Nadia, ne revedem peste 50 de ani!. Cum s-a trăit la Onești ziua dedicată campioanei de 10 de la Montreal

nadia,-ne-revedem-peste-50-de-ani!.-cum-s-a-trait-la-onesti-ziua-dedicata-campioanei-de-10-de-la-montreal

Nadia Comăneci a dovedit încă o dată de ce este atât de iubită în România, mai ales la Onești, acolo unde un întreg oraș a mers pe urmele campioanei de la Montreal. Din informațiile noastre, mii de oameni au fost încă de la primele ore ale zilei alături de Nadia și mulți au petrecut apoi până spre miezul nopții, alături de Loredana Groza. Bart Conner, pentru prima oară la Onești: „E un model pentru toată lumea!” O adevărată vedetă în Statele Unite, Bart Conner a impresionat prin felul în care s-a comportat, încercând să stea cât mai retras, inclusiv la conferința de presă. Bart Conner a acceptat cu greu să ofere câteva cuvinte, lăsând de înțeles că toate laudele trebuie să fie culese de soția lui. Nadia l-a chemat însă alături de fostele colege, iar acesta a vorbit cu presa pentru câteva minute. Interesant este faptul că soțul Nadiei Comâneci a ajuns pentru prima oară la Onești și a văzut, astfel, inclusiv locul în care a copilărit sportiva care a scris istorie la Montreal, în urmă cu 50 de ani. „Bart Conner este cu siguranță un model pentru toată lumea”, a fost concluzia celor prezenți. Ajuns la 68 de ani, acesta a demonstrat că știe să fie sobru, dar să și petreacă pe cinste, aspect care a fost apreciat de oamenii din Onești. După miezul nopții, Nadia și Bart au ajuns și într-un local aflat la ieșirea din oraș, acolo unde au fost întâmpinați și de cei mici, dornici să facă poze și să primească autografe din partea acestora. Bart Conner a fost uimit de modul în care oamenii din Onești au primit-o acasă pe Nadia Comăneci Foto: Sport Pictures Ilie Năstase a început ziua în trening și a încheiat-0 „la patru ace” Așa cum era de așteptat, la Onești au venit nume mari din istoria sportului românesc, în frunte cu legendarul Ilie Năstase. Prezent la Palatul Parlamentului chiar în ziua derby-ului dintre Dinamo și FCSB, Gică Hagi nu avea cum să fie prezent, din moment ce România a intrat pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru partida din Georgia. Marele campion a ieșit încă o dată în evidență, în stilul caracteristic. Ilie Năstase a început ziua în trening, la competiția de gimnastică, dar a încheiat-o în cele din urmă la „patru ace” la festivitatea care a încheiat perioada în care Nadia a fost la Onești. Ilie Năstase a fost preocupat și de ceea ce se întâmplă cu Sorana Cîrstea, care a reușit în cele din urmă să ajungă în sferturile de la Roland Garros, Grand Slam pe care l-a câștigat Simona Halep. Ilie Nastase a fost remarcat de toată lumea pe stadionul Carom din Onești Foto: Sport Pictures Locul în care a copilărit Nadia Comăneci a fost pur și simplu luat cu asalt de localnici, pentru care fosta mare sportivă este un adevărat idol. Au fost mulți oameni care au venit la Onești și din localitățile apropiate, inclusiv din Bacău. Sute de oameni s-au strâns să o întâmpine pe Nadia Comăneci în locul în care a crescut, din moment ce aceasta nu mai fusese la Onești de la decesul tatălui său. Acesta s-a stins din viață în ianuarie 2012. „Nadia, ne revedem peste 50 de ani”, a fost mesajul emoționant primit de campioană chiar în momentul în care era flancată de jandarmi pentru a putea ajunge la mașina care o aștepta. La blocul în care a stat Nadia au ajuns și destui oameni apropiați de vârsta campioanei, care au cunoscut-o astfel pe aceasta de mică. A plouat în reprize, dar nimeni nu s-a panicat în timpul concertului Loredanei Groza: „Rămânem aici orice ar fi!” N-a fost o zi în care soarele să-și facă apariția la Onești, acolo unde a plouat în mai multe reprize. În niciun moment n-a plouat însă torențial, astfel încât fanii Nadiei au putut să urmărească toate evenimentele de duminică, chiar dacă n-au fost condiții excelente. Mulți dintre oameni au apelat la umbrele în timpul concertului Loredanei Groza. Aceasta a fost în formă maximă, așa cum s-a întâmplat și la Palatul Parlamentului, acolo unde Nadia a fost felicitată și de nume mari care au venit din străinătate. „Rămânem aici orice ar fi”, mărturiseau cei prezenți la ultimul eveniment al zilei. Destui oameni au așteptat la porți pentru a intra în arenă, interesul fiind unul foarte mare pentru un eveniment unic, la 50 de ani de la marea performanță de la Montreal. N-au lipsit nici autoritățile locale, în frunte cu primarul din Onești, europarlamentarul Dragoș Benea și președintele Consiliului Județean Bacău. Benea a participat și la Bruxelles la evenimentul dedicat Nadiei la Parlamentul European. A fost o zi de neuitat pentru oamenii de Onești, care vorbesc și acum despre echipa de fotbal care se lupta cu Dinamo, Steaua și Rapid, pe vremea când clubul era condus de Nicolae Puiu, decedat între timp. Acum, fotbalul din Onești este doar în liga a treia, așa că gimnastica a rămas, rămâne și va fi „sportul rege” pentru localnici.

Nicușor Dan, mesaj de 1 Iunie: Sărbătorim bucuria, curiozitatea, inocența și speranța

nicusor-dan,-mesaj-de-1-iunie:-sarbatorim-bucuria,-curiozitatea,-inocenta-si-speranta

„Astăzi, de Ziua Copilului, sărbătorim bucuria, curiozitatea, inocența și speranța pe care copiii le aduc în viețile noastre și în viitorul României”, a declarat Nicușor Dan, într-un mesaj publicat pe Facebook.  Acesta a precizat totodată că Ziua Copilului nu este doar o sărbătoare, ci și un „angajament” asumat pentru construirea unei Românii în care cei mici să fie protejați. „Ziua Copilului este mai mult decât o sărbătoare. Este un angajament pe care ni-l asumăm, ca societate, de a construi o Românie în care fiecare copil să fie protejat, ascultat, respectat și încurajat să își urmeze visurile”, se arată în mesajul publicat de Nicușor Dan.  Cu prilejul acestei zile, Palatul Cotroceni a devenit un spațiu al învățării prin joacă, potrivit președintelui.  Sute de copii au participat la ateliere educative, activități creative și sportive, sesiuni de lectură, spectacole de teatru și dezbateri civice. „Prin entuziasmul și energia lor, copiii au dat viață acestui loc simbolic al democrației și al dialogului. Fie că au desenat, au citit, au urcat pe scenă pentru a transmite mesaje de incluziune și solidaritate, copiii ne-au reamintit cât de important este să investim în educație, în șanse egale și într-un mediu sigur în care fiecare să își poată valorifica potențialul”, se arată în mesajul publicat de Nicușor Dan. Șeful statului și-a încheiat mesajul prin a le adresa un sincer „La mulți ani” tuturor copiilor. „La mulți ani tuturor copiilor! Să aveți mereu încrederea de a vă urma pasiunile și bucuria de a descoperi lumea”, a conchis șeful Statului. 

Cine transmite la TV Sorana Cîrstea – Mirra Andreeva

cine-transmite-la-tv-sorana-cirstea-–-mirra-andreeva

Sorana Cîrstea (locul 18 WTA) și Mirra Andreeva (locul 8 WTA) se vor confrunta în sferturile de finală de la Roland Garros, turneul de Grand Slam dotat cu premii totale de peste 29 de milioane de euro. Meciul dintre cele două va fi transmis la TV de Eurosport și este programat marți, 2 iunie 2026, de la ora 12:00 (ora României), potrivit site-ului oficial al competiției. Meciul dintre Sorana Cîrstea (36 de ani) și Mirra Andreeva (19 ani), din sferturile de finală de la Roland Garros, deschide sesiunea de zi de pe Arena Philippe-Chatrier și va fi transmis la TV de postul Eurosport, marți, 2 iunie, de la ora 12:00. Aflată în ultimul său sezon în circuit, Sorana Cîrstea are un parcurs de excepție pe zgura pariziană, unde nu a cedat niciun set, ba mai mult, a și reușit să facă un meci perfect în fața Solanei Sierra (Argentina, locul 68), pe care a învins-o, în turul 3, cu scorul 6-0, 6-0. Sorana Cîrstea, joc fără presiune După calificarea în sferturile de finală, Sorana Cîrstea a vorbit foarte deschis despre lipsa presiunii pe care o resimte în acest ultim sezon al său. Acest lucru a fost de altfel constatat și de alte jucătoare din circuit, cu care s-a confruntat la recentele turnee, precum Jelena Ostapenko (28 de ani, locul 31 WTA), pe care a învins-o la Roma. „Am avut ambiție, pasiune, iubesc în continuare acest sport. Mă bucur că am alături de mine familia, prietenii sunt aproape. Simt că societatea ne etichetează, dar în viață cred că ai dreptul să faci ceea ce îți dorești. Iată-mă aici, la 36 de ani. Mulțumesc publicului pentru sprijin! Am pus mai multă presiune pe mine în ultimii ani, dar da, am pus mai puțină presiune aici. Îmi aduc aminte de momentele când am colaborat (n.r. – către Marion Bartoli, care îi lua interviul pe teren) și îți mulțumesc pentru sfaturile pe care mi le-ai oferit. Mă bucur când intru pe teren. Până la urmă, e vorba de pasiune, iar pasiunea mea este tenisul și nu pot fi decât recunoscătoare pentru ceea ce mi se întâmplă”, a declarat Sorana Cîrstea după victoria care i-a adus calificarea în sferturile de finală de la French Open. Sorana Cîrstea – Mirra Andreeva, a doua confruntare în câteva luni Meciul din sferturile de la Roland Garros este al doilea meci direct dintre Sorana Cîrstea și Mirra Andreeva, după cel din sferturile de la WTA 500 Linz, din 10 aprilie 2024, câștigat de tânăra rusoaică, în trei seturi, scor 7-6 (4), 4-6, 6-2. Mirra Andreeva s-a declarat „superentuziamată” de noua confruntare cu Sorana Cîrstea, un „meci fantastic” în opinia sa în fața unei adversare care „joacă cel mai bun tenis din viața ei în acest moment”, fără a pune însă în umbră performanțele pe care le-a avut în trecut. Sorana Cîrstea, din nou în sferturile de finală după 17 ani Sportiva din România a atins sferturile de finală de la Roland Garros după 17 ani și scrie istorie pe zgura pariziană. În 2009, la a doua sa prezență pe tabloul principal de la Paris, Sorana Cîrstea ajungea în sferturi, pe care le-a pierdut în fața australiencei Sam Stosur, locul 32 WTA la acea vreme. Printre adversarele pe care le-a eliminat în 2009 s-au aflat Alize Cornet (cap de serie 21), Caroline Wozniacki (favorita 10) și Jelena Jankovic (cap de serie 5). Dacă trece de Andreeva, adversara din semifinale va fi o ucraineancă, Elina Svitolina (locul 7 WTA) sau Marta Kostyuk (locul 15 WTA). Kostyuk a oferit una dintre surprizele acestei ediții, după ce a eliminat-o pe Iga Swiatek (locul 3 WTA), campioana de patru ori la Roland Garros (2020, 2022, 2023 și 2024).

„Oh, wow!” De ce i-a enervat pe analiștii ucraineni interviul lui Nicușor Dan la BBC

„oh,-wow!”-de-ce-i-a-enervat-pe-analistii-ucraineni-interviul-lui-nicusor-dan-la-bbc

Anton Shekhovtsov după interviul lui Nicușor Dan: „Oh, wow!” Anton Shekhovtsov, analist ucrainean la EUObserver, se declară suprins de declarațiile făcute de președintele României, Nicușor Dan la BBC: „Oh, wow! Președintele român Nicușor Dan le cere rușilor să fie mai preciși atunci când vizează Ucraina: „Când rușii lovesc și vizează orașe de cealaltă parte a Dunării, trebuie să fie siguri că nu provoacă răni cetățenilor români”. Nu am cuvinte„, a scris Anton Shekhovtsov. Nicușor Dan pentru BBC: „Când rușii țintesc orașe care sunt de cealaltă parte a Dunării, ei trebuie să fie siguri că nu rănesc cetățeni români Președintele României, Nicușor Dan, a declarat pentru BBC că atacul dronei asupra blocului din Galați „exact, exact, nu a fost un atac țintit”, dar în același timp a susținut că Vladimir Putin nu spune adevărul în privința provenienței dronei: „Exact, (n.r. Putin nu spune adevărul). Putem spune cu siguranță că a fost Gheran 2, drona rusă. Deocamdată. Noi am avut în ultimii 2 ani cam 20-30 de drone, care la început nu erau încărcate cu explozibil. Dar acum 1 lună, am mai avut o dronă – cu explozibil – care, din fericire, nu a explodat. Ca atare, a devenit periculos pentru cetățenii României iar când rușii țintesc orașe care sunt de cealaltă parte a Dunării, ei trebuie să fie siguri că nu rănesc cetățeni români. Este un avertisment pentru partea rusă și sper că se vor opri. Dacă nu, vom lua alte măsuri împotriva lor. Expulzarea ambasadorului, de exemplu. Este o ierarhie diplomatică a măsurilor”. Anton Shekhovtsov: „Ne întrebăm de unde a obținut Dan aceste informații” Anton Shekhovtsov, analistul ucrainean, a continuat disputa cu președintele Nicușor Dan, speculând declarațiile contradictorii ale Administrației Prezidențiale din România cu Radu Miruță, ministrul Apărării: „Contrar afirmațiilor președintelui român Nicușor Dan, Ministerul Apărării din România nu a putut confirma că drona rusească care a lovit o clădire din România a fost „deviată” accidental de la ținta sa din Ucraina de apărarea aeriană a Ucrainei. Ne întrebăm de unde a obținut Dan aceste informații. Dar cred că știu ce s-a întâmplat. O dronă rusească a lovit săptămâna trecută un bloc de apartamente din România, rănind două persoane. Prin urmare, a apărut o discuție în România cu privire la faptul dacă acesta era un caz pentru consultări în temeiul Articolului 4 al NATO. Întrucât NATO se confruntă cu vremuri dificile din cauza lipsei de fiabilitate a SUA, aliații României l-au sfătuit probabil pe Dan să nu invoce Articolul 4, deoarece acest lucru i-ar face pe toți europenii nervoși în perioada premergătoare summitului NATO imprevizibil de la Ankara din iulie, iar el a fost de acord. Pentru a justifica decizia de a nu invoca Articolul 4, Dan a trebuit să minimizeze public incidentul, prezentându-l efectiv ca pe un accident: drona rusească a fost lovită de apărarea aeriană ucraineană și a fost _astfel_ deviată în România. Fără intenție, fără Articol 4. Dan totuși trebuia să transmită un mesaj puternic rușilor, de unde și închiderea consulatului rus din Constanța și expulzarea unui consul rus. Dacă ar fi fost într-adevăr un accident, un astfel de răspuns nu ar fi fost justificat.

Campionul Rareș Cojoc a trecut peste divorțul de Andreea Popescu. Cu cine și-a refăcut viața sentimentală

campionul-rares-cojoc-a-trecut-peste-divortul-de-andreea-popescu.-cu-cine-si-a-refacut-viata-sentimentala

Rareș Cojoc (37 de ani), campion mondial la dans sportiv, a trecut peste divorțul de Andreea Popescu (42 de ani), femeia cu care a fost căsătorit timp de un deceniu și cu care are trei copii. Rareș Cojoc și-a refăcut viața sentimentală alături de o brunetă, cei doi fiind surprinși petrecând într-un club din Capitală. Potrivit celor de la Cancan, Rareș Cojoc și-a sărbătorit ziua de naștere mai devreme, iar printre invitați s-a aflat și bruneta, pe care campionul le-a și prezentat-o părinților săi, semn că relația este una serioasă. Rareș Cojoc pare că a trecut cu bine peste divorțul de Andreea Popescu, separare care a luat prin surpindere deoarece mariajul dintre cei doi nu dădea semne că „scârțâie”. Divorțul dintre campionul mondial și fosta sa soție a fost semnat în aprilie, la notar, iar de dragul celor trei copii pe care îi au împreună păstrează o relație civilizată. Dansatorul de talie mondială și-a refăcut viața sentimentală și s-a afișat cu noua iubită. Aceasta din urmă atrăgând toate privirile la petrecerea aniversară a campionului, la care printre invitați s-au aflat și părinții săi, persoane de marcă din Târgu Mureș, orașul natal al lui Rareș Cojoc. Bruneta a fost îmbrăcată într-o rochie mulată neagră, cu spatele gol și un decolteu adânc, rochie care îi scotea în evidență formele. Cei doi au fost aproape nedezlipiți toată seara, la petrecerea unde s-a servit din abundență șampanie Dom Perignon. La ieșirea din club, Rareș Cojoc a dat dovadă de romantism și i-a oferit brunetei un buchet de trandafiri albi, pe care l-a cumpărat chiar din fața localului. Însă momentul s-a oprit aici, deoarece, partenera din club a decis să meargă singură spre casă, cu o cursă ridesharing. Potrivit celor de la Cancan, care l-au surprins pe Rareș Cojoc, relația cu bruneta nu pare să fie una pasageră, ci doar la început de drum. Iar explicația este dată tocmai de faptul că aceasta a fost prezentată părinților, ce au părut încântați de brunetă, mai ales că fiul lor trece printr-o perioadă complicată, cea a divorțului. Andreea Popescu, acuzată că l-a înșelat pe Rareș Cojoc Deși au încercat să păstreze niște aparențe, relația dintre Rareș Cojoc și Andreea Popescu nu a putut fi salvată. Rareș Cojoc a fost acuzat că și-a înșelat soția, însă dovezile au indicat contrariu, ea fiind infidelă în acest mariaj. Mai exact, fosta dansatoare l-a înșelat pe campion cu Dan Alexa (46 de ani), fost internațional de fotbal, iar astfel s-a pus capăt unei căsătorii de zece ani. „Am divorțat. Din păcate, nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună până la sfârșit. Și consider, în continuare, căsătoria este mai mult decât un act; este o taină, este o cruce pe care doi oameni aleg să o poarte împreună cu foarte multă răbdare, cu foarte mult sacrificiu și, mai presus de toate, cu foarte, foarte multă iubire”, a afirmat Andreea Popescu, într-o aparție publică.

56,4% din români vor alegeri anticipate, 53% – resping premierul tehnocrat. Ce răspund la întrebarea: apropiere de administrația Trump sau față de UE?

56,4%-din-romani-vor-alegeri-anticipate,-53%-–-resping-premierul-tehnocrat.-ce-raspund-la-intrebarea:-apropiere-de-administratia-trump-sau-fata-de-ue?

Românii resping ideea tehnocratului, vor guvern politic Chestionați în legătură cu ideea unui premier independent/ tehnocrat, 53% din cei care au răspuns sondajului spun că este o idee proastă, în timp ce doar 36,5% susțin că este o idee bună. Cercetare Avangarde/ Mai 2026 Potrivit cercetării, cei care resping în principal ideea tehnocratului au între 36 și peste 65 de ani și sunt în majoritate absolvenți de liceu/ școală profesională (58,7%). 52,7% spun că preferă oameni ai partidelor politice pentru a conduce un Guvern în timp ce 37,5% cred că persoanele care ar trebui să formeze viitorul Guvern ar trebui să fie exclusiv independente. Și în acest caz, preferințele pentru politicieni se regăsesc în grupa de vârstă 36 de ani – 65+, cu nivel de educație sub liceu, liceu/profesională, peste liceu (peste 50%). Cercetare Avangarde/ Mai 2026 Administrația Trump vs Europa În ceea ce privește politica externă a României, Administrația Trump vs Europa, majoritatea celor chestionați preferă să nu existe o apropiere de administrația SUA ( 45,6%), la o diferență destul de mică față de cei care cred că ar trebui să existe o apropiere (42,8%). Cercetare Avangarde/ Mai 2026 Persoanele care cred că nu ar trebui să existe o apropiere a României față de administrația Trump sunt în categoria de vârstă 35-65+ de ani iar 49,6% au studii peste liceu, potrivit Avangarde. Cercetare Avangarde/ Mai 2026 Apropierea României de Europa ( Germania, Franța) este preferată de 66,7% din cei chestionați, potrivit Avangarde. Persoanele se încadrează în proporție de peste 50% în toate grupele de vârstă iar ca studii au liceul și „peste liceu” – 75,6%. Un răspuns surpriză au dat persoanele și în ceea ce privește alegerile anticipate, potrivit cercetării Avangarde. Cercetare Avangarde/ Mai 2026 56,4% din cei chestionați preferă ca în România să se organizeze alegeri anticipate, în timp ce 37,9% spun că nu sunt de acord cu această soluție extremă. Cei care preferă anticipatele sunt încadrați peste 50% în toate grupele de vârstă, indiferent de nivelul de educație. Sondajul Avangarde este realizat prin metoda CATI, în perioada 22-31 mai 2026, pe un eșantion de 900 de persoane. Marja de eroare este +/- 3%.

Un puști de 18 ani, rezultat spectaculos în Marele Premiu al Brașovului

un-pusti-de-18-ani,-rezultat-spectaculos-in-marele-premiu-al-brasovului

Campion en-titre la juniori, pilotul timișorean Nicolas Benea a fost surpriza Marelui Premiu al Brașovului, a doua etapă din acest sezon al Campionatului Național de Viteză în Coastă, cursă care a înregistrat un număr record de participanți. Originar din Timișoara, Nicolas are 18 ani și a debutat în viteza în coastă în urmă cu doi ani, iar în acest timp și-a asigurat titlul de campion la debutanți în 2024 și pe cel la juniori în 2025. Acesta a absentat la prima etapă din acest an, de pe Transalpina, deoarece avea examene, iar cursa de pe Drumul Poienii din Brașov a fost prima pentru el în actuala ediție de campionat. Mai mult, a fost prima sa cursă cu noua mașină de concurs, un Seat TCR de Grupa 3. După ce sâmbătă a avut parte de acomodare, dar s-a confruntat și cu probleme tehnice, pilotul de la Canova Racing a avut o manșă de concurs incredibilă, iar la finalul celor 6,14 kilometri, cronometrul s-a oprit la 3:27,219. A fost al 13-lea timp la open din competiție, dintr-un total de 105 piloți participanți. Nicolas a depășit în clasament piloți care se aflau la bordul unor modele mult mai puternice, precum monopostul Wolf, Skoda Fabia Rally2, Audi RS3 sau Porsche 718 Clubsport GT4. Astfel, acesta și-a asigurat locul secund la Grupa 3, unde a fost depășit doar de Andrei Gîrtofan, vicecampionul național absolut de raliuri și unul dintre cei mai bine cotați piloți ai momentului în România. Nicolas Benea: „E un rezultat onorant pentru mine” Din cauza vremii, dar și a faptului că traseul a fost acoperit cu ulei în urma incidentului unei mașini din prima parte a grilei de start, a doua manșă de concurs de la Marele Premiu al Brașovului a fost anulată, astfel că au fost luate în calcul doar rezultatele din prima manșă. „Pentru mine, e un rezultat onorant să fiu în clasament lângă nume mari ale motorsportului la doar 18 ani și cu o experiență redusă din punct de vedere competițional. Sunt bucuros, dar în același timp sunt conștient că mai am mult de învățat pentru a ajunge unde îmi doresc”, a declarat Nicolas Benea. Și tatăl acestuia, Radu Benea, a avut un parcurs incredibil la Brașov în weekend. Cu modelul Ferrari 488 Challenge Evo, acesta a reușit să încheie pe locul 3 în clasamentul open, deși la start s-au aflat opt monoposturi, și a câștigat detașat la divizia turisme, acolo unde este campion național absolut en-titre. Următoarea etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă va avea loc în perioada 12-14 iunie, la Harghita Băi, acolo unde Radu Benea deține și recordul traseului pentru divizia turismelor.

Dragos Pîslaru despre proiectul legii salarizării: Există situații care trebuie reanalizate

dragos-pislaru-despre-proiectul-legii-salarizarii:-exista-situatii-care-trebuie-reanalizate

Ministrul interimar al Muncii a trimis un mesaj lung, duminică seara, pe Facebook, despre proiectul legii salarizării. „Concluzii după primele consultări pe legea salarizării. În această săptămână am organizat două sesiuni generale de informare: una cu instituțiile publice și una cu partenerii sociali. Au urmat consultările cu familiile ocupaționale din Sănătate și Cultură, Educație, instituții autofinanțate și familia Apărare și Ordine Publică.  Aproape 100 de persoane au participat deja la discuții. Calendarul consultărilor este public și continuăm întâlnirile în săptămânile următoare”, a scris Dragoș Pîslaru. Ministrul a primit sute de observații Ministrul a dezvăluit că „în doar câteva zile” a primit deja sute de observații, atât în cadrul întâlnirilor, cât și în scris. „Multe sunt punctuale. Altele ridică probleme de fond care trebuie analizate și, acolo unde este cazul, corectate. Am găsit probleme reale. Unele grile nu sunt încă așezate corect. Există situații care trebuie reanalizate. Există soluții care trebuie ajustate. Și există întrebări legitime la care oamenii așteaptă răspunsuri. Realitatea este că aceste discuții ar fi trebuit purtate cu mult timp în urmă. Dacă legea ar fi intrat în vigoare în 2023, așa cum fusese prevăzut inițial, România ar fi avut la dispoziție resurse bugetare semnificativ mai mari pentru a absorbi dezechilibrele și pentru a gestiona tranziția către noul sistem”, a adăugat Pîslaru. El a mai spus că România trebuie să reducă deficitul bugetar, să gestioneze constrângeri fiscale semnificative și să recupereze întârzieri majore în implementarea PNRR. În același timp, România se confruntă cu riscul pierderii unor fonduri europene importante dacă reformele asumate nu sunt finalizate la timp. Pîslaru a mai arătat că vor fi corecta erorile. „Corectăm tot ceea ce poate fi corectat. Ascultăm toate observațiile. Analizăm toate propunerile. Încercăm să livrăm cea mai bună variantă posibilă în timpul disponibil. Dar nu desfășurăm negocieri salariale. Nu acesta este rolul acestei legi și nu acesta este momentul. Legea salarizării trebuie să stabilească reguli echitabile, coerente și predictibile pentru întregul sistem public. Ea nu poate rezolva, într-un singur act normativ, toate nemulțumirile acumulate în ultimii ani”, a explicat ministrul interimar. Ministrul interimar, despre sporuri O altă temă importantă este cea a sporurilor. „Sistemul actual a acumulat, de-a lungul timpului, un număr foarte mare de sporuri și excepții. Proiectul aflat în consultare elimină peste jumătate dintre sporurile existente, ceea ce reprezintă un pas important către un sistem mai simplu, mai transparent și mai ușor de înțeles pentru cetățeni. În același timp, simplificarea nu trebuie confundată cu ignorarea unor responsabilități reale. Un exemplu este propunerea privind eliminarea indemnizației de dirigenție. Din punctul meu de vedere, astfel de măsuri trebuie analizate cu foarte multă atenție. Dacă afirmăm constant că educația este o prioritate strategică pentru România, atunci trebuie să ne asigurăm că legea salarizării reflectă această prioritate și recunoaște responsabilitățile suplimentare pe care anumite cadre didactice și le asumă în fiecare zi”, a scris Dragoș Pîslaru. Promisiunea ministrului Ministrul interimar a recunoscut faptul că unele categorii vor fi nemulțumite. „Nu vom promite ceea ce nu putem livra. Nu vom spune oamenilor ceea ce vor să audă doar pentru a evita discuțiile dificile. În același timp, nu cred într-o abordare rece și tehnocratică. În spatele fiecărei funcții dintr-o grilă există oameni. Profesori, medici, polițiști, militari, asistenți sociali, funcționari publici și multe alte categorii profesionale care fac statul să funcționeze în fiecare zi. (…) Nu pot promite că fiecare observație va putea fi acceptată. Nu pot promite că toată lumea va fi mulțumită. Pot promite însă că vom analiza fiecare argument, că vom corecta ceea ce trebuie corectat și că vom livra cea mai bună variantă posibilă în timpul pe care îl avem la dispoziție”, a precizat Dragoș Pîslaru.

Cine sunt oamenii din loja de la Roland Garros a Soranei Cîrstea, de la care își ia puterea

cine-sunt-oamenii-din-loja-de-la-roland-garros-a-soranei-cirstea,-de-la-care-isi-ia-puterea

Calificată în sferturile de finală de la Roland Garros, Sorana Cîrstea a spus cine sunt persoanele care stau în loja ei la meciuri. La finalul confruntării care dus-o în sferturile de finală de la Roland Garros, Sorana Cîrstea a spune că îi are alături, printre alții, pe pe Adrian Cruciat și Andrei Cristofor. Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (38 de ani) și-a egalat cea mai bună performanță la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului. După o pauză de 17 ani, românca va juca, din nou, în sferturile de finală ale competiției din Franța, unde o va întâlni pe rusoaica Mirra Andreeva (19 ani) sau elvețianca Jil Teichmann (28 de ani). În optimile de finală, Sorana a învins-o cu 6-3, 7-6 (4), după un meci care a durat două ore fără 3 minute, pe sportiva chineză Xiyu Wang (25 de ani), venită din calificări. „Personal, am aceiași oameni lângă mine de ani de zile, sunt o persoană loială și în cazul în care merge bine cu cineva, îmi place să stau cu acea persoană. Aici îi am alături pe Adrian Cruciat (n.r. – antrenor) și Andrei Cristofor (n.r. – fizioterapeut) și a venit și Marius Comănescu, fostul antrenor, care pentru mine este ca al doilea tată. Mă ajută foarte mult din punct de vedere emoțional. La fel, am o psiholoagă, care este din Franța, și a fost astăzi la meci. Suntem ca o familie. Sunt multe piese în acest puzzle, deși pe teren apar singură. Sunt foarte mulți oameni în spate care muncesc la acest ansamblu”, a spus Sorana Cîrstea, potrivit TVR. Alte persoane care stau în loja ei la Roland Garros sunt tatăl Mihai, fratele Mihnea și impresarul Enric Molina. Cristofor locuiește în Dubai, unde Sorana este rezidentă. Cîrstea intră în Top 10 WTA dacă va câștiga turneul de la Roland Garros În sferturile de finală, românca o va întâlni pe învingătoarea meciului Mirra Andreeva (8 WTA, cs 8) – Jil Belen Teichmann. Aceasta din urmă a revenit în circuitul WTA după o pauză de 7 luni se află pe locul 170, dar are clasamentul protejat pentru poziția 89. O victorie, pe lângă faptul că o pune în fața celei mai bune performanțe personale la Roland Garros, o duce pe locul 14, în funcție și de rezultatele obținute de Marta Kostyuk și Naomi Osaka. Câștigarea finalei care va avea loc sâmbăta viitoare, pe 6 iunie, o trimite pe Sorana direct pe locul 9 WTA. Cert este că în ierarhia pentru Turneul Campioanelor se află pe 10. La ediția actuală a turneului din Franța, Sorana nu a pierdut niciun set și a realizat nu mai puțin de 3 bagel-uri. Astfel, a trecut, rând pe rând, de Ksenia Efremova din Franța (623 WTA, wildcard) cu 6-3, 6-1, de germanca Eva Lys (81 WTA) cu 6-3, 6-0 și de argentinianca Solana Sierra (68 WTA) cu 6-0, 6-0. Interesant este că Efremova are 17 ani și a participat și pe tabloul junioarelor. A fost primul cap de serie, dar a cedat cu 3-6, 3-6 în fața rusoaicei Ekaterina Dotsenko.

Radu Miruță, avertisment după incidentul cu drona din Galați: Se mai poate repeta și acum

radu-miruta,-avertisment-dupa-incidentul-cu-drona-din-galati:-se-mai-poate-repeta-si-acum

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat duminică, la Digi24, că nu poate garanta că incidente precum prăbușirea unei drone pe un bloc din Galați nu se vor mai repeta, cel puțin până când România nu va primi noile sisteme anti-dronă solicitate. „Armata folosește în cel mai optim mod cu putință absolut toate resursele pe care le are la dispoziție, însă aceste resurse pentru apărare anti-dronă sunt mult mai puține decât am avea nevoie. Eu nu am garantat că nu se mai repetă. Se mai poate repeta și acum. Eu am garantat că vor fi introduse aceste sisteme noi în sistemul de apărare din zona Deltei Dunării. Înzestrarea Armatei Române nu se face peste noapte”, a afirmat Radu Miruță. Ministerul Apărării Naționale a transmis duminică seară și concluziile raportului tehnic privind drona care a căzut pe un bloc din Galați. Potrivit MApN, a fost vorba despre o dronă kamikaze de fabricație rusească, echipată cu o încărcătură explozivă de tip High-Explosive de 30 de kilograme, care a detonat la impact. Autoritățile au precizat că probele găsite sunt identice cu fragmentele de drone recuperate anterior în zone precum Ceatalchioi și Grindu din Tulcea, Galați sau Luncavița. Incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, când drona a lovit un bloc din Galați. În urma impactului, o femeie și fiul ei în vârstă de 14 ani au fost răniți.