării dreptului la protest, la protest democratic”, a declarat George Simion într-un mesaj video publicat pe Facebook. În același clip video, liderul AUR a făcut o referire la președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și la organizarea alegerilor anticipate în România. „Putin nu vrea alegeri în România. Românii vor alege în România. Oricât de dictatori veți fi, o să ajungeți ca Putin, nu ca niște democrați”, a subliniat el.
Un tânăr din Iași a murit electrocutat în Botoșani în timpul unor lucrări la rețeaua de energie electrică

Un tânăr de 23 de ani din județul Iași și-a pierdut viața electrocutat în timp ce efectua lucrări la rețeaua electrică. Tragedia a avut loc în localitatea Tudor Vladimirescu, din comuna Albești, județul Botoșani, și a adus în prim-plan riscurile uriașe la care se expun muncitorii din domeniul rețelelor de distribuție a energiei. Victima, pe nume Cosmin, era angajată a companiei General Tehnic SRL din Iași. Societatea presta servicii de modernizare și întreținere ca subcontractant pentru operatorul regional de distribuție Delgaz Grid SA. Detaliile unei tragedii pe șantier: cum s-a produs gravul accident de muncă din Botoșani Nenorocirea s-a petrecut în mijlocul unei zile de lucru obișnuite. Tânărul intervenea direct pe stâlpii rețelei de iluminat și distribuție din comună în momentul în care s-a produs fatalitatea. Din primele date, în timp ce manevra componentele specifice, Cosmin a atins din greșeală firele aflate sub tensiune și a fost doborât instantaneu la pământ de șocul electric puternic. Persoanele aflate în zonă au realizat imediat gravitatea situației și au sunat fără ezitare la numărul unic de urgență 112. În cel mai scurt timp, la locul solicitării a intervenit un echipaj medical de prim ajutor. Cadrele medicale au aplicat protocoalele standard de resuscitare minute în șir, încercând să îi repornească inima. Din păcate, leziunile provocate de curentul electric au fost incompatibile cu viața, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul tânărului de doar 23 de ani. Evenimentul a șocat comunitatea locală din Tudor Vladimirescu, unde echipa de muncitori lucra de mai mult timp la refacerea infrastructurii electrice. Martorii oculari au descris momentele cumplite și au confirmat originea firmei angajatoare. Un localnic a detaliat situația de pe teren într-o declarație acordată presei locale: „La noi, la Tudor Vladimirescu, este o firmă din Iași, General tehnic srl, care a lucrat să schimbe rețeaua electrică, subcontractant, a lucrat pentru Delgaz. A lucrat la firma aia. Din păcate foarte tânăr…Schimba rețeaua electrică acolo” Anchete paralele ale Poliției și Inspectoratului Teritorial de Muncă Pierderea unei vieți omenești la o vârstă atât de tânără a activat imediat procedurile legale de anchetă. Oamenii legii au izolat zona accidentului pentru a preleva probe și pentru a reconstitui cu exactitate succesiunea evenimentelor care au dus la decesul ieșeanului. Cercetările sunt desfășurate pe două paliere distincte: Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani – polițiștii au deschis un dosar penal pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia și dacă au fost respectate normele legale de securitate. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) – inspectorii de muncă au demarat o verificare amănunțită privind respectarea măsurilor de protecție a muncii, instruirea personalului, starea echipamentelor folosite și legalitatea procedurilor de lucru aplicate pe acel șantier. Anchetele aflate în derulare urmează să stabilească dacă rețeaua electrică trebuia să fie scoasă complet de sub tensiune în timpul lucrărilor și cine se face responsabil de producerea acestui tragic accident de muncă din Botoșani. Concluziile oficiale ale experților vor fi atașate la dosarul de cercetare penală.
Primarul celei mai vestice localități din România a murit. Edilul era la al șaptelea mandat

Este doliu în administrația locală din Timiș. Ioan Bohancanu, primarul comunei Beba Veche și unul dintre cei mai longevivi edili din județ, a murit vineri dimineață, 2 octombrie, la vârsta de 66 de ani. Bohancanu se afla la cel de-al șaptelea mandat și, cu o singură întrerupere, conducea din 1996 administrația celei mai vestice localități din România. Vestea morții a fost anunțată de fiul primarului Ioan Bohancanu s-a stins din viață vineri dimineață, iar anunțul a fost făcut de fiul său, Mirel Bohancanu. ”Cu profundă durere în suflet vă anunț trecerea în neființă a tatălui meu, Bohancanu Ioan, primarul comunei Beba Veche. Astăzi ne despărțim de un tată iubit, de un om devotat familiei sale și comunității pe care a slujit-o cu suflet și responsabilitate. Plecarea lui lasă în urmă un gol imens, pe care cuvintele nu îl pot cuprinde”, a transmis acesta. Aproape trei decenii la conducerea comunei Beba Veche Ioan Bohancanu s-a născut pe 23 iunie 1960, la Nădlac, în județul Arad. Inginer agronom de profesie, a absolvit Facultatea de Agronomie din Timișoara și a ajuns în zona Beba Veche în anul 1984, când a fost repartizat ca șef de fermă la CAP Cherestur. Ulterior, a lucrat în mai multe structuri din agricultură, înainte de a intra în administrația locală. Primul mandat de primar al comunei Beba Veche l-a câștigat în 1996. A condus localitatea până în anul 2000, după care a urmat o întrerupere de patru ani. În 2004 a revenit la conducerea Primăriei și a fost reales la fiecare scrutin local care a urmat. La alegerile din 2024, Bohancanu a obținut cel de-al șaptelea mandat din cariera sa. De-a lungul carierei politice, Bohancanu a activat sub mai multe sigle politice, între care PNL, PDL și PSD. Într-un interviu acordat după alegerile din 2024, el spunea că patru dintre mandatele sale au fost obținute din partea PSD.
Trump a cerut ajutorul lui Grok înainte de operațiunea împotriva lui Maduro. Ce i-a răspuns AI-ul lui Musk

Întâlnirea dintre Trump și Elon Musk a avut loc în decembrie 2025, la Casa Albă, cu aproximativ o lună înainte de operațiunea americană din Venezuela, scrie Euronews. Potrivit unei persoane prezente la întâlnire, citată de Time, Trump a petrecut ore întregi adresând întrebări lui Grok despre președinția sa, moștenirea politică și situația din Venezuela. Ce răspunsuri i-a oferit Grok lui Trump Una dintre întrebări a vizat reacția populației venezuelene în cazul capturării lui Nicolás Maduro. Grok ar fi răspuns că Maduro era un lider represiv și profund nepopular și că mulți venezueleni ar fi celebrat înlăturarea sa. Operațiunea americană a avut loc pe 3 ianuarie 2026. După capturarea lui Maduro, în Venezuela au existat manifestații de bucurie, iar Trump ar fi rămas impresionat de răspunsul chatbotului. Nicolas Maduro capturat de SUA. Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto Informațiile publicate de Time nu arată însă că Grok i-ar fi recomandat direct lui Trump să îl captureze pe Maduro. Chatbotul a fost întrebat despre posibila reacție a venezuelenilor, nu despre emiterea unui ordin militar. Ce se întâmpla în Venezuela înaintea operațiunii În perioada întâlnirii dintre Trump și Musk, tensiunile dintre Washington și Caracas erau în creștere. Administrația Trump desfășura Operațiunea Southern Spear împotriva unor ambarcațiuni venezuelene pe care le acuza de legături cu traficul de droguri. Washingtonul intensificase presiunea asupra guvernului Maduro și declarase administrația acestuia organizație teroristă străină. În același timp, administrația americană pregătea scenarii pentru perioada de după o eventuală înlăturare a lui Maduro. Dezvăluirea Time ridică astfel întrebări despre rolul pe care inteligența artificială l-a avut în procesul de analiză a unei operațiuni militare cu implicații geopolitice majore. Grok ajunge tot mai aproape de deciziile militare Cazul apare într-un moment în care administrația Trump extinde utilizarea inteligenței artificiale în instituțiile americane. Grok este folosit în anumite activități guvernamentale, iar oficiali ai Pentagonului au declarat că versiunea Gov Grok a fost utilizată în timpul războiului cu Iranul pentru sprijinirea desfășurării forțelor și a selecției țintelor. Și alte modele de inteligență artificială au fost aprobate pentru anumite utilizări în guvernul american, inclusiv ChatGPT, Claude și Llama. Dezvăluirea despre întâlnirea din decembrie îl readuce și pe Elon Musk în centrul dezbaterii privind legătura dintre tehnologie, administrația Trump și politica de apărare a Statelor Unite. În această săptămână, secretarul Apărării Pete Hegseth i-a desemnat pe Musk, fondatorul Anduril, Palmer Luckey, și fostul președinte al Camerei Reprezentanților, Newt Gingrich, să conducă un studiu al Pentagonului privind viitorul războiului.
Trei zile în lumea ciocolatei! Chocolate Saga Iași 2 a început cu delicii și produse premiate

Chocolate Saga Iași 2 a început vineri, 2 octombrie, la Palas Mall, iar vizitatorii pot descoperi, în prima zi a festivalului, ciocolata românească premiată la nivel internațional. Kestar, sponsorul principal al ediției, aduce la Iași două dintre cele mai recente medalii obținute de produsele sale, alături de tablete, fructe și flori de hibiscus învelite în ciocolată și creme realizate din alune de pădure, fistic, caju și migdale. Evenimentul se desfășoară între 2 și 4 octombrie. Este pentru prima dată când Kestar participă la Chocolate Saga Iași în calitate de partener al evenimentului. Producătorul român vine la festival cu produse premiate, dar și cu o ciocolată realizată integral în România, de la boaba de cacao până la produsul final. Kestar este singurul producător din România care realizează ciocolată couverture bean-to-bar, pornind direct de la boabele de cacao, și se numără printre cei aproximativ 10 producători de acest tip din Europa. Spre deosebire de procesul industrial în care materia primă este cumpărată deja sub forma masei de cacao, producătorul lucrează direct cu fermele, importă boabele și controlează etapele de transformare. Acestea sunt selectate, prăjite, decojite și măcinate în atelierul din România înainte de a fi transformate în ciocolată couverture. „Cele două noi medalii nu reprezintă doar o recunoaștere a unor produse, ci și validarea unui model de producție construit în România, de la boaba de cacao până la ciocolata finală. Lucrăm direct cu fermele și urmărim fiecare etapă pentru ca originea boabelor și profilul lor aromatic să rămână vizibile în produs. La Chocolate Saga Iași vrem să arătăm publicului ce înseamnă, în mod real, o ciocolată bean-to-bar”, spune Octavian Petruț, fondatorul Kestar. 11 premii internaționale obținute în acest an Cele două distincții prezentate la Iași se adaugă unui palmares de 11 premii internaționale obținute de Kestar în acest an. Producătorul a câștigat o medalie de aur, patru de argint și șase de bronz. Compania a primit, de asemenea, o medalie de aur la categoria „Overall Ingredients”, pentru cafeaua folosită în tableta Nicaragua cu lapte și cafea. Kestar a obținut și o distincție la categoria „Chocolate Maker”. Gama de ciocolată couverture cu origine controlată cuprinde sortimente de ciocolată neagră cu 55% și 70% cacao, precum și ciocolată cu lapte cu 40% cacao. Produsele sunt realizate din boabe provenite din culturi individuale, a căror origine poate fi urmărită până la fermă. „Originea nu este doar o informație înscrisă pe ambalaj. Solul, clima, varietatea plantei și modul de procesare influențează profilul aromatic al boabelor, de la note fructate și florale până la accente de cafea, nuci sau condimente”, explică fondatorul Kestar. Ce pot descoperi vizitatorii la Chocolate Saga Iași Cei care ajung în aceste zile la Palas Mall pot degusta și cumpăra tabletele care au primit recunoaștere internațională, dar și produse realizate pornind de la aromele naturale ale boabelor de cacao. Printre acestea se numără tablete cu fructe, produse cu flori de hibiscus trase în ciocolată, praline și creme tartinabile pe bază de alune de pădure, fistic, caju și migdale. Participarea Kestar marchează prima colaborare dintre producător și Chocolate Saga Iași și aduce în atenția publicului un segment încă aflat la început în România: ciocolata de origine, produsă de la boaba de cacao și până la produsul finit. Chocolate Saga Iași, la a doua ediție Festivalul a început vineri, la Palas Mall Iași, și continuă până duminică, 4 octombrie. Chocolate Saga este unul dintre evenimentele dedicate atât profesioniștilor din industria ciocolatei și cofetăriei, cât și publicului larg. Ediția de la Iași face parte din cea de-a XI-a ediție a festivalului, iar timp de trei zile vizitatorii au ocazia să descopere producători, produse artizanale, ciocolată premiată și noutăți din domeniul dulciurilor. Pentru Kestar, participarea la Chocolate Saga Iași reprezintă și o ocazie de a prezenta publicului local procesul bean-to-bar și rezultatele obținute de ciocolata românească în competițiile internaționale.
De la 1 ianuarie 2027, cresc pensiile cu 1.8% – 2.3% pentru această categorie de români. Cine se bucură de majorare

De la data de 1 ianuarie 2027, cresc pensiile cu 1.8% – 2.3% pentru această categorie de români. Iată cine se bucură de majorare. Loading … Nu, nu ne referimla pensiile din România, ci la cele din Franța și, implicit, la romanii care primesc pensie de la statul francez. Dar ce se întâmplă cu pensiile în Franța? Ei bine, pensiile din sistemul de bază (Régime général) se reevalueaza la 1 ianuarie in functie de evolutia indicelui preturilor de consum (excluzând tutunul). Pensiile complementare (Agirc-Arrco) sunt ajustate separat, de obicei în luna noiembrie. De precizat este că, ministerul Afacerilor Externe din România și comunitățile asociative estimează numărul total al românilor din Franța (incluzând persoanele care lucrează sezonier, studenții sau cei care nu s-au înregistrat în evidențele de rezidență) la peste 400.000 de persoane. În plus, conform estimărilor oficiale și ale experților, în Franța trăiesc între 300.000 și 500.000 de români. Cei mai mulți români sunt stabiliți în regiunea pariziană (Île-de-France), dar și în zone ca Nord-Pas-de-Calais sau Alsacia. De asemenea, comunitatea de români include un mozaic divers de profesii, de la muncitori în construcții până la specialiști IT, ingineri, economiști și peste 6.000 de medici. Așadar, de la 1 ianuarie 2027, cresc pensiile cu 1.8% – 2.3% pentru această categorie de români. Românii care primesc pensie de la statul francez sunt cei care se bucură de această majorare.
În sfârșit, Ilie Bolojan a ajuns la DNA Iași! Premierul este audiat în dosarul Vanbet

Vineri, 2 octombrie 2026, Ilie Bolojan a ajuns la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași, unde urmează să fie audiat de procurori în dosarul „Vanbet”, în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos. Premierul interimar a fost citat în calitate de martor, urmând să ofere explicații anchetatorilor cu privire la întâlnirea pe care a avut-o cu Fănel Bogos la Palatul Victoria. În dosar sunt investigate, printre altele, presupuse intervenții pentru schimbarea conducerii DSVSA Vaslui. Ilie Bolojan este cel mai influent martor audiat în acest dosar. Există acuzații privind sume importante de bani care ar fi fost oferite unor intermediari pentru facilitarea accesului lui Fănel Bogos la Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a venit la sediul DNA Iași însoțit de o gardă de corp. În zonă au fost mobilizați și jandarmi, care asigură ordinea în apropierea instituției. În fața sediului DNA Iași s-au adunat numeroși jurnaliști, iar zona este atent supravegheată de forțele de ordine. La fața locului sunt prezenți și câțiva protestatari. Audierea lui Ilie Bolojan este una dintre cele mai importante etape ale anchetei desfășurate de procurorii DNA Iași în dosarul „Vanbet”, după ce în ultimele săptămâni mai multe persoane au fost chemate la audieri. Rămâne de văzut ce le va declara premierul procurorilor și dacă, la ieșirea de la DNA, acesta va oferi explicații cu privire la întâlnirea avută cu Fănel Bogos și la informațiile solicitate de anchetatori. Citește și: Fănel Bogos a ieșit de la audierea de la DNA Iași. Controlul judiciar a fost prelungit
O nouă amânare în dosarul lui Costel Alexe! Se încearcă tergiversarea pentru a scăpa de pedeapsă!

Dosarul de pe rolul Judecătoriei Iași, în care este inculpat Costel Alexe, a cunoscut o lungă serie de amânări. Acest lucru îl duce tot mai aproape de prescripția răspunderii penale. Obiectul dosarului privește săvârșirea infracțiunilor de corupție, în care este implicat și prietenul său, Vlad Babă. Dosarul lui Costel Alexe, prins în labirintul amânărilor! Dosarul în care este judecat Costel Alexe continuă să se prelungească la Tribunalul Iași. La 1 octombrie 2026, instanța a dispus cea de-a doua amânare a pronunțării, după ce cauza a trecut deja prin 20 de termene de judecată și amânări. Procesul, început pe rolul Tribunalului Iași în mai 2024, intră astfel într-o nouă etapă de așteptare, fără ca publicul să primească încă un răspuns asupra acuzațiilor analizate de instanță. Costel Alexe nu este un simplu funcționar sau un fost demnitar fără responsabilități actuale. El ocupă funcția de președinte al Consiliului Județean Iași, poziție din care conduce una dintre cele mai importante instituții administrative ale județului. Tocmai această poziție publică face ca evoluția dosarului să prezinte un interes deosebit pentru comunitatea ieșeană. Din acest motiv, există suspiciuni că funcția sa îl ajută să scape de răspunderea penală. De la momentul în care cauza a ajuns pe rolul Tribunalului Iași în mai 2024, au trecut aproximativ doi ani și jumătate. În acest interval, dosarul a cunoscut numeroase termene și amânări, numărul acestora ajungând la nu mai puțin de 20. La 14 septembrie 2026 a avut loc o nouă amânare, iar acum, la 1 octombrie, instanța a dispus din nou amânarea pronunțării. Pentru ce este judecat președintele CJ În dosarul Școlii Populare de Arte, Alexe a fost trimis în judecată împreună cu Radu-Gabriel Apetrei și Vlad-Corneliu Babă. Din rechizitoriu reiese că, în noiembrie 2020, Alexe, în calitate de președinte al Consiliului Județean Iași, ar fi dispus detașarea lui Babă, atunci consilier în cadrul cabinetului său, în funcția de manager interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici”, deși acesta nu ar fi îndeplinit condițiile legale. Mai mult, procurorii susțin că Alexe ar fi inițiat și elaborat un proiect de hotărâre prin care ar fi fost schimbate condițiile de participare la concurs și componența comisiei, astfel încât Babă să poată participa și să obțină ulterior postul de manager. Potrivit informațiilor din dosar, Babă a câștigat concursul, iar la 10 septembrie 2021 Alexe ar fi emis dispoziția prin care acesta era numit manager pentru cinci ani. Procurorii au calculat un prejudiciu de 143.587 de lei, reprezentând remunerațiile primite de Babă în perioada managementului interimar, precum și vătămarea intereselor celor două instituții. Apetrei este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, procurorii susținând că acesta ar fi întocmit documentațiile pentru detașarea și prelungirea detașării lui Babă, precum și documentele aferente proiectului de hotărâre. Vlad Babă este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dar și de infracțiuni legate de folosirea unor informații nedestinate publicității, fals și uz de fals. Dosarul de corupție în care Costel Alexe este inculpat a cunoscut, joi, 1 octombrie 2026, a doua amânare a pronunțării.