Un film de animație, finanțat de celebra Natalie Portman, a fost nominalizat la Oscar. Regizorul nu-și dorește premiul

Finanțat de Natalie Portman, lăudat de critici și candidat la Oscar, filmul de animație Arco pare să aibă tot ce este nevoie pentru a-l face fericit pe regizorul francez Ugo Bienvenu, potrivit Le Figaro. Totuși, francezul recunoaște că se simte „ciudat” și nu știe dacă își dorește cu adevărat statueta pentru Cel mai bun film de animație. „Premiile sunt atât o binecuvântare, cât și un blestem. Pun presiune asupra ta pentru ceea ce urmează. Treaba mea este să fac lucruri, iar pentru a face lucruri, trebuie să fii suficient de ușor”, a declarat el pentru AFP într-un interviu acordat la Los Angeles. Regizorul care este și autor de benzi desenate își face debutul în cinematografie. El a refuzat ofertele Hollywood-ului de a adapta unul dintre romanele sale grafice pentru marele ecran și a preferat să creeze „ceva nou”. O animație despre copii și viitorul planetei Arco a fost deja premiat la Festivalul Internațional de Film de Animație de la Annecy, un eveniment de renume mondial. Filmul de animație prezintă o poveste despre o prietenie între doi copii, dezvăluind viitoruri radical diferite pentru umanitatea noastră, care își distruge planeta. Unul dintre eroi este un băiat din viitorul îndepărtat, unde oamenii trăiesc în armonie cu natura pe platforme cocoțate în nori, permițând Pământului să se regenereze. Îmbrăcat într-o pelerină curcubeu împrumutată de la familia sa, băiatul vrea să călătorească înapoi în timp pentru a vizita dinozaurii. Totuși, el pierde controlul zborului său și aterizează în 2075. „Nu mințiți copiii” Astfel, o întâlnește pe Iris, o fată de vârsta lui, forțată să facă față dezastrelor climatice repetate și părinților care o cresc cu ajutorul unei holograme, delegând sarcinile de zi cu zi unei bone robot. În ciuda unui incendiu masiv la orizont, fata va face tot ce poate pentru a-și ajuta noul prieten să ajungă acasă. Prin curajul său, copila învață cum să salveze omenirea. Regizorul Ugo Bienvenu, în vârstă de 38 de ani, a subliniat importanța comunicării cu copiii în privința crizelor ecologice. Este important să „nu minți copiii”, deoarece „trăim într-o lume în care în fiecare vară sunt valuri de căldură, sunt incendii și lucrurile se vor înrăutăți”. Mesajul său este „aceasta este lumea în care ajungeți, acesta este momentul în care trăiți, dar asta nu înseamnă că este fără speranță”. Povestea utopică, cu muzică fermecătoare, a atras comparații măgulitoare cu lumea lui Hayao Miyazaki, marele maestru al animației japoneze. Filmul primit foarte bine de critici a fost lucrat manual la Paris și a costat nouă milioane de euro.
Începe marea concediere în administrație? Se tem de omul lui Bolojan

Este panică printre miile de angajați ai Primăriei Capitalei, după ce Ciprian Ciucu a câștigat alegerile pentru funcția de primar general. Ciucu a fost susținut de Ilie Bolojan – premierul austerității și politicianul care vrea să taie în carne vie. Surse administrative au precizat pentru Gândul că oamenii din PMB se tem pentru funcțiile lor și cred că noul edil va dori o reorganizare a Municipalității. Liderul de sindicat al PMB a declarat pentru Gândul că se așteaptă la o reorganizare, dar „nu la abuzuri”. Încă de luni dimineață, pe holurile și prin birourile Primăriei Capitalei, angajații se întrebau ce va avea de gând noul edil Ciprian Ciucu. Cine e în plus și cine nu? „Oamenii se tem să nu fie dați afară. Ciprian Ciucu nu a concediat angajați la Primăria Sectorului 6 însă teama vine din faptul că este omul lui Ilie Bolojan. Iar premierul a dat deja semne că acolo unde nu este nevoie de oameni se va renunța la ei. Problema este că e posibil să se ajungă la abuzuri, în sensul că e foarte greu de stabilit cine este indispensabil, sau cine trebuie să plece”, au precizat surse administrative în exclusivitate pentru Gândul. Ilie Bolojan îl felicită pe Ciprian Ciucu, după ce a câștigat alegerile „Sunt convins că va schimba fața Capitalei” Duminică, în ziua alegerilor, surse guvernamentale precizau pentru Gândul că premierul ar avea deja o teorie legată de subțierea aparatului bugetar din administrație. „Nu trebuie să dăm oameni afară din administrație, dar dacă sunt în plus, trebuie să plece. Asta înseamnă bani mai mulți pentru pasaje”, este viziunea lui Ilie Bolojan. Ilie Bolojan: „Toate domeniile trebuie să fie parte a acestui efort” De altfel, Ilie Bolojan a precizat recent că reducerea personalului din aparatul central și local ar urma să fie de aproximativ 10% în zona administrativă. Declarația lui Bolojan vine în contextul în care, cu puțin timp în urmă, se vorbea că, la concedieri erau câteva excepții, cum ar fi Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Ministerul Sănătății și Ministerul Educației. În ceea ce privește Primăria Capitalei, liderul de sindicat al acestei instituții se așteaptă la o reorganizare. Lider de sindicat: „Sper să nu se facă abuzuri” „Evident că noul primar va veni cu un plan de reorganizare. Există această discuție de multă vreme în Primăria Capitalei. Se discută și de o comasare de instituții, de birouri, care, evident, pot include și reducerea de personal. Dar eu sper să nu se facă abuzuri, și nu cred că se vor face. Iar orice decizie trebuie luată cu consultarea partenerului social. Sperăm ca domnul Ciprian Ciucu să poarte un dialog cu noi, nu cum făcea fostul primar, care acum este președintele țării, și care nu a avut absolut deloc un dialog cu noi”, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, Dumitru Gherdan, lider de sindicat PMB. Potrivit lui Gherdan, în Primăria Capitalei (aparatul executiv plus instituțiile subordonate) lucrează aproximativ 4.300 de oameni. În ceea ce-l privește pe Ciprian Ciucu, acesta a câștigat alegerile pentru funcția de primar general al Capitalei cu peste 36% din voturi și a fost susținut, oficial, de către premierul Ilie Bolojan – liderul Partidului Național Liberal. RECOMANDAREA AUTORULUI: Bolojan anunță că bugetul României va fi votat “cel mai devreme” la finalul lunii ianuarie 2026 Surse guvernamentale: „Salariul minim va fi înghețat anul viitor”
Comediantul Jimmy Kimmel și-a prelungit contractul pentru emisiunea de la postul american ABC

Vedetă importantă a talk-show-urilor de noapte, Jimmy Kimmel a provocat furia dreptei americane acuzând-o că a exploatat politic asasinarea influencerului pro-Trump, Charlie Kirk. ABC, deținută de Disney, l-a suspendat pe Kimmel, gazda emisiunii pe 18 septembrie. Confruntat cu protestele și acuzațiile de cenzură, postul l-a readus pe comedian la o săptămână după demiterea sa, potrivit Le Figaro. Prezentatorul va rămâne în direct cu emisiunea sa „Jimmy Kimmel Live!” până la mijlocul anului 2027, a declarat pentru AFP o sursă apropiată situației, care a solicitat anonimatul. Contractul său urma să expire în mai 2026. După scurta sa pauză, Jimmy Kimmel și-a reluat imediat atacurile satirice la adresa lui Donald Trump, ironizându-l pentru că ațipește în timpul întâlnirilor și pronunță greșit numele liderilor străini. Președintele american nu se zgârcește nici el când vine vorba de prezentator. În acest weekend, l-a numit din nou pe comedian „oribil ”. La rândul său, Jimmy Kimmel, fără a da dovadă de resentimente, a declarat în octombrie că i-ar plăcea să-l „avea pe Trump ca invitat” în viitor.
A căutat-o cu lumânarea: șoferul care a avariat mai multe mașini în Dacia a fost prins beat la volan de două ori, la câteva ore distanță

Un bărbat din Iași a fost prins beat la volan de două ori, la câteva ore distanță. Pe numele său a fost deschis un dosar penal, iar acum se află sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Nu a fost singurul șofer care are acum probleme cu legea Un șofer din Iași a fost prins beat la volan de două ori în aceeași zi. Pe 6 decembrie, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Iași au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 49 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate a rezultat că, la data de 4 decembrie a.c., în jurul orei 20:20, acesta ar fi condus autoturismul pe bd. Dacia, din municipiul Iași, fiind sub influența alcoolului; în urma testării cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat și avariind trei autoturisme care se aflau parcate. Șoferul care a avariat mai multe mașini în Dacia a fost prins beat la volan de două ori Ulterior, în jurul orei 00:40, acesta ar fi condus autoturismul, în municipiul Iași, moment în care a fost depistat de polițiști, având o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice fiind suspendat. La data de 6 decembrie a.c., a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, astfel că procurorul de caz a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de acesta. Controale în municipiul Iași Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune, în municipiul Iași, în vederea verificării legalității transportului public de persoane în regim alternativ. Au fost efectuate 37 de testări alcoolscopice și aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.910 lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 4 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. Ulterior, polițiștii au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere a vehiculelor care au acest drept. Au fost efectuate 29 de testări alcoolscopice, au fost verificate 21 de vehicule și aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.075 de lei. De exemplu, un bărbat de 37 de ani, din comuna Ciurea, a condus autoturismul pe DJ 248, în comuna Ciurea, județul Iași, cu viteza de 89 km/h, pe un sector de drum limitat la 50 km/h. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002. Iată că șoferul care a avariat mai multe mașini în Dacia a fost prins beat la volan de două ori, la câteva ore distanță. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Acest bărbat are grijă de zeci de bătrâni, pe care îi hrănește de ani de zile. Marin Lila a fost, la rândul lui, ajutat de oameni cu sufletul mare: Încerc să dau înapoi măcar puțin din ce am primit eu

Marin Lila, un bărbat de 43 de ani, ajută de 10 ani mai mulți bătrâni fără posibilități. Acesta îi hrănește, îi spală și încearcă să le ofere toate condițiile pentru un trai lipsit de grija zilei de mâine. Marin Lila are 43 de ani, este căsătorit și este tatăl a două fetițe. Bărbatul lucrează în construcții și, de 10 ani, a devenit îngerul păzitor al mai multor bătrâni de care are grijă, așa cum poate, din propriile venituri sau din puținele donații pe care reușește să le strângă pe pagina sa de Facebook. Marin Lila s-a îngrijit de mai mulți bătrâni în ultimii 10 ani Marin Lila își dedică timpul liber familiei, dar mai ales bătrânilor pe care îi are în grijă. Îi găsește în casele lor neîncălzite, dărâmate și, de cele mai multe ori, fără curent electric, iar aceștia îl așteaptă de fiecare dată cu speranță și bucurie că mai există cineva care nu a uitat de ei. „Lucrez în construcții și sunt și asistent personal pentru unul dintre bătrânii de care am grijă. Cu 2.800 de lei, nu ne putem descurca. Vă dați seama. De asta mai merg la muncă și în alte părți. În timpul liber, merg la bătrâni: îi spăl, îi îngrijesc, le duc lemne, îi schimb. Sunt mulți bătrâni abandonați, au copii, dar sunt părăsiți chiar și de autorități. E greu, mai ales acum, pe timp de iarnă; când vine frigul, nu au căldură. Nu au mâncare”, a povestit Marin Lila reporterilor BZI. Lucrează zilnic pe șantier, dar după program nu merge acasă să se odihnească. Ia câteva sacoșe, cumpără ce poate – ulei, pâine, conserve, chiar și lemne – și merge la casele bătrânilor care au atât de multă nevoie de el. Îi hrănește, îi spală, îi îngrijește. Uneori, Marin rămâne și la povești, pentru că, de multe ori, asta lipsește cel mai mult, o vorbă bună din partea cuiva. Bărbatul are o pagină de Facebook unde postează imaginile vizitelor sale. Nu pentru laude, ci pentru că, de câțiva ani, a ajuns la capătul propriilor resurse. „De 10 ani am început să am grijă de bătrâni, și nu numai, dar mai ales de ei, pentru că nu au pe nimeni și nici nu au vreo putere să se descurce singuri. La început, în primii 3 ani, dădeam de la mine. Nu aveam nici eu mult, dar o sticlă de ulei, o conservă, o porție de mâncare caldă tot se găsea la finalul săptămânii. De vreo 7 ani, însă, am început să cer ajutorul pe Facebook. Nu mă mai pot descurca singur, de asta strâng donații, dar să știți că nu prea donează lumea. Rar se gândesc oamenii să mai dea și la alții. De obicei, tot cei care au trecut prin greutăți sunt mai darnici”, a declarat Marin Lila. Povestea lui Marin a început în urma unei drame în familie Povestea lui Marin Lila nu pornește din exterior, ci vine dintr-o rană personală. În urmă cu mai mulți ani, una dintre fiicele sale a fost operată din cauza unei probleme de sănătate la inimă. A stat un timp la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, iar ulterior a fost internată, timp de 7 luni, la un spital din București. Costurile deveniseră atât de mari, încât bărbatul a ajuns să vândă lucruri din casă pentru a acoperi plățile tratamentului și a spitalizării. A trecut prin teamă, prin neputință, prin nopți în care nu știa dacă fetița lui va reuși să supraviețuiască. „Și eu am fost ajutat de oameni. Am avut un necaz mare cu fetița mea, care a avut probleme la inimă. A fost operată la București și 7 luni făceam cu rândul cu soția, dormeam în mașină în fața spitalului. Am vândut atunci și televizorul din casă; vindeam orice, numai să facem bani, să tratăm fata. Doctorii spuneau că e greu să-și revină, că ar trebui să ne așteptăm la ce-i mai rău. Dar eu am avut multă credință în Dumnezeu. Atunci am zis că, dacă se face fata bine, o să ajut pe oricine; și un câine, dacă îmi iese în drum, o să-l ajut. Am primit ajutor din partea oamenilor atunci. Dumnezeu lucrează prin oameni, eu așa cred. De atunci, încerc să dau înapoi măcar puțin din ce am primit eu”, a povestit bărbatul. Nimeni nu îl plătește, nimeni nu-l aplaudă când pleacă cu sacoșele pline de alimente și nici nu își dorește asta. Tot ce vrea Marin Lila este să dea ceva oamenilor, să repare măcar puțin o lume care nici măcar acum, în prag de sărbătoare, nu se gândește mai mult și la cel mai puțin norocos. Bărbatul are nevoie de ajutor pentru a continua să aibă grijă de cei nevoiași Marin Lila spune că una dintre cele mai mari greutăți cu care se confruntă apare atunci când unul dintre bătrânii de care are atâta grijă își pierde viața. Bărbatul recunoaște cu amărăciune că s-a întâmplat ca pe unii dintre bătrâni să îi găsească în casă deja morți, dar nu i-a abandonat nici măcar atunci și a făcut tot posibilul să le ofere o înmormântare creștinească, cu tot ce se cuvine. Unul dintre momentele care i-au rămas întipărite în minte lui Marin Lila a fost atunci când bărbatul a fost nevoit să înmormânteze, de unul singur, un bătrân, deoarece preotul din comună a refuzat să participe la slujbă, pe motiv că bătrânul decedat ar fi catolic. „Părintele mi-a spus că e un păcat mare ca un catolic să fie îngropat de un preot ortodox. Părintele a spus că a auzit vorbe de la oamenii din sat, că nenea Mihai ar fi catolic. Dar eu nu cred așa ceva. De 3-4 ani vin la ei și le aduc mâncare, dar nu am auzit să fie catolic vreunul dintre ei”, a povestit atunci Marin Lila. În prag de sărbători, Marin Lila dorește să transmită oamenilor că ar fi bine, măcar acum, să își întoarcă fața și către cei nevoiași. „Dragii mei, se apropie cu pași repezi sărbătoarea care
Cercetătorul NASA care a dezlegat misterul Stelei din Betleem. Acesta a folosit observații astronomice chineze

Astronomii au dezbătut adevărul din spatele Stelei din Betleem timp de secole. Acum un cercetător NASA susține că a dezlegat misterul și a prezentat prima teorie fundamentată științific, capabilă să explice mișcarea stranie pe cer, așa cum este descrisă în Biblie. Un miracol sau o metaforă? Răspunsul ar putea implica o cometă care aproape a lovit Pământul acum puțin peste 2.000 de ani. În Evanghelia după Matei, Steaua care îi conduce pe magi la pruncul Iisus apare mai întâi „în răsărit”. Apoi „merge înaintea” lor în scurta călătorie de la Ierusalim la Betleem, înainte de a „sta deasupra” locului unde s-a născut Iisus. În mod normal, obiectele astronomice nu plutesc deasupra orașelor mici. Acest lucru i-a determinat pe mulți să declare Steaua fie un miracol, fie o metaforă. Mark Matney, cercetător la NASA, propune o teorie alternativă în Journal of the British Astronomical Association. El revine asupra unei teorii: un obiect înregistrat de astronomii chinezi în anul 5 î.Hr. Arhivele antice chineze, păstrate din motive astrologice, menționau o cometă strălucitoare vizibilă timp de mai mult de 70 de zile, începând cu primăvara acelui an. Istoricii plasează, de obicei, nașterea lui Isus undeva între anii 6 și 5 î.Hr., deoarece Irod cel Mare, care era încă în viață în timpul vizitei magilor, a murit nu mai devreme de sfârșitul anului 5 î.Hr. „Acesta este primul candidat astronomic pentru Stea identificat vreodată care ar fi putut avea o mișcare aparent corespunzătoare descrierii din Matei, unde Steaua «a mers înaintea» magilor în călătoria lor spre Betleem până când «s-a oprit» deasupra locului unde se afla copilul Isus”, scrie Matney în studiul său. Ar fi putut să inspire călătoria magilor Conform standardelor astronomice, cometa ar fi trebuit să treacă extrem de aproape de Pământ: între 380.000 și 400.000 km de Pământ, sau aproximativ distanța până la Lună. În lucrarea sa, Matney citează exemplul cometei Siding Spring, care a trecut la 141.000 km de Marte în 2014 – o treime din distanța Lună-Pământ. „Deși rare, astfel de apropieri sunt posibile”, scrie el.
Un judecător federal a respins ordinul lui Trump care blochează dezvoltarea energiei eoliene

Judecătoarea Patti Saris de la Curtea Districtuală a SUA pentru Districtul Massachusetts a anulat ordinul executiv al lui Trump din 20 ianuarie care bloca proiectele de energie eoliană și l-a declarat ilegal, potrivit AP. Saris a decis în favoarea unei coaliții de procurori generali din 17 state și Washington, DC, condusă de procurorul general al New York-ului, Letitia James, care a contestat ordinul lui Trump din prima zi de suspendare a închirierii și acordării de autorizații pentru proiecte de energie eoliană. Trump a fost ostil energiei regenerabile, în special energiei eoliene offshore, și prioritizează combustibilii fosili pentru producerea de electricitate. Procurorul general al statului Massachusetts, Andrea Joy Campbell, a salutat decizia ca pe o victorie pentru locurile de muncă verzi și energia regenerabilă. Coaliția care s-a opus ordinului a susținut că Trump nu are autoritatea de a opri autorizarea proiectelor și că acest lucru pune în pericol economiile statelor, mixul energetic, sănătatea publică și obiectivele climatice. Guvernul a susținut că pretențiile statelor nu reprezintă nimic mai mult decât un dezacord politic privind preferințele pentru dezvoltarea energiei eoliene față de cea bazată pe combustibili fosili, care este în afara jurisdicției instanței federale.
Tot mai multe monumente comemorative sunt ridicate în zone care ar trebui protejate de lege. Conf. univ. dr. arh. Vasile Cotiugă: Este o abordare greșită

Un profesor al Facultății de Istorie vorbește despre fenomenul monumentelor comemorative construite, în mod ilegal, în zone de importanță istorică. Conf. univ. dr. arh. și cercetător Vasile Cotiugă, Facultatea de Istorie, Departamentul de Istorie veche și Arheologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iași, a vorbit despre impactul negativ pe care l-au avut intervențiile asupra Dealului Cătălina din localitatea Cotnari. Crucea de pe Dealul Cătălina, construită ilegal Vasile Cotiugă, conf. univ. dr. arh. și cercetător în cadrul Facultății de Istorie a UAIC Iași, a vorbit despre faptul că apariția crucii metalice de pe Dealul Cătălina, loc unde se află situl arheologic „Cetatea de la Cotnari”, nu este potrivită și, mai ales, nu este legală. „Pe valul de apărare de pământ, din partea de sud-est a cetății, a răsărit, de te miri unde, o cruce pe care s-a scris «Eroii Neamului». Prin aceasta se dorea să punem în valoare că, iată, comunitatea cinstește memoria eroilor”, a explicat conf. univ. dr. arh. Vasile Cotiugă. De asemenea, profesorul explică și că acest gen de inițiative, de a construi monumente în zone de importanță istorică, nu sunt de bun augur. „Dragilor – și spun asta către cei care au asemenea inițiative – nu, nu sunt inițiative de bun augur, nu sunt inițiative frumoase. Ce se realizează sunt doar niște banale cruci de beton sau cale ferată, pe care se instalează niște neoane sau niște leduri actualmente, și care reprezintă, vezi Doamne, niște monumente ale eroilor. Nu, nu fac cinste pentru nimeni asemenea monumente”, a continuat dr. Vasile Cotiugă. Potrivit specialistului, realizarea oricărui monument comemorativ se face strict prin lege, cu aprobări oficiale, proiect tehnic și avizul comisiilor de specialitate. „Realizarea de opere comemorative, cum se numesc astfel de monumente, stă sub jurisdicția legii; trebuie ca proiectul să fie aprobat de către comisiile create, formate prin această lege, să fie autorizații de construcție și totul să se desfășoare cât mai corect”, a declarat specialistul. Amplasarea crucii pe un sit istoric este considerată o intervenție gravă: „Este ridicată fără nicio respectare a legislației arheologice, fără nicio supraveghere. Astfel de cruci răsar în mai multe zone, din păcate”, continuă profesorul. Dr. Vasile Cotiugă precizează că nu este împotriva monumentelor de acest fel, însă este de părere că ar trebui să fie construite în locuri special destinate lor. „Este o abordare greșită, nu face cinste eroilor care au căzut pe câmpul de luptă” Vasile Cotiugă, conf. univ. dr. arh. la Facultatea de Istorie, a tratat și un subiect mai puțin discutat, și anume faptul că se realizează adesea o confuzie între simbolistica militară și cea religioasă. „Crucea simbolizează credința noastră, dar nu neapărat jertfa supremă. Da, am luptat sub semnul crucii și chiar în imnul național se vorbește de lucrul acesta, dar simbolul jertfei de sânge, pe care soldații o dau pe câmpul de luptă, stă sub semnul acvilei, care este reprezentată cu aripa ruptă. Este cel mai prezent simbol în toate culturile europene”, a declarat conf. univ. dr. arh. Vasile Cotiugă în cadrul emisiunii BZI LIVE. Acesta spune că s-a confruntat în trecut cu reacții de tipul: „de ce să stea cioara aceea în vârful monumentului și să nu punem o cruce?”. Dar subliniază: „Este o abordare greșită, nu face cinste eroilor care au căzut pe câmpul de luptă”. De asemenea, specialistul vorbește despre faptul că acest fenomen al crucilor improvizate nu este nou și oferă drept exemple crucea ridicată la Cucuteni sau cea ridicată pe dealul Cetățuia, chiar lângă Biserica lui Luca Vodă, devenită monument istoric. „Și la Cucuteni avem o cruce, iar în Iași, de vreo două zile, a răsărit, de te miri de unde, o cruce luminoasă pe dealul Cetățuia, în dreptul monumentului istoric care este dat de Mănăstirea Cetățuia, biserică a lui Luca Vodă. Și această cruce, pe care o vedem seara luminând ba în verde, ba în albastru, ba în galben, ar trebui să reprezinte în inima unora sau în mintea altora un mare monument al creștinătății. Nu, nu reprezintă nicidecum un monument care să ne facă cinste”, a explicat conf. univ. dr. arh. de la Facultatea de Istorie, Vasile Cotiugă. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Inconștiență pură: iată cum au fost prinși în trafic mai mulți șoferi din Iași. Polițiștii au deschis dosare penale

Mai mulți șoferi din Iași s-au ales cu dosare penale, după ce au fost opriți în trafic. Polițiștii ieșeni au desfășurat mai multe acțiuni de control. În urma acestora, au aplicat sancțiuni și au scos din trafic autoturisme neconforme Mai mulți șoferi din Iași s-au ales cu dosare penale, după ce au comis infracțiuni la volan. Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 5 decembrie a.c., un bărbat de 39 de ani a condus autoturismul, în municipiul Iași, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date a rezultat faptul că acesta ar avea permisul de conducere anulat. Și polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 5 decembrie a.c., un bărbat de 43 de ani a condus autoturismul, în comuna Bârnova, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date a rezultat faptul că acesta ar avea permisul de conducere suspendat. Iată cum au fost prinși în trafic mai mulți șoferi din Iași Ulterior, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat un tânăr de 18 ani, din comuna Țibănești, în timp ce conducea un moto-cross neînmatriculat pe drumul public din comuna Erbiceni, județul Iași. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că moto-cross-ul nu este neînregistrat, iar tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Și polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au oprit, în trafic, un autoturism, care se deplasa pe DJ 246, în comuna Dagâța. La volanul acestuia a fost identificat un tânăr de 26 de ani, iar ca urmare a testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Control cu reprezentanți RAR Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, au organizat și executat o acțiune, având ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave. În cadrul acțiunii desfășurate au fost verificate 20 de autoturisme, au fost efectuate 15 testări alcoolscopice, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.455 de lei. De asemenea, au fost oprite din a circula 3 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 3 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Mai mulți șoferi din Iași au fost prinși încălcând legea, iar acțiunile de control vor continua. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Senatul a adoptat legea prin care părinții primesc o zi liberă în când încep copiii școala

Senatul a adoptat tacit proiectul care acordă părinților o zi liberă în prima zi a anului școlar. Camera Deputaților este forul decizional, iar această inițiativă se aplică pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial. Măsura vine în ajutorul părinților pentru a fi alături de copii în acest moment important. Părinții vor beneficia de o zi liberă în prima zi a anului școlar, fără a fi nevoie să își ia concediu sau să se învoiască de la locul de muncă. ”Se acordă zi liberă pentru părinţi, aşa cum sunt ei definiţi în Noul Cod Civil, în prima zi de începere a anului şcolar, pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial”, prevede actul normativ inițiat de senatorul PSD Claudiu-Daniel Catană. De ce a fost legea aceasta necesară Începutul școlii reprezintă un moment important pentru toată familia, plin de emoții. Fiecare copil trăiește această zi într-un mod unic, iar prezența părinților este esențială pentru a oferi sprijinul necesar și pentru a facilita adaptarea la nou mediu, fie că vorbim despre grădiniță sau școală. În mod tradițional, începutul de an școlar coincide cu o zi lucrătoare, ceea ce obligă părinții să își ia o zi de concediu sau să ceară învoire pentru a participa la festivități. Sunt numeroase situații în care angajatorii au refuzat acordarea învoirii sau chiar au aplicat sancțiuni pentru întârzierile generate de evenimentul acesta. ”Prima zi de şcoală este un eveniment important pentru toată familia. Cu toate că aduce multe sentimente, trebuie să ne amintim că fiecare copil este diferit şi poate simţi această zi în felul său. Este crucial ca părinţii să fie prezenţi pentru copilul lor şi să îi ofere sprijinul de care are nevoie, ajutându-l astfel să se adapteze mai uşor noului mediu, fie că vorbim de grădiniță sau de şcoală. Din păcate, începutul anului şcolar coincide cu o zi lucrătoare, iar pentru ca părinţii să poată fi prezenţi la festivitate este nevoie ca aceştia să îşi ia o zi liberă din concediul de odihnă sau să se învoiască de la locul de muncă. Nu puţine au fost cazurile când angajatorul a refuzat învoirea sau chiar a sancţionat o eventuală întârziere a angajatului”, a explicat iniţiatorul în expunerea de motive a proiectului. Când va intra în vigoare Proiectul a fost adoptat tacit de Senat la 3 decembrie 2025, termenul pentru dezbatere și vot expirând fără opoziție. Camera Deputaților, ca for decizional, urmează să aprobe forma finală. După promulgare, ziua de începere a anului școlar va fi oficial zi liberă pentru părinți, aplicabilă pentru întreaga țară. Măsura va contribui la reducerea stresului părinților și va facilita o tranziție mai ușoară pentru copii la începutul fiecărui an școlar.