Ieșeanca Elena Gavril a fost respinsă la cel mai temut examen din domeniul juridic! Tânăra nu a renunțat și vrea să dea lovitura acum!

ieseanca-elena-gavril-a-fost-respinsa-la-cel-mai-temut-examen-din-domeniul-juridic!-tanara-nu-a-renuntat-si-vrea-sa-dea-lovitura-acum!

Ieșeanca Elena Gavril a fost respinsă la cel mai temut examen din domeniul juridic, dar nu a renunțat. Elena Gavril se pregătește pentru penultima probă de admitere la INM, sesiunea 2025-2026, care se desfășoară în această perioadă. Această probă este una decisivă pentru candidați, testându-le atât cunoștințele teoretice, cât și capacitatea de analiză și aplicarea practică a legii. Doar 250 de locuri sunt scoase la concurs în această sesiune. Elena Gavril a fost respinsă la cel mai temut examen din domeniul juridic, dar nu a renunțat Admiterea la Institutul Național al Magistraturii rămâne unul dintre cele mai dificile și competitive concursuri din sistemul juridic românesc, atrăgând anual mii de absolvenți de drept care aspiră la o carieră în magistratură. Sesiunea 2025-2026 confirmă din nou interesul ridicat pentru profesiile de judecător și procuror, prin numărul mare de candidați înscriși. Pentru această sesiune, s-au înscris 1.977 de persoane, care concurează pentru un total de 250 de locuri de auditori de justiție. Concursul se desfășoară pe o perioadă extinsă, din iulie 2025 până în martie 2026, timp în care candidații trebuie să treacă prin mai multe etape eliminatorii, menite să testeze nu doar cunoștințele juridice, ci și aptitudinile psihologice și vocația pentru magistratură. „M-am înscris și anul trecut la acest concurs, dar am fost respinsă la proba psihologică. Mi s-a spus că nu sunt suficient de empatică, deși un magistrat trebuie să fie imparțial, nicidecum empatic. Am fost dezamăgită, dar asta nu m-a descurajat să mai încerc o dată. Îmi doresc să fiu procuror și voi lupta pentru visul meu. După prima probă, mă situez în prima jumătate a candidaților înscriși”, a spus Elena Gavril, participantă la concursul de admitere la INM. Un eșec nu ar trebui să stea în calea obținerii a ceea ce își doresc, ci să reprezinte un impuls pentru o pregătire mai bună. Un rezultat negativ la un concurs de o asemenea anvergură poate fi o motivație în plus pentru ca, la următorul examen, candidații să fie mai bine pregătiți. Mai multe probe se află în drumul spre cariera dorită de mulți juriști Prima probă a concursului a fost testul grilă de verificare a cunoștințelor juridice, considerată de mulți candidați drept una dintre cele mai dificile etape. Examenul a vizat disciplinele fundamentale ale dreptului: drept civil, drept penal, procedură civilă și procedură penală. Testul presupune un număr de 100 de grile, câte 25 din fiecare materie. Cea mai mare notă obținută a fost 9,29, un rezultat care confirmă nivelul ridicat de pregătire al candidaților de top. Doar 312 persoane au fost declarate admise pentru a continua concursul, ultima notă de promovare fiind 6,91. Practic, mai puțin de o șesime dintre cei înscriși inițial au reușit să treacă de acest prim filtru. Candidații admiși după prima etapă participă, în această perioadă, la testarea psihologică, programată între 16 și 27 ianuarie. Această etapă are un rol esențial în selecția viitorilor magistrați, fiind menită să evalueze echilibrul emoțional, rezistența la stres, capacitatea de decizie și asumarea responsabilității. Ultima probă a concursului este interviul, etapă în care candidații sunt evaluați de o comisie formată din magistrați. Interviul urmărește motivația pentru alegerea carierei în magistratură, capacitatea de comunicare, gândirea critică și înțelegerea rolului social al judecătorului sau procurorului. De multe ori, această probă este percepută ca fiind una dintre cele mai imprevizibile. Elena Gavril a fost respinsă la cel mai temut examen din domeniul juridic, iar în această sesiune luptă pentru unul dintre cele 250 de locuri la nivel național. Pentru mulți dintre candidați, concursul de admitere la INM reprezintă rezultatul unor ani întregi de studiu intens și sacrificii personale. Sesiunea 2025-2026 confirmă, încă o dată, că accesul în magistratură rămâne rezervat celor mai bine pregătiți și echilibrați candidați. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Parcarea din fața Palatului Culturii va fi desființată! Primăria va schimba complet zona și va extinde spațiul verde

parcarea-din-fata-palatului-culturii-va-fi-desfiintata!-primaria-va-schimba-complet-zona-si-va-extinde-spatiul-verde

Primarul Mihai Chirica a anunțat luni, 19 ianuarie 2026, faptul că parcarea din fața Palatului Culturii va fi desființată. Administrația publică locală pregătește un proiect privind reamenajarea zonei. Acesta va fi realizat în colaborare cu o firmă internațională de arhitectură, Foster + Partners. În acest sens, zona va deveni una mai accesibilă pietonilor. Vor fi plantați arbori, iar spațiul verde va fi extins. Parcarea din fața Palatului Culturii va fi desființată, iar spațiile verzi vor fi extinse Primăria Municipiului Iași a anunțat luni, 19 ianuarie 2026, inițierea unui proiect de reamenajare a Piațetei Palatului Culturii, un demers strategic menit să transforme acest spațiu într-un pol urban modern, coerent și deschis oamenilor. După ce, în 2025, Primăria Municipiului Iași a inaugurat Parcul Teatrului Național – care a presupus lucrări complexe și o investiție de 18,35 milioane de lei –, în anul 2026 acesta începe demersurile pentru regândirea și reamenajarea zonei din fața Palatului Culturii. Proiectul de reamenajare este realizat în colaborare cu casa internațională de arhitectură Foster + Partners. „Piațeta Palatului Culturii este un obiectiv pentru care ne dorim modernizarea și reamenajarea de mult timp. Încercăm să identificăm soluția optimă prin multiple demersuri care au întâmpinat provocări financiare și de proiectare. Acum avem oportunitatea de a beneficia de expertiza unor specialiști de top mondial, ceea ce este unic în țară, dar și să implementăm o viziune coerentă pentru întreaga zonă centrală, cu accent pe pietonalizare, spații verzi și trasarea unor axe culturale și istorice”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași. Precizăm că intervenția propusă presupune o regândire completă a funcționării spațiului public din fața Palatului Culturii, având ca obiectiv crearea unei piațete pietonale ample, deschise și integrate urbanistic. Care sunt intervențiile propuse de primărie și ce schimbări vor fi făcute Proiectul de reamenajare a pieței din fața Palatului Culturii din Iași va fi  corelat cu noua soluție de trafic din zonă, care presupune implementarea circulației cu sens unic de coborâre pe strada Palat spre Podu Roș, linia de tramvai urmând a fi mutată la bordură. În același sens, primăria va amenaja și un monument dedicat domnitorului Grigore Alexandru Ghica. „Un element important al proiectului îl constituie integrarea unui monument, dedicat domnitorului Grigore Alexandru Ghica, în cadrul piațetei. Proiectul prevede extinderea suprafețelor verzi, plantarea de arbori, crearea de zone cu amenajare peisagistică și spații de relaxare, contribuind la creșterea atractivității zonei pentru locuitori și vizitatori. Proiectul își propune să creeze un spațiu reprezentativ pentru Iași, capabil să găzduiască evenimente culturale și sociale și să consolideze identitatea orașului ca un centru cultural și urban de referință. Întreaga activitate de proiectare este coordonată de Primăria Municipiului Iași, iar costurile aferente întregului demers de proiectare, de aproximativ 500.000 de euro, sunt susținute de Grupul Iulius, care se află deja într-un proces de reamenajare urbană a ansamblului Palas, inclusiv a esplanadei din fața Teatrului «Luceafărul», demers realizat în colaborare cu aceeași casă de arhitectură internațională, Foster + Partners”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Iași. Totodată, parcarea din fața Palatului Culturii din Iași va fi desființată, iar zona va fi schimbată complet. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Calorifere aproape reci, dar facturi mari la întreținere. Mulți bucureșteni ar putea plăti chiar și 1.000-1.200 de lei pe căldura care nu prea există

calorifere-aproape-reci,-dar-facturi-mari-la-intretinere-multi-bucuresteni-ar-putea-plati-chiar-si-1000-1.200-de-lei-pe-caldura-care-nu-prea-exista

Facturile vor fi la maximum, deși caloriferele sunt aproape reci. Sute de mii de oameni în București trăiesc un coșmar, de câteva săptămâni, după ce au rămas fără căldură. Și sunt foarte mulți oameni care îndură acest frig, inclusiv pensionari, oameni cu probleme de sănătate sau familii care au copii mici. „Problema aceasta durează de cel puțin 5 ani de zile, deci nu de acum, de ieri, de astăzi. Dar dat fiind faptul că e iarna mai grea acum și e mult mai cer, este foarte frig în apartamentele oamenilor. Mai dau drumul la un aragaz, mai un calorifer electric, cine își permite. (…) Reprezint o asociație de pensionari, care au pensiile pe care le au și care nu-și permit și stau îmbrăcați, sunt înfofoliți în casă și îngheață de frig. Iar factura nu vine cu 39 sau 40%, cât ne dau ei agentul termic”, spune o bucureșteancă. FOTO – Captură video: România TV „Foarte greu, mai ales când trebuie să te speli. Chiar dacă este apă caldă, dar când vii de la baie până aici te ia gaia aia, de frig. La vârsta asta, nici circulația nu mai este normală, oasele sunt vai de mama lor și tremur. Am devenit așa de irascibilă, din cauza asta, pentru că sunt 5 ani, efectiv 5 ani consecutivi de când întâmpin povestea asta cu frigul. M-am săturat, nu știu ce să mai fac. Mai am și aerotermă, dar n-am mai scos-o și pe aia, e foarte greu. Nu pot nici să gătesc. Am 88 de ani, ce să mai fac la vârsta asta? E foarte greu!”, spune o altă locatară din Capitală, care locuiește într-un bloc cu probleme. Caloriferele sunt aproape reci, dar căldura se va plăti ca și cum ar fi normală. Un apartament cu trei sau patru camere, de exemplu, poate ajunge la facturi de 1.000-1.200 lei la întreținere, potrivit România TV. VIDEO – România TV

NATO își consolidează cooperarea cu Danemarca și Groenlanda pentru securitatea arctică

nato-isi-consolideaza-cooperarea-cu-danemarca-si-groenlanda-pentru-securitatea-arctica

Declarațiile lui Mark Rutte au fost făcute în urma unei întrevederi cu ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen, și cu ministrul de Externe al Groenlandei, Vivian Motzfeldt. Oficialul NATO a transmis, într-un mesaj publicat pe platforma X, că discuțiile s-au concentrat asupra rolului Arcticii, inclusiv al Groenlandei, în arhitectura de securitate colectivă a Alianței. Just met w/ 🇩🇰 @troelslundp & Greenland 🇬🇱 FM Vivian Motzfeldt. We discussed how important the Arctic – including Greenland – is to our collective security & how 🇩🇰 is stepping up investments in key capabilities. We’ll continue to work together as Allies on these important issues pic.twitter.com/0uCNaf8urq — Mark Rutte (@SecGenNATO) January 19, 2026 Potrivit secretarului general, Danemarca a intensificat investițiile în capacități militare esențiale, contribuind astfel la întărirea flancului nordic al NATO. „Vom continua să colaborăm ca aliați în aceste chestiuni importante”, a precizat Mark Rutte. Investiții militare și descurajare sporită Într-un comunicat oficial, NATO a arătat că și-a consolidat capacitatea de descurajare și apărare în nordul îndepărtat, menținând o prezență constantă pentru protejarea intereselor comune și pentru asigurarea stabilității regionale. Aliații au crescut investițiile în capacități-cheie, Danemarca fiind menționată ca exemplu relevant, scrie CNN. Printre achizițiile daneze se numără drone de realimentare aer-aer, drone cu rază lungă de acțiune, avioane de patrulare maritimă și avioane de vânătoare F-35, elemente considerate esențiale pentru securitatea arctică și supravegherea spațiului nordic. Posibilă misiune de monitorizare În cadrul întrevederii, ministrul danez al Apărării a ridicat posibilitatea lansării unei misiuni NATO de monitorizare în Groenlanda și în regiunea arctică. Potrivit Reuters, Mark Rutte a luat act de propunere, urmând ca Alianța să analizeze un cadru de implementare. Inițiativa este susținută și de Suedia, ministrul Apărării Pal Jonson afirmând că o astfel de misiune ar putea reprezenta „o cale de urmat”, în special pe fondul îngrijorărilor legate de activitățile Chinei și Rusiei în Arctica. Discuțiile au loc într-un context sensibil, după ce președintele american Donald Trump și-a intensificat retorica privind preluarea controlului asupra Groenlandei, teritoriu autonom aflat sub suveranitate daneză. Amenințările privind posibile tarife vamale au fost criticate dur de lideri europeni, inclusiv din Germania și Franța, care au catalogat aceste declarații drept „șantaj”. NATO caută, potrivit oficialilor săi, cea mai constructivă modalitate de a consolida prezența Alianței în nordul îndepărtat, menținând în același timp unitatea transatlantică.

Un tânăr care cerșea pe străzile din Iași și-a revenit miraculos. La vederea polițiștilor, acesta s-a ridicat din scaunul cu rotile și a început să meargă

un-tanar-care-cersea-pe-strazile-din-iasi-si-a-revenit-miraculos.-la-vederea-politistilor,-acesta-s-a-ridicat-din-scaunul-cu-rotile-si-a-inceput-sa-mearga

Un tânăr de 25 de ani, care cerșea pe străzile din Iași, s-a ridicat din scaunul cu rotile și a început să meargă după ce polițiștii l-au luat la întrebări. Laur I. este din Bârlad, însă recent a venit la Iași pentru a face bani din cerșit. Acesta a fost depistat, pe data de 18 ianuarie 2025, lângă magazinul Leroy Merlin de pe Calea Chișinăului. Polițiștii i-au confiscat 600 de lei, bani pe care băiatul i-a făcut în două ore de cerșit. Tânărul cerșea pe străzile din Iași La vederea polițiștilor, Laur I. nu a fost cooperant cu polițiștii. Acesta simula o problemă de sănătate și invoca faptul că are nevoie de ajutor pentru tratament. „Pe data de 18 ianuarie 2025 am fost contactați, prin dispecerat, de către un cetățean, care a reclamat faptul că în dreptul magazinului Leroy Merlin se află o persoană care cerșește. Am mers la ora 15:00 la fața locului, sperând că îl vom mai găsi. Într-adevăr, acesta era la intrarea în magazin. Este vorba despre un tânăr de 25 de ani din zona Bârladului, care stătea într-un scaun cu rotile și apela la mila trecătorilor. Am discutat cu el. Acesta nu a fost prea cooperant la început, însă ne-a spus că stă acolo de aproximativ 2 ore și are nevoie de ajutor”, a declarat Emilian Pilat, polițist local din Iași. Cerșetorul a fost transportat la secția de poliție pentru a da mai multe explicații oamenilor legii. Acolo, acesta a recunoscut că totul este o înșelătorie. S-a ridicat în picioare și a început să meargă. Se pare că băiatul este cazat într-un apartament în Valea Adâncă și a venit la Iași strict pentru a câștiga bani din cerșit. Recent, o altă cerșetoare care simula probleme de sănătate a fost depistată lângă un magazin din Iași. „În cele din urmă, l-am transportat la secție pentru a face mai multe verificări. Acesta a recunoscut ulterior că nu are nicio problemă medicală și face acest lucru pentru a obține bani. El locuiește într-un apartament din Valea Adâncă, în regim hotelier, unde plătește peste 100 de lei pe noapte. A venit recent din Bârlad pentru a câștiga bani la Iași. Ba chiar în timpul discuției a dorit să meargă la baie, s-a ridicat singur de pe scaun și a mers, fără probleme”, a mai precizat polițistul local. 600 de lei în două ore de cerșit Tânărul din Bârlad a avut o zi productivă: în doar două ore a reușit să primească 600 de lei de la trecători. Doar că banii au fost confiscați de către polițiști. Fenomenul cerșetoriei este o problemă alarmantă în municipiul Iași, iar persoane din alte județe sau din Republica Moldova vin pentru a câștiga bani din această activitate. „Noi i-am aplicat un avertisment și am dispus confiscarea banilor proveniți din cerșit, conform O.G. nr. 2/2001. Tânărul avea asupra sa 600 de lei, bani pe care i-a făcut în cele două ore cât a cerșit. Legea nu ne permite să luăm alte măsuri, iar suma respectivă va fi predată la ANAF. La final, tânărul a strâns scaunul cu rotile și a plecat cu el în mână”, a încheiat Emilian Pilat. Este posibil ca tânărul care cerșea să revină pe străzile din Iași, având în vedere sumele pe care a reușit să le obțină în doar două ore. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Un cuplu ingenios din Marea Britanie a folosit mașina pentru a alimenta casa în timpul unei pene de curent severe cauzate de o furtună puternică

un-cuplu-ingenios-din-marea-britanie-a-folosit-masina-pentru-a-alimenta-casa-in-timpul-unei-pene-de-curent-severe-cauzate-de-o-furtuna-puternica

Tina Griffin și soțul său, John, s-au trezit într-o situație dificilă când o furtună puternică a declanșat o pană de curent în zona lor, lăsându-i fără electricitate. Doar că nu au dezarmat și au folosit bateria mașinii pentru a păstra alimentele congelate, a încărca telefoanele și a menține luminile aprinse în timpul unei pene de curent severe. Tina, o fostă angajată a Departamentului de Resurse Umane al NHS, în vârstă de 67 de ani, și John, un ofițer de poliție pensionar în vârstă de 72 de ani, fuseseră alertați despre furtuna severă iminentă, printr-un mesaj telefonic. Dar, în timp ce vecinii lor au ales să evacueze zona din cauza penei de curent, cuplul din Newquay a conceput un plan de bătaie . „Abia când crengile și ghindele au început să se lovească de ferestrele noastre și plantele au început să zboare prin grădină, ne-am dat seama cât de rău avea să devină situația. Înainte să ne dăm seama, ni s-a întrerupt curentul. În mod normal, nu sunt o persoană anxioasă, dar aceasta era o furtună cu o viteză foarte mare, a fost atât de înfricoșătoare. Deși încercam să ne păstrăm calmul și să râdem de ea, a devenit îngrijorător”, a spus Tina. Pentru a răzbate prin întuneric, cuplul a recurs la utilizarea farurilor, lumânărilor și lanternelor reîncărcabile. Și, după ce au petrecut noaptea în întuneric și cu telefoanele mobile descărcate, femeii i-a venit o idee genială, scrie dailystar.co.uk. Tina a spus că „de nicăieri” i-a venit ideea de a conecta un prelungitor la mașina lor, marca Renault, folosind tehnologia Vehicle-to-Load (V2L) pentru prima dată. „Încărcasem vehiculul cu o zi înainte, așa că știam că bateria era încărcată. Am ieșit, am conectat prelungitorul și l-am trecut prin garaj”, a spus Tina. Astfel, cei doi au putut să-i sune pe cei dragi și să folosească un uscător de păr, totul folosind doar 30% din bateria mașinii. Și, ca și cum asta nu ar fi fost suficient de impresionant, Tina a reușit să facă și niște treburi casnice. „Am conectat fierul de călcat, uscătorul de păr și niște lămpi, ca să nu fim nevoiți să stăm în întuneric. John a conectat și congelatorul, lucru pe care nici nu mi-am dat seama și ne-a salvat mâncarea. A fost o salvare și, mai presus de toate, a fost minunat că am putut să ne folosim telefoanele pentru a contacta oamenii și a le spune că suntem bine. Vecinul nostru a fost uimit”, a explicat ea. Tina a spus că, dacă nu ar fi fost mașina, pe care o cumpăraseră cu doar câteva săptămâni înainte, urmând recomandarea unui prieten, ar fi trebuit să facă același lucru. Furtuna a continuat până duminică, dar curentul a revenit sâmbătă, ceea ce le-a readus încălzirea și le-a readus confortul în casă. Nu a trebuit să iasă deloc din casă în timpul vremii periculoase și când au văzut cât de puțină baterie se descărcase din Renault, au fost uimiți. Tina și John Griffin / FOTO – Renault „În mod uimitor, am folosit doar 30% din baterie. Am conectat totul la priză vineri dimineață și am deconectat cea mai mare parte seara, deoarece mă temeam că va trebui să plecăm cu mașina. Dar a consumat doar o cantitate foarte mică de energie. John și cu mine am fost amândoi uluiți. Este o mașină super practică și m-am îndrăgostit de ea”, a povestit femeia. După ce au evitat orice deteriorare a proprietății lor sau să fie nevoiți să plece la un hotel, cei doi au simțit o ușurare imensă. „Suntem amândoi bine, la fel și casa și mașina noastră, ceea ce pare un miracol, deoarece suntem înconjurați de stejari mari și bătrâni. Niciunul nu a fost doborât, dar acum sunt tăiați și scurtați în cazul în care revin rafale de vânt la fel de puternice. Ne simțim extrem de norocoși că suntem bine. Și cu siguranță am folosi din nou Renault-ul pe o furtună, dacă am avea nevoie”, a încheiat Tina.

Ucraina își transformă apărarea antiaeriană cu drone interceptoare, avertizează Zelenski

ucraina-isi-transforma-apararea-antiaeriana-cu-drone-interceptoare,-avertizeaza-zelenski

Anunțul a fost făcut luni de președintele Volodimir Zelenski, potrivit Reuters, în contextul pregătirilor pentru posibile noi lovituri de amploare ale Federației Ruse. Apărarea antiaeriană a Ucrainei, adaptată pentru atacuri masive Decizia vine după ce atacurile rusești de la începutul lunii au provocat pagube majore infrastructurii energetice, lăsând mii de blocuri de locuințe fără electricitate și încălzire, în special în Kiev. În acest context, apărarea antiaeriană a Ucrainei este considerată o prioritate strategică absolută pentru autoritățile de la Kiev. În mesajul său video nocturn, Volodimir Zelenski a subliniat că Forțele Aeriene vor adopta „o nouă abordare” în utilizarea sistemelor de apărare, care va include grupuri mobile de foc, drone interceptoare și alte mijloace de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acțiune. „Sistemul va fi transformat”, a declarat președintele ucrainean. Dronele interceptoare, pilon central al apărării antiaeriene a Ucrainei Un element-cheie al noii strategii îl reprezintă dronele interceptoare, considerate o soluție eficientă și mai puțin costisitoare pentru a contracara valurile de drone și rachete lansate de Rusia. Ucraina și-a dezvoltat rapid producția internă de drone după declanșarea invaziei pe scară largă, în februarie 2022, iar integrarea acestora în apărarea antiaeriană a Ucrainei marchează un pas important în adaptarea la războiul modern. Pentru coordonarea acestei inițiative, Zelenski a anunțat numirea lui Pavlo Yelizarov în funcția de comandant adjunct al Forțelor Aeriene, responsabil de dezvoltarea și implementarea noilor capacități. Avertismente privind noi atacuri rusești asupra infrastructurii critice Totodată, apărarea antiaeriană a Ucrainei este pusă sub presiune de avertismentele lansate de autorități. Zelenski și ministrul de externe Andrii Sybiha au declarat că serviciile de informații au observat misiuni de recunoaștere rusești asupra unor obiective sensibile, inclusiv stații de transformare care alimentează centrale nucleare. Președintele i-a îndemnat pe cetățeni să fie „extrem de vigilenți” și a cerut fiecărei regiuni să fie pregătită să reacționeze rapid. În paralel, el a solicitat premierului Iulia Svyrydenko să adopte măsuri urgente pentru sprijinirea populației și acordarea de bonusuri angajaților implicați în refacerea rețelelor de electricitate și încălzire.

Sorin Grindeanu, șeful PSD, aruncă bomba serii: Sigur că scârțâie această coaliție. Nu E vorba numai de primul ministru, este vorba și de alte partide, în speță de USR

sorin-grindeanu,-seful-psd,-arunca-bomba-serii:-sigur-ca-scartaie-aceasta-coalitie.-nu-e-vorba-numai-de-primul-ministru,-este-vorba-si-de-alte-partide,-in-speta-de-usr

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a comentat luni seară, la România TV, metafora cu schimbarea „lăutarului”, lansată de Claudiu Manda la adresa premierului Ilie Bolojan și a transmis un avertisment clar în coaliție. „Dacă guvernul merge mai departe doar cu tăieri, disponibilizări și taxe noi, fără un pachet de relansare economică, PSD este gata să «schimbe lăutarul»”, a spus liderul social-democrat. Reamintim că secretarul general al PSD, Claudiu Manda, l-a ironizat pe premier, spunând că „Bolojan cântă, dar nu cântă din același playlist” și că „ar putea veni momentul să schimbăm lăutarul”. „Am văzut declarațiile colegului și prietenului meu, Claudiu Manda. Dacă va fi nevoie, da”, a spus la RomâniaTV Sorin Grindeanu, confirmând că PSD ia în calcul inclusiv schimbarea premierului, dacă direcția guvernării nu se schimbă. Șeful PSD a explicat că nemulțumirea PSD nu este una de persoană, ci de politică guvernamentală: „Nu poți să vii doar cu tăieri, cu disponibilizări și cu taxe noi. Dacă doar tai, tai, tai, ajungi într-o situație economică nefericită. De aceea e obligatoriu să existe un pachet de relansare economică, nu doar măsuri negative”. Grindeanu a mai arătat că această condiție a fost pusă premierului „de luni bune”, iar metafora „lăutarului” exprimă, de fapt, frustrarea PSD față de faptul că vocea partidului nu este ascultată în coaliție. „Coaliția scârțâie, nu doar din cauza prim-ministrului, ci și din cauza altor partide, în special USR. Deciziile importante se iau fără consultare, iar românii trebuie să știe la ce sunt angajați pe zeci de ani”, a precizat Grindeanu. Dacă guvernul continuă doar pe linia tăierilor și a deciziilor luate „pe persoană fizică”, atunci „schimbarea lăutarului” devine o opțiune reală… a fost concluzia tranșantă a acestuia.

Imnul național al SUA, întrerupt de scandarea Lăsați Groenlanda în pace. Șepcile Make America Go Away nu se mai găsesc

imnul-national-al-sua,-intrerupt-de-scandarea-lasati-groenlanda-in-pace.-sepcile-make-america-go-away-nu-se-mai-gasesc

Tensiunile crescânde dintre Europa și SUA au ajuns și în arenele sportive, potrivit Sky News. Un spectator a strigat „Lăsați Groenlanda în pace” în timp ce imnul național al SUA era intonat la începutul unui meci NBA la Londra. Imnul era interpretat Vanessa Williams. Strigarea a fost urmată de o rundă de aplauze și urale din partea altor spectatori. În altă parte a Europei, tensiunea SUA-Europa este speculată financiar. O firmă din Copenhaga vinde fără șepci „Make America Go Away”. Acestea au devenit un simbol al protestului în Danemarca, țara care controlează Groenlanda. În loc de „Make America Great Again”, șepcile roșii sunt inscripționate cu sloganurile „Make America Go Away” și „Nu det NUUK!” – o variantă a expresiei daneze „Nu er det nok”, care înseamnă „Acum e de ajuns”, înlocuind Nuuk, numele capitalei Groenlandei. Șepcile roșii au fost create de Jesper Rabe Tonnesen, proprietar de magazin de haine din Copenhaga, în vârstă de 58 de ani. „S-a vândut într-o jumătate de zi și am fi putut vinde mii acum”, a declarat el pentru Associated Press. Tonnesen spune că a comandat „mii” de șepci în plus. Toate profiturile vor fi donate unei organizații caritabile pentru copii din Groenlanda.

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector al TUIASI și senator: Internaționalizarea universităților un paradox mioritic

prof-univ-dr-ing.-dan-cascaval,-rector-al-tuiasi-si-senator:-internationalizarea-universitatilor-un-paradox-mioritic

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector al TUIASI și senator, transmite că internaționalizarea universităților românești nu poate fi redusă la simple declarații de intenție, ci trebuie susținută prin politici coerente și aplicabile, adaptate realităților academice globale. „Adaptând un principiu valabil în lumea afacerilor, pot spune că succesul internaționalizării constă în capacitatea de a te adapta altor culturi, nu doar de a o impune pe a ţării tale. Iar noi, de la mic la cel mai mare, declamăm internaţionalizarea că şansă de dezvoltare şi, în unele cazuri, de supravieţuire a universităţilor în contextul globalizării. Deci declamăm. Dar, nu prea aplicăm. Şi nu prea aplicăm pentru că pârghiile legale nu te lasă. Un exemplu relevant. Studiile doctorale reprezintă nivelul superior al educaţiei academice, rezultatele acestui ciclu de studii trebuind să fie recunoscute la nivel internaţional. La acest nivel, utilizarea frecventă a limbilor de circulaţie internaţională, în principal limba engleză, reprezintă o cerinţă sine qua non, mai ales că principalul flux de informaţii ştiinţifice se regăseşte în literatura străină. Cu toate acestea, Ordinul ME nr. 5552 din 16 iulie 2024 pentru aprobarea “Metodologiei privind condiţiile de şcolarizare a românilor de pretutindeni şi a cetăţenilor străini în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat, particulare şi confesionale particulare acreditate din România” prevede la Cap. III, art. 5, alin (1), pct. f: “Cetăţenii străini pot fi înmatriculaţi la studii universitare […] doctorat […] dacă îndeplinesc următoarele condiţii, după caz: f) deţin certificatul de competenţă lingvistică în limba română, nivelul minim B1, conform Cadrului european comun de referinţă pentru limbi […]”. Aşadar, cum putem susține internaționalizarea universităților românești în condițiile în care se impune cunoașterea limbii române chiar și de către doctoranzii străini? Există mulți tineri talentați care ar alege să urmeze studiile doctorale în România. Există mulţi tineri din străinătate care au absolvit studiile de licenţă sau de masterat în limba engleză în România şi acum au nevoie de certificatul lingvistic de limba română (!?) pentru a urma studiile doctorale. Nicăieri în spaţiul UE nu se impune străinilor studii universitare în limba tării respective. Limba română nu trebuie să fie un obstacol, o impunere, ci un avantaj opţional al unui candidat străin. Mai mult, dacă ne referim la doctoranzii care provin din afara spațiului european, studiile sunt, în marea lor majoritate, cu taxă. Aceasta ar reprezenta o sursă vitală de venituri proprii pentru universități, mai ales în această perioadă de austeritate financiară. Dar, dincolo de aspectul financiar, prezența cercetătorilor străini crește vizibilitatea academică a României. Cercetarea de înalt nivel se poartă astăzi în limba engleză, iar instituțiile noastre trebuie să fie integrate în acest flux global. Peste 20 de universităţi româneşti se mândresc că fac parte din consorţii universitare europene. Unde limba comună nu este cea a ţării coordonatorului, ci limba engleză. Şi ca să subliniez ridicolul din reglementările noastre, iată două precizări legale aflate într-un dezacord hilar, dacă nu ar fi de plâns, cu articolul menţionat mai sus: 1) studenţii care provin din UE au acelaşi regim cu cel studenţii români (firesc!), deci nu au nevoie de certificat lingvistic, deşi pot proveni din Germania, Franţa, Suedia etc.; 2) Ordinul ME 3020 din 8 ianuarie 2024 pentru aprobarea „Regulamentului-cadru privind studiile universitare de doctorat” prevede la art. 17, alin. (8), pct. l: „limba în care se redactează şi se susţine teza de doctorat – limba română, limba unei minorităţi naţionale sau o limbă de circulaţie internaţională.”. Şi, atunci, de ce impunerea unui certificat lingvistic?… Deci declamăm internaţionalizarea universităţilor. Dar, nu o prea aplicăm. Pentru că internaţionalizarea nu înseamnă doar să impui străinilor cultura şi tradiţia românească în primul rând prin cunoaşterea limbii noastre. Internaţionalizarea înseamnă, printre foarte multe altele, şi reciprocă. De fapt, o atitudine reciprocă care denotă respect şi eleganţă”, a transmis prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector al TUIASI și senator.