Serena Williams, reacție surprinzătoare

Fosta mare jucătoare de tenis Serena Williams, deținătoare a 23 de titluri de Mare Șlem, a recunoscut, la 3 ani de la retragere, că era foarte slabă. Serena Williams este una dintre cele mai valoroase jucătoare de tenis din istorie, dar cariera ei nu a fost totdeauna pavată cu petale de trandafiri. Reacția surprinzătoare pe care a avut-o Serena Williams Alături de sora ei Venus, mezina familiei Williams a abordat, în cadrul unui podcast, mai multe subiecte, inclusiv nesiguranța ei pe teren la începutul carierei. „Eram nașpa. Eram varză. Nu aveam forță. Țin minte, am lovit doar lob-uri. Eram groaznică. Chiar și când am devenit profesionistă, eram varză. Nu că n-aș fi făcut-o intenționat, dar pur și simplu credeam că nu sunt atât de bună. Credeam că pot rezista mai mult decât alții pentru că eram mică pe atunci și aveam energie. Credeam că este suficient să fiu acolo, pe teren. Și, da, nu m-am gândit niciodată că sunt bună. Apoi, când tata ne-a spus să alegem un turneu pe care să-l câștigăm ca să ne putem concentra asupra obiectivului, am ales Wimbledon. Apoi a spus că trebuie să aleg ceva diferit, așa că am ales US Open, dar nu credeam cu adevărat că voi reuși”, a povestit Serena Williams. Americanca obișnuia să taie corzile rachetei pentru că nu voia să se antreneze Surorile Williams au câștigat împreună 14 turnee majore la dublu feminin între 1999 și 2016. Ele recunosc că o mare parte din meritul pentru succes revine tatălui lor, Richard. Cele două au început să joace tenis la o vârstă fragedă, când locuiau în Compton, California. Richard le-a antrenat pentru a deveni profesioniste. La începutul anilor 1990, familia s-a mutat la West Palm Beach, Florida, pentru ca Serena și Venus să se poată antrena sub îndrumarea lui Rick Macci. Chiar și atunci, Richard a fost foarte implicat în progresul lor. Rutina de antrenament a lui Richard este bine cunoscută. Surorile Williams începeau pregătirea dimineața devreme, la ora 5:00, pe întuneric. El crea condiții dificile, cum ar fi folosirea de mingi defecte și cioburi de sticlă la linia de start pentru a le face pe fete să alerge mai repede. Serena a recunoscut că ura antrenamentul. „Obișnuiam să tai corzile rachetei pentru că nu voiam să mă antrenez. Îmi amintesc că făceam o călătorie lungă cu mașina, până la Anaheim sau ceva de genul ăsta. Nu mă simțeam bine. Am luat o foarfecă și am tăiat corzile. Când am ajuns, tata a scos rachetele și toate corzile erau rupte. Îmi amintesc cum se comporta în acel moment, era atât de trist. M-am simțit prost și nu am mai făcut asta niciodată”, și-a adus ea aminte, potrivit Sports Keeda. Serena Williams a fost lider WTA timp de 319 săptămâni Deși la acea vreme, Serenei nu-i plăcea antrenamentul, ea a recunoscut ulterior că surorile aveau nevoie de fiecare secundă a pregătirii pentru a deveni ceea ce sunt astăzi. „Ca să fii cel mai bun, trebuie să dedici timp și să fii dispus să muncești mai mult decât oricine altcineva. Cred că acel antrenament m-a motivat mai târziu”, recunoaște Serena. Serena are o apreciere imensă pentru ceea ce a făcut tatăl ei ca antrenor, manager, protector și creator de viziuni. Cariera ei este o dovadă a acestei pregătiri. Pe lângă 23 de titluri majore, a câștigat patru medalii de aur olimpice, și-a adjudecat trofeul la Wimbledon și US Open la simplu, dublu și dublu mixt și a fost lider WTA timp de 319 săptămâni.
Guvernul dă bani la Transporturi pentru continuarea mai multor proiecte de infrastructură rutieră și feroviară
În ședința de joi, Guvernul a aprobat sumele necesare continuării unor proiecte cheie pentru infrastructură. La propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii,Executivul dat undă verde continuării mai multor proiecte importante care pun România în mișcare. Ministrul Ciprian Șerban a anunțat, pe facebook, că vor fi acordate și despăgubiri suplimentare pentru lucrările la Autostrada de Centură București – Sector Sud, esențială pentru fluidizarea traficului din zona Capitalei. „Exproprieri pentru reabilitarea podurilor și tunelurilor feroviare din zona Galați, investiție care aduce mai multă siguranță pe calea ferată; Suplimentarea fondurilor pentru proiectul feroviar Frontieră – Curtici – Simeria, parte a Coridorului IV Pan-European, unde trenurile vor putea circula cu până la 160 km/h; Acordul România–Ungaria pentru conexiunea prin drumul expres Salonta – Békéscsaba, ce va facilita transportul de mărfuri și mobilitatea transfrontalieră; Aprobarea bugetelor pe 2025 pentru CNAIR și Aeroportul Internațional Timișoara, care includ investiții majore din fonduri europene și naționale”, a mai scris ministrul Transporturilor. Pe lângă bugetele aprobate pentru CNAIR și Aeroportul Timișoara, joi au fost aprobate și indemnizațiile reduse ale membrilor consiliilor de administrație. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ciprian Șerban, întâlnire cu ministrul Infrastructurii din Moldova: „A7 și A8 vor contribui la dezvoltarea economică a celor două state” Undă verde pentru un nou tronson al Autostrăzii Transilvania. Când vom putea circula direct până la frontiera cu Ungaria
Gigantul Shein va deschide primele magazine fizice permanente într-o țară europeană

Gigantul online Shein va deschide, începând cu luna noiembrie, primele magazine fizice permanente în Franța. Acestea vor fi amenajate în primă fază în Paris și vor urma altele în cinci orașe – Dijon, Reims, Grenoble, Angers și Limoges, potrivit Reuters. Decizia vine în contextul în care Shein a deschis anterior magazine temporare în orașe precum Madrid și Paris, însă nu a deschis până acum un magazin fizic permanent. Noile magazine sunt deschise printr-un parteneriat cu grupul imobiliar Societe des Grands Magasins (SGM), iar prin această inițiativă vor fi create aproximativ 200 de locuri de muncă în Franța, potrivit unui comunicat de presă emis de Shein, scrie BBC. „Alegând Franța ca loc pentru testarea comerțului cu amănuntul fizic, Shein își propune să aducă beneficii clienților francezi și sectorului de retail în general”, a declarat compania. Totodată, decizia Shein de a deschide primele magazine fizice permanente în Franța vine la câteva luni după ce Senatul francez a adoptat în iunie un proiect de lege pentru reglementarea industriei modei rapide, sancționând companii precum Shein și Temu și interzicând reclamele acestora.
Daniel Dăianu îl contrazice pe Bolojan. Deficitul bugetar nu va fi de 8,4% din PIB, ci de 9%. Criza bugetară este auto-provocată
Consiliul Fiscal, organ consultativ al cărui președinte este Acad. Daniel Dăianu scrie, într-o opinie despre finanțele României, că deficitul bugetar al României va fi de 9% din PIB și România nu se va încadra în noua țintă de deficit bugetar de 8,4%, negociată de premierul Ilie Bolojan la Bruxelles. „În lipsa măsurilor de corecție din acest an, după cum indică execuția bugetară la 8 luni, deficitul bugetar ar ajunge în jur de 9% din PIB”, subliniază Consiliul Fiscal. Documentul a fost emis în contextul în care guvernul operează prima rectificare bugetară din acest an. De obicei, rectificarea are loc la jumătatea anului, după ce realitatea din teren se lovește de proiecția bugetară de la început de an. Cu alte cuvinte, guvernul face un buget la început de an în care alocă venituri și cheltuieli fiecărei instituții. La jumătatea anului se trage linie și instituției care nu a cheltuit banii alocați, fie că este vorba de un minister, agenție sau serviciu, i se taie cheltuielile și se acestea se realocă instituțiilor care deja au depășit bugetul alocat. Criza bugetară este auto-provocată. Dar cetățenii plătesc România trece printr-o criză bugetară din cauza căreia guvernul Bolojan a venit deja cu mai multe creșteri de taxe, dintre care cea mai notabilă este majorarea de TVA de la 19% la 21%. Cu toate acestea, remarcă Daniel Dăianu, criza bugetară este provocată tocmai de guvern. Ce nu spune Dăianu este, însă, că, dacă criza bugetară este provocată de guvern, nota de plată revine cetățenilor. „În România, criza bugetară este auto-provocată. Anii electorali nu pot justifica imprudențe mari în gestionarea finanțelor publice. Deficitul bugetar din 2024 a fost adâncit în special prin creșteri de cheltuieli permanente (salarii, pensii, dobânzi – n. red.) Creșterile de taxe și înghețările din sectorul public, fără efect în deficitul bugetar Dăianu mai subliniază că înghețarea salariilor și pensiilor nu a avut niciun efect în termeni practici. „Înghețarea salariilor bugetarilor și non-indexarea pensiilor, măsuri adoptate în decembrie 2024, nu au stopat creșterea lor medie nominală în 2025; la pensii s-a simțit impactul anualizat al recalculării, la salarii, al creșterilor ce au fost operate în 2024. De aceea, volumul cheltuielilor cu pensii și salarii a continuat să crească în 2025, chiar dacă inflația erodează din ponderea acestora în PIB.” Dăian mai spune ce a evocat și Gândul într-o analiză publicată marți: măsurile fiscale ale guvernului, adică majorările de taxe, nu au avut niciun efect asupra deficitului bugetar în execuția bugetară din august, cea mai recentă publicată. Efectele majorărilor de taxe, conform economistului, ar urma să aibă un efect mai mare din septembrie și, mai ales, începând cu 2026. „Pachetul de măsuri fiscal-bugetare adoptat în luna iulie are un impact pozitiv limitat asupra deficitului din 2025, influențând execuția bugetară începând cu luna septembrie. Efectul de reducere a deficitului bugetar va fi însă considerabil mai mare în 2026, conducând la un deficit în jur de 6,5% din PIB, ceea ce ar reprezenta o ajustare semnificativă față de valorile foarte ridicate din anii anteriori.” Cu o economie care șchiopătează și cu bugetul ciuruit, ultima redută pentru economia României a rămas absorbția de fonduri europene. Doar că, așa cum analizează Consiliul Fiscal, nici cheltuirea de fonduri europene nu merge în grafic. „Absorbția fondurilor europene, resursă financiară esențială pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei și menținerea echilibrelor fiscal-bugetare și financiar-valutare, s-a confruntat cu dificultăți majore și întârzieri semnificative legate în principal de slaba capacitate administrativă.” Autorul recomandă:
Şedinţă de urgenţă la Ministerul Mediului din cauza avertizărilor meteo şi hidro de cod roşu şi portocaliu
Ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a convocat astăzi Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), ca urmare a avertizărilor meteorologice şi hidrologice de cod galben, portocaliu şi roşu emise de Administraţia Naţională de Meteorologie şi de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor. Şedinţa extraordinară a fost condusă de secretarul de stat Raul Pop. Acesta a subliniat că, în următoarele 24 de ore, cantităţile de precipitaţii pot depăşi de două ori media unei luni, ceea ce poate conduce la inundaţii locale şi probleme pe cursurile de apă. Deşi solul uscat poate absorbi parţial apele, există riscul producerii de viituri rapide şi de depăşiri ale cotelor de inundaţie. Populaţia este rugată să evite depozitarea materialelor în apropierea canalelor de scurgere pentru a nu bloca evacuarea apelor. Meteorologii anunţă ploi abundente, de până la 110 litri pe metru pătrat în judeţele Dolj şi Olt, unde a fost emis cod roşu, intensificări ale vântului cu rafale de 70–90 km/h în Capitală şi în sudul ţării, precum şi ninsori viscolite la altitudini de peste 1500 de metri, cu depuneri de zăpadă de până la 50 de centimetri. În acelaşi timp, hidrologii au emis avertizări de cod galben, portocaliu şi roşu pe mai multe râuri din sud-vest, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, unde se aşteaptă viituri şi posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” au mobilizat 75 de utilaje şi peste 500 de oameni pregătiţi să intervină, menţinând contactul permanent cu administraţiile bazinale, prefecturile şi autorităţile locale. Totodată, au fost verificate acumulările de apă şi s-a colaborat cu Hidroelectrica pentru gestionarea viiturilor. În judeţele Dolj şi Olt, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au dispus manevre preventive, cu echipe operative şi mijloace tehnice suplimentare. Ministerul Mediului reaminteşte responsabililor de amenajări hidrotehnice şi acumulări piscicole că este obligatorie respectarea strictă a regulilor de exploatare şi monitorizarea permanentă a lucrărilor pentru a proteja populaţia şi mediul. Avertizările rămân în vigoare în perioada 2–5 octombrie 2025, iar prognozele vor fi actualizate în funcţie de evoluţia fenomenelor.
Francezul France, omul-record din motorsportul românesc

După Simone Tempestini, motorsportul românesc are un al doilea pilot născut în afara granițelor țării care scrie istorie. Stabilit de aproape 20 de ani în România și căsătorit aici, Jérôme France a câștigat șase titluri de campion național în ultimii cinci ani, iar în fiecare sezon stabilește record după record la viteză în coastă și Super Rally. Fost campion de juniori la viteză în coastă în Franța, la începutul anilor 2000, Jérôme a avut o pauză lungă și a început să își urmeze visul adolescenței abia în urmă cu șapte ani, când a fost convins de Mihai Leu să concureze în Super Rally. „Din acel moment, motorsportul a devenit parte din viața mea de zi cu zi”, mărturisește Jérôme, care tocmai și-a asigurat al treilea titlu de campion național absolut la viteză în coastă, cu o etapă înainte de final. După ce în 2021, 2022 și 2023 s-a impus autoritar la Super Rally, Jérôme a făcut pasul spre viteză în coastă, iar în 2023 a obținut primul titlu, confirmându-și valoarea și în 2024. Anul acesta s-a impus în cinci din cele șapte etape, astfel că la etapa finală, programată în weekend, la Trofeul Poiana Brașov, va concura doar pentru a celebra titlul de campion. În mod normal, Jérôme pilotează un prototip Norma NP01, însă pentru cursa de la Brașov va veni cu un spectaculos Alpine A110 GT. „De data aceasta urc cu Alpine RGT. Nu mai vânez recorduri, ci caut bucuria pură a pilotajului și șansa de a aduce puncte pentru Hospice Casa Speranței, echipa cu care concurăm în campionat”, a adăugat acesta. Datorită rezultatelor sale fantastice din acest sezon, în care a stabilit patru recorduri ale traseelor de la Rânca, Sinaia, Reșița și Harghita Băi, Jérôme a fost pus pe afișul marii finale de la Brașov. „E o onoare să fiu pe afiș alături de Mihai Leu, un campion care a transformat pasiunea în eleganță și lupta în artă. Sunt valorile care ne-au legat și mă bucur să fiu la cursa lui de suflet”, a ținut campionul să menționeze. În total, nu mai puțin de 101 piloți vor lua startul în acest weekend la etapa finală a Campionatului Național de Viteză în Coastă, Trofeul Poiana Brașov, pe traseul care leagă Brașovul de Poiana Brașov. Pe lângă victoria din clasamentul absolut, Jérôme se poate bucura și de titlul la echipe cu Hospice Casa Speranței, acolo unde colegi îi are pe Sorin Huțanu, Nicolas Benea și Radu Benea. Mai vrea un titlu și apoi va căuta alte performanțe Atunci când concura în Super Rally, France a anunțat că, dacă va ajunge să câștige titlul de trei ori, nu va mai concura ulterior în singurul campionat pe traseu exclusiv urban din România, ci va căuta noi provocări. Așa a ajuns la viteză în coastă. Cu al treilea titlu în buzunar aici, francezul anunță că va concura și anul viitor. „Vreau și al patrulea titlu la viteză în coastă, mai ales că sezonul viitor se anunță cel mai interesant de când particip eu la curse în România. Dacă voi câștiga și în 2026, atunci voi merge spre o altă disciplină, cel mai probabil la raliuri. Acolo va fi mai greu să bat recorduri, voi concura în special de plăcere”, a dezvăluit Jérôme France. Trofeul Poiana Brașov va debuta sâmbătă, de la ora 09:00, cu manșele de antrenamente și se va încheia la ora 18:00, cu o pauză între 13:00 și 14:00, atunci când drumul va fi redeschis circulației publice. De asemenea, duminică, în ziua decisivă, deschiderea temporară a circulației va fi între 12:00 și 13:00, iar la ora 13:20 sunt programate manșele oficiale de concurs.
Dispariție misterioasă la Iași: o fată de 14 ani din Holboca este de negăsit

La data de 2 octombrie, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală au fost sesizați că Munteanu Alessia Maria, o adolescentă de doar 14 ani, a plecat de acasă, din satul Dancu, comuna Holboca, și nu a mai revenit. Vestea a alarmat imediat comunitatea, iar autoritățile au început o mobilizare amplă pentru găsirea fetei. Polițiștii au transmis semnalmentele minorei pentru ca oamenii să o poată recunoaște rapid: înălțime: aproximativ 1,60 m păr șaten, lung ochi căprui În momentul dispariției, Alessia purta o geacă și pantaloni din denim albastru, iar în picioare avea ghete crem. Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul de Poliție Județean Iași, forțele de ordine verifică zonele frecventate de adolescentă și discută cu martori care ar putea oferi indicii. De asemenea, imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă sunt analizate. Oricine deține informații despre locul unde s-ar putea afla minora este rugat să anunțe imediat cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112. Please follow and like us:
Alertă maximă de inundații în Dolj și Olt, județe aflate sub COD ROȘU de ploi

Județele Olt și Dolj din sudul țării urmează să intre sub avertizare de cod roșu de precipitații, căci va ploua cât pentru două luni. Autoritățile locale se pregătesc intens pentru inundații, fiind instituite echipe operative în acest sens. Este posibil să fie viituri mai ales pe râurile mici, apreciază oficialii. Cod roșu de inundații în sudul țării până sâmbătă la prânz Hidrologii au emis un cod roșu de inundații care intră în vigoare incepând din data de 3 octombrie, ora 12:00, până pe 4 octombrie la prânz. Sunt vizate în special râuri din județele sudice: Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Olt și Teleorman. IGSU a dispus trimiterea unor motopompe și autospeciale în județele Olt și Dolj, care se vor afla de joi până vineri seara sub avertizare Cod roșu de ploi. Astfel, de la ISU Hunedoara și ISU Timiș vor merge către ISU Dolj: 16 motopompe, 4 autocamioane, două microbuze și două autospeciale pentru muncă operativă. Din cadrul ISU Brașov și ISU Sibiu vor merge în județul Olt 16 motopompe, 3 autocamioane, două microbuze și 3 autospeciale pentru muncă operativă. Decizia a fost luată pentru acoperirea optimă a misiunilor, anunță IGSU. Măsuri excepționale de protecție a bunurilor și populației Potrivit ANM, în județele Dolj și Olt va ploua abundent, urmând să se acumuleze cantități impesionante de apă de 100…110 l/mp. Avertizarea cod roșu este valabilă de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 21.00. Comitetele pentru situații de urgență din cele două județe sudice s-au întrunit în această dimineață. Au fost decise măsuri pentru a proteja bunurile oamenilor, dar și populația. Au fost informați toți primarii din localitățile vizate că la ora 18:00 va intra în vigoare un cod roșu de inundații. Potrivit meteorologilor, vor cădea până la 120 de litri pe metru pătrat. Direcția Apelor Jiu a luat toate măsurile în zona râurilor din cele două județe, fiind pregătiți saci cu nisip în cazul în care vor fi depășite cotele de inundații. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Continuă reconstrucția la Broșteni: „Peste 30 de case reconstruite” / „Apa și canalizarea am reușit să le dăm în folosință” Vizită în BĂTAIE DE JOC a lui Bolojan, la Broșteni. Nu a vorbit cu niciun localnic, nu a vizitat nicio casă. A fost plimbat în grabă de oficialități
Războiul din Ucraina, ziua 1.317. Zelenski se întâlnește cu liderii europeni la Copenhaga / Trump sprijină atacurile Ucrainei asupra energiei Rusiei
Viktor Orban, mesaj dur la summitul de la Copenhaga: „Situația e gravă. Pe masă sunt propuneri pro-război” / Premierul Ungariei se opune aderării Ucrainei la UE Premierul Ungariei, Viktor Orbán, și-a reafirmat opoziția față de aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și față de sprijinul militar pentru Kiev, susținând că Bruxelles-ul vrea să meargă la război. „Copenhaga, ziua a doua. Situația este gravă. Pe masă sunt propuneri evidente pro-război. Vor să dea fondurile UE Ucrainei. Vor să accelereze aderarea Ucrainei prin tot felul de trucuri juridice. Vor să finanțeze livrările de arme. Toate aceste propuneri arată limpede că bruxellezii vor să meargă la război”, a scris Viktor Orbán pe pagina sa de Facebook. Ofițer taiwanez, în Polonia: Înfrângerea Ucrainei ar încuraja China să acționeze împotriva Taiwanului Dacă Rusia învinge Ucraina, acest lucru va încuraja acțiunile Chinei împotriva Taiwanului, iar Taipei speră ca Kievul să iasă victorios, a declarat săptămâna aceasta un ofițer militar taiwanez de rang înalt, într-o vizită rară în Europa pentru a participa la un forum pe tema securității. Taiwanul, pe care China îl consideră teritoriul său, a găsit o audiență din ce în ce mai receptivă în unele părți din Europa Centrală și de Est de la invazia Rusiei în Ucraina în 2022, chiar dacă aproape toate țările europene mențin relații diplomatice oficiale doar cu Beijingul și nu cu Taipei, scrie Reuters. „Schimbare de joc pentru Rusia”. Rachetele modernizate ale armatei lui Putin pun în dificultate sistemele Patriot ale Ucrainei Atacurile aeriene intense desfășurate de Rusia în ultimele luni arată că Moscova ar fi reușit să își adapteze rachetele astfel încât să evite apărarea antiaeriană ucraineană, afirmă oficiali ucraineni și occidentali citați de Financial Times. Bombardamentele care au vizat în această vară producători ucraineni de drone au reprezentat un exemplu clar al modului în care Rusia și-a îmbunătățit rachetele balistice pentru a înfrânge mai eficient bateriile americane Patriot, au declarat pentru Financial Times oficiali ucraineni și occidentali. Volodimir Zelenski va avea o întâlnire cu liderii europeni la Copenhaga Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va fi prezent joi la Copenhaga, unde se va întâlni cu liderii europeni, potrivit unui comunicat transmis de premierul Danemarcei, Mette Frederiksen. Conform informațiilor oficiale, Zelenski va vorbi joi în fața Comunității Politice Europene, un forum care reunește aproape 50 de șefi de stat, de guvern și reprezentanți ai Uniunii Europene, scrie Reuters. SUA oferă Ucrainei informații pentru lovituri asupra infrastructurii energetice rusești Administrația Trump a aprobat pentru prima dată furnizarea de informații de intelligence care să sprijine atacurile cu rachete cu rază lungă ale Ucrainei asupra rafinăriilor, conductelor și centralelor electrice din Rusia. Decizia marchează o implicare mai profundă a Washingtonului în conflict, în timp ce se discută și posibilitatea livrării de rachete Tomahawk și Barracuda cu rază de până la 800 de kilometri. Zelenski acuză Rusia că provoacă riscuri nucleare la Cernobîl și Zaporojie Președintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză Rusia că a atacat deliberat infrastructura energetică din apropierea centralei de la Cernobîl, lăsând instalația fără curent timp de câteva ore. El susține că Moscova menține și întreruperea alimentării la centrala nucleară Zaporojie, ceea ce creează riscuri grave, profitând de poziția slabă a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. NATO trebuie să își intensifice coordonarea în fața amenințărilor hibride rusești Premierul danez Mette Frederiksen avertizează că Europa se confruntă cu un război hibrid început de Rusia prin atacuri cibernetice, drone și sabotaje. Ea cere o reacție comună a NATO, spunând că apărarea nu este suficientă. Trump aprobă sprijinul SUA pentru loviturile Ucrainei asupra infrastructurii energetice ruse Administrația Trump a autorizat pentru prima dată furnizarea de informații de intelligence către Ucraina pentru a sprijini atacurile cu rachete cu rază lungă asupra infrastructurii energetice din Rusia, a relatat Wall Street Journal. Președintele Donald Trump a aprobat recent ca Pentagonul și agențiile de informații americane să ajute Kievul cu date necesare pentru a lovi ținte strategice din Rusia, precum rafinării, conducte și centrale electrice, scrie Wall Street Journal. Oficialii americani spun că obiectivul este slăbirea economiei de război a Moscovei, într-un moment în care negocierile de pace sunt blocate.
Banca Transilvania iese la shopping în Republica Moldova

Liderul pieței bancare românești, Banca Transilvania finalizează o achiziție majoră la Chișinău. Astfel, Victoriabank, parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, a finalizat achiziția Microinvest, liderul pietei de microfinanțare din Republica Moldova. Victoriabank, parte a Grupului Banca Transilvania și una dintre cele mai mari bănci din Republica Moldova, a finalizat achiziția Microinvest. Achiziția va crește prezența regională a Grupului BT Potrivit BT, achiziția marchează începutul construirii unui ecosistem financiar în jurul Victoriabank și și-a propus să contribuie la creșterea prezenței regionale a Grupului Banca Transilvania. Acordul fusese semnat în aprilie 2025, acum părțile în tranzacție primind și acordul autorităților de reglementare, scrie Profit.ro. Filiala de la Chișinău a Băncii Transilvania a preluat liderul pieței de microfinanțare de peste Prut Noua achiziție va contribui la creșterea Victoriabank, a 3-a bancă din Basarabia, prin direcții precum: diversificarea ofertei, creșterea numărului de clienti noi și expertiza în microfinanțare. Microinvest este cea mai mare companie de creditare non-bancară din Republica Moldova, cu o cotă de piață puternică. Deține în portofoliu 46.000 de clienți, atât persoane juridice, cât și persoane fizice, aproape 400 de angajați și 17 sucursale. Instituția financiară este specializată în finanțarea de IMM-uri, agribusiness-uri, alături de planurile personale ale clienților săi. Noua entitate își va păstra autonomia operațională Este singura companie financiară din Republica Moldova care a obținut certificarea GOLD pentru protecția clienților, confirmând standardele ridicate în relația cu aceștia. „Microinvest își va păstra modelul de business și de guvernanță corporativă, precum și autonomia operațională, continuând să funcționeze ca entitate independentă”, se spune în comunicarea Băncii Transilvania către Bursa de Valori București. Banca Transilvania este listată la cota BVB încă de la sfârșitul secolului trecut, unde, la ultimul preț de închidere, de 28,20 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 30,75 miliarde lei (6,04 miliarde euro). RECOMANDĂRILE AUTORULUI BT Pay: Cont bancar 100% online, în doar 7 minute – din România sau de oriunde din lume Care este vârsta maximă până la care ești eligibil pentru un credit la BCR, BRD, Banca Transilvania sau CEC Bank. Ce trebuie să știe pensionari