Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 36 | Bilanț OMS: Peste 3.300 de morți la începutul războiului / Trump a dat Iranului un ultimatum de 48 de ore / O rachetă lansată de Iran lovește centrul Israelului

Trump dă Iranului un ultimatum: „48 de ore până când iadul se va dezlănțui asupra lor” Președintele SUA, Donald Trump, a avertizat sâmbătă Iranul că are la dispoziție 48 de ore pentru a ajunge la un acord și pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz. Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Trump a afirmat că oferise anterior Teheranului un termen-limită pentru „a încheia un acord” sau pentru a redeschide această rută strategică, subliniind că timpul este pe cale să expire. Ministerul Energiei din Kuweit anunță că rețelele de alimentare cu apă și energie electrică rămân funcționale, în ciuda atacului iranian de vineri Ministerul Energiei Electrice, Apei și Energiilor Regenerabile din Kuweit a confirmat că rețelele de energie electrică și de alimentare cu apă ale țării rămân stabile și sunt pe deplin sub control, în ciuda atacurilor recente legate de conflictul cu Iranul, potrivit agenției de știri de stat Kuwait News Agency (KUNA). Într-o declarație difuzată de KUNA, purtătoarea de cuvânt a ministerului, inginerul Fatima Hayat, a declarat că un atac iranian asupra uneia dintre centralele electrice și stațiilor de desalinizare a apei din Kuweit a provocat, vineri, pagube materiale unor părți ale instalației, dar echipele tehnice și de urgență au fost mobilizate imediat în conformitate cu planurile de urgență pentru a securiza amplasamentul și a menține operațiunile. În ciuda pagubelor, infrastructura națională a continuat să funcționeze normal, iar autoritățile au subliniat că serviciile esențiale sunt furnizate fără întreruperi. Un punct de trecere al frontierei dintre Iran și Irak, închis temporar, în urma unor atacuri Irakul a închis un punct de trecere a frontierei cu Iranul după ce, în urma unor atacuri aeriene, un cetățean irakian a fost ucis pe teritoriul iranian, potrivit Sky News. Punctul de trecere Shalamcheh reprezintă o rută vitală de aprovizionare pentru importurile de produse alimentare din Iran în Irak, iar orice întrerupere prelungită ar putea afecta rapid aprovizionarea piețelor locale. Alți cinci cetățeni irakieni au fost răniți grav în urma atacurilor, care au lovit o zonă de primire a pasagerilor de pe partea iraniană a punctului de trecere. OMS: Peste 3.300 de morți și 4,3 milioane de persoane strămutate în primele săptămâni ale conflictului Directorul regional din Mediterana de Est a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, impactul războiului din Orientul Mijlociu. Acesta a descris conflictul ca fiind una dintre cele mai „grave crize” din ultimele decenii. Potrivit oficialului, până în prezent peste 3.000 de civili au murit în urma atacurilor din Orientul Mijlociu. Alți peste 30.000 au fost răniți, iar peste 4,3 milioane de cetățeni au fost strămutați. Până în prezent, 116 unități medicale din regiune au fost lovite în atacurile aeriene. Reprezentantul OMS a subliniat, în cadrul conferinței de presă, că există o nevoie urgentă de ajutor umanitar, dar și necesități medicale urgente, informează Gulf News. În timp ce sirenele au răsunat din nou în mare parte din Israel, sâmbătă după-amiază, serviciile de pompieri și salvare ale țării, au anunțat că echipele de salvatori interveneau în mai multe orașe din zona centrală a Israelului: Ramat Gan, Givataim, Bnei Brak și Petah Tikvah. Serviciul de salvare israelian, Magen David Adom, a anunțat că un bărbat de 52 de ani a fost transportat la spital cu răni ușoare. În orașul Ramat Gan, o bombă cu dispersie a explodat, iar o mașină a luat foc. Imaginile difuzate de serviciile de salvare arată un bloc de apartamente cu pereți și ferestre sparte. Metal contorsionat, cărămizi și moloz erau împrăștiate pe tot locul incidentului. Lior Paz, un paramedic, a spus că a ajuns la fața locului în câteva minute „și a văzut distrugere, foc, sticlă spartă pe podea și mult fum”. Iranul afirmă că a folosit un nou sistem de apărare aeriană pentru a doborî un avion de vânătoare american Comandamentul militar comun iranian „Khatam Al Anbiya” a declarat vineri că a utilizat un nou sistem de apărare aeriană pentru a doborî un avion de vânătoare american. Un purtător de cuvânt al comandamentului a afirmat că Iranul va „obține cu siguranță controlul deplin” asupra spațiului său aerian, potrivit relatărilor presei de stat. AfD se distanțează de Trump din cauza războiului din Iran Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) se distanțează de Donald Trump, în contextul în care războiul din Iran este profund nepopular și reduce speranțele unei relansări economice în cea mai populată țară din Uniunea Europeană. Săptămâna trecută, AfD le-a cerut parlamentarilor săi care au construit legături cu mișcarea MAGA a președintelui american să reducă vizitele în Statele Unite, informează Financial Times. „Chiar și înainte de război, situația era departe de a fi optimă”, a declarat pentru FT un înalt oficial al partidului. „AfD dorește să mențină contactele la un nivel mai restrâns și nu va mai trimite grupuri numeroase”. În ciuda eforturilor de apropiere de MAGA și de alte figuri apropiate de Trump, liderii AfD, Alice Weidel și Tino Chrupalla, au condamnat rapid decizia SUA de a bombarda Iranul. Președintele Trump ar putea să-și remanieze administrația pe fondul războiului din Orientul Mijlociu Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, analizează posibilitatea unor schimbări în cadrul administrației sale, pe fondul efectelor generate de războiul din Orient, precum scăderea ratei de aprobare și creșterea prețului la carburanți. Analiza unor posibile schimbări de personal din cadrul cabinetului vine ca urmare a efectelor generate de războiul din Orientul Mijlociu. Rusia evacuează 198 de muncitori de la centrala nucleară Busher din Iran În urma atacului israelian desfășurat în apropierea centralei nucleare Bushehr din Iran, șeful agenției nucleare ruse Rosatom, Alexey Likhachev, a anunțat că autoritățile au ruse au decis evacuarea au evacuat 198 de muncitori ai centralei. „Conform planului, astăzi am început faza principală a evacuării. La aproximativ 20 de minute după acel atac nefericit, autobuzele au plecat din stația Bushehr spre granița irano-armeană. Mai precis, 198 de persoane – aceasta este cea mai mare evacuare”, a declarat Likhachev, citat de agenția de stat, TASS. Un proiectil a lovit lângă centrala nucleară Bushehr Iranul a anunțat că un atac a avut loc în apropierea
O ieșeancă minoră a înjunghiat un bărbat după o ceartă pentru pomană! Tânăra este arestată preventiv din data de 8 martie!

O ieșeancă în vârstă de 16 ani a înjunghiat un bărbat după o ceartă pentru pomană la o biserică din Iași. Acum, fata este acuzată de săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, fiind judecată de magistrații de la Tribunalul Iași. Adolescenta este arestată preventiv, încă din data de 8 martie. Aceasta ar fi atentat la viața unei persoane prin folosirea unui cuțit. Minora nu se află la prima faptă penală. O ieșeancă minoră a înjunghiat un bărbat după o ceartă pentru pomană! Dosarul în care Nicoleta Denisa Boboacă este acuzată de săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor a intrat în faza de cameră preliminară, etapă procesuală în care judecătorul verifică legalitatea trimiterii în judecată și a probelor administrate de procurori. La termenul din 31 martie 2026, instanța a analizat și măsura preventivă dispusă anterior în cauză, respectiv arestarea preventivă. Potrivit datelor prezentate în ședința de judecată, măsura arestului preventiv a fost luată în data de 8 martie 2026, după ce anchetatorii au apreciat că există indicii temeinice privind implicarea inculpatei într-o faptă violentă în care ar fi fost folosit un cuțit împotriva victimei. De atunci, instanța este obligată periodic să verifice dacă se mai impune menținerea acestei măsuri privative de libertate. Tânăra ar fi înjunghiat, sâmbătă, 7 martie 2026, un bărbat în vârstă de 60 de ani în curtea Bisericii „Învierea Domnului” din Dacia. Conflictul ar fi pornit de la pomana primită. În cadrul ședinței din 31 martie, reprezentantul Ministerului Public a solicitat menținerea arestului preventiv, argumentând prin gravitatea faptei și prin istoricul comportamental al inculpatei. „Solicităm să mențineți măsura preventivă a arestului preventiv, măsură luată la 8 martie 2026, având în vedere trecutul acesteia, fiind supusă unei măsuri educative, dar având în vedere și comportamentul său asupra victimei, folosind un cuțit”, a arătat procurorul de ședință. Acesta a subliniat că folosirea unui obiect tăietor-înțepător într-un conflict indică un grad ridicat de pericol social, iar lăsarea în libertate a inculpatei ar putea reprezenta un risc atât pentru victimă, cât și pentru ordinea publică. Apărarea a cerut clemență instanței Pe de altă parte, apărarea a susținut că măsura arestului preventiv este excesivă în raport cu situația personală a inculpatei și a solicitat înlocuirea acesteia cu o măsură mai blândă sau chiar revocarea ei. Avocatul a insistat asupra faptului că instanța trebuie să analizeze și elementele care țin de persoana inculpatei, nu doar acuzația în sine. „Solicităm dispunerea unei alte măsuri sau revocarea măsurii. De asemenea, solicităm examinarea înscrisurilor depuse la dosar pentru a se observa un comportament total diferit față de această faptă. Acestei fete nu i s-a dispus niciodată măsura arestului la domiciliu, iar ea să încalce această măsură”, a declarat avocatul. Apărătorul a mai arătat că inculpata este elevă în clasa a X-a, subliniind vârsta și contextul social al acesteia ca elemente ce ar trebui să cântărească în favoarea unei măsuri mai puțin restrictive. „Nu aveți în fața dumneavoastră o criminală care să aibă posibilitatea de a-și continua comportamentul infracțional de care este acuzată. Solicităm instanței să constate că nu mai subzistă temeiurile arestării preventive și să dispună o măsură mai ușoară, precum arestul la domiciliu”, a adăugat avocatul. În ultimul cuvânt acordat de instanță, Nicoleta Denisa Boboacă a cerut, la rândul său, înlocuirea măsurii. „Doresc arest la domiciliu”, a spus aceasta în fața judecătorului. O faptă gravă, săvârșită de o persoană aparent firavă Faza de cameră preliminară este una esențială în procesul penal, întrucât în această etapă nu se analizează vinovăția sau nevinovăția inculpatului, ci legalitatea probelor și a actelor de urmărire penală. Judecătorul poate decide fie începerea judecății pe fond, fie restituirea dosarului la parchet dacă identifică nereguli procedurale. În paralel, instanța este obligată să verifice periodic măsurile preventive, cum este arestul preventiv, pentru a se asigura că acestea sunt justificate în continuare. Conform Codului penal, arestul preventiv poate fi dispus și menținut doar dacă există suspiciuni rezonabile că inculpatul a comis o infracțiune și dacă măsura este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru prevenirea sustragerii sau pentru evitarea comiterii unor noi fapte. În cauză, procurorii pun accent pe gravitatea acuzației de tentativă la omor, o infracțiune care presupune intenția de a suprima viața unei persoane, chiar dacă rezultatul final nu s-a produs. De asemenea, utilizarea unui cuțit este considerată un element agravant în aprecierea pericolului social. De cealaltă parte, apărarea încearcă să contureze imaginea unei tinere aflate încă în formare, care ar beneficia mai mult de o măsură alternativă, precum arestul la domiciliu, ce ar permite continuarea studiilor și menținerea unui anumit grad de integrare socială. O ieșeancă în vârstă de 16 ani a înjunghiat un bărbat în vârstă de 60 de ani după ce s-ar fi iscat un conflict între cei doi din cauza mâncării primite de pomană la biserică. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Curtea Direcției pentru Agricultură Județeană Iași găzduiește în acest weekend un nou eveniment dedicat producătorilor locali

Curtea Direcției pentru Agricultură Județeană Iași găzduiește în acest weekend, 4–5 aprilie, un nou eveniment dedicat producătorilor locali. Vizitatorii pot găsi aici brânzeturi de casă, preparate din carne, dulceață, zacuscă, pește proaspăt, ouă, sucuri naturale și multe alte produse tradiționale, numai bune pentru masa de Florii și pentru pregătirea Paștelui. Atmosfera este una de sărbătoare, iar producătorii spun că ediția din acest an se anunță una promițătoare. „Avem o plantație de zmeură și mure de un hectar și jumătate și producem sucuri naturale presate la rece, fără apă, fără conservanți. Direcția Agricolă este una dintre instituțiile care chiar ne sprijină. Anul acesta producția arată bine, iar murele le vom vinde din aprilie, cu 20–25 de lei kilogramul”, a declarat Dorian George Secaru, producător din Țibănești. La târg este prezent și standul Herbalorom, cu produse naturiste create după rețetele profesorului Constantin Ioan Milică. „Vindem tratamente, ceaiuri și unguente pe baza unor rețete cercetate la USV timp de 60 de ani. Avem soluții pentru probleme respiratorii, cardiovasculare, dar și produse cosmetice. Mama mea a fost colaboratoarea domnului profesor, iar noi continuăm tradiția”, a explicat Ian Troia. Nu lipsește nici sectorul dedicat produselor lactate. Ferma Alex din Țibănești atrage vizitatorii cu brânzeturi speciale. „Lucrăm doar cu lapte integral, nepasteurizat. Cel mai bine se vând brânza cu chimen și cea cu chilli, dar și parmezanul maturat. Azi am adus și burrata, o rețetă italiană reinterpretată cu lapte românesc”, a spus Alexandru Pașaniuc. Și cumpărătorii sunt încântați de diversitatea produselor. „Vin la fiecare târg organizat. Apreciez că producătorii sunt locali și că pot gusta înainte să cumpăr. Am cumpărat brânză pentru masa de Paște, dar vrem să luam și cantități mai mari pentru consum pentru că am găsit o rețetă care ne place foarte mult”, a povestit Mihaela, una dintre cliente. Târgul rămâne deschis până duminică seară, iar organizatorii îi invită pe ieșeni să descopere „gusturile adevărate” ale producătorilor din județ. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Cui aparțin resursele naturale ale Lunii. Ce bogății impresionante are

De când ultimul astronaut a pus piciorul pe Lună în 1972, cursa spațială pentru explorarea acesteia și-a schimbat direcția: țările văd acum satelitul ca pe un teritoriu virgin care poate fi exploatat și o destinație pentru viitoare baze permanente. Fără reglementări clare care să stabilească limite, întrebarea cine poate păstra și ce anume rămâne fără răspuns, scrie El Diario. Dominația americană asupra colonizării și explorării Lunare a fost mult timp un monopol. Cursa spre Lună din secolul al XX-lea dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică a fost descrisă drept „un accident istoric”, după cum afirma profesorul Gerard J. Degroot de la Departamentul de Istorie Modernă al Universității St. Andrews din Scoția, în cartea sa Dark Side of the Moon. Acest lucru a fost un câmp de luptă politic. Scopul americanilor era să ajungă pe Lună înaintea sovieticilor și, pentru o scurtă perioadă, banii nu au mai contat. Odată ce obiectivul a fost atins, nu exista niciun răspuns la simpla întrebare: „Acum ce facem?” În ultimii 12 ani, acest monopol a fost amenințat. Statele Unite, care încearcă să reînvie și să continue gloria misiunilor Apollo, și Rusia, căreia i s-a alăturat doi giganți: China și India. India a intrat în istorie în august 2023, atuncicând sonda Chandrayaan-3 a aterizat pe polul sud Lunar, încă neexplorat. Modulul de aterizare conține un rover, un robot cu roți, dotat cu instrumente de observare științifică. Acolo, în umbra craterelor sale enorme, se află apă înghețată, infirmând convingerea că Luna este o planetă uscată și complet deshidratată. Performanța a plasat India pe locul patru, demonstrându-i capacitatea tehnologică de a ateriza o navă spațială pe satelit. La rândul ei, China a avut un program Lunar robust încă de la aprobarea sa în 2004. Viteza cu care chinezii continuă să obțină succes este o chestiune discrete. Totodată, secretul tradițional al autorităților chineze oferă un grad convenabil de discreție în marea de informații din lumea rețelelor de socializare. Chiar și așa, multe instituții media americane urmăresc cu îngrijorare progresul constant al Chinei și hotărârea fermă de a-și plasa eroii naționali acolo, precum și planurile pentru o bază lunară permanentă. Dar unele surse confirmă că, în cadrul NASA, aceste realizări tehnologice nu sunt un motiv de alarmă, însă este recunoscut faptul că Statele Unite sunt angajate într-o nouă cursă spațială cu China. De la explorare, la exploatare Noua cursă spațială depășește cu mult motivațiile politice sau rivalitatea internațională. În secolul XXI, Luna a devenit o țintă mai rezonabilă, având în vedere planul ambițios de a ajunge în cele din urmă pe Marte. De ce? Laboratorul de Propulsie cu Jet (JPL) din Pasadena, California, afirmă că satelitul conține trei elemente fundamentale care îl fac extrem de util pentru explorarea spațiului și, probabil, pentru explorarea altor lumi. Prima comoară este apa. Luna nu conține apă lichidă, însă are suficientă apă înghețată pentru a umple 240.000 de piscine de dimensiuni olimpice, conform unor estimări conservatoare ale Societății Planetare. Apa este esențială pentru susținerea culturilor agricole și alimentare în afara Pământului și pentru fabricarea combustibilului. Și este foarte probabil ca aceste cantități estimate să fie mult mai mari, întrucât ar putea exista gheață subterană nedetectată dincolo de raza de acțiune a radarelor actuale ale sondelor. A doua comoară este heliul-3, care stârnește dezbateri. Heliul-3 este un izotop al heliului. Daca folosesti heliul-3 acest combustibil ideal, pentru a reuși fuziunea nucleară. Dacă este fuzionat cu deuteriu, un izotop stabilizat cu hidrogen, produce fuziunea curată, fără deșeuri radioactive, și o cantitate fabuloasă de energie. A treia comoară pe care o deține Luna sunt metalele de pământuri rare. Există 15 dintre ele pe Lună, alături de scandiu și ytriu, care sunt utilizate în mod obișnuit în fabricarea componentelor electronice pentru telefoane mobile, tablete și computere. 90% din furnizarea acestor metale rare provine din China. Și într-un context internațional turbulent, gigantul asiatic susține că are rezerve doar pentru 15 sau 20 de ani. În deceniul Lunii, ce semnifică un steag american, rusesc, chinezesc sau japonez plantat pe suprafața lunară? Cui aparține satelitul Pământului? Frans G. von der Dunk, profesor de drept spațial și membru al programului de telecomunicații cibernetice de la Universitatea din Nebraska-Lincoln, a spus: „Întregii umanități. Și dacă vreți să fiți mai preciși, tuturor țărilor la un loc. Este foarte clar în articolele I și II ale Tratatului privind spațiul cosmic din 1967. Tratatul respectiv a furnizat întregul cadru juridic pentru toate activitățile spațiale, inclusiv cele de pe Lună, și afectează toate țările care călătoresc în spațiu.” Este posibil ca cineva să revendice o porțiune a Lunii? Este posibil ca cineva să revendice o porțiune a Lunii? „Nu. Niciun stat nu poate deține o anumită locație pe Lună. În plus, nicio persoană sau companie nu poate revendica o astfel de proprietate, chiar dacă includem unele dintre rapoartele false despre vânzarea de parcele de teren pe Lună. Nici faptul de a fi primul care ajunge într-un anumit loc nu ar fi eligibil.” Dar, dimensiunea zonei de exploatare și durata unei astfel de licențe ar trebui stabilite. În ce privește preocuparea agențiilor spațiale care discută despre exploatarea resurselor minerale ale Lunii, expertul răspunde, potrivit sursei citate: „Știu sigur că da. Nici exploatarea resurselor de pe Lună, nici contaminarea nu sunt reglementate în mod specific de Tratatul privind spațiul cosmic. Dacă ne întoarcem în timp, este ceva ce nimeni nu a prevăzut; nu a fost pe nicio agendă politică sau economică.” Autorul recomandă: Misiunea Artemis II continuă. NASA a dat undă verde ca echipajul să părăsească orbita Pământului și să se îndrepte spre Lună
Zelenski a sosit în Turcia pentru discuții despre securitate cu președintele Erdogan

„Președintele a sosit la Istanbul pentru discuții cu președintele turc, Recep Tayyip Erdogan”, se arată într-un mesaj transmis de președinția de la Kiev. Întâlnirea are ca principal obiectiv consolidarea cooperării în domeniul securității, potrivit unui oficial ucrainean de rang înalt, citat de AFP. „Lucrăm pentru a consolida parteneriatul nostru pentru a asigura o protecție reală a oamenilor și pentru a promova stabilitatea și a garanta securitatea în Europa, precum și în Orientul Mijlociu. Eforturile comune dau întotdeauna cele mai bune rezultate”, se arată în mesajul publicat de Zelenski pe X. Întrevederea are loc la o zi după ce Erdogan a avut o convorbire telefonică cu liderul de la Kremlin. În cadrul dialogului, președinții au susținut necesitatea unui armistițiu imediat în conflictul din Orientul Mijlociu, iar Moscova a anunțat că a fost abordat și subiectul securității la Marea Neagră, notează Kyiv Post. Vizita are loc și pe fondul propunerii ucrainene privind instituirea unui armistițiu cu ocazia sărbătorilor pascale, dar și a unui acord de încetare a focului care să vizeze în infrastructura energetică, însă Federația Rusă nu și-a arătat deschiderea pentru armistițiu.
Biologia somnului (VI): Este somnul tău cu adevărat odihnitor?

Continuăm seria de articole semnate de dr. Bogdan Matei, dedicată biologiei somnului, o incursiune în mecanismele subtile care ne influențează energia, claritatea mentală și echilibrul emoțional. Dr. Bogdan Matei: După ce, în materialele anterioare, am explorat ritmul circadian, rolul melatoninei și presiunea somnului generată de adenozină, ne îndreptăm acum atenția către o întrebare esențială: cât de odihnitor este, în realitate, somnul nostru? Articolul de astăzi propune o perspectivă practică, oferind repere simple și strategii concrete prin care putem învăța să recunoaștem semnalele corpului și să susținem un somn cu adevărat restaurator. Privarea de somn este adesea subestimată De cele mai multe ori, ea se manifestă prin oboseală, ceață mentală, iritabilitate sau printr-o dependență tot mai mare de cafeină. În postarea de astăzi aș vrea să împărtășesc câteva modalități simple prin care poți evalua dacă somnul tău este cu adevărat odihnitor, care sunt cele mai frecvente semne ale privării de somn și ce obiceiuri practice pot proteja calitatea odihnei. Cercetătorul în domeniul somnului, Matthew Walker (2017), propune un test rapid de autoevaluare: simți o nevoie puternică de a adormi din nou dimineața sau în jurul orei 10-11? Te bazezi pe cafeină pentru a funcționa optim înainte de prânz? Dacă răspunsul este „da”, este probabil ca somnul tău să fie insuficient sau de calitate scăzută, chiar dacă durata lui pare suficientă. Semne frecvente ale unui somn insuficient sau de slabă calitate Persoanele care dorm mai puțin de 7 ore pe noapte sau al căror somn este fragmentat pot experimenta: oboseală persistentă și nivel scăzut de energie; dificultăți de concentrare și memorie; creșterea apetitului și acumulare în greutate; iritabilitate sau reactivitate emoțională; ochi umflați și episoade mai frecvente de boală. În timp, privarea repetată de somn este asociată cu riscuri serioase pentru sănătate, inclusiv hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, accident vascular cerebral și tulburări de sănătate mintală. Potrivit National Sleep Foundation, aceasta crește și riscul de erori la locul de muncă și de accidente rutiere. Lipsa somnului nu influențează doar cum ne simțim, ci și modul în care gândim, luăm decizii și ne reglăm emoțiile. Ce susține un somn de calitate? Calitatea somnului răspunde puternic la obiceiurile zilnice: evită ecranele cu cel puțin o oră înainte de culcare – lumina artificială inhibă melatonina, hormonul care semnalează noaptea (National Sleep Foundation); alege ritualuri de seară mai liniștite – lectura, muzica relaxantă sau un podcast pot ajuta sistemul nervos să încetinească; limitează cafeina spre finalul zilei și optează pentru mese mai ușoare seara; consumă alcool cu moderație, deoarece fragmentează somnul; menține un nivel regulat de activitate fizică pe parcursul zilei; creează un mediu favorabil somnului: răcoros, întunecat, liniștit și constant. Somnul este o necesitate biologică și unul dintre cei mai puternici factori care susțin claritatea mentală, echilibrul emoțional și sănătatea pe termen lung. În cele din urmă, merită să ne întrebăm: i-am oferit corpului meu ceea ce are nevoie pentru a se reface? Dacă acest mesaj rezonează cu tine, oprește-te un moment și întreabă-te: care este un obicei mic pe care l-aș putea schimba chiar de azi pentru a-mi proteja somnul? Dr. Bogdan Matei Medic specialist psihiatru în Franța Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Pelerinaj de Florii în capitală: Programul procesiunii

În ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută drept Floriile, Bucureștiul devine gazda uneia dintre cele mai importante procesiuni religioase ale anului. Ierarhi, preoți, monahi și numeroși credincioși sunt așteptați sâmbătă în Capitală la Pelerinajul de Florii, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor. Procesiunea pornește de la Catedrala Națională și se va desfășura pe următorul traseu: Strada Izvor, Paraclisul Catedralei Naționale (prima oprire), Calea 13 Septembrie, Bulevardul Libertății, Piața Constituției, Bulevardul Unirii, Piața Unirii (latura de vest), Crucea brâncovenească (a doua oprire), Colina Bucuriei, Catedrala Patriarhală. Destinația finală este Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Momentele principale ale pelerinajului 15:00 – Slujba Vecerniei la Catedrala Națională; 16:00 – la Catedrala Națională va avea loc sfințirea ramurilor de salcie, care vor fi apoi oferite credincioșilor prezenți; 16:15 – plecare în procesiune de la Catedrala Națională spre Catedrala Patriarhală; 16:30 – oprire la Paraclisul Catedralei Naționale (prima oprire); 17:30 – procesiunea ajunge la Crucea brâncovenească de la baza Colinei Bucuriei (a doua oprire); 17:35 – plecare spre Catedrala Patriarhală; 17:45 – sosire la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va sfinți icoana praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor și va adresa un cuvânt de învățătură. Recomandarea autorului: Mesaje de Florii 2026. Idei de urări și SMS-uri pentru cei sărbătoriți Ce nume se sărbătoresc de Florii: tradiții, semnificații și cui îi urăm „La mulți ani” Sâmbăta lui Lazăr: semnificație, tradiții și credințe înainte de Săptămâna Patimilor
Radoslaw Sikorski: Polonia trebuie să pregătească un plan B în contextul amenințării lui Trump privind ieșirea din NATO

Ministrul de externe Radoslaw Sikorski a spus într-o declarație că remarcile președintelui SUA, Donald Trump, din această săptămână despre luarea în considerare a unei ieșiri din alianța de securitate ar trebui luate în serios, scrie Strypes.com. „Ar trebui să tratăm (retragerea SUA din NATO) ca pe un scenariu posibil și să o luăm în serios — noi, în Polonia, mai ales pe flancul estic, și toți, din întreg spectrul politic”, a spus Sikorski pe X. Polonia are nevoie de diferite „polițe de asigurare” în loc să se bazeze în întregime pe NATO, a spus el fără a detalia cum ar arăta o abordare diferită a alianței. Țara „trebuie să ia în considerare alternative”, a adăugat. „Desigur, NATO este piatra de temelie a securității noastre”, a spus Sikorski. „Desigur, vrem să fim un aliat bun și loial al Statelor Unite, dar nu putem pretinde că președintele SUA nu spune ceea ce spune.” Trump a zguduit în această săptămână aliații sugerând că SUA s-ar putea retrage din alianța pe care a fondat-o în urmă cu aproape 80 de ani pentru a contracara Uniunea Sovietică. Trump a invocat frustrarea sa față de Europa din cauza a ceea ce consideră a fi lipsa de sprijin pentru războiul de o lună dintre SUA și Israel împotriva Iranului. Secretarul NATO se va întâlni cu Trump Săptămâna viitoare, secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa la Washington pentru o întâlnire cu Trump. Deși vizita, relatată pentru prima dată de The Wall Street Journal, a fost planificată anterior, comentariile lui Trump despre apartenența SUA la alianță sunt probabil să fie pe agendă. Secretarul de stat Marco Rubio a atras, de asemenea, atenția în această săptămână când a criticat țări precum Spania pentru refuzul de a permite accesul SUA la bazele și spațiul său aerian pentru operațiuni legate de Iran. Relația dintre SUA și Europa ar trebui reevaluată după conflictul cu Iranul, a spus Rubio. Pentru Polonia, dezvoltarea unor legături militare mai strânse cu Statele Unite a fost de mult timp o prioritate de top. De-a lungul anilor, Varșovia a crescut achizițiile de echipamente militare produse în SUA, investind totodată în infrastructura utilizată de forțele americane în țară. Polonia este, de asemenea, printre cele mai mari state din NATO în ceea ce privește cheltuielile de apărare pe cap de locuitor, ceea ce a ajutat țara să câștige bunăvoința administrației Trump. În timpul unei întâlniri din septembrie la Casa Albă cu președintele polonez Karol Nawrocki, Trump a spus că este deschis ideii de a desfășura mai multe trupe în țară. „Vom trimite mai multe acolo dacă vor”, a spus Trump, adăugând: „Suntem alături de Polonia până la capăt și vom ajuta Polonia să se protejeze.”
Mihai Chirica pune lacătul pe sălile cu jocuri de noroc din Iași și trimite acasă mii de angajați! Proiectul de hotărâre a intrat în linie dreaptă și așteaptă votul aleșilor locali

Edilul Iașului, Mihai Chirica, pune lacătul pe sălile cu jocuri de noroc din Iași, iar prin această decizie va trimite acasă mii de angajați, după ce aceștia își vor pierde locurile de muncă. Primăria a publicat proiectul de hotărâre, care va sta în dezbatere publică 10 zile. Ulterior, acesta va fi supus dezbaterilor și votului plenului Consiliului Local Iași. Însă, decizia va avea un impact devastator. În municipiu funcționează un număr de aproximativ 150 de săli de jocuri de noroc, însumând aproape 2.127 mijloace de joc de tip „slot machine”. Iar angajații din aceste săli vor rămâne fără locuri de muncă, adică vor deveni șomeri. Mihai Chirica pune lacătul pe sălile cu jocuri de noroc din Iași și trimite acasă mii de angajați Administrația publică locală condusă de edilul Mihai Chirica a publicat recent proiectul de hotărâre privind „Interzicerea desfășurării activităților de jocuri de noroc în locații fizice pe raza unității administrativ-teritoriale a municipiului Iași”. În cadrul documentului publicat se specifică că, începând cu data aprobării proiectului de hotărâre, activitățile privind jocurile de noroc din Iași vor fi interzise. „Se stabilește că, pe teritoriul unității administrativ-teritoriale municipiul Iași, nu se pot desfășura, în locații fizice, activități de jocuri de noroc, în sensul O.U.G. nr. 77/2009, indiferent de forma de organizare, inclusiv fără a se limita la: săli de jocuri tip slot machine, agenții de pariuri, cazinouri, cluburi de poker, săli de bingo”, este precizat în proiectul de hotărâre. Totodată, în același document este specificat și faptul că nu se vor mai continua procedurile locale de autorizare a sălilor pentru jocuri de noroc. „În aplicarea alin. (1), nu se inițiază și nu se continuă proceduri locale de autorizare în vederea acordării autorizației anuale locale de funcționare pentru activități de jocuri de noroc, cu respectarea dispozițiilor tranzitorii prevăzute la art. 2”, mai scrie în documentele publicate de primărie. Operatorii economici care au autorizații emise își vor putea continua activitatea până la expirarea acestora Trebuie spus că, în cazul operatorilor economici care au emise licențe și autorizații, aceștia vor mai putea funcționa până când acestea vor expira. „Pentru operatorii economici care, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, dețin licență și/sau autorizație de exploatare valabilă, emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, aferentă unei locații situate pe raza unității administrativ-teritoriale municipiul Iași, interdicția prevăzută la art. 1 se aplică de la data expirării perioadei de autorizare acordate de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. În perioada prevăzută la alin. (1), operatorii economici care dețin licență și/sau autorizație de exploatare valabilă au obligația de a comunica autorității administrației publice locale a municipiului Iași, în termen de 24 de ore de la data luării la cunoștință, orice act administrativ emis de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, privind suspendarea sau retragerea licenței ori a autorizației de exploatare, precum și orice măsură de sistare sau încetare a activității”, mai scrie în proiectul de hotărâre. În același sens, după expirarea licențelor și autorizației, operatorii economici au obligația să închidă activitatea. „Începând cu data expirării perioadei de autorizare a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, prevăzută la alin. (1), operatorii vizați au obligația de a înceta desfășurarea activităților de jocuri de noroc pe raza unității administrativ-teritoriale municipiul Iași”, este precizat în proiectul de hotărâre. Mai trebuie spus că, deși edilul Mihai Chirica a fost cel mai vocal în ceea ce privește interzicerea jocurilor de noroc din oraș, acesta nu și-a asumat până la final proiectul. Drept dovadă, documentele sunt semnate de viceprimarul Daniel Juravle. Deși privită cu ochi buni, interzicerea sălilor cu jocuri de noroc este o decizie cu un impact semnificativ atât economic, cât și social Edilul Mihai Chirica a anunțat, mândru, că el va interzice păcănelele pe raza municipiului Iași, însă ce nu a spus Chirica oamenilor este că, de fapt, în spatele acestei decizii, sunt mii de oameni care vor rămâne fără locuri de muncă, iar bugetul local va fi sărăcit. Cu toate acestea, întrebarea reală pe care ar trebui să și-o pună oamenii și aleșii din Consiliul Local, înainte de votul în plen, este: rezolvă interdicția problema sau doar o mută în altă parte? Este cât se poate de clar că interzicerea bruscă a unui sector economic legal înseamnă pierderi directe la bugetul local, concedieri în lanț (angajați, pază, mentenanță, chirii, furnizori), spații comerciale goale în oraș, dar și scăderea investițiilor. Deci, interdicția totală este cea mai simplă măsură, dar și cea mai superficială. Însă, așa cum ne-a obișnuit primarul Iașului, acesta acționează la impuls, doar pentru imagine, și nu privește problema în ansamblul ei. Istoria arată clar faptul că atunci când interzici complet o activitate cerută de o parte din populație, aceasta nu dispare. Se mută. În online, în zone limitrofe și, mai ales, în spații clandestine. Dacă în municipiul Iași nu vor mai exista săli de jocuri de noroc, oamenii vor merge în comunele de la margine, vor juca online sau, și mai grav, vor amenaja spații clandestine, unde totul se va juca „la negru”. Iar autoritățile nu vor mai avea nici control și, bineînțeles, nici fiscalizare. Astfel, se pierd banii și controlul. Protejarea minorilor față de jocurile de noroc este obligatorie Protejarea minorilor este absolut necesară. Autosuspendarea jucătorilor vulnerabili este și ea o măsură corectă. Iar în acest fel, prin zone special dedicate, restricții de acces și o amplasare în centre comerciale, se pot găsi soluții echilibrate. Dar eliminarea completă din oraș pare mai degrabă o demonstrație de forță. Aleșii locali trebuie să se gândească la faptul că, în mediul online, minorii se pot folosi de cărțile de identitate ale unor adulți pentru a juca. Cei care au cerut autosuspendarea, la fel, se pot folosi de altă identitate. Deci, controlul este unul foarte mic. Astfel, Mihai Chirica va pune lacătul pe sălile cu jocuri de noroc din Iași și va trimite acasă mii de angajați, care vor deveni șomeri.
Scandal monstru între doi consilieri de la Primăria Bârnova! Sebastian Colotin: Eu deranjez și de asta tot încearcă să mă bage la pușcărie!

Un scandal monstru s-a iscat între doi consilieri din Primăria Bârnova, după ce unul dintre bărbați a solicitat un ordin de protecție împotriva celuilalt. Consilierul local Sebastian Colotin susține că aceasta ar fi o înscenare, fiind persoane care încearcă să-l bage la închisoare. Scandal monstru între doi consilieri de la Primăria Bârnova! Un conflict a izbucnit în comuna Bârnova și a escaladat rapid într-un caz juridic, după ce consilierul personal al viceprimarului, Bogdan Câmpeanu, a solicitat un ordin de protecție împotriva consilierului local Sebastian Colotin. Potrivit consilierului local Sebastian Colotin, conflictul a început la finalul lunii ianuarie 2026, în urma unei solicitări legate de atribuțiile de serviciu ale lui Câmpeanu. „Totul a pornit după ce i-am cerut fișa postului de muncă, în data de 28 ianuarie 2026. Am cerut fișa postului după ședința de consiliu de la Primăria Bârnova, acolo unde consilierul personal al viceprimarului, neavând dreptul să ia cuvântul în ședință fără a i se da cuvântul, a luat totuși cuvântul. Din acest motiv, am decis să aflu care sunt atribuțiile domnului Câmpeanu”, a spus Colotin. Acesta respinge ferm orice acuzații privind un comportament nepotrivit față de consilierul personal al viceprimarului. „Niciodată nu l-am jignit, nu i-am vorbit urât”, a subliniat consilierul local. Susține că a fost tratat cu superioritate în sala de judecată În continuarea declarațiilor sale, Colotin aduce acuzații directe privind comportamentul lui Câmpeanu în instanță. „În sala de judecată, Câmpeanu a mințit, spunând că vrea să-și dea demisia, deși el este demis printr-o ordonanță dată anterior”, a afirmat acesta. Ședința de la Judecătoria Iași este descrisă de consilierul local ca fiind una tensionată, în care susține că nu i s-a permis să își exprime complet punctul de vedere. „Deși mi se dădea cuvântul în instanță, eram întrerupt de fiecare dată. Mereu am fost luat la mișto de către judecătoare. De exemplu, m-a întrebat dacă aș face live din sală, dacă ar fi permis acest lucru. La un moment dat, chiar am întrebat-o dacă are ceva personal cu mine și a făcut o pauză”, a declarat Colotin. Un alt punct important în apărarea sa îl reprezintă natura probelor prezentate în dosar. „Dovezile depuse de reclamant la dosar sunt printscreenuri, în care eu făceam postări pe Facebook pentru a arăta public cu ce se ocupă domnul Câmpeanu. Nu știam să fie ilegal să arăt cetățenilor ce se întâmplă cu banii lor”, a mai spus consilierul local. De cealaltă parte, consilierul viceprimarului a avut o altă perspectivă asupra desfășurării ședinței de judecată. „Domnul procuror a ținut să menționeze, în mod explicit, că atacurile susținute în mediul online, hărțuirea pe conturile de socializare, pot avea consecințe la fel de grave sau chiar mai grave decât cele din mediul fizic. Eu am ales să nu mă implic și să nu dau curs provocărilor luni de zile, atât din mediul online, cât și fizic, pentru că nu am dorit escaladarea situației și alimentarea conflictului personal purtat de acest consilier, ci doar ca aceste acțiuni de intimidare și acțiuni reprobabile să înceteze, pentru a-mi putea desfășura activitatea și viața personală în mod normal”, a spus Bogdan Câmpeanu reporterilor BZI. Consilierul local este dezamăgit de sistemul de justiție Colotin a relatat și modul în care a decurs ziua în care s-a prezentat la instanță, exprimându-și nemulțumirea față de sistemul de justiție. „Ce mi se întâmplă îmi este indiferent, dar modul cum justiția gestionează acest caz, și nu doar, nu doresc nimănui să fie în postura mea. Pe baza citației care s-a emis pe 2 aprilie 2026, am fost prezent, începând cu ora 11:30 și până la ora 13:00, am stat în sala de judecată, la Judecătoria Iași. Acest ordin de protecție s-a solicitat pe baza capturilor de ecran ale postărilor mele sau ale conversațiilor cu unii cetățeni, precum și părerile pe care le au aceștia la ceea ce se întâmplă în comuna Bârnova”, a adăugat acesta. În plus, consilierul local contestă temeinicia ordinului de protecție emis. „Acest ordin de protecție, emis de către Poliția Bârnova, nu s-a emis pe baza unor dovezi clare, precum amenințări, agresiuni verbale sau fizice, sau altele, să îi pună viața în pericol, dar, în schimb, s-a emis!”, a adăugat Colotin. Acesta consideră că activitatea sa de consilier local este interpretată în mod eronat. „Prezența mea în ședințele de Consiliu Local și toate activitățile pe care le am, fie în mediul online sau fizic, adică să merg prin comună să depistez problemele comunității sau să fac sesizări atunci când cetățenii îmi aduc la cunoștință diferite probleme, eu mă sesizez și, prin puterile mele, încerc să îi ajut cum pot. În viziunea consilierului, cică ar fi un lucru greșit, deși legea și fișa postului de muncă din postura de consilier local îmi permit să fac asta”, a spus Sebastian Colotin. Bogdan Câmpeanu susține că a fost indulgent prea mult timp De cealaltă parte, Bogdan Câmpeanu adoptă o poziție rezervată, afirmând că nu există încă o decizie finală în acest caz. „Mi s-au adus acuzații grave și postări în mediul online, inclusiv pe un grup de Facebook pe care îl administrează, cu caracter denigrator, pe perioada unui an, pline de informații false, poze modificate din partea unui consilier local care și-a înțeles greșit rolul. Am fost urmărit în timpul meu liber, la serviciu, atât în munca de teren, cât și la birou, filmat fără acord și postat, scos din context și trunchiat, cu capturi video însoțite de mesaje jignitoare și instigatoare la ură. Am ignorat câteva luni, până când acest consilier a început să își folosească funcția în false demersuri administrative, cu scopul personal de a mă ataca și prezenta urmăritorilor săi și, mai grav, să intre în detalii legate de familie și viața mea personală”, a declarat consilierul personal al viceprimarului. Conflictul dintre cei doi oficiali locali arată modul în care neînțelegerile profesionale pot escalada rapid în dispute juridice. „Vineri, 3 aprilie, s-a prelungit ordinul de protecție provizoriu instituit de Poliție, ordin emis în urma unei analize elaborate independent de intervenția agentului constatator, constând în completarea unei cereri online, direct