Rusia afirmă că va furniza Statelor Unite dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra reședinței lui Putin

Luni, Moscova a acuzat Kievul că a încercat să atace o reședință a președintelui Vladimir Putin din regiunea Novgorod, din nordul Rusiei, cu 91 de drone de atac cu rază lungă de acțiune. Rusia a declarat că își va revizui poziția de negociere în cadrul discuțiilor în curs cu SUA privind încheierea războiului din Ucraina, scrie Reuters. Ucraina și țările occidentale au contestat versiunea Rusiei cu privire la presupusa tentativă de atac. Într-o declarație publicată joi pe Telegram, Ministerul Apărării al Rusiei a afirmat: „Decriptarea datelor de rutare a revelat că ținta finală a atacului cu drone ucrainene din 29 decembrie 2025 a fost o facilitate din cadrul reședinței prezidențiale ruse din regiunea Novgorod.” „Aceste materiale vor fi transferate părții americane prin canalele stabilite”, a adăugat acesta. The Wall Street Journal a raportat miercuri că oficialii americani din domeniul securității naționale au constatat că Ucraina nu l-a vizat pe Putin sau una dintre reședințele sale în atacul cu drone. Președintele SUA, Donald Trump, și-a exprimat inițial simpatia față de acuzația Rusiei, declarând luni reporterilor că Putin l-a informat despre presupusul incident și că era „foarte supărat” în legătură cu acesta. Miercuri, Trump părea mai sceptic, distribuind pe rețelele sociale un editorial din New York Post în care Rusia era acuzată că blochează pacea în Ucraina. Ucraina a negat că ar fi comis un astfel de atac și a descris acuzația ca făcând parte dintr-o campanie de dezinformare a Rusiei menită să creeze o ruptură între Kiev și Washington după întâlnirea de weekend dintre Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Accident rutier la Grajduri! O șoferiță a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat în șanț – UPDATE

Un accident rutier s-a produs joi, 1 ianuarie, în localitatea Grajduri, județul Iași, după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-o rigolă. Din primele informatii obtinute de reporterii BZI, pompierii militari de la Detașamentul 2 Iași au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu modul de descarcerare și echipamente pentru acordarea primului ajutor, fiind însoțiți de cinci cadre. UPDATE: Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit că o femeie în vârstă de 58 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 248, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers. Autoturismul a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, după care s-a răsturnat în șanțul de colectare a apelor pluviale. Șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. „La data de 1 ianuarie anul curent, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Iași au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că în localitatea Grajduri a avut loc un accident rutier. Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că o femeie, de 58 de ani, în timp ce se deplasa pe DJ248, în localitatea Grajduri, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, moment în care ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unui imobil și, ulterior, s-ar fi răsturnat în șanțul de colectare a apelor pluviale. În urma evenimentului rutier, două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferița a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Iasi. Știre inițială: La intervenție au participat și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași, dintre care una cu medic. Două persoane au fost rănite, ambele conștiente la momentul evaluării. Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului și ulterior au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Pompierii au asigurat măsuri de siguranță și prevenire la locul accidentului pentru a evita alte evenimente neplăcute. „În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Grajduri, în care a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă și a intrat într-o rigolă. La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor (ASAS), cu 5 cadre din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, precum și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, dintre care una cu medic. În urma evenimentului au rezultat două victime, ambele conștiente. Acestea au fost evaluate medical la fața locului și ulterior transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire și siguranță la locul accidentului, pentru evitarea producerii altor evenimente”, a transmis căpitan Onofreiasa Georgică, purtător de cuvânt Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Cum le poate influenţa AI, românilor, realitatea digitală. S-a lansat ghidul Inteligența Artificială & Manipularea Percepției Umane

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică anunţă lansarea ghidului „Inteligența Artificială & Manipularea Percepției Umane”. AI poate influența subtil modul în care percepem realitatea digitală, iar ghidul explică cum funcționează aceste mecanisme și cum ne putem păstra gândirea critică într-o lume digitală tot mai sofisticată. Lucrarea este o metodă de decriptare a modului în care Inteligența artificială (IA/ AI) este exploatată pentru a influența percepția și pentru a distorsiona realitatea. Fenomenul este analizat prin prisma mecanismelor algoritmice de personalizare, generare de conținut fals credibil (ex: deepfake, voice cloning, text AI-generated etc.), stimulare conversațională și modelare emoțională predictivă. Scenariile prezentate, în care sunt utilizate tehnici de dezinformare și manipulare ideologică în construcții artificiale sociale, fraude emoționale și atacuri conversaționale automatizate, au rol de exemplificare. Tehnologiile specifice (ex: LLMs, GANs, Emotion AI, feed-uri personalizate, microtargeting) și riscuri sistemice asociate la care se face trimitere, sunt valabile la momentul elaborării prezentului material. Pe lângă componenta descriptivă, lucrarea oferă un cadru necesar dezvoltării gândirii critice, fiind prezentate metode concrete de detecție, prevenție și reacție, destinate publicului larg, instituțiilor și formatorilor educaționali, anunţă reprezentanţii DNSC, la început de an 2026. RECOMANDAREA AUTORULUI: Tehnologia care îți poate schimba viața în 2026: de la telefoane pliabile, la roboți pentru acasă Convertirea „omului care știe tot despre tine”: miliardarul Alex Karp a trecut de la „progresism” la „complet anti-woke”. Cum a devenit puterea spatele luptei anti-imigrație a lui Trump și ce știe despre Europa
Polițiștii ieșeni au intervenit la peste 100 de incidente în ultima zi a anului

În ultima zi a anului, 31 decembrie, polițiștii ieșeni au fost solicitați să intervină la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la 112, demonstrând încă o dată rolul crucial al oamenilor legii în menținerea siguranței publice. La nivelul județului Iași, polițiștii au desfășurat patru acțiuni coordonate pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru asigurarea ordinii și liniștii cetățenilor. În total, au fost gestionate 110 situații, dintre care 94 au fost semnalate direct prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență. În urma intervențiilor, polițiștii au aplicat 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 82.515 lei, vizând încălcări ale normelor de conviețuire socială și ordine publică. „În ultima zi din an, 31 decembrie, poliţiştii au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 4 acţiuni şi s-a intervenit la 110 evenimente, dintre care 94 au fost sesizate prin 112. În urma activităţilor au fost aplicate 100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 82.515 lei. De asemenea, siguranța rutieră şi salvarea de vieţi sunt priorităţi ale poliţiei din Iași. Polițiștii de la rutieră au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 14 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 5 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 5 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. Poliția din Iași va continua să acționeze constant și ferm pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”, a transmis IPJ Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Cel puțin 40 de morți și peste 100 de răniți în „coșmarul” de anul nou din Elveția. Martor: „În câteva zeci de secunde, tot tavanul era în flăcări. Totul era din lemn

Emma și Albane, două tinere din Franța aflate în barul „Le Constellation” în noaptea de Revelion, au descris la BFMTV momentele de haos din interiorul localului, unde un incendiu violent a provocat „mai multe zeci” de morți și aproximativ 100 de răniți, potrivit autorităților elvețiene. „Una dintre lumânări a fost adusă prea aproape de tavan, care a luat foc. În câteva zeci de secunde, tot tavanul era în flăcări. Totul era din lemn”, a povestit una dintre martore. Tinerele au subliniat că ușa de ieșire era foarte mică raportat la numărul de persoane: „Cineva a spart un geam ca oamenii să poată ieși”. Cele două spun că petrecerea avea loc la subsol, iar flăcările s-au extins rapid către nivelul superior. „Toată lumea a început să iasă țipând și alergând”, au relatat ele, descriind mișcări de mulțime și o îmbulzeală care a dus la accidente: una dintre tinere afirmă că a fost „aruncată pe scări” de valul de oameni, rănindu-se la genunchi. „Am avut flăcările la un metru de noi; dacă nu fugeam, sigur eram rănite și noi”, a mai spus una dintre martore, adăugând că pompierii și poliția ar fi ajuns „în câteva minute”. Un alt martor care a vorbit cu BFMTV a descris cum oamenii spărgeau ferestrele pentru a scăpa de incendiu, unii fiind grav răniți, iar părinții panicați se grăbeau la fața locului cu mașinile pentru a vedea dacă copiii lor erau prinși înăuntru. Tânărul a spus că a văzut aproximativ 20 de persoane care se zbăteau să iasă din fum și flăcări și a comparat ceea ce a văzut cu un film de groază, în timp ce privea de peste stradă. UPDATE Cel puțin 40 de morți Există cel puțin 40 de morți și 100 de răniți, potrivit informațiilor date de ministerul de externe din Italia ce a discutat cu omologii elvețieni. Autoritățile elvețiene nu au confirmat încă numărul exact al victimelor, un șef al poliției declarând în cadrul unei conferințe de presă că sunt „câteva zeci”. Ce se știe până acum „Câteva zeci” de persoane au murit și aproximativ 100 au fost rănite în urma unei explozii și a incendiului care a urmat la barul Le Constellation din Crans-Montana; Majoritatea celor răniți sunt în stare gravă; Autoritățile au declarat că incidentul este considerat un incendiu și nu un atac; Serviciile medicale au fost „mobilizate foarte rapid”, cu 10 elicoptere și 40 de ambulanțe; Unitatea de terapie intensivă a spitalului din Valais este la capacitate maximă, pacienții fiind transferați în alte unități medicale. Zona a fost complet închisă, iar peste Crans-Montana a fost impusă o zonă de interdicție aeriană, a declarat poliția într-un comunicat. Un oficial al poliției a declarat în cadrul conferinței de presă de dimineață că toți cei implicați în operațiune sunt „șocați” de acest „moment dureros”. UPDATE „Câteva zeci” de morți și 100 de răniți Poliția confirmă că „câteva zeci” de persoane au murit în urma exploziei, iar aproximativ 100 au fost rănite. „Este probabil ca victimele să fie de naționalități diferite”, afirmă oficialii, adăugând că colaborează cu alte țări pentru a stabili acest lucru. Ei subliniază că nu pot da cifre precise până nu sunt siguri, dar repetă că „câteva zeci” de persoane au murit. Beatrice Pilloud, procuror general al cantonului Valais, afirmă că este în curs o anchetă „pentru a identifica circumstanțele care au dus la această situație dramatică”. „În prezent, ne orientăm către ipoteza unui incendiu și nu se pune în niciun moment problema unui atac”, a spus ea adăugând că, din respect pentru familii, nu poate spune mai multe în acest moment. Ea a adăugat că se lucrează la identificarea victimelor și la returnarea cadavrelor familiilor cât mai repede posibil. Știre inițială „A avut loc o explozie de origine necunoscută”, a spus, pentru AFP, Gaetan Lathion, purtătorul de cuvânt al poliției din cantonul Wallis, din sud-vestul Elveției. Conform acestuia, sunt mai mulți răniți și morți. Potrivit Le Figaro, explozia a avut loc în jurul orei locale 1.30 într-un bar popular printre turiști, în timp ce oamenii sărbătoreau Anul Nou. Imaginile publicate de mass-media elvețiană arătau o clădire în flăcări și serviciile de urgență în apropiere.
Incendiu la o locuință din Răducăneni. Coșul de fum al unei sobe aproape a provocat o tragedie

Un incendiu a izbucnit la coșul de fum al unei sobe cu acumulare de căldură, la o locuință din localitatea Isaiia, comuna Răducăneni, județul Iași, potrivit unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Conform primelor informatii obtinute de reporterii BZI, incidentul s-a produs joi, 1 ianuarie, iar pompierii militari au intervenit imediat pentru a preveni extinderea flăcărilor la întreaga locuință. La fața locului au acționat o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj SMURD (EPA), cu un efectiv de opt militari din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași. În sprijin au venit și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, care au ajutat la localizarea și lichidarea incendiului. „În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la coșul de fum al unei sobe cu acumulare de căldură, la o casă de locuit din localitatea Isaiia, comuna Răducăneni. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o ambulanță SMURD (EPA), cu un efectiv de 8 militari din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași. În sprijin acționează și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. Echipajele operative acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru înlăturarea efectelor negative și prevenirea extinderii focului la restul construcției”, a transmis căpitan Onofreiasa Georgică, purtător de cuvânt Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași reamintește cetățenilor importanța verificării și curățării periodice a coșurilor de fum și respectarea strictă a regulilor de prevenire a incendiilor în locuințe. Recomandarea autorităților este ca toate sobele și centralele termice să fie monitorizate constant și utilizate conform instrucțiunilor, pentru siguranța propriei familii și a vecinilor. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Republica Moldova invită cetăţenii UE să se simtă ca acasă, cu oferte de telefonie şi internet fără costuri suplimentare

Republica Moldova a găsit o nouă strategie de promovare în UE. Oferă telefonie mobilă şi internet fără costuri suplimentare cetăţenilor UE aflaţi pe teritoriul moldovean. Programul „Roam Like at Home”a intrat în vigoare de la 1 ianuarie. De joi, 1 ianuarie 2026, cetăţenii Uniunii Europene aflaţi în Republica Moldova, precum şi cetăţenii moldoveni aflaţi în statele membre ale UE, pot să efectueze apeluri, să trimită mesaje şi să utilizeze datele mobile fără costuri suplimentare, în aceleaşi condiţii ca în ţara de origine, întrucât a intrat în vigoare programul „Roam Like at Home”. Eliminarea tarifelor de roaming în UE va permite cetăţenilor moldoveni să comunice la tarife naţionale în spaţiul european. De asemenea, se vor bucura de aceeaşi calitate şi viteză ca acasă. Principiul se aplică şi invers, cetăţenilor europeni care se află în Republica Moldova, relatează presa locală. Aderarea Republicii Moldova la sistemul „Roam Like at Home” al Uniunii Europene a fost aprobată de Consiliul Uniunii Europene în vara anului trecut şi are loc în urma finalizării procesului de transpunere a cadrului legislativ european privind roamingul în legislaţia naţională, scrie Moldpres. Republica Moldova beneficia deja de tarife reduse la roaming, în urma unui acord semnat în 2024 între autorităţile moldovene şi UE. RECOMANDAREA AUTORULUI: ANCOM avertizează! Pasagerii pot ajunge să plătească sute de euro, dacă nu își pun telefoanele pe „Modul Avion”, la bordul aeronavelor Digi România oferă abonaților noul smartphone Motorola edge 50 NEO. Cu o singură condiție!
Explozie într-un bar din Crans-Montana: Autoritățile anunță câteva zeci de morți și 100 de răniți

Poliția a declarat că nu poate oferi deocamdată informații mai precise despre numărul de persoane care au murit în incendiu. Răniții au fost atât de numeroși încât unitatea de terapie intensivă și sala de operații a spitalului regional au ajuns rapid la capacitate maximă, potrivit consilierului regional Mathias Rénard. Elicoptere și ambulanțe s-au deplasat la fața locului pentru a ajuta victimele, printre care și străini. „Suntem devastați”, a declarat Frédéric Gisler, comandantul poliției cantonale din Valais, în cadrul unei conferințe de presă. Beatrice Pilloud, procurorul general al cantonului Valais, a declarat că este prea devreme pentru a determina cauza incendiului. Experții nu au putut încă să intre în interiorul clădirii distruse. O explozie s-a produs în timpul Revelionului într-un bar din Crans-Montana, Elveția. „A avut loc o explozie de origine necunoscută”, a spus, joi dimineața, pentru AFP, Gaetan Lathion, purtătorul de cuvânt al poliției din cantonul Wallis, din sud-vestul Elveției. Se presupune că în bar, care are o capacitate de 300 de persoane, se aflau peste 100 de oameni. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că a cerut informații autorităților elevețiene privind cetățenia victimelor afectate de explozia produsă în noaptea de Revelion în stațiunea de schi Crans-Montana.
Horoscop rune, Mihai Voropchievici 2026. Runa Nied aduce un salt major în viața zodiilor

În 2026, mai toate zodiile au parte de schimbări majore, este anul schimbărilor decisive. Runa guvernatoare a anului 2026 este Nied, aceasta va produce un salt major în viețile zodiilor. Vor fi răsturnări majore de situații, dar și momente de răscruce. Fiecare zodie va fi influențată tot anul 2026 runa Nied, anunță Mihai Voropchievici în horoscop rune 2026. Asta este o șansă unica pentru fiecare să-și rezolve probleme. Cei care sunt singuri îți pot găsi sufletul pereche. Cei care au probleme majore, le pot rezolva rapid și fără prea mult efort. Aproape toate zodiile vor șansa să-și lase trecutul în spate și să meargă cu pași siguri spre viitor. Toatele cele 12 zodii au acum șansa să închidă capitole dureroase, să meargă mai departe, dar mai ales să evolueze. Previziuni generale – toate zodiile Luna ianuarie 2026 este guvernată de runa Wyrd vor fi posibile situații tensionate și multe mistere. Luna februarie aduce schimbări foarte importante, în mai ales pe plan financiar și personal, runa guvernatoare este Othel. Martie este o luna bună celor care au planuri să facă decizii mari. Schimbări de locuință, schimbări la locul de muncă, cu ajutorul runei Ehwaz. Mihai Voropchievici anunță că următoarele 3 luni sunt destinate celor care chiar sunt dispuși să riște, șansele sunt mari de câștig, conform horoscop rune 2026. Așadar aprilie este guvernată de runa Thurisaz. Asta înseamnă că cei care sunt pregătiți să lase totul deoparte au șansa să facă salturi extrem de mari și cu mari șanse de reușită. Cea mai bună lună Ei, acum vine partea cea mai bună luna mai, guvernată de runa Eihwaz este cea mai potrivită luna din tot horoscopul runelor lui Mihai Voropchievici pentru anul 2026. Este luna celor curajoși, celor sătui să aștepte ca cineva să se schimbe. Este luna cum nu se poate mai bună pentru marile schimbări. Iunie este guvernată Perdhro care vine în ajutorul celora care până în iunie 2026 nu reușesc să facă schimbările necesare, să le dea un impuls și o forță mare. Eolh aduce în iulie protecție tuturor zodiilor vizate de forțe dăunătoare și le va fi ca un scut. August cu runa Gifu va răsfăța nativii, iar septembrie este una renașterii în horoscopul prezentat de Mihai Voropchievici pentru 2026, dar asta doar cu ajutorul runei Beorg. Octombrie este o lună duală, dublă, atenție mare TIR va face jocuri. Noiembrie guvernată de Sigel va fi o lună sensibilă. Berbec Zodia berbec trebuie să fie foarte atentă la deciziile pe care le ia. Anul va începe cu un salt major și calitativ al vieții, dar au tendința să nu calculeze corect efortul. Este posibil ca bucuroși de norocul ce se abate asupra voastră să vă neglijați relațiile. Sunteți foarte bine aspectat în plan financiar și aveți mare noroc să dați lovitura. De la mijlocul anului 2026, Mihai Voropchievici vă avertizează că succesul poate dispărea într-o clipită dacă nu vă ghidați de intuiție. Cele mai sensibile luni pentru voi sunt martie, luna în care este posibil să primiți vești limită care necesită decizii imediate. O altă luna în care maestrul vă sfătuiește să fiți atenți este august, vor fi ceva probleme în viața sentimentală. Din punct de vedere al carierei sunteți foarte bine aspectat, chiar cu mari șanse de avansare și reușită. Aveți totuși grijă că persoana pe care o bănuiți că vă baga bețe în roată, o va face și în 2026 fără nici o jenă. Ar mai fi ceva foarte important de spus, o persoană din trecutul vostru se va întoarce și aveți tendința s-o iertați pentru ce va făcut. Analizați bine dacă chiar este sinceră, runele nu văd de bun augur intențiile sale. Taur Taurii vor da lovitura pe toate planurile, dar cu o singură condiție, să țină cont când sunt în situații în care nu au ce să afle. Sunt persoane care le „sapă”, iar aceștia vor trebui să găsească acea persoană. Vă puteți baza pe intuiție, pentru că aveți mari șanse să evitați problemele ce apar din cauza acestui „prieten”. Cele mai periculoase luni pentru voi sunt, aprilie și mai. Veți fi puși în fața unor situații la locul de muncă sau pe plan financiar, iar riscul este foarte mare să pierdeți această bătălie. Această problemă este cauzată din cauza uneori decizii nu tocmai inspirate pe care le luați la început de an. Din punct de vedere relațional, Mihai Voropchievici anunță că horoscopul runelor pentru 2026 vă aduce șansa să vă găsiți sufletul pereche. Dacă sunteți într-o relație aveți șansa s-o consolidați și chiar să renască flacăra pasiunii dintre voi. Taurii născuți în aprilie au din păcate vești triste pe plan, relațional. Cei ajunși prea departe cu neînțelegerile din cuplu, vor fi din păcate decise să ajungă la final de relație. Pe final vă dau o veste bună, o persoană dragă, de care vă făceați griji din cauza problemelor pe care le are își revine spectaculos, așadar grijile dispar. Gemeni Gemenii vor fi pe val în 2026, în special pe zona financiară și știm cât de mult confort le dă statutul financiar. Probleme apar în relațiile personale, unde luați de valul succesului își neglija persoana iubită. Ar fi bine să nu uitați că v-a fost alături și să faceți timp și pentru partenerul de viață. Pe planul carierei Mihai Voropchievici spune că gemenii vor da lovitura, potrivit horoscopului runelor pentru 2026. Se deblochează toate aspectele. Gemenii cu datorii care deja pun presiuni pe ei vor reuși să termine anul pe zero, și chiar să le și rămână ceva în plus. Este un an bun de deschideri de afaceri sau schimbări de locuri de muncă. Runele sunt de parte voastră cam tot anul. Singura luna în care trebuie să fiți cu garda sus este noiembrie când furtuni neașteptate apar din senin și la fel si soluțiile. Pe la jumătatea anului runele vă recomandă să vă relaxați. Energia și pofta de muncă pe care aveți vă va epuiza ușor, iar asta vă va dezavantaja în a doua parte a anului 2026. Rac Racii au avut un an 2025 destul de anevoios, ba erau pe val, ba venea un tăvălug de probleme. Veștile aduse de horoscop Mihai Voropchieivic 2026 însă schimbă total situațiile. Toate problemele care au fost pe partea profesională își
Schimbare în poziția lui Trump: Rusia blochează drumul către pace

După luni întregi de declarații conciliatoare la adresa Kremlinului, președintele SUA, Donald Trump, a transmis un semnal diferit în privința războiului din Ucraina, sugerând că Rusia este principalul obstacol în calea păcii, potrivit The Kyiv Post. În ajunul Anului Nou, Trump a redistribuit pe rețeaua Truth Social un editorial din New York Post care îl acuză direct pe Vladimir Putin de blocarea negocierilor și de folosirea unor pretexte pentru a prelungi conflictul. Titlul articolului este tranșant: „Lăudăroșenia lui Putin privind «atacul» arată că Rusia este cea care stă în calea păcii.” Informațiile CIA contrazic versiunea Kremlinului Deși Trump nu a adăugat niciun comentariu personal, gestul este semnificativ pentru un lider care, până recent, afirma că îl „înțelege” pe Putin și că poate ajunge rapid la un acord cu acesta. Tăcerea sa contrastează cu pozițiile anterioare și sugerează o distanțare față de narațiunea Kremlinului. Schimbarea vine pe fondul concluziilor serviciilor de informații americane. Potrivit unei evaluări CIA, Ucraina nu a încercat să-l asasineze pe Vladimir Putin, contrazicând afirmațiile Moscovei privind un presupus atac cu drone. Agenția nu a găsit „nicio dovadă că ar fi avut loc o tentativă de asasinat”, subminând astfel acuzațiile rusești. Putin folosește pretexte pentru blocarea păcii Anterior, Trump declarase că este „foarte furios” în legătură cu presupusul atac și susținuse că „Rusia vrea să vadă Ucraina reușind”, afirmații care au atras critici dure atât în SUA, cât și în rândul aliaților europeni. Lideri europeni au avertizat că Moscova încearcă să manipuleze procesul diplomatic, iar redistribuirea editorialului indică faptul că Trump ar fi început să accepte această realitate. Americanii își pierd încrederea în promisiunile lui Trump Editorialul promovat de Trump susține că Putin folosește incidentul ca „o scuză pentru a se retrage din progresele pretinse ale negocierilor” și cere Washingtonului să renunțe la concesii și să pună presiune pe Moscova prin sancțiuni mai dure. În plan politic intern, scepticismul crește. Un sondaj Economist/YouGov arată că 49% dintre americani dezaprobă modul în care Trump gestionează războiul, iar majoritatea nu cred că vreuna dintre părți se apropie de victorie. În acest context, gestul aparent minor al redistribuirii unui articol devine un mesaj politic. După luni de ambiguitate, Trump pare să admită că pacea nu este blocată de Kiev, ci de Moscova.