Zelenski avertizează că Ucraina ar putea reduce producția de drone fără finanțarea din primăvară

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că statul ucrainean va fi nevoit să taie puternic din producția de drone dacă fondurile esențiale nu ajung în această primăvară. El a declarat că lipsa finanțării ar putea afecta capacitatea de atac pe distanțe scurte, dar și pe distanțe lungi, scrie Kyiv Post. Președintele Zelenski a făcut câteva precizări legat de întârzierile ce vor lovi în special producția de drone de luptă cu cost redus. În acest caz, numărul unităților fabricate va scădea de mai multe ori, iar presiunea asupra forțelor ruse va fi mai slabă. „Dacă în primăvară Ucraina nu primește tranșa corespunzătoare, pe care, în caz de pace, Ucraina o va folosi pentru a-și restabili statul, iar în cazul continuării războiului, Ucraina o va folosi pentru următoarele priorități, în principal producția de drone, producția de drone în Ucraina va fi redusă de mai multe ori”, a declarat Zelenski, potrivit RBC-Ucraina. El a mai spus că Ucraina folosește eficient în prezent sistemele cu rază lungă de acțiune, însă aceste acțiuni depind de presiunea pusă asupra resurselor energetice ale Rusiei. „Facem tot ce este de partea noastră pentru a reduce resursele energetice ale Rusiei, împreună cu pachetele de sancțiuni ale partenerilor noștri europeni și americani”, a afirmat Zelenski. Președintele ucrainean a avertizat, de asemenea, că lipsa banilor ar pune în pericol aceste eforturi comune. În perioada 18-19 decembrie, la Bruxelles, are loc reuniunea Consiliului European. Liderii statelor membre urmează să decidă forma sprijinului financiar pentru Ucraina în anii 2026-2027. Uniunea Europeană caută soluții pentru întărirea poziției Kievului, în contextul în care războiul declanșat de Rusia se apropie de patru ani, iar președintele Statelor Unite, Donald Trump, cere un acord pentru oprirea conflictului. Oficialii europeni au spus că negocierile vor continua atâta timp cât va fi nevoie pentru un rezultat, fiindcă ambele, supraviețuirea Ucrainei și credibilitatea Europei, se află în joc.
Ion Turlara a izbucnit în lacrimi la vederea prietenilor lui Moș Crăciun. Bărbatul, imobilizat în scaun cu rotile, a împodobit bradul în așteptarea darurilor: Vă rog să veniți și anul viitor, pentru că vă iubesc

Campania „Prietenii lui Moș Crăciun” continuă să ajungă acolo unde este cea mai mare nevoie, în casele oamenilor care nu mai au speranță, iar fiecare zi devine o luptă. Campania „Prietenii lui Moș Crăciun”, organizată de cotidianul Bună Ziua Iași și Asociația Culturală Europeană, se află la al 21-lea an consecutiv în care încearcă să lumineze sărbătorile celor vulnerabili: bătrâni singuri și copii care trăiesc în lipsuri. Ion Turlara a pregătit bradul în așteptarea darurilor de Crăciun Pentru Ion Turlara din Mogoșești, sărbătorile de iarnă păreau să treacă în tăcere și singurătate. Un om încercat de viață, dar care nu s-a lăsat doborât de greutățile care nu l-au ocolit. De la un accident rutier grav care l-a lăsat imobilizat într-un cărucior cu rotile, până la incendiul care i-a mistuit casa, bărbatul a reușit să înfrunte tragediile. La vederea prietenilor lui Moș Crăciun, Ion Turlara a izbucnit în lacrimi, dovadă că un strop de bunătate poate schimba viața cuiva chiar și în cele mai grele momente. În ciuda lipsurilor, a greutăților și a singurătății, Ion Turlara nu a uitat să se bucure, așa cum poate, de sărbătorile de iarnă. În colțul camerei reci, se zărea un brad împodobit modest, dar din suflet, în așteptarea cadourilor care nu au întârziat să apară. De la alimente, dulciuri, pături, haine și până la produse de igienă, bărbatul s-a bucurat de fiecare cadou în parte, recunoscător că, și anul acesta, prietenii lui Moș Crăciun au reușit să ajungă în casa sa modestă. „Vă mulțumesc din suflet. Nu pot să cred că ați venit din nou! Vă rog să veniți și anul viitor, pentru că vă iubesc. Vă aștept să veniți și atunci”, a rostit bărbatul printre lacrimi. Bărbatul este singur, nu are familie apropiată, iar întreaga pensie o folosește pentru lemne și hrană, astfel că darurile primite de la prietenii lui Moș Crăciun nu au adus doar speranță, ci au ușurat, măcar puțin, următoarea perioadă. Și anul trecut, „Prietenii lui Moș Crăciun” au trecut pragul casei lui Ion Turlara, care a fost copleșit de emoții la vederea cadourilor. AICI „Prietenii lui Moș Crăciun” au vizitat-o și pe micuța Jessica Povestea Petronelei Ursu, mamă a opt copii, care se luptă cu o boală cruntă, a emoționat după ce fiica sa, de doar 8 anișori, a rostit o frază plină de durere: „Nu vreau să moară mama”. În mijlocul acestei suferințe, prietenii lui Moș Crăciun au ajuns cu daruri, dar mai ales cu gânduri bune pentru familia greu încercată. Petronela Ursu locuiește în comuna Mironeasa și luptă pentru viața ei din cauza unei răni grave la picior, care, ulterior, s-a transformat într-o cangrenă. Alături îi este Jessica, singurul copil pe care îl mai are în grijă, o fetiță de doar 8 ani, mult prea mică pentru povara pe care o poartă. Când prietenii lui Moș Crăciun au intrat în curtea familiei, fetița a rămas nemișcată, dar un zâmbet timid ne-a încurajat să ne continuăm misiunea. Mama și fetița s-au bucurat nespus la vederea darurilor – alimente, dulciuri, haine, produse de igienă, pături, jucării, rechizite – toate acestea au fost o mică pauză de la durere, o clipă de liniște și copilărie într-o realitate cruntă. Fetița de 8 ani și-a desfăcut, timid, cadourile și s-a bucurat, în special la vederea cariocilor pe care și le dorea atât de mult. Într-o casă unde boala și grija zilei de mâine apasă greu, zâmbetul unei fetițe a fost cea mai mare răsplată. Pentru câteva clipe, frica a fost înlocuită de bucurie, iar tristețea, de speranță. Povestea Petronelei Ursu, mama care se luptă pentru viață, poate fi citită în următorul articol de AICI. Într-o lume în care graba, nepăsarea și singurătatea au devenit normalitate, campania „Prietenii lui Moș Crăciun” dovedește că bunătatea nu a dispărut. Mulțumim, în mod deosebit, sponsorilor care au făcut posibile aceste momente emoționante! Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Ce calificare trebuie să aibă un ADEVĂRAT administrator de bloc

Legea care vizează funcția de administrator de bloc este reglementată strict prin legislație. Noile norme stabilesc criterii obligatorii de calificare și atestare pentru a fi administrator de bloc. Aceste persoane trebuie să obțină certificat de calificare profesională Legislația actuală impune ca doar persoanele care dețin o calificare profesională să poată ocupa funcția de administrator de bloc. Pentru a obține calificarea, persoana interesată trebuie să finalizeze un curs de specialitate, organizat conform legislației privind formarea profesională a adulților sau în cadrul învățământului superior. La finalul cursului, se eliberează un certificat de calificare profesională pentru ocupația de administrator de condominii, precizează capital.ro. Școala de șef de scară Certificatul dovedește că persoana posedă cunoștințe fundamentale în domenii precum administrarea financiară a imobilelor, legislația asociațiilor de proprietari, evidența contabilă și relația cu furnizorii de servicii. Important de precizat este faptul că după ce a dobândit certificatul de calificare profesională, administratorul trebuie să obțină și atestatul de administrator de condominii, emis de primar. Atestatul de administrator are o valabilitate de patru ani de la data emiterii și poate fi reînnoit în aceleași condiții. Obligații pentru ministrul de la trei Administratorul are obligația să gestioneze transparent banii Asociației de Proprietari și să prezinte documente justificative atunci când este cazul. Administratorul trebuie să țină evidența contabilă a asociației, să încaseze și să plătească sumele aferente cheltuielilor comune și să afișeze lunar lista c Legea dă dreptul fiecărui proprietar să ceară copii după documentele asociației și să verifice modul în care au fost cheltuiți banii. Solicitarea trebuie făcută în scris, iar administratorul este obligat să răspundă. Fiecare locatar are dreptul să consulte lista lunară de întreținere, cu defalcarea cheltuielilor, registrele de casă și de bancă, facturile și chitanțele aferente plăților efectuate, contractele cu furnizorii (apă, energie, salubritate) și hotărârile adunării generale și procesele-verbale cu veniturile și cheltuielile blocului. Toți banii colectați de la locatari trebuie să treacă prin contul bancar unic al asociației, nu prin conturi personale. Acces la banul propriu Aceste documente trebuie puse la dispoziție la cererea oricărui proprietar. Administratorul nu poate invoca confidențialitatea sau alte motive pentru a refuza accesul la datele financiare ale asociației, precizează capital.ro. Refuzul administratorului de a prezenta documentele sau de a afișa lista de cheltuieli poate fi sancționat cu amenzi. Mai mult decât atât, administratorul poate fi revocat din funcție. Mulți locatari nu cunosc limitele legale ale atribuțiilor unui administrator de bloc. În 2025, legislația prevede clar că deciziile majore nu pot fi impuse de o singură persoană, adică de administratorul de bloc, indiferent de funcția deținută. Orice modificare importantă, precum reabilitarea clădirii, schimbarea centralei sau semnarea unui contract pentru servicii trebuie aprobată de Adunarea Generală a Proprietarilor. Administratorul de bloc trebuie să respecte mai multe reguli clare și are interzis la câteva acțiuni. Fiecare cheltuială trebuie justificată și aprobată, iar documentele contabile trebuie prezentate la cerere. La fel de important este și certificatul pe care trebuie să îl obțină o persoană dacă vrea să fie administrator de bloc. Pe lângă certificat, este nevoie și de un atestat de la primărie.
Uniunea Europeană va ridica sancțiunile impuse asupra Kosovo și va debloca sprijinul financiar

Ursula von der Leyen a declarat că Uniunea Europeană a decis să renunțe la sancțiunile impuse asupra Kosovo în 2023. Sancțiunile au fost ridicate după ce primari sârbi aleși în alegerile din octombrie au fost învestiți în funcție. Printr-o postare publicată pe platforma X, șefa executivului european a transmis: „Vești bune pentru Kosovo. Programăm un sprijin financiar de 216 milioane de euro și intenționăm să eliberăm 205 milioane de euro la începutul anului viitor”. Sancțiunile au fost impuse după ce autoritățile kosovare nu au respectat cererile UE și ale Statelor Unite de a calma situația din nordul țării, zonă cu majoritate sârbă. Violențele au izbucnit în 2023 după ce primari de etnie albaneză au preluat funcția în nordul Kosovo, în urma unor alegeri locale boicotate de comunitatea sârbă. Printre altele, autoritățile de la Priștina au închis insituțiile condue de sârbi, au interzis utilizarea monedei sârbești și au restricționat comerțul. În urma violențelor, 30 de militari NATO și 52 de protestatari sârbi au fost răniți.
Elevii de la Liceul Profesor Mihai Dumitriu Valea Lupului descoperă educația juridică la Judecătoria Iași, în cadrulprogramului ȘcoalaAltfel

Elevii Liceului „Profesor Mihai Dumitriu” din Valea Lupului au participat la o activitate de educație juridică organizată la Judecătoria Iași, în cadrul Săptămânii „Școala Altfel”, unde au avut ocazia să afle, direct de la magistrați, cum funcționează sistemul de justiție și care sunt regulile de bază ale dreptului. „În cadrul Săptămânii „Școala Altfel”, am primit un grup de elevi de la Liceul „Profesor Mihai Dumitriu” Valea Lupului, Iași, însoțiți de profesoara Ingrid Vinatoru la Judecătoria Iași. Până în prezent, am desfășurat împreună șase activități de educație juridică, iar interesul și consecvența lor ne-au bucurat de fiecare dată. Îi felicităm pe elevi pentru implicare și curiozitate, dar și pe doamna profesoară pentru deschiderea și susținerea constantă. Sperăm ca toate aceste întâlniri să le fie de real folos!”, a transmis judecătorul Costică Ciocan. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Deputatul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași: Investițiile în apă, canal, infrastructură, educație nu trebuie să fie blocate – VIDEO

Astăzi, 18 decembrie 2025, a fost organizată o conferință de presă susținută de deputatul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași și Roxana Necula, viceprimarul municipiului Iași pe teme de interes local și național. ”După un an de mandat pentru doamna viceprimar (n.r. Roxana Necula) și alături de colegii noştri consilieri locali am vrea să punem în evidență câteva elemente din domeniile pe care ni le-am asumat în momentul în care am intrat în această alianță și la nivelul Consiliului Local. Sunt câteva domenii importante despre care vă va vorbi în amănunt doamna viceprimar. Eu, ca reprezentant al PSD, voi vorbi despre câteva puncte importante pe care, la fel, anul trecut, le-am discutat și le-am gândit alături de primarul municipiului Iași. Suntem la guvernare în această alianță alături de PNL, USR, UDMR și minorități și trebuie aduse în discuție câteva elemente care au apărut sau s-au rezolvat în această săptămână. Vorbim aici despre eforturile pe care le-am făcut în ultimele 4 luni de a ține pe agenda premierului câteva subiecte importante. Mă refer aici la investițiile de care avem mare nevoie. Iată că în această săptămână toate aceste eforturi sunt încununate de un succes chiar dacă din punctul meu de vedere nu ar fi trebuit să ajungem aici, nu ar fi trebuit ca PSD prin consilieri locali, prin primari, prin președinții de consilii județene, prin toate persoanele care sunt în administrația locală și centrală să facem această presiune la nivelul guvernului, pentru ca investițiile în apă, canal, în educație, în sănătate, în infrastructură rutieră și așa mai departe să nu fie blocate. Iată că în această săptămână și premierul Bolojan a conștientizat că investițiile sunt importante”, a transmis deputatul Bogdan Cojocaru. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Preşedintele Agenţiei care l-a angajat pe Răzvan Cuc şef la Juridic şi-a dat demisia şi apoi şi-a închis telefonul

Şeful Agenţiei Naţionale pentru Sport, Bogdan Matei, l-a numit pe fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, în funcţia de şef al Departamentului Juridic al ANS chiar înainte să fie reţinut de Direcţia Naţională Anticorupţie. Între timp, şi Matei şi-a dat demisia din funcţie. Aceasta va intra în vigoare începând cu 28 decembrie. Matei a spus că motivele sunt pur personale şi nu au legătură cu numirea controversată a lui Cuc, ci cu motive personale. Contactat de Gândul, fostul şef al ANS şi-a închis telefonul şi nu a răspuns apelurilor sau mesajelor publicaţiei. În calitate de director la Juridic, Răzvan Cuc şi chiar a participat la o acţiune oficială, alături de şeful ANS, la Gala Federației Române de Lupte, de pe 9 decembrie, de la Predeal. „Mă opresc o clipă din drumul profesional! Nu pentru a mă odihni, ci pentru a mă dedica în totalitate familiei. O întrebare ce-mi apărea mult prea des în minte: ce ai alege în drumul vieții la un moment dat, munca sau familia? Aleg familial Vă mulțumesc tuturor celor ce ați fost alături de mine în cea mai onorantă funcţie de Preşedinte al Agenţiei Naționale pentru Sport. Vă mulţumesc tuturor celor care Serviți Patria în fiecare zi în numele sportului românesc. Sunt oameni politici ce au crezut în mine si le multumesc: Constantin Rădulescu, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu! Sărbători binecuvântate tuturor!”, a scris Matei pe pagina de socializare. Constantin-Bogdan Matei a fost parlamentar PSD şi a fost instalat, la 13 ianuarie 2025, în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport. RECOMANDAREA AUTORULUI: Noi interceptări în dosarul „Șpagă la RAR”. Ambientalele DNA arată ca totul s-a blocat în opoziția Ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban: „Ministrul mi-a zis: Bă, ce e cu asta! / Nu știu cine e în spatele lui și cine-l învață prost”. Răzvan Cuc & comp se răfuiau cu „nenorocita” de directoare economică din minister, cu lumea „bagaboantă” și cu corpul de control. N-au scăpat nici PSD sau PNL Răzvan Cuc și Cătălin Bușe au fost arestați preventiv Șpagă negociată pe butoane de telecomandă. Gândul prezintă înregistrări ambientale audio – video în dosarul fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc. Procentul din șpagă, discutat și la restaurant: „Când am fost la el în curte, el a zis: „9”, mi-a arătat pe telecomandă. Tu mi-ai zis de 6 – știi?”
Zelenski afirmă că va direcționa banii acordați de UE în Apărare, iar dacă războiul se încheie se vor folosi pentru reconstrucție

Potrivit Sky News, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a precizat pe avion, în drumul său spre summitul Consiliului European de la Bruxelles, că Statele Unite sunt pregătite să ofere sprijin pentru reconstrucția Ucrainei, cu toate că „încă nu există încă detalii specifice, iar Europa a vorbit în mod constant despre chestiune”. „Astăzi vorbim despre reparații, dar nu ne limităm la o conversație strict despre reconstrucție. Acesta este un război și avem nevoie de aceste fonduri pentru a ne susține propria armată, dar și producția locală de Apărare. În mod firesc, asta include și sistemele europene (n.r. – de apărare), precum și rachetele fabricate de SUA. Dacă se va lua o decizie pozitivă suntem pregătiți să folosim aceste fonduri în acest scop”, a declarat Zelenski. Acesta a precizat că, în cazul în care războiul se va încheia, banii vor fi folosiți în mod în totalitate pentru reconstrucție. „Cu toate acestea, dacă războiul se va încheia – și din punct de vedere diplomatic facem tot posibilul pentru ca acest lucru să se întâmple –, atunci, odată ce vom conveni asupra unui plan de încheiere a războiului, decizia privind utilizarea acestor fonduri va fi orientată în întregime către reconstrucție”, a declarat președintele ucrainean. Legat de decizia privind finanțarea activelor rusești înghețate, Zelenski a precizat că „depinde de voința politică”, dar și că „fără aceasta, Ucraina se va confrunta cu dificultăți serioase”. Reamintim că, în aceste momente, liderii de la Bruxelles se întâlnesc pentru a decide ce formă de sprijin financiar vor acorda Ucrainei pentru următorii doi ani. Aceștia trebuie să decidă dacă vor acorda împrumutul de reparații din activele rusești înghețate, sau dacă țările UE vor contribui, în schimb, cu bani pentru a acoperi sprijinul financiar acordat Ucrainei pentru anii 2026 – 2027.
Varianta de trafic ușor Uricani – Cicoarei ajunge la Guvern. Drumul de 8 kilometri nu are sursă clară de finanțare

Proiectul variantei de ocolire ușoare din zona de sud a municipiului Iași face astăzi, 18 decembrie 2025, un pas important pe traseul birocratic. Guvernul are pe ordinea de zi aprobarea studiului de fezabilitate, etapă care permite, din punct de vedere legal, demararea procedurilor pentru licitația de proiectare și execuție. Totuși, înainte de lansarea efectivă a licitației, autoritățile trebuie să identifice o sursă clară de finanțare. În ședința de guvern este analizat un proiect de hotărâre care vizează reaprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru investiția „Varianta de ocolire a Municipiului Iași – Etapa 1 – Varianta Sud, Obiect 4 – Varianta trafic ușor”, pe sectorul cuprins între kilometrii 0 și 8,185, inclusiv legătura cu cartierul Dacia. Actualizarea indicatorilor a devenit necesară după modificările de cost apărute în ultimul an. Deși documentația tehnică este gata, problema finanțării rămâne deschisă. Ministerul Transporturilor a transmis recent că, în acest moment, nu există o sursă de bani garantată pentru realizarea proiectului. Singura variantă luată în calcul este o posibilă finanțare prin Programul Transport 2021–2027, însă aceasta nu este încă confirmată oficial. Proiectul a fost pus temporar în așteptare în ultimele luni, după creșterea TVA cu două puncte procentuale, ceea ce a impus recalcularea costurilor. Dacă în vara acestui an investiția era estimată la aproximativ 422,7 milioane de lei, cu TVA inclus, după majorarea taxei valoarea totală a depășit pragul de 430 de milioane de lei. Varianta de trafic ușor este structurată pe trei tronsoane distincte. Primul și cel mai important segment, cu o lungime de aproximativ 4,75 kilometri, va avea câte două benzi pe sens și va lega rondul de la Uricani de strada Cicoarei. Din această zonă va porni o ramură de legătură către cartierul Dacia, pe o distanță de circa 600 de metri, care presupune și construirea unui pod peste digul de protecție împotriva inundațiilor, cu ieșire spre strada Strămoșilor. Traseul continuă cu un al treilea segment, de aproximativ 3,42 kilometri, care urmează strada Cicoarei până la intersecția cu Calea Galata, apoi strada Arhitect Ioan Berindei, până la întâlnirea cu șoseaua Nicolina. Pe parcurs este prevăzut și un nou sens giratoriu, la intersecția dintre strada Cicoarei și strada Sofia Nădejde, pentru fluidizarea traficului. Ideea acestei variante de ocolire nu este una nouă. Proiectul datează de aproape două decenii și a fost gândit inițial ca o completare a actualei centuri Iași-Sud. O altă legătură planificată în trecut, între zonele Poitiers și Trei Fântâni, nu a mai fost realizată, fiind considerată prea apropiată de zona urbană și nepotrivită pentru traficul greu. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Accident rutier mortal în județul Iași. Au fost implicate o căruță și o autoutilitară – UPDATE

În cursul zilei de marți, 16 decembrie 2025, la ora 6:40, pe DJ 281A, a avut loc un accident rutier în Maxut, comuna Deleni, județul Iași. Din primele informații deținute de reporterii BZI, se pare că au fost implicate o căruță și o autoutilitară. UPDATE: Șoferul autoutilitarei nu consumase băuturi alcoolice. „În dimineața de 16 decembrie a.c., Poliția Orașului Hârlău a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că pe DJ281A, în localitatea Maxut, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, de 49 de ani, în timp ce conducea autoutilitara pe DJ281A, în localitatea Maxut, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un atelaj-hipo condus de un bărbat, de 73 de ani. În urma impactului, a rezultat decesul bărbatului de 73 de ani. Conducătorul autoutilitarei a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Iași. Știre inițială Într-o curbă ușoară la dreapta, mașina a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu căruța, care circula regulamentar. În căruță se afla un bărbat de 73 de ani care a decedat. Polițiștii au deschis o anchetă și au dispus efectuarea unei autopsii medico-legale, pentru a stabili cu exactitate cauza morții, mecanismul producerii leziunilor și dacă există un raport direct între impact și deces. Revenim cu detalii! Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate