După sesizarea BZI, strada Henci a fost pietruită și locuitorii au scăpat de noroi

dupa-sesizarea-bzi,-strada-henci-a-fost-pietruita-si-locuitorii-au-scapat-de-noroi

După ce cotidianul Buna Ziua Iași a semnalat situația critică de pe strada Henci din Podu Iloaiei, unde locuitorii rămâneau blocați în noroi în perioadele ploioase, autoritățile locale au intervenit și au pus piatră pe drum, făcându-l practicabil. Reamintim că strada Henci era de ani de zile impracticabilă, iar locuitorii se temeau că ambulanțele nu vor putea ajunge în caz de urgență. Marinel Dincă, un localnic, povestea că soția sa este însărcinată și că situația era extrem de riscantă: „Îmi era frică că nu va putea să urce ambulanța”. Primarul Ioan Alexa, aflat în subordinea președintelui CJ, Costel Alexe, invoca până acum „legea austerității” pentru a justifica lipsa intervențiilor pe strada Henci. După publicarea articolului, însă, problema a fost rezolvată rapid, iar strada a fost pietruită. Locuitorii din zonă se pot acum deplasa, iar ambulanțele pot ajunge fără impedimente. Intervenția a venit după ani de promisiuni neîndeplinite și nemulțumiri ale comunității. Citește și: Subalternul lui Costel Alexe îi obligă pe oameni să trăiască în glod din cauza „austerității”! Pe o stradă din Podu Iloaiei, oamenii rămân izolați în perioadele ploioase: „Soția trebuie să nască, îmi este frică că nu va putea să urce ambulanța” Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Efectele vortexului polar ar putea fi resimțile în România înainte de Crăciun. Care vor fi efectele

efectele-vortexului-polar-ar-putea-fi-resimtile-in-romania-inainte-de-craciun.-care-vor-fi-efectele

Vortexul polar care adus ninsori și temperaturi scăzute în Statele Unite și Rusia nu afectează deocamdată și Europa. Dimpotrivă, pe continentul european vine un flux de aer cald dinspre Atlantic, ceea ce înseamnă că vremea este una caldă. Temperaturile se vor menține ridicate, inclusiv în România, până în jurul datei de 20 decembrie, când vortexul polar va aduce precipitații și în țara noastră, a explicat meteorologul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Mihai Huștiu, la Antena 3 CNN.  Meteorologul ANM a explicat că vortexul polar a slăbit și a început să coboare spre Statele Unite și Rusia. „Când vorbim de vortex, vorbim de ce se întâmplă în zona circumpolară, stratosferă și în troposferă, o analiză a lui se face în primul rând pe stratosferă, undeva la 30 de kilometri în atitudine. S-a observat că în acest an acest vortex stratosferic a avut anumite modificări, adică a slăbit destul de mult, a fost slab ca intensitate la final de noiembrie, când s-a produs o încălzire stratosferică marcantă și efectele acelei slăbirii în intensitate a vortexului s-au resimțit deja. Deja resimțim efectele slăbirii vortexul, aerul rece nu mai stă circumpolar în zona polului, ci coboară latitudinal către sud. El deja coboară în aceste zile pe continentul nord-american. Dar iată în aceste zile, aproape simultan și pe Câmpia Rusă, pe zona Moscovei, toată Câmpia Rusă va avea un zilele următoare un regim specific de iarnă, cu temperaturi negative, intensificări ale vântului și chiar ninsori”, a spus Mihai Huștiu. În Europa, cald și bine, doar precipitații Slăbirea vortexului polar nu are însă aceleași efecte și în Europa. Dimpotriva, vremea pe continentul european se menține caldă. În aceste zile avem temperaturi de 15-16 grade, săptămâna viitoare, în perioada 16-20 decembrie, de asemenea. Temperaturile se vor menține ridicate pe tot conținutul european, inclusiv în România, temperaturi de peste 10 grade multe zone, dar în special la deal”, a explicat meteorologul ANM. În România, mai degrabă primăvară După data de 20 decembrie însă, vortexul polar se va intensifica și va aduce precipitații și în România. „Un vortex intens ar însemna că pătrunderile de aer rece ce ar fi mai puțin probabile. Deci nu vorbim de o un impact imediat asupra vremii din România, ci mai degrabă România va avea parte de temperaturi ridicate, așa cum am menționat, atât săptămâna viitoare, temperaturi cu mult mai ridicate față de normal, temperaturi de 15-16 grade prin zonele deluroase. În ultima decadă s-ar modifica un pic lucrurile în sensul scăderii de temperatură, dar asta nu înseamnă că avem neapărat și vreme autentic de iarnă, ci încep să apară precipitațiile, pentru că în această perioadă, până spre 20 și 22 decembrie nici nu așteptăm precipitații. Dar după 22 decembrie s-ar putea să avem precipitații. Rămâne de văzut care va fi forma aceastora în preajma sărbătorilor, dar oricum, din aproape în aproape vom actualiza prognozele”, a conchis Mihai Huștiu. Administratia Nationala de Meteorologie a actualizat miercuri evoluţia vortexului polar. ANM transmite că vortexul „indică o slăbire rapidă până la mijlocul lunii decembrie 2025”, iar „până în jurul datei de 12 decembrie, va avea loc o încălzire stratosferică deasupra Siberiei”, ceea ce „va ajuta la deformarea vortexului polar”. Recomandarea autorului: -20 grade Celsius în România. Meteorologii Accuweather anunță peste câte zile vine iarna secolului în țara noastră

Proteste de amploare în Bulgaria. Zeci de mii de oameni cer demisia premierului Rosen Zhelyazkov

proteste-de-amploare-in-bulgaria.-zeci-de-mii-de-oameni-cer-demisia-premierului-rosen-zhelyazkov

Manifestațiile au avut loc cu doar câteva săptămâni înainte ca Bulgaria să adopte moneda euro la 1 ianuarie. Peste 100.000 de oameni în fața Parlamentului În Sofia, mulțimea s-a adunat în piața centrală din apropierea Parlamentului, Președinției și sediului Guvernului. Manifestanții au proiectat cu lasere mesaje precum „Demisie”, „Mafia Afară” și „Pentru alegeri corecte” pe fațada Parlamentului, scrie Euronews. Estimările media, bazate pe imagini din dronă, indică prezența a peste 100.000 de participanți, unele surse menționând chiar 150.000 de persoane. Studenții universităților din Sofia s-au alăturat demonstrațiilor, organizatorii afirmând că aceste proteste au depășit numeric mișcările de săptămâna trecută. Mobilizare masivă la nivel național Proteste au avut loc în mai mult de 25 de orașe, inclusiv Plovdiv, Varna, Veliko Tarnovo și Razgrad. La Plovdiv, câteva mii de persoane s-au adunat în Piața Saedinenie, fluturând steaguri naționale și afișând mesaje anti-guvernamentale. La Burgas, aproape 10.000 de manifestanți au protestat în fața Primăriei, unde revendicările lor au fost proiectate pe un ecran video. Bulgarii din diaspora au organizat mitinguri similare la Bruxelles, Londra, Berlin, Viena, Zurich și New York. Miezul protestelor Bulgaria 2024 Furia publicului se concentrează asupra lui Delyan Peevski, politician și om de afaceri acuzat de influențarea deciziilor guvernamentale în interes propriu. Peevski a fost sancționat de SUA în 2021 și de Marea Britanie în 2023 pentru acte de corupție și pentru controlul extins asupra unor instituții-cheie. Deși partidul său, DPS, nu se află oficial la guvernare, susținătorii protestelor susțin că rolul său în coaliția minoritară îi permite să influențeze întreaga conducere politică. Violente izolate și reacții politice Protestele au fost în mare parte pașnice, dar autoritățile au reținut 57 de persoane în Sofia. Potrivit poliției, un grup de tineri agresivi, considerați provocatori, a fost prins în fața sediului MRF, asupra unora fiind găsite sume mari de bani. Coaliția de opoziție We Continue the Change – Democratic Bulgaria a depus o nouă moțiune de cenzură, a șasea din actuala legislatură. Președintele Rumen Radev a declarat că manifestațiile reprezintă „un vot de neîncredere în cabinet” și a cerut parlamentarilor „să asculte vocea populației”.

Șansa Angelei depinde de o intervenție urgentă. Comunitatea este chemată să se alăture

sansa-angelei-depinde-de-o-interventie-urgenta.-comunitatea-este-chemata-sa-se-alature

Viața Angelei Aramă s-a schimbat dramatic în ultimele luni. Mamă a doi copii și asistentă medicală, obișnuită cu un ritm de viață dedicat familiei și profesiei, Angela a primit un diagnostic care i-a răsturnat întreaga existență: cancer de col uterin recurent, o formă severă și rapid evolutivă. Șansa Angelei depinde de o intervenție urgentă. Comunitatea este chemată să se alăture În 2024, a început un drum dificil al tratamentelor — ședințe de chimioterapie, radioterapie, internări repetate și nenumărate încercări de a opri evoluția bolii. Din păcate, tratamentele nu au reușit, iar medicii i-au recomandat o intervenție chirurgicală complexă în străinătate, singura opțiune posibilă în acest moment. Costul intervenției este de 38.000 de euro, o sumă copleșitoare pentru familie, dar vitală pentru a-i da Angelei o șansă reală la viață. „Când am aflat că boala a revenit, mi s-a prăbușit lumea într-o clipă. Nu mi-am dorit niciodată să cer ajutor, dar acum viața mea depinde de această intervenție. Îmi doresc doar să fiu bine, să-mi văd copiii crescând și să trăiesc fără frica zilei de mâine”, povestește Angela. Angela trece printr-un moment delicat, însă rămâne hotărâtă să meargă înainte. Deși boala îi pune piedici mari, nu a renunțat la speranță și la gândul că poate depăși această încercare. Pentru a ajunge la tratamentul care îi poate schimba destinul, are nevoie de sprijinul celor care îi află povestea. Fiecare gest de solidaritate, indiferent de valoare, o poate aduce mai aproape de ziua în care va putea continua drumul cu încredere și liniște. „Situația Angelei este una care ne arată cât de fragil poate deveni tot ceea ce considerăm firesc. În fața unui asemenea diagnostic, timpul nu mai are răbdare, iar intervenția de care are nevoie nu poate fi amânată. Fac un apel responsabil către oameni și către companii să se alăture acestui demers. Nu vorbim doar despre o donație, ci despre șansa reală de a schimba un destin. Fiecare contribuție poate înclina balanța în favoarea ei și poate transforma speranța într-o realitate”, a menționat Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o inimă”. Cum poate fi sprijinită Angela Donațiile se pot face în conturile Asociației „Salvează o inimă”, cu mențiunea „Angela Aramă”: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ” Cod fiscal: 31015982 CONT RON: RO94RNCB0041182104010001 CONT EURO: RO67RNCB0041182104010002 SWIFT/BIC: RNCBROBUXXX Pentru donații rapide și sigure, se poate utiliza și aplicația mobilă „Salvează o inimă”, disponibilă pe iOS și Android, unde contribuțiile se fac în câteva secunde. De asemenea, toate informațiile despre caz, evoluție, facturi și modalități de sprijin sunt disponibile pe pagina dedicată a Angelei: https://salveazaoinima.ro/angela-arama Pentru Angela, fiecare zi este o luptă contracronometru. Iar fiecare om sau companie care alege să-i fie alături o aduce cu un pas mai aproape de șansa la viață. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Azilele groazei depistate în Banat.

azilele-groazei-depistate-in-banat.

Un nou caz Azilele Groazei, după cel din județul Ilfov în 2023, a fost depistat în județul Timiș. Căminul „Casa Ana” din localitatea Lenauihem a fost lăsat fără licență. Zeci de bătrâni au fost mutați în regim de urgență. 90 de bătrâni au fost relocați de urgență în Timiș, după ce autoritățile au descoperit nereguli grave la căminul „Casa Ana” din Lenauheim și un centru clandestin în Cenad, notează presa locală. Se pare că locuinţa aparţine directoarei de la unitatea care a fost închisă. Control AJPIS: Doar 14 din cei 56 de vârstnici prezenți oficial în acte erau cazați la Lenauihem Intervenția a survenit după un control al AJPIS din 8 decembrie, care a avut ca efect retragerea imediată a licenței căminului administrat de S.C. SCHWABENHAUSE DIANA SRL. Deși operatorul era obligat să asigure siguranța beneficiarilor și să raporteze zilnic măsurile luate, la verificarea din 10 decembrie inspectorii au constatat că erau cazați doar 14 dintre cei 56 de vârstnici aflați inițial în centru. Restul dispăruseră fără nicio informare oficială. În urma unor sesizări, echipele AJPIS, alături de poliție, au descoperit în Cenad un imobil fără licență, unde erau cazate 76 de persoane, multe dintre ele provenite de la „Casa Ana”. Toate stăteau acolo ilegal. Prefectul județului Timiș a convocat de urgență Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care a dispus măsuri imediate pentru protejarea celor afectați. 81 de bătrâni au fost relocați în cămine licențiate. 9 vârstnici internați în spitale Potrivit deciziei CJSU Timiș, 81 de bătrâni au fost relocați în cămine licențiate, astfel: 40 la Art Senior Timișoara, 25 la Graceful Living Foeni, 6 la Casa Adam Müller Gutenbrunn Timișoara, 5 la Casa Adam Müller Gutenbrunn Bacova și 5 la Căminul pentru persoane vârstnice Comloșu Mare. Un număr de 9 vârstnici, evaluați de medici la fața locului, au fost internați în spitale. După externare aceștia vor fi preluați de DGASPC Timiș. Relocarea este asigurată financiar de CJ Timiș, conform legislației pentru situații de urgență. DGASPC Timiș a anunțat că familiile vârstnicilor care au fost relocați în alte centre din județ pot solicita informații la numărul de telefon 0800-420.411. Cum se vindea pe Facebook povestea azilului groazei din Timiș „De 11 ani avem grijă de seniori cu suflet, respect și căldură. Pentru noi, bătrânețea nu înseamnă sfârșit, ci o continuare frumoasă a vieții”. Așa sună povestea poleită frumos și vândută de «Casa Ana». Realitatea pe care au descoperit-o autoritățile ese una desprinsă din filmele de groază. În postări iluzia este perfect întreținută, scrie tion.ro. Mesaje emoționale despre grija și iubirea purtate seniorilor, însoțite de clipuri și de imagini generate cu AI. În timp ce postările lor manipulatoare prezentau imaginea unei counități de vârstnici îngrijiți impecabil, zeci de bătrâni au fost mutați într-o clădire din Cenad, fără licență, în condiții mizerabile. Acolo, polițiștii și reprezentanții serviciilor sociale din județul Timiș au descoperit o realitatea sinistră. Un azil improvizat, zeci de oameni fiind înghesuiți și cazați fără îndeplinirea condițiilor legale, mai notează presa locală. Ieri, 10 decembrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Timiș împreună cu cei din Sânnicolau Mare și cu reprezentanții AJPIS Timiș s-au deplasat la un cămin de bătrâni din Cenad, unde i-au găsit pe cei înregistrați la căminul „Casa Ana” cu sediul în Lenauheim. Un prim control din 8 decembrie s-a lăsat cu avertisment. Azilul a încercat să mușamalizeze cazul Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale. Povestea începuse acum câteva zile. După un control inițial desfășurat în 8 decembrie, căminul și-a pierdut licența ca efect al neconformităților constatate. Însă, în loc să remedieze problemele, reprezentanții au încercat să ascundă totul sub preș. AJPIS Timiș a revenit să verifice situația, dar a găsit doar 14 din cei 56 de beneficiari din 8 decembrie. Apoi, în urma unor informații primite, oficialii AJPIS s-au deplasat miercuri la Cenad, unde au găsit 90 de vârstnici, majoritatea dintre ei provenind de la „Casa Ana” din Lenauheim, cazați într-o locație care nu avea dotările unui azil. Dosar penal pentru multiple infracțiuni Prefectul a convocat de îndată Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care a dispus relocarea persoanelor și monitorizarea situației. „În urma situației din data de 10 decembrie 2025, când, în urma verificărilor care au avut loc la Căminul pentru persoane vârstnice «Casa Ana» din comuna Lenauheim şi, ulterior, la locaţia din Cenad, unde au fost identificate, în total 90 de persoane vârstnice cazate ilegal, informăm familiile acestora că pot afla informații despre locațiile unde au fost mutate aceste persoane la numărul de telefon 0800-420.411 – Linia telefonică pentru sprijin şi consiliere destinată persoanelor vârstnice”, transmit cei de la DGASPC Timiș. Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale-IPJ Timiș care au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și efectuează cercetări sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Modificările legislative ar putea închide CĂMINELE de bătrâni: „Va fi un colaps social. 40.000 de persoane cu probleme nu vor avea unde să stea” Angajatele unui mare cămin de bătrâni din Capitală, acuzate că FURĂ de la beneficiari. Azilul, luat cu asalt de controale / „Avem tot felul de oameni”

Polițiștii și jandarmii din Iași, acțiune de prevenire și siguranță în apropierea școlilor

politistii-si-jandarmii-din-iasi,-actiune-de-prevenire-si-siguranta-in-apropierea-scolilor

Polițiștii și jandarmii din Iași au desfășurat miercuri, 10 decembrie 2025, o acțiune pentru siguranța elevilor și a personalului didactic, prevenirea delincvenței juvenile și a absenteismului școlar, precum și combaterea vânzării de alcool, țigări și energizante minorilor. În cadrul verificărilor au fost legitimate 16 persoane, sancționate mai multe unități comerciale și desfășurate activități preventive cu 245 de elevi din trei școli gimnaziale din municipiu. „Ieri, 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Biroul Siguranţa Şcolară, împreună cu poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, Serviciului Criminalistic, Poliției Municipiului Iaşi – Secţia 4 Poliţie, Biroul Rutier, alături de jandarmi din cadrul I.J.J. Iaşi au acționat pe raza secției, fiind angrenați și câini de serviciu. În cadrul acțiunii au fost legitimate 16 persoane, a fost verificată o unitate de alimentație publică și au fost aplicate 15 sancţiuni contravenționale, dintre care 10 la OUG nr. 195/2002, 4 la Legea nr. 349/2002 și una la Legea nr. 61/1991R, în valoare de 19.252 de lei. Principalul scop al acțiunii a fost siguranţa elevilor şi a personalului didactic, prevenirea delincvenţei juvenile, în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ, a absenteismului şcolar, precum și prevenirea şi combaterea traficului de substanţe interzise (droguri, energizante, alcool, tutun). Polițiștii Biroului Siguranţa Şcolară au desfășurat 7 activități preventive cu 245 de elevi, aparținând Şcolii Gimnaziale ,,B. P. Hașdeu”, Şcolii Gimnaziale ,,Ionel Teodoreanu” și Şcolii Gimnaziale ,,I. C. Brătianu”, din municipiul Iaşi. Prevenirea şi combaterea vânzării de produse din tutun şi băuturi alcoolice minorilor, dar și identificarea şi sancţionarea responsabililor unităţilor de alimentaţie publică care servesc băuturi alcoolice şi ţigări minorilor a fost un alt obiectiv atins în cadrul acestei acțiuni. Spre exemplu, polițiștii au depistat o persoană, care a cumpărat două bucăți de țigarete de la o societate comercială. Astfel, societatea comercială a fost sancționată cu amenda contravențională în valoare de 5.000 de lei. De asemenea, polițiștii au depistat o persoană, care a cumpărat un energizant de la o societate comercială. Astfel, societatea comercială a fost sancționată cu amenda contravențională în valoare de 5.000 de lei. Acțiunile continuă și vor avea drept scop creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor și în rândul personalului didactic, cât și pentru menținerea unui climat corespunzător de siguranţă publică în zona unităţilor de învăţământ”, a transmis IPJ Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Ucraina a atacat cu drone o platformă petrolieră Lukoil din Marea Caspică

ucraina-a-atacat-cu-drone-o-platforma-petroliera-lukoil-din-marea-caspica

Ucraina a atacat platforma petrolieră Filanovski a Lukoil din Marea Caspică, afirmă o sursă citată de Bloomberg, extinzând aria loviturilor sale asupra infrastructurii energetice ruse chiar în momentul în care președintele Volodimir Zelenski se confruntă cu presiuni din partea SUA pentru a accepta un acord de pace favorabil Kremlinului. Dronele cu rază lungă de acțiune ale Ucrainei au lovit platforma Filanovski de cel puțin patru ori, oprind producția din peste 20 de sonde, conform sursei citate de Bloomberg, care a vorbit sub protecția anonimatului. Forțele de la Kiev și-au intensificat în ultimele luni atacurile asupra instalațiilor energetice ale Rusiei, încercând să reducă veniturile care permit Moscovei să-și finanțeze invazia. În ultimele săptămâni, forțele ucrainene au vizat infrastructura de transport petrolier din Marea Neagră și nave din așa-numita „flotă din umbră”, care operează în secret pentru a facilita exporturile rusești de mărfuri aflate sub sancțiuni. Câmpul Filanovski, aflat în sectorul rusesc al Mării Caspice, are o capacitate de producție proiectată de 6 milioane de tone pe an, potrivit companiei, ceea ce corespunde unui volum de aproximativ 120.000 de barili pe zi.

Acțiune de informare în trafic, organizată de DGA Iași de Ziua Internațională Anticorupție

actiune-de-informare-in-trafic,-organizata-de-dga-iasi-de-ziua-internationala-anticoruptie

Cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție, marcată pe 9 decembrie, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași, alături de polițiștii rutieri din cadrul IPJ Iași, au derulat o acțiune de promovare a integrității în rândul participanților la trafic. Activitatea a vizat informarea conducătorilor auto și a pasagerilor despre riscurile implicării în fapte de corupție, prezentând totodată modalitățile legale de sesizare și resursele puse la dispoziție de DGA prin campania națională „E timpul să nu mai dăm și noi ceva”. „În contextul Zilei Internaționale Anticorupție, celebrată ieri, 9 decembrie, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași, în colaborare cu polițiștii Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității, destinată participanților la trafic din municipiul Iași. Scopul activității, derulate în cadrul Campaniei naționale de prevenire a corupției „E timpul să nu mai dăm și noi ceva”, a fost informarea participanților la trafic cu privire la consecințele implicării în fapte de corupție, prezentarea competențelor instituționale ale Direcției Generale Anticorupție și promovarea modalităților legale de sesizare a unor astfel de fapte. Totodată, au fost distribuite materiale preventive menite să popularizeze sistemul telefonic Call-center anticorupție – 0800.806.806, fiind transmis mesajul referitor la rolul pe care Direcția Generală Anticorupție îl are, de 20 de ani, în promovarea integrității și la importanța sprijinului acordat de cetățeni în diminuarea fenomenului corupției. Pe parcursul activității, ofițerii SJA Iași și polițiștii rutieri au interacționat direct cu numeroși participanți la trafic, atât conducători auto, cât și pasageri, oferindu-le recomandări și răspunsuri la întrebările adresate. De asemenea, au fost popularizate și datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Iași, respectiv municipiul Iași, str. Zugravi nr. 64, telefon 0232.301.206, fax 0232.211.866, e-mail [email protected]”, au transmis reprezentanții DGA Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

USR cere demiterea șefului DNA, Marius Voineag. Dominic Fritz: Legile justiției trebuie rescrise

usr-cere-demiterea-sefului-dna,-marius-voineag.-dominic-fritz:-legile-justitiei-trebuie-rescrise

Scandalul declanșat de documentarul Recorder continuă să zguduie scena politică. Joi, președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat că partidul solicită demiterea procurorului-șef al DNA, Marius Voineag, pe care îl acuză că ar fi parte dintr-un „sistem construit tocmai pentru a bloca lupta anticorupție”. Solicitările USR: – Cerem ministrului Justiției să inițieze imediat procedura de demitere pentru Marius Voineag. Documentarul a adus mai multe probe concrete împotriva lui. – Ministerul Justiției trebuie să facă urgent un audit independent pe repartizarea aleatorie a dosarelor. – Toate promovările în justiție trebuie făcute prin concurs, nu prin pilăreală ca acum. – Competența pe corupție în justiție înapoi la DNA! „Legile în vigoare sunt rezultatul unui târg murdar între politicieni și niște oameni obedienți din Justiție, un aranjament profund imoral și antidemocratic. De ce l-au făcut? Voiau să termine cu lupta anticorupție, care le amenința libertatea și averile furate. Și au reușit. Prescrierile și achitările vin pe bandă rulantă, prejudiciile de zeci de milioane de euro se șterg. Știm cine a permis trocul: Klaus Iohannis. Știm cine l-a legitimat prin vot: parlamentarii din PSD și PNL. Și știm și cine sunt executanții, din ambele tabere”, subliniază liderul USR. Fritz a cerut susținere din partea premierului Ilie Bolojan și a președintelui Nicușor Dan în aceste demersuri. Documentarul Recorder a provocat multe reacții în spațiul public. Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a spus că presa are libertatea să prezinte astfel de investigații, dar măsurile trebuie luate instituțional. Președintele Nicușor Dan a declarat că a urmărit materialul cap-coadă și că lucrează la un raport amplu despre problemele semnalate. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că va analiza informațiile din documentar cu echipa de consilieri și cu Ministerul Justiției. Sursa foto: Profimedia AUTORUL RECOMANDĂ: Șeful DNA, Marius Voineag, confirmă: „Sunt dosare privind FINANȚAREA campaniilor pentru aproape toate partidele” Scandal USR-AUR, izbucnit la Timișoara. USR acuză Consiliul Județean că a permis unui „putinist” să-și lanseze cartea comunistă în Sala Revoluției

Cupa Mondială de fotbal. Organizatorii nu renunță la meciul dedicat LGBTQ+ în ciuda protestelor din Iran și Egipt

cupa-mondiala-de-fotbal.-organizatorii-nu-renunta-la-meciul-dedicat-lgbtq+-in-ciuda-protestelor-din-iran-si-egipt

Evenimentul dedicat comunității LGBTQ+ numit „Meciul Mândriei-Pride Match” va avea loc la Seattle chiar dacă ambele echipe au protestat la FIFA. Comitetul de organizare din Seattle pentru Cupa Mondială de fotbal din 2026 a confirmat miercuri faptul că festivitățile din jurul meciului vor continua. Meciul Iran- Egipt, care se va juca pe 26 iunie, la Seattle, va fi dedicat cauzei LGBTQ+ și va permite orașului american să organizeze weekendul anual Pride. „SeattleFWC26 continuă să pregătească, conform planului, programul său de evenimente în afara stadionului în timpul weekendului Pride și pe tot parcursul turneului, în parteneriat cu lideri LGBTQ+, artiști și antreprenori. Fotbalul are puterea unică de a uni oamenii dincolo de granițe, culturi și credințe. Coasta de nord-vest a Pacificului găzduiește una dintre cele mai mari comunități iraniano-americane, o diaspora egipteană în creștere și comunități bogate care reprezintă toate echipele pe care le vom găzdui. Ne angajăm să ne asigurăm că toți locuitorii și vizitatorii se bucură de primirea călduroasă, respectul și demnitatea care caracterizează regiunea noastră”, a declarat Hana Tadesse, vicepreședinte al Comitetului Local de Organizare pentru Comunicare, potrivit Le Figaro. Scandal uriaș Titulatura de „Meci al Mândriei” în sprijinul comunității LGBTQ+ a fost acordată partidei dintre Egipt și Iran de la Cupa Mondială de fotbal. Decizia organizatorilor a stârnit indignare în Iran. „Aceasta este o decizie irațională care favorizează un anumit grup. Noi și Egiptul ne opunem acestei decizii”, a declarat marți președintele Federației Iraniene de Fotbal, Mehdi Taj, pentru agenția de știri Isna, fără a menționa termenul „Meciul Mândriei”. Meciul va avea loc la Seattle, un oraș american cu o comunitate LGBTQ+ numeroasă. Desemnarea drept „Meci al Mândriei” a fost luată înainte de tragerea la sorți a grupelor Cupei Mondiale, susțin mai multe instituții media. Iranul a contestat decizia la FIFA. Conform legii islamice (Sharia), relațiile între persoane de același sex sunt interzise în Iran și, în unele cazuri, pot fi pedepsite cu moartea. Asociația Egipteană de Fotbal a exprimat obiecții similare, conform presei egiptene. Homosexualitatea nu este interzisă explicit în Egipt, dar este adesea pedepsită prin legi vag formulate care interzic „desfrâul”. Iran va juca la Seattle și Los Angeles În urma tragerii la sorți care a avut loc vinerea trecută, Iran și Egipt au fost repartizate în Grupa G a Cupei Mondiale alături de Belgia și Noua Zeelandă. Competiția se va desfășura între 11 iunie și 19 iulie 2026. Cupa Mondială va fi găzduită de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. Evenimentul de anul viitor va marca a șaptea apariție a Iranului la o Cupă Mondială de fotbal. Participarea iranienilor a stârnit controverse având în vedere relațiile foarte tensionate dintre SUA și Iran. De altfel, americanii au anunțat că fanii iranieni nu vor primi viză de intrare în SUA și nu vor putea asista la meciurile echipei lor. Iranul va juca toate cele trei meciuri din grupă în SUA, la Seattle și Los Angeles.