Prietenii lui Moș Crăciun au înveselit sărbătorile pentru zeci de preșcolari. Copilașii din comuna Șipote au primit dulciuri, hăinuțe, jucării și promisiunea unei revederi din partea Moșului

prietenii-lui-mos-craciun-au-inveselit-sarbatorile-pentru-zeci-de-prescolari.-copilasii-din-comuna-sipote-au-primit-dulciuri,-hainute,-jucarii-si-promisiunea-unei-revederi-din-partea-mosului

În fiecare an, campania „Prietenii lui Moș Crăciun”, organizată de cotidianul Bună Ziua Iași și Asociația Culturală Europeană, continuă să aducă bucurie în inimile celor care mai cred în magia sărbătorilor Campania „Prietenii lui Moș Crăciun”, organizată de cotidianul Bună Ziua Iași, în parteneriat cu Asociația Culturală Europeană, a continuat să aducă emoție, lumină și speranță celor care au cea mai mare nevoie de magia Crăciunului. De data aceasta, Moș Crăciun și prietenii lui au ajuns la două grădinițe din județul Iași – grădinița din comuna Șipote și grădinița din satul aceleiași comune, Iazu Nou –, unde zeci de copii au primit cadouri și au trăit momente pe care nu le vor uita prea curând. Moș Crăciun le-a făcut o vizită copiilor de la grădinița din Șipote Miercuri, 17 decembrie 2025, prietenii lui Moș Crăciun le-au făcut o vizită plină de emoții copiilor de la grădinița din comuna ieșeană Șipote. Aici, o grupă de 15 copilași, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, l-au așteptat pregătiți, cu emoție și nerăbdare pe cel mai iubit bătrân din toate timpurile, Moș Crăciun. Cei mici au pregătit momente artistice speciale pentru Moș: poezii, colinde și cântece de iarnă, rostite cu glas tremurat, dar cu inimile pline de bucurie. La vederea Moșului, care abia intra în clasă, preșcolarii au exclamat cu bucurie urale, iar entuziasmul de a-l vedea pe bătrân în carne și oase se citea în ochii lor plini de curiozitate. Copiii l-au îndemnat pe Moș să se așeze chiar lângă brad, unde i-au pregătit un scaun să se odihnească, dar mai ales să fie spectator al momentelor artistice pe care le-au pregătit cu dragoste și dedicare. Cei mici i-au cântat Moșului cele mai frumoase colinde și poezii, dar au și dansat pentru a demonstra cât de mult s-au pregătit pentru aceste momente. „Nu pot să cred că Moș Crăciun chiar a venit. E prima dată când îl văd în realitate”, a strigat una dintre cele mai mici fetițe din grupă. De altfel, nici Moș Crăciun nu s-a lăsat mai prejos, pregătindu-se, la rândul lui, cu cadouri pentru copiii talentați și muncitori de la grădinița din Șipote. Cadourile mult așteptate, dulciuri, hăinuțe și jucării, i-au făcut pe copii să cânte de bucurie. Niciun pachețel nu a rămas nedesfăcut, iar preșcolarii au început să-și arate darurile unul altuia, cu mândrie. La final, Moș Crăciun nu a uitat să le promită copiilor că se va întoarce și anul viitor, cu condiția ca aceștia să fie cuminți, să învețe bine și, mai ales, să nu se oprească din a crede în magia Crăciunului. Și copiii de la grădinița din Iazu Nou au primit cadourile mult așteptate de la Moș Crăciun Moș Crăciun nu a uitat să le facă o vizită nici copiilor din satul Iazu Nou, comuna Șipote. La grădinița din sat, 17 copii l-au întâmpinat pe Moș Crăciun, care a ajuns cu sacul plin de daruri: jucării, dulciuri și haine, dar mai ales cu zâmbete și blândețe. Pentru unii dintre ei, aceasta a fost prima întâlnire cu Moșul, iar emoția li s-a citit pe chip încă din prima clipă. „Dragii Moșului, am auzit că aici sunt cei mai cuminți copii, așa că n-am putut să nu trec pe la voi. Abia aștept să-mi încălziți inima cu vocile voastre calde”, le-a spus Moș Crăciun copiilor deja entuziasmați. Ochii mari, mâinile strânse una într-alta, pașii timizi și zâmbetele stângace au spus mai mult decât orice cuvinte. Copiii l-au privit pe Moș cu uimire, au ascultat cuminți povețele pline de înțelepciune și au încercat să îl impresioneze pe bătrân cu cele mai frumoase cântece și poezii pe care le-au învățat. Copiii au fost coordonați de doamna educatoare care lucrează în această grădiniță de 28 de ani, dar, chiar și după atâția ani, femeia nu și-a putut stăpâni emoțiile la vederea bucuriei sincere care se citea în ochii celor mici. „Sunt în grădinița asta de 28 de ani. La anul ies la pensie și mă bucur atât de mult că am apucat să îi văd atât de fericiți. Unii dintre ei îl văd prima dată pe Moș Crăciun, acum. S-au pregătit mult și au fost emoționați. Vă dați seama că o să-mi fie dor de copii, dar măcar rămânem cu amintirile astea. Și ei, dar și eu”, a povestit doamna educatoare Silvia Nicuriuc. Moș Crăciun i-a lăsat pe copiii din Iazu Nou să își desfacă nestingheriți cadourile, să se bucure de tot ce au primit, dar nu înainte de a le promite că se vor revedea, deoarece el știe cât de cuminți și ascultători sunt cei mici. Campania „Prietenii lui Moș Crăciun”, organizată de cotidianul BZI, în parteneriat cu Asociația Culturală Europeană, nu înseamnă doar cadouri materiale, ci prezență și iubire. Înseamnă a fi acolo, a vedea emoția unui copil care, poate, nu a primit niciodată un cadou; a simți recunoștința unor dascăli care își dedică viața celor mici și a duce mai departe magia Crăciunului, acolo unde contează cel mai mult. Mulțumiri deosebite tuturor sponsorilor care au contribuit, și anul acesta, la a 21-a ediție a campaniei, la împlinirea dorințelor celor mici și la crearea unor amintiri care vor rămâne în sufletele lor pentru mult timp.

S-a aflat cine a generat știrea falsă despre lovitura de stat din Franța. A câștigat 7 euro, dar a declanșat un scandal imens

s-a-aflat-cine-a-generat-stirea-falsa-despre-lovitura-de-stat-din-franta.-a-castigat-7-euro,-dar-a-declansat-un-scandal-imens

Videoclipul care a bulversat diplomația africană și a provocat o reacție a președintelui francez Emmanuel Macron a fost realizat de un tânăr de 17 ani din Burkina Faso, potrivit Le Figaro. Adolescentul care este elev la o școală din țara africană a folosit inteligența artificială. Videoclipul a devenit viral după ce, pe 9 decembrie, a fost publicat pe Facebook și TikTok. În urma incidentului, Emmanuel Macron a atacat Meta, deplângând incapacitatea rețelei de a elimina știrea falsă. Filmul numit „Lovitură de stat în Franța” arată mai mulți „protestatari care s-au adunat pentru a-l susține pe colonelul care ar fi preluat puterea”, așa cum susțin patru jurnaliști francezi falși din videoclipul generat de inteligența artificială. Știre falsă cu milioane de vizualizări Dezinformarea a devenit virală, acumulând peste 12milioane de vizualizări și zeci de mii de „aprecieri”. Președintele francez Emmanuel Macron s-a declarat revoltat de faptul că Facebook nu a eliminat videoclipul imediat, afirmând că Meta și echipele sale „își bat joc de noi, își bat joc de suveranitatea democrațiilor, ne pun în pericol”. Știrea falsă i-a adus africanului 7 euro Tânărul de 17 ani din Burkina Faso a ajuns vedetă. El a fost contactat de mai multe publicații franceze și a povestit că a început să creeze videoclipuri cu inteligență artificială „anul trecut”, grație unui curs de pe YouTube. În octombrie, el și-a deschis o mică afacere în domeniu. De altfel, tânărul a recunoscut râzând că a vrut să câștige bani de pe urma videoclipului fals. El a auzit că „TikTok plătește bine” ,după ce a realizat că prin videoclipurile motivaționale nu se câștigă bani, a încercat știrile false realizate cu IA. Cu știrea falsă despre lovitura de stat din Franța, tânărul spune că a câștigat doar șapte euro. Totuși, el vrea să folosească succesul neașteptat drept o prezentare pentru afacerea sa și anunță că a fost contactat deja de potențiali clienți.

Salubris cumpără anvelope noi pentru mașinile de gunoi! Compania cheltuie 652.000 de lei pentru produse

salubris-cumpara-anvelope-noi-pentru-masinile-de-gunoi!-compania-cheltuie-652.000-de-lei-pentru-produse

Salubris are nevoie de anvelope noi pentru a face schimbul la mașinile de gunoi și celelalte vehicule din garaj Operatorul de canalizare din municipiul Iași a lansat o nouă licitație, în valoare de 652.000 de lei, pentru furnizarea de anvelope. Cauciucurile sunt atât pentru sezonul de iarnă, cât și pentru cel de vară. În acest contract vor fi furnizate peste 100 de anvelope. Salubris cumpără anvelope noi Termenul de depunere a ofertelor din partea firmelor este până la data de 12 ianuarie 2026, iar contractul va fi semnat pentru o perioadă de 12 luni. Anvelopele ar urma să fie furnizate în primăvara anului viitor. „Salubris SA, societate, având ca obiect de activitate servicii de salubrizare la nivelul municipiului Iași, achiziționează aceste produse pentru buna funcționare a autovehiculelor și utilajelor din parcul auto al societății și asigurarea prestării serviciilor la nivelul orașului Iași. Misiunea Salubris SA este de asigurare a unor servicii moderne și performante de salubrizare în municipiul Iași, care să contribuie la eforturile comunității de dezvoltare economico-socială durabilă și de protejare a mediului”, scrie în caietul de sarcini. Produsele trebuie să respecte toate indicațiile și caracteristicile, dar mai ales să fie etichetate corespunzător pentru identificare. „Anvelopele vor fi etichetate în conformitate cu noile prevederi ale Reglementării 2020/740 privind etichetarea pneurilor în ceea ce privește eficiența consumului de combustibil și alți parametri esențiali. Să aibă codul QR al anvelopei pentru o mai ușoară verificare a bazei de date. Produsele, la data livrării, trebuie să fie fabricate cu maxim 6 luni înainte de livrare. La recepție se va verifica data fabricației menționată pe flancul anvelopei. Toate produsele trebuie să fie noi. Nu se acceptă anvelope reșapate sau reconstruite”, mai este menționat. Compania a cumpărat hrană pentru câini Recent, Salubris SA a semnat un contract în valoare de 548.100 de lei pentru furnizarea a peste 150.000 de kg de hrană pentru câini. Aceasta este folosită pentru a hrăni animalele de la padocul Tomești, unde sunt adăpostiți peste 1.300 de căței. Aceștia primesc îngrijire medicală, sunt hrăniți, iar ulterior dați spre adopție. Din păcate, numărul animalelor din padoc rămâne constant, iar numărul adopțiilor nu a crescut considerabil în ultimii ani. „Caracteristici tehnice minimale: 1. Hrană uscată câini adulți. Produsul trebuie să conțină următoarele proporții ale indicilor nutritivi de bază: proteină, minim 17%; conținut de grăsimi, minim 6%; umiditate, maxim 10%; fibră brută, minim 1%. Crochetele vor fi de dimensiuni mari. 2. Hrană uscată câini juniori. Produsul ofertat trebuie să conțină următoarele proporții ale indicilor nutritivi de bază: proteină, minim 22%; conținut de grăsimi, minim 8%; umiditate, maxim 10%; fibră brută, minim 3%. Crochetele vor fi de dimensiuni mici. Produsele vor fi ambalate în saci de 10 kg, etichetați în limba română sau cu traducere în limba română. Pe etichete vor fi specificate numele și adresa producătorului, denumirea produsului, greutatea netă, valoarea calorică, lista ingredientelor, condiții de depozitare, termenul de valabilitate”, este specificat în caietul de sarcini. Mașinile de gunoi de la Salubris vor avea anvelope noi începând cu anul 2026, după ce compania va finaliza licitația pentru furnizarea cauciucurilor și va face înlocuirile. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Cum a reacționat o femeie la prima factură de întreținere din sezonul rece: Vreau să trec peste sărbători

cum-a-reactionat-o-femeie-la-prima-factura-de-intretinere-din-sezonul-rece:-vreau-sa-trec-peste-sarbatori

Au venit și primele facturi la întreținere din sezonul rece. Și cum era de așteptat, costurile sunt mai mari pentru cei racordați la sistemele de termoficare. Cu cel puțin 10% în plus plătesc românii, față de anul trecut. Și suntem abia la început. Într-o lună adevărată de iarnă, cineva care stă într-un apartament cu trei camere ar putea ajunge să plătească şi 600-700 de lei, doar pentru încălzire. „Luna trecută au fost 2.000 de lei, acum sunt 10.000 de lei pe scară„. Asociaţiile de proprietari au primit deja facturile de întreţinere. Cu TVA majorat la energie termică, de 11%. „Partea de încălzire, au fost de 8.000 de lei. Vin bombastic de mari. 8.000 de lei pentru 40 de apartamente„, a declarat Elena Găleată, administrator de bloc, pentru Observator. „Pentru noiembrie s-a primit factura de 9.200 de lei. Apă caldă şi căldură. Faţă de anul trecut, în aceeaşi lună, e aproape cu 10 milioane mai mult„, a declarat Nicu Brăgaru, administrator de bloc. Pe apartament, costurile au crescut şi cu câteva sute de lei. „Între 300 şi 500 de lei, doar partea de căldură. Un apartamemt cu 3 camere. Iar pentru decembrie, acelaşi apartament, cât ar putea plăti? Să sperăm că nu până la 700, poate avem noroc„, a spus Elena Găleată, administrator de bloc. Reporter: Cât v-a venit la întreţinere? Locatară: 550 de lei. Destul de mare, da ce să facem? Nici nu vreau să mâ gândesc. Vreau să trec peste sărbători mai veselă. În marile oraşe racordate la sistemul centralizat, costurile numai pentru încălzire ajung, în lunile de iarnă, la circa 350 de lei pentru o garsonieră, 480 – 550 de lei pentru un apartament cu două camere și peste 650 de lei pentru un apartament cu trei camere. „Oamenii plătesc, deşi nu e căldură în casă. Sunt doar perpelite. Dacă pui un pachet de unt pe calorifer, nu se topeşte„, mai spune Nicu Brăgaru, administrator de bloc. Este încă plafonat preţul pentru gaze naturale. Plătim, în prezent, 37 de bani pe kWh. Plafonarea însă nu va mai fi pentru mult timp în vigoare, ci până pe 31 martie 2026. După această dată, piaţa devine liberă, aşa că tarifele pentru gaze vor creşte. Creşterea va fi de cel puţin 5%, estimează specialiştii din energie. Preţul pentru gaze naturale este încă plafonat. În prezent, plătim 37 de bani pe kWh. Plafonarea nu va mai fi pentru mult timp în vigoare, ci până pe 31 martie 2026. După această dată, piaţa devine liberă, astfel că tarifele pentru gaze vor creşte. Creşterea va fi de cel puţin 5%, consideră specialiştii din energie. Autorul recomandă: Factura enormă pe care trebuie să o plătească un neamț pentru apă. Le-a spus judecătorilor că nu au funcționat apometrele

Prințul Harry și Meghan Markle anunță o schimbare majoră de nume

printul-harry-si-meghan-markle-anunta-o-schimbare-majora-de-nume

Organizația caritabilă comună a Prințului Harry și Meghan Markle, Fundația Archewell, va fi redenumită. Aceasta se va numi Archewell Philanthropies, odată cu marcarea a cinci ani de la lansare. Ducele și Ducesa de Sussex au înființat Fundația Archewell, care își propune să „facă bine” după ce au renunțat la rolurile lor de membri seniori ai Familiei Regale. Tot în 2020 ei s-au mutat în SUA, potrivit Express. Cuplul a lansat o serie de proiecte, a împărtășit mesaje importante, a produs conținut Netflix și a contribuit la finanțarea mai multor grupuri de la înființarea Archewell. De exemplu, în acest an, organizația caritabilă a pledat pentru spații digitale mai sigure și dezvoltarea responsabilă a inteligenței artificiale (IA). De asemenea, a obținut sprijin financiar pentru copiii afectați de conflictul din Gaza și Ucraina și a sprijinit organizații caritabile precum Children in Need. Fundația care vrea să facă bine Fundația Archewell își ia numele de la „arche”, cuvântul grecesc antic care înseamnă „sursă de acțiune” și „fântână”, simbolizând „o sursă sau o aprovizionare abundentă, un loc unde mergem să săpăm adânc”. „Acest următor capitol permite Prințului Harry și lui Meghan, Ducelui și Ducesei de Sussex, să își extindă eforturile filantropice globale ca familie, cu o acoperire semnificativă și un impact maxim, bazate pe aceleași valori, parteneriate și angajamentul lor de a fi prezenți și de a face bine”, a explicat o purtătoare de cuvânt a cuplului. Ultimul anunț al cuplului pe pagina Archewell a lăudat decizia Australiei de a interzice accesul persoanelor sub 16 ani la rețelele de socializare. „Salutăm decizia conducerii Australiei pentru că a văzut și a acționat în consecință în ceea ce privește modul în care aceste companii de tehnologie au un impact negativ asupra tinerilor, cu puține sau deloc căi de atac sau responsabilitate și cu eforturi slabe din partea companiilor de a opri daunele”, scrie în mesajul publicat online. Prințul Harry și rețelele de socializare Declarația cuplului a venit după ce s-a confirmat că mai multe site-uri de socializare se confruntă cu amenzi de până la 49,5 milioane de dolari dacă nu iau măsuri pentru a dezactiva conturile utilizatorilor minori. Prim-ministrul australian Anthony Albanese a descris această mișcare ca fiind „ziua în care familiile australiene preiau puterea de la aceste mari companii de tehnologie”. „Această acțiune îndrăzneață și decisivă pentru a proteja copiii într-un moment critic al dezvoltării lor transmite un semnal puternic că mintea unui copil nu este o marfă care poate fi exploatată. Le cumpără tinerilor timp valoros înapoi în copilărie, dar nu rezolvă problema fundamentală cu care ne confruntăm cu toții în continuare cu platformele de socializare. Adevărul este: interdicția este o măsură eficientă pentru a opri daunele iminente, dar în cele din urmă funcționează doar ca un plasture care nu abordează conținutul greșit al tehnologiei”, au precizat Prințul Harry și Meghan Markle.

Las Fierbinți, varianta Dobrovăț! Ceartă ca la ușa cortului între un consilier local și viceprimarul Dumitru Mardare, după ce a fost surprins că folosește mașina primăriei în scop personal: Să mă pupi în p**ă

las-fierbinti,-varianta-dobrovat!-cearta-ca-la-usa-cortului-intre-un-consilier-local-si-viceprimarul-dumitru-mardare,-dupa-ce-a-fost-surprins-ca-foloseste-masina-primariei-in-scop-personal:-sa-ma-pupi-in-p**a

Ceartă ca la ușa cortului între un consilier local și viceprimarul Dumitru Mardare din comuna Dobrovăț, județul Iași. Totul a pornit de la faptul că alesul local l-a surprins, din nou, folosind mașina primăriei în scop personal Recent, un consilier local din comuna Dobrovăț l-a filmat pe viceprimarul Dumitru Mardare în timp ce folosea mașina administrației publice locale în scopuri personale. Alesul local i-a cerut explicații acestuia, iar tot dialogul s-a finalizat cu amenințări și înjurături. Înjurături și amenințări – o ceartă ca la ușa cortului a fost filmată între un consilier local și viceprimarul Dumitru Mardare din comuna Dobrovăț În urmă cu câteva zile, mai exact pe data de 11 decembrie 2025, la ora 14:00, un consilier local din comuna Dobrovăț l-a surprins pe viceprimarul Dumitru Mardare folosind din nou autoturismul primăriei. De această dată, conversația celor doi s-a finalizat cu amenințări și înjurături. Consilier local: „Ce faci, domnule Mitică (n.r. – Dumitru Mardare, viceprimar), ai venit în vizită?” Dumitru Mardare (viceprimar): „Da, am venit, că i-o ars hogeacuʼ, da. Hai să te filmez și eu pe tine.” Consilier local: „Dar de ce să mă filmezi, domnule Mitică?” Viceprimar: „Că nu ai ce face.” Consilier local: „Păi daʼ toată viața asta a ta numai «hogece» ai făcut, măi omule!” Viceprimar: „Păi asta am învățat, să știi.” Consilier local: „Păi și cum, vii și stai aici acasă, că arde hogeacul?” Viceprimar: „Nu stau acasă, am adus apă și oțet.” Consilier local: „Apă și oțet pentru?”, a început dialogul dintre cei doi. Consilierul local din comuna Dobrovăț îi cere explicații viceprimarului cu privire la motivele pentru care, în timpul programului, nu se află în primărie Dialogul dintre cei doi continuă. Consilierul local îi cere explicații lui Dumitru Mardare cu privire la vizita pe care a făcut-o la locuința mamei sale în timpul programului de la primărie. Viceprimar: „Văd că pe contabilă o filmezi, pe mine mă filmezi. Nu ai ce face, ești bolnav.” Consilier local: „Care e problema ta?” Viceprimar: „Daʼ și care e problema ta? Vrei să îți dau ție explicații?” Consilier local: „De ce stai cu mașina primăriei la poartă?” Viceprimar: „Păi am venit să îi aduc oțet.” Consilier local: „Băi, tu nu ai simț în tine de om.” Viceprimar: „Ei, serios?” Consilier local: „Tu și cu ăstălalt huligan de Martinuș (n.r. – Cătălin Martinuș, primar Dobrovăț), nu ai simț în tine de om.” Viceprimar: „Huligan, nu? Și tu ce ești? Tu ce ești?” Consilier local: „Tata vostru.” Viceprimar: „Tata nostru, atâta minte ai!” Consilier local: „Nu, trebuie să vă las pe voi, să zburdați voi”, au mai spus cei doi. Întrebat de ce este în șlapi, viceprimarul din Dobrovăț s-a enervat Dialogul dintre cei doi continuă. După ce consilierul local din Dobrovăț l-a întrebat pe viceprimarul Dumitru Mardare de ce este în șlapi în timpul serviciului, acesta a început să se enerveze. Viceprimar: „Nu zburd, îmi fac serviciul!” Consilier local: „Care serviciu? La stins hogeacul?” Viceprimar: „Da.” Consilier local: „Daʼ ești în șlapi. Faci serviciu în șlapi?” Viceprimar: „Păi, da, că m-am murdărit.” Consilier local: „Domnule Mardare…” Viceprimar: „Du-te, băi, și te plimbă.” Consilier local: „Daʼ nu ești în timpul programului?” Viceprimar: „Du-te și îți vezi de treabă!” Consilier local: „Daʼ nu ești în timpul programului?” Viceprimar: „Ba da, în timpul programului!” Consilier local: „Și ce faci aici?” Viceprimar: „Am venit până aici.” Consilier local: „Păi, cum așa, domnule Mardare?”Viceprimar: „Bine.” Consilier local: „Păi de ce nu vii cu mașina matale, domnule Mardare?” Viceprimar: „Nu, că am adus niște oțet la hogeac.” Consilier local: „A, și ai venit cu cantitate mare, nu?” Viceprimar: „Nu, cu trei sticle. Te filmez și pe tine. Ce crezi, că numai tu știi să filmezi? Nu m-ai găsit cu nimic, nu mă sperii, măi băiete! Am să-ți aduc și motorină!” Consilier local: „Chiar îmi aduci?” Viceprimar: „Am să-ți aduc un pachet, la pachețel. Îți aduc de toate. Atâta știi să faci! Da, da, da, filmează, filmează. Ai să le plătești toate într-o zi. Băi, ești bolnav cu capul tu! Atâta știi să faci! În viața ta nu ai făcut nimic.” Consilier local: „Da, am șters «hogecele», ai dreptate”, au mai discutat consilierul local din Dobrovăț și viceprimarul. Discuția dintre cei doi a atins și subiecte sensibile, iar în final viceprimarul a trecut la amenințări Dialogul dintre consilierul local și viceprimarul din Dobrovăț a escaladat, iar în final Dumitru Mardare a început să amenințe și să înjure. Viceprimar: „O aduc și pe nevastă-ta de la serviciu, dacă vrei.” Consilier local: „Cine, tu?” Viceprimar: „Da, eu.” Consilier local: „Tu n-ai putut să o ții pe a ta.” Viceprimar: „Păi cum, ai zis că o aduc de la serviciu.” Consilier local: „A ta a venit cu TAF-ul de la Pribești.” Viceprimar: „Cu TAF-ul? Da, foarte bine.” Consilier local: „Ce? Ai uitat? Sau de ce?” Viceprimar: „Nu, nu, nu, și ce?” Consilier local: „A, deci ții minte.” Viceprimar: „Da cum, și care e problema? Care e problema ta?” Consilier local: „Daʼ nu! Eu te întreb ce faci cu mașina instituției la poartă!” Viceprimar: „Du-te, uăi, în p***a mă-tii, escroc ce ești!” Consilier local: „Băi, vorbește frumos!” Viceprimar: „Du-te în p***a mă-tii, că îți f*t una de te ia dracuʼ, nesimțitule ce ești!” Consilier local: „Hai, vină încoace!” Viceprimar: „Daʼ ce? Crezi că mi-e frică de tine? Uăi, c***t bolnav!” Consilier local: „Hai, vină încoace!” Viceprimar: „Să mă pupi în p**ă”, a fost discuția dintre cei doi. Consilierul local susține că un localnic l-a anunțat că Dumitru Mardare, viceprimarul din Dobrovăț, nu se află la serviciu Alesul local a precizat reporterilor BZI faptul că un localnic l-a anunțat că viceprimarul Dumitru Mardare se află, în timpul serviciului, la locuința mamei sale, cu mașina primăriei, pentru a tăia porcul. „La data de 11.12.2025, ora 14:00, când Dumitru Mardare se afla la locuința mamei sale, am fost sunat de un localnic care mi-a spus că mașina proprietate UAT Dobrovăț, condusă de viceprimar, este la domiciliul mamei sale pentru a tăia porcul, nicidecum din cauză că arde hogeacul (la câte

Șefia Palatului Culturii rămâne incertă! Ministerul Culturii a respins ambele candidaturi – EXCLUSIV

sefia-palatului-culturii-ramane-incerta!-ministerul-culturii-a-respins-ambele-candidaturi-–-exclusiv

Șefia Palatului Culturii rămâne incertă! Procesul de selecție pentru ocuparea funcției de manager al Palatului Culturii s-a încheiat fără un rezultat final, după ce Ministerul Culturii a respins ambele candidaturi înscrise în concurs, în urma evaluării celei de-a doua etape. Secretariatul comisiei de concurs anunţă, conform prevederilor Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management organizat pentru Complexul Muzeal Național „Moldova”, aprobat prin O.M.C. nr. 3349/2025, rezultatul concursului: Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare, este declarat câștigător candidatul care a obținut cea mai mare medie, cu condiția ca aceasta să fie de minimum 7. Reamintim faptul că doi candidați, cu trecut controversat și management discutabil, își dispută șefia Palatului Culturii din Iași: Răzvan Timofciuc, declarat incompatibil și cu interdicție de ocupare a funcțiilor publice până în 2028, și Sorin Marcel Colesniuc, fost director la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu proiecte neterminate și critici legate de gestionarea patrimoniului. Deși inițial au apărut informații conform cărora și Lăcrămioara Stratulat, actual director adjunct la Palatul Culturii, ar putea fi unul dintre candidați, iată că al doilea nume care i se alătură lui Răzvan Timofciuc în cursa pentru postul de conducere al CMNM Iași este Sorin Marcel Colesniuc, fost director la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Numele lui Răzvan Timofciuc este deja cunoscut în spațiul public local din cauza controverselor care îl înconjoară. În trecut, Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat acesta, iar decizia instanțelor superioare a impus o interdicție privind ocuparea unor funcții publice pentru o perioadă determinată. Aceste fapte ridică întrebări despre oportunitatea înscrierii unei persoane cu astfel de antecedente pentru o funcție de conducere într-o instituție de patrimoniu atât de importantă pe plan cultural național. De asemenea, al doilea candidat admis, Sorin Marcel Colesniuc, este cunoscut în mediul muzeal și academic și a ocupat funcția de director la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Totuși, de-a lungul timpului, numele său a fost asociat și cu proiecte criticate pentru modul de gestionare sau pentru planuri care au rămas neterminate. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Unde nu trebuie așezată niciodată în casă Crăciunița, celebra floare din perioada sărbătorilor de iarnă. Ce spun principiile Feng Shui

unde-nu-trebuie-asezata-niciodata-in-casa-craciunita,-celebra-floare-din-perioada-sarbatorilor-de-iarna.-ce-spun-principiile-feng-shui

Crăciunița este una dintre cele mai îndrăgite flori ale sezonului de iarnă și un simbol nelipsit din casele românilor în preajma sărbătorilor. Mulți o aleg pentru a aduce culoare, căldură și spirit festiv în locuință, dar puțini știu – totuși – că, potrivit unor credințe și principiilor Feng Shui, amplasarea greșită a acestei plante poate avea efecte negative asupra energiei din casă. Unde nu este bine să pui niciodată Crăciunița în casă, de Crăciun Crăciunița este cumpărată în special înainte de Crăciun, datorită aspectului său spectaculos, cu frunze roșii intense, dar -se spune că își poate pierde rolul benefic și chiar poate atrage ghinion dacă este așezată într-un loc nepotrivit. Conform principiilor Feng Shui, plantele sunt extrem de importante, deoarece contribuie la echilibrul emoțional al familiei, armonizează spațiul și absorb energiile negative. Energia plantei este blocată Unul dintre spațiile total nepotrivite pentru Crăciuniță este baia. Dincolo de faptul că umiditatea excesivă dăunează plantei, acest loc este asociat, din punct de vedere simbolic, cu pierderile financiare. Așezarea florii în baie este echivalentă, conform credințelor, cu „ascunderea” sau risipirea banilor. Mai mult, energia plantei este blocată, iar capacitatea ei de a neutraliza vibrațiile negative din locuință este considerabil diminuată. Sursa foto – caracter ilustrativ: Envato De asemenea, nu este recomandat să amplasezi Crăciunița în bucătărie, chiar dacă mulți o pun lângă fereastră. Vorbim de un spațiu destinat gătitului, care nu permite plantei să-și manifeste efectul purificator, iar energia sa benefică devine aproape inexistentă într-un astfel de mediu ostil. Cele mai potrivite locuri pentru Crăciuniță sunt sufrageria sau camera de oaspeți, zonele în care familia petrece cel mai mult timp împreună. Dacă e așezată la vedere, planta poate contribui la crearea unei atmosfere calde, armonioase și primitoare, amplificând energia pozitivă din casă.

Concursul pentru conducerea Complexului Muzeal Moldova Iași intră în faza finală

concursul-pentru-conducerea-complexului-muzeal-moldova-iasi-intra-in-faza-finala

Concursul pentru ocuparea funcției de manager al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași a trecut de prima etapă. Ambii candidați înscriși au obținut note peste pragul minim de promovare, fiind declarați admiși pentru etapa a doua. „În conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioar: „Sunt declaraţi admişi pentru susţinerea interviului candidaţii care au obţinut în prima etapă a concursului nota minimă 7“ se arată pe site-ul Ministerului Culturii. Potrivit rezultatelor oficiale, proiectul de management cu codul CMNM 1 a fost notat cu 7,20, iar proiectul CMNM 2 a obținut 7,33. Conform legislației în vigoare, candidații care obțin minimum nota 7 la analiza proiectelor sunt admiși la interviu. A doua etapă a concursului, interviul public, are loc vineri, 19 decembrie 2025, la sediul Ministerului Culturii din București, începând cu ora 11:30. În urma acestei etape, este posibil să aflăm numele noului manager al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Alpinist român mort pe vulcanul Ojos del Salado, la peste 6.500 de metri altitudine

alpinist-roman-mort-pe-vulcanul-ojos-del-salado,-la-peste-6.500-de-metri-altitudine

Incidentul a fost semnalat miercuri seara autorităților chiliene, după ce bărbatul s-a prăbușit în timpul coborârii, la o altitudine de aproximativ 6.540 de metri. Potrivit informațiilor furnizate de Carabineros, alpinistul făcea parte dintr-un grup de patru cetățeni români aflați într-o expediție autorizată. Însoțitorii au încercat să îl resusciteze, însă manevrele nu au avut succes, scrie publicația Meganoticias. Din cauza altitudinii și a terenului periculos, aceștia nu au reușit să coboare trupul decât câțiva metri, după care au coborât pentru a cere ajutor. Echipele GOPE, structura specializată a Carabinierilor chilieni, au urcat în cursul nopții până la tabăra de bază, unde au discutat cu membrii expediției. Operațiunea de recuperare a fost reluată joi dimineață, cu intervenții pe rând, din cauza riscurilor majore la acea altitudine. Autoritățile au precizat că grupul era format din patru cetățeni români: victima, un ghid montan de 62 de ani, un bărbat de 50 de ani și o femeie de 54 de ani. Expediția fusese anunțată în mod legal autorităților chiliene, conform procedurilor în vigoare.