Anca Alexandrescu, prinsă în horă în târgul de la Vitan, alături de Makaveli și Lazarus. Se cântă Te iubesc, să moară mama!
Candidata independentă, susţinută de AUR, PNŢCD şi influencerul Makaveli, la alegerile de la Primăria Capitalei, a descins electoral în târgul de la Vitan. Acolo, a fost întâmpinată cu muzică pe măsura ambientului. Anca Alexandrescu s-a prins imediat într-o horă alături de Makaveli şi de susţinătorii adunaţi ad-hoc. Europarlamentarul Luis Lazarus, preşedintele celei mai noi formaţiuni politice înfiinţate-PDF(Partidul Dreptate şi Frăţie), a însoţit-o pe candidata Anca Alexandrescu în campania electorală pentru Primăria Capitalei. Lazarus a postat un clip din care ar trebui să reiasă cât de iubită este independenta în târgul de la Vitan. Piesa pe care Anca Alexandrescu şi influencerul Makaveli s-au prins în horă, alături de susţinători, subliniază şi mai mult mesajul pe care cei din echipa electorală a candidatei vor să-l promoveze. „Te iubesc, să moară mama, te iubesc de mor/Te iubesc aşa cum eşti/Se blochează toată strada numai dacă te apleci/Te iubesc, să moară tata/ Te iubesc cu mare foc/Ai de toate, eşti dotată, dar nu ai avut noroc!”, răzbătea din nişte difuzoare din apropiere, în timp ce Luis Lazarus se întreba retoric: „Câştigăm sau ce facem aici?”. Este posibil ca Anca Alexandrescu să fi auzit doar versurile şi nu să le fi şi ascultat, pentru că părea că se distrează prea bine având în vedere mesajul piesei dansate în mijlocul târgului, alături de susţinătorii electorali. RECOMANDAREA AUTORULUI: Gândul a verificat originalitatea postărilor candidaților cu cele mai mari șanse pentru Primăria Capitalei. Cine a ieșit pozitiv la ChatGPT și cine s-a bazat doar pe inteligența naturală Makaveli se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu: „De ziua mea fac un cadou bucureștenilor”
Rusia pregătește terenul pentru respingerea planului de pace

Oficialii și mass-media de stat creează „condițiile informaționale” pentru a respinge propunerea și a accepta nimic mai puțin decât o victorie completă asupra Ucrainei, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Șeful comitetului pentru afaceri internaționale, Alexei Chepa, a declarat că orice plan trebuie să îndeplinească toate cerințele Rusiei și să abordeze „cauzele profunde” ale războiului său, un termen pe care Kremlinul îl folosește de mult timp ca sinonim pentru distrugerea suveranității Ucrainei, a afirmat think tank-ul. Posturile de televiziune de stat rusești și bloggerii militari au creat narațiuni similare, sugerând că planul era insuficient pentru a răspunde cerințelor Rusiei. „Kremlinul condiționează în mod activ poporul rus să nu accepte nimic mai puțin decât o victorie completă în Ucraina”, a declarat ISW. Declarațiile oficiale sugerează că „Rusia nu este interesată de niciun fel de negocieri de pace până când nu își va atinge obiectivele pe câmpul de luptă”. Înalți oficiali din Statele Unite, Ucraina și consilieri de securitate națională din Franța, Marea Britanie și Germania se întâlnesc duminică la Geneva pentru a discuta proiectul Washingtonului privind încheierea războiului din Ucraina. Vineri, președintele SUA, Donald Trump, a declarat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski are termen până joi să aprobe planul în 28 de puncte, care solicită Ucrainei să cedeze teritoriu, să accepte limitări ale armatei sale și să renunțe la ambițiile de a adera la NATO.
Atenție șoferi! Inspectoratul Județean de Poliție Iași face recomandări pentru condusul în condiții meteorologice nefavorabile
Inspectoratul Județean de Poliție Iași recomandă conducătorilor auto să aibă în vedere condiţiile meteorologice atunci când pornesc la drum și să adopte o conduită preventivă la volan pe toată durata deplasării. Pe timp de ploaie, riscul producerii accidentelor rutiere crește semnificativ din cauza vizibilității reduse și a carosabilului alunecos. Recomandăm conducătorilor auto: Reducerea vitezei În condiții de ploaie, este esențial să circulați cu o viteză mai redusă decât limita maximă admisă, deoarece distanța de frânare crește pe carosabilul ud. De asemenea, este important să păstrați o distanță mai mare față de vehiculele din față. Evitați acvaplanarea Carosabilul ud poate provoca acvaplanare – fenomenul prin care anvelopele pierd contactul cu drumul. Pentru a evita acest risc, reduceți viteza, verificați periodic starea anvelopelor și evitați schimbările bruște de direcție sau frânările bruste. Folosirea corectă a luminilor Asigurați-vă că farurile, luminile de întâlnire și luminile de ceață sunt în stare bună de funcționare și le utilizați corect. În caz de ploaie, luminile de întâlnire trebuie pornite chiar și pe timp de zi, pentru a crește vizibilitatea vehiculului dvs. pentru ceilalți participanți la trafic. Evitați manevrele bruște În condiții de carosabil umed, vehiculul poate răspunde mai lent la manevre. Evitați accelerațiile, frânările și virajele bruște, care pot duce la pierderea controlului asupra mașinii. Asigurați-vă că ștergătoarele funcționează corespunzător Verificați starea ștergătoarelor de parbriz și asigurați-vă că acestea funcționează eficient. Un parbriz curat și lipsit de urme este esențial pentru o vizibilitate optimă. Folosiți sistemul de ventilație sau dezaburire Pentru a evita aburirea geamurilor, folosiți sistemul de ventilație sau funcția de dezaburire a parbrizului, mai ales atunci când temperaturile exterioare sunt scăzute. Atenție sporită la trecerile de pietoni Pe timp de ploaie, pietonii pot fi mai greu de observat. Reduceți viteza în apropierea trecerilor de pietoni și acordați-le prioritate. Siguranța în trafic depinde nu doar de condițiile drumului, ci și de comportamentul responsabil al fiecărui conducător auto. Respectarea acestor recomandări simple poate preveni accidentele și poate contribui la un trafic mai sigur, chiar și în condiții de vreme nefavorabilă. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Un român din diaspora a fost stupefiat de prețurile din Cluj. Cât l-a costat aventura de a comanda o salată și o supă în centrul orașului
Un român stabilit de ani buni în străinătate, revenit acasă pentru o scurtă vacanță, a avut un adevărat „șoc cultural” chiar în centrul municipiului Cluj-Napoca, după ce a plătit aproape 100 de lei pe o salată și aproape 60 de lei pe o supă, într-un bar din zona kilometrului zero, potrivit publicației Ştiri de Cluj. Bărbatul, aflat cu soția și copilul – obosit după o zi lungă – a povestit ulterior experiența online, unde reacțiile de revoltă ale clujenilor nu au întârziat să apară. Potrivit publicației Ştiri de Cluj, totul s-a întâmplat în weekend, la barul Terente, un local descris de clujean ca „un bar obișnuit”, dar amplasat într-o zonă ultracentrală, la kilometrul 0 al orașului. Bărbatul a intrat cu familia în primul local care i-a ieșit în cale, fără să se gândească că nota de plată îl va duce cu gândul la restaurante premium. „Am fost în weekend în Terente. Un bar obișnuit, ce-i drept la km 0. Ne-am lovit de prețuri de DaPino și Cupaj pentru preparate basic. Salata cezar – 96 lei (aproape 19 euro – n.r.), supa zilei – 58 lei (circa 11 euro – n.r.) , loaded fries + băutură – 74 lei (peste 14 euro – n.r.)”, a povestit el. Apă și sendviș la pachet Dezamăgit și uimit, a conchis amar: „Data viitoare venim cu apă și sendvișul la pachet”. Bărbatul a explicat că șocul a fost cu atât mai mare cu cât se aștepta la prețuri normale pentru niște preparate simple, nu la tarife comparabile cu restaurante cunoscute din oraș: „Ne-a lovit cea mai mare lovitură la salata de 96 de lei. Nu ai cum… angajați, salarii, chirii, materie primă, ok, dar tot nu poți justifica o salată la 96 de lei.” El a mai relatat că nu era singurul revoltat. În bar, spune clujeanul, mai multe mese discutau exact același lucru: „Era jumătate plin, iar discuțiile din jur erau despre prețurile nesimțite. Se pare că le dublaseră cu câteva zile înainte.” După ce povestea a fost publicată online, reacțiile clujenilor au explodat în comentarii. Mulți au confirmat că au avut aceeași experiență în același local: unii au povestit că au intrat, s-au uitat în meniu, au văzut prețurile și au decis să plece. „I-am spus chelneriței că plecăm din cauza prețurilor și a zis doar «vă înțeleg»”, a relatat un alt client. Alți comentatori au comparat direct nota de plată de la Cluj cu orașe considerate mult mai scumpe din alte țări. „Era jumătate plin, iar discuțiile din jur erau despre prețurile nesimțite. Se pare că le dublaseră cu câteva zile înainte.” După ce povestea a fost publicată online, reacțiile clujenilor au explodat în comentarii. Mulți au confirmat că au avut aceeași experiență în același local: unii au povestit că au intrat, s-au uitat în meniu, au văzut prețurile și au decis să plece. „I-am spus chelneriței că plecăm din cauza prețurilor și a zis doar «vă înțeleg»”, a relatat un alt client. La Tokio era mai ieftin Alți comentatori au comparat direct nota de plată de la Cluj cu orașe considerate mult mai scumpe din alte țări. „În Tokyo prețurile erau mai mici.” „Nici în Londra, în zone turistice, nu vezi salată la 16 lire.” „Clujul bate Roma la prețuri” – au fost doar câteva dintre reacțiile celor care au simțit că orașul se transformă într-o destinație inaccesibilă pentru buzunarul obișnuit. Un alt utilizator a subliniat faptul că majorările ar fi fost făcute strategic, înainte de perioada aglomerată a sărbătorilor de iarnă: „Au crescut prețurile înainte de sărbători. Începe Târgul de Crăciun, pornește aparatul de muls turiști.” Recomandarea autorului: Nu e un banc! Ce bacșișuri au ajuns să lase IT-iștii din Cluj-Napoca în restaurante și în baruri
Emmanuel Macron: Frontierele nu pot fi schimbate prin forță

Emmanuel Macron apreciază eforturile Statelor Unite de a avansa un plan de pace pentru Ucraina. El avertizează însă că „niciun teritoriu nu poate fi modificat prin violență” și că Europa trebuie să rămână unită. „Toată lumea dorește pace, cu excepția Rusiei, care continuă să bombardeze Ucraina”, a scris liderul francez pe X. Șeful Franței subliniază că propunerea americană de 28 de puncte „trebuie consolidată”, astfel încât Ucraina să nu rămână vulnerabilă în fața agresiunii ruse. Macron: este în joc securitatea Europei „Nicio frontieră nu poate fi schimbată prin forță, iar Ucraina nu trebuie niciodată lăsată expusă”, a transmis liderul francez. El a insistat că orice decizie în care sunt implicate Uniunea Europeană sau NATO „trebuie să aibă acordul membrilor lor”. „Sprijinul nostru colectiv pentru Ucraina este decisiv”, a scris Emmanuel Macron. El a avertizat că „securitatea și libertatea întregii Europe sunt în joc”, subliniind că războiul afectează stabilitatea întregului continent. Și NB8 avertizează asupra amenințării ruse La rândul lor, liderii statelor nordico-baltice au transmis sâmbătă seara o declarație comună în care își reafirmă sprijinul pentru Kiev și condamnă refuzul Rusiei de a opri atacurile. „Știm că aceasta nu este doar despre securitatea Ucrainei, ci despre securitatea mai largă a Europei”, au precizat aceștia. Statele NB8 – Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda, Suedia, Danemarca, Norvegia și Islanda – au precizat că Ucraina „a demonstrat constant că este serioasă în privința păcii”. De asemenea, au remarcat faptul că Ucraina este pregătită să negocieze pe baza documentului elaborat de SUA. În schimb, „Rusia nu s-a angajat până acum la un armistițiu sau la vreun pas care să conducă la pace”. „Vom continua să înarmăm Ucraina” „Vom continua să ne consultăm îndeaproape cu partenerii noștri”, a menționat Macron, subliniind că Europa trebuie să își coordoneze pozițiile cu Washingtonul și Kievul. Declarația liderilor NB8 întărește direcția europeană. „Vom continua să înarmăm Ucraina și să consolidăm apărarea Europei pentru a descuraja agresiunea rusă”, scriu cei opt lideri. „Atât timp cât Rusia își continuă războiul, vom susține întărirea sancțiunilor și a măsurilor economice”, se arată în ducomentul semnat de reprezentanții celor opt state. Mesaj comun: Ucraina nu e singură Atât mesajul lui Macron, cât și declarația comună a Nordico-Balticilor transmit același angajament: Ucraina nu este singură, iar Europa nu își poate permite o pace fragilă. „Vrem ca poporul ucrainean să știe că nu este singur și se poate baza pe sprijinul nostru”, spun liderii NB8. Ei evidențiază eforturile lui Zelenski de a menține țara stabilă în „aceste vremuri extrem de dificile”.
Tânărul care a sărit în Bahlui să salveze o fată a decedat ieri la spital

Eroul, în vârstă de 24 de ani, care a sărit, în data de 30 mai 2025, în Bahlui pentru a salva o fată ce căzuse în râu și nu mai putea ieși la mal, a decedat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași. Acesta a stat 6 luni în comă, dar din păcate inima i-a cedat. Eroul de 24 de ani, care a sărit în Bahlui să salveze o fată a decedat Un tânăr de 24 de ani, care nu știa să înoate, a sărit, în după-amiaza zilei de 30 mai 2025, în râul Bahlui, în apropiere de Facultatea de Construcții de Mașini din Iași, pentru a salva o fată în vârstă de 15 ani. Deși fata a fost, până la urmă, scoasă din apele învolburate ale râului, salvatorul ei nu a fost la fel de norocos. Acesta a rămas în apă mai multe minute, motiv pentru care, și la aproape 6 luni de la incident a decedat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Explodează amenzile de Sărbători. Sancțiuni fără precedent, până la închisoare, pentru comercializarea și utilizarea ilegală a PETARDELOR
O nouă lege privind articolele pirotehnice a intrat în vigoare în România, aducând sancțiuni mai severe pentru cei care o încalcă. Mai nou, amenzile pot ajunge până la 7500 de lei, iar în cazuri grave se poate ajunge chiar la 5 ani de închisoare. Modificările legislative vin ca urmare a numeroaselor incidente din ultimii ani, când sute de persoane au ajuns la spital din cauza explozivelor. Noua lege interzice achiziționarea petardelor de către public, permițând doar cumpărarea artificiilor de brad și a celor cu risc scăzut de accidentare. Angelo Badea, specialist IGPR, a oferit detalii despre noile prevederi: „Amenzile prevăzute de actul normativ sunt cuprinse între 1.000 și 7.500 lei. În cazul persoanelor juridice care nu respectă aceste prevederi, maximele amenzilor se majorează cu 100%.” În plus, legea prevede pedepse cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru infracțiuni legate de articolele pirotehnice. Petardele, interzise minorilor Conform noii legi, doar articolele pirotehnice din categoria F1 pot fi comercializate și utilizate de persoanele fizice peste 16 ani. Acestea includ artificii de brad, focuri bengale și alte obiecte cu risc scăzut. Badea a explicat la televiziunea Digi 24: „Modificările au interzis articolele pirotehnice din categoria P1, acele pocnitori și petarde care prezentau un risc foarte mare de rănire de persoane și ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani și articole pirotehnice din categoria T1 care sunt folosite în scopuri tehnice, pe platouri de filmare, în industria auto etc.” Poliția, mobilizată de Sărbători 700 de controale în toată țara Poliția Română desfășoară în prezent un plan de acțiune pentru verificarea respectării noilor prevederi legale. Până acum, s-au efectuat peste 700 de controale, s-au constatat peste 200 de infracțiuni și s-au aplicat amenzi în valoare de 145.000 lei. Specialistul IGPR a subliniat că pentru utilizarea legală a materialelor pirotehnice este necesară autorizarea: „Trebuie urmate niște cursuri pentru acel carnet de pirotehnician. Ulterior, se cer aprobări pentru efectuarea jocurilor de artificii. Se cer aprobări de la primăria respectivă, de la autoritățile locale pentru desfășurarea acestor jocuri de artificii.” Recomandarea autorului: Petarde și fumigene descoperite în instalațiile sanitare ale stadionului la meciul Petrolul – Rapid
Starmer îndeamnă pe oricine are informații despre cazul Epstein să le prezinte. Fostul prinț Andrew a ratat termenul limită stabilit de Congres
Legiuitorii americani l-au criticat pe Andrew pentru ceea ce ei descriu ca „tăcere” în cadrul anchetei lor asupra lui Epstein, după ce acesta nu a răspuns la solicitarea lor de a fi intervievat, scrie Sky News. Când a fost întrebat despre faptul că Andrew a ratat termenul limită și dacă fostul prinț ar trebui să ajute cazul în orice mod posibil, Keir a declarat, în drum spre summitul G20 din Africa de Sud: „Nu comentez acest caz particular”. El a adăugat că „un principiu general pe care îl susțin de foarte mult timp este că oricine deține informații relevante în legătură cu acest tip de cazuri ar trebui să furnizeze aceste dovezi celor care au nevoie de ele”. Andrew nu are obligația legală de a vorbi cu Congresul și a negat întotdeauna cu vehemență orice faptă ilegală. Aceasta vine în contextul în care Marjorie Taylor Greene, o susținătoare loială a lui Donald Trump, care a devenit ulterior critică a acestuia, a declarat vineri că demisionează din Congres în ianuarie. Demisia lui Greene a urmat unei certuri publice cu Trump în ultimele luni, când congresmenul l-a criticat pentru poziția sa față de dosarele legate de Epstein, precum și față de politica externă și sănătatea publică. Membrii Comisiei de Supraveghere a Camerei Reprezentanților au solicitat stenogramele cu Andrew în legătură cu „prietenia sa de lungă durată” cu Epstein, finanțatorul pedofil care s-a sinucis într-o închisoare din New York în 2019, în timp ce aștepta procesul pentru acuzații de trafic sexual și conspirație. Andrew, acuzat că se ascunde Dar, după ce au declarat că nu au primit niciun răspuns, democrații Robert Garcia și Suhas Subramanyam l-au acuzat pe Andrew că se ascunde. Declarația lor spunea: „Tăcerea lui Andrew Mountbatten Windsor în fața cererii democraților din Comisia de Supraveghere de a depune mărturie spune multe. Documentele pe care le-am examinat, împreună cu înregistrările publice și mărturia Virginiei Roberts Giuffre, ridică întrebări serioase la care el trebuie să răspundă, dar el continuă să se ascundă. Munca noastră va continua cu sau fără el și vom trage la răspundere pe oricine a fost implicat în aceste crime, indiferent de averea, statutul sau partidul politic al acestuia. Vom obține dreptate pentru supraviețuitori.” Aceasta vine după ce Andrew a fost deposedat de titlurile de prinț și duce de York la începutul acestei luni. El acceptase anterior să renunțe la titlurile sale, dar se aștepta să rămână prinț și să-și păstreze ducatul, înainte de publicarea memoriilor regretatei doamne Giuffre, care l-a acuzat că a agresat-o sexual când era adolescentă – acuzație pe care el o neagă.
RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 778. Atac aerian al Israelului în Gaza soldat cu patru morți și mai mulți răniți
Un atac aerian israelian asupra unei mașini în orașul Gaza a ucis cel puțin patru persoane și a rănit alte câteva, au declarat autoritățile locale din domeniul sănătății. Încă o dată, fragilul armistițiu dintre gruparea militantă palestiniană Hamas și Israel este pus la încercare. Armata israeliană a transmis că verifică informația, relatează Reuters. Martorii și medicii au declarat că atacul din cartierul dens populat Rimal a incendiat vehiculul. Nu a fost clar imediat dacă cele patru victime erau pasageri ai mașinii sau trecători. Zeci de persoane s-au grăbit să stingă focul și să salveze victimele. Un armistițiu tot mai fragil Armistițiul din 10 octombrie în războiul de doi ani din Gaza a atenuat conflictul, permițând sutelor de mii de palestinieni să se întoarcă în ruinele din Gaza. Israelul și-a retras trupele din pozițiile din oraș, iar fluxul de ajutoare a crescut. Însă violențele nu au încetat complet. Hamas a încercat să-și reafirme puterea, iar unii sunt îngrijorați de o divizare de facto a teritoriului, unde condițiile sunt cumplite. Autoritățile sanitare palestiniene afirmă că forțele israeliene au ucis 316 persoane în atacurile asupra Gazei de la încheierea armistițiului. La rândul său, Israelul a anunțat că trei dintre soldații săi au fost uciși de la începerea armistițiului și că a atacat zeci de combatanți. Israelul și Hamas s-au acuzat reciproc în repetate rânduri de încălcarea armistițiului. RECOMANDAREA AUTORULUI: RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 657. Israelul pregătește anexarea Cisiordaniei! Vot favorabil în Knesset
Armata ucraineană ar fi avariat o centrală electrică din Moscova

Videoclipurile postate pe rețelele sociale par să arate o explozie mare și un incendiu care a izbucnit la centrală, în urma lovirii țintei cu un proiectil. Kyiv Independent nu poate verifica imediat aceste informații, iar armata ucraineană nu a comentat încă atacul raportat. Centrala termică Shatura este situată la aproximativ 120 de kilometri est de capitala Rusiei, la periferia regiunii Moscova. În aceeași noapte, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a raportat că două drone ucrainene au fost doborâte în timp ce se îndreptau spre capitală. Rosaviatsiia, autoritatea aviatică rusă, a raportat, de asemenea, că aeroportul Zhukovski din Moscova și-a suspendat temporar operațiunile din cauza prezenței dronelor în regiune. Ucraina lansează în mod regulat atacuri împotriva instalațiilor militare și industriale din Rusia și din teritoriile ocupate de Rusia, bazându-se în principal pe drone dezvoltate la nivel național. Nu au fost disponibile imediat informații cu privire la amploarea pagubelor cauzate sau la eventualele victime.