Cum a reacționat Gazzetta dello Sport la mutările lui Chivu din Inter – Arsenal: I-a lăsat muți de uimire

Inter a pierdut al treilea meci la rând în UEFA Champions League, 1-3 pe teren propriu cu Arsenal. La finalul jocului, presa italiană a analizat în detaliu prestația milanezilor, dar și deciziile luate de Cristi Chivu pe parcursul întâlnirii. Cel mai influent cotidian din peninsulă, Gazzetta dello Sport, a remarcat o schimbare pe care antrenorul român a făcut-o. „Drumul spre «optimi», pavat cu înfrângeri” După numai o oră de joc, Chivu l-a scos de pe teren pe Lautaro Martinez, cel mai important fotbalist din lotul Interului. Decizia lui a produs rumoare pe stadion, scrie PROSPORT, care preia analiza celor de la GdS. „Chivu l-a scos pe Lautaro după o oră, lăsând Meazza mut de uimire”, notează publicația italiană. Până în acel moment, atacantul argentinian fusese printre cei mai activi fotbaliști din trupa gazdelor. Mai departe, Gazzetta dello Sport scrie că Inter a încercat să țină pasul cu ritmul impus de londonezi, dar diferența de intensitate dintre cele două campioante – Serie A și Premier League – a fost prea mare. Pe de altă parte, jurnaliștii din peninsulă remarcă un aspect: Inter se duce spre „optimi”, dar calificarea va fi obținută cu victorii împotriva echipelor mici, în timp ce toate eșecurile din actuala campanie de la Liga Campionilor au venit împotriva adversarilor de top. „Drumul spre optimile directe este pavat cu înfrângeri contra marilor echipe”, scrie Gazzetta dello Sport, cu referire la „corecțiile” aplicate de Atletico, Liverpool și Arsenal. „Chivu 6.5, Sucic a fost cel mai bun din echipa sa. Face mutările corecte și primele două schimbări sunt bune. Inter pierde pentru detaliile care fac această competiție crudă și de o frumusețe fără egal. Pedepsiți cu un corner, specialitatea «tunarilor». Ar trebui să analizeze ce portar va titulariza începând de la meciul cu Pisa”, mai notează jurnaliștii italieni. Arsenal a deschis scorul Arsenal a deblocat tabela, în minutul 10, prin Gabriel Jesus, iar Inter a egalat rapid, în minutul 18, prin Sucic. Liderul din Premier League a trecut din nou în avantaj în minutul 31, când același Jesus a reușit dubla, cu o lovitură de cap. Scorul final, 1-3, a fost stabilit în minutul 84 de Viktor Gyökeres, după o pasă primită de la Bukayo Saka. În urma acestui rezultat, Inter a ieșit pentru prima dată din primele opt locuri de Champions League. Arsenal, în schimb, și-a asigurat, deja, prezența în „optimile” competiției. RECOMANDAREA AUTORULUI: Presa italiană îl ridică în slăvi pe Cristi Chivu, după ce Inter a revenit pe primul loc în Serie A Motivul incredibil pentru care Cristi Chivu a refuzat să vorbească la conferința de presă după Inter – Bologna 3-1
Disputa provocată de Trump pe tema Groenlandei amână acordul pentru reconstrucția Ucrainei

Anunțul unui „plan de prosperitate” de 800 de miliarde de dolari, care urma să fie convenit între Ucraina, Europa și SUA la Forumul Economic Mondial de la Davos, a fost amânat pe fondul unor dezacorduri profunde între capitalele europene și Washington privind Groenlanda și „Consiliul pentru Pace”, afirmă șase oficiali citați de Financial Times. „Deocamdată nu se semnează nimic”, a spus un oficial. Un altul a explicat că statele europene nu pot trece cu vederea acțiunile lui Trump în Groenlanda în timp ce încearcă să avanseze pe alte dosare, precum Ucraina. Tensiuni transatlantice „Nimeni nu are chef, acum, să facă un mare spectacol în jurul unui acord cu Trump”, a declarat un al treilea oficial, care a adăugat că disputa legată de Groenlanda și „Consiliul pentru Pace” a „eclipsat” subiectul Ucraina la întâlnirea din Alpi. Trump a amenințat că va impune taxe vamale pentru opt state aliate din NATO, după ce acestea au decis să trimită trupe în Groenlanda pentru un exercițiu militar. Oficialii europeni spun că situația a dus la cea mai serioasă criză transatlantică din ultimele decenii. Totodată, invitația lansată de Trump pentru ca statele europene să se alăture „Consiliului pentru Pace” a stârnit îngrijorări, fiindcă ar putea marginaliza ONU în medierea conflictelor. Președintele francez Emmanuel Macron a spus că nu va participa, invocând nelămuriri privind mandatul consiliului. Guvernul german a transmis că o „condiție prealabilă” ar fi ca organismul să fie „compatibil cu cadrele juridice internaționale existente”. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că îi este „foarte greu să își imagineze” participarea într-un organism alături de Putin. Discuțiile privind Ucraina, afectate de tensiunile legate de Groenlanda „Planul de prosperitate” este partea economică a unei propuneri de pace mai ample, negociate de SUA, Ucraina și capitalele europene, și ar trebui să asigure sprijin pe termen lung pentru reconstrucția Ucrainei după un eventual armistițiu. Tensiunile pe tema Groenlandei au perturbat negocierile din această săptămână asupra documentului, au spus trei surse. Potrivit FT, care citează șase oficiali, „planul de prosperitate” nu este abandonat și ar putea fi semnat la o dată ulterioară. Zelenski a afirmat marți că planul este „foarte important”. Totuși, el a renunțat să meargă la Davos după un atac aerian masiv asupra Kievului, care a lăsat zone întinse fără apă, căldură și electricitate, în plin val de frig. Președintele Ucrainei a spus că va călători în Elveția numai dacă documentele privind garanțiile de securitate cu Statele Unite și planul de prosperitate vor fi gata pentru a fi semnate acolo.
Horoscop miercuri, 21 ianuarie 2026! O zi a resetării pentru toți nativii

Ziua de 21 ianuarie 2026 vine cu un mesaj comun pentru toate zodiile: este timpul să lași în urmă tensiunile, grijile și oboseala acumulată. Universul oferă șanse noi, dar cere, înainte de toate, grijă față de sănătate, răbdare și deschidere către schimbare. După o perioadă dificilă, multe semne zodiacale încep să vadă luminița de la capătul tunelului. Ce aduce horoscopul zilei de 21 ianuarie 2026 pentru fiecare zodie BerbecPentru Berbeci, ziua este marcată de așteptare și emoții. Este foarte posibil să fii cu gândul la un mesaj important, fie că vine de la cineva drag, fie că este legat de muncă. Nerăbdarea te poate face agitat și ușor anxios, mai ales dacă răspunsul întârzie. Astrele te sfătuiesc să nu rămâi blocat în această stare. Ocupă-ți timpul cu activități simple, dar plăcute, pentru a-ți liniști mintea. Răbdarea îți va fi răsplătită. TaurPentru Tauri, energia zilei este una intensă și motivantă. Simți că lucrurile se mișcă, chiar dacă nu totul este perfect. Spre seară pot apărea mici conflicte sau discuții tensionate, dar acestea nu trebuie privite ca obstacole, ci ca impulsuri pentru a merge mai departe. O conversație spontană sau o întâlnire neașteptată îți poate oferi o perspectivă nouă și utilă. GemeniGemenii se bucură de un plus de încredere în sine. Ai curajul să spui ce gândești și să faci pași pe care până acum îi amânai. Totuși, nu toată lumea va fi de acord cu tine. Pot apărea reacții critice sau opoziție, dar este important să nu te lași descurajat. Continuă să crezi în tine și în ideile tale, chiar dacă drumul nu este lipsit de provocări. RacRacii sunt îndemnați să lase rigiditatea deoparte. Ziua aduce lecții legate de toleranță și înțelegere. Nu este vorba despre a renunța la principii, ci despre a fi mai blând în relația cu ceilalți. Ascultarea activă și calmul pot îmbunătăți semnificativ relațiile cu cei din jur. LeuLeii pot resimți oboseala acumulată în ultimele zile. Nervozitatea și iritarea pot ieși la suprafață, mai ales în relațiile apropiate. Astrele recomandă sinceritate și clarificări. O discuție deschisă, chiar dacă este inconfortabilă, poate aduce liniște și poate întări legăturile importante din viața ta. FecioarăFecioarele sunt mai sensibile emoțional astăzi, dar acest lucru nu este neapărat negativ. Este o zi bună pentru a visa, pentru a-ți permite mici bucurii și pentru a te reconecta cu dorințele tale. Atenție, însă, la presiuni din exterior. Nu lua decizii importante doar pentru a-i mulțumi pe alții. BalanțăPentru Balanțe, ziua vine cu mici neplăceri, mai ales legate de tehnologie sau comunicare. Deși pot părea stresante, aceste situații sunt trecătoare. Calmului și organizarea te vor ajuta să depășești orice inconvenient fără să-ți strici buna dispoziție. ScorpionScorpionii pot avea parte de întreruperi neașteptate ale planurilor. Un prieten sau o problemă externă îți poate cere atenția. Chiar dacă te simți deranjat, ajutorul oferit va fi apreciat și, pe termen lung, îți va aduce satisfacție. Fii atent și la posibile probleme tehnice. SăgetătorSăgetătorii își pot pierde răbdarea din cauza dificultăților legate de tehnologie. Ziua nu este cea mai productivă, dar asta nu înseamnă că este una pierdută. Acceptă lucrurile așa cum sunt și evită reacțiile impulsive. Mâine va fi o zi mai bună. CapricornCapricornii se simt mai vulnerabili emoțional. Este important să nu exagerezi și să nu transformi problemele minore în drame. O atitudine echilibrată te va ajuta să gestionezi situațiile cu maturitate și calm. VărsătorVărsătorii încep să se simtă mai bine din punct de vedere al sănătății. Energia revine treptat, însă astrele avertizează asupra exceselor. Bucură-te de starea bună, dar fără să forțezi limitele corpului. PeștiPentru Pești, ziua de 21 ianuarie este despre schimbare și curaj. Este momentul să renunți la ce nu îți mai folosește și să ai încredere în viitor. „Respiră adânc, ai încredere în univers și începe din nou. Posibilitățile sunt nesfârșite”, este mesajul clar al astrelor pentru tine. Ziua aduce un îndemn comun: ai grijă de tine, mergi pas cu pas și nu uita că fiecare final deschide un nou început. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Spitalul pentru Copii Sf. Maria din Iași achiziționează dezinfectanți în valoare de 13 milioane de lei! Contractul a fost scos la licitație

Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Maria” din Iași intenționează să achiziționeze dezinfectanți și produse biocide, cu o valoare de peste 13 milioane de lei. Conducerea unității medicale a lansat procedura de licitație pe data de 20 ianuarie 2026. Aceasta a fost publicată pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași caută firme pentru achiziționarea dezinfectanților în valoare de peste 13 milioane de lei Procedura de licitație lansată de conducerea unității medicale este una deschisă, iar obiectul acesteia îl constituie încheierea unui acord-cadru pe o durată de 36 de luni. Totodată, obiectul acestuia este „Achiziție dezinfectanți și produse biocide”. Firmele interesate au posibilitatea depunerii ofertelor financiare până, cel târziu, la data de 23 februarie 2026, ora 15:00. Trebuie știut că licitația este împărțită în 13 loturi. De exemplu, lotul 1 se referă la furnizarea de detergenți lichizi pentru curățarea și dezinfecția „de nivel mediu a suprafețelor, pavimentelor și dispozitivelor medicale”. Lotul 2 are ca obiect furnizarea de detergenți și dezinfectanți de nivel înalt, cu efect rapid, „gata de utilizare prin pulverizare”, pe bază de peroxid de hidrogen. Acestea vor fi folosite pentru curățarea suprafețelor și dispozitivelor medicale și trebuie să aibă indicații de utilizare pentru nou-născuți. Firmele interesate pot depune ofertele la toate loturile disponibile Un alt lot se referă la achiziția de șervețele umede, detergenți și dezinfectanți de nivel mediu, gata de utilizare, care vor fi folosite pentru suprafețe mici și pentru aparatura medicală. „Efectuarea dezinfecției și sterilizării în unitățile sanitare publice și private este obligatorie, toate aceste obiective fiind conforme normativelor Organizației Mondiale a Sănătății. Necesitatea asigurării dezinfectanților și produselor biocide pentru buna derulare a activității medicale, desfășurată în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii «Sf. Maria» Iași, presupune achiziționarea produselor care fac obiectul prezentei proceduri”, este specificat în documentele de pe SEAP. Este important de precizat că firmele interesate pot depune ofertele financiare nu doar pentru un singur lot, ci la toate cele 13, în funcție de produsele pe care le pot furniza. „Întrucât facilitățile tehnice ale Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP) permit doar selectarea unei variante de ofertare predefinite, Autoritatea Contractantă (n.r. – Spitalul pentru Copii «Sf. Maria») menționează faptul că operatorii economici interesați pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi”, mai este specificat pe SEAP. Se doresc și dezinfectanți pentru sălile de operație Fiecare ofertant are obligația, în cazul unei asocieri sau subcontractări, să prezinte, odată cu documentele depuse, și acordul de asociere sau de subcontractare – după caz –, precum și toate documentele prevăzute de legislația în vigoare. Totodată, managerul Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” din Iași a precizat că, prin procedura de licitație, unitatea medicală intenționează să achiziționeze dezinfectanți inclusiv pentru sălile de operație. „Vom achiziționa dezinfectanți inclusiv pentru sălile de operație. Achiziția se referă la produsele necesare pentru dezinfecția din tot spitalul. Referitor la depunerea ofertelor, noi suntem optimiști. Sunt suficienți furnizori în piață încât să prezinte interes oferta noastră”, a declarat managerul unității medicale, ec. Gheorghe Diaconu. Referitor la contractul prin care Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași intenționează să achiziționeze dezinfectanți, lista firmelor care vor depune oferta financiară va fi disponibilă după data de 23 februarie 2026. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Ce salariu ar trebui să ai în 2026, în funcție de câți bani primeai în 2023. Ce mărire trebuie să ceri, de fapt

Ai luat în calcul ce salariu ar trebui să ai în 2026, în funcție de câți bani primeai în 2023? Gândul.ro a întocmit un tabel în acest sens. Iată mai jos, în articol, ce mărire trebuie să ceri, de fapt. Sunt luate în calcul mai multe scenarii salariale. Ce salariu ar trebui să ai în 2026, în funcție de banii primiți în urmă cu 3 ani? Gândul.ro a efectuat un tabel care are la bază mai multe scenarii salariale, de la 3.000 la 20.000 de lei. Fiecare salariu depinde de un calcul bazat pe contextul economic și pe factorul de multiplicare. În primul rând, contextul economic: Inflația în 2024: 5.1% – 6.1%. Inflația în 2025: A fost un an dificil, cu o inflație ridicată de aproximativ 9,7% (din cauza prețurilor la energie și a noilor taxe). Prognoza 2026: BNR anticipează o temperare a inflației către 3,5% – 3,7%. În al doilea rând, avem factorul de multiplicare: Luand în considerare inflația cumulată pe acești 3 ani, prețurile au crescut în medie cu aproximativ 20% – 22% Așadar, pentru a cumpăra aceleași lucruri, salariul tău ar trebui să fie cu cel puțin 21% mai mare. Salariu în 2026 în funcție de cel încasat în urmă cu 3 ani Salariu net de 3.000 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 3.630 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 630 de lei. Salariu net de 3.500 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 4.235 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 735 de lei. Salariu net de 4.000 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 4.840 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 840 de lei. Salariu net de 4.500 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 5.445 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 945 de lei. Salariu net de 5.000 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 6.050 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 1.050 de lei. Salariu net de 5.500 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 6.655 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 1.155 de lei. Ce salariu ar trebui să ai în 2026, în funcție de câți bani primeai în 2023 Ce mărire ar trebui să existe pentru un salariu de 10.000 de lei din 2023 Salariu net de 6.000 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 7.260 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 1.260 de lei. Salariu net de 7.000 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 8.470 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 1.470 de lei. Salariu net de 8.000 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 9.680 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 1.680 de lei. Salariu net de 9.000 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 10.890 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 1.890 de lei. Salariu net de 10.000 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 12.100 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 2.100 de lei. Salariu net de 11.000 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 13.310 lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 2.310 lei. Salariu net de 12.000 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 14.520 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 2.520 de lei. Salariu net de 13.000 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 15.730 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 2.730 de lei. Salariu net de 14.000 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 16.940 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 2.940 de lei. Salariu net de 15.000 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 18.150 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 3.510 lei. Salariu net de 20.000 de lei, în 2023 – salariu net necesar în 2026 de 24.200 de lei. Ce mărire de salariu ar trebui cerută: 4.200 de lei. Autorul recomandă: Orașul din România cu cei mai sănătoși oameni în 2026. Locuitorii trăiesc cel mai mult aici + ce alte localități apar în TOP 10 Salariul nu va mai fi un subiect tabu la locul de muncă. Angajatorii, obligați să prezinte intervalele salariale în anunțuri Cât costă să mănânci acasă (dimineață, la prânz și seara) în 2026. Calcul complet, în funcție de orașul în care locuiești Cât îți va veni factura la gaze pe ianuarie 2026, în funcție de temperatura setată: 17°C, 18°C, 19°C etc Calcul complet. Câți bani vei primi la pensie, în funcție de meseria ta, dacă ai o vechime de 25 de ani
Abia decolat spre Davos, avionul lui Trump s-a întors din drum din cauza unor probleme electrice

O „problemă electrică minoră” a forțat avionul președintelui Donald Trump să se întoarcă în SUA, la scurt timp după decolarea spre Davos, a informat Casa Albă, preluată de agențiile internaționale. Air Force One a fost redirecționată către Baza Comună Andrews din Maryland, după ce echipajul a identificat problema, a decșarat secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, care a încercat o glumă pe seama acordului lui Trump de a accepta un avion din Qatar care să fie folosit drept Air Force One, declarând reporterilor că noul avion e o variantă mult mai bună, „având în vedere problema electrică”. Președintele și-a reluat călătoria spre Davos într-un avion nou. El urmează să țină un discurs mult așteptat miercuri la Forumul Economic Mondial care are loc în micuța stațiune montană dintre Alpii elvețieni, un discurs ce va avea loc pe fondul unor relații tensionate cu aliații europeni, pe fondul presiunilor de anexare a Groenlandei. Informații de context Ediția de anul acesta a Forumului Economic de la Davos de anul acesta (a 56-a) este considerată cea mai importantă din toată istoria Forumului, din cauza tensiunilor geostrategice provocate de ambițiile teritoriale ale lui Trump. Marți, în discursul său de la Davos, liderul european, Urula vond der Layen, a insistat pe ideea suveranității și integrității teritoriale a Europei, despre care a spus că sunt „non-negociabile”. Într-un discurs tranșant dar calm, descărcat de orice emoții, von der Layen a subliniat că Europa consideră Statele Unite „un aliat și un prieten”, eliminând orice idee de vasalitate, și că „în politică, la fel ca în afaceri, un acord este un acord”, făcând trimitere evidentă la faptul că nu are de gând să negocieze Groenlanda.
Ieșenii vor putea arunca gunoiul doar pe bază de cartelă. Primăria și Salubris vor instala 150 de insule ecologice până la finalul lunii februarie

Ieșenii vor putea arunca gunoiul din gospodării pe bază de cartelă, după ce Salubris și Primăria Iași vor instala 150 de insule ecologice în oraș. Acestea sunt mai rezistente decât punctele gospodărești actuale și sunt mai bine delimitate pentru colectarea separată a deșeurilor. Totodată, operatorul de salubritate va putea verifica mai simplu procesul de colectare. Ieșenii vor arunca gunoiul cu o cartelă Prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Primăria Iași modernizează 150 de puncte gospodărești din oraș. Cetățenii vor avea acces la insulele ecologice pe baza unei cartele care va fi distribuită la fiecare apartament. Acestea vor ajunge la asociații, după care președinții le vor împărți la locatari. Pentru a arunca gunoiul, mecanismul de deschidere a tomberonului poate fi acționat doar cu cartela. „Accesul se va face pe bază de cartelă. Cetățenii vor primi de la asociații aceste dispozitive, pe care le vor acționa când aruncă sacii de gunoi. Pentru client nu costă nimic, totul este acoperit din fondurile investiției. În perioada următoare vom distribui la președinții de asociații aceste cartele”, a declarat Cătălin Neculau, directorul general Salubris SA. Noile puncte gospodărești sunt dotate cu recipiente pentru colectarea următoarelor tipuri de deșeuri: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton. Până la finalul lunii februarie 2026 ar trebui să fie instalate toate insulele ecologice. Lucrările includ montarea platformelor moderne și instalarea panourilor informative, pentru o sortare corectă și rapidă a deșeurilor. „Noi deja am amplasat 10 insule ecologice în aceste zile. Preconizăm că, la finalul lunii februarie, vor fi instalate toate cele 150. Ele deja au ajuns și, sub supervizarea primăriei, ele vor fi montate. Salubris a achiziționat deja 3 autospeciale pentru ridicarea gunoiului, deci suntem pregătiți din toate punctele de vedere. Ele sunt mult mai rezistente și nu vor putea fi deschise de nimeni. După cum bine știm, la punctele gospodărești am avut numeroase probleme din cauza vandalismului”, a mai precizat Cătălin Neculau, directorul general Salubris SA. Rezultatele așteptate În baza acestei investiții se va crea un nou sistem de management al deșeurilor. Obiectivul principal îl reprezintă creșterea colectării separate și o mai bună gestionare a deșeurilor din oraș. Din păcate, media de colectare separată la Iași este de 15%, însă Uniunea Europeană a impus o medie de 50%. Conform așteptărilor, aceste insule ecologice ar trebui să crească rata colectării separate cu peste 20% în doar un an. În cazul în care sistemul va avea succes, pe viitor este posibil ca toate punctele gospodărești să fie înlocuite cu noile modele. În acest an este posibil ca facturile la gunoi să crească în cazul în care rata de colectare separată nu va crește. Marele avantaj al noilor puncte de colectare îl reprezintă faptul că sunt mult mai rezistente. Persoanele care caută PET-uri pentru reciclare nu le vor mai putea deschide. Automat ar trebui să fie mult mai curat în jurul punctelor gospodărești. Ieșenii vor arunca gunoiul doar pe bază de cartelă, odată cu implementarea noilor insule ecologice. Primăria va instala 150 în prima etapă, însă, pe viitor, numărul ar putea fi suplimentat. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Valentin Stan: Nu ai nevoie să știi drept internațional ca să știi că nu ar trebui să vulnerabilizezi România prin declarații

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a lansat un avertisment legat de securitatea României. Discuția a pornit de la modul în care este invocat dreptul internațional. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Nu lăsăm pe nimeni în urmă Profesorul a explicat de ce consideră că această ediție este una esențială. El spune că publicul, indiferent de profesie sau pregătire, poate înțelege mizele reale ale securității naționale. Toți mucii să meargă la stația 3, ok? Pentru că aici se va întâmpla ceva foarte grav azi, foarte complicat și mai e ceva. Toți oamenii care se uită la noi, pentru că noi n-am lăsat pe nimeni în urmă, Marius. Indiferent de ce profesie au, indiferent unde s-au școlit și ce meserie desfășoară în această țară, toate sunt nobile și le respectăm. Fiecare din ei va înțelege perfect ceea ce facem noi azi. Și la sfârșitul acestei emisiuni o să știe mai mult în domeniile cheie ale securității României decât știe Ministerul Afacerilor Externe din România, Securitatea, cele două servicii importante, Administrația Prezidențială cu toți mucii planetari pe satelit și Guvernul Bolojan. Valentin Stan: De ce drept internațional am nevoie ca să știu că este interzis să vulnerabilizezi România? Stan a amintit că dreptul internațional funcționează la interfața dintre drept și politică și că nu poate fi folosit mecanic. Problema reală, în opinia sa, nu este lipsa de cunoștințe juridice, ci declarațiile publice făcute de oficialii români. Public International Law, McGlynn. Mai ții minte? Și comentau fel de fel de muci pe acolo. Trebuie dezvoltate diferite abilități pentru a ține cont de faptul că dreptul internațional funcționează la interfața dintre drept și politică. Vezi tu? Asta dacă vrei să-l folosești. Dar eu vin și te întreb. De ce drept internațional am nevoie ca să știu că este interzis să vulnerabilizezi România declarând public ce? Că anumite componente de garanții de securitate din tratatul tutelar pentru securitatea României nu i se aplică. De ce declar de la înălțimea poziției de șef al armatei că pe componente de garanții de securitate conținute în tratatele tutelare pentru salvgardarea intereselor naționale României noi nu ne încadrăm în descărcarea lor într-o zonă fundamentală de interes strategic.
Trump semnează un ordin pentru a limita investitorii de pe Wall Street în sectorul locuințelor unifamiliale

„Pentru a menține oferta de case unifamiliale pentru familiile americane și a crește șansele de a deveni proprietari de locuințe, politica administrației mele este ca investitorii instituționali mari să nu cumpere case unifamiliale care ar putea fi achiziționate de familii”, a declarat Trump în decret, scrie Reuters. Trump, sub presiunea de a răspunde preocupărilor alegătorilor cu privire la accesibilitatea locuințelor înaintea alegerilor parlamentare din acest an, a promovat recent o serie de propuneri politice majore menite să stimuleze achiziționarea de locuințe și să reducă costurile de trai. La începutul lunii ianuarie, Trump a ordonat Fannie Mae și Freddie Mac să cumpere obligațiuni ipotecare în valoare de 200 de miliarde de dolari pentru a reduce costurile locuințelor. Ordinul lui Trump de marți îi impune administrației sale să promoveze vânzarea de locuințe către cumpărători individuali, să restricționeze programele federale care facilitează vânzarea de case unifamiliale către investitorii de pe Wall Street și să revizuiască achizițiile efectuate de investitorii mari. DOJ și FTC vor revizui tranzacțiile mari Departamentul de Justiție și Comisia Federală pentru Comerț vor „revizui achizițiile efectuate de marii investitori din perspectiva practicilor anticoncurențiale și vor acorda prioritate aplicării legii împotriva anumitor practici ale investitorilor instituționali pe piața închirierii de case unifamiliale”, potrivit unei fișe informative publicate de Casa Albă. Ordinul instruiește agențiile federale să permită persoanelor fizice și altor investitori neinstituționali să cumpere proprietăți executate silit înaintea investitorilor. Casa Albă va pregăti, de asemenea, recomandări legislative pentru a codifica politicile menite să împiedice investitorii instituționali mari să achiziționeze case unifamiliale. Instituții de pe Wall Street, precum Blackstone, American Homes 4 Rent și Progress Residential, au cumpărat mii de case unifamiliale de când criza financiară din 2008 a dus la o val de executări silite ale caselor. Până în iunie 2022, investitorii instituționali dețineau aproximativ 450.000 de case, sau aproximativ 3% din totalul caselor unifamiliale închiriate la nivel național, potrivit unui studiu realizat în 2024 de către Oficiul pentru Responsabilitate Guvernamentală. O mișcare a lui Trump de a viza proprietarii de pe Wall Street l-ar alinia cu democrații, care de ani de zile critică achiziționarea de case de către corporații, susținând că aceasta a contribuit la creșterea costurilor locuințelor, și au încercat fără succes să promoveze proiecte de lege pentru a combate această tendință.
A ucis un om, dar plânge ca un copil în instanță! Drama ascunsă într-un dosar de omor judecat la Tribunalul Iași

A ucis un om, dar plânge ca un copil în instanță, într-un dosar de omor judecat la Tribunalul Iași. Inculpatul este trimis în judecată pentru un concurs de infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de omor. Avocatul acestuia cere o pedeapsă minimă, deoarece inculpatul ar avea o problemă de sănătate. A ucis un om, dar plânge ca un copil în instanță! Un caz cutremurător de omor, petrecut în 2025, se judecă, în aceste zile, la Tribunalul Iași, unde emoțiile, lacrimile și argumentele juridice se regăsesc într-o singură ședință, în cazul morții unui bărbat. Inculpatul, arestat preventiv din 15 iunie 2025, recunoaște în totalitate fapta, așa cum a fost descrisă în actul de sesizare, însă cere o pedeapsă minimă, invocând starea sa precară de sănătate. La fiecare termen de judecată, inculpatul izbucnește în lacrimi. Plânge și își acoperă fața și pare copleșit de rememorarea faptelor. Avocatul său susține că aceste reacții nu sunt teatrale, ci expresia unui regret amarnic. „Este clar că regretă fapta. Rememorarea îi provoacă emoții puternice, pe care nu le poate controla”, a declarat apărătorul acestuia în fața instanței. Totuși, dincolo de emoțiile din sala de judecată, dosarul vorbește despre o faptă de o gravitate extremă. Pe lângă infracțiunea de omor, în cauză sunt reținute și fapte de tulburare a liniștii și ordinii publice, precum și lovirea sau alte violențe asupra altei persoane. Atunci când președintele de ședință i-a dat ultimul cuvânt inculpatului, acesta nu a putut spune decât că îi pare foarte rău și că regretă fapta. Când a fost încătușat de către polițiștii de penitenciar pentru a fi scos din sala de judecată, acesta a început din nou să plângă. Avocatul inculpatului cere pedeapsă minimă, invocând ca motiv principal starea de sănătate precară a acestuia Procurorul de caz a cerut maximul pedepsei cu închisoarea, subliniind că gravitatea faptei nu poate fi estompată de starea de sănătate a inculpatului sau de manifestările sale emoționale din instanță. „Omorul este una dintre cele mai grave infracțiuni prevăzute de Codul Penal, iar societatea așteaptă un răspuns ferm”, a arătat reprezentantul Ministerului Public. De cealaltă parte, apărarea insistă asupra faptului că inculpatul suferă de probleme medicale severe. Acesta ar avea un singur plămân funcțional, boală care îi afectează grav viața de zi cu zi și care, potrivit avocatului, ar trebui să influențeze atât cuantumul pedepsei, cât și modalitatea de executare. „Starea de sănătate precară influențează modul în care poate fi atins scopul final al pedepsei – reeducarea. Statul nu ar trebui să cheltuie lunar bani cu un inculpat care riscă să iasă din penitenciar cu picioarele înainte, ci să încerce să-l integreze în societate”, a declarat avocatul inculpatului în fața instanței. În acest context, apărătorul a solicitat o pedeapsă minimă, considerând că boala de care suferă inculpatul are efecte grave și permanente. Avocatul părții civile a cerut instanței efectuarea unei expertize medicale realizate de un specialist pentru stabilirea exactă a diagnosticului. Daune morale pentru familia victimei Drama este cu atât mai mare cu cât, în spatele victimei, rămâne o familie profund afectată. Victima era întreținătorul familiei sale, iar în urma acestui eveniment, soția și cei doi copii au foarte mult de suferit, atât fizic, cât și emoțional. Familia victimei este, în continuare, profund marcată de pierderea stâlpului familiei. Avocatul părții civile a subliniat că, în astfel de cazuri, prejudiciul moral se prezumă și ar trebui ca instanța să țină seama de urmările pe care le are pierderea unei persoane dragi în viața celor care rămân. „Nu este necesară o probă suplimentară pentru a demonstra suferința familiei. Moartea violentă a unei persoane dragi generează, prin ea însăși, un prejudiciu moral evident”, a declarat avocata părții civile în fața instanței. Inculpatul a transmis, prin avocat, că are intenția de a despăgubi părțile civile, în măsura în care va avea posibilitatea. Apărarea a precizat că acoperirea prejudiciului nu se va realiza doar prin valorificarea sechestrului instituit asupra bunurilor sale, ci și prin muncă, după executarea pedepsei. Judecătorii Tribunalului Iași urmează să analizeze toate aceste aspecte – gravitatea faptei, recunoașterea vinovăției, starea de sănătate a inculpatului, suferința familiei victimei și cererile formulate de părți. Așadar, a ucis un om, dar plânge ca un copil în instanță. Este povestea unui bărbat trimis în judecată pentru un concurs de infracțiuni, la Tribunalul Iași. Bărbatul regretă faptele comise și cere îndurare instanței. De asemenea, acesta susține că are și o stare de sănătate precară.