Primarul Mihai Chirica a întârziat cortegiul în care se aflau osemintele domnitorului Ghica ca să poată da interviuri cu sicriul pe fundal

primarul-mihai-chirica-a-intarziat-cortegiul-in-care-se-aflau-osemintele-domnitorului-ghica-ca-sa-poata-da-interviuri-cu-sicriul-pe-fundal

În Iași, ziua de 12 noiembrie 2025 ar fi trebuit să fie una dedicată unui moment istoric și solemn: readucerea în țară a rămășițelor domnitorului Grigore Alexandru Ghica, ultimul conducător al Principatului Moldovei. Însă atmosfera de reculegere a fost tulburată de un gest controversat al primarului Mihai Chirica, care a transformat cortegiul funerar într-un fundal pentru apariții televizate. Primarul Mihai Chirica a oprit cortegiul în care se aflau osemintele domnitorului Ghica ca să poată da interviuri cu sicriul pe fundal Ieri, cortegiul funerar a intrat în Iași după un traseu care a început la Focșani. În fața Muzeului Unirii, sicriul a fost așezat pe un dric tras de cai, iar coloana funerară a pornit pe Bulevardul Ștefan cel Mare, înspre Palatul Culturii. Momentul, conceput ca o ceremonie cu onoruri militare, a fost așteptat de sute de localnici care s-au strâns pe marginea drumului pentru a-și arăta respectul. În mijlocul acestui cadru solemn, primarul Mihai Chirica a întârziat deplasarea cortegiului. Timp de câteva minute, edilul a acordat interviuri televiziunilor aflate la fața locului, cu sicriul lui Grigore Alexandru Ghica în spate. Spectacolul mediatic a stârnit nemulțumiri în rândul celor prezenți, care au perceput gestul ca pe o formă de PR prost plasat, într-un moment în care respectul și tăcerea ar fi trebuit să primeze. De altfel, evenimentul de ieri a atras un număr mare de ieșeni, care au format un culoar pe ambele părți ale intrării în Palatul Culturii. Mulți dintre ei au declarat că nu au mai asistat niciodată la o ceremonie de acest tip, iar emoția revenirii în țară a rămășițelor domnitorului a fost vizibilă în ochii celor prezenți. Deși ceremonia de ieri trebuia să fie un moment de reflecție și recunoștință pentru ultimul domn al Moldovei, gestul primarului Chirica — de a opri cortegiul pentru a se promova mediatic — a lăsat un gust amar multor ieșeni. În loc ca figura domnitorului să fie în centrul atenției, scena a fost deviată spre imaginea unui politician aflat în căutare de capital public. Cine a fost domnitorul Grigore Alexandru Ghica Grigore Alexandru Ghica, născut în 1807 și descendent al vechii familii domnitoare Ghica, a fost ultimul conducător al Principatului Moldovei înainte de Unirea din 1859. A domnit în două rânduri, între 1849 și 1853, apoi între 1854 și 1856, perioade marcate de reforme administrative, modernizarea armatei și o preocupare constantă pentru apropierea Moldovei de modelul european. Domnia sa s-a desfășurat într-un context politic extrem de tensionat, între presiunile Imperiului Otoman, influența Rusiei și jocurile diplomatice ale marilor puteri din epocă, însă Ghica a rămas cunoscut ca un lider deschis, orientat spre modernizare și stabilitate. Moartea sa, survenită 1857, rămâne învăluită în controverse, existând teorii care vorbesc despre sinucidere, dar și speculații privind presiuni politice ce ar fi contribuit la dispariția lui prematură. Deși nu a apucat să vadă Unirea Principatelor, reformele și viziunea sa au contribuit la pregătirea Moldovei pentru pasul decisiv din 1859. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Zelenski impune sancțiuni împotriva unui apropiat al său, implicat într-un răsunător caz de corupție din Ucraina

zelenski-impune-sanctiuni-impotriva-unui-apropiat-al-sau,-implicat-intr-un-rasunator-caz-de-coruptie-din-ucraina

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a impus joi sancțiuni împotriva omului de afaceri Timur Mindici, considerat un prieten apropiat al său și care este acuzat de orchestrarea unuia dintre cele mai grave cazuri de corupție din ultimii ani în țară. Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care impune sancțiuni împotriva oamenilor de afaceri Timur Mindici și Alexander Zuckerman. Aceștia sunt implicați în ancheta privind corupția din cadrul companiei „Energoatom” – operator centralelor nucleare din Ucraina. Alexander Zuckerman (stânga) și Timur Mindici (dreapta). Foto: RBC_ua / Telegram Sancțiunile sunt impuse pe o perioadă de trei ani, deși, de obicei, aceste restricții rămânând în vigoare pe termen nelimitat. Decretul prevede că atât Mindici, cât și Zuckerman dețin cetățenie israeliană. Ambii au părăsit Ucraina cu puțin timp înainte de perchezițiile efectuate la „Energoatom”. Timur Mindici este acuzat că a orchestrat un vast sistem de corupţie ce a permis deturnarea a 100 milioane de dolari destinaţi sectorului energetic al ţării. Scandalul a izbucnit în timp ce reţeaua electrică ucraineană a fost grav avariată de seria de atacuri masive ale Rusiei din ultimul timp, ceea ce provoacă pene de curent îndelungate în multe regiuni ale ţării. Mindici este coproprietarul societăţii de producţie audiovizuală Kvartal 95, fondată de Volodimir Zelenski pe vremea când era actor de comedie, înainte de a se lansa în politică şi a deveni preşedinte în 2019. Captură foto / Kvartal 95 Timur Mindici, care a părăsit Ucraina cu puţin timp înainte de izbucnirea scandalului, este de asemenea suspectat de influenţarea deciziilor unor înalţi responsabili ai guvernului, printre care şi fostul ministru al apărării, Rustem Umerov, în prezent secretar al Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare. Un vot parlamentar care să aprobe destituirea celor doi miniștri este așteptat vineri. RECOMANDAREA AUTORULUI: Scandalul de corupție din Ucraina se extinde. Ministrul Justiţiei pleacă din funcție, alții au stat cu Trump la masă, iar banii găsiți erau ai americanilor Ministrul ucrainean – care a stat la masă cu Donald Trump – demisionează în urma scandalului de corupție din Administrația Zelenski. Ce măsuri cere președintele Ucrainei

Un nou proiect imobiliar este pe cale să fie aprobat în Iași! Va fi construit un bloc de locuințe în zona Păcurari

un-nou-proiect-imobiliar-este-pe-cale-sa-fie-aprobat-in-iasi!-va-fi-construit-un-bloc-de-locuinte-in-zona-pacurari

Un nou proiect imobiliar a fost publicat spre dezbatere și urmează să fie aprobat în Iași. Este vorba despre construirea unui bloc de locuințe în zona Păcurari Pe strada Păcurari, numărul 62, în apropierea Cimitirului Evreiesc, o firmă din Iași intenționează să construiască un bloc de locuințe cu 3 etaje. Proiectul are ca obiect „Realizare Plan Urbanistic Zonal pentru construire locuințe colective pe teren proprietate”. Un nou proiect imobiliar este pe cale să fie aprobat în Iași, în zona Păcurari Potrivit informațiilor publicate, terenul are o suprafață de 427 metri pătrați și se află pe strada Păcurari, numărul 62. Acesta este în proprietatea firmei MCL Induct SRL, administrată de Laurențiu Doru Morariu, și îi are ca asociați pe Leonte Laurențiu Codrin și pe patronul de la Grup Construcții EST SA, Marius Cojocaru. Construcția se va desfășura pe 3 nivele (P+3E). Zona parterului va fi dedicată serviciilor și locurilor de parcare, iar la nivelul etajelor 1, 2 și 3 vor fi construite apartamente. „Accesul persoanelor se va face la parter, iar prin intermediul unei scări și al unui ascensor se va realiza legătura cu funcțiunile de la etaje. Prin Planul Urbanistic Zonal se va analiza situația existentă și potențialul de dezvoltare urbanistic al zonei, și se vor formula propuneri de organizare funcțională, volumetrică și tehnică, care vor defini zona studiată și relațiile ei cu zonele învecinate. Ca fază premergătoare, PUZ-ul, prin propunerile prezentate, va constitui documentația de urbanism ce va sta la baza întocmirii D.T.A.C. Prin elaborarea prezentului Plan Urbanistic Zonal se vor stabili și emite reglementări urbanistice care să permită realizarea investiției, respectiv POT, CUT, înălțime maximă, aliniere și aliniamente, utilizări admise, utilizări admise cu condiționări, utilizări interzise, în concordanță cu unitatea teritorială de referință, care se definește pentru parcela de teren studiată prin PUZ, delimitare care se realizează pe limita cadastrală a parcelei aflate în proprietatea inițiatorului”, este specificat în Planul Urbanistic Zonal, publicat de primărie. Accesul pe amplasament se va face de pe aleea Păcurari În documentele publicate de primărie este specificat că accesul pe amplasamentul viitorului bloc se va face de pe aleea Păcurari, care face legătura cu strada Păcurari. „Amplasamentul viitoarei investiții are acces auto și pietonal în partea de sud, prin intermediul aleii Păcurari, care face legătura cu strada Păcurari pe o stradă de circulație majoră a orașului, cu un profil de aproximativ 21,0 m, cu câte trei benzi de circulație pe sens, cu trotuare pietonale stânga/dreapta, asfaltată, aflată într-o stare bună, și, în partea de sud-vest, prin intermediul șoselei Rediu Varianta, ce mărginește proprietatea studiată prin PUZ, o stradă cu un profil existent de aproximativ 7,20 m, cu câte o bandă de circulație pe sens, cu trotuare pietonale, asfaltată și în stare bună. Aleea Păcurari este o stradă cu un profil de aproximativ 7,10 m, cu câte o bandă de circulație pe sens, cu trotuare și asfalt degradat; în unele locuri este completat cu beton”, mai este specificat în documentele publicate. Menționăm că proiectul Planului Urbanistic Zonal se află în dezbatere publică; ulterior, acesta va fi supus dezbaterilor și votului de către plenul Consiliului Local. Astfel, un nou proiect imobiliar este pe cale să fie aprobat în Iași! Va fi construit un bloc de locuințe în zona Păcurari. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Român condamnat la nouă ani de închisoare în Scoția pentru viol. Judecător: E un pericol pentru femei

roman-condamnat-la-noua-ani-de-inchisoare-in-scotia-pentru-viol.-judecator:-e-un-pericol-pentru-femei

Mihai Nicolae Patran a violat-o pe femeia de 29 de ani în timp ce aceasta mergea pe Mitchell Street din centrul orașului Glasgow, 26 noiembrie 2023, scrie BBC. Victima, care nu își cunoștea atacatorul, a reușit în cele din urmă să scape, fugind dezbrăcată de la brâu în jos până la un taxi în care s-a refugiat. Patran, în vârstă de 34 de ani, fusese anterior arestat după ce își expusese organele genitale în fața unei femei într-un tren. La prima sa apariție în instanță, el a șocat personalul judiciar, fiind surprins masturbându-se în boxa acuzaților. El a fost găsit vinovat de viol în urma unui proces desfășurat luna trecută la Înalta Curte din Glasgow. Judecătorul Norman McFadyen i-a spus lui Patran că este „un bărbat periculos și un pericol pentru femei”. El a adăugat: „Se speră că veți fi deportat sau îndepărtat din țară cât mai curând posibil”. În același timp, magistratul a considerat că riscul pe care Patran îl prezintă necesită o pedeapsă extinsă, astfel că românul va fi supravegheat încă trei ani după eliberare. Românul a fost înscris pe lista agresorilor sexuali pe termen nelimitat. „Nu comentăm cazuri individuale, însă atunci când cetățeni străini comit infracțiuni grave în Marea Britanie, vom face tot posibilul pentru a-i deporta”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne britanic. Luna trecută alți cinci cetățeni români, patru bărbați și o femeie, au fost condamnați la pedepse cuprinse între 8 și 24 de ani de închisoare în Scoția, pentru viol, abuz sexual și trafic de persoane.

Din nou fără curent în Holboca! Locuitorii sunt revoltați de penele dese: Este o bătaie de joc la adresa noastră

din-nou-fara-curent-in-holboca!-locuitorii-sunt-revoltati-de-penele-dese:-este-o-bataie-de-joc-la-adresa-noastra

Astăzi, 13 noiembrie 2025, locuitorii comunei Holboca se confruntă din nou cu întreruperi frecvente de curent, situație care îi aduce la disperare. Problemele electrice persistă de ani de zile, iar în ciuda numeroaselor sesizări și promisiuni, compania Delgaz Grid nu a reușit să asigure o furnizare stabilă a energiei electrice. Oamenii spun că penele dese de curent le afectează viața de zi cu zi, de la electrocasnice stricate la alimente alterate, și că sunt nevoiți să cheltuie sume considerabile pentru a-și proteja locuințele și aparatele electrice. Localnicii acuză lipsa unei reacții eficiente din partea autorităților locale, afirmând că primarul comunei, Neculai Pamfil, nu face suficient pentru a rezolva problemele. „Este in continuare o bătaie de joc la adresa noastră. Și astazi, 13 noiembrie, pe la ora 12.40 a fost o pană de curent. S-a întrerupt, apoi a revenit după 15 minute. Nu știm cât o sa mai dureze situatia asta, deja nu mai rezistăm”, a declarat Maria L., o localnică din Holboca. Citește și: Disperare totală în Holboca! Curentul se oprește zilnic, electrocasnicele se strică, iar oamenii nu mai știu la cine să apeleze: „Au fost opt întreruperi într-o singură zi. Îi dăm în judecată” Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Creștere semnificativă a virozelor respiratorii la Spitalul Sf. Parascheva din Iași. Dr. Florin Roșu: Recomandăm prezentarea cât mai repede la medic

crestere-semnificativa-a-virozelor-respiratorii-la-spitalul-sf-parascheva-din-iasi-dr.-florin-rosu:-recomandam-prezentarea-cat-mai-repede-la-medic

Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași, atrage atenția asupra unei creșteri cu peste 60% a persoanelor care se prezintă la triaj cu simptome de viroze respiratorii, precum dureri în gât, nas care curge, tuse sau dureri musculare și articulare. În cazurile în care se asociază febra, există suspiciunea de gripă, cea mai severă formă de viroză respiratorie, iar prezentarea rapidă la medic este esențială pentru un diagnostic corect și tratament adecvat. „Se observă o creştere semnificativă, cu peste 60%, a persoanelor care se adresează triajului Spitalului Clinic de Boli Infecţioase ”Sf. Parascheva” Iaşi şi care prezintă simptomatologie specifică virozelor respiratorii: angină („durere în gât”), rinoree („curge nasul”), tuşă,mialgi( dureri musculare), artralgii. Dacă pe lângă aceste simptome se asociază febra, se poate ridica suspiciunea de gripă – cea mai severă formă de viroză respiratorie. Recomandăm prezentarea cât mai repede la medic în vederea stabilirii diagnosticului de certitudine şi iniţierea unui tratament adecvat, ţintit, în vederea unei perioade cât mai scurte de boală şi a unei perioade de covalescență cât mai scurte. Administrarea de antibiotice este contraindicată în cazul virozelor respiratorii; există posibilitatea ca infecţia virală să se suprainfecteze bacterian, acela fiind momentul în care administrarea de antibiotic este indicată, dar decizia îi aparţine medicului care în urma anamnezei, analizelor de laborator, a consultului clinic şi radiologic vă hotăra escaladarea tratamentului. Ca şi măsuri de prevenţie: evitarea spaţiilor aglomerate, mai ales în această perioadă, igiena corectă a mâinilor, alimentaţie bogată în fructe şi legume, iar în ceea ce reprezintă gripă, singura măsură eficientă şi care şi-a dovedit eficacitatea în timp este vaccinarea”, a transmis dr. Florin Roșu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase ”Sf. Parascheva” Iaşi. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Tudorel Toader mai pierde un proces deschis împotriva unei instituții de presă, dar mai are însă o șansă la Curtea de Apel

tudorel-toader-mai-pierde-un-proces-deschis-impotriva-unei-institutii-de-presa,-dar-mai-are-insa-o-sansa-la-curtea-de-apel

Fostul judecător constituțional Tudorel Toader a mai pierdut unul dintre procesele deschise împotriva unei instituții de presă. Dar războiul fostului rector al Universității „A.I. Cuza” cu un ziarist nu s-a încheiat însă, verdictul urmând să fie dat de Curtea de Apel. Tudorel Toader a apreciat ca denigratoare insinuarea că ar deține în proprietate 5 ha de teren în orașul Ștefănești, iar maginea și reputația sa ar fi trebuit spălate cu 2 milioane de lei, scrie Ziarul de Iași. Tudorel Toader În februarie 2023, Toader a chemat în fața instanței o publicație online și pe redactorul articolului insinuat, cerând despăgubiri de 2 milioane lei, retragerea unui articol considerat defăimător de pe pagina de internet și obligarea pârâților la publicarea hotărârii judecătorești în două numere consecutive ale trei cotidiene naționale. Vizat de acțiunea în instanță era un articol vechi de trei ani, intitulat „Cum a ajuns fostul ministru al Justiției Tudorel Toader moșier la Ștefănești”. Titlul era considerat de Toader ca denigrator. La fel, și unele afirmații făcute în articol, pe care Toader le-a apreciat ca insinuând că ar fi obținut în mod ilicit un teren în Ștefănești, că l-ar fi ajutat pe fiul fostului primar al localității să absolve facultatea la Iași ori că paznicul terenului ar fi fost plătit „la negru”. Vezi aici numele publicației și află cum s-a apărat redactorul acesteia… 

Reformă amplă în Germania privind serviciul militar: examinare obligatorie pentru tineri / Ce stimulente financiare oferă statul voluntarilor

reforma-ampla-in-germania-privind-serviciul-militar:-examinare-obligatorie-pentru-tineri-/-ce-stimulente-financiare-ofera-statul-voluntarilor

Noul acord, finalizat miercuri seară de parlamentari de rang înalt din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și Partidul Social-Democrat (SPD), reprezintă a doua încercare a coaliției de a soluționa una dintre cele mai controversate reforme din domeniul apărării, scrie Politico. Proiectul anterior s-a prăbușit după ce ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a intervenit pentru a bloca un model care se baza pe declanșarea automată a unui sistem de loterie pentru acoperirea deficitului de personal. Acest lucru a stârnit o dezbatere mai amplă despre cât de departe ar trebui să meargă Germania în a obliga tinerii să efectueze stagiul militar. Compromisul prezentat joi dimineață propune o abordare diferită. Înregistrare obligatorie și examinare medicală pentru tinerii de 18 ani Potrivit planului, toți tinerii de 18 ani vor fi înregistrați oficial, iar băieții născuți începând cu anul 2008 vor trebui să treacă printr-o examinare medicală obligatorie. Tinerii vor completa și un chestionar privind aptitudinile și disponibilitatea de efectua serviciul militar. Măsura oferă guvernului o imagine timpurie asupra potențialului de recrutare. Serviciu militar obligatoriu doar prin votul Parlamentului Dacă numărul voluntarilor pentru serviciul militar va fi prea mic, coaliția propune introducerea unei „obligații de serviciu în funcție de necesități”. Această măsură ar putea fi activată printr-un vot al Bundestagului, de exemplu în cazul unei situații de securitate care ar impune suplimentarea urgentă a efectivelor. În acest scenariu, Bundeswehr ar recruta doar numărul necesar, iar recurgerea la un sistem de loterie va fi ultima soluție. Ministerul Apărării va trebui să prezinte o dată la șase luni un raport privind progresul în atragerea tinerilor în armată. Pentru a consolida ruta voluntară, acordul include noi stimulente: un salariu de 2.600 de euro pe lună, un sprijin financiar pentru obținerea permisului auto sau de camion după un an de serviciu și statut special dedicat celor care aleg să rămână mai mult în serviciu. Acordul stabilește un obiectiv de creștere a efectivelor la 255.000 – 270.000 de soldați activi, plus aproximativ 200.000 de rezerviști, în concordanță cu angajamentele Germaniei în cadrul NATO. În prezent, Germania are aproximativ 182.000 de militari activi. Proiectul de lege este așteptat să fie înaintat Parlamentului pentru vot până la sfârșitul anului.

Accident rutier pe bulevardul Socola! Un tânăr de 24 de ani a pierdut controlul BMW-ului și a lovit un pieton pe trotuar

accident-rutier-pe-bulevardul-socola!-un-tanar-de-24-de-ani-a-pierdut-controlul-bmw-ului-si-a-lovit-un-pieton-pe-trotuar

Miercuri seară, 12 noiembrie 2025, s-a produs un accident rutier. Potrivit informațiilor deținute de reporterii BZI, incidentul auto a avut loc pe bulevardul Socola. Un tânăr de 24 de ani a pierdut controlul BMW-ului și a lovit un pieton pe trotuar. Victima a fost transportată la spital. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție. Nu se cunoaște cauza exactă a producerii accidentului rutier. Ambele persoane implicate au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero. „La data de 12 noiembrie a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că pe bld. Socola, din municipiul Iași, a avut loc un accident rutier. Din primele verificări, a rezultat faptul că un tânăr, de 24 de ani, în timp ce conducea autoturismul dinspre șoseaua Bucium către Podu Roș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, moment în care ar fi intrat în coliziune cu sensul giratoriu. Ulterior, acesta ar fi părăsit partea carosabilă, fiind proiectat pe trotuar, moment în care ar fi acroșat un bărbat, de 33 de ani, care se deplasa regulamentar. În urma impactului, pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Iași. Sursă foto: Radar Iași/ FB. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Două femei din Heleșteni, mamă și fiică, au ajuns la spital după ce au mâncat ciuperci culese de pe câmp

doua-femei-din-helesteni,-mama-si-fiica,-au-ajuns-la-spital-dupa-ce-au-mancat-ciuperci-culese-de-pe-camp

Incident în județul Iași. Două femei din comuna Heleșteni, mamă și fiică, au ajuns miercuri seară, 12 noiembrie 2025, la spital după ce au mâncat ciuperci culese din natură. La scurt timp după masă, ambele au început să se simtă rău. Medicii de la Spitalul din Pașcani le-au acordat primul ajutor, apoi le-au trimis la Iași pentru analize și supraveghere medicală. Din fericire, prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, a transmis că starea lor este acum stabilă. „În cursul serii de 12 noiembrie, în jurul orei 19:00, două paciente, mama (B Maria, 85 ani) şi fiica sa (B Iulia , 60 ani), cu domiciliul în județul Iași, localitatea Heleșteni, au ajuns la Spitalul Municipal Pașcani în urgență, după consum alimentar de ciuperci culese de pe câmp, cu simptomatologie digestivă debutată la o oră după ingestie (vărsături, diaree, transpiraţii profuze, stare generală ingluentată). După stabilizarea pacientelor, acestea au fost dirijate ulterior în serviciul UPU Sf. Spiridon pentru consult toxicologic. Bilanțul biologic a indicat o valoare normală a colinesterazei și modificări la nivelul enzimelor pancreatice. Pacientele au fost internate pentru supraveghere clinică şi biologică în Clinica Medicină internă II (Toxicologie)”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate