Trump amenință că va da în judecată BBC pentru că discursul său a fost editat. Reacția postului britanic

trump-ameninta-ca-va-da-in-judecata-bbc-pentru-ca-discursul-sau-a-fost-editat.-reactia-postului-britanic

Președintele BBC, Samir Shah, și-a cerut scuze luni pentru „eroarea de judecată” care a provocat demisiile directorului executiv al BBC și ale șefului departamentului de știri. Demisiile au avut loc după ce documentarul intitulat „Trump: A Second Chance?” a fost difuzat ca parte a seriei „Panorama” a BBC cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale din 2024 din SUA. Postul național britanic a îmbinat la montaj două părţi ale discursului lui Trump rostit la 6 ianuarie 2021, astfel încât acesta părea să încurajeze revolta de la Capitol Hill. BBC a declarat luni că a primit scrisoarea preşedintelui Trump, în care acesta ameninţă cu acţiuni în justiţie, iar reprezentanții postului britanic au promis că vor răspunde în timp util. În scrisoare se menționează că „dacă BBC nu se conformează celor de mai sus până la 14 noiembrie 2025, ora 17:00 EST, președintele Trump nu va avea altă alternativă decât să-și exercite drepturile legale și echitabile, toate fiind rezervate în mod expres și nefiind renunțate, inclusiv prin intentarea unei acțiuni în justiție pentru daune în valoare de cel puțin un miliard de dolari”. BBC News și-a cerut scuze pentru situația provocată, subliniind că nu a existat intenția de a induce publicul în eroare. Scopul, notează aceasta, a fost de a transmite mesajele cheie ale discursului într-un „format condensat”, întrucât discursul complet a durat peste o oră, și de a ilustra ceea ce se întâmpla în acea zi. BBC afirmă, de asemenea, că s-a sugerat că programul a eliminat cuvântul „pașnic” din clipurile discursului lui Trump, însă acest lucru nu s-a întâmplat. „Pentru a fi clar, nu am făcut acest lucru”, afirmă BBC.

La Iași, frunza uscată devine aur verde! Cât costă un sac de compost

la-iasi,-frunza-uscata-devine-aur-verde!-cat-costa-un-sac-de-compost

În fiecare toamnă, parcul Copou din Iași se transformă într-un adevărat covor multicolor de frunze. Pe lângă frumusețea peisajului, aceste frunze sunt o comoară ecologică și economică pentru oraș. La Iași, frunza uscată nu ajunge la gunoi, ci este transformată într-un compost valoros, folosit pentru spațiile verzi sau vândut locuitorilor. Un sac de compost costă 16 lei, la Iași Angajații companiei Servicii Publice sunt împărțiți pe zone, cu turbo suflante. Frunzele sunt adunate mecanic și manual, cu grebla, apoi încărcate în camion. În sezonul rece, doar din Copou se strâng zilnic 3-4 camioane cu frunze, zona fiind cea mai bogată în copaci și spații verzi. Frunzele colectate din tot orașul ajung la stația de compost, unde sunt transformate în îngrășământ ecologic. Reprezentanții Serviciilor Publice Iași spun că în fiecare sezon rece se adună peste 150 de metri cubi de frunze, iar batalul de compost al instituției are o capacitate totală de 400 de metri cubi. Frunzele sunt sortate și transformate în compost, iar întregul proces durează aproximativ două luni și jumătate. O parte din compostul rezultat este folosit pentru spațiile verzi din oraș, în primăvară, iar restul este vândut. Prețurile sunt: un sac de 20 de litri costă 16 lei, iar 50 de litri, 31 de lei. Dacă frunza ar fi lăsată pe spațiile verzi, s-ar strica până la primăvară, pierzându-se astfel resursa valoroasă. Stația de compost din Iași funcționează de 3 ani, iar investiția inițială a fost de 400.000 de lei. Astfel, frunza uscată, aparent inutilă, se transformă într-o afacere profitabilă și utilă comunității, aducând beneficii atât orașului, cât și mediului. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Bărbat arestat la Roman după un atac cu cuțitul. Victima, internată de urgență la Iași

barbat-arestat-la-roman-dupa-un-atac-cu-cutitul.-victima,-internata-de-urgenta-la-iasi

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din municipiul Roman a fost reținut de polițiști, după ce, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie, ar fi înjunghiat un tânăr de 25 de ani în urma unui conflict izbucnit pe fondul unor discuții în contradictoriu. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, incidentul s-a produs în jurul orei 2:45, într-un imobil din Roman, unde cei doi se aflau împreună. În timpul unei altercații, bărbatul de 32 de ani l-ar fi lovit pe tânăr cu un cuțit în zona feței. Victima s-a prezentat ulterior la Spitalul din Roman, în jurul orei 4:30, pentru a primi îngrijiri medicale. Polițiștii au informat tânărul despre emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă acesta a refuzat măsura. Pe baza probelor colectate, agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și, în data de 8 noiembrie, a fost prezentat instanței. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Roman a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Conform medicului șef UPU-SMURD, prof. dr. Diana Cimpoeșu, tânărul înjunghiat a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi într-o stare foarte gravă, cu o plagă la nivelul gâtului care a afectat mai multe organe și vase sanguine majore „Ambulanța a adus de la Spitalul Roman un pacient în stare foarte gravă, un tânăr de 25 de ani, care a avut o plagă înjunghiată, interesând mai multe organe la nivelul gâtului, atât vasele de maximă importanță și de calibru mare de la acest nivel, cât și faringele. Pacientul a fost în stop cardiac rususcitat, cu șoc homoragic. A fost internat în Clinica de Chirurgie Vasculară, s-a mers direct în sala de operație, pentru repararea leziunii arteriale la nivelul gâtului. Mai departe va fi supravegheat în Terapie Intensivă. Pronosticul este deocamdată rezervat”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Dani Mocanu și fratele său au fost prinși în Italia

dani-mocanu-si-fratele-sau-au-fost-prinsi-in-italia

Manelistul Dani Mocanu și fratele lui Ionuț Nando Mocanu au fost prinși, luni, în localitatea Casola din Napoli, din zona metropolitană a orașului italian, anunță Poliția. Ziarul Gândul a publicat încă de acum 2 zile informația că Mocanu, cel care îi dedicase o manea și președintelui României, ar fi fugit în Italia fiind ajutat de un prieten. „În urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (IGPR) și autoritățile din Italia, în cursul zilei de astăzi, 10 noiembrie 2025, au fost localizați doi bărbați, de 35 și 33 de ani, în localitatea Casola di Napoli, provincia Napoli, Italia. Bărbații au fost depistați de polițiștii din cadrul Chesturii de Poliție Brescia, împreună cu cei din cadrul Chesturii de Poliție Napoli. Cei doi bărbați, din Ștefănești, județul Argeș, au fost condamnați la 4, respectiv 7 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea fiind emise la data de 6 noiembrie 2025. În prezent, pe teritoriul Italiei, se desfășoară procedurile legale pentru punerea în aplicare a mandatelor europene de arestare, urmând ca, în funcție de decizia autorităților judiciare din această țară, persoanele să fie predate autorităților române”, anunță IGPR.  Italia a devenit în ultimii ani locul unde se refugiază mai mulți condamndați definitivi în România. Printre ei, se regăsesc miniștrii, foști ofițeri SRI, funcționari de rang înalt: Darius Vâlcov, Minel Prina, Daniel Dragomir, Ionel Arsene, Alina Bica, Marian Zlotea, Mario Drăgulescu, Dragoș Săvulescu, Sorin Strutinsky, Romeo Albu, Cornel Popa, Ioan Bene. Autoritățile italiene și legislația internă prevăd pedepse mai ușoare în cazul condamnaților definitiv din România. RECOMANDĂRILE AUTORULUI: Manelistul Dani Mocanu, cel care a compus hitul “Nicușor Dan, mare, mare matematician”, despre care Cărtărescu spunea că e “chiar simpatic”, merge la PUȘCĂRIE. Câți ani va sta după gratii Dani Mocanu, sfidare totală la adresa Poliției. Primul mesaj după decizia condamnării definitive este transmis de fratele său

Cinci victime noi au fost descoperite după scufundarea unei bărci cu migranți în largul coastei Malaeziei

cinci-victime-noi-au-fost-descoperite-dupa-scufundarea-unei-barci-cu-migranti-in-largul-coastei-malaeziei

Operațiunile de căutare și salvare continuă în largul insulei Langkawi, după ce o barcă plină cu migranți din Myanmar s-a scufundat săptămâna trecută, scrie Associated Press. Autoritățile malaeziene au anunțat faptul că au descoperit alte cinci trupuri, doi bărbați, două femei și un băiat, în apropierea graniței maritime cu Thailanda. Potrivit amiralului Romli Mustafa din cadrul Agenției Malaeziene pentru Aplicarea Legii Maritime, aproximativ 70 de persoane se aflau la bordul ambarcațiunii, conform relatărilor supraviețuitorilor. Până acum, 13 oameni au fost salvați, iar zeci sunt încă dați dispăruți. Oficialii au declarat că un vas mai mare, cu aproximativ 300 de persoane la bord, a plecat din localitatea Buthidaung, din statul Rakhine (Myanmar), și că pasagerii au fost împărțiți ulterior în trei bărci mai mici, înainte ca acestea să se apropie de țărmul Malaeziei. Una dintre ambarcațiuni s-ar fi scufundat joi, în apropiere de insula Tarutao, în sudul Thailandei. Echipele de intervenție, sprijinite de avioane care survoalează, au extins aria de căutare și vor continua operațiunile și în ziua de marți.

Discounturi exclusive și oferte speciale la toate modelele Škoda, la Mega Auto Iași

discounturi-exclusive-si-oferte-speciale-la-toate-modelele-skoda,-la-mega-auto-iasi

Dacă ești în căutarea unei mașini noi, acum este momentul perfect pentru a profita de reducerile și promoțiile speciale oferite de Mega Auto Iași! Dealerul autorizat Škoda te așteaptă cu oferte de nerefuzat la toate modelele din gamă. Fie că îți dorești un model urban compact, o mașină de familie spațioasă sau un SUV robust, acum poți beneficia de discounturi atractive și oferte limitate care îți permit să pleci acasă cu mașina dorită în mai puțin de 48 de ore. Škoda este sinonim cu confort, performanță și tehnologie inovativă, iar la Mega Auto Iași găsești modelele care combină perfect aceste calități. De la cele mai moderne echipamente, la un design inteligent și practic, toate modelele Škoda sunt concepute pentru a răspunde celor mai exigente cerințe ale șoferilor din România. Vino la Mega Auto Iași și alege-ți mașina! Indiferent de nevoile tale, gama Škoda are un model care ți se potrivește. Așadar, nu rata ocazia de a beneficia de prețuri speciale și de livrări rapide! Sediu: Str. Industriilor nr. 34C, Iași Program:Luni–Vineri: 09:00–18:00Sâmbătă: 09:00–14:00 Showroom: Mall MoldovaProgram: Luni–Duminică: 10:00–20:00 Pentru mai multe informații și detalii despre ofertele în vigoare, nu ezita să ne contactezi la +40 799 927 685. Echipa Mega Auto Iași te va ghida cu plăcere în alegerea celui mai potrivit model pentru tine! Mega Auto Iași – Alegerea inteligentă pentru o experiență „Simply Clever”! Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Două produse cunoscute, retrase din Auchan și Metro Iași! Prezentau risc de metal și cauciuc

doua-produse-cunoscute,-retrase-din-auchan-si-metro-iasi!-prezentau-risc-de-metal-si-cauciuc

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea urgentă de la vânzare a două produse alimentare comercializate în rețeaua de magazine Auchan și Metro din România, după ce s-a descoperit un posibil risc de contaminare cu particule metalice și de cauciuc. Este vorba despre Delikat Borș Legume 165g și Knorr Cup a Soup Pui cu Tăiței 12g, produse distribuite de compania Unilever. Alertă alimentară la Iași! Două produse retrase din Auchan și Metro  Măsura a fost luată pentru protejarea sănătății consumatorilor, după ce producătorul a identificat posibile urme de impurități în anumite loturi. Produsele respective au fost imediat retrase de pe rafturile magazinelor, iar autoritățile au emis o atenționare oficială pentru populație. „Stimați clienți, Unilever și Auchan efectuează rechemarea produselor Delikat Borș Legume 165G și Knorr Cup a Soup Pui cu Tăiței 12G. Motivul retragerii: posibile particule metalice și de cauciuc. Persoanele care au achiziționat acest produs sunt rugate să nu îl consume, ci să îl returneze la Serviciul Clienți din magazinul Auchan de unde l-au cumpărat. Vor primi înapoi contravaloarea produsului. Prezentarea bonului fiscal nu este necesară”, a transmis ANSVSA printr-un comunicat oficial. Reprezentanții autorității au subliniat că această acțiune are scop preventiv, pentru a elimina orice risc de îmbolnăvire sau accident alimentar. Retragerea face parte dintr-un set de măsuri standard aplicate atunci când există suspiciuni de contaminare a produselor alimentare. În paralel, compania Unilever a anunțat că a decis retragerea unui număr limitat de produse din gamele Delikat și Knorr, ca urmare a unei defecțiuni apărute la un echipament din fabrică, care ar fi putut duce la apariția unor fragmente metalice în pachetele respective. Printre produsele vizate de rechemare se numără: Delikat Borș Magic cu legume (lotul 528003C93, valabil până la 31.10.2026), Knorr pungă magică – condimente pentru porc cu usturoi și afumătură (loturile 528630C93 și 528730C93, valabile până la 31.01.2027), Knorr supă cu pui cu tăiței (lotul 527810C93, valabil până la 31.10.2026), Knorr fix pentru pui crocant cu usturoi (lotul 528008C93, valabil până la 30.04.2027). Unilever a precizat că doar aceste loturi sunt afectate, toate celelalte produse ale companiei fiind sigure pentru consum. „Dacă dețineți unul sau mai multe pachete de Delikat Borș Magic cu legume, Knorr – punga magică – condimente pentru porc cu usturoi și afumătură, Knorr supă cu pui cu tăiței sau Knorr fix pentru pui crocant cu usturoi, din loturile menționate, vă rugăm să nu le consumați și să le returnați în magazinul de unde le-ați cumpărat. Veți primi banii înapoi – fără a fi nevoie de bon fiscal. Pentru întrebări, contactați Serviciul pentru Clienți la numărul 0800 150 150. Sănătatea și siguranța consumatorilor reprezintă prioritatea noastră absolută. A fost un caz izolat, iar măsurile luate vor preveni apariția unor situații similare. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create și vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare”, se arată în comunicatul transmis de companie. ANSVSA recomandă consumatorilor să fie atenți la comunicatele oficiale și să verifice periodic anunțurile de rechemare ale produselor alimentare, disponibile pe site-ul instituției sau la intrarea în magazine. Respectarea acestor recomandări ajută la prevenirea riscurilor pentru sănătate și la menținerea siguranței alimentare pentru toți cumpărătorii. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Satele de lângă autostrăzi, tot mai căutate pe piața imobiliară. Investițiile masive au ridicat prețurile

satele-de-langa-autostrazi,-tot-mai-cautate-pe-piata-imobiliara.-investitiile-masive-au-ridicat-preturile

Satele situate în apropierea autostrăzilor au devenit, în ultimii ani, unele dintre cele mai căutate zone de pe piața imobiliară. Din ce în ce mai mulți români aleg să plece din aglomerația orașelor și să se mute în localități rurale aflate la doar 20-30 de kilometri de marile centre urbane. De aici și interesul investitorilor pentru dezvoltarea acestor arealuri. Terenuri scumpe și oportunități uriașe pentru investitori Multe dintre periferiile zonelor urbane ale României s-au transformat spectaculos în ultimii ani: infrastructura a fost modernizată, transportul în comun este mai eficient, iar accesul la Internet de mare viteză a „penetrat” și aceste locuri. Specialiștii spun că s-a schimbat radical direcția migrației, din urban spre rural. Prețurile terenurilor și ale locuințelor din satele aflate lângă autostrăzi au crescut semnificativ. Investitorii imobiliari, fie că vorbim de marii jucători din piață, fie că vorbim de micii antreprenori locali, au început să valorifice potențialul acestor zone, lansând numeroase proiecte rezidențiale, cum ar fi cartiere rezidențiale, pensiuni, spații comerciale și servicii conexe. În plus, ajută și programele de finanțare europeană, care sprijină digitalizarea și dezvoltarea infrastructurii rurale, scrie evz.ro. De câțiva ani, harta imobiliară a României a fost redesenată de construcția noilor autostrăzi și a drumurilor expres. Localitățile aflate în proximitatea unui nod rutier important au, acum, un avantaj major – oferă acces rapid la orașe. Potrivit unui raport publicat de imobiliare.ro, periferia marilor orașe București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași sau Brașov atrage din ce în ce mai mulți cumpărători datorită terenurilor generoase și a conexiunilor bune la infrastructura rutieră și digitală. Românii sunt atrași de aceste locuri pentru că își doresc o viață mai liniștită, departe de agitația cotidiană din marile orașe. Românii, în topul proprietarilor din UE Chiar dacă economia globală este departe de perioadele sale bune, marcate de creșteri, România ocupă locul cinci în Uniunea Europeană în clasamentul persoanelor care dețin o a doua locuință. Suntem deasupra unor state cu economii puternice, precum Germania sau Austria, potrivit European Housing Trend Report. „Această poziționare surprinzătoare reflectă atât specificul cultural al românilor, pentru care proprietatea înseamnă stabilitate și reușită, cât și particularitățile istorice ale pieței locale, unde rata deținerii de locuințe este tradițional ridicată. De multe ori, a doua locuință nu este o investiție speculativă, ci o moștenire sau o legătură cu locurile natale”, a explicat un expert evaluator imobiliar pentru evz.ro. Conform aceluiași raport, Bulgaria ocupă primul loc în Europa în ceea ce privește numărul proprietarilor care au o a doua casă, țară urmată de Grecia (39%) și Croația (37%). În România, unul din trei proprietari mai deține o locuință. RECOMANDAREA AUTORULUI: România, singura țară din Europa cu mai puțini TURIȘTI străini acum decât în comunism. Care este explicația acestui fenomen Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, dă drumul lucrărilor pe A8 și Focșani-Brăila: „Proiectele lansate de Sorin GRINDEANU prind contur”

Curtea de Apel din Paris a admis cererea de eliberare a lui Nicolas Sarkozy

curtea-de-apel-din-paris-a-admis-cererea-de-eliberare-a-lui-nicolas-sarkozy

Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost eliberat din închisoare, relatează presa franceză. Reamintim că Parchetul a solicitat luni Curții de Apel din Paris eliberarea fostului șef de stat, care fusese încarcerat timp de douăzeci de zile în închisoarea Santé din Paris, în urma condamnării sale în cazul finanțării libiene a campaniei sale prezidențiale. Avocatul lui Sarkozy a descris decizia Curții drept o „aplicare normală a legii din Codul de Procedură Penală” . „Următorul pas este procesul de apel. Sarcina noastră, a lui Nicolas Sarkozy și a noastră, este să ne pregătim pentru această audiere în apel ”, a adăugat Christophe Ingrain. Fostul președinte francez s-a bucurat, pe tot parcursul detenției sale (pe care a descris-o „un coșmar”) de o multitudine de încurajări și mesaje de susținere. Sute sau mii de scrisori primite în penitenciar Sute sau chiar mii de scrisori au sosit zilnic la penitenciarul unde a fost încarcerat Sarkozy Poșetele se adună în birourile închisorii La Santé. De două săptămâni, centrul de detenție parizian nu mai avusese o astfel de activitate: zilnic, sosesc câteva sute de scrisori, uneori chiar o mie, toate adresate unui singur deținut,  Nicolas Sarkozy . Fostul șef de stat este încarcerat acolo din 21 octombrie, în legătură cu cazul presupusei finanțări libiene a campaniei sale din 2007. Potrivit echipei sale de la X , scrisorile sosesc cu viteză din toată Franța, precum și din străinătate. Mesaje de încurajare, rugăciuni, mulțumiri sau pur și simplu cuvinte de afecțiune… Expresiile de susținere se numără în mii.  „Rezistă, mă rog pentru tine ” ,  „Rămâi puternic, nu ești singur ”, se citesc unele dintre scrisorile care circulă pe rețelele de socializare. Valul de mesaje de susținere este atât de mare încât funcționarul poștal, responsabil cu sortarea corespondenței la închisoare, se chinuie să o livreze pe toată în celula fostului președinte. Context Fostul președinte conservator, în vârstă de 70 de ani, a fost găsit vinovat de conspirație criminală pentru eforturile depuse de apropiații săi de a obține fonduri pentru campania sa prezidențială din 2007 de la defunctul dictator Muammar Gaddafi. El a fost achitat de toate celelalte acuzații, inclusiv de corupție și de primirea de finanțare ilegală pentru campanie. Pedeapsa cu închisoarea a lui Sarkozy a fost executată imediat din cauza „gravității extraordinare” a infracțiunii, a declarat judecătoarea Nathalie Gavarino în fața instanței. El a fost încarcerat luna trecută la închisoarea La Sante din Paris – o cădere spectaculoasă pentru un om care a condus Franța între 2007 și 2012.

Dialog despre justiție și responsabilitate civică la Colegiul Tehnic GheorgheAsachiIași

dialog-despre-justitie-si-responsabilitate-civica-la-colegiul-tehnic-gheorgheasachiiasi

Elevii de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași au avut parte de o lecție inedită despre justiție, responsabilitate și civism. În cadrul unei întâlniri organizate la inițiativa profesoarei Daniela Găbăroi, judecătorul Costică Ciocan a purtat un dialog deschis cu elevii clasei a XI-a, abordând subiecte de actualitate din viața juridică și socială. „Am avut bucuria de a fi invitat la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași, la inițiativa doamnei profesoare Daniela Găbăroi, pentru a discuta cu elevii clasei a XI-a despre teme de actualitate și importanță pentru tineri. Am răspuns întrebărilor lor, am vorbit despre provocările mediului digital, dar și despre structura sistemului judiciar din România. Le-am prezentat uniforma judecătorului și o sală de judecată, pentru a înțelege mai bine cum se desfășoară o ședință de judecată și care este rolul fiecărui participant la actul de justiție”, a transmis judecătorul Costică Ciocan. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate