Supermarketul Kaufland, finanțează Asociația Accept care organizează tabără pentru minori trans și queer de la sate și orașe mici

Societatea românească se confruntă cu o situație fără precedent, în care pragul protecției minorilor pare să fi devenit opțional pentru corporații. Selecția tinerilor a fost făcută inclusiv din Iași, din Târgul Frumos, Pașcani, Podu Iloaiei și sate din zona Holboca, Miroslava, Răducăneni. Recentul parteneriat dintre retailerul Kaufland și Asociația Accept a stârnit un val justificat de revoltă, după anunțul organizării unei tabere gratuite destinate adolescenților de doar 16 ani (de la 16 la 19 ani) care provin din medii vulnerabile. Este profund îngrijorător faptul că un gigant comercial alege să își asocieze imaginea cu un proiect care vizează minori aflați la o vârstă a căutărilor și a fragilității emoționale, sub pretextul unei incluziuni care ascunde, de fapt, mize mult mai profunde. Vulnerabilitatea minorilor nu trebuie să fie un teren de testare Ceea ce face ca acest demers să fie cu adevărat scandalos este profilul tinerilor vizați. Nu vorbim despre adulți care își pot asuma conștient niște alegeri, ci despre adolescenți care provin adesea din familii destrămate, medii marcate de lipsuri materiale sau situații de abuz. Acești copii au nevoie de stabilitate, de consiliere psihologică neutră și de sprijin material real, nu de programe care să le inducă teorii complexe despre identitate înainte ca ei să își finalizeze maturizarea biologică și psihică. Utilizarea fragilității lor pentru a promova o agendă ideologică ridică întrebări etice grave despre ce înseamnă cu adevărat protecția minorului în România zilelor noastre. Responsabilitatea socială sau inginerie ideologică pe banii clienților? Este legitim să ne întrebăm care este rolul unui supermarket în formarea ideologică a noii generații. Implicarea Kaufland în finanțarea unor activități care divizează comunitatea și care intervin direct în educația tinerilor de 16 ani depășește cu mult sfera responsabilității sociale corporative. Clienții au dreptul să știe că profiturile obținute din consumul zilnic al familiilor obișnuite sunt redirecționate către proiecte care pot lăsa amprente ireversibile asupra psihicului unor minori debusolați. Această lipsă de transparență privind metodele pedagogice și calificarea celor care vor interacționa cu acești adolescenți transformă un așa-zis ajutor într-o formă de influență care nu are ce căuta în viața unui copil. Apel la discernământ și protecția valorilor fundamentale Reacția părinților și a comunității nu este una de intoleranță, ci una de autoapărare în fața unui asalt ideologic necontrolat. Este imperativ ca autoritățile statului să verifice condițiile în care aceste organizații primesc acces la minori și să garanteze că interesul superior al copilului nu este sacrificat pe altarul corectitudinii politice. Comunitatea cere reguli clare și o separare netă între actul caritabil și încercările de reformatare a mentalității tinerilor. Nu putem accepta ca vulnerabilitatea să fie exploatată, iar tinerii noștri să devină piese de schimb într-un mecanism de promovare a unor ideologii controversate, indiferent de cât de „frumos” este ambalat mesajul publicitar. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
O femeie însărcinată a scăpat ca prin minune din accidentul de la Ciortești. A fost preluat de medici și dusă la spital

O femeie însărcinată a scăpat ca prin minune din accidentul rutier extrem de grav produs pe DN 24, pe raza comunei Ciortești, în urma coliziunii dintre două autoturisme. Deși impactul a fost violent și s-a soldat cu decesul unuia dintre șoferi, femeia, aflată în același autoturism, a fost găsită conștientă și a primit îngrijiri medicale de urgență, fiind ulterior transportată la spital. Citește și: Noi detalii despre accidentul rutier grav de la Ciortești. Un bărbat a murit Femeie însărcinată, salvată ca prin minune din accidentul grav de la Ciortești Potrivit informațiilor oficiale transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași, situația operativă a fost actualizată după intervenția echipajelor de salvare. „În urma intervenției echipajelor operative la accidentul rutier produs pe DN 24, pe raza comunei Ciortești, situația operativă a fost actualizată. La momentul evaluării victimelor, nu au mai fost identificate persoane încarcerate”, a precizat căpitan Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iași. Din păcate, bilanțul accidentului este unul tragic. „A fost confirmat decesul unui bărbat, conducător auto al unuia dintre autoturismele implicate, acesta prezentând leziuni incompatibile cu viața”, a mai transmis reprezentantul ISU Iași. În același autoturism se afla și femeia însărcinată, care a supraviețuit impactului. „O femeie însărcinată, aflată în același autoturism, conștientă și neîncarcerată, a fost asistată medical la fața locului și preluată de echipajul de salvare aeriană (ESA), în vederea transportului la o unitate medicală de specialitate”, se arată în informarea oficială. Cel de-al doilea conducător auto implicat în accident a fost găsit în stare stabilă. „Celălalt conducător auto este conștient, stabil, fiind evaluat și preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași, cu medic, pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale”, a mai precizat căpitan Georgică Onofreiasa. La locul accidentului, intervenția a continuat și după evacuarea victimelor. „Echipajele ISU asigură măsurile specifice de prevenire a incendiilor la locul accidentului, precum și sprijin pentru gestionarea situației operative”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Iași. Citește și: Accident rutier grav la Ciortești. Două autoturisme s-au izbit frontal. Sunt victime inconștiente Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Caz rezolvat după 17 ani. Ce s-a descoperit după ce cadavrul unui muncitor român a fost aruncat la o groapă de gunoi din Italia

În anul 2009, cadavrul unui muncitor român, zidar, a fost aruncat la o groapă de gunoi din nordul Italiei. Abia acum, după 17 ani, cazul a fost rezolvat, iar doi oameni de afaceri au fost condamnați la închisoare pentru ascunderea trupului neînsuflețit. În anul 2009, Mihail Istoc, cetățean român de 45 de ani, lucra ca zidar ilegal în Venaria, Torino, pe un șantier de construcții gestionat de doi antreprenori, Vittorio Opessi și Antonino Marino. Atunci, bărbatul a căzut accidental de pe schelă și a murit. Trupul neînsuflețit al cetățeanului român a fost găsit în Montafia într-o groapă de gunoi ilegală. Identificarea cadavrului a avut loc pe o perioadă de 3 ani. Cadavrul muncitorului român era aruncat la groapa de gunoi, iar cazul s-a rezolvat după 17 ani Cei doi antreprenori din Italia l-au găsit fără suflare pe muncitorul român, au încărcat cadavrul angajatului lor într-o mașină și l-au aruncat în groapa de gunoi. Trupul era ascuns sub o canapea despre care, ulterior, s-a aflat că provenea din vila din Venaria Reale (zona în care aveau loc lucrări de construcție), scrie Gazzetta d’Asti. Doi oameni de afaceri din Italia au fost condamnați la închisoare Potrivit presei italiene, cei doi antreprenori au fost condamnați la închisoare, la 17 ani de la tragicul eveniment. Vittorio Opessi a primit 7 ani și 6 luni de închisoare, iar Antonino Marino a fost condamnat la 6 ani și 2 luni de închisoare cu executare. Un alt muncitor, care văzuse trupul neînsuflețit al românului, fusese îmbătat cu grappa pentru a-i „tulbura” amintirile. Cei doi antreprenori au negat acuzațiile și au susținut că nu îl cunoșteau pe român. Deși datele au arătat că acesta a lucrat pe șantierul lor. „Voi merge la închisoare ca un om nevinovat. Iar când voi ieși, soția mea, care este grav bolnavă, nu va mai fi acolo și nu va mai avea pe nimeni care să-i fie alături în această perioadă”, a susținut Opessi, prin avocatul lui. Autorul recomandă: Cum a ajuns să fie arestat preventiv un șofer din județul Brăila. Ce au descoperit polițiștii când l-au oprit în trafic Tragedie în munții din Italia. Un afacerist român a fost găsit mort, după două săptămâni de la dispariție Accident mortal într-o fabrică din Milano. Un inginer român a fost strivit de o placă de metal, iar altul este în stare critică Tragedie în Grecia. O barcă plină cu imigranți, lovită de o navă a Pazei de Coastă. Sunt cel puțin 15 morți Doi adolescenți români, frați, au fost arestați în Italia. Sunt suspectați că au jefuit, răpit și bătut un cubanez Sursă foto: Shutterstock
Papa Leon al XIV-lea trimite 80 de generatoare și sprijin medical în Ucraina

Sprijinul umanitar a venit ca răspuns la apelurile episcopilor ucraineni, care au avertizat asupra dificultăților tot mai mari cu care se confruntă populația din cauza atacurilor asupra infrastructurii energetice, relatează The Kyiv Independent. Trei camioane încărcate cu materialele trimise au plecat de la Biserica Sfânta Sofia din Roma și au ajuns în Fastiv și Kiev, orașe grav afectate de loviturile asupra infrastructurii civile. Pe lângă generatoare, Vaticanul a trimis și sprijin medical printre care se numără antibiotice, antiinflamatoare, suplimente alimentare, dar și melatonină, întrucât oficialii religioși au precizat că melatonina este foarte solicitată, pe fondul stresului accentuat și al problemelor de somn cu care se confruntă populația ucraineană din cauza atacurilor continue. În plus, Papalitatea a anunțat că mai multe transporturi de sprijin umanitar sunt în faza de pregătire. De la preluarea pontificatului anul trecut, Papa Leon al XIV-lea a cerut în mod repetat „o pace justă și durabilă” în Ucraina, inițiativă ce a primit susținere din partea Kievului, dar respinsă de Rusia.
Viceprimarul Roxana Necula vrea să înființeze un centru pentru agresori la Iași. Persoanele violente vor fi tratate de specialiști

Municipiul Iași ar putea avea un centru pentru agresori după o inițiativă lansată de viceprimarul Roxana Necula. Aceasta a venit cu propunerea de a înființa un astfel de centru pentru a trata persoanele care au probleme cu agresivitatea și sunt violente. Ideea presupunea utilizarea resurselor pentru a trata cauza problemei. Astfel, persoanele agresive să nu recidiveze și să poată trăi o viață normală în societate. Primăria va colabora cu experți de la Institutul de Psihiatrie „Socola”, care se vor ocupa de tratarea persoanelor. Roxana Necula trebuie să identifice acum o locație potrivită pentru crearea acestui centru. Acesta va fi amenajat într-un spațiu deținut de către Primăria Iași și care nu mai este folosit. Primăria Iași va organiza un centru pentru agresori Desigur că opinia publică este sceptică privind un astfel de proiect, deoarece ar însemna investirea resurselor pentru persoane care au antecedente penale, sunt violente și au creat diverse probleme în societate. Din spusele Roxanei Necula, tratamentul pentru un agresor este mai ieftin decât ajutorul oferit victimelor. „Toată lumea se axează pe victime în cazurile de violență domestică. Este foarte bine, însă rămâne o problemă nerezolvată, cea a agresorului. Trebuie să existe intervenții și asupra lor, nu doar din punct de vedere al sancțiunilor. Astfel, avem intenția să organizăm un centru pentru agresori la Iași. Cheltuielile pentru tratarea agresorului sunt mult mai mici decât să ajuți o mamă cu copii. Astfel, trebuie să rezolvăm problema înainte să se întâmple ceva. Dacă persoana agresivă nu își schimbă comportamentul, cu siguranță va recidiva și va crea alte probleme pe viitor”, a precizat Roxana Necula, viceprimar al municipiului Iași. Primăria va colabora cu experți de la Institutul de Psihiatrie „Socola”, care se vor ocupa de tratarea persoanelor. Admiterea în centru se va face fie prin decizia instanței, fie voluntar, înainte de emiterea unui ordin de protecție. Programul va include minimum 12 ședințe de consiliere. „Vom avea o colaborare cu Institutul de Psihiatrie «Socola», cu experți de la Laboratorul de Sănătate Mintală. Astfel, persoanele care au probleme cu agresivitatea vor putea face consiliere și ședințe de psihoterapie aici. Conform legii, în astfel de cazuri, agresorii trebuie să facă 12 astfel de ședințe. Noi vom căuta tratament pentru termen lung, ca situațiile să nu se repete. Degeaba oferim ajutor victimelor dacă se vor întoarce la partener și vor trece prin aceleași probleme la nesfârșit. Este un cerc vicios, din care trebuie să ieșim”, a mai spus viceprimarul. Va fi renovat un spațiu abandonat Primăria Iași deține mai multe spații abandonate, puncte termice și diferite locații care nu sunt folosite. Totuși, acestea trebuie amenajate, reparate și compartimentate pentru a respecta condițiile. „Deja am văzut câteva locații din oraș, clădiri deținute de primărie și care sunt abandonate, care ar putea fi amenajate. Deocamdată, nu știm de câți bani e nevoie, deoarece nu știm care spațiu îl vom folosi. Deoarece trebuie să respectăm anumite norme legale. Ulterior, spațiul va fi dat în folosința Institutului «Socola». Nu vor fi create posturi noi pe care să le plătească Primăria Iași. Trebuie să fie un spațiu vizibil, într-o zonă ușor accesibilă pentru toată lumea. Mai există patru astfel de centre în România, însă doar în București; iar în restul Europei este deja o practică răspândită. Noi intenționăm ca, anul acesta, să începem amenajarea. Va fi o hotărâre a Consiliului Local Iași în acest sens”, a transmis Roxana Necula. Programele de reeducare de la centrul de agresori ar trebui să rezolve o problemă pentru municipiul Iași. Însă, rămâne de văzut dacă proiectul va deveni realitate. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Război în Ucraina, ziua 1.447. Noi atacuri ale Rusiei, sunt morți și răniți în Harkov și Odesa

Războiul din Ucraina a intrat marți, 10 februarie 2026, în a 1.447-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Cel puțin patru persoane, între care o mamă și copilul său, au fost ucise și mai multe rănite în atacurile Rusiei asupra regiunilor Harkov (nord-estul Ucrainei) și Odesa (în sud). Rușii bombardează tot Ai fost afectate infrastructurile energetice din Ucraina, între care o mare stație electrică la Volînia, în extremitatea de nord-vest a țării, potrivit AFP și EFE. Armata rusă a atacat luni pentru a doua zi consecutiv infrastructura de gaze a Ucrainei, a declarat directorul executiv al Naftogaz, compania de petrol și gaze din Ucraina, Serghei Korețki. „Pe parcursul zilei, inamicul a atacat din nou instalațiile noastre de producere a gazelor din regiunea Poltava și a efectuat noi atacuri masive în Sumî (la nord), care continuă”, a declarat Korețki într-un comunicat de presă. Potrivit Forțelor aeriene ucrainene, Rusia a lansat 11 rachete balistice și 149 de drone, inclusiv drone Shahed de concepție iraniană. Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât peste 100 de drone, precum și mai multe rachete, a adăugat acestea. Una din persoane ucise este un bărbat de 71 de ani din orașul Novgorod-Siverski (regiunea Cernihiv, în nordul Ucrainei). Acesta dormea când o dronă rusească a căzut peste casa sa, au indicat autoritățile locale. O conductă de gaze a fost avariată la Odesa, potrivit guvernatorului militar al regiunii omonime Oleg Kíper. Orașul Novovolinska, lăsat în beznă În nord-vestul țării, circa 80.000 de persoane din orașul Novovolinska (regiunea Volânia) au rămas fără curent electric după atacul rusesc, a indicat primarul local Boris Karpus. Rusia desfășoară de la începutul acestui an o campanie intensă de atacuri cu rachete și drone asupra infrastructurilor energetice ale Ucrainei, lăsând în toiul iernii țara fără apă, curent electric și căldură timp de mai multe zile. RECOMANDAREA AUTORULUI: RĂZBOI în Ucraina, ziua 1117. Macron anunță că nu are nevoie de permisiunea Rusiei pentru a trimite „câteva mii de soldați” pe front
Lindsey Vonn, despre fractura de tibie suferită la Milano Cortina: Nu am niciun regret

Sportiva cu vârsta de 41 de ani a suferit o fractură la picior, în timp ce concura, duminică, în cadrul probei de schi alpin, ea a căzut pe pistă după ce a lovit o poartă de slalom în timp ce se afla în aer. „Ieri, visul meu olimpic nu s-a încheiat așa cum mi-am dorit. Nu a fost un final ca în povești sau basme, a fost doar viața. Din păcate, am suferit o fractură complexă a tibiei, care în prezent este stabilă, dar va necesita mai multe operații pentru a fi reparată corespunzător. Deși ziua de ieri nu s-a încheiat așa cum speram și în ciuda durerii fizice intense pe care mi-a provocat-o, nu am niciun regret”, a scris sportiva, luni, pe contul său de Instagram. Sportiva a precizat că, pentru ea, prezența la Jocurile Olimpice este „o victorie personală”. „Faptul că știam că stau acolo și am șansa să câștig era o victorie în sine. Știam, de asemenea, că acele curse sunt riscante. Au fost întotdeauna și vor fi întotdeauna un sport incredibil de periculos”, a declarat sportiva. Referitor la accidentul său, sportiva a precizat că acesta a fost cauzat de o eroare personală, care nu a avut nicio legătură cu accidentările anterioare. „Pur și simplu eram cu 12 cm prea strâns pe linie când brațul meu drept s-a agățat în interiorul porții, răsucindu-mă și provocând accidentul. Ligamentul meu cruciat anterior și accidentările anterioare nu au avut nicio legătură cu accidentul”, a declarat sportiva. După accident, sportiva a fost transportată cu elicopterul la spital. Aceasta participase anterior în toate sesiunile de antrenament de la Cortina. Potrivit colegei de echipă a sportivei, cel mai rapid timp înregistrat de Vonn a fost de 1:36:10 la coborâre. În încheiere, ea a oferit și un sfat. „Sper că, dacă veți reține ceva din parcursul meu, acela să fie curajul de a îndrăzni să faceți lucruri mărețe. Viața este prea scurtă pentru a nu vă asuma riscuri. Pentru că singurul eșec în viață este să nu încercați”, a conchis sportiva.
Trei tineri au fost prinși la furat în magazine, la Iași. Au sustras dulciuri, șosete și pantofi

Polițiștii din Iași au deschis dosare penale după ce trei tineri au fost prinși la furat în magazine din Iași. Aceștia au sustras din magazine dulciuri, haine și pantofi. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă să ajungă după gratii Trei tineri din Iași au fost prinși la furat în magazine. Aceștia au sustras dulciuri, haine și încălțăminte, iar acum au de dat explicații în fața legii. Polițiștii ieșeni au deschis 3 dosare penale în doar două zile. „La data de 6 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani au fost sesizați de către un reprezentant al unei societăți comerciale din Pașcani cu privire la faptul că un tânăr de 18 ani a sustras bunuri din interiorul magazinului. Din verificările efectuate a rezultat faptul că acesta ar fi sustras mai multe dulciuri și un set de șosete, cauzând un prejudiciu de aproximativ 160 de lei. Bunurile în cauză au fost recuperate și predate reprezentanților magazinului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a declarat Adina Ciobanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Trei tineri au fost prinși la furat în magazine, la Iași Ulterior, polițiștii au fost sesizați de două furturi, de data aceasta de reprezentanții unor magazine din municipiul Iași. „Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Iași au fost sesizați de către un reprezentant al unei societăți comerciale din Iași cu privire la faptul că un bărbat de 30 de ani a sustras bunuri din interiorul magazinului. Din verificările efectuate a rezultat faptul că acesta ar fi sustras un pulover, cauzând un prejudiciu de aproximativ 30 de lei. Bunul în cauză a fost recuperat și predat reprezentanților magazinului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a completat Adina Ciobanu. În aceeași zi, un alt hoț avea să fie prins cu o pereche de pantofi pe care voia să-i fure. „Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Iași au fost sesizați de către un reprezentant al unei societăți comerciale din Iași cu privire la faptul că un tânăr de 19 ani a sustras bunuri din interiorul magazinului. Din verificările efectuate a rezultat faptul că acesta ar fi sustras o pereche de pantofi, cauzând un prejudiciu de aproximativ 70 de lei. Bunul în cauză a fost recuperat și predat reprezentanților magazinului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a mai spus Adina Ciobanu. Ce spun polițiștii ieșeni Polițiștii ieșeni au câteva recomandări transmise de polițiști pentru prevenirea furturilor din societăți comerciale. „În magazinele cu autoservire, trebuie amenajat un colț cu rafturi unde vor fi lăsate bagajele voluminoase ale clienților, care vor fi supravegheate de către un angajat. Persoanele care hoinăresc prin magazin în mod «dezinteresat» și urmăresc doar vigilența celor care supraveghează trebuie să dea de gândit. Atenție sporită trebuie acordată persoanelor care pot ascunde sub vestimentație (rochii foarte largi etc.) buzunare special confecționate pentru a ascunde diverse produse. În magazinele unde există raioane de îmbrăcăminte și cabine de probă, personalul care supraveghează trebuie să manifeste prudență maximă și să nu permită accesul în cabina de probă decât cu un singur sortiment de îmbrăcăminte și sub strictă supraveghere. Raioanele cu articole de mare valoare, cum sunt bijuteriile, aparatura electronică etc., trebuie amplasate cât mai departe de ieșirea din magazin, în expoziții închise sau în spatele tejghelelor. Asigurarea unui iluminat corespunzător pe timp de noapte a ușilor de acces în magazin. Înainte de închiderea magazinului, trebuie controlate toate raioanele pentru a nu oferi posibilitatea unui hoț să rămână înăuntru”, a transmis Adina Ciobanu. Dacă cei trei tineri prinși la furat în magazine la Iași vor fi găsiți vinovați, riscă să ajungă după gratii. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
O tânără de 20 de ani din Iași cere ajutor după ce a fost diagnosticată cu o boală necruțătoare. Maria are nevoie de un tratament la București pentru o șansă la viață

Maria Agape este o tânără de 20 de ani din comuna Roșcani, județul Iași, care, în urmă cu două luni, a fost diagnosticată cu o boală cumplită – cancer de col uterin. Chiar înaintea sărbătorilor, femeia a avut o hemoragie puternică, fapt care a făcut-o să meargă la spital. În cele din urmă, doctorii au descoperit faptul că ea avea cancer în stadiul 3. Vestea a venit ca un șoc pentru Maria, dar și pentru familia ei. Tânăra este căsătorită cu Mihai Agape, iar împreună au două fetițe. Femeia are nevoie acum de un tratament la București, care i-ar putea salva viața, însă familia ei nu are resursele necesare. Tânăra din Iași se luptă cu boala Chiar înainte de sărbătorile de iarnă, femeia a aflat vestea total neașteptată. Ea a simțit anterior mai multe dureri, chiar a făcut și controale la medici, însă nu a descoperit cauza acestora. „Pe data de 18 ianuarie, soția mea a avut o hemoragie incontrolabilă și am ajuns la spital, unde am aflat de la doctori că ea suferă de cancer de col uterin, fiind în stadiul 3. Ea tot s-a plâns, înainte, de dureri de spate și de burtă; în mai multe rânduri, am fost la medic. A făcut controale, radiografii, însă nu a fost depistat nimic, iar acum am aflat care era, de fapt, cauza. Bineînțeles că am fost foarte afectați, toată familia de altfel. Ne-am interesat imediat să facem tratamentul. Ea a început chimioterapia. Avem două fetițe împreună, care întreabă de mama lor. Este foarte dificil”, povestește Mihai Agape, soțul Mariei. Soțul femeii cere disperat ajutor Soțul Mariei, Mihai Agape, face tot posibilul să își întrețină familia, să crească copiii și să se ocupe de tratamentul Mariei. Acesta lucrează pe șantier, în Iași, de unde câștigă 250 de lei pe zi, însă este insuficient. Maria are nevoie de un tratament pentru cancerul de col uterin la un spital din București, însă are nevoie de bani pentru a ajunge acolo. „Noi suntem din satul Roșcani. Însă, eu lucrez pe șantier, câștig cam 250 de lei la zi, că așa se plătește. Nu este mult, însă cu banii aceștia am reușit să ne descurcăm. Copiii îi las în grija părinților și eu merg la muncă, însă niciodată nu sunt suficienți bani. Trebuie să aduc soția la tratament, să am grijă și de ea, și de familie. Am discutat cu doctorii și ne-au precizat că trebuie să facă tratament cu brahiterapie pentru cancerul de col uterin. Doar că, la Iași, nu există acest tratament. Trebuie să mergem la un spital din București. Nu poate merge singură, trebuie să mergem împreună. Avem nevoie de bani pentru deplasare, cazare, consumabile. Eu, dacă nu muncesc pe șantier, nu mă plătește nimeni. Am ajuns într-o situație imposibilă, de asta apelez la ajutor. Poate cineva se gândește la noi și ne oferă o mână de ajutor. Sunt capabil să merg până la capăt ca să îmi fac soția bine”, a încheiat Mihai Agape. Cei care vor să doneze pentru cauza tinerei o pot face în contul RO64 REVO 0000 1630 7350 0435, beneficiar Georgiana Maria Agape. Tânăra din Iași este determinată să învingă boala de care suferă, însă are nevoie de ajutor pentru a face acest lucru. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Carnea de miel se scumpește înainte de Paște. Cu cât se majorează prețul și care sunt motivele

Carnea de miel ar urma să se scumpească înainte de Paște. Această preconizare a creșterii prețului are la bază mai mulți factori, iar clienții ar urma să plătească mai mult pentru alimente, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Carnea de miel ar urma să se scumpească în 2026, potrivit ultimelor predicții. Prețurile ar putea să se majoreze cu ce puțin 10%, după ce iarna geroasă i-a obligat pe fermieri să aibă cheltuieli mai mari pentru hrană, adăpost și supravegherea mieilor. „Mieluții sunt la fel de vulnerabili ca niște bebeluși. Necesită atenție 24 de ore din 24. Atât animalele, cât și stăpânii lor trebuie să aibă asigurată hrana și căldura necesare pentru ca mieii să se dezvolte corespunzător”, explică Aurică, un fermier cu experiență. Carnea de miel se scumpește înainte de Paște Carnea de miel se scumpește înainte de Paște Pentru că nou-născuții au o sensibilitate mare la frig, iar hrana consistentă și îngrijirea atentă sunt foarte importante pentru miei, fermierii sunt nevoiți să investească mai mult. Practic, ritmul de muncă aproape se dublează în fermele din țară, îndeosebi cele situate în zonele montane. Pentru a se dezvolta, mieii au nevoie de condiții optime și de un anumit tip de hrană. Pe lângă suplimentele pregătite cu apă caldă pentru micuții miei, animalele sunt hrănite cu un amestec nutritiv de porumb măcinat, orz și lucernă, fân uscat. Amestecul este distribuit animalelor de două ori pe zi. Pentru că în timpul iernii este tot mai greu ca furajele să fie produse, fermierii sunt nevoiți să le cumpere la prețuri ridicate, arată Romaniatv.net. Perioada fătărilor este dificilă. Hrana nu este singurul element important în creșterea mieilor. Fermierii trebuie să le ofere și: Adăposturi calde – temperatura trebuie să fie controlată; Supraveghere continuă – mieii trebuie să fie monitorizați și să li se administreze suplimentele nutritive; Igienă constantă prin curățarea adăposturilor; Dacă mieii nu sunt îngrijiți corespunzător, atunci pot intra în hipotermie sau se poate ajunge la mortalitate în rândul lor. Autorul recomandă: Razie de la Producția Consumatorului. Peste 200 de magazine au fost verificate. Imagini cu produsele retrase de pe rafturi Motivul pentru care tot mai mulți români își fac cumpărăturile în țările vecine: „Calitatea e mult mai bună ca la noi și prețurile mai mici” Experții germani au găsit doar două uleiuri de măsline considerate bune pentru consum, după ce au analizat 25 de sortimente Pui la 99.90 lei/kg în România. Imagini realizate de o clientă iritată: „Cum să fii de acord cu ce se întâmplă în țara asta?” Nu este o glumă. Cât ar putea ajunge să coste un kilogram de roșii românești la tarabele din piață, acum, în 2026 Sursă foto: Mediafax Foto