Ion Cristoiu arată fața nevăzută a ceremoniei de la Cotroceni: Grigore Ghica este un domnitor impus de ruși. Nicușor Dan și noi îl reabilităm acum ca fiind o persoană de urmat pentru prezent

ion-cristoiu-arata-fata-nevazuta-a-ceremoniei-de-la-cotroceni:-grigore-ghica-este-un-domnitor-impus-de-rusi.-nicusor-dan-si-noi-il-reabilitam-acum-ca-fiind-o-persoana-de-urmat-pentru-prezent

Grigore Alexandru Ghica s-a născut pe data de 27 august 1804, la Botoșani, și fost domn al Moldovei, sub numele Grigore al V-lea Ghica, în două perioade – din mai 1849 până în octombrie 1853 și din octombrie 1854 până la 3 iunie 1856. Acesta a fost ultimul domn al Principatului Moldovei și a fost numit la conducerea ţării odată cu instalarea pe tronul Munteniei a lui Barbu Ştirbei, ca urmare a Convenţiei de la Balta Liman (Turcia). Imediat cum a preluat frâiele țării a început să facă multe îmbunătățiri. A înființat școala de ingineri specialiști de drumuri și construcții, a stimulat exporturile și importurile prin coborârea vămii de la 12% la 5%. În timpul domniei sale, au fost adoptate reforme precum dezrobirea romilor și abolirea cenzurii. De numele său se leagă înființarea Jandarmeriei Române, după model francez, dar și prima maternitate publică din țară, Institutul Gregorian, finanțată din fonduri personale. Potrivit datelor Wikipedia, Grigore Alexandru Ghica a fost cel care a cerut reorganizarea agriculturii și a învățământului public în 1851. A desfințat dijma (un impozit feudal n.r.) și a mărit imașul (teren necultivat, folosit pentru pășunași), iar în timpul său, s-au construit 63 de școli elementare județene și numeroase școli primare. S-au înființat, de asemnea, două facultăți, de drept și filosofie. Totuși, numirea sa la cârma țării este una controversată, mulți istorici dezvăluind că a ajuns la conducere după ce a fost numit de turci, care la rândul lor au fost trimiși de ruși. Potrivit datelor Wikipedia, Mustafa Reșid Pașa, om politic turc și cunoscut reformator al Imperiului otoman, a fost cel care a propus ca fiul marelui logofăt Alexandru Constantin Ghica, să fie numit domn al Moldovei, imediat după Revoluția de la 1848. În prima domnie, Grigore Alexandru Ghica a fost numit în mai 1849, dar a ocupat tronul în 2 octombrie. Citându-l pe marele istoric și filozof Xenopol, jurnalistul Ion Cristoiu, a dezvăluit, în cadrul emisiunii sale „CristoiuTV“, că ultimul domn al Moldovei, Grigore Ghica, a fost impus de ruși. În volumul „Războaiele dintre ruși și turci și înrăurirea lor asupra țărilor române“, publicat în 1880, la Iași, de A.D. Xenopol, se explică cum au ajuns rușii și turcii să numească mai mulți domni în Principatele române. „Revoluția de la 1848 a fost înăbușită de Rusia lui Nicolae I. Nicolae I a fost un autocrat, care este și idolul lui Vladimir Putin. Deci a fost un foarte bun birocrat, dar un autocrat și, pe plan extern, un reacționar. Trupele țarisete au intervenit și, în 1848, au înăbușit revoluțiile. Cea maghiară și cele din țările române. Dar având în vedere că Înalta Poartă era considerată putere suzerană și Rusia era putere protectoare, rușii i-au obligat pe turci să intervină să înăbușe Revoluția de la 1848. În urma acestei revoluții, se încheie între Poartă și Rusia Convenția de la Balta-Liman, la 1 mai 1841. Și se prevede drept măsuri provizorii: „1.Domnii Principatelor să fie numiți direct de către Poartă, pe sorocul de 7 ani.“ În Muntenia este numit Gheorghe Bibescu și în Moldova Grigore Ghica. Deci el este numit de ruși și de turci. Numit, nu ales. 2. O armată ruso-turcă, de 25-35 de mii de oameni, să ocupe principatele pentru a sprijini urcările lor, deci pe cei doi domni, și, după ce țările se vor liniști, ea să fie redusă la 10.000. Aceste trupe vor părăsi Principatele, după desăvârșita lor organizare, dar vor fi întotdeauna gata pentru a reintra în ele de îndată ce ar cere. (…) Până atunci un comisar rus și unul turc vor sta în principate pentru a supraveghea mersul treburilor și vor îndrepta către gospodari și îndemnările lor de câte ori vor observa vreo abatere. Barbu Știrbei este numit în Valahia, de către Poartă, cu aprobarea Rusiei și Grigore Ghica în Moldova, nu, însă, fără consimțirea și învoirea Rusiei. Deci, Grigore Ghica este un domnitor impus de ruși. Pe care Nicușor Dan și noi îl reabilităm acum ca fiind o persoană emblematică de urmat pentru prezent.“, a transmis Ion Cristoiu. De când rămășițele ultimului domnitor au ajuns în țară, vineri, mai multe voci au criticat omagierea acestuia la Palatul Cotroceni. Potrivit acestora, anul acesta se împlinesc 175 de ani de când Grigore Ghica a înființat jandarmeria română, după modelul francez, iar acesta nu ar fi un omagiu adus istoriei neamului, ci francezilor. Cum a părăsit tronul Grigore Ghica În ianuarie 1853, Grigore Alexandru Ghica a suferit o cădere nervoasă și a intrat în depresie, după ce a fost implicat în așa-numitul scandal Hârnav. În memoriile sale, Nicolae Suțu relatează că, în 26 ianuarie 1853, s-a dus la Grigore Ghica și l-a găsit pe acesta divagând, „amestecând fapte și vorbe fără nici o legătură între ele, căuta să-mi argumenteze că dușmanii găsiseră calea să-l compromită, acuzându-l de fals.” Ghica i-a încredințat atunci conducerea Sfatului Administrativ lui Nicolae Suțu și a plecat pentru îngrijire, la Iași. La 23 martie, domnitorul s-a întors și a reluat frânele domniei. Acesta reușește să stabilizeze țara, din punct de vedere financiar. Dar tot acum izbucnește un nou război ruso-turc și rușii au intrat în Moldova în iunie 1853. Începerea ostilităților militare, prin declarația de război a Porții din octombrie 1853 i-a determinat pe domnitorul Moldovei și pe cel al Țării Românești să părăsească tronurile. Ghica și Barbu Știrbei au fost nevoiți să se retragă la Viena. RECOMANDĂRILE AUTORULUI: MOMENT ISTORIC, gest de RESTITUIRE MORALĂ. Rămășițele pământești ale ultimului Domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, ajung acasă, în România. Palatul Cotroceni organizează ceremonia sub patronajul președintelui Nicușor Dan Sicriul Domnitorului Grigore Alexandru Ghyka va fi depus duminică la Palatul Cotroceni. Decizia de ultimă oră a președintelui

Războiul din Ucraina, ziua 1.355. Explozii raportate la Voronej după un presupus atac asupra unei centrale electrice / Rusia a vizat stațiile electrice care alimentează centrale nucleare, afirmă ministrul ucrainean de externe

razboiul-din-ucraina,-ziua-1355.-explozii-raportate-la-voronej-dupa-un-presupus-atac-asupra-unei-centrale-electrice-/-rusia-a-vizat-statiile-electrice-care-alimenteaza-centrale-nucleare,-afirma-ministrul-ucrainean-de-externe

Lavrov afirmă că este dispus să se întâlnească cu Rubio Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, spune că este gata să se întâlnească cu Marco Rubio, dar pacea în Ucraina trebuie să țină cont de interesele Rusiei. Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a spus că este pregătit să se întâlnească cu secretarul de stat american Marco Rubio. El a declarat că pentru a se ajunge la pace în Ucraina trebuie luate în calcul și interesele Rusiei. Kremlinul a negat vineri zvonurile potrivit cărora Serghei Lavrov ar fi pierdut încrederea lui Vladimir Putin, după ce planurile pentru un summit între președintele rus și Donald Trump au fost suspendate luna trecută. Conform unor surse externe, inclusiv Reuters, Washingtonul ar fi renunțat la noua rundă de discuții fiindcă Ministerul de Externe rus ar fi transmis că Moscova nu vrea să renunțe la poziția sa legată de Ucraina. Rusia a pierdut peste 1,15 milioane de militari de la începutul invaziei De la lansarea invaziei pe scară largă împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, Rusia a pierdut aproximativ 1.151.070 de militari, potrivit unui raport al Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei din 9 noiembrie, anunță The Kyiv Independent. Totalul include 970 de pierderi rusești raportate în ultimele 24 de ore. Raportul mai precizează că Rusia a pierdut și 11.335 de tancuri, 23.545 de vehicule blindate de luptă, 66.880 de vehicule și cisterne de combustibil, 34.340 de sisteme de artilerie, 1.538 de lansatoare multiple de rachete, 1.239 de sisteme de apărare antiaeriană, 428 de avioane, 347 de elicoptere, 79.368 de drone, 28 de nave și ambarcațiuni, precum și un submarin. Ucraina se confruntă cu întreruperi generalizate ale alimentării cu energie electrică Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă, dumincă, între opt și 16 ore în majoritatea regiunilor Ucrainei, a anunțat operatorul sistemului de transport de energie electrică Ukrenergo. Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice au redus capacitatea de producție a țării la „zero”. Moscova, care a intensificat atacurile asupra infrastructurii Ucrainei în ultimele luni, a lansat sute de drone asupra instalațiilor energetice din toată țara, vineri și sâmbătă. Cel puțin șapte persoane au fost ucise, potrivit oficialilor ucraineni. Atacurile rusești au întrerupt alimentarea cu energie electrică, căldură și apă în mai multe orașe ucrainene. Capacitatea de generare „a scăzut la zero”, a avertizat compania de stat Centerenergo. Ukrenergo a declarat că au fost efectuate reparații și că sursa de energie a fost redirecționată. O centrală termică din Voronej, Rusia, ar fi fost atacată în noaptea de 9 noiembrie, scrie The Kyiv Independent. Locuitorii au raportat explozii și întreruperi de curent după ce autoritățile locale au avertizat asupra unor posibile amenințări cu rachete și drone. Rusia a vizat stațiile electrice care alimentează centrale nucleare, afirmă ministrul ucrainean de externe În timpul atacului desfășurat în noaptea de 7–8 noiembrie asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, forțele ruse au lovit stații electrice care alimentează centralele nucleare de la Hmelnițki și Rivne, potrivit ministrului de externe Andrii Sybiha. Atacurile ucrainene au lăsat peste 20.000 de oameni fără curent în regiunile ruse Belgorod și Kursk Atacurile ucrainene asupra regiunilor Belgorod și Kursk din Rusia au lăsat fără electricitate peste 20.000 de persoane, potrivit presei locale. O centrală electrică ar fi fost avariată, provocând pene masive de curent în orașul Belgorod și în zonele învecinate.

Incendiu devastator la o pensiune din Gura Humorului, Suceava. O femeie de 72 de ani a murit

incendiu-devastator-la-o-pensiune-din-gura-humorului,-suceava.-o-femeie-de-72-de-ani-a-murit

Un nou incident teribil, care amintește de tragedia de la Șura Dacilor, s-a petrecut în România, duminică dimineață. Un incendiu puternic a izbucnit la mansarda unei pensiunii, în localitatea Gura Humorului, județul Suceava. O femeie în vârstă de 72 de ani a decedat. Trupul ei carbonizat a fost găsit în interiorul clădirii. Un minor se afla în pensiune Potrivit pompierilor, suprafața afectată este de aproximativ 400 mp. Incendiul a fost anunțat la 112 în jurul orei 5:00, iar la fața locului au intervenit gradual pompierii militari de la subunitățile Gura Humorului, Suceava, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii SVSU Capu Câmpului și Cornu Luncii. Au fost mobilizate 8 autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Din interiorul clădirii au fost evacuate șapte persoane, printre care și un minor. În prezent, incendiul este localizat și se lucrează pentru stingere și pentru îndepărtarea efectelor negative, potrivit ISU Suceava. Din păcate, pompierii au descoperit și cadavrul unei persoane, victima fiind o femeie în vârstă de 72 de ani. RECOMANDAREA AUTORULUI: Momentul în care un tânăr de 19 ani din București dă foc mobilei din casă. Polițiștii l-au reținut, iar pompierii au intervenit de urgență PERICOL de incendiu și explozie pe strada Popa Tatu din București. Capacul de branșament amplasat pe trotuar scapă gaze

Aproape un milion de persoane au fost evacuate din cauza super-taifunului Fung-wong

aproape-un-milion-de-persoane-au-fost-evacuate-din-cauza-super-taifunului-fung-wong

Super-taifunul Fung-wong, cea mai mare furtună care a amenințat Filipine în acest an, a început să lovească coasta de nord-est a țării înainte de a ajunge pe uscat duminică. Fung-wong, care ar putea acoperi două treimi din arhipelagul din Asia de Sud-Est, s-a apropiat dinspre Pacific în timp ce Filipine se confrunta încă cu devastarea provocată de taifunul Kalmaegi, care a lăsat cel puțin 224 de morți în provinciile centrale ale insulei marți, înainte de a lovi Vietnamul, unde au murit cel puțin cinci persoane, potrivit AP. Președintele filipinez Ferdinand Marcos Jr. a declarat starea de urgență din cauza devastării extinse cauzate de Kalmaegi și a calamității preconizate din cauza Fung-wong, numit Uwan în Filipine. Fung-wong a fost observat de meteorologii guvernamentali, duminică, deasupra apelor de coastă din apropierea orașului Pandan, în provincia Catanduanes din est, unde ploile torențiale și ceața au redus vizibilitatea. Taifunul se așteaptă să se îndrepte spre nord-vest și să atingă coasta provinciei Aurora sau Isabela duminică târziu sau luni dimineața, au declarat meteorologii statali. Peste 916.860 de persoane au fost evacuate din satele cu risc ridicat din provinciile nord-estice. Secretarul apărării Gilberto Teodoro Jr., care supraveghează agențiile de intervenție în caz de dezastre și armata, a avertizat sâmbătă, într-o declarație televizată, cu privire la impactul potențial catastrofal al Fung-wong.

Zidul a căzut, dar democrația se clatină. Astăzi se împlinesc 36 de ani de la prăbușirea Zidului Berlinului, iar Europa își ridică noi cordoane politice sanitare: vot liber, dar guvernare interzisă. În ciuda opțiunilor populare, partidele ant

zidul-a-cazut,-dar-democratia-se-clatina-astazi-se-implinesc-36-de-ani-de-la-prabusirea-zidului-berlinului,-iar-europa-isi-ridica-noi-cordoane-politice-sanitare:-vot-liber,-dar-guvernare-interzisa.-in-ciuda-optiunilor-populare,-partidele-ant

9 noiembrie 1989. Se prăbușea Zidul Berlinului, cortina de fier dintre libertate și dictatură. În Europa de Est, vântul schimbării a adus și o adiere dulce de democrație. Oamenii își recâștigau dreptul la opinie, la exprimare și, mai ales, dreptul de a vota după cum le dictează conștiința, și nu partidul. Astăzi, la fix  36 de ani după acest moment istoric, care a declanșat prăbușirea regimurilor comuniste pe bătrânul continent, aceeași Europă pare că și-a ridicat singură un nou zid prin care să se apere chiar de votul oamenilor. Partidele antisistem câștigă alegerile, dar nu ajung la putere. Ronald Reagan: „Tear down this wall” („Dărâmați acest zid”) 155 de kilometri și 4 metri îi despărțeau pe oameni de democrație. Zidul Berlinului a fost ani la rând simbolul divizării Germaniei învinse, dar și al cortinei de fier care tăia Europa în jumătate, între libertatea Occidentului și dictatura de la Răsărit. În 1987, în fața Porții Brandenburg, Ronald Reagan, președintele SUA îi cerea deschis conducătorului URSS, Mihail Gorbaciov, să dărâme Zidul Berlinului. 12 iunie 1987, Berlin. Ronald Reagan îi cerea lui Gorbaciov să dărâme zidul Berlinului J.D. Vance: „There is no room for firewalls” („Nu e loc pentru ziduri de protecție”) La 36 ani distanță, tot în Germania, vicepreședintele SUA J.D. Vance a criticat politicile UE într-un discurs necruțător. A vorbit despre oamenii arestați pentru opiniile lor, dar și despre anularea alegerilor în baza unor „suspiciuni firave a serviciilor de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor continentali.” „Democrația se bazează pe principiul sacru: vocea poporului contează. Nu există loc pentru ziduri de protecție. Respecți acest principiu sau nu. Europeni, oamenii au o voce.” 14 februarie 2025, Munchen. J.D. Vance cere liderilor Europei să renunțe la „firewalls” Ce sunt „cordoanele politice sanitare” ale Europei? În discursul liderilor europeni, cordoanele sanitare politice din Europa reprezintă strategii folosite de partidele democratice pentru a izola formațiunile considerate extremiste, populiste sau antidemocratice. Scopul este de a le împiedica să ajungă la guvernare sau să influențeze deciziile politice majore. Fenomenul a devenit vizibil mai ales după ascensiunea partidelor de extremă dreaptă în mai multe state europene, precum Adunarea Națională din Franța, AfD în Germania sau Partidul Libertății din Austria. În teorie, acest „zid de protecție” se construiește prin unirea tuturor forțelor politice împotriva partidelor considerate anti-sistem. În practică, se pot folosi și alte instituții pentru a opri ascensiunea acestor grupări. „Germania continuă să fie traversată de o frontieră invizibilă în interiorul ei” Deși sunt vii în memoria oamenilor, imaginile cu Zidul Berlinului par desprinse dintr-o distopie. În partea de est, de-a lungul zidului exista un coridor izolat, bine păzit, mărginit de alte fortificaţii. Supranumită „fâşia morţii”, această a doua incintă îi împiedica pe berlinezii de est să se apropie de frontieră. În 28 de ani de existenţă au existat numeroase tentative de trecere în Vest, de multe ori mortale. După căderea sa în noaptea zilei de 9 noiembrie 1989, bucăți din zid au fost amplasate în diverse părți ale lumii, reprezentând un simbol al importanței unității în fața divizării. Nimeni nu și-ar fi imaginat că acest zid s-ar putea ridica la loc, sub o altă formă, invizibilă și chiar „în numele democrației.” Ce rămâne la 36 de ani de la dărâmarea Zidului Berlinului – sursă foto Mediafax Alternativa pentru Germania (AfD), pe primul loc în fostul RDG Ștefan Popescu, analist de politică externă, a explicat pentru Gândul paradoxul în care se află Germania, la 36 de ani de la căderea Zidului Berlinului. „În pofida a peste trei decenii de integrare politică și economică, Germania continuă să fie traversată de o frontieră invizibilă în interiorul ei. La scrutinul legislativ din februarie 2025, landurile din Est au plasat, pentru prima dată, partidul Alternativa pentru Germania (AfD) pe primul loc. În Saxonia, formațiunea național- conservatoare a obținut chiar 45% din voturi, confirmând o înrădăcinare durabilă în fostele teritorii ale RDG. Diferențele economice persistă: salarii mai mici, infrastructuri inegale, perspective de carieră limitate. Dar, dincolo de cifre, continuă să existe un sentiment difuz de frustrare și înstrăinare. Pentru mulți est-germani, reunificarea a fost mai curând o anexare decât o fuziune între egali. „Occidentalii” au preluat nu doar companiile și capitalul, ci și funcțiile-cheie în administrațiile landurilor estice, alimentând impresia unei dominații culturale și politice continue”, a explicat analistul politic. Rezultatele alegerilor din luna septembrie 2024 au arătat că cele două landuri din estul Germaniei, Turingia și Saxonia, unde AfD, partidul de extremă dreaptă, a obținut victorii istorice, au cauze profunde și sunt o lovitură pentru partidele cancelarului Olaf Scholz. Alternativa pentru Germania (AfD, Alternative für Deutschland) a câștigat alegerile în landul Turingia cu 32,8%. Astfel AfD a ajuns a doua forță politică în Germania, depășind social-democrații. Aceștia s-au văzut nevoiți să intre în alianță cu rivalii lor tradiționali CDU/CSU pentru a ține puterea cât mai departe de „pericolul extremist.” Rassemblement National (Adunarea Națională) – a treia forță politică în Franța În 2024, Rassemblement National a devenit principalul partid de opoziție din Franța. Din ce în ce mai mulți oameni au rezonat cu platformă naționalistă, anti-imigrație și eurosceptică al partidului condus de Jordan Bardella, tânărul de 30 de ani, susținut de liderul de facto al grupării, Marine Le Pen. Jordan Bardella și Marine Le Pen Conform celui mai recent sondaj, partidul lui Bardella pare că se îndreaptă spre un rezultat istoric la următoarele alegeri parlamentare. Anularea alegerilor – „cordonul politic sanitar” în România? Pe 24 noiembrie, românii au fost chemați la urne pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidențiale. Pe buletinul de vot se regăseau 14 candidați. Printre ei se număra și Călin Georgescu, un candidat independent care avea să producă cea mai mare surpriză din istoria alegerilor prezidențiale postdecembriste, intrând în turul al doilea alături de Elena Lasconi, candidata din partea USR. Sfârșitul anului 2024 aducea anularea alegerilor prezidențiale Alegeri anulate de CCR pe 6 decembrie 2024 Curtea Constituțională a decis pe 6 decembrie, în unanimitate, anularea alegerilor prezidențiale, urmând ca procesul electoral să se reia în integralitate, potrivit unui comunicat al CCR. Decizia CCR a fost luată

Premierul Slovaciei, Robert Fico, respinge utilizarea activelor rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei

premierul-slovaciei,-robert-fico,-respinge-utilizarea-activelor-rusesti-inghetate-pentru-finantarea-ucrainei

Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat postului public de televiziune STVR și vin pe fondul discuțiilor Uniunii Europene privind finanțarea Ucrainei cu fonduri provenite din activele băncii centrale ruse înghețate, scrie Bloomberg. „Slovacia nu va participa la niciun program juridic sau financiar de confiscare a activelor înghețate dacă aceste fonduri ar fi cheltuite pentru costuri militare în Ucraina”, a afirmat premierul Fico. Liderul slovac a adăugat că sprijinirea financiară a Ucrainei cu 140 de miliarde de euro ar însemna prelungirea războiului cel puțin încă doi ani. „Vrem să punem capăt războiului sau îl alimentăm?”, a spus Fico, apărand o poziție pe care o definește „pro-pace”. Uniunea Europeană explorează opțiuni pentru a utiliza activele rusești înghețate în sprijinul Ucrainei, care se confruntă cu necesitatea unor resurse financiare noi până la începutul anului 2026. Totuși, negocierile au întâmpinat obstacole. Belgia, unde se află o mare parte din aceste active, solicită garanții suplimentare pentru a nu fi trasă la răspundere în legătură cu riscurile împrumuturilor propuse. Robert Fico este cunoscut pentru pozițiile sale critice față de sancțiunile împotriva Rusiei. Deși anterior a amenințat că va bloca măsurile europene, în trecut a acceptat sancțiunile după ce a obținut anumite concesii. Cu toate acestea, premierul slovac respinge categoric ideea de a folosi activele rusești pentru a finanța Ucraina, argumentând că aceasta nu ar servi decât prelungirii conflictului. Astfel, poziția Slovaciei complică procesul Uniunii Europene de a găsi o soluție financiară pentru Ucraina, în timp ce tensiunile privind responsabilitatea și riscurile asociate cu aceste fonduri rămân ridicate.

Lumea virtuală a înghițit lumea reală? Analiza care distruge mitul supremației digitale. Cărțile, mallurile și mașinile înving roboții și inteligența artificială

lumea-virtuala-a-inghitit-lumea-reala?-analiza-care-distruge-mitul-suprematiei-digitale.-cartile,-mallurile-si-masinile-inving-robotii-si-inteligenta-artificiala

Cât de mult ne-a acaparat revoluția digitală? Cât de mult „noul” a înlocuit „vechiul” prin intermediul tehnologiei? Roboți, inteligență artificială, comenzi desprinse din altă lume la un simplu click distanță. Un scenariu care a intrat cu rapiditate în viețile noastre și care ne-a zdruncinat perspectivele tradiționale. Dacă roboții îmi vor lua locul de muncă? Dacă voi fi concediat din cauza inteligenței artificiale? Pentru cei care simt că au devenit prizonierii evoluției digitale, veștile nu sunt chiar atât de pesimiste. Cărțile, mall-uri și mașinile sunt încă în preferințele oamenilor. Cu alte cuvinte, așa cum precizează Ruchir Sharma, editorialist la Financial Times și președintele Rockefeller International, lumea fizică încă domină, punctând și faptul că mulți consumatori se opun, chiar respingând, în ciuda aceea ce s-ar crede, revoluția digitală. Editorialistul aduce în discuție, ca punct de plecare, cea mai recentă care a sa –  „What Went Wrong With Capitalism” (n.r. – Ce a mers prost cu capitalismul),  amintind că acum zece ani analiștii erau siguri că digitalul și virtualul vor însemna sfârșitul analogului și fizicului. Cărțile electronice vor ucide tiparul. Cumpărăturile online vor goli magazinele fizice. Mașinile electrice „vor scoate” pe pe șosele autoturismele pe benzină. Realitatea lui 2025 a spulberat unele așteptări și previziuni despre revoluția digitală, aducând un neașteptat echilibru între confortul tehnologic și nevoia noastră profundă de real. Lumea virtuală „a înghițit” lumea reală? Ruchir Sharma, editorialist la Financial Times și președintele Rockefeller International „Viitorul nu este doar digital, ci hibrid” Alexandra Cernian, lector universitar la Facultatea de Automatică și Calculatoare, dar și expert evaluator în inovație digitală pentru Comisia Europeană, susține analiza lui Ruchir Sharma, precizând că „vechiul” din viețile noastre nu a dispărut, ci s-a reconfigurat. Expertul IT vorbește despre o fuziune între cele două lumi –  fizică și digitală. O lume în care, susține Alexandra Cernian, „tehnologia ne eliberează de sarcini repetitive, dar ne obligă să redefinim ce înseamnă valoarea umană, empatia, gândirea critică, creativitatea, discernământul.” „Revoluția digitală nu ne-a acaparat peste noapte, ci pas cu pas. Nu a fost o invazie bruscă, ci mai degrabă o transformare subtilă: azi ne comandăm mâncarea online, mâine ne programăm la medic printr-o aplicație, iar poimâine ne lăsăm mașina să se parcheze singură. Totuși, « vechiul » nu a dispărut, ci s-a reconfigurat. Cărțile nu au fost înlocuite de ecrane, ci coexistă cu ele, iar magazinele fizice se completează cu experiențe online. Oamenii își doresc interacțiuni autentice, umane, chiar dacă se bucură că tehnologia ii ajuta să devină mai eficienți. În realitate, ceea ce trăim nu e o « înlocuire », ci o fuziune între lumi. Cât despre teama că « inteligența artificială ne va lua locul de muncă », adevărul e că nu IA ia joburi, ci oamenii care o folosesc eficient. Meseriile se transformă, nu dispar. Cele care rezistă sunt cele care combină tehnologia cu judecata umană. Ruchir Sharma are dreptate: lumea fizică domină încă. Tocmai de aceea, viitorul nu este doar digital, ci hibrid. Un echilibru între confortul tehnologic și nevoia noastră profundă de real, de sens și de relații directe. Însă a pune semnul egal intre « nu m-a acaparat » și  « nu mă afectează » este riscant. Pentru ca modul în care consumam, comunicam, lucrăm , alegem se schimbă. Dezvoltarea competențelor digitale, cultivarea flexibilității și a capacității de adaptare la schimbare, precum și înțelegerea atât a beneficiilor, cât și a riscurilor tehnologiei  – de la confidențialitate și securitate, până la manipularea informației –  devin abilități esențiale pentru viața de zi cu zi”, a conchis Alexandra Cernian. Alexandra Cernian, lector universitar la Facultatea de Automatică și Calculatoare, dar și expert evaluator în inovație digitală pentru Comisia Europeană Mașinile rezistă! Ruchir Sharma vorbește despre flotele de taxiuri electrice care urmau să elimine motoarele cu ardere internă de pe șosele. Sau ideea că vânzările de mașini private pe benzină din SUA vor scădea la zero până în 2024. În prezent, „vechiul” rezistă surprinzător de bine în fața noului, ba chiar prosperă. Mai mult, explică editorialistul în țările în care subvențiile expiră, cum ar fi SUA, marii producători de automobile se așteaptă ca vânzările de vehicule electrice să scadă „precipitat”, după cum a afirmat recent General Motors. „Tehnologia poate evolua într-un ritm accelerat, dar oamenii nu se vor grăbi întotdeauna să adopte noutățile. Crescuți într-o lume fizică, mulți consumatori se simt încă mai confortabili cu lucrurile tradiționale”, a conchis editorialistul Financial Times. Cărțile rezistă! Atunci când telefoanele performante și-au făcut intrarea în scenă, scenariul a fost unul destul de sumbru pentru zona cărților tipărite. S-a vorbit mult despre faptul că cititorii vor renunța la cărți în favoarea postărilor scurte pe rețelele sociale, iar cărțile care vor supraviețui vor fi disponibile în principal în format digital. Realitatea nu a fost însă deloc așa. Editorialistul susține că, în ultimii 10 ani, vânzările de cărți tipărite nu au cedat teren în fața alternativelor digitale și dețin în continuare 80% din piața americană, potrivit Asociației Editorilor Americani. „Vânzările totale de cărți au continuat să crească și anul trecut au depășit 3,1 miliarde, adică nouă cărți pentru fiecare persoană din țară, ceea ce sugerează că americanii încă citesc cărți, în principal în format fizic”, a precizat Ruchir Sharma. Tinerii „nativi digitali” iubesc încă mall-urile Nici magazinele fizice nu au dispărut. Cumpărăturile online au crescut la începutul pandemiei, dar s-au stabilizat în ultimii cinci ani, la aproximativ 20% din vânzările cu amănuntul din SUA. Mall-urile sunt încă frecventate în cea mai mare parte de americani cu vârsta sub 35 de ani. În plus, clienții mai tineri, dornici să se dezobișnuiască de ecranele telefoanelor mobile, redescoperă tehnologiile mai vechi, de la telefoanele cu clapetă la CD-uri. Mall-urile se reinventează  constant pentru a atrage generațiile mai tinere. „Acestea oferă ridicarea la fața locului a achizițiilor online, astfel încât clienții să poată proba marfa, înlocuind magazinele universale cu magazine mai mici și mai la modă, care generează mai multe venituri în același spațiu, modernizând zonele de restaurante și organizând mai multe evenimente sociale. Nimic din toate acestea nu sugerează că revoluțiile tehnologice nu vor aduce mai

Companiile se pregătesc pentru tarifele suplimentare ale lui Trump asupra importurilor de oţel

companiile-se-pregatesc-pentru-tarifele-suplimentare-ale-lui-trump-asupra-importurilor-de-otel

Companiile americane mici, mijlocii şi mari au solicitat Departamentului de Comerţ al SUA să adauge aproximativ 700 de articole pe o listă din august de 407 produse care se confruntă deja cu tarife suplimentare din cauza conţinutului lor de oţel, care afectează articole precum mesele Ikea cu piuliţe şi şuruburi metalice şi combinele de recoltat germane. Cererile trag semnale de alarmă în întreaga Europă, unde liderii industriei se tem de o listă continuă şi tot mai mare de „derivate din oţel” care vor fi acum supuse unor taxe deoarece conţin metalul. Producătorii din Europa s-au împăcat cu reticenţă cu taxe vamale mai mari în cadrul noilor cadre comerciale încheiate cu Trump. Acordul cu Marea Britanie a inclus un tarif de bază de 10% pentru toate mărfurile şi unul de 25% pentru oţel, în timp ce UE a convenit asupra unor rate de 25%, respectiv 50%. Cu toate acestea, exportatorii spun că noile tarife derivate bat joc de aceste acorduri, deoarece înseamnă că multe mărfuri ar putea fi în curând supuse plăţii unei rate mai mari pentru conţinutul lor de oţel – pe lângă rata de bază aferentă costului întregului articol. Cele mai recente solicitări de tarife pentru produsele cu elemente din oţel au venit înainte de termenul limită de 21 octombrie stabilit de Departamentul Comerţului al SUA, fiind a doua consultare în trei luni. Experţii au declarat că firmele care au solicitat adăugarea de produse pe prima listă de tarife pentru produsele derivate din oţel în august au avut o rată de succes de aproape 100%, alimentând temerile că majoritatea articolelor propuse acum vor ajunge pe ultima listă şi vor ajunge la exportatori în decembrie sau ianuarie.

Ce obiecte sunt interzise pe scara blocurilor. Plante care sunt factor de risc la evacuarea în caz de incediu sau cutremur

ce-obiecte-sunt-interzise-pe-scara-blocurilor.-plante-care-sunt-factor-de-risc-la-evacuarea-in-caz-de-incediu-sau-cutremur

În 2025, locatarii trebuie să ştie exact ce au voie să păstreze pe casa scării, ce riscă dacă ignoră regulile şi cum se aplică practic normele privind plantele ornamentale, ghivecele decorative şi alte elemente pe spaţiile comune. Spaţiile comune — scările, holurile, palierele — sunt considerate proprietate comună, administrată de asociaţia de proprietari, conform legislaţiei precum Legea nr. 230/2007 şi Legea nr. 196/2018. În principiu, este permis: Obiecte foarte mici, care nu încurcă circulaţia, nu reduc lăţimea sau înălţimea de evacuare şi nu determină riscuri de securitate. În cazul unor asociaţii de proprietari bine organizate, se poate conveni prin regulamentul intern ca locatarul să amplaseze un ghiveci mic cu flori la intrarea apartamentului, dacă acesta nu deranjează vecinii şi nu obstrucţionează spaţiul comun. Orice decorare temporară, nefixată, care poate fi îndepărtată rapid dacă este solicitată de asociaţie sau autoritate, şi care e agreată de vecini. Totuşi, trebuie menţionat că existenţa acordului vecinilor şi a regulii impuse de asociaţia de proprietari este esenţială — fără acest acord, biroul de administrare al blocului sau autorităţile pot interveni. Legislaţia, dar şi diverse articole informative arată că sunt interzise obiecte şi decoraţiuni care pot bloca evacuarea, pot reprezenta risc de incendiu sau pot crea disconfort. Printre acestea: Ghivece mari cu flori sau plante ornamentale care stau permanent pe casa scării şi nu au fost aprobate. Mobilier, cutii, biciclete, cărucioare, saci, containere ce ocupă spaţiul de circulaţie sau pot împiedica intervenţia în caz de urgenţă. Materiale inflamabile, depozitări necontrolate, încălţăminte, rufe uscate, echipamente de construcţie pe holuri sau în subsoluri. Concret, deşi poate părea un gest inofensiv să adaugi ghivece cu flori pe casa scării, ele pot fi sancţionate dacă unul dintre vecini reclamă sau dacă creează risc. Ce amenzi rişti şi cum se aplică sancţiunile Dacă obiectele sau plantele amplasate pe spaţiile comune nu respectă normele şi/sau creează obstrucţie, riscul sancţiunilor este real. Documentele curente arată că: Amenzi de până la 400 lei pot fi aplicate pentru depozitarea neautorizată a obiectelor sau ghivecelor pe casa scării. În unele cazuri, amenzile pot fi chiar mai mari, dacă intervenţia afectează siguranţa, evacuarea sau instalaţiile blocului. Aplicarea se poate face prin: reclamă la asociaţia de proprietari, sesizare la primărie sau Poliţia Locală, analizarea situaţiei de către inspectoratele de situaţii de urgenţă. Locatarii trebuie să fie conştienţi că spaţiile comune nu pot fi modificate unilateral. Orice modificare, de la așezarea unui ghiveci cu flori, până la închiderea unui hol, este considerată ilegală dacă nu există acordul tuturor proprietarilor Prin urmare, chiar dacă intenţia este decorativă, fără respectarea paşilor legali – acord vecini, hotărâre a asociaţiei – gestul poate fi sancţionat. Sfaturi pentru locatari şi asociaţii de proprietari Întreabă asociaţia de proprietari dacă regulamentul intern permite amplasarea ghivecelor pe casa scării şi dacă există condiţii (dimensiune maximă, tip de vas, poziţie, frecvenţă). Asigură-te că ghivecele nu blochează niciun spaţiu de circulaţie, că nu reduc lăţimea holului, nu stau permanent pe traseul de evacuare. Dacă vrei să îmbunătăţeşti aspectul comun, propune asociaţiei o zonă comună de decor: de ex. palier decorat, grădină laterală, cu votare în adunarea generală. În calitate de asociaţie, adoptă un regulament clar privind spațiile comune: ce se permite, ce nu, procedura de aprobare, sancţiuni interne. Legea îţi oferă acest cadru. În cazul unor plângeri repetate sau necazuri (“ghivecele mele au făcut mizerie, au încurcat vecinii”), soluția: punerea la vot, schimbarea regulamentului, notificarea locatarului, eventual sancţiune legală. În 2025, locatarii de bloc trebuie să fie conştienţi de faptul că spaţiile comune nu sunt extensii ale apartamentului şi că amplasarea ghivecelor cu flori, a plantelor decorative sau a altor obiecte pe casa scării trebuie să respecte reguli clare: să nu obstrucţioneze evacuarea, să nu creeze risc pentru ceilalţi vecini, să fie agreate de asociaţia de proprietari. Fără acest cadru, riscă sancţiuni — amenzi de aproximativ 400 de lei — şi tensiuni între locatari. Respectarea regulilor este esenţială pentru convieţuirea armonioasă într-un bloc şi pentru siguranţa tuturor.

Trump vrea ca un nou stadion din Washington să îi poarte numele. Ce spune purtătoarea de cuvânt a Casei Albe

trump-vrea-ca-un-nou-stadion-din-washington-sa-ii-poarte-numele.-ce-spune-purtatoarea-de-cuvant-a-casei-albe

Trump face presiuni asupra echipei Washington Commanders din National Football League (NFL) ca stadionul, în valoare de 3,7 miliarde de dolari, să îi poarte numele, au declarat pentru ESPN mai multe surse care cunosc situația. Un înalt oficial al Casei Albe a declarat că președintele american a transmis dorința direct unui membru al grupului de proprietari al lui Josh Harris. „Este ceea ce dorește președintele și probabil că așa se va întâmpla”, a declarat oficialul pentru ESPN. În replică, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, transmis, printr-un email, sursei citate, că „ar fi un nume frumos, întrucât președintele Trump a făcut posibilă reconstrucția noului stadion”, scrie The Guardian. Noul stadion are o capacitate de 65.000 de locuri și este programat să se deschidă în 2030. Echipa nu poate denumi stadionul după bunul plac Deși Washington Commanders deține drepturile de a vinde sponsorizarea comercială a stadionului, nu se poate lua o decizie în mod unilateral privind denumirea stadionului după o persoană. Terenul este controlat de Serviciul Parcurilor Naționale, iar Consiliul Districtului Columbia va închiria stadionul echipei în conformitate cu legislația aprobată în septembrie. „Echipa nu are autoritatea necesară. Nu poate numi stadionul după bunul plac”, a declarat o sursă cu cunoștințe directe despre proces pentru The Guardian. De asemenea, surse The Guardian spun că Trump nu intenționează să cumpere drepturile de denumire sau să solicite unui donator privat să facă acest lucru, însă dorește ca stadionul să-i poarte numele ca un omagiu, similar cu Soldier Field din Chicago sau Lambeau Field din Green Bay, Wisconsin.