Polițiștii locali din Iași vor fi echipați cu bodycam-uri! Instituția a pregătit deja 60 de dispozitive, însă numărul va fi suplimentat

Polițiștii locali au dreptul să folosească bodycam-uri în timpul serviciului odată cu completarea Legii nr. 155 din 2010. La Poliția Locală Iași, instituția a achiziționat deja 60 de dispozitive, iar pe viitor numărul ar putea fi suplimentat. Totuși, camerele încă nu sunt puse în funcțiune, deoarece trebuie ca autoritățile centrale să stabilească exact normele de funcționare și toată procedura. Polițiștii locali din Iași sunt mulțumiți de noile reglementări și cred că dispozitivele îi vor ajuta în gestionarea situațiilor delicate de la intervenții. Polițiștii locali din Iași vor avea bodycam-uri Recent, Legea nr. 155 din 2010 privind activitatea Poliției Locale a fost completată. Astfel, a fost introdus un nou capitol privind utilizarea mijloacelor de înregistrare foto, video și audio portabile și protecția datelor cu caracter personal. Astfel, polițiști locali vor putea folosi bodycam-uri, precum colegii lor de la Poliția Română. Acestea vor fi în dotarea agenților de pe teren și pot fi pornite la fiecare intervenție. Polițiștii locali din Iași aplaudă noile măsuri și cred că îi vor ajuta să își facă treaba mult mai bine. „Noi aveam în dotare, la Iași, bodycam-uri, însă legislația nu era bine stabilită. Astfel, nu puteam să le folosim. S-a făcut un nou amendament pentru completarea Legii 155 din 2010, care acum ne permite utilizarea dispozitivelor. Pentru noi, o să ne ajute foarte mult în interacțiunea cu cetățenii, mai ales în situațiile tensionate. Astfel, nu va mai exista niciun dubiu privind atitudinea polișiștilor locali, iar în anumite situații vom putea și noi să ne protejăm. Este o întreagă procedură care trebuie respectată: camerele le vom avea doar în timpul serviciului, în rest vor rămâne la bază, în zona securizată. Imaginile se folosesc doar în anumite situații – trebuie anunțat coordonatorul. De asemenea, când filmăm, trebuie să anunțăm interlocutorul că este înregistrat. Vor fi de folos, mai ales în contextul în care opinia publică este împotriva Poliției Locale acum. Astfel, vom înlătura orice semn de întrebare privind intervențiile noastre”, a transmis Mihai Gabriel, vicepreședintele sindicatului Prolex Iași. Instituția are deja 60 de camere Poliția Locală Iași are deja cumpărate 60 de camere pentru polițiști, însă pe viitor numărul acestora va fi suplimentat. Înregistrările vor fi stocate timp de 6 luni, după care vor fi șterse. În cazul în care imaginile reprezintă probe într-o procedură judiciară, atunci acestea vor fi păstrate pentru mai mult timp. „Noi avem deja 60 de camere achiziționate, însă intenționăm să creștem numărul. Depinde de câte fonduri vom avea la dispoziție, deoarece în programul de achiziții nu am prevăzut aceste lucruri, deoarece nu știam că va fi completată legea. Așteptăm acum să primim toată procedura pentru a le pune în funcțiune. Imaginile trebuie stocate timp de 6 luni, după care pot fi șterse. Trebuie creată o bază de date. În cazul în care imaginile constituie probe într-o situație judiciară, atunci ele vor fi păstrate pentru o perioadă mai îndelungată”, a declarat Liviu Zanfirescu, directorul general al Poliției Locale Iași. Polițiștii locali vor începe să folosească bodycam-urile cel mai probabil din această primăvară, după ce va fi stabilită întreaga procedură care trebuie respectată. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Pe 24 ianuarie, la Iași, a avut loc defilarea penalilor! Chirica și Alexe, doi grei ai dosarelor, au pozat în lideri respectabili

Ziua de 24 ianuarie a fost, la Iași, una încărcată de manifestații mai mult pentru politicieni decât pentru oameni. A fost mai puțin despre Unire și mai mult despre ipocrizie politică dusă la rang de spectacol public. Pe 24 ianuarie, la Iași, a avut loc defilarea penalilor. Pe aceeași scenă, sub privirile ieșenilor, au defilat doi „penali” ai orașului, Mihai Chirica și Costel Alexe. Cu toate acestea, cei doi au vorbit oamenilor despre corectitudine, unitate și respect. Ziua de 24 ianuarie a fost, la Iași, un loc pentru defilarea penalilor Pe scena din centrul Iașului, într-un spectacol grotesc, organizat mai mult pentru politicieni decât pentru oameni, cei doi lideri ai Iașului au vorbit ieșenilor despre unitate. Un gest penibil, dar și revoltător în același timp, făcut de două personaje care, de fapt, ar fi trebuit să tacă, să renunțe la discursurile politice mincinoase. De exemplu, Mihai Chirica, primarul Iașului, este deja un caz renumit despre cum să rămâi în funcție indiferent câte dosare îți bat la ușă. Trimis în judecată, anchetat, asociat constant cu scandaluri imobiliare și decizii dubioase, Chirica continuă să pozeze în edil vizionar, de parcă problemele cu justiția ar fi doar niște simple bârfe la colț de stradă. Sub mandatul său, Primăria Iași a devenit sinonimă cu aroganța, lipsa de transparență și disprețul față de cetățeni. Dar la microfon, totul e perfect. În paralel, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean, completează perfect acest duo imbatabil și toxic pentru Iași. Fost ministru, actual baron local, Costel „Tablă” Alexe este și el trimis în judecată într-un dosar greu. În loc să facă un pas în spate, a ales să se agațe de funcție probabil pentru a continua să se îmbogățească prin firmele de casă pe care le-a infiltrat în toate portofoliile de colaboratori ai primăriilor din județ. Imaginea celor doi, Chirica și Alexe, pe scena oficială, vorbind despre valori naționale și responsabilitate publică, este de-a dreptul penibilă, dar în același timp este și o insultă la adresa ieșenilor. Întrebat de reporteri BZI dacă i-a fost ușor să stea pe o scenă cu doi urmăriți penal, președintele României, Nicușor Dan, a evitat răspunsul. „Da… e greu în politică”, a fost răspunsul oferit de Nicușor Dan. Unul e celebru pentru escrocheriile imobiliare, altul pentru „tabla” de pe casă Iașul se poate „mândri” cu doi lideri politici experimentați. Dar nu la dezvoltarea orașului sau a județului, ci la cum să facă mai mulți bani din combinații. Dacă în primăria condusă de Mihai Chirica primează combinațiile imobiliare, iar asta se vede inclusiv în haosul urbanistic din oraș, în județul condus de Costel „Tablă” Alexe drumurile județene se surpă după investiții de milioane de euro. Nicio autoritate competentă nu ia măsuri. Inclusiv casa și-o face pe malul lacului Șorogari, pe un teren concesionat de la primărie, teren pe care „muritorii” de rând nu l-ar fi putut obține niciodată. Pentru cei doi se pare că nu există lege, există doar combinații prin care să-și mărească averile și să obțină cât mai multă influență. Așadar, pe 24 ianuarie, la Iași, pe scenă a avut loc defilarea penalilor orașului, iar evenimentul a fost organizat mai mult pentru politicieni și mai puțin pentru oameni. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Ciucu: O să opereze ANAF-ul transportul, dacă o să ne ia tramvaiele și autobuzele. Primarul avertizează că STB riscă să fie executată silit

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a atras atenția asupra situației financiare grave a Primăriei Municipiului București, care se confruntă cu datorii uriașe către companiile aflate în subordine, printre care și STB și Termoenergetica. Într-o intervenție pentru Antena 3 CNN, Ciucu a explicat că datoriile Primăriei sunt de aproximativ 3 miliarde de lei și a subliniat că acest lucru ar putea duce la executarea silită a STB-ului de către ANAF. Primarul a adăugat că, după efectuarea plăților urgente și achitarea salariilor la STB, Primăria Capitalei mai dispune de doar 5 milioane de lei în buget pentru luna ianuarie. „După ce am făcut plățile urgente, către domnul Costanda, alte datorii, după ce am plătit salariile la STB, mai avem undeva la 5 milioane de lei în buget. Sunt oameni care au mai mult decât 5 milioane în conturi. Cauzele sunt structurale. Este un buget de bazar, care se negociază în coaliție și eu voi pleda pentru o formulă bugetară echilibrată între Primăria Generală și sectoare, în raport cu competențele și responsabilitățile pe care le avem fiecare, care să fie predictibile pe 10 ani de zile”, a explicat Ciprian Ciucu. STB și Termoenergetica riscă executarea silită Ciprian Ciucu a mai subliniat că datoriile mari acumulate de STB pot duce la executarea silită a acestei companii de către ANAF. ”Nicușor Dan nu a mințit. Eu am găsit datorii mai mari. Când a spus declarația asta? E foarte important când a spus. Ceea ce pot eu să vă zic. Nu a mințit când a spus ca a plătit datorii. S-au acumulat alte datorii. O să vă dau niște cifre. Datorii raportate la ANAF de către STB, în 2024 avea un miliard două sute STB, 1,2 miliarde de lei are datorii primăria la STB. A făcut un mecanism prin care avem gaj troleibuze și putem fi executați. Aceste datorii înseamnă contribuțiile pentru salariați. În fiecare lună, primăria capitalei trebuie să plătească către ANAF. S-au acumulat între timp datoriile și nu greșesc dacă spun că avem 1,5 sau 1,6 miliarde de lei datorii STB la ANAF. Primăria trebuie să plătească subvenția. Putem fi executați dacă nu plătim aceste datorii. Nu s-au plătit contribuții angajaților la ANAF pentru că nu avea de unde. În fiecare lună, Primăria Capitalei trebuie să plătească 100 de milioane către ANAF în fiecare lună. Poate o să opereze ANAF-ul STB dacă o să ne ia tramvaiele și autobuzele”, a declarat primarul general. În ceea ce privește Termoenergetica, Ciucu a menționat că datoriile companiei către ANAF au crescut constant, ajungând la aproximativ 1,5 miliarde de lei în 2024. „La Termoenergetica, datoriile raportate la ANAF au crescut în permanență, în 2024 avem undeva la 1,5 miliarde de lei. 3 miliarde sunt datorii numai ale companiilor municipale către ANAF”, a adăugat primarul. AUTORUL RECOMANDĂ
Propunere neobișnuită în Germania: Aripa economică a CDU vrea restricționarea dreptului la munca part-time

Aripă economică a Partidului Creștin-Democrat German (CDU), aflat la guvernare, a propus eliminarea dreptului legal la munca part-time (trad. „cu fracțiune de normă”). Potrivit moțiunii inițiate, care a fost obținută de DPA, aripa economică a propus restricționarea dreptului de a munci cu fracțiune de normă, cu scopul de a stimula economia. Cu toate acestea, propunerea a stârnit reacții negative imediate, inclusiv din interiorul CDU. Potrivit DPA, parlamentarii CDU care au inițiat moțiunea solicită ca dreptul de a munci cu fracțiune de normă să fie acordat numai persoanelor care cresc copii, îngrijesc rude sau urmează cursuri de formare suplimentare. Munca part-time, la un nivel record în 2025 În plus, în moțiunea lor, parlamentarii CDU susțin că rata muncii cu normă redusă a atins un nivel record în Germania în 2025, respectiv aproximativ 40%. „Aș dori, de asemenea, ca mai multe persoane care lucrează cu normă parțială […] să revină la normă întreagă”, a declarat Dennis Radtke, președintele unei aripi a parlamentarilor CDU axată pe nevoile angajaților, pentru grupul media Funke, mai notează DPA. „Cu o astfel de restricție, punem carul înaintea boilor”, a mai spus acesta. Potrivit Der Spiegel, în baza legislației actuale a muncii, angajații au dreptul să își reducă programul de lucru dacă aceștia lucrează în companie de cel puțin jumătate de an și dacă firma are mai mult de 15 angajați. Cu toate acestea, companiile pot respinge o astfel de cerere numai dacă reducerea afectează în mod semnificativ fluxul de lucru sau generează costuri disproporționate.
Miruță își pune cenușă în cap în scandalul „Ceaușescu-patriot”. „Admit că puteam să încadrez și să nuanțez mult mai bine”

Radu Miruță a reacționat duminică seară, 25 ianuarie 2026, după mesajul transmis de IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc). Vă reamintim că Ministrul Apărării a avut o serie de declarații controversate, după ce a fost întrebat dacă îl vede „patriot” pe Nicolae Ceaușescu (vezi AICI declarațiile). Duminică seara, 25 ianuarie 2026, Radu Miruță a adus o serie de clarificări asupra declarațiilor sale de la Digi24. Ministrul Apărării a susținut că a considerat că este important să discute și de ce unii dintre cetățeni „încă îl văd ca pe un erou” pe Nicolae Ceaușescu, în contextul în care „aproape jumătate dintre cetățeni declară nostalgie față de comunism”. „Admit că puteam să încadrez și să nuanțez mult mai bine răspunsul”, a conchis ministrul. „Admit că puteam să încadrez și să nuanțez mult mai bine răspunsul” „Am primit mai multe întrebări de ce nu am răspuns „tăios” la Digi24 când am fost întrebat dacă Ceaușescu a fost sau nu patriot. Sacrificarea bunăstării, a libertății ori a demnității umane pentru un proiect personal de putere nu poate fi vreodată patriotism. Haideți să clarific și aici ceea ce am considerat deja limpede din interviu, pe care îl puteți urmări. Întrebarea a fost directă: a fost sau nu Ceaușescu patriot? Eu am răspuns de ce nu stau în picioare argumentele celor care zic că el a construit și a fost patriot. Într-o țară în care aproape jumătate dintre cetățeni declară nostalgie față de comunism, am considerat important să discut și de ce unii încă îl văd ca pe un erou – și de ce aceste argumente nu sunt valide. Cred că avem responsabilitatea de a vorbi deschis despre ideile care încă persistă în mintea unor compatrioți. A ne preface că aceste percepții nu există, a le evita sau a le respinge fără explicații ar fi o greșeală. Nu e suficient să spui „nu a fost patriot”, fără să arăți de ce: pentru că a distrus destine, a sufocat libertatea, a ruinat economia și dezvoltarea și a condamnat o țară întreagă la frică și izolare. Doar prin dialog onest și argumente putem închide definitiv această discuție cu trecutul. Altfel, admit că puteam să încadrez și să nuanțez mult mai bine răspunsul”, a notat Radu Miruță, duminică seară, pe Facebook. Autorul recomandă: Miruță, torpilat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, după declarațiile despre Ceaușescu. „Este inadmisibil” Radu Miruță bate în retragere și nu se mai poziționează pe planurile lui Trump în Groenlanda. „Nu este benefic pentru România să comenteze” Radu Miruță vrea ca România să producă arme doar că singur mărturisește că n-are cum. „Transferul de tehnologie, construirea fabricii, costă” Ministrul Radu Miruță a explicat de ce schimbă SPP cu STB: “Câteodată prefer să fac asta” Patrick André de Hillerin îl ia la ţintă din nou pe Radu Miruţă. „Cine poate opri aceste porniri criminale ale guvernului?” Victor Ponta îl penalizează pe Miruță, ministrul Apărării. „Când dă bani Ucrainei din taxele și impozitele plătite de români, eu consider că este obligat să explice” Sursă foto: Mediafax Foto
Barack Obama, după ce agenții ICE au împușcat un bărbat în Minneapolis: Multe dintre valorile fundamentale ale SUA, din ce în ce mai amenințate

Fostul președinte american Barack Obama a transmis, duminică, seara, un mesaj pe platforma X, referitor la tragedia produsă în acest weekend în Minneapolis, când un asistent medical a fost împușcat mortal de un agent ICE. Obama a calificat moartea asistentului medical drept o „tragedie sfâșietoare” și a avertizat că „multe dintre valorile noastre fundamentale ca națiune sunt din ce în ce mai amenințate”. Fostul președinte american a etichetat împușcăturile drept „un semnal de alarmă pentru fiecare american” și a subliniat că deși agenții ICE au o sarcină dificilă, „americanii se așteaptă ca aceștia să își îndeplinească îndatoririle într-un mod legal și responsabil (…) pentru a asigura siguranța publică”. „Nu asta vedem în Minnesota. De fapt, vedem exact opusul. De câteva săptămâni, oamenii din toată țara sunt pe bună dreptate revoltați de spectacolul recruților ICE mascați și al altor agenți federali care acționează cu impunitate și recurg la tactici care par menite să intimideze, să hărțuiască, să provoace și să pună în pericol locuitorii unui important oraș american. Acest lucru trebuie să înceteze”, se mai arată în mesajul publicat de Obama pe X. The killing of Alex Pretti is a heartbreaking tragedy. It should also be a wake-up call to every American, regardless of party, that many of our core values as a nation are increasingly under assault. pic.twitter.com/0JmEsJ1QFW — Barack Obama (@BarackObama) January 25, 2026 În acest sens, fostul președinte american se alătură liderilor locali și democraților din întreaga țară, solicitând ca agenții ICE să părăsească Minnesota. A doua persoană împușcată mortal de un agent ICE în Minnesota de la începutul anului Sâmbătă, Alex Pretti, un bărbat în vârstă de 37 de ani, asistent medical la ATI, a fost împușcat mortal de un agent ICE în Minneapolis. Tragedia vine la mai puțin de trei săptămâni după ce o femeie a fost împușcată, tot în Minneapolis, de un ofițer ICE. Potrivit The Independent, imaginile video filmate de martori și analizate de Associated Press par să contrazică declarațiile administrației Trump, care a afirmat că agenții ICE au tras „în scop defensiv” asupra lui Pretti. Nicio înregistrare nu pare să-l arate cu o armă. Deși agenții ICE au descoperit că Pretti avea asupra sa un pistol semiautomat de 9 mm, el avea permis de port armă ascunsă. În urma celor două evenimente, oamenii au ieșit în stradă să protesteze în mai multe orașe din țară, inclusiv New York, Los Angeles și Washington.
Incendiu în Lunca Cetățuii. O casă a fost cuprinsă de flăcări

Duminică seara, 25.01.2026, pompierii militari intervin pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit din satul Lunca Cetățuii, comuna Ciurea, județul Iași. La fața locului se deplasează două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, cu 10 militari. În sprijin acționează un echipaj medical SAJ, precum și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) cu o autospecială de stingere. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului casei, pe o suprafață de aproximativ 50 mp, existând risc de propagare la întregul imobil și la vecinătăți. Nu sunt anunțate victime. Revenim cu detalii pe măsura evoluției intervenției. Măsuri de prevenire a incendiilor la case și gospodării Pentru reducerea riscului de producere a incendiilor în locuințe și gospodării, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri esențiale: 🔹 Instalații electrice •Nu utilizați instalații electrice improvizate sau defecte; •Nu suprasolicitați prizele și prelungitoarele; •Verificați periodic cablurile, prizele și aparatele electrice; •Apelați doar la personal autorizat pentru reparații sau modificări. 🔹 Sisteme de încălzire (sobe, centrale, șeminee) •Curățați coșurile de fum cel puțin o dată pe an și ori de câte ori este necesar; •Nu folosiți sobe sau centrale defecte ori improvizate; •Păstrați distanța de siguranță între sursele de căldură și materialele combustibile; •Nu supraîncălziți sobele și nu lăsați focul nesupravegheat. 🔹 Utilizarea focului deschis •Nu lăsați focul nesupravegheat în interior sau exterior; •Nu aprindeți focul în spații închise sau neamenajate; •Stingeți complet focul înainte de a părăsi zona; •Supravegheați permanent copiii și nu le permiteți accesul la surse de foc. 🔹 Depozitarea materialelor combustibile •Depozitați materialele inflamabile la distanță de sursele de căldură; •Nu păstrați lichide inflamabile în locuință; •Asigurați o bună aerisire a spațiilor de depozitare. 🔹 Detectare și intervenție timpurie •Dotarea locuinței cu detectoare de fum și de gaze; •Deținerea unui stingător de incendiu, verificat periodic; •Cunoașterea modului de utilizare a stingătorului. 🔹 Comportament preventiv •Nu adormiți cu surse de foc sau aparate electrice în funcțiune; •Opriți alimentarea cu energie electrică și gaze atunci când părăsiți locuința; •În caz de incendiu, apelați imediat numărul unic de urgență 112 și evacuați locuința. Respectarea acestor măsuri simple poate preveni producerea unor evenimente cu urmări grave. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași reamintește că prevenția salvează vieți și bunuri, iar informații utile privind comportamentul în situații de urgență pot fi accesate pe platforma www.fiipregatit.ro. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Au plecat la săniuș, dar au ajuns la spital. Cum s-au ales cu arsuri de gradul 2 și 3 mai mulți adolescenți, în Vaslui

Doi adolescenți din Vaslui au plecat la săniuș, dar în cele din urmă au ajuns la spital. Copiii au incendiat câteva anvelope și, accidental, s-au izbit de ele cu sania. Aceștia s-au ales cu arsuri de gradul 2 și 3. Doi adolescenți din județul Vaslui, de 14 și 17 ani, au ajuns la spital, după o distracție pe derdeluș. Cei doi copii au dat foc la câteva anvelope, apoi, accidental, au pătruns cu sania în flăcări. În urma situației, cei doi adolescenți s-au ales cu arsuri de gradul 2 și 3, rănile necesitând îngrijiri medicale. „Victima de 17 ani a fost găsită conștientă și coerentă, dar prezenta arsuri de gradul 2 la nivelul ambelor antebrațe și la nivelul feței. Al doilea minor s-a prezentat ulterior la spitalul din Bârlad, adus de către părinți, deoarece și el prezenta arsuri de gradul 3 la nivelul mâinii și al feței”, spune Daniel Ungureanu, SAJ Vaslui. Doi adolescenți s-au accidentat pe derdeluș, după ce au intrat cu sania în flăcări / foto: capturi Observator Antena 1 „Nu a putut să-mi spună nimic din cauză că era murdar, plângea” Incidentul a avut loc în comuna Epureni din județul Vaslui. Distracția celor doi adolescenți a fost la un pas să se transforme într-o reală tragedie. Mama copilului de 17 ani a susținut că fiul ei „nu a putut să spună nimic din cauză că era murdar, plângea”. Apoi, a fost preluat de echipajul de pe ambulanță. „L-am întrebat ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, nu a putut să-mi spună nimic din cauză că era murdar, plângea. Era murdar de ceva negru și l-am șters un pic și pe urmă a venit salvarea și l-a luat”, spune mama copilului de 17 ani, arată Observatornews.ro. Cei doi adolescenți, de 14 și 17 ani, nu ar prezenta probleme comportamentale în comunitate. Autoritățile cred că ar fi vorba despre un accident. Primarul comunei Epureni a susținut că „nu s-ar fi pus problema să fie niște cazuri sociale pe care să le avem în atenție”. De asemenea, a precizat că „a fost o întâmplare nefericită”. În urma situației, copilul de 14 ani a fost transportat la Spitalul Sfânta Maria din Iași. Adolescentul de 17 ani a fost transferat azi la Spitalul Grigore Alexandrescu din București. Autorul recomandă: Ziua și explozia: un apartament a explodat într-un bloc din Buzău, din cauza acumulărilor de gaze. O persoană a fost rănită Accident grav în județul Sibiu: șapte victime, una în stare gravă. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție Elev în vârstă de 16 ani, găsit inconştient în toaleta unui liceu important din București. Care este prima ipoteză, în acest caz Bărbatul din Oradea care și-a înjunghiat mama a fost arestat preventiv. Câți ani de închisoare riscă agresorul Tâlhărie surprinsă pe camerele de supraveghere. Atacatorul, un fost pușcăriaș, condamnat pentru agresiune sexuală O tânără și-a ucis prietena și i-a îngropat trupul în grădină. La 15 ani distanță a contactat poliția Sursă foto: capturi video Antena 1 – Observator; Shutterstock
Franța îl reține pe căpitanul unui petrolier suspectat că operează în flota fantomă

Autoritățile franceze l-au reținut căpitanul unui petrolier interceptat în Marea Mediterană, în cadrul unei anchete care urmărește să stabilească dacă nava a folosit un pavilion fals, a anunțat duminică parchetul din Marsilia. Nava, denumită Grinch, a fost interceptată joi și direcționată să ancoreze în largul portului francez, fiind suspectată că face parte dintr-o flota fantomă ce permite exporturi de petrol. Căpitanul, în vârstă de 58 de ani și cetățean indian, a fost reținut în ancheta preliminară, conform comunicatului procurorilor, care nu menționează Rusia, relatează Reuters. Nava a plecat din portul rus Murmansk la începutul lunii ianuarie și naviga sub pavilionul Comorelor, au precizat autoritățile franceze. Alți membri ai echipajului, tot cetățeni indieni, rămân la bord în timp ce anchetatorii verifică legalitatea pavilionului și documentele navei. Uniunea Europeană a adoptat 19 pachete de sancțiuni împotriva Rusiei, dar Moscova continuă să exporte petrol către țări precum India și China, adesea la prețuri reduse. O mare parte din aceste livrări se realizează prin flota fantomă, care operează în afara reglementărilor maritime occidentale. În octombrie, Franța a reținut un alt petrolier sancționat, Boracay, în largul coastelor sale vestice, dar l-a eliberat după câteva zile.
Accident grav în județul Sibiu: șapte victime, una în stare gravă. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Duminică, autoritățile din județul Sibiu au activat Planul Roșu de Intervenție după un accident rutier grav între localitățile Dobârca și Poiana Sibiului. Accidentul a implicat trei autoturisme și a dus la rănirea a șapte persoane, dintre care una se află în stare critică, fiind supusă manevrelor de resuscitare, relatează Mediafax. Accident rutier cu multiple victime între Dobârca și Poiana Sibiului Potrivit ISU Sibiu, accidentul a avut loc pe DJ141, între localitățile Dobârca și Poiana Sibiului, unde două autoturisme s-au ciocnit violent, iar o a treia mașină a fost implicată ulterior în coliziune. În urma impactului, șapte persoane au fost rănite, dintre care una se afla în stop cardio-respirator și a fost încarcerată. Victima, o femeie de 55 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată. Celelalte cinci victime au fost transportate la Spitalul Județean Sibiu cu răni ușoare, în timp ce o persoană a refuzat transportul la spital. Traficul în zonă a fost restricționat pe durata intervenției, circulându-se alternativ. Cercetările poliției și cauzele accidentului Potrivit poliției, accidentul s-a produs în urma unei erori de adaptare a vitezei la condițiile de drum. Un bărbat de 39 de ani din Moșna, aflat la volanul unui autoturism pe direcția Mediaș-Moșna, nu a reușit să controleze vehiculul, intrând în coliziune laterală cu o mașină condusă de un bărbat de 52 de ani din Mediaș. Ulterior, a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism condus de o femeie de 58 de ani, cetățean străin. Impactul a dus la răsturnarea mașinii conduse de bărbatul de 52 de ani, iar unul dintre pasagerii din celelalte autoturisme a fost, de asemenea, rănit. Poliția continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului și pentru a lua măsurile legale necesare. Traficul rutier a fost reluat ulterior în condiții normale. AUTORUL RECOMANDĂ