Tichete sociale pentru pensionarii cu venituri mici. distribuția continuă din 14 aprilie 2026

tichete-sociale-pentru-pensionarii-cu-venituri-mici.-distributia-continua-din-14-aprilie-2026

Începând de marți, 14 aprilie 2026, Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială, reia distribuirea ajutoarelor sub formă de tichete valorice sociale pentru pensionarii de drept și cei cu pensii de invaliditate care au venituri din pensii de până la 1.800 de lei inclusiv. Valoarea unui carnet de tichete este de 100 de lei, fiind compus din 10 tichete a câte 10 lei fiecare. Distribuirea tichetelor se realizează la sediul Direcției de Asistență Socială, situat pe șoseaua Națională nr. 43, de luni până vineri, între orele 08:30 și 15:30. Programul de acordare se va derula până la data de 30 iunie 2026. Pentru a beneficia de tichete, pensionarii trebuie să depună o cerere și să prezinte buletinul sau cartea de identitate, cuponul de pensie din luna curentă sau precedentă în original, iar veniturile totale din pensii să nu depășească 1.800 de lei. Campania vizează 11.839 de pensionari din municipiul Iași, iar până în prezent au fost deja distribuite 4.004 carnete cu tichete valorice. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Programul magazinelor de Paște în 2026! Zilele în care supermarketurile sunt închise

programul-magazinelor-de-paste-in-2026!-zilele-in-care-supermarketurile-sunt-inchise

Programul magazinelor de Paște în 2026 este adaptat pentru această perioadă a sărbătorilor. Marile lanțuri comerciale din Iași au ajustat programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale. Majoritatea magazinelor din Iași vor fi închise duminică, 12 aprilie 2026, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni. Programul magazinelor de Paște în 2026 s-a modificat în această perioadă Cei care vor să facă cumpărăturile pe ultima sută de metri trebuie să știe că sâmbătă, 11 aprilie, Carrefour va avea un program redus, cu închidere la ora 19:00. În prima zi de Paște, duminică, 12 aprilie 2026, toate unitățile vor fi închise. Activitatea va fi reluată luni, 13 aprilie, când magazinele vor funcționa în intervalul 07:00-22:00, revenind ulterior la programul obișnuit. În ceea ce privește programul Lidl de Paște, acesta este următorul: sâmbătă, 11 aprilie 2026, unitățile vor avea program redus, fiind deschise între 07:00 și 18:00. În zilele de duminică, 12 aprilie, și luni, 13 aprilie 2026, toate magazinele Lidl din România vor fi închise. Activitatea din aceste magazine va fi reluată începând de marți, 14 aprilie 2026, când rețeaua va reveni la programul obișnuit de funcționare. În ceea ce privește rețeaua de supermarketuri Kaufland, magazinele vor funcționa după un program adaptat în perioada sărbătorilor pascale. Sâmbătă, 11 aprilie, magazinele Kaufland din Iași vor funcționa în intervalul 07:00-18:00. În prima zi de Paște, duminică, 12 aprilie 2026, toate magazinele Kaufland din România vor fi închise. Activitatea va fi reluată luni, 13 aprilie, cu un program redus, între orele 09:00 și 18:00. Un nou hipermarket Kaufland va fi deschis la Iași. Supermarketurile din Iași vor fi închise în prima zi de Paște 2026 În ceea ce privește programul Mega Image de Paște, în acest an, magazinele vor funcționa conform orarului standard. Sâmbătă, 11 aprilie, unitățile comerciale vor avea program redus, urmând să se închidă la ora 19:00. În prima zi de Paște, duminică, 12 aprilie 2026, toate magazinele Mega Image vor fi închise. Activitatea va fi reluată luni, 13 aprilie, într-un interval redus, între orele 09:00 și 19:00. Începând de marți, 14 aprilie, magazinele vor reveni la programul normal de funcționare. Magazinul Auchan din Iași va fi deschis sâmbătă, 11 aprilie, până la ora 18:00. În prima zi de Paște, duminică, 12 aprilie 2026, unitatea va fi închisă. Luni, 13 aprilie, magazinul Auchan își va deschide porțile cu un program normal. Programul magazinelor Penny este următorul: sâmbătă, 11 aprilie, programul va fi redus, magazinele urmând să funcționeze în intervalul 07:00-18:00. În prima zi de Paște, duminică, 12 aprilie 2026, toate magazinele Penny din România vor fi închise. Începând de marți, 14 aprilie 2026, unitățile vor reveni la programul normal de funcționare. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Iași a amendat supermarketurile cu 430 de amenzi, în valoare de 3,6 milioane de lei, în anul 2025. Pe de altă parte, programul magazinelor de Paște în 2026 este adaptat pentru această perioadă a sărbătorilor. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

De ce este frig, tot timpul, în Noaptea de Înviere

de-ce-este-frig,-tot-timpul,-in-noaptea-de-inviere

Frigul din Noaptea de Înviere, perceput adesea ca o „răcire a vremii” în perioada sărbătorilor pascale, este un fenomen meteorologic comun în emisfera nordică, inclusiv în țara noastră, cauzat de tranziția sezonieră. Paștele cade, în general, în lunile aprilie sau mai, exact în perioada de tranziție între iarnă și vară, caracterizată prin instabilitate atmosferică, schimbări bruște de temperatură și o circulație a aerului rece dinspre regiunile polare. FOTO – Caracter ilustrativ În acest interval de timp, masele de aer rece din nord pot coborî rapid spre latitudinile noastre și, astfel, pot provoca scăderi de temperatură chiar și după mai multe zile calde. Vremea capricioasă reprezintă o caracteristică a primăverii, cu alternanțe frecvente între zile însorite și zile reci sau ploioase, fapt ce accentuează senzația de frig. Așadar, frigul din perioada Paște nu este un fenomen meteo neobișnuit, ci o manifestare a instabilității climatice specifice primăverii. Paștele nu este întotdeauna friguros, însă percepția noastră este influențată de faptul că data sărbătorii se schimbă anual. Paștele este o sărbătoare mobilă, calculată în funcție de prima lună plină de după echinocțiul de primăvară, și astfel poate cădea oricând între 22 martie și 8 mai. Astfel, când Paștele este la început de aprilie, probabilitatea de a prinde mase de aer polar este mult mai mare decât dacă ar fi în luna mai. Primăvara este un anotimp caracterizat de o luptă între masele de aer, astfel că aerul cald începe să urce dinspre sud (Africa/Mediterană), iar cel rece persistă încă la latitudini nordice și poate coborî brusc. Tocmai această tranziție generează ploi, vânt puternic și scăderi bruște de temperatură, fenomen care mai este cunoscut și sub numele de… „capriciile primăverii”. Și mai este un aspect: Slujba de Înviere are loc noaptea, când temperaturile sunt oricum la pragul minim al zilei și, astfel, stând afară mai multe ore, senzația de frig se intensifică. Cum va fi vremea, în Noaptea de Înviere din 2026 În noaptea de Înviere, temperaturile vor fi mai scăzute decât în mod normal pentru această perioadă, iar cerul va fi în mare parte noros. În unele zone sunt posibile și ploi slabe, însoțite de vânt moderat, ceea ce va accentua senzația de frig. Astfel, cei care vor participa la slujba de Înviere ar trebui să se pregătească pentru o noapte răcoroasă și, pe alocuri, umedă, fiind recomandat să se îmbrace mai gros. În Capitală, pe timpul nopții, termometrele vor arăta 4-5 grade Celsius, iar ziua vor fi între 10 și 13 grade. În întreaga țară, temperaturile vor varia între 5 și 14 grade, în prima zi de Paște. Autorul recomandă: Viscol și -5 grade Celsius în România, de Paște. Pe ce dată scăpăm de iarnă Ninge în zonele montane din Suceava și alte două județe. Drumarii intervin cu mai multe utilaje pe șoselele acoperite de zăpadă  Ninge de Paște în România. Meteorologii Accuweather anunță viscol și strat de 10 cm de zăpadă

Integrity a aterizat cu succes în Oceanul Pacific. NASA: Amerizare direct la țintă

integrity-a-aterizat-cu-succes-in-oceanul-pacific.-nasa:-amerizare-direct-la-tinta

După ce a străbătut atmosfera terestră, capsula Orion a aterizat în siguranță în Oceanul Pacific, în largul coastei orașului San Diego, potrivit Sky News.  NASA se aștepta ca Orion să atingă viteze de până la 38.365 km/h la reintrarea în atmosfera Pământului. Capsula a lansat aproape o duzină de parașute pentru a-și ușura coborârea, încetinind în siguranță nava spațială de 21.000 de livre de la viteze mari la aproximativ 32.187 de km/h pentru aterizare. După aterizare, cei patru astronauți din capsulă au așteptat intervenția navelor de recuperare din Oceanul Pacific, dar și stabilirea comunicării prin satelit cu NASA. NASA a oferit câteva cuvinte de laudă Agenția spațială a SUA a numit aterizarea capsulei drept: „Amerizare perfectă, chiar în centrul țintei” (n.r. trad – perfect bullseye splashdown). Comandantul Reid Wiseman a comunicat, de asemenea, centrului de control al misiunii că toți cei patru membri ai echipajului se află într-o stare excelentă după întoarcerea pe Pământ. După ce au rezolvat câteva probleme legate de telefonul prin satelit, controlorii misiunii au dat undă verde pentru oprirea capsulei Orion. Echipele de recuperare din zona locului de amerizare s-au asigurat că zona a fost liberă de resturi, înainte de a începe pregătirile pentru deschiderea trapei și recuperarea celor patru astronauți din interior. În jurul orei 4:24, platforma gonflabilă numită „verandă”, a fost conectată la „gulerul gonflabil de stabilizare”, instalat în jurul capsulei Orion. În acest timp, elicopterele așteptau în proximitatea capsulei, la o înălțime de 12, 19 metri. Când astronauții au ieșit din capsula Orion, aceștia au pășit, pe rând, pe o platformă gonflabilă numită „verandă”. Aceasta a fost desfășurată în fața capsulei și a avut rolul de a-i ajuta pe astronauți să își să-și recâștige echilibrul pe mare și să se obișnuiască din nou cu forța gravitațională a Pământului. Astronauții au ieșit afară din capsulă, pentru prima dată în peste 9 zile ale misiunii lor în spațiu În jurul orei 4:35, cei patru astronauți au ieșit în siguranță pe „verandă”. Christina Koch a fost prima, urmată de Victor Glover și apoi de Jeremy Hansen, ultimul dintre ei fiind comandantul Reid Wiseman. Scafandrii Marinei și personalul medical au avut ocazia să examineze echipajul înainte ca aceștia să fie ridicați, unul câte unul, în elicoptere. După ce aceștia au ajuns pe verandă, ea a fost repoziționată la aproximativ 91 de metri de capsulă, astfel încât membrii echipajului să poată fi ridicați, individual, în siguranță în elicoptere și transportați la USS John P. Murtha, nava Marinei SUA care a așteptat în apropiere, potrivit NBC News.  În jurul orei 5:00, aceștia elicopterele în care se aflau cei patru astronauți au ajuns succes pe nava USS John P. Murtha, acolo unde aceștia s-au reîntâlnit, s-au îmbrățișat, iar apoi s-au îndreptat, pe rând, spre echipajele medicale pentru a fi supuși evaluării. Administratorul NASA, Jared Isaacman, a fost prezent pe puntea de zbor și a salutat pe fiecare astronaut în parte. Echipajele vor lucra în următoarele cinci-șase ore pentru a scoate din apă capsula Orion, astfel încât NASA să poată efectua o evaluare completă a navei spațiale și a scutului său termic. Sărbătoare la Centrul de Control În tot acest timp, la Centrul de Control al misiunii toți controlorii de zbor implicați în misiunea Artemis II s-au reunit pentru a sărbători întoarcerea cu succes a celor patru astronauți. „Aceasta amintește de scena de după ultima misiune a navetei spațiale STS-135”, a declarat comentatorul NASA Rob Navias. „Totuși, aceea a fost sfârșitul unui program. Aceasta este doar începutul unui program”. NASA: „Un cadou pentru lume” Amit Kshatriya, administratorul adjunct al NASA, a declarat că misiunea Artemis II a reprezentat un „pas important” către o aselenizare în următorii ani. „Cred că drumul către suprafața Lunii este acum deschis”, a spus el. „Acesta a fost un test incredibil pentru o mașinărie incredibilă.” El a comentat, de asemenea, asupra semnificației culturale a misiunii și asupra impactului său global. „Cred că acesta a fost un cadou pentru lume”, a spus el. Capsula trebuie recuperată din largul oceanului Lili Villarreal, directoarea operațiunilor de aterizare și recuperare ale misiunii Artemis II a precizat că Orion trebuie recuperată din larg, dar a precizat că se simte entuziasmată și ușurată de succesul misiunii, dar și de faptul că cei patru astronauți sunt bine. „Mai trebuie să aducem capsula pe puntea de acces a navei, dar faptul că echipajul se află acum aici, pe navă și în infirmerie, reprezintă o etapă importantă. Știi, echipa noastră s-a pregătit și a muncit din greu, iar eu sunt foarte mândru de fiecare dintre ei. Totul a decurs foarte bine, exact cum era planificat. (…) Nu aș fi reușit fără echipa mea și, bineînțeles, fără sprijinul deplin al armatei americane. O să fie multe felicitări când vom recupera capsula, și sunt foarte bucuroasă că echipajul se simte bine”, a declarat Lili Villarreal. Aceasta a precizat că astronauții erau deja ridicați de pe scaune când au așteptat ca echipajele de recuperare să deschidă trapa. „Când am deschis trapa, ei erau deja ridicați de pe scaune, se distrau de minune, așteptând să deschidem trapa. Am deschis trapa și, bineînțeles, am efectuat prima evaluare medicală, iar toți se simțeau foarte bine. Și se distrau de minune cu echipa medicală care se afla în interiorul capsulei. Cred că toți își făceau selfie-uri cu telefoanele pe care le aveau, probabil vorbind despre ceea ce au văzut. Și erau zâmbete peste tot”, a declarat Lili Virrael. Aterizarea capsulei Orion în Oceanul Pacific pune capăt misiunii Artemis II de survol în partea îndepărtată a Lunii, începută în 1 aprilie, în cadrul căreia, cei patru astronauți, Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen, au avut prilejul de a fi primii oameni care – în peste jumătate de secol de la ultima misiune Apollo – explorează spațiul îndepărtat. Cei patru au parcurs 406.771 de kilometri de la Pământ în cadrul misiunii Artemis II, mai departe decât oricine în istorie.

Ieșean judecat pentru tentativă de omor! Totul a pornit de la un băț: Înjurau și mă amenințau cu moartea!

iesean-judecat-pentru-tentativa-de-omor!-totul-a-pornit-de-la-un-bat:-injurau-si-ma-amenintau-cu-moartea!

Un ieșean este judecat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, după ce ar fi lovit cu un băț victima! Cauza se află pe rolul Tribunalului Iași, unde inculpatul a dorit să declare cum a început situația conflictuală. Acesta susține că victima i-ar fi provocat o stare de temere, înainte de atac. Ieșean judecat pentru tentativă de omor pentru că a lovit cu un băț! Un bărbat în vârstă de 32 de ani, Ionuț Brezuleanu, a fost trimis în judecată sub acuzația de tentativă de omor în urma unui conflict violent petrecut în anul 2022. La termenul din 8 aprilie 2026, desfășurat la Tribunalul Iași, inculpatul a ales să dea declarații în fața judecătorilor, oferind propria versiune asupra incidentului. Cazul a atras atenția prin natura conflictului, dar și prin contextul tensionat dintre părți, care pare să fi degenerat, în timp, într-o serie de altercații și amenințări reciproce. În fața judecătorilor, Ionuț Brezuleanu a relatat în detaliu circumstanțele în care a avut loc incidentul. „Pe data de 24.04.2022, eram cu oile la stâna mea, în comuna Lungani, la o distanță de aproximativ 7-8 metri de drum. La un moment dat, s-a oprit o căruță lângă mine, eu fiind jos. Luat prin surprindere, când am încercat să mă ridic, Andrei Hrișcă se afla în dreptul meu și încerca să mă lovească. M-a lovit cu pumnul, ușor, în zona feței, iar eu am făcut 2-3 pași înapoi. În spatele lui se aflau încă trei bărbați”, a spus inculpatul în fața instanței de judecată. Inculpatul ar fi lovit victima deoarece el fusese lovit prima dată Inculpatul a continuat declarația, susținând că a ripostat după ce a fost lovit în prealabil. „În timp ce Hrișcă a încercat să mă lovească din nou, l-am lovit și eu cu un băț în zona capului. L-am lovit o singură dată, după care am aruncat bățul și am fugit câțiva metri. Hrișcă s-a ridicat și a plecat către căruță. În timp ce mă deplasam, doi dintre ceilalți bărbați au luat bățul și au venit după mine, înjurându-mă și amenințându-mă că mă omoară. Hrișcă s-a întors de la căruță și s-a îndreptat spre mine, spunându-le să pună mâna pe mine. Am fugit către o altă stână, iar în timp ce fugeam, am sunat la poliție. Din urmă eram amenințat că voi fi omorât. Am mai sunat încă o dată la poliție, iar operatorul mi-a spus că un echipaj va ajunge în aproximativ zece minute. Când am auzit gălăgie, am ieșit afară, iar poliția ajunsese, așa că am dat declarații polițiștilor, iar aceștia mi-au spus că, în momentul în care s-au apropiat de căruță, băieții au fugit. Ulterior, am plecat acasă”, a continuat inculpatul. Între cei doi există un conflict anterior Inculpatul a continuat să declare că nu erau la primul conflict, între părțile din proces existând o situație conflictuală veche. „Anterior a mai existat un conflict între noi. Andrei Hrișcă și încă doi bărbați au pătruns în curtea locuinței mele, deoarece oile mele nu erau toate în curte, iar ei se grăbeau, oile fiind pe șosea. Andrei a coborât din mașină și m-a luat la bătaie împreună cu ceilalți. Concret, conflictul a pornit de la faptul că Andrei a coborât din căruță pentru a mă lovi, fără să fi existat anterior un schimb de cuvinte”, a încheiat inculpatul. În urma întrebărilor adresate de avocatul victimei, au ieșit la iveală și alte aspecte relevante pentru anchetă. Potrivit celor discutate în sala de judecată, înainte de izbucnirea conflictului, bărbații implicați i-ar fi oferit inculpatului o bere. Acesta ar fi refuzat, invocând tensiunile existente între el și grupul respectiv. De asemenea, Ionuț Brezuleanu a declarat că nu a depus plângere după incidentele anterioare, motivând că se temea de consecințe. Potrivit spuselor sale, persoanele implicate ar fi avut un comportament agresiv constant, iar escaladarea situației l-ar fi pus în pericol. Mai mult, inculpatul a susținut că ar fi primit în repetate rânduri amenințări, inclusiv din partea tatălui presupusei victime. Acesta ar fi fost contactat telefonic în mod frecvent, în special seara, fiind intimidat și avertizat. Un ieșean este judecat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, după ce ar fi lovit cu un băț victima! Inculpatul a declarat că situația conflictuală cu victima ar avea rădăcini mai vechi. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Ne rărim. Câți români au plecat din țară de la Revoluție

ne-rarim.-cati-romani-au-plecat-din-tara-de-la-revolutie

Vreo 4 milioane de români ar fi plecat din țară după Revoluție. Datele sunt aproximative. Pe de o parte este migrația, pe de altă parte este vorba de raportul natalitate/mortalitate. În exil, români procrează mai eficient, pe principiul, ai mâncare, faci copii. „Ubi bene, ibi patria”. Sunt orașe din Europa în care  trăiesc mai mulți români  decât la Mizil. Populația României s-a redus cu peste 4,16 milioane de persoane, în 35 de ani, marjă în care migrația externă a avut o contribuție de 63%, iar sporul natural negativ de 37%, reiese dintr-o analiză de specialitate, publicată în februarie, de către președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei. România se numără printre țările cu cel mai accentuat declin demografic din lume în ultimii 25 de ani. Populația a scăzut cu 16,1% din 2000 până în 2025, ceea ce plasează țara pe locul 176 din 183 la nivel global, potrivit datelor FMI, preia ProTV Europa de Est, contracție demografică Tendința reflectă un fenomen mai ampl la nivelul Europei de Est, unde cele mai abrupte scăderi de populație sunt concentrate. Ucraina înregistrează cel mai sever declin (-32,5%), urmată de Bulgaria (-23,2%), Letonia (-21,6%), Lituania (-17,5%) și Republica Moldova (-18,8%). În acest context regional, România se înscrie în același tipar de contracție demografică, notează Visual Capitalist. Nu este luată în calcul Rusia. Datele arată că, în ultimele două decenii și jumătate, evoluția populației la nivel global s-a împărțit în două direcții distincte: pe de o parte, state cu creșteri accelerate, pe de altă parte, țări aflate în declin constant. Aproape una din șapte țări a pierdut populație în această perioadă. Zona arabă și Africa subsahariană își refac șeptelul La polul opus, cele mai rapide creșteri sunt concentrate într-un număr restrâns de state, în special din zona Golfului și din Africa subsahariană. Qatar conduce detașat clasamentul, cu o creștere de peste 400% a populației față de anul 2000. Alte state din Golf au înregistrat, de asemenea, avansuri semnificative: Emiratele Arabe Unite (+249,7%), Bahrain (+153,9%), Kuweit (+139,1%), Oman (+129,1%) și Arabia Saudită (+98,5%). În afara acestei regiuni, mai multe state africane au consemnat creșteri puternice, între care Guineea Ecuatorială (+166,6%), Niger (+157,0%), Angola (+139,7%) și Ciad (+126,9%). SUA, India și China pe trend crescător-moderat În cazul marilor economii ale lumii, creșterea populației a fost mai moderată. India a înregistrat un avans de 38,4%, Statele Unite de 21%, China de 10,9%, iar Brazilia de 22,1%. Canada și Australia au avut ritmuri mai ridicate, de 35,6%, respectiv 44,9%. Per ansamblu, harta evoluției populației între 2000 și 2025 evidențiază un contrast puternic: expansiune accelerată în statele cu migrație intensă sau demografie tânără și declin susținut în Europa de Est, regiune din care face parte și România. Europa, în mare mișcare Populația României s-a redus cu peste 4,16 milioane de persoane, în 35 de ani, marjă în care migrația externă a avut o contribuție de 63%, iar sporul natural negativ de 37%, reiese dintr-o analiză de specialitate, publicată în februarie, de către președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei. Potrivit sursei citate, în prezent, populația Uniunii Europene (UE) include aproximativ 43 de milioane de persoane care trăiesc într-o altă țară decât cea de domiciliu, fie aceasta din UE sau din afara spațiului comunitar, după cum relevă datele Eurostat din 2025. „Acest număr reprezintă circa 10% din populația rezidentă a Uniunii Europene. Dintre cele 43 de milioane de persoane, 32,6% (aproximativ 14 milioane) au domiciliul într-un alt stat membru al UE, în timp ce 67,4% (circa 29 de milioane) provin din țări din afara Uniunii. La polul opus se situează statele cu ponderi reduse ale acestei categorii de populație, printre care se numără România, alături de Polonia și Slovacia, fiecare înregistrând valori de aproximativ 1%. Este de remarcat faptul că atât România, cât și Polonia se numără printre țările cu unele dintre cele mai ridicate fluxuri anuale de migrație externă, precum și cu stocuri importante de emigranți la nivel european”, precizează Andrei. În ceea ce privește România, datele centralizate de INS arată că, în perioada 1990 – 2024, peste 808.000 de persoane au emigrat definitiv din țară, în timp ce 646.000 de persoane și-au stabilit domiciliul în România. Recomandarea autorului: Diaspora nu mai face bani ca înainte. Cât timp durează acum să poți să îți permiți o casă în România

Instanța a interzis o demonstrație pro-palestiniană la memorialul lagărului de concentrare Buchenwald

instanta-a-interzis-o-demonstratie-pro-palestiniana-la-memorialul-lagarului-de-concentrare-buchenwald

Judecătorii unui tribunal din Weimar au decis că demonstrația era susceptibilă să „submineze demnitatea victimelor” regimului nazist care au suferit în lagăr, potrivit unui comunicat, potrivit Le Figaro. Prin urmare, instanța a confirmat decizia anterioară a autorităților de a interzice adunarea și de a-i muta pe protestatari într-o piață a orașului, conform unei hotărâri consultate de AFP vineri. Mitingul, organizat de asociația „Keffiehs in Buchenwald”, a stârnit controverse considerabile în Germania, mai multe personalități politice considerându-l nepotrivit. Duminică, activiștii pro-palestinieni intenționează să aducă un omagiu „victimelor genocidului și fascismului” și să lupte „împotriva tuturor genocidelor, în special a celui care are loc în prezent în Palestina”. Memorialul lagărului de concentrare Buchenwald este situat pe un deal la periferia orașului Weimar, în Turingia. Aproximativ 56.000 de oameni și-au pierdut viața la Buchenwald, iar aproximativ 340.000 de prizonieri, inclusiv evrei, romi, homosexuali și prizonieri de război sovietici, au trecut prin lagăr și sublagărul său, Mittelbau-Dora.

Incendiu în județul Iași! O casă a fost cuprinsă de flăcări

incendiu-in-judetul-iasi!-o-casa-a-fost-cuprinsa-de-flacari

Misiune în dinamică – incendiu locuință, sat Mânzătești, com. Ungheni La locul solicitării se deplasează forțe din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), 1 autospecială de serviciu (AServ) și 1 echipaj de prim ajutor calificat (EPA), încadrate cu 14 pompieri militari. Incendiul se manifestă la o casă de locuit, existând posibilitatea de propagare la construcțiile învecinate. Se va acționa pentru •localizarea și lichidarea incendiului; •protecția locuințelor din proximitate; •evacuarea bunurilor și, după caz, a persoanelor surprinse; •identificarea eventualelor victime. Misiunea este în dinamică. Recomandări pentru populație: •evitați zona pentru a permite accesul forțelor de intervenție; •nu blocați căile de acces; •respectați indicațiile autorităților. Update incendiu locuință – sat Mânzătești, com. Ungheni Echipajele de intervenție au ajuns la locul solicitării. Incendiul se manifestă la o casă de locuit (P+M), pe o suprafață de aproximativ 150 mp. Nu sunt raportate victime. Se acționează pentru localizarea și limitarea propagării incendiului. Misiunea este în dinamică. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lari Brînzan, fiul primului miltar român căzut la datorie după 1990, și-a comemorat tatăl în Bosnia

lari-brinzan,-fiul-primului-miltar-roman-cazut-la-datorie-dupa-1990,-si-a-comemorat-tatal-in-bosnia

Lari Brînzan avea doar 5 luni când tatăl său, sublocotenent al Armatei Române, a murit în misiune, departe de familie. A fost primul militar român căzut în afara țării după 1990. Apucase să își vadă copilul de 5 luni o singură dată, reamintește MApN. Acum, fiul și-a comemorat tatăl pe același front. Azi am mers în vizită la militarii români aflați de Paști departe de casă. Am mers la cei 250 de militari ai noștri din teatrul de operații din Bosnia și Herțegovina, postează Radu Miruță. Pe urmele tatălui Lari Brînzan nu și-a cunoscut niciodată tatăl. Acum îi calcă pe urme, culmea pe același front care pare să nu se închidă niciodată, Yugoslavia. Auzisem în minister povestea morții în misiunea din Bosnia a sublocotenentului Brînzan, pe care copilul nu a apucat practic să îl cunoască. Am întrebat detalii și am aflat că, în ciuda sorții, copilul, care avea atunci doar 5 luni, a urmat cariera tatălui, iar acum e brav militar al Armatei Române L-am identificat, l-am sunat, l-am invitat să facă parte din delegație și am mers în afara bazei militare, până la troița ridicată în munții Bosniei, la locul nefericitului eveniment, postează Miruță. În poiana lui Brînzan Ministrul Miruță și Lari au ajuns la troița primului român ucis pentru o cauză străină. Am fost acolo unde s-a întâmplat totul, am depus o coroană și, pentru câteva clipe, liniștea a spus mai mult decât orice cuvânt. Nu știu cum se simte să vezi, după ani, locul în care ți-ai pierdut tatăl. Dar știu că, pentru mine, a fost un moment de recunoștință profundă. Pentru un om care a dat totul pentru tricolor. Apoi am mers în Camp Butmir, la militarii noștri aflați în misiunea EUFOR ALTHEA. Departe de casă, departe de familie, departe de masa de Paște. Mulți dintre ei foarte tineri. Ar fi putut alege alt drum. Au ales însă să își servească țara. Și să dea un sens mai mare propriei vieți. Am simțit mândrie când comandanții aliați, generalul Maurizio Fronda, comandantul EUFOR, și generalul Matthew Valas, comandantul NATO Headquarters Sarajevo (NHQ Sa), au vorbit despre militarii români cu respect real. Au făcut misiuni alături de ei, pe mai multe continente, și știu exact ce înseamnă profesionalismul și seriozitatea lor. Adevărul este simplu: România este respectată pentru ceea ce fac acești oameni. Pentru sacrificiul lor. Pentru modul în care își duc misiunea până la capăt, încheie postarea ministrul Apărării. Recomandarea autorului: Ministrul Radu Miruţă vrea să-i convingă pe americani că România le poate fabrica armele, iar ei ne pot moderniza armata

Premierul britanic, Keir Starmer, spune că rămânerea în NATO este în interesul superior al SUA

premierul-britanic,-keir-starmer,-spune-ca-ramanerea-in-nato-este-in-interesul-superior-al-sua

Priemierul britanic, vorbind la sfârșitul unei vizite cu mai multe escale în Golf pentru a discuta despre armistițiul provizoriu și opțiunile pentru redeschiderea completă a strâmtorii Ormuz, vitală din punct de vedere comercial, a respins amenințările lui Donald Trump de a părăsi alianța de apărare, potrivit The Guardian. Președintele SUA a criticat în repetate rânduri membrii europeni ai NATO, care în mare parte nu au fost de acord cu atacurile asupra Iranului, pentru că nu au participat mai mult la atacuri. El a inclus o amenințare cu retragerea completă a Washingtonului din alianță. Starmer, vorbind în Qatar la sfârșitul unei călătorii în timpul căreia s-a întâlnit și cu lideri din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahrain, a fost de acord cu apelurile lui Trump ca membrii europeni ai NATO să cheltuiască mai mult pentru apărare, insistând în același timp că este în interesul SUA să rămână în alianță. „Suntem susținători foarte puternici ai NATO și argumentez de ceva vreme că trebuie să facem mai mult”, a spus el. „Este cea mai eficientă alianță militară pe care a cunoscut-o vreodată lumea.” „Trebuie noi, europenii, să facem mai mult? Da. Am susținut acest argument timp de aproape doi ani, în fața partenerilor noștri europeni la fel de mult ca oricui altcuiva. Continuăm să susținem acest argument și îl vom susține.” Premierul pledează pentru coordonare în cadrul NATO El a adăugat: „Este în interesul Americii; este în interesul Europei. NATO este o alianță defensivă, care timp de decenii ne-a ținut mult mai în siguranță decât am fi fost altfel.” „Cred că acesta va fi un element european mai puternic pentru NATO? Da, și cred că ar trebui să intervenim în acest spațiu. Deja facem asta, motiv pentru care ne coordonăm strategic cu partenerii noștri din NATO.” Starmer și Trump au vorbit joi seară. Într-o discuție cu știri la Doha, Starmer a declarat că o mare parte din timpul apelului a fost dedicată discuțiilor despre cum să se asigure că navele pot trece în siguranță prin strâmtoarea Hormuz, o rută cheie de transport pentru petrol și gaze, precum și alte mărfuri, pe care Iranul a blocat-o practic după atacurile SUA și Israelului.