Ilie Bolojan critică amendamentul Fritz din Legea Integrității: A vota un jalon PNRR nu înseamnă să vii să-l folosești ca o ghioagă politică

ilie-bolojan-critica-amendamentul-fritz-din-legea-integritatii:-a-vota-un-jalon-pnrr-nu-inseamna-sa-vii-sa-l-folosesti-ca-o-ghioaga-politica

Ilie Bolojan, premierul interimar al României, a declarat miercuri la B1TV că amendamentul Fritz a fost folosit ca un instrument politic împotriva lui Dominic Fritz, primarul Timișoarei. „Între PNL și USR, de exemplu, că m-ați întrebat de asta, și am întărit relațiile de încredere între partide pentru că nu am avut niște divergențe majore, deși nu vedem toate lucrurile în aceeași direcție, bet ne-am respectat între noi, am respectat programul de guvernare și fiecare acolo unde a fost a încercat să împingă lucrurile.”, a declarat premierul într-o intervenție la B1TV. Deși legea a fost contestată la Curtea Constituțională atât de PNL și USR, cât și de președintele Nicușor Dan, amendamentul Fritz a fost declarat constituțional. Ilie Bolojan spune că vrea sa comenteze efectele pe care le va produce. „Deși, în mod evident, cele două amendamente care au fost votate împreună de PSD și de AUR în Parlament, unul a avut o țintă colaterală și celălalt l-a avut ca țintă pe Dominic Fritz, pentru că nu au apărut astfel de amendamente decât în astfel de situații și până acum nu s-a discutat deloc de aceste lucruri. […] Astea sunt în mod evident acțiuni care au fost o linie de atac care ține de persoane, care trebuie respinsă, pentru că nu poți să faci legi pentru persoane, nu poți să încalci principii gândind că vei construi încredere și seriozitate”, a motivat Ilie Bolojan. Repercursiuni asupra României, după contestarea la CEDO a deciziei CCR Dominic Fritz a anunțat că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului inclusiv decizia Curții Constituționale a României, chiar după ce judecătorii au decis că amendamentul propus de social-democrați este constituțional. Ilie Bolojan, în replică, spune că acest demers poate avea consecințe grave asupra modului în care este privită România după acest scandal politic. „Gândiți-vă dacă mai luăm o condamnare la CEDO. Asta nu va fi bine nici pentru imaginea României, iar a vota un jalon pe PNRR nu înseamnă în legea ANI să vii și să-l folosești ca o ghioagă politică. E greu de presupus că asta va fi interpretată ca îndeplinirea unui jalon pe PNRR, pentru că se mai uită cineva și pe la Românie”, a mai spus premierul interimar. Cine va candida la primăria Timișoara după ce Dominic Fritz își încheie mandatul Despre fotoliul de primar al Timișoarei, care se va elibera după plecarea lui Dominic Fritz din funcție, Ilie Bolojan a declarat că PNL nu exclude o colaborare cu USR la nivel local. „În condițiile în care analizele arată că pentru a putea menține un oraș cum este Timișoara într-o formulă de administrare care să modernizeze orașul în continuare, să-i garanteze dezvoltarea, cu siguranță vom discuta aceste lucruri inclusiv cu partenerii de la USR, inclusiv voi discuta cu organizația noastră de acolo așa fel încât să luăm cea mai bună decizie”, a mai declarat Bolojan. Conform legii care urmează să fie promulgată de președinte, Dominic Fritz își va pierde mandatul de primar al Timișoarei în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii Integrității.

Simona Halep i-a plătit polița lui Nick Kyrgios, cel care a atacat-o constant și care acum e suspendat după ce a ieșit pozitiv la cocaină

simona-halep-i-a-platit-polita-lui-nick-kyrgios,-cel-care-a-atacat-o-constant-si-care-acum-e-suspendat-dupa-ce-a-iesit-pozitiv-la-cocaina

Simona Halep, fostul lider în ierarhia WTA, nu l-a iertat pe Nick Kyrgios, cel care a fost suspendat provizoriu după ce a fost testat pozitiv la cocaină. Jucătorul australian s-a numărat printre cei care au atacat-o pe „Simo”, în urma suspendării sale involuntare cu suplimentul contaminat Roxadustat. Acum, ex-sportiva i-a plătit polița postând un mesaj sugestiv pe Instagram în care a subliniat „schimbul de roluri” și „diferența dintre un accident și o alegere”. Simona Halep nu i-a rămas datoare lui Nick Kyrgios, cel care va fi suspendat drastic după ce a fost testat pozitiv la cocaină Simona Halep nu s-a putut abține și a reacționat după ce Nick Kyrgios a fost testat pozitiv la cocaină. Fostul număr 1 din ierarhia feminină mondială postând un mesaj pe rețelele sociale în care susține că nu va da niciodată într-un om căzut la pământ, însă remarcă „schimbul de roluri” și „diferența dintre un accident și o alegere”. „Cocaina este un stimulent și o substanță de abuz inclusă pe Lista Interzisă a WADA, fiind interzisă în competiție în cadrul Programului Anti-Doping din Tenis. Din cauza naturii acestei substanțe, o suspendare provizorie este obligatorie și a fost aplicată începând cu data de 4 august 2026”, transmite ITIA. Kyrgios a fost unul dintre cei mai înverșunați jucători la adresa lui Jannik Sinner, Iga Swiatek sau Simona Halep, nume mari ce au fost depistate pozitiv la teste antidoping. „Nu lovi niciodată un om când este deja la pământ. Viața are un mod ciudat de a schimba rolurile. Și un mod și mai ciudat de a scoate la iveală diferența dintre un accident și o alegere”, a fost mesajul postat de Simona Halep, pe contul său de Instagram. Foto: Mediafax Foto Atacul virulent al australianului. „Dacă aș fi luat lucruri asemănătoare, aș fi avut 5 titluri de Grand Slam” În urmă cu aproape doi ani și jumătate, mai previs în primăvara lui 2024, la scurt timp după ce Simonei i-a fost redusă suspendarea, Nick Kyrgios a reacționat virulent după această decizie, afirmând că jucătorii nu ar mai trebui să ia „rahaturi dubioase”, în timp ce el joacă cinci seturi alimentat doar cu banane și coca-cola. Australianul încheie și spune că dacă ar fi luat și el substanțe interzise ar fi avut în palmares cinci titluri de Mare Șlem. „Eu duc bătălii de 5 seturi cu banane și coca-cola, iar rezultatele mele vorbesc de la sine. Poate jucătorii ar trebui ca pur și simplu să nu mai ia rahaturi dubioase. Să se uite în oglindă la finalul zilei și să-și spună: «Da, am făcut totul corect». Nu e dificil. Dacă aș fi luat lucruri asemănătoare, aș fi avut 5 titluri de Grand Slam”, a fost mesajul lui Kyrgios după ce suspendarea româncei a fost redusă de la 4 ani la 9 luni.

David Popovici a vorbit răspicat despre bătaia de joc la care România și-a supus sportivii campioni, neplătindu-i de 2 ani

david-popovici-a-vorbit-raspicat-despre-bataia-de-joc-la-care-romania-si-a-supus-sportivii-campioni,-neplatindu-i-de-2-ani

David Popovici a fot extrem de tranșant la revenirea în țară când a fost întrebat despre sportivii români care au câștigat medalii importante și nu au fost plătiți în ultimii doi ani pentru performanțele lor. Medaliatul cu aur la 100 și 200 de metri liber la Campionatele Europene de la Paris susține că acest lucru este strict responsabilitatea statului român și avertizează totodată că sportivii care nu și-au primit banii cuveniți nu mai pot îndura mult bătaia de joc la care sunt supuși. David Popovici este portavocea campionilor români, neplătiți timp de doi ani de stat pentru performanțele lor David Popovici a fot extrem de tranșant la revenirea în țară când a fost întrebat despre sportivii români care au câștigat medalii importante și nu au fost plătiți în ultimii doi ani pentru performanțele lor. Medaliatul cu aur la 100 și 200 de metri liber la Campionatele Europene de la Paris susține că acest lucru este strict responsabilitatea statului român și avertizează totodată că sportivii care nu și-au primit banii cuveniți nu mai pot îndura mult bătaia de joc la care sunt supuși. „Mi se pare o responsabilitate luată în serios a statului român de a recompensa sportivii care aduc performanță României. Despre cazul meu, eu sunt suficient de norocos, și le sunt recunoscător sponsorilor pe care i-am avut de ani și ani de zile care mi-au susținut acest parcurs. Cunosc însă foarte mulți sportivi de înaltă performanță din România care nu au din păcate aceleași condiții pe care le am eu acum. Dacă povestesc despre premierile pe care nu le-am primit de acum doi ani, încerc să vorbesc în numele tuturor. E responsabilitatea statului să vină alături de noi, să ne susțină, tocmai pentru a reuși să celebrăm și să câștigăm împreună. Premierile pe care mulți sportivi le așteaptă le pot influența viața în bine, cum unii au nevoie de asta. Nu cred că este cazul meu, datorită sponsorilor pe care îi am. Asta e situația din țară. Să profit de fiecare dată când am multe microfoane și camere în față să reamintesc asta, pentru că…Cât de mult pot aștepta sportivii ăștia? Mulți nu pot aștepta extrem de mult! E adevărat că nu am avut cele mai bune condiții, dar într-un fel sau altul m-am descurcat, dar când vine vorba despre noile generații de sportivi, să se rezolve. Mi-aș dori pentru ei, și nu numai, ci pentru educația noastră, ca societate”, a spus David Popovici. Foto: ProSport A învățat să se bucure de succes. „S-ar putea să vină la pachet” Sportivul de aur al României dezvăluie că a învățat să se bucure de succes și vine aici exemplul cu exemplul regretatului baschetbalist american Kobe Bryant. „Suntem bine, fericiți, obosiți, clar, dar mulțumiți de tot ce am realizat. Am învățat să mă bucur de succes. Înot pentru a mă descoperi mai bine pe mine și a mă depăși, decât să am succes. Am văzut un interviu al lui Kobe Bryant în care era întrebat despre succes şi eşec şi a spus că nu prea îl mai interesează, e neutru, joacă de dragul de a desluşi anumite lucruri şi aspecte ale vieţii lui. Deși, în momentul în care o faci, din dragoste și pasiune, s-ar putea să vină la pachet”, a conchis David Popovici.

În ce tabără se poziționează UDMR pentru formarea viitorului Guvern. Ilie Bolojan: E decizia lor

in-ce-tabara-se-pozitioneaza-udmr-pentru-formarea-viitorului-guvern.-ilie-bolojan:-e-decizia-lor

Ilie Bolojan, premierul interimar al României, spune că UDMR va decide în ce tabără se vor poziționa pentru formarea unui nou executiv, după ce partidul a primit deja o ofertă de colaborare pentru un viitor executiv de la președintele PSD. „UDMR a fost un partid care a lucrat în actuala coaliție. Sunt colegii noștri în actualul guvern. Am făcut o propunere de premier. Am rămas pe aceste poziționări”, a declarat Bolojan despre relația cu UDMR. După relația de colegialitate din Coaliție, UDMR ar putea pleca La ultima încercare, PNL, USR si UDMR s-au aliat pentru a-l susține pe Siegfried Mureșan, propunerea de premier a dreptei, în timp ce PSD a anunțat că îl va propune pe Sorin Grindeanu. Cele două variante nu s-au mai concretizat la Cotroceni într-o desemnare, însă Ilie Bolojan susține acum că UDMR ar putea să aleagă tabăra social-democrată. „În această perioadă am avut o colaborare corectă cu UDMR. V-am spus. Am lucrat împreună, am susținut proiecte și sigur este decizia lor viz-a-viz de ceea ce vor face. Toți suntem oameni raționali și înțelegem că la un moment dat trebuie să găsim o formulă de guvern. […] Dar sigur e decizia lor viz-a-viz de ceea ce vor face în perioada următoare”, spune premierul într-un interviu acordat B1TV. Joi va avea loc o ședință la Palatul Cotroceni cu toți liderii din vechea Coaliție pe tema PNRR, dar acolo ar putea să fie și discuții legate de formarea unui viitor Guvern, așa cum a decurs și întâlnirea de săptămâna trecută, unde mai mulți lideri politici au confirmat că s-a discutat și despre viitorul executiv cu puteri depline.

Cum arată paradisul romantic al Simonei Halep, unde s-a refugiat după ce relația cu Dorin Mateiu a devenit publică

cum-arata-paradisul-romantic-al-simonei-halep,-unde-s-a-refugiat-dupa-ce-relatia-cu-dorin-mateiu-a-devenit-publica

Simona Halep (34 de ani) nu duce lipsă de activitate după ce s-a retras oficial din tenis. Sportiva din Constanța se bucură de fiecare clipă și nu ratează ocazia de a imortaliza cele mai speciale momente pe care le trăiește. Acum, fostul lider WTA le-a arătat tuturor fanilor, pe rețele de socializare, cum arată paradisul romantic unde s-a refugiat după ce relația cu afaceristul Dorin Mateiu a devenit publică. Simona Halep se bucură de peisaje superbe Simona Halep continuă să se relaxeze și să se bucure de zile superbe după ce s-a retras oficial din tenis. Sportiva în vârstă de 34 de ani obișnuiește să își țină fanii la curent cu tot ceea ce is e întâmplă, prin intermediul rețelelor de socializare, și așa a făcut și de data aceasta. În urmă cu puțin timpul, fostul lider WTA a publicat câteva fotografii superbe pe contul personal de Instagram, în care apare apusul de soare pe malul unui lac, iar cadrul pare că a surprins paradisul romantic în care Simona Halep s-a refugiat după ce relația cu afaceristul Dorin Mateiu a devenit publică. În imaginile pe care le-a distribuit pe rețelele de socializare apare și o sticlă de Coca-Cola, semn că sportiva își permite acum, după retragerea din tenis, să se bucure de micile plăceri ale vieții, fără să îi fie teamă că performanța din teren ar putea să îi fie afectată. Cât a câștigat Simona Halep din tenis Americanii nu au uitat-o pe Simona Halep, chiar dacă sportiva din Constanța s-a retras oficial din activitate, și au scris recent despre averea pe care aceasta a adunat-o de-a lungul anilor. „În 2025, averea netă a Simonei Halep este estimată la aproximativ 30 de milioane de dolari. Această sumă considerabilă reflectă cariera sa excepțională în tenis, contractele profitabile de sponsorizare și investițiile financiare realizate în afara sportului. Dincolo de terenul de tenis, parteneriatele lui Halep cu branduri importante precum Nike și Mercedes-Benz i-au consolidat situația financiară și statutul de personalitate influentă în lumea sportului și a afacerilor. Parcursul său continuă să inspire, demonstrând combinația de talent, perseverență și gândire strategică necesară pentru a avea succes la cel mai înalt nivel al sportului profesionist. Averea netă a Simonei Halep este o dovadă a carierei sale remarcabile în tenis, construită prin talent, dedicare și muncă susținută. Succesul său financiar nu provine doar din victoriile obținute în turnee, ci și din contractele de sponsorizare și investițiile inspirate. Drumul Simonei de la statutul de tânără speranță la cel de nume consacrat în sport evidențiază importanța perseverenței și a dezvoltării strategice. Pentru cei inspirați de povestea sa, urmărirea unor astfel de exemple de succes poate oferi perspective valoroase”, au notat jurnaliștii americani.

Ce se întâmplă dacă Legea Salarizării nu este adoptată. Bolojan: Îi va fi greu viitorului Guvern să mai țină salariile în sectorul public plafonate

ce-se-intampla-daca-legea-salarizarii-nu-este-adoptata.-bolojan:-ii-va-fi-greu-viitorului-guvern-sa-mai-tina-salariile-in-sectorul-public-plafonate

Ilie Bolojan, premier interimar al României, a declarat miercuri la B1TV că Legea Salarizării ar trebui adoptată până la finalul lunii august și nu doar din motive legate de banii europeni. Rating-ul de țară, nivelul investițiilor, și plafonarea salariilor bugetarilor din 2025 se află printre argumentele prim-ministrului. „Inevitabil, orice guvern va veni într-o formulă sau alta, îi va fi greu să mai țină salariile în sectorul public plafonate, pentru că deja este al doilea an și va trebui, într-o formă sau alta, să le ridice. Și ceea ce am susținut în această perioadă și sper că în aceste zile avem înțelepciunea să găsim o formulă. Astăzi, pentru că și astăzi sunt discuții tehnice, mâine, pentru că mai e o întâlnire la Cotroceni, să găsim o formulă de a susține această lege. Pentru că anvelopa de creștere ea tot va exista”, a explicat premierul într-o emisiune B1TV. Legea Salarizării, jalon important în PNRR Ilie Bolojan spune că legea oricum va trebui adoptată până la finalul anului din cauza primei plafonări din 2025, iar dacă liderii politici reușesc să găsească un consens acum, România ar avea și o lege a salarizării unitare, dar și 770 de milioane de euro, banii din jalonul PNRR aferent acestei reforme. „Dar dacă am votat legea, ne-am luat niște bani din PNRR, aproape 800 de milioane de euro, am creat o predictibilitate pentru anii următori care asigură o încredere suplimentară în România. Deci nu ne mai expunem unui risc de downgradare și de scăderea încrederii și mai ales corectează niște deziechilibre care sunt în salarizarea din sectorul public și inechități mari în sensul în care celor care sunt astăzi cu un salariu mai mic decât li s-ar cuveni, le va crește cu 10, cu 15, cu 20%, iar cei care au salarii mai mari decât li s-ar cuveni le va scădea? Nu le va scădea”, a mai adăugat Bolojan. Scad sau nu salariile după noua lege a salarizării? Premierul a explicat și mecanismul conform căruia salariile bugetarilor vor fi calculate după adoptarea noii legi și a insistat că acestea nu vor suferi modificări, ci vor rămâne înghețate până când valoarea de referință, stabilită anual, va crește. Mai apoi, salariile angajaților de la stat urmează să crească. „Subliniez asta, vor rămâne la acest nivel un an, doi, cât timp până ajunge la zi în urmă și în felul acesta vom avea o echitate. Deci o creștere a fondului de salarii va fi o scădere a volumului de investiții și asta va fi o presiune pe acest buget în condițiile în care noi trebuie să ne mai reducem cu aproape un punct procentual deficitul deci să coborâm de la 6% aproximativ la puțin peste 5% ceea ce înseamnă că reformele care au fost adoptate în această perioadă trebuie continuate. Măsurile de reducere a cheltuielilor statului sunt necesare”, a concluzionat premierul. Chiar dacă premierul anunță că salariile bugetarilor care vor rămâne înghețate pentru primii ani nu vor scăde, sindicaliștii sunt în continuare nemulțumiți de reformă și spun că efectele produse de lege sunt contrare.

I-a explodat în față!. Kyrgios, făcut praf după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină

i-a-explodat-in-fata!.-kyrgios,-facut-praf-dupa-ce-a-fost-depistat-pozitiv-cu-cocaina

Kyrgios (31 de ani) nu a scăpat și a fost făcut praf după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină, în urma unui control antidoping efectuat în timpul turneului ATP 250 de la Mallorca. Un cunoscut jurnalist spaniol a scris despre situația sportivului australian și a amintit despre felul în care acesta a vorbit despre Sinner și Swiatek, în momentul în care aceștia erau implicați în probleme similare. Nick Kyrgios a fost suspendat provizoriu după ce un control antidoping efectuat în timpul turneului ATP 250 de la Mallorca a indicat prezența unui metabolit al cocainei. Australianul, care a fost unul dintre cei mai vocali critici ai lui Jannik Sinner și Iga Swiatek, după cazurile de dopaj în care cei doi au fost implicați, a fost făcut praf de jurnalistul spaniol de tenis Jose Moron. Cel care este editor al publicației Punto de Break a enumerat mai multe observații despre situația australianului și s-a concentrat mai întâi asupra modului în care Kyrgios vorbise despre Sinner și Swiatek. „Câteva lucruri despre asta. În primul rând, Kyrgios a fost unul dintre cei mai critici la adresa lui Sinner sau Swiatek atunci când au devenit cunoscute testele lor pozitive. A spus că este o rușine pentru sport și alte lucruri de acest gen. Acum, toate acestea i-au explodat în față, s-au întors împotriva lui. În al doilea rând, îl aplaud pentru că a recunoscut ceea ce a făcut și nu s-a ascuns. Alții nu fac la fel și vin cu o mie de scuze pentru a se justifica. El nu a făcut asta și va suporta toate consecințele, care nu vor fi puține. În al treilea rând, vestea nu este chiar atât de surprinzătoare. Îl cunoaștem pe Kyrgios și reputația lui de petrecăreț, care stă până la primele ore ale dimineții, chiar și în timpul turneelor. În al patrulea rând, mă întristează faptul că tenisul ajunge din nou astăzi în prim-plan dintr-un astfel de motiv. În al cincilea rând, nu înțeleg de ce, dintre cele trei turnee la care Kyrgios a participat anul acesta, a decis să concureze la unul după ce consumase droguri, știind că putea fi testat și că putea avea un rezultat pozitiv”, a notat jurnalistul Jose Moron, citat de tennisworldusa. Australianul și-a recunoscut vina International Tennis Integrity Agency (ITIA) l-a suspendat provizoriu pe Nick Kyrgios după un control efectuat pe data de 22 iunie 2026, în timpul turneului ATP 250 de la Mallorca. Analizele au indicat prezența benzoylecgoninei, un metabolit al cocainei, în organismul sportivului în vârstă de 31 de ani. Rezultatul a fost confirmat pe data de 17 iulie de un laborator acreditat de Agenția Mondială Antidoping (WADA). Astfel, suspendarea provizorie a australianului a intrat în vigoare pe 4 august. Australianul nu a contestat deocamdată măsura și a reacționat public printr-un mesaj în care și-a recunoscut vina. „Am făcut o greșeală uriașă”, a transmis Kyrgios, care și-a cerut scuze familiei, fanilor, sponsorilor și, în special, tinerilor care îl privesc drept un model.

USR propune eliminarea admiterii paralele la liceu: Nu face decât să adâncească inechitățile deja existente în sistem

usr-propune-eliminarea-admiterii-paralele-la-liceu:-nu-face-decat-sa-adanceasca-inechitatile-deja-existente-in-sistem

Un proiect de lege prin care se propune eliminarea admiterii paralele la liceu a fost depus miercuri de către parlamentarii USR Corina Atanasiu și Ștefan Pălărie. Potrivit inițiatorilor, eliminarea admiterii paralele ar asigura un proces de selecție bazat pe rezultatele Evaluării Naționale și pe repartizarea computerizată, fără introducerea unei probe suplimentare organizate de fiecare liceu. În plus, formațiunea susține că sistemul de selecție paralelă ar accentua inechitățile din educație și ar favoriza elevii care își permit pregătire suplimentară. „O probă de selecție organizată de licee, adăugată peste Evaluarea Națională, ar accentua una dintre cele mai grave probleme ale școlii românești: lipsa egalității de șanse. Evaluarea unică și repartizarea computerizată permit și copiilor cu rezultate foarte bune din mediul rural sau din familii cu posibilități reduse să obțină un loc în cele mai căutate licee și clase din județul lor ori din marile orașe. În schimb, examenele proprii ale liceelor ar avantaja elevii ai căror părinți pot plăti meditații și programe de pregătire adaptate fiecărei probe. Dubla selecție nu ar verifica exclusiv cunoștințele și meritul elevilor, ar transforma veniturile familiei, accesul la meditații și sprijinul educațional de acasă în criterii indirecte de admitere, adâncind inechitățile deja existente în sistem”, declară deputata USR Corina Atanasiu. Copiii performanți, dar vulnerabili din perspectiva situației financiare, ar fi dezavantajați Potrivit comunicatului de presă emis de formațiune, problema ar fi cu atât mai importantă în cazul elevilor cu rezultate foarte bune, dar care provin din familii cu posibilități financiare limitate. Aceștia ar putea fi puși în situația de a participa la examene fără aceeași pregătire suplimentară ca alți candidați sau chiar de a renunța la liceele de top. Senatorul USR Ștefan Pălărie, președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, afirmă că USR a contestat încă din 2023 introducerea admiterii paralele. „În anul 2023, când legile Educației au ajuns în dezbatere parlamentară, alături de colegii mei din USR am criticat vehement aberațiile din proiectul România Educată. Una dintre cele mai proaste idei, lipsită de orice argument valabil sau de sprijinul specialiștilor, a fost admiterea paralelă în liceu”, a declarat Pălărie. Controversa din ultimele zile privind admiterea la liceu Admiterea la liceu din 2027 a provocat, în numai câteva zile, una dintre cele mai puternice controverse recente din Educație. Un proiect publicat de Ministerul Educației pe 14 august permite liceelor să organizeze propriul concurs pentru până la jumătate dintre locuri, după Evaluarea Națională. Pentru a putea participa la concursul unui liceu, elevul trebuie, potrivit proiectului, să fi obținut cel puțin nota 5 la fiecare probă a Evaluării Naționale. Concursul ar avea două probe. Liceul stabilește disciplinele, în funcție de profil, însă subiectele sunt unice la nivel național și sunt elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. Prin urmare, un elev care țintește un loc scos la concurs de un liceu ar susține mai întâi Evaluarea Națională, apoi încă două probe. Nu toți copiii vor fi însă obligați să dea aceste examene. Participarea este opțională. Elevii care nu se înscriu sau care nu sunt admiși prin concurs vor putea participa la repartizarea computerizată pentru locurile rămase. În replică, părinții și organizațiile pentru copii reclamă riscul creșterii meditațiilor și al inechităților, iar partidele critică lipsa unor garanții suficiente împotriva favoritismului. Miercuri, 19 august, au apărut deja două inițiative parlamentare pentru amânarea reformei. Scandalul admiterii la liceu, explicat pe larg, poate fi citit AICI.

Cutremur în tenis! Nick Kyrgios, suspendat după ce a ieșit pozitiv la cocaină

cutremur-in-tenis!-nick-kyrgios,-suspendat-dupa-ce-a-iesit-pozitiv-la-cocaina

Nick Kyrgios a fost suspendat provizoriu din tenis după ce a fost depistat pozitiv la cocaină.  Australianul a oferit o probă în timpul turneului Mallorca Open, pe 22 iunie, iar analiza a indicat prezența cocainei. Fostul număr 13 mondial se află sub suspendare provizorie din 4 august. Anunțul a fost făcut de jurnalistul Ben Rothenberg, care a precizat că jucătorul avea posibilitatea să conteste măsura, dar nu a făcut acest lucru până în prezent. Kyrgios a reacționat pe Instagram, unde a recunoscut greșeala și a transmis că își asumă responsabilitatea pentru situația creată. Sportivul australian a spus că a făcut „o greșeală uriașă” și că își asumă „întreaga responsabilitate” pentru cele întâmplate. Suspendarea are efect imediat asupra activității sale sportive. În această perioadă, Kyrgios nu poate juca, antrena sau participa la turnee de Grand Slam ori la competiții organizate sub numele circuitelor profesioniste masculine și feminine. Vestea vine într-un moment dificil al carierei sale. Nick Kyrgios, ajuns la 31 de ani, a jucat foarte puțin în acest sezon. Australianul a disputat doar patru meciuri de simplu, dintre care a câștigat unul și a pierdut trei. În ultimii ani, el s-a confruntat cu probleme medicale importante, în special la genunchi și la încheietura mâinii. Accidentările l-au ținut departe de circuit pentru perioade lungi și i-au afectat revenirea la nivelul cu care obișnuise publicul. Ultima sa apariție pe teren a fost la Wimbledon, în proba de dublu masculin. Kyrgios a făcut pereche cu Alexander Bublik, însă cei doi au fost eliminați încă din primul tur. Prima reacție a tenismenului „ Am fost testat recent în Mallorca, iar rezultatul a fost pozitiv la cocaină. Am făcut o greșeală uriașă și îmi asum întreaga responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat. Îmi pare rău față de fanii mei, familia mea, sponsorii mei și față de toți cei apropiați. Mai presus de toate, îmi pare rău față de copiii care mă urmăresc. Știu ce exemplu oferă această situație și sunt profund dezamăgit de mine însumi. Nu vreau să caut scuze, dar vreau să ofer puțin context despre perioada prin care am trecut. Accidentările din ultimii doi ani m-au afectat enorm, atât fizic, cât și psihic. Corpul meu nu a mai putut face ceea ce mintea mea se aștepta să facă, iar faptul că a trebuit să accept că mă apropii de finalul carierei a fost mai greu decât mi-aș fi imaginat vreodată. Am spus mereu că nu eu am ales tenisul, ci tenisul m-a ales pe mine. Dar să mă desprind de ceva care a reprezentat întreaga mea viață este unul dintre cele mai grele lucruri cu care a trebuit să mă confrunt. Au fost momente în care m-am simțit neputincios și singur. Nimic din toate acestea nu scuză ceea ce am făcut. Partea bună este că această situație a fost pentru mine un semnal de alarmă. În următoarele 28 de zile mă voi retrage de pe rețelele sociale și din viața publică, pentru a mă concentra asupra mea și pentru a încerca să-mi pun lucrurile în ordine. Le cer oamenilor să-mi respecte intimitatea în această perioadă și, mai ales, să respecte intimitatea familiei mele. Îmi pare rău. Voi face ceea ce trebuie și voi reveni.”

Francezii au dat verdictul despre Dacia Sandero după ce au calculat costurile pentru întreținerea mașinii românești

francezii-au-dat-verdictul-despre-dacia-sandero-dupa-ce-au-calculat-costurile-pentru-intretinerea-masinii-romanesti

Dacia Sandero rămâne una dintre cele mai accesibile mașini de pe piață, iar francezii de la au analizat dacă modelul românesc este ieftin nu doar la cumpărare, ci și la întreținere.  Concluzia este că Sandero poate fi ținută în buget, însă anumite reparații ajung la sume importante, mai ales când vine vorba despre piese de uzură sau intervenții mai complexe. Ce au scris francezii despre costurile de întreținere Publicația franceză amintește că Sandero este prezentă pe piață din 2008 și a devenit un model important pentru Dacia. A doua generație a fost lansată în 2012, iar actuala generație, a treia, a apărut în 2020 și continuă să fie căutată atât ca mașină nouă, cât și pe piața second-hand. Pentru Dacia Sandero II, constructorul recomandă o revizie la fiecare 20.000 de kilometri sau o dată pe an. În cazul folosirii intense, cum ar fi mersul predominant urban, taxi, școală de șoferi, livrări sau deplasări, intervalul recomandat ar trebui redus la jumătate. Costul unei revizii obișnuite pentru Sandero II este estimat între 150 și 200 de euro. Aceasta include, cel puțin, schimbul de ulei, înlocuirea filtrului de ulei și a filtrului de habitaclu. Pentru operațiuni mai ample, de exemplu dacă se schimbă și filtrul de combustibil, prețul poate crește. La capitolul piese de uzură, francezii au luat ca exemplu o versiune 0.9 TCe de 90 CP. Pentru această motorizare, discurile de frână față ajung la 320 de euro, plăcuțele de frână față la 200 de euro, amortizoarele față la 420 de euro, iar cele spate la 410 euro. Ambreiajul este estimat la 1.020 de euro, filtrul de particule sau catalizatorul la 1.190 de euro, iar schimbarea a două anvelope la 260 de euro. Prețurile sunt apropiate pentru toate modelele Pentru Dacia Sandero III, costurile de întreținere sunt considerate apropiate. În cazul unei versiuni 1.0 Eco-G de 100 CP, înlocuirea discurilor de frână față costă tot 320 de euro, iar plăcuțele de frână față sunt estimate la 150 de euro. Amortizoarele față ajung la 510 euro, iar cele spate la 350 de euro. Intervențiile mai mari rămân însă costisitoare și pentru generația actuală. Ambreiajul este estimat la 850 de euro, filtrul de particule sau catalizatorul la 1.020 de euro, iar două anvelope costă aproximativ 220 de euro. Auto Plus notează și existența programului „Eco Maintenance”, oferit pentru vehiculele Dacia mai vechi de trei ani. Acesta include 38 de verificări de siguranță, schimb de ulei și înlocuirea filtrului de ulei, cu prețuri care pornesc de la 89 de euro, în funcție de model.