Pensie de invaliditate versus indemnizație de handicap, două sisteme diferite cu reguli pe măsură. Cum se obțin și cum se pot pierde
Românii, chiar și beneficiarii, fac des confuzie între „pensia de handicap” și drepturile reale acordate persoanelor cu dizabilități. În general, sintagma „pensie de handicap” este folosită în general pentru a desemna orice formă de sprijin acordată persoanelor cu probleme medicale. Dar, de fapt, termenul acoperă două tipuri complet diferite de drepturi, reglementate separat și acordate în condiții distincte: pensie de invaliditate și indemnizație pentru persoanele cu handicap. Pensia de invaliditate reprezintă o prestație contributivă, acordată de sistemul public de pensii persoanelor care au realizat un anumit stagiu de cotizare și care au capacitatea de muncă diminuată, conform unei expertize medicale realizate de Casa de Pensii, potrivit csid.ro. Pe de altă parte, indemnizația pentru persoanele cu handicap, precum și indemnizația pentru însoțitor, fac parte din categoria drepturilor stabilite prin Legea 448/2006. Acestea sunt necontributive, fiind acordate în baza certificatului de încadrare în grad de handicap și finanțate din bugetul de stat. Iar diferențele dintre ele sunt majore, potrivit sursei citate: sistem de acordare distinct, criterii diferite de evaluare medicală și mecanisme separate de reevaluare și verificare. Cum se stabilește gradul de handicap și ce influențează drepturile Gradele de handicap – ușor, mediu, accentuat sau grav – sunt stabilite în funcție de severitatea afecțiunilor și nivelul de autoservire. În 2024–2025, procedurile de evaluare și reevaluare au fost actualizate, iar schimbările pot afecta menținerea gradului de handicap și, implicit, drepturile financiare. Evaluarea medicală rămâne decisivă pentru acordarea prestațiilor și poate duce atât la menținerea, cât și la modificarea sau încetarea acestora. Reguli diferite, în funcție de tipul pensiei Legislația actualizată a pensiilor permite, în principiu, cumularea pensiei de invaliditate cu venituri din activități profesionale, fie salarii, fie venituri independente. În anumite cazuri pot apărea obligații de notificare sau recalculări, dar obținerea de venituri nu conduce automat la pierderea pensiei. De asemenea, pentru beneficiarii indemnizațiilor conform Legii 448/2006 este permis cumulul cu veniturile salariale. Cu toate acestea, unele facilități fiscale sau scutiri speciale pot depinde de nivelul total al veniturilor. Noile clarificări fiscale introduse recent au stabilit mai exact categoriile de venituri exceptate de la contribuții pentru persoanele încadrate în grad de handicap. Când pot fi pierdute drepturile Pensia de invaliditate poate înceta în mai multe situații: dacă persoana își recapătă capacitatea de muncă; dacă nu se prezintă la revizuirile medicale obligatorii; dacă se constată acordarea eronată a dreptului. Neprezentarea la evaluări, atunci când este responsabilitatea beneficiarului, poate duce inițial la suspendare și ulterior la încetare. În cazul indemnizațiilor pentru handicap, reevaluările periodice prevăzute de Legea 448/2006 pot duce la modificarea sau retragerea gradului de handicap. Procedurile pentru anul 2025 devin mai riguroase, punând accent pe actualizarea constantă a situației medicale. Pentru a evita suspendarea drepturilor, persoanele care primesc pensie de invaliditate sau indemnizație de handicap trebuie: să anunțe instituțiile competente atunci când obțin venituri noi; să se prezinte la evaluările medicale programate; să păstreze documentele medicale și actele justificative; să solicite clarificări scrise atunci când apar nelămuriri. Așadar, aceste proceduri devin esențiale pentru menținerea drepturilor, fără întreruperi, în contextul modificărilor legislative din ultimii ani.
Israelul anunță uciderea unui palestinian care a comis un atac în Cisiordania

Forțele israeliene „l-au eliminat recent pe teroristul Ala Raouf Shetiyya. Teroristul a efectuat un atac cu o mașină la intrarea în Nablus pe 29 mai 2024, în care doi soldați din Batalionul 90 au fost uciși”, a declarat armata într-un comunicat. Reprezentanții militari isrelieni au adăugat că s-a deschis focul asupra unei clădiri în care palestinianul „se baricadase și era înarmat” și a arestat mai mulți dintre presupușii săi „colaboratori”, potrivit Le Figaro. Violența a izbucnit în Cisiordania de la începutul războiului din Gaza, declanșată de atacul sângeros asupra sudului Israelului de către mișcarea islamistă palestiniană Hamas pe 7 octombrie 2023. Aceasta nu a încetat în ciuda armistițiului fragil în vigoare în Gaza din 10 octombrie. Peste o mie de palestinieni, luptători și civili, au fost uciși acolo de soldați sau coloniști israelieni, potrivit unui bilanț AFP bazat pe date de la Autoritatea Palestiniană. În același timp, conform datelor oficiale israeliene, cel puțin 43 de israelieni, civili și soldați, au fost uciși acolo în atacuri palestiniene sau în timpul raidurilor militare israeliene.
Acțiune de tip BLITZ, în mai multe comune din Iași. Iată ce au descoperit polițiștii

Polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Pașcani, au organizat o acțiune de tip BLITZ, pe raza comunelor Mircești, Stolniceni-Prăjescu, Mogoșești-Siret și Hălăucești, din județul Iași Zile pline de controale la Iași. Polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Pașcani, au organizat o acțiune de tip BLITZ, pe raza comunelor Mircești, Stolniceni-Prăjescu, Mogoșești-Siret și Hălăucești, din județul Iași. Scopul acțiunii a fost menținerea climatului de siguranță publică în scopul prevenirii infracțiunilor comise cu violență, verificarea respectării prevederilor legale pentru prevenirea accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, cât și pentru prevenirea și combaterea faptelor de comerț ilicit, a comercializării ilegale de animale și produse de origine animalieră. Au fost legitimate 35 de persoane, au fost verificate 25 de autovehicule și 2 unități economice, fiind aplicate 7 sancțiuni contravenționale, dintre care 5 la OUG nr. 195/2002, iar 2 pentru alte abateri, în valoare de 31.000 de lei. Acțiune de tip BLITZ, în mai multe comune din Iași Și polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, au organizat și executat o acțiune având drept scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor. În cadrul acțiunii desfășurate, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, dintre care 3 pentru defecțiuni la sistemul de iluminare, iar 21 pentru alte abateri, în valoare de 9.112 lei. De asemenea, au fost oprite din a circula 5 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 5 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Ulterior, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. Au fost efectuate 35 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, dintre care 4 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 39 pentru alte abateri, în valoare de 17.617 lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 6 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. Dosare penale, deschise în urma acțiunilor de control Zilele trecute, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Costuleni au oprit, pentru control, o autoutilitară condusă de un bărbat de 50 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi și Maternitatea Elena Doamna fac angajări! Au fost scoase la concurs mai multe posturi vacante
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi și Maternitatea „Elena Doamna” fac angajări. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi a scos la concurs un post de îngrijitoare în Secția Clinică II Pneumologie, cu normă întreagă, vacant până la data de 5 septembrie 2026; un post de îngrijitoare în Secția Clinică II Pneumologie, cu normă întreagă, vacant până la 30 aprilie 2026, și un post de infirmieră în Secția Clinică II Pneumologie, cu normă întreagă, vacant până la data de 31 august 2026. Maternitatea „Elena Doamna” Iași vrea să angajeze referent debutant, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, normă întreagă – Compartimentul financiar contabilitate. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi și Maternitatea „Elena Doamna” fac angajări. Până când se pot depune dosarele de concurs Persoanele care doresc să candideze la concurs pentru posturile vacante în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi își pot depune dosarele de concurs până la data de 28 noiembrie 2025, în intervalul orar 09:30-13:00. Selecţia dosarelor de înscriere se va efectua la data de 2 decembrie 2025, ora 09:00. Proba scrisă va avea loc la data de 8 decembrie 2025, de la ora 09:00, urmând ca proba interviului să aibă loc la data de 12 decembrie 2025, ora 09:00. Pentru postul vacant în cadrul Maternității „Elena Doamna” Iași, dosarele de concurs se pot depune până la 8 decembrie 2025. Proba scrisă a concursului de angajare se va desfășura la data de 15 decembrie 2025, de la ora 10:00, iar proba interviului va avea loc la data de 19 decembrie 2025, ora 10:00. Ce condiții generale trebuie să îndeplinească participanții la concurs Candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale. Astfel, pot participa la concurs persoanele care au cetăţenia română sau a unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene și cele care cunosc limba română, scris și vorbit. Totodată, candidații trebuie să aibă capacitate de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, și să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate. Candidații trebuie să îndeplinească toate condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor posturilor scoase la concurs, inclusiv condiţiile de exercitare a profesiei. Trebuie specificat faptul că nu pot ocupa posturile scoase la concurs persoanele care au fost condamnate definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. Nu pot candida la concursul de angajare persoanele care execută o pedeapsă complementară prin care a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de care nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii și nici cele care au comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat, cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar, plătit din fonduri publice. Nu doar cele două spitale fac angajări, ci și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași și Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” Iaşi fac angajări. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Cele mai frumoase locuri din România pentru petrecerea minivacanței de Sfântul Andrei – 1 Decembrie 2025
Românii au parte de o nouă minivacanță, de Sfântul Andrei și pe 1 Decembrie (Ziua Națională a României), iar mulți vor profita de această ocazie pentru a vizita diferite zone din țara noastră. Sfântul Andrei cade într-o duminică, iar 1 Decembrie într-o zi de luni, ceea ce înseamnă un weekend prelungit perfect pentru o scurtă aventură, mai ales că și vremea încă este prietenoasă pentru plimbări. Munții Făgăraș Munții Făgăraș reprezintă una dintre cele mai impresionante destinații. Traversat de renumitul Transfăgărășan, masivul impresionează prin vârfurile sale înalte, opt dintre ele depășesc 2.500 de metri și prin peisajele dramatice. De asemenea, lacurile glaciare precum Podragu, Capra, Avrig, Urlea sau Negoiu sunt atracții de neratat, formând împreună un circuit spectaculos pentru iubitorii de drumeții. Cascada Bâlea Cascada Bâlea, cu o cădere de 60 de metri, poate fi admirată atât din telecabină, cât și de pe serpentinele Transfăgărășanului, scrie Click. Poiana Brașov Poiana Brașov este una dintre cele mai apreciate stațiuni din România. Aici poți vizita Pietrele lui Solomon, un defileu natural spectaculos sau Canionul Șapte Scări, un traseu accesibil, dar plin de adrenalină. Foto – Caracter ilustrativ / MEDIAFAX FOTO Tot în zonă se află „Peștera de Lapte” din Munții Postăvaru, un obiectiv interesant, cu formațiuni calcaroase și peisaje superbe văzute de la 1.350 de metri altitudine. Brașovul, Râșnovul, Castelul Bran și întreaga Vale a Prahovei sunt la aceeași distanță și capătă o frumusețe aparte în această perioadă a anului. Rezervații naturale impresionante Cazanele Mari și Cazanele Mici Această rezervație naturală de 215 hectare, situată în județul Mehedinți, este una dintre cele mai impresionante atracții de pe malul Dunării. Cazanele Mari, întinse pe 3,8 km, și Cazanele Mici, pe 3,6 km, oferă unele dintre cele mai dramatice peisaje din România: pereți calcaroși abrupți, apa adâncă a fluviului și vegetație rară. Cea mai frumoasă experiență rămâne plimbarea cu barca pentru că anumite zone ale Cazanelor pot fi admirate doar de pe apă. Aici vei găsi și specii rare, precum laleaua galbenă de cazane sau clopoțeii specifici zonei. Rezervația Ceahlăul Ceahlăul, situat în Carpații Orientali, este unul dintre cele mai iubite masive montane. Parcul Național Ceahlău este un habitat protejat, unde pot fi găsite orhidee rare, floare de colț și diverse animale sălbatice. În apropiere se află și faimoasa rezervație „Codrii de Aramă”, un loc desprins parcă din basme, unde pădurile capătă o nuanță arămie intensă. Rezervația Pietrosul Rodnei Cel mai înalt vârf din Carpații Orientali, Pietrosul Rodnei (2.303 m), este înconjurat de o rezervație naturală spectaculoasă, declarată și Rezervație a Biosferei UNESCO. Priveliștea asupra Munților Rodnei și Maramureșului este de neuitat. Aici poți întâlni faună rară, capre negre, marmote, cerbi sau cocoși de munte , și floră protejată, precum floarea de colț. Lacul glaciar Iezer, situat la baza vârfului, oferă unul dintre cele mai frumoase peisaje montane din România în sezonul de toamnă. Sate pitorești de vizitat toamna în România Viscri (Brașov) Viscrie este unul dintre cele mai cunoscute sate săsești. Este un loc făcut celebru de Regele Charles, care a achiziționat și o casă în această zonă. Regele Charles, în vizită la Viscri Biserica fortificată, inclusă în patrimoniul UNESCO, și casele tradiționale creează și ele un decor unic. Dar poți vizita atelierele meșteșugărești locale sau poți face o plimbare pe drumurile pietruite, unde timpul pare să stea pe loc. Biertan (Sibiu) Situat în inima Transilvaniei, Biertan este o comoară arhitecturală, celebră pentru biserica sa fortificată UNESCO, în 2024 privind titlul de „Sat de poveste”. Dealurile colorate și atmosfera medievală fac din Biertan o destinație romantică și relaxantă. Ciocănești (Suceava) Cunoscut pentru casele pictate tradițional, Ciocănești este un adevărat muzeu în aer liber. Traseele montane din zonă sunt ideale pentru drumeții, iar Muzeul Ouălor Încondeiate adaugă o notă culturală experienței. Vama Buzăului (Brașov) La poalele Munților Ciucaș, Vama Buzăului este un loc ideal pentru cei care caută liniștea.Vizita la Rezervația de Zimbri este una dintre cele mai impresionante experiențe din zonă, iar traseele montane sunt accesibile și oferă panorame superbe. Sâncraiu (Cluj) Sâncraiu impresionează prin multiculturalitate și autenticitate. Casele tradiționale, peisajele rurale și activitățile meșteșugărești fac din acest sat un loc special. Toamna este momentul perfect pentru drumeții sau pentru explorarea bisericilor fortificate din zonă. Fundata (Brașov) Cel mai înalt sat locuit permanent din România oferă priveliști spectaculoase asupra Munților Bucegi și Piatra Craiului. Vizitele la stâne și degustările de produse tradiționale fac experiența completă.
Fundația Umanitară din Gaza își încheie misiunea de ajutor

„Ne încheiem operațiunile, deoarece am reușit să ne îndeplinim misiunea de a demonstra că există o modalitate mai bună de a oferi ajutor locuitorilor din Gaza”, a declarat John Acree, directorul executiv al GHF, într-un comunicat. Sursele israeliene, citate de CNN, vorbind sub condiția anonimatului, au dezvăluit planul grupului de a încheia operațiunile înainte ca Acree să îl confirme. Fundația susținută de SUA și Israel a operat mai multe locații în sudul Gazei și o locație în centrul Gazei, unde a început să distribuie ajutoare umanitare la sfârșitul lunii mai. Însă efortul de distribuție a devenit rapid haotic, palestinienii disperați s-au repezit la zonele înconjurate de garduri în încercarea de a confisca alimentele limitate disponibile. Potrivit Națiunilor Unite, peste 2.100 de palestinieni au fost uciși în timp ce căutau ajutor, inclusiv mulți care se aflau în apropierea sau în drum spre centrele GHF. Ajutor suspendat la începutul armistițiului GHF avea planuri de extindere în mai multe locații pe întreg teritoriul, dar aceste planuri nu s-au concretizat niciodată. Fundația și-a suspendat operațiunile la începutul armistițiului, la mijlocul lunii octombrie, deoarece SUA și comunitatea internațională au revenit la Națiunile Unite ca principal mijloc de distribuire a ajutorului umanitar. Fundația spune că a livrat în cele din urmă peste 187 de milioane de mese palestinienilor din Gaza. GHF a fost creat inițial pentru a înlocui rolul ONU în Gaza, respectând în același timp cerințele Israelului ca ajutorul să nu ajungă la Hamas. Deși Israelul a acuzat gruparea militantă palestiniană de furt de ajutor, o analiză internă a guvernului SUA nu a găsit nicio dovadă a furtului pe scară largă din partea Hamas.
Cine e Ștefan Stofor, cel care i-a spus lui Nicușor să candideze la prezidențiale, în noaptea alegerilor anulate din 2024. Are o avere fabuloasă
Ștefan Stofor, consilier în Primăria Capitalei, este cel care în noaptea primului tur al alegerilor prezidențiale, din 24 noiembrie, 2024, a fost surprins, când i-a spus fostului edil, Nicușor Dan, să se pregătească pentru „prezidențiale” dacă independentul Călin Georgescu intră în turul doi. În urmă cu fix un an, la data de 24 noiembrie 2024, Ștefan Stofor se afla alături de Nicușor Dan, la sediul PMB, unde fostul edil urma să țină un discurs, după exit-poll-ul pe tema referendemului pentru Capitală. În așteptarea rezultatelor, Stofor poate fi auzit în timp ce-i spune lui Nicușor Dan: „Dacă intră Georgescu în turul 2, te pregătești Nicușor pentru prezidențiale”. O astfel de afirmație pune și mai mult sub semnul întrebării legitimitatea anulării alegerilor, având în vedere că actualul președinte, Nicușor Dan, pare să evite prezentarea unui motiv, chiar și un an mai târziu. Ștefan Stofor, susținător al lui Drulă și Lasconi Totuși cine este Ștefan Stofor, care, acum, își manifestă susținerea față de Cătălin Drulă, în cursa pentru primăria Capitalei. Într-un clip publicat pe contul oficial de Facebook, acesta se prezintă ca fiind membru al Alianței Dreapta Unită, consilier general în Primăriei București, membru în Comisiile de Buget Finanțe și Utilități și candidează pentru un nou mandat în funcția de consilier general al PMB. Alianța Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, a fost creată în decembrie 2023 pentru alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie 2024. Partidele au candidat împreună, însă rezultatul a fost unul cu mult sub așteptări. Eșecul a dus la schimbarea lui Cătălin Drulă din funcția de președinte USR cu Elena Lasconi, care își câștigase un nou mandat la Câmpulung. La alegerile prezidențiale 2025, atunci când USR-ul a sprijinit-o, inițial, pe Elena Lasconi, Ștefan Stofor și-a exprimat susținerea față de aceasta. Cu toate acestea, Stofor avea deja un candidat preferat pentru prezidențiale, încă din noiembrie 2024, în persoana lui Nicușor Dan, acum relevă filmarea din 2024, când miza pe candidatura lui Nicușor Dan pentru cea mai înaltă funcție în stat. Declarație de avere fabuloasă: 13 terenuri, 10 imobile, ceasuri și bijuterii de mii de euro Potrivit declarației de avere depusă în mai 2022, Ștefan Stofor deține o cotă parte din nu mai puțin de opt terenuri intravilan, patru terenuri agricole și un teren forestier, toate figurând ca „moștenire. Acesta deține o cotă parte din 10 imobile, apartamente și case de vacanță. Stofor apare ca unic proprietar doar în cazul unui apartament de 56 de metri pătrați din sectorul 3 al Capitalei. 20.000 de euro anual, câștigați din chirii Același document relevă că din bunurile date spre închiriere, acesta a câștigat într-un singur an, peste 100.000 de lei, aproximativ 20.000 de mii de euro. De asemenea, Ștefan Stofor deține ceasuri și bijuterii în valoare totală de 11.000 de euro, potrivit aceluiași document. Ștefan Stofor deține o afacere cu mobilă, alături de soția sa Stofor se recomandă, de asemenea, economist și antreprenor, iar pe lângă funcția administrativă, deține, alături de soția, sa, și o afacere cu mobilă, „Mavis”, cu sediul în Domnești. Venitul cumulat al cuplului, de pe urma firmei, se ridică la 47.845 de lei pe an, aproximativ 9.500 de eur0. Potrivit declarației de avere, Ștefan Stofor a investit în firma de mobilă 54.000 de euro.
Udo Kier, actorul german care l-a interpretat pe Dracula, a murit la 81 de ani

După ce a devenit faimos în filmele horror cult de la mijlocul anilor 1970, Kier a avut o carieră prolifică interpretând personaje negative cu un fler distinct, potrivit CNN. De-a lungul a șase decenii, a acumulat peste 250 de prezențe în filme, colaborând cu unii dintre cei mai apreciați cineaști ai timpului său – Rainer Werner Fassbinder, Lars von Trier, Gus Van Sant și Werner Herzog – precum și cu alți artiști, precum Madonna și Andy Warhol. În deceniile ulterioare, a câștigat mai multă atenție publicului larg cu apariții în filme de la Hollywood, precum „Ace Ventura: Pet Detective”. Kier s-a născut în 1944 la Köln, Germania, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu doar câteva ore înainte ca o bombă să lovească spitalul în care s-a născut. El și mama sa au trebuit să fie salvați din dărâmături, a declarat el pentru The Guardian într-un interviu din 2002. În adolescență, l-a întâlnit pe viitorul său colaborator, Fassbinder, într-un bar, înainte ca oricare dintre ei să fi atins faima ulterioară. A fost una dintre numeroasele întâlniri întâmplătoare care i-au propulsat cariera. Rolul lui Dracula l-a făcut vedetă Când Kier s-a mutat la Londra la vârsta de 18 ani, cântărețul britanic Michael Sarne l-a văzut într-o cafenea și ulterior l-a distribuit în primul său rol – ca gigolo într-un scurtmetraj. „Mi-a plăcut atenția, așa că am devenit actor”, a declarat Kier pentru Variety în 2024. Morrissey l-a distribuit în filmul său de groază din 1973, „Carne pentru Frankenstein”, iar apoi în „Sânge pentru Dracula”, un an mai târziu. Interpretarea lui Kier în rolul lui Dracula l-a transformat într-o vedetă.
Care sunt prețurile de la Târgul de Crăciun din Viena. Cât costă o cană cu vin fiert sau cârnații tradiționali
Târgul de Crăciun din Viena se numără printre cele mai spectaculoase din Europa, oferind diverse atracții de sezon, care atrag anual mii de turiști. De altfel, se află pe primul loc în topul celor mai bune târguri de Crăciun din lume realizat de canalul de știri american CNN. Larisa, o româncă aflată în vizită în capitala Austiei, Larisa, a împărtășit experiența și prețurile actuale din 2025. O cană cu vin fiert, nelipsitul simbol de la târgurile de iarnă, costă 5,50 euro. Dar, pe lângă această sumă, vizitatorii trebuie să plătească și o garanție pentru cană, de 5 euro, bani care se returnează doar dacă aceasta este predată înapoi, potrivit Cancan. În fața Palatului Belvedere, Larisa a încercat un langoș generos cu usturoi, brânză și smântână, pentru care a plătit suma de 10 euro. De asemenea, tot acolo, un punch cu portocală și rom a costat 7,50 euro. Prețurile la Târgul de Crăciun de la Palatul Schönbrunn A doua zi, Larisa a vizitat celebrul târg de la Palatul Schönbrunn, cunoscut pentru eleganța și atmosfera sa regală, unde prețurile au fost următoarele: Caffe latte: 5 euro; Apă plată: 4 euro; Clătită cu Nutella și banane: 8,50 euro; Käsekrainer (cârnaț austriac cu brânză): 8,50 euro, servit cu chiflă sau pâine; Cartofi cu brânză raclette și topping-uri: 10 euro. FOTO – Cancan Celebrul târg din fața Palatului Schonbrunn s-a deschis pe 7 noiembrie, cu vin fiert, un carusel și patinoar, pe fundalul sonor al pieselor renumite de Crăciun. Peste o sută de căsuțe cu dulciuri pentru copii și bunătăți pentru gurmanzi sunt deschise până pe data de 6 ianuarie 2026.
Un aeroport de 1,1 miliarde de euro nu a avut niciun pasager. Are un terminal proiectat să primească până la 10 milioane de pasageri anual
Aeroportul Real Ciudad din Spania este considerat unul dintre cele mai mari eșecuri din domeniul infrastructurii din secolul XXI. Construit cu o investiție care depășește 1,1 miliarde de euro, a fost inaugurat în 2009 cu scopul să devină un important centru aviatic care ar reduce aglomerația de pe celelalte aeroporturi din Spania. De asemenea, avea scopul să atragă numeroase companii aeriene low-cost din întreaga Europa, potrivit express.co. În loc să aibă succes, aeroportul a fost închis după trei ani și s-a ales cu porecla „aeroportul fantomă” al Spaniei. Proiectul a fost conceput în perioada de vârf a freneziei construcțiilor din Spania la mijlocul anilor 2000, iar aspirațiile sale erau vaste. Cu una dintre cele mai lungi piste din Europa, de 4,1 km, și cu un terminal proiectat să găzduiască până la zece milioane de pasageri anual, investitorii vorbeau despre o afacere profitabilă garantată, conform Mirror. Proiectul a fost prezentat ca o alternativă la aeroportul din Madrid. Totuși, proiectul s-a confruntat cu numeroase dificultăți. Având în vedere că se afla la 200 km de capitala Spaniei, puțini pasageri au fost convinși să facă schimbarea, chiar și cu zboruri mai ieftine. În plus, legătura feroviară pentru un tren de mare viteză nu a fost construită. Probleme peste probleme De asemenea, obiecțiile privind protecția mediului au amânat lansarea sa cu ani de zile, crescând și mai mult cheltuielile și afectând progresul inițial. Companiile aeriene au devenit rapid sceptice cu privire la proiect. Air Berlin, Air Nostrum și Ryanair, care lansaseră rute către aeroport, au renunțat. Vueling a fost ultima companie aeriană care s-a retras la sfârșitul anului 2011, lăsând aeroportul fără niciun zbor programat de pasageri la trei ani de la inaugurare. Ca urmare, compania operatoare a acumulat datorii de peste 300 de milioane de euro și a intrat în faliment în anul următor. În aprilie 2012, ultimele operațiuni au încetat, iar aeroportul a fost închis. Încercări de vânzare, eșuate În ciuda investiției de un miliard de euro, amplasamentul a fost scos la licitație cu un preț minim cerut de 100 de milioane de euro. Chiar și cu această reducere masivă, nimeni nu a fost dispus să facă achiziția. Un grup de investiții chinez a încercat să cumpere întregul aeroport pentru doar 10.000 de euro, o ofertă care a fost respinsă rapid, dar care a creat o serie de titluri jenante în presă. În cele din urmă, aeroportul a fost vândut în 2018 pentru aproximativ 56 de milioane de euro. Ciudad Real este folosit din 2019 ca o unitate de depozitare, întreținere și dezmembrare ale aeronavelor. În timpul pandemiei de COVID-19, fostul aeroport a fost folosit pentru scurt timp pentru a găzdui zeci de avioane la sol.