Cum se antrenează Rocky al înotului. Pentru mine nu e prea greu

cum-se-antreneaza-rocky-al-inotului.-pentru-mine-nu-e-prea-greu

Darius Coman, ocupant al locului 6 la Mondialele de înot pentru juniori, are o metodă specială de pregătire fizică iarna. Înotul românesc îl are drept portdrapel pe David Popovici, însă în spatele lui se află mulți sportivi juniori care îi calcă pe urme. Unul dintre aceștia este Darius Coman, sportiv specializat în probele de bras. Ocupant al locului 6 la Campionatul Mondial de juniori de la Otopeni, în proba de 200 m bras, Darius Coman se remarcă mereu prin condiția sa fizică fără cusur. Secretul acesteia este legat și de un sport mai puțin corelat cu înotul: schiul. Cel care a implementat această metodă de pregătire e chiar antrenorul lui Darius, Gabriel Cojocaru, fost practicant de biatlon. „Pentru mine nu e prea greu. Eu am învățat să schiez încă de la 3 ani și chiar dacă e o mică diferență între schiul alpin și schi fond, în filozifie nu e deloc mare. Mie-mi place și chiar consider că ajută. Aș putea să-l compar cu un antrenament de aerob, probabil, dar e mult mai interesant. Nu e ceva ce fac zilnic față de antrenamentele pe care le-am în apă, dar clar aici câștigă schiul”, a spus înotătorul. El rememorează cu plăcere de momentele în care a debutat la Naționale. „Mi-aduc aminte că nu puteam să mănânc la primele naționale. Când mă trezeam și mă duceam la masă, nu puteam să mănânc. Eram alb la față, eram foarte stresat și emoționat. Aveam 10 ani. Cred că de frică mergeam tare pe vremea aia”, explică sportivul legitimat la Corona Brașov. Mulți sportivi au o melodie specială care-i motivează. Pentru Darius, aceasta e cea din Rocky 4: „Probabil că mi-ar plăcea să se audă în boxe când intru melodia din Rocky IV, când se antrenează în munți în zăpezile alea. Chiar mă simt câteodată Rocky. Un Rocky al înotului”. De altfel, alegerea melodiei din Rocky nu e întâmplătoare, pentru că Darius mereu a fost atras de box și de arta autoapărării. „Am vrut să fac box când eram mai mic și încă îmi doresc să fac. Când voi avea timp, bineînțeles, mi-ar plăcea să fac câteva cursuri de autoapărare. De altfel, sunt sigur că dacă n-aș fi făcut înot aș fi făcut MMA. Favoritul meu e Conor McGregor, în primul rând pentru atitudinea pe care o avea în ring cu luptătorii din UFC” mai spune Darius Coman. De ceva vreme, înotătorul român și-a descoperit o pasiune ceva mai specială: face schimb de căști cu marii sportivi pe care-i întâlnește la competițiile internaționale. Cu una din ele, primită de la favoritul său, Matthhew Casas, a și concurat la Naționalele din acest an. „Am preferat să iau casca aia. A însemnat mult la Campionatul Mondial când am făcut schimb cu Matthew Shaine Casas. Chiar mi-am dorit să schimb câteva vorbe cu el și să facem schimb de căști” rememorează acesta.

Curtea Penală Internațională îl descalifică pe procurorul-șef din cazul Duterte. Motivul invocat de instanță

curtea-penala-internationala-il-descalifica-pe-procurorul-sef-din-cazul-duterte.-motivul-invocat-de-instanta

Un purtător de cuvânt al Curții Penale a precizat că descalificarea din caz a procurorului șef nu va avea consecințe negative asupra procesului, precizând că demersul va fi condus în continuare de procurorul adjunct de caz. Decizia a fost motivată în scris, invocând o „aparență rezonabilă de părtinire”, pentru că procurorul Karim Khan a reprezentat victimele presupuselor crime ale lui Duterte, înainte de a prelua funcția de procuror șef al Curții Penale Internaționale, relatează Euronews.  Decizia, datată 2 octombrie, dar publicată miercuri într-o formă redactată, vine în contextul în care Khan s-a retras deja din funcție în luna mai. Avocatul fostului președintele filipinez Duterte, a precizat că „obligațiile etice ale lui Khan față de foștii săi clienți erau incompatibile cu îndatoririle sale de procuror șef”. Practic, acesta îl acuză pe fostul procuror șef Karim Khan de părtinire, acuzând că acesta are „opinii preconcepute” cu privire la implicarea lui Duterte în ancheta supervizată. Procurorii au solicitat judecătorilor să respingă cererea, argumentând că „simpla implicare a procurorului într-o anchetă factuală anterioară nu poate constitui un motiv suficient pentru descalificare”. Cu toate acestea, un complet format din cinci judecători ai Curții Penale de la Haga au precizat că „nu consideră că s-a demonstrat existența unei prejudecăți reale din partea procurorului”, dar „un observator imparțial și rezonabil ar putea concluziona că există o aparență rezonabilă de prejudecată în circumstanțele specifice ale cazului de față”.

Roxana Mînzatu, vicepreședinta CE a inaugurat primul spațiu de formare ultra controlat din Europa

roxana-minzatu,-vicepresedinta-ce-a-inaugurat-primul-spatiu-de-formare-ultra-controlat-din-europa

Potrivit unui comunicat de presă al CE, noua facilitate este situată la școala profesională Ter AA, în imediata apropiere a sediului companiei ASML, lider mondial în tehnologia care permite fabricarea semiconductorilor – elementele invizibile, dar indispensabile, ale lumii moderne. „Semiconductorii sunt invizibili, dar fără ei, lumea așa cum o știm s-ar opri. De la telefoane și automobile, la echipamente medicale și soluții verzi, totul depinde de o placă minusculă de siliciu ce conține milioane de circuite electronice. Pentru ca Europa să rămână competitivă, avem nevoie de oameni bine pregătiți, care înțeleg și pot lucra cu aceste tehnologii de vârf”, a declarat Roxana Mînzatu. În cadrul vizitei la Eindhoven, vicepreședinta Comisiei Europene a vizitat și sediul ASML, companie cu peste 44.000 de angajați din mai mult de 120 de țări, un veritabil simbol al excelenței și inovației europene. Industria semiconductorilor, aflată în plină expansiune, se confruntă însă cu o provocare majoră: până în 2030, Europei îi vor lipsi peste 75.000 de specialiști în acest domeniu. Din acest motiv, investițiile în educație tehnică și în infrastructura de formare sunt considerate priorități strategice la nivel european. „Autonomia strategică a Europei depinde imens de educație – de ce se întâmplă în sălile de curs și în atelierele de practică. Sala curată inaugurată astăzi le va permite elevilor să învețe în condiții identice cu cele din industrie, să deprindă competențe de mare precizie și responsabilitate și să devină profesioniștii de care Europa are atâta nevoie”, a subliniat Mînzatu. Pe durata vizitei, Roxana Mînzatu a avut discuții cu Frank Heemskerk, vicepreședinte al ASML, și cu Mohammed Chahim, eurodeputat olandez originar din regiunea Eindhoven, privind modalitățile prin care instituțiile europene pot sprijini mai activ dezvoltarea competențelor pentru industria semiconductorilor.

Baschetbalista celebră cu o viață plină de sacrificii

baschetbalista-celebra-cu-o-viata-plina-de-sacrificii

Când se uită în urmă, Annemarie Godri Pârău nu regretă nicio secundă că a ales să joace baschet. Mai ales că a început de mică, dintr-o întâmplare care s-a dovedit a fi până la urmă fericită. Povestea ei de succes în baschetul feminin românesc a început la Arad, în 2001, cu primul său titlu de campioană din carieră. Jumătate nigeriancă după tată, Annemarie și-a adus aminte de primul antrenament. „Am ales baschetul datorită primului meu antrenor Constantin Wunsch, care a venit la școala mea să selecteze mai mulți sportivi pentru baschet. M-a chemat să dau o probă și m-a întrebat dacă aș vrea să rămân în echipa de baschet. Sunt recunoscătoare pentru toate titlurile pe care le-am câștigat și pentru echipele care au facut posibil fiecare succes. Sinceră să fiu mi-ar fi greu să aleg care ar fi cel mai important titlu, deoarece fiecare a fost frumos, cu multe amintiri, provocari și emoții”, ne-a declarat jucătoarea Rapidului. Conducătorul de joc a câștigat titlul cu BC ICIM Arad, dar și cu echipele din Târgoviște și din Sfântu Gheorghe. Este considerată cea mai titrată jucătoare din baschetul românesc cu 11 titluri câștigate. În anul 2012 însă, a avut un moment greu în carieră. O colegă a accidentat-o la antrenament și a suferit o fractură de mandibulă. A avut puterea să depășească momentul dificil și continuă să joace baschet la un nivel înalt chiar și la 40 de ani. ,,Da, a fost cea mai grea accidentare a mea,m-a tinut departe de baschet cateva luni de zile.Nu a fost o perioada ușoară dar mă bucur că am trecut cu bine peste ea. Cum am rezistat să joc până la această vârstă? Cred ca m-a ajutat foarte mult disciplina, recuperarea dupa efort și alimentația”, a spus Annemarie Godri Pârău. Pârău și-a anunțat retragerea de la Rapid Baschetbalista Rapidului ne-a dezvăluit că este aproape de ultimul său meci din carieră. „Este minunat la Rapid. Este un club cu tradiție,cu suporteri extraordinari. Am simțit că este locul potrivit pentru această etapă a carierei mele. Pot spune cu mâna pe inimă că Rapidul este ultimul meu club. Mă simt împlinită aici. Cred că este locul potrivit în care pot inchide acest capitol cu demnitate și cu bucurie”, a mai spus Annemarie Godri Pârău. Giuleștencele au debutat deja în FIBA Eurocup Woman cu o victorie, scor 69-51 pe teren propriu în fața echipei Pieštanské Čajky din Slovacia. Următorul meci va fi pe 5 noiembrie în Sala Polivalentă Giulești, când Rapid va juca împotriva formației din Franța, UFAB 49 Angers. O schimbare majoră în viața ei s-a petrecut în urmă cu 4 ani când s-a retras din baschet pentru o perioadă. A născut o fetiță în mai 2021, iar un an mai târziu a revenit în lotul campioanei Sepsi Sfântu Gheorghe. „De când am devenit mamă, viața mea s-a schimbat destul de mult. Am învățat să fiu mai organizată, am renunțat la timpul meu liber pentru a petrece cât mai mult timp alături de familie și fetița mea. În afara meciurilor, merg cu fetița la teatru de copii, ne plimbăm sau călătorim”, a vorbit Annemarie despre viața de familie. „M-a văzut la un botez, m-a plăcut și mi-a scris pe Facebook” Partenerul baschetbalistei rapidiste are și el o poveste de viață interesantă. Este din Târgu Secuiesc și a cochetat cu modelingul în România. Acum lucrează în Norvegia, iar Annemarie ne-a povestit cum a cucerit-o. „Este un om echilibrat, care mă sprijină foarte mult. Ne-am cunoscut din întâmplare în prima mea zi în Sfântu Gheorghe, orasul în care semnasem. Era la un botez fix la hotelul unde eram cazată cu echipa. El m-a vazut, m-a plăcut și mi-a scris pe Facebook”, a declarat căpitanul Rapidului. Annemari Godri Părău este născută la Timișoara, pe 8 martie 1984, fiind pe jumătate nigeriancă, după tată. A debutat la BC ICIM Arad, în sezonul 1999-2000. După o perioadă petrecută la Sportul Studențesc București, s-a transferat în Belgia, la Dexia Namur, formație pentru care a jucat în Euroligă. Ea a mai evoluat pentru Saint Jacques Sport Reims (Franța), Elizur Ramla (Israel), CSM Târgoviște, CSM Satu Mare și CSU Alba Iulia, Sepsi Sf. Gheorghe și CSM CSU Constanța.

CTP critică REFUZUL medicilor de a efectua avorturi la cerere. Femeia, pusă într-o situație inferioară unui deținut

ctp-critica-refuzul-medicilor-de-a-efectua-avorturi-la-cerere.-femeia,-pusa-intr-o-situatie-inferioara-unui-detinut

Cristian Tudor Popescu critică dur refuzul medicilor de a efectua avorturi la cerere. Care sunt argumentele gazetarului. Ce spune CTP despre avortul la cerere Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat refuzul unor medici din spitalele de stat de a efectua avorturi la cerere, scrie b1tv.ro. CTP spune că femeilor cărora li se refuză întreruperea de sacrină li se încalcă dreptul fundamental de a dispune de propriul corp. Gazetarul a explicat și de ce este de părere că femeile aduse de medici în astfel de ipostaze ajung „într-o situație inferioară unui deținut”. CTP a spus că atunci când femeia nu este lăsată să facă avort i se neagă „„proprietatea asupra corpului ei”. „Asta se numește în limba latină ”habeas corpus”. (…) ”Habeas corpus” înseamnă ”am corpul meu”, e proprietatea mea”. CTP: „O violare…” „Detenția e trecerea corpului omului în proprietatea altcuiva – a gardienilor, a justiției. Se face un înscris numit habeas corpus, prin care se poate solicita și obține ca un deținut, presupus a fi deținut ilegal de către cei care fac cererea, să fie adus din detenție și văzut. Care să-l interogheze în legătură cu motivele detenției, cu cadrul legal și la sfârșit poate să îl elibereze, dincolo de procesul principal pentru care a fost arestat, considerând că nu s-au respectat drepturile fiind arestat. O femeie căreia i se refuză să facă avortul se află în situația de non-habeas corpus, într-o situație inferioară unui deținut. Pentru că ea este împiedicată să dispună de corpul ei. De corpul ei dispune medicul care îi refuză avortul. Acest lucru e, cred eu, o violare a drepturilor fundamentale ale persoanei umane, indiferent că e vorba de bărbat sau femeie”, a explicat Cristian Tudor Popescu, pentru Europa FM. Reacția lui CTP vine în contextul unei investigații Digi24, care arată că unii medici din spitalele publice refuză să efectueze avorturi din motive religioase, morale sau personale. Autorul recomandă:

FIFA îl sprjină pe Trump: Guvernul SUA decide ce orașe sunt sigure pentru Cupa Mondială de fotbal

fifa-il-sprjina-pe-trump:-guvernul-sua-decide-ce-orase-sunt-sigure-pentru-cupa-mondiala-de-fotbal

Donald Trump și-a intensificat criticile față de orașele și statele conduse de democrați, susținând că statul California ar putea rămâne fără meciuri de la Cupa Mondială de Fotbal 2026 și de la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028, potrivit Sky News. Președintele a declarat că l-ar putea contacta personal pe Gianni Infantino, președintele FIFA, pentru a muta meciurile de fotbal în alte locuri dacă orașele desemnate nu sunt sigure. FIFA a spus că siguranța și securitatea sunt priorități absolute și că acestea reprezintă responsabilitatea guvernelor. Organizația nu a comentat direct despre modificarea locurilor pentru cele 11 orașe gazdă din SUA, unde se vor desfășura 78 dintre cele 104 meciuri ale turneului de fotbal extins, inclusiv finala în New Jersey. Boston nu va găzdui meciuri, dar stadionul echipei New England Patriots din Foxborough, la 48 km de Boston, va fi utilizat pentru șapte partide. Trump a criticat conducerea democrată a orașului Boston. Donald Trump și Gianni Infantino au o relație apropiată, colaborând la mai multe evenimente internaționale, inclusiv summituri și acorduri de pace. Administrația Trump a desfășurat deja trupe ale Gărzii Naționale în mai multe orașe americane pentru a combate criminalitatea, printre care Washington, Los Angeles și Memphis.

Experții europeni sprijină România la proiectele cu finanțare SAFE

expertii-europeni-sprijina-romania-la-proiectele-cu-finantare-safe

O nouă întâlnire de lucru pentru pregătirea proiectelor propuse de România pentru a fi finanțate prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE) a avut loc miercuri la Palatul Victoria, anunță Guvernul. La consultările coordonate de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, au participat experți ai Comisiei Europene și reprezentanți ai ministerelor și instituțiilor implicate în pregătirea portofoliului național de proiecte. România va beneficia de un împrumut în valoare de 16,68 miliarde de euro, fiind a doua țară din UE din perspectiva sumelor disponibilizate prin Programul SAFE. Discuțiile au fost urmate de două vizite. Primul obiectiv vizitat a fost Uzina Mecanică București, unde se produc transportoarele blindate Piranha, având în vedere că, la această uzină, România își propune să dezvolte un proiect prin Programul SAFE, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului. Al doilea obiectiv vizitat a fost baza aeriană a Ministerului Afacerilor Interne, unde se regăsesc toate elementele cu utilizare civilă și militară pe care forțele de ordine publică le au în dotare. ”Sprijinul Comisiei Europene este extrem de important pentru a definitiva lista de proiecte a României, precum și achizițiile comune cu alte state, interoperabilitatea și reducerea timpilor de livrare, prin creșterea capacităților de producție. Ne focusăm atenția asupra dezvoltării industriei românești de apărare și integrării în lanțurile valorice din Europa. De asemenea, interesul nostru este legat de realizarea sectoarelor de autostradă Pașcani-Ungheni – Pașcani-Siret, precum și de creșterea capabilităților militare și civile de apărare. Mulțumesc instituțiilor care participă activ la efortul susținut pentru finalizarea propunerii României în cadrul SAFE și reprezentanților Comisiei Europene pentru sprijinul logistic și administrativ”, a afirmat șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca. Programul SAFE Prin intermediul Programului SAFE, România are ca obiectiv să doteze cu echipamente militare și de utilizare duală toate structurile care au responsabilități în domeniul securității naționale și de apărare civilă. Un alt obiectiv este integrarea industriei naționale de apărare în lanțurile valorice din Europa. De asemenea, prioritară pentru achizițiile susținute prin acest program va fi localizarea producției în România și introducerea companiilor din țară în lanțurile de aprovizionare ale industriei de apărare din Europa. O altă direcție importantă este dezvoltarea de capabilități din categoria dronelor (aeriene sau maritime) în parteneriat cu Ucraina, prin capabilități de producție în România. Cooperarea cu Ucraina, a căror expertiză în acest domeniu este extrem de valoroasă, și cu tot Flancul Estic, din Finlanda până în Bulgaria, este obligatorie pentru a crea un sistem de detecție și a crea un zid de apărare împotriva dronelor. Reprezentanții Comisiei vor susține propunerea României de a deschide dialogul cu restul țărilor de pe Flancul Estic în scopul coordonării capabilităților de detecție și interceptare a dronelor care intră în spațiul aerian suveran, astfel încât să funcționeze ca un mecanism unitar și să fie prima linie de detecție pentru restul Europei. Întâlnirea de la Palatul Victoria La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat Directorul General Adjunct în DG DEFIS, coordonator SAFE Herald Ruijters, Fabio Liberti – Director Adjunct Direcția de implementare SAFE, Marta Sadel – Policy officer, Direcția de implementare SAFE, Alina Elena Manea – Policy officer, Direcția de implementare SAFE. Din partea română au participat șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, ministrul Economiei, Radu Miruță, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor, Ministerului Justiției și ai structurilor naționale de securitate. Instrumentul SAFE (Security Action for Europe) este un mecanism financiar temporar al Uniunii Europene, cu un buget de 150 de miliarde euro, sub formă de împrumuturi. 19 state membre, inclusiv România, au exprimat interesul pentru acest instrument. Împrumuturile sunt acordate în baza unui plan național de investiții în industria de apărare, aprobat de Comisia Europeană, iar fondurile pot fi utilizate până la data de 31 decembrie 2030.

Dinamo, o nouă înfrângere în Liga Campionilor

dinamo,-o-noua-infrangere-in-liga-campionilor

Dinamo a pierdut în deplasarea de la Aalborg și rămâne codașa grupei în Liga Campionilor. „Dulăii” au avut parte de un adversar dificil în etapa a cincea. Elevii lui Paulo Pereira nu au putut trece peste eșecul suferit la limită cu Fuchse Berlin, 31-32, și au cedat în fața celor de la Aalborg, scor 34-28. Dinamo, 5 înfrângeri consecutive în Liga Campionilor Dinamo a pierdut fără drept de apel pe terenul lui Aalborg, scor 28-34, în al cincilea meci din grupa A. „Dulăii” rămân fără puncte în acest sezon din liga Campionilor și nu mai au șanse prea mari să salveze acest sezon. Principalii marcatori au fost Knorr cu 8 goluri și Hangaard cu 5 goluri pentru gazde. De la Dinamo, Valdes a marcat de 6 ori și Pelayo de 4 ori. Dinamo a avut un singur motiv de sărbătoare în această seară. Langaro a izbutit în minutul 13 golul cu numărul 3.000 al „dulăilor” în Liga Campionilor. În primele patru meciuri, Dinamo a cedat de fiecare dată, 30-33 cu Sporting Lisabona, 28-31 cu Kolstad Handball, 27-30 cu Veszprem HC şi 31-32 cu Fuchse Berlin. Următoarea rundă va avea loc pe teren propriu cu polonezii de la Industria Kielce, pe 23 octombrie. „Meciul a fost strâns mai mult de jumătate. Știam ca o să fie provocator din punct de vedere al tempoului, nu doar în pozițional, și chiar s-a alergat foarte mult. A trebuit să gestionăm acest lucru, dar din păcate rezultatul a fost o înfrângere clară. Perioadele din meci când am revenit au fost când am reușit să controlăm atacul pozițional. Dar am făcut multe greșeli, am ratat multe aruncări în fața lui Landin. Uneori nu este o problemă, dar ei au speculat imediat, iar din această cauză Aalborg a câștigat clar în această seară. Luptăm în continuare. Va veni și prima victorie!”, a declarat Frederik Ladefoged după meci. Sezonul trecut, Dinamo a trecut de faza grupelor, după ce a obținut două victorii de senzație la București cu Fuchse și Sporting. A fost eliminată de Magdeburg în play-off. În campionat, „dulăii” sunt pe locul secund cu 8 puncte după primele 6 meciuri, la 3 puncte de liderul Buzău.

Dan Dungaciu: Al doilea mandat al lui Trump a fost o REVOLUȚIE electorală

dan-dungaciu:-al-doilea-mandat-al-lui-trump-a-fost-o-revolutie-electorala

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a vorbit despre cel de-al doilea mandat al lui Trump. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Dungaciu: „ Când te duci să te angajezi, acuma nu mai pui accentul pe, știți că eu sunt al 84-lea gen și ar trebui să am un loc în consiliu. Adică nu mai funcționează lucrurile astea. ” Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu a vorbit despre al doilea mandat al lui Trump. Analistul susține că Trump este mai mult decât el însuși. Chiar și pentru președintele american, spune sociologul, e greu să înțeleagă asta. Alegerea lui Trump a fost o revoluție electorală, adaugă acesta. Trump este o revoluție care a schimbat totul, continuă analistul. Acesta susține că inclusiv cei care nu sunt susținători ai lui Trump și-au schimbat felul de a gândi. „Trump reprezintă ceva ce este mult mai mult decât Trump însuși. Chiar dacă și lui ar fi greu să înțeleagă asta. Ce a făcut Trump… Alegerea lui Trump este o revoluție electorală. Al 2-lea mandat a fost o revoluție. A revoluționat tot. Deci a schimbat, cum s-ar spune, inclusiv gândurile celor care au crezut că Donald Trump în Statele Unite este un accident al istoriei. Până și ei au făcut un pas înapoi. Dovadă că nici în momentul ăsta democrații nu se pot pune pe picioare. N-au alternativă pentru Donald Trump. Pentru că își dau seama foarte clar că Donald Trump este atât de mare și de puternic încât vechile variante de tip Kamala Harris nu mai funcționează. Suntem în altă lume. Deci este o revoluție electorală. Mai ales revoluția, ca să zic așa, care începe să pătrundă și în zona judiciară, și în zona juridică, încet-încet. Deci ei văd că e un personaj puternic și nu au soluții. Societal, oamenii se comportă altfel. Deci nu mai vine Trump și le dă un caz. Când te duci să te angajezi, acuma nu mai pui accentul pe, știți că eu sunt al 84-lea gen și ar trebui să am un loc în consiliu. Adică nu mai funcționează lucrurile astea. Și nu că nu mai funcționează că Trump un ordin să nu mai funcționeze. Ci că social, societatea americană naturală a ajuns la bun simț și toate nebuniile alea nu mai funcționează. Și atunci democrații își dau seama că e alt lucru. Și dacă Trump eșuează, cine va veni după nu va fi Biden sau Harris. America s-a dus în altă direcție.”, a explicat sociologul.

NATO dezvoltă pentru Ucraina un nou tip de armament bazat pe tehnologia AI

nato-dezvolta-pentru-ucraina-un-nou-tip-de-armament-bazat-pe-tehnologia-ai

Noile armamente vor intra în etapa finală de testare, în cadrul structurii comune NATO – Ucraina, adică Centrul de Industrie, Educare și Analiză (JATEC), potrivit European Pravda.  Anunțul a fost dat la sediul NATO de Colonelul Valerii Vyshnevskyi, reprezentant al centrului. La începutul acestui an, Vyshnevskyi a precizat că Statul Major al Armatei Ucrainei a solicitat sprijinul centrului pentru unor soluții tehnice de combatere a bombelor aeriene ghidate (KAB), dar și a dronelor controlate prin fibră optică. Cele mai mari progrese au fost înregistrate până în prezent în combaterea bombelor KAB. „NATO dispune de un instrument numit ′Provocarea inovării′. Am schițat un scenariu care arată modul în care sunt utilizate bombele aeriene și am descris rezultatul pe care doream să îl obținem, apoi am invitat companiile să participe la provocare. Am primit peste 40 de propuneri, toate de la companii cu sediul în NATO. Juriul, format în principal din experți ucraineni cu experiență în combaterea acestor bombe, a selectat trei finaliști. Toate cele trei companii colaboraseră anterior cu Ucraina”, a explicat Vyshnevskyi, reprezentantul ucrainean al JATEC. Tehnologie AI pentru contracararea bombelor, dar și a dronelor Oficialul a mai explicat că cele trei soluții selectate se bazează pe drone interceptoare, dar și grupuri (roiuri) de drone care utilizează tehnologia AI pentru țintire. Pe parcursul dezvoltării, cercetătorii JATEC au descoperit că noile tipuri de armament sunt eficiente și pentru doborârea dronelor de tip Shahed, produse de Rusia. „Deși inițial ne-am concentrat pe contracararea bombelor aeriene ghidate, aceste sisteme s-au dovedit a fi extrem de eficiente împotriva dronelor de tip Shahed și sunt deja gata de utilizare împotriva acestora. Acestea necesită încă îmbunătățiri suplimentare pentru a putea fi utilizate împotriva dronelor aeriene ghidate”, a declarat Vyshnevskyi. Oficialul a mai precizat că testele finale pentru noile tipuri de armament se vor desfășura în Franța, cu toate că testele de teren pentru done desfășurate în Ucraina s-au dovedit a fi „un succes”. Experții mai au încă nevoie să testeze capacitatea noilor tehnologii în ceea ce privește doborârea bombelor aeriene ghidate.