Oana Țoiu, la Forumul GLOBSEC de la Praga. România promovează cooperarea și securitatea regională

Evenimentul, organizat sub patronajul președintelui ceh Petr Pavel, este una dintre cele mai importante platforme europene de dezbatere în domeniul securității și apărării, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe. Forumul a reunit participanți din aproape 80 de state, inclusiv șefi de stat și de guvern, miniștri și reprezentanți ai mediului economic și academic. Tema ediției din acest an a fost „Transformarea sistemică globală”. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul unei sesiuni dedicate extinderii Uniunii Europene și perspectivelor de integrare, Oana Țoiu a evidențiat importanța cooperării regionale în contextul în care România deține în 2026 Președinția-în-Exercițiu a Inițiativei Central Europene (ICE). MAE arată că ministrul a subliniat potențialul economic al spațiului ICE, format din aproximativ 160 de milioane de cetățeni și cu un PIB combinat estimat la circa 5.000 de miliarde de euro, considerat o bază solidă pentru dezvoltarea unei regiuni mai dinamice și mai conectate. Ministrul afacerilor externe a participat și la o sesiune dedicată securității și perspectivelor de pace în Ucraina. La sesiune au mai luat parte miniștrii de externe din Estonia, Lituania și Luxemburg, precum și de adjunctul secretarului Consiliului Național de Securitate al Ucrainei. Oana Țoiu a evidențiat legătura dintre securitate și infrastructura regională, arătând că proiectele de conectivitate dezvoltate prin România ar trebui să reprezinte priorități pentru finanțarea europeană. Discuțiile au vizat și obținerea unei păci juste și sustenabile în Ucraina, libertatea navigației și dezvoltarea economică în Marea Neagră, rolul strategic al României și participarea la reconstrucția regională. Pe agenda vizitei la Praga s-au aflat și participarea la un mic dejun de lucru privind viitorul Europei, precum și o sesiune de dezbateri organizată de Politico Europe, dedicată reuniunii ministeriale NATO și relației transatlantice.
Nadia Comăneci și-a invitat oaspeții în Las Vegas! În același timp, la 10.000 kilometri distanță, la Focșani, s-a lansat o colecție de modă cu numele său

Nadia Comăneci împreună cu soțul ei, Bart Conner, a organizat acum o săptămână în Oklahoma o nouă ediție a Hall of Fame, pentru marile nume din gimnastica mondială. În acest an au fost onorați Yuri Chechi, Vanessa Ferrari și Cristina Bontaș, iar ProSport a scris despre acest subiect acum câteva zile. A doua zi, după eveniment, Nadia și Bart i-au invitat pe oaspeți pentru câteva zile de recreere în Las Vegas. Invitații Nadiei au avut ocazia să vadă spectacolul Wizzard of Oz, la Sphere, precum și show-ul O by Crique du Soleil. Două experiențe de-a dreptul spectaculoase. Totodată, nu a lipsit și dansul tradițional, din fiecare an, care nu este mereu același. Tot în această săptămână s-a mai derulat un parteneriat, Nadia Comăneci şi fabrica de textile Pandora din Focşani au lansat colecţia „Perfect 10 by Nadia Comăneci”, în cadrul unui eveniment organizat la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). „Sunt extrem de emoţionată să lansăm astăzi un proiect de suflet, o colaborare care s-a născut din dorinţa de a transpune valorile excelenţei din sport în universul cotidian al fiecărei femei. Colecţia „Perfect 10 by Nadia Comăneci” nu este doar despre haine, ci despre povestea unei ambiţii care nu cunoaşte limite. Veţi descoperi în aceste piese mesaje subtile, sub formă de imprimeuri şi embosări, care poartă cu ele valorile ce mi-au ghidat parcursul către marea performanţă: disciplină, pasiune şi determinare”, a declarat Nadia Comăneci. „Perfect 10 by Nadia Comăneci”, colecția prezentată luni, în premieră, de producătorul român de textile Pandora Prod, este o colecţie capsulă inspirată de una dintre cele mai puternice valori asociate performanţei autentice: forţa interioară. Colecţia „Perfect 10 by Nadia Comăneci” va fi disponibilă atât în online, cât şi fizic, în magazin. 800 de copii au desenat pentru Nadia Comăneci Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a premiat în cadrul unui eveniment organizat la Muzeul Sportului din Capitală, cele mai bune lucrări ale copiilor inspirate din „Universul Nadia Comăneci” în cadrul celei de-a XXXIV-a ediții a Concursului național de arte plastice „Jocurile Olimpice în imaginația copiilor”. În Anul Nadia în care se sărbătoresc 50 de ani de la primul 10 olimpic din istoria gimnasticii, aproximativ 800 de copii au realizat schițe, desene și picturi inspirate de performanța Nadiei Comăneci din 1976. Participanții au concurat la trei categorii de vârstă – 6-10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani – iar juriul format din profesori și specialiști în arte plastice a ales lucrările care au reușit să îmbine cel mai frumos talentul artistic cu spiritul olimpic și mesajul transmis de „perfect 10”, de acum jumătate de secol.
Zombie politic și administrativ”: Câciu, atac dur la Bolojan după datele economice din Dolj și Bihor

Câciu afirmă că județul Dolj înregistrează creștere a producției industriale în condițiile în care, la nivel național, aceasta scade. Excedentul comercial al județului ar fi susținut de exporturi legate de producția industrială locală. Fostul ministru adaugă că Doljul ocupă locul 1 la absorbția fondurilor europene și la proiecte în implementare. Foto: Adrian Câciu / Facebook Investițiile invocate de Câciu Pe lista realizărilor enumerate se află drumul expres Craiova-Pitești, dat în folosință, aeroportul Craiova – prezentat ca al doilea ca importanță după Henri Coandă – și spitalul regional din Craiova, aflat la jumătatea construcției. Câciu atribuie aceste rezultate echipei PSD locale: președintele CJ Cosmin Vasile și primarul Lia Olguța Vasilescu. Atacul la adresa lui Bolojan Câciu îl ironizează pe premierul Bolojan, pe care îl numește „Ilie Sărăcie” și „zombie politic și administrativ”. Argumentul: Bihorul ar avea producție industrială în scădere, deficit comercial și salarii mai mici decât Doljul. Foto: Adrian Câciu / Facebook „Dacă ți se scot perfuziile de la București, rămâi ceea ce ești”, scrie social-democratul. Episodul cu Universitatea Craiova Fostul ministru a adăugat o notă despre câștigarea campionatului de către Universitatea Craiova. A acuzat că reprezentanți PNL și USR s-au fotografiat la festivități după ce, jumătate de an, criticaseră echipa și primăria pentru investițiile în stadion.
Unul dintre cei mai mari producători auto din lume recheamă în service peste 400.000 de mașini

Hyundai a anunțat trei campanii de rechemare în service, care vizează în total peste 400.000 de mașini. Printre modelele afectate se numără Elantra, Tucson, Santa Cruz, Ioniq 5 și Ioniq 9. În total, sunt vizate 424.743 de vehicule. Problemele descoperite sunt diferite, dar toate au legătură cu siguranța mașinilor. În unele cazuri este vorba despre airbaguri care se pot rupe la declanșare, în altele despre un sistem de frânare care poate reacționa prea devreme sau fără motiv real. Peste 400.000 de vehicule rechemate Cea mai mare campanie vizează 421.078 de vehicule Hyundai Santa Cruz, Tucson, Tucson Hybrid și Tucson Plug-In Hybrid, fabricate în 2025 și 2026. La aceste modele, problema este legată de sistemul de evitare a coliziunilor frontale. Din cauza unei erori software, sistemul poate interpreta greșit anumite obiecte din fața mașinii și poate deveni prea sensibil. În unele situații, frânele pot fi activate prea devreme sau chiar fără ca pericolul să fie real. Hyundai a primit 376 de rapoarte legate de această problemă. În patru cazuri au fost raportate accidente în care mașinile Hyundai au fost lovite din spate, iar patru persoane au fost rănite. Soluția anunțată este actualizarea software-ului O altă rechemare vizează 3.493 de exemplare Hyundai Elantra produse în 2015 și 2016. Acestea pot avea un inflator de airbag cu probleme. În cazul declanșării, componenta se poate rupe, iar fragmente metalice ar putea ajunge către șofer. Problema ar fi legată de componente produse de ARC Automotive. Inflatorul poate conține propulsor care nu respectă densitatea specificată, lucru care poate duce la creșterea presiunii interne. Hyundai susține că nu are informații despre incidente produse din această cauză, dar a decis să lanseze rechemarea ca măsură de precauție. Mașinile vor fi verificate în service, iar sistemul de umflare a airbagului va fi înlocuit dacă este necesar. A treia campanie este mai redusă ca număr de vehicule și vizează 172 de mașini electrice Hyundai Ioniq 5 și Ioniq 9. În cazul acestora, anumite elemente de fixare ale suspensiei spate ar putea fi strânse incorect. Vibrațiile pot slăbi piulițele și șuruburile, ceea ce poate afecta controlul mașinii. Proprietarii mașinilor vizate vor fi anunțați începând din luna iulie. Reparațiile vor fi făcute în service-urile autorizate Hyundai.
Bolojan spune că centrala pe gaz de la Iernut va injecta energie în sistemul energetic național. Când s-ar putea întâmpla?

Potrivit lui Ilie Bolojan, memorandumul confirmă, la nivel guvernamental, că proiectul centralei de la Iernut, cu o putere de 430 MW, este de extremă urgență. „Proiectul a început acum peste 10 ani și ar fi trebuit finalizat în 3 ani. Întârzierea a generat pierderi financiare, probleme legate de investiție și costuri energetice la nivel național. Romgaz va prelua lucrările în calitate de antreprenor general. Extinde caracterul de urgență pe întreaga durată a lucrărilor necesare până la punerea în funcțiune a centralei. Acest lucru permite Romgaz să încheie contracte cu cei aproape 50 de foști subcontractanți ai firmei spaniole Duro Felguera. Compania a abandonat lucrările pentru a doua oară, intrând în faliment. Restul de executat, aproximativ 2%, trebuie finalizat de aceiași subcontractanți, atât pentru continuitatea lucrărilor, cât și pentru menținerea garanțiilor”, spune Ilie Bolojan, sâmbătă, pe Facebook. Altă HG pentru un post de transformare necesar noii centrale De asemenea, este reconfirmat caracterul de interes public major al proiectului. Premierul demis afirmă că punerea în funcțiune a centralei va acoperi deficitul de energie electrică în bandă și va contribui la echilibrarea sistemului energetic național. „Memorandumul reprezintă un răspuns la solicitarea echipei tehnice care gestionează proiectul, după vizita pe care am făcut-o la Iernut în data de 9 mai. Săptămâna viitoare vom adopta încă o hotărâre de guvern, care va rezolva o problemă de proprietate privind un post de transformare necesar noii centrale”, mai spune Bolojan. Mingea în terenul Centralei de la Iernut El precizează că în termeni sportivi, de acum înainte mingea este în terenul echipei tehnice de la Iernut, condusă de inginerul Balazs Bela, și al conducerii Romgaz. „Am încredere că, la sfârșitul acestui an, noul grup energetic va injecta energie în sistemul energetic național. Nu ne mai permitem încă o întârziere”, mai spune Ilie Bolojan.
Două tinere care se iubesc de 5 ani sunt rivale în marea finală

Mapi Leon (30 de ani) și Ingrid Syrstad Engen (28 de ani), două jucătoare care se iubesc încă de pe vremea când evoluau la aceeași echipă, FC Barcelona, își văd relația pusă la încercare. În prezent, Engen joacă la Olympique Lyon, iar tinerele care împart același pat se luptă pentru trofeul Champions League. Partida, care este a patra finală între cele două echipe, este programată pe 23 mai, la Oslo. Potrivit site-ului oficial al UEFA, din brigada de arbitri face parte și românca Iuliana Demetrescu (36 de ani). Mapi Leon și Ingrid Syrstad Engen, iubite de peste cinci ani, își văd pusă relația la grea încercare. Asta pentru că ambele râvnesc la trofeul Champions League, pentru care astăzi luptă FC Barcelona și Olympique Lyon, într-o finală care are loc în Norvegia, țara natală a lui Enghen. „Suntem fericite că am ajuns amândouă în finală. De la începutul sezonului am știut că finala este la Oslo și a fost foarte special pentru mine”, a declarat Engen, jucătoarea de la Olympique, într-un video postat pe social media, unde au vorbit atât despre finală, cât și despre relația lor, ce a fost începută pe vremea când cele două jucau la FC Barcelona. La rândul său, Mapi Leon a afirmat că se simte ca înaintea unui „război, în care orice este permis”. În ceea ce privește meciul în sine, aceasta a ținut să puncteze că „niciuna dintre noi nu va avea vreo milă. Este o finală și amândouă vrem să o câștigăm. Pentru a o câștiga, trebuie să ne căutăm punctele slabe. Cu cât suntem mai aproape de finală, cu atât suntem mai nerăbdătoare”, a mai spus iberica. A patra finală între cele două echipe, prima în care iubitele sunt adversare Ingrid Syrstad Engen a ajuns la FC Barcelona în 2021, unde a jucat până în 2025, când s-a transferat la Olympique Lyon. Astfel, aceasta partidă, a patra finală la rând, este prima în care cele două jucătoare sunt adversare. Două dintre cele trei finale jucate au fost câștigate de Olympique Lyon, 4-1 în sezonul 2018-2019 și 3-1 în sezonul 2021-2022. În finala din sezonul 2023-2024, Barcelona s-a impus cu scorul de 2-0. Pe lângă finale, Barcelona și Lyon s-au mai confruntat și în manșa dublă din sferturile de finală, scor general 3-1, din sezonul 2017-2018. De-a lungul competiției, Barcelona a devenit de trei ori câștigătoarea trofeului, cel mai recent succes a fost în sezonul 2023-2024, în timp ce Olympique Lyon deține opt titluri. Cel mai recent trofeu a fost cucerit în sezonul 2021-2022. Dezastru pentru echipa națională de fotbal feminin: înfrângere cu 0-3 și retrogradare în Liga C!
România, din nou absentă de la finanțările europene pentru decarbonizare

Comisia Europeană a selectat 65 de proiecte din 10 state membre – Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Portugalia, Slovenia și Spania, însă România nu apare pe lista beneficiarilor. Senatorul PSD Ștefan Radu Oprea, atrage atenția asupra acestei absențe și susține că România pierde teren în competiția europeană pentru finanțări verzi. Niciun proiect românesc din 65 finanțate „400 de milioane de euro pentru decarbonizarea industriei europene. România, absentă din nou.”, afirmă Oprea într-o postare distribuită sâmbătă pe rețelele sociale, în care subliniază că acesta nu este un caz izolat. Un singur proiect de-a lungul timpului Senatorul, fost ministru al Economiei, spune că, din întreg Fondul de Inovare, România ar fi obținut până acum un singur proiect finanțat: „Din întregul Fond de inovare european, un singur proiect românesc a fost finanțat vreodată. A fost greu, dar am reușit. Din păcate, a fost excepția, nu regula”. Fondul de Inovare al Uniunii Europene finanțează proiecte industriale pentru reducerea emisiilor de carbon și tranziția către tehnologii curate. Instituții responsabile Social-democratul arată cu degetul spre mai multe instituții ca fiind responsabile – de la Ministerul Economiei la Ministerul Mediului și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – și spune că România nu reușește să își sprijine companiile în competițiile europene pentru proiecte verzi și industriale. Risc de pierdere a finanțărilor verzi Oprea atrage atenția și asupra negocierilor europene aflate în derulare privind viitorul Cadru Financiar Multianual, adică bugetul pe termen lung al Uniunii Europene, și Fondul de Competitivitate, un mecanism propus pentru sprijinirea industriei europene. Potrivit politicianului, lipsa unor reguli și mecanisme clare ar putea adânci decalajele dintre statele membre. „Dacă România nu obține criterii geografice obligatorii în regulamentele acestui fond, decuplarea companiilor românești de la fondurile europene nu va mai fi parțială. Va fi completă și permanentă”, susține senatorul PSD.
Un SUV din China a vândut 8.000 de exemplare în 72 de ore. Cât costă

Li Auto L9 este un SUV din China care promite să le pună mari probleme nemților de la BMW și Mercedes, după ce a vândut 8.000 de exemplare în doar 72 de ore. Mașina nu este ieftină, însă costă considerabil mai puțin decât modelele similare ale brandurilor consacrate din Germania. În plus, are o autonomie combinată uriașă, de 1650 kilometri. Li Auto L9 amenință supremația BMW X7 și Mercedes-Benz GLS pe piața SUV-urilor mari! Mașina din China s-a vândut în 8.000 de exemplare în primele 72 de ore Chinezii amenință tot mai tare piața auto din Europa cu modele de mașini pentru toate segmentele de piață, care vin la pachet cu opțiuni foarte avansate și prețuri accesibile. În segmentul B, cunoscut și drept clasa mică, Dacia Sandero este amenințată de chinezi cu variante foarte ieftine, după ce în ultimii ani a dominat copios piața. Însă, așa cum am precizat deja, chinezii țintesc toate segmentele, inclusiv pe cele dominate de granzii Mercedes și BMW. SUV-urile mari Mercedes-Benz GLS și BMW X7, care s-au bucurat de vânzări foarte bune în ultimul deceniu, vor fi amenințate de un rival de temut din China. Potrivit publicației de specialitate ModernDigital.cat, asiaticii de la Li Auto tocmai au lansat pe piață un SUV extrem de interesant, denumit L9. Acesta costă sub 60.000 de euro, oferă o autonomie combinată de 1650 kilometri, iar în primele 72 de ore de la lansare s-a vândut deja în număr de 8.000 de unități! „Acesta este SUV-ul care îi provoacă pe cei de la BMW și Mercedes”, titrează sursa citată. În continuare, jurnaliștii exclamă: „Arată ca și cum ar fi ieșit dintr-un film SF și deja îi face pe giganții europeni să pară ridicoli. Cu un ecran de 29 de inch, care seamănă mai mult cu o sală de cinema decât cu o mașină, și o autonomie care face orice BMW sau Mercedes să transpire rece, acest vehicul a zguduit piața. Și nu, nu este o glumă sau un prototip pierdut: acestea sunt cifre reale, iar în doar 72 de ore au vândut 8.000 de unități”, confirmă publicația de specialitate. Detalii despre Li Auto L9 Li Auto L9 face parte din categoria SUV-urilor mari și va avea drept rivale modelele BMW X7 și Mercedes GLS. Însă, autoturismul chinezilor este chiar mai impresionant din punct de vedere al dimensiunilor: „Acest SUV nu numai că a crescut în dimensiuni până la 5,25 metri lungime, depășind cei 5,15 metri ai BMW X7 și cei 5,2 metri ai Mercedes GLS, dar și-a extins și autonomia la un spectaculos număr de 1.650 km. Cum realizează acest lucru? Combină un motor cu ardere internă 1.5 Turbo care funcționează doar ca generator, cu două motoare electrice care însumează 420 kW de putere și 710 Nm de cuplu. Această putere permite accelerarea de la 0 la 100 km/h în doar 4,9 secunde. Bateria, cu o capacitate de 72,7 kWh, se reîncarcă la o viteză brutală, trecând de la 10% la 80% în doar 10 minute datorită tehnologiei 5C”, completează jurnaliștii. Potrivit sursei citate, fără combustibil în rezervor, dar cu motorul electric încărcat la capacitate maximă, Li 9 poate parcurge până la 420 de kilometri. Însă, în scenariul în care are și rezervorul plin cu combustibil, autonomia crește până la 1.650 kilometri. Cât despre tehnologia care se regăsește la bord, ce ar mai putea fi spus? Imaginile din galeria foto vorbesc de la sine. Chinezii au umplut mașina de ecrane, iar cel principal, de 29 de inch, are o rezoluție 6K. Prețul? 58.200 de euro! Nu este mic, însă în comparație cu BMW X7, Mercedes GLS, Audi Q7 sau Porsche Cayenne e ridicol, detaliu remarcat și de sursa citată mai sus: „E mai mic chiar și decât o versiune de bază a modelelor germane. Doar prețul ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru BMW și Mercedes”, adaugă jurnaliștii.
Video interviu exclusiv: Alvise Pérez, eurodeputat spaniol: Românii sunt mândria Spaniei prin muncă, onoare și integrare

Politicianul spaniol susține că succesul său în mediul online vine din faptul că vorbește diferit față de politicienii tradiționali și afirmă că nu a intrat în politică pentru bani. În timpul interviului, acesta a criticat actuala clasă politică europeană, a vorbit despre ceea ce consideră a fi limite tot mai stricte asupra libertății de exprimare și a transmis un mesaj puternic românilor din Spania, pe care îi descrie drept „mândria Spaniei” prin muncă, onoare și integrare. De la influencer la Parlamentul European Reporter: Nu e un secret pentru nimeni faptul că vă bucurați de sprijinul tinerilor în mediul online. Care e secretul? Alvise Pérez: Cred că faptul că nu vorbesc așa cum o face sistemul, iar acest lucru îmi oferă o anumită credibilitate pe care restul politicienilor nu o au. Până la urmă, eu am fost influencer, am monetizat acea influență și munca mea și am intrat în politică fără a avea nevoie deloc de bani, de banii publici, din salariul meu de eurodeputat, pe care noi îi donăm pe TikTok sută la sută. Așa că eu am venit cu dovada clară că nu mă implic în politică pentru a mă îmbogăți, ci pentru a mă asigura că țara mea nu se va scufunda în aceeași mizerie în care sistemul și actuala clasă politică au scufundat toate țările noastre surori. Acest lucru îi motivează foarte mult pe tineri. Cum vede comunitatea românească din Spania Reporter: Spania are o comunitate foarte mare de români, mulți dintre ei locuiesc și muncesc acolo de peste 20 de ani. Care e rolul acesteia în societatea spaniolă? Alvise Pérez: Dulce-amăruie și îți spun și de ce. Sunt cunoscut, printre altele, pentru că am o foarte mare opoziție față de imigrația în masă, ilegală și necontrolată, dar cu românii se întâmplă opusul. Sunt oameni care vin să muncească legal, să contribuie, plătesc impozite, își deschid companii și totuși sunt considerați cetățeni „de clasa a doua” în Spania pentru că nu au vocea politică pe care ar trebui să o aibă. Marea majoritate a românilor se află în zonele Alicante, Torrevieja, Valencia și, vorbind cu ei, spun că sunt la fel de sătui de sistem ca și noi. Reporter: Ce părere aveți de faptul că există o diferență între a critica sistemul și a face parte din Parlamentul European? Alvise Pérez: Și eu cred asta. Coerența constă în a nu te îmbogăți din Parlament și în a fi ceea ce am putea numi un cal troian. Eu, când am intrat în Parlament, am făcut-o pentru a denunța lucrurile revoltătoare care nu se cunoșteau, precum și faptul că fiecare deputat din Parlamentul European plătește mai mult de două milioane de euro consultanților, sau că ni se dau aproximativ 60.000 de euro pe lună în plăți directe și diurne, sau că ni se oferă 5.000 de euro pentru participarea în plen. Așa că spun: dacă primesc 5.000 de euro lunar ca să particip la sesiuni plenare, de ce mai primesc și salariu de 10.000 de euro? Să îmbogățești 720 de europarlamentari… Știți că pentru cei 720 de europarlamentari cheltuim peste 2,1 miliarde de euro pe salarii? Libertatea de exprimare, în centrul discursului său Reporter: Vă rog să îmi spuneți care e diferența între libertatea de exprimare și discursul care poate fi considerat hărțuire, în cazul dumneavoastră concret? Alvise Pérez: E o mare diferență. Libertatea de exprimare… Uitați, eu am multă experiență în asta pentru că mi-au fost deschise multe dosare pentru că mă exprim cu o anumită libertate, criticând anumite probleme pe care le-am văzut în politica spaniolă sau numindu-i corupți și criminali pe oameni care sunt așa și s-a dovedit chiar acum asta, în prezent, aceștia fiind anchetați penal sau condamnați cu executare. Acesta e unul dintre motivele pentru care am fost votat de aproape un milion de spanioli, fără să am nici măcar un partid politic, deoarece am avut un mare succes arătând numeroase cazuri de corupție care implicau atât partide de stânga, cum e PSOE, precum și partidele de dreapta, cum ar fi Partidul Popular (PP) sau VOX, care este mai de dreapta decât PP. Cum explică diferența dintre critică și hărțuire Libertatea de exprimare e ceea ce poate face un cetățean liber împotriva, în cazul acesta, a clasei politice, fără represalii. Hărțuirea e ceea ce face clasa politică atunci când noi folosim libertatea de exprimare împotriva lor, așa că am ajuns într-un punct în care, și aceasta e o părere pe care mulți o trăiesc, libertatea de exprimare devine mai reglementată, mai asediată și mai denunțată de către acele elite politice care spun că putem exprima doar ceea ce se află într-un vid mental. Dacă critici Uniunea Europeană, spun că este o știre falsă și dezinformare, dacă critici imigrația ilegală spun că e ură rasială, iar dacă critici, de exemplu, o religie, cum e Islamul și radicalizarea politică pe care islamul o provoacă în Europa, vă vor spune că e fobie sau ură împotriva religiei și te vor acuza de infracțiune. În Spania, acest lucru se pedepsește cu închisoare. Reporter: O să vă întreb direct: dacă ați fi mâine la putere, ce ați face diferit? Alvise Pérez: Aș face multe lucruri. Libertatea de exprimare este un drept fundamental. Mass-media nu ar trebui să fie cenzurată de către puterea politică, la fel și creatorii de conținut. Libertate și siguranță legală absolută pentru a ne putea exprima în libertate. Dacă tu acuzi pe cineva de un delict și nu ai nicio dovadă, să fie un judecător sau o instanță de judecată cea care să decidă dacă ai încălcat legea, nu clasa politică. Reporter: Ce politician european vi se pare interesant? Cu cine v-ar plăcea să beți o cafea? Alvise Pérez: European, aș spune George Simion. Să merg la cină sau să beau o bere cu Simion mi-ar plăcea. „Dacă nu te implici, politicienii nu te vor lua în seamă” Reporter: Acum vă voi propune să facem un exercițiu. Cum convingeți, în doar 20 de secunde, un tânăr student că nu toți politicienii sunt la fel? Alvise
Ion Țiriac s-a trezit într-o situație limită și riscă să piardă licența

Miliardarul român Ion Țiriac a fost informat că nu mai poate fi iertat, motiv pentru care este într-o situație limită și riscă să piardă licența. Din 2024, România găzduiește un turneu de categorie ATP 250, dar Ion Țiriac riscă să piardă licența competiției dacă nu mai găzduiește întrecerea. Ion Țiriac este obligat să găsească o soluție provizorie, pentru a nu piarde licența De-a lungul timpului, turneul masculin de tenis organizat de Ion Țiriac și Ilie Năstase la București a purtat mai multe denumiri. A început cu Romanian Open, a trecut la BRD Năstase Țiriac Trophy, iar acum se numește Țiriac Open. Primul învingător, cel din 1993, a fost marele Goran Ivanisevic. În ultima vreme, miliardarul român a spus de mai multe ori că nu vrea să se mai implice în organizare, din cauză că nu există infrastructură, dar lucrurile nu sunt atât de simple. „Pierd licența dacă nu-l fac. Mi-au spus ăștia de la ATP: «Țiriac, o dată, de două ori, te-am tot iertat. Dar nu se mai poate». Îl cunosc pe Andrea Gaudenzi, pe președinte, de când avea 11 ani. Dar nu am ce să-i mai zic. Așa că trebuie să fac ceva provizoriu pentru anul viitor la Otopeni. Sper ca în 2028 o să am stadionul. Nu sală, pentru că sală mi s-a spus că nu se poate. Asta e, nu s-a putut, nu mă bat cu morile de vânt. Fac un stadion de 5.000 de locuri, deschis, nu acoperit. Că dacă pierd și turneul ăsta, rămânem fără nimic”, a spus omul român de afaceri Ion Țiriac, potrivit DigiSport. Novak Djokovic și Grigor Dimitrov au jucat la turneul organizat de Țiriac la București În primii 24 de ani, la turneul organizat la Arenele BNR din București, au jucat nume mari ale tenisului mondial. Inclusiv Novak Djokovic a fost pe tabloul principal. În 2004, cel care în prezent este deținătorul titlurilor de Mare Șlem, 24, se afla pe locul 296 în clasamentul mondial. Avea doar 17 ani și a jucat în calificări. A trecut cu 6-4, 7-5 de bulgarul Ilia Kushev, cu 6-1, 6-3 de kazahul Yuri Schukin Yuri și cu 6-4, 6-3 de italianul Giorgio Galimberti, calificându-se pe tabloul principal. Aici l-a învins greu pe francezul Clement Arnaud, cu 2-6, 6-4, 6-4, după care s-a înclinat în set decisiv în fața unui specialist al zgurii, spaniolul David Ferrer, care s-a impus cu 6-4, 4-6, 6-4. Alți jucători care au făcut senzație în circuitul ATP și au impresionat și spectatorii români de la Arenele BNR au fost austriacul Thomas Muster, spaniolul Alberto Berasategui, francezul Gilles Simon și bulgarul Grigor Dimitrov, învingătorul din 2014. Între 2017 și 2023, turneul a fost înlocuit în calendarul internațional cu Hungarian Open, Serbia Open și Srpska Open. Din 2024 a revenit în România și are loc la terenurile de lângă sediul Federației Române de Tenis, aflate chiar în apropiere de Arena Națională. Ultimii 3 învingători sunt Marton Fucsovics (6-4, 7-5 cu Mariano Navone), Flavio Cobolli (6-4, 6-4 cu Sebastian Baez) și Navone (6-2, 4-6, 7-5 cu Daniel Merida). Horia Tecău a câștigat trofeul la dublu de 4 ori Niciun român nu a câștigat turneul la simplu, iar cel mai aproape de această performanță a fost Victor Hănescu, în 2007, care a fost învins în ultimul act de Simon cu 6-4, 3-6, 2-6. La dublu, lucrurile au stat ceva mai bine. În 1998, Andrei Pavel și Gabriel Trifu au câștigat finala sută la sută românească, în fața lui George Cosac și Dinu Pescariu, cu 7-6, 7-6. Ulterior, a mai triumfat Horia Tecău în 2012 cu suedezul Robert Lindstedt, în 2013 cu belarusul Max Mirnii și în 2014 cu olandezul Jean Julien Rojer. În următoarele două ediții, ultimele dinaintea pauzei de 7 ani, finala a fost câștigată de perechile Marius Copil și Adrian Ungur, respectiv, Florin Mergea și Tecău. Anul 2016 a fost fantastic pentru Mergea și Tecău care în august aveau să câștige medalia olimpică de argint, după ce au cedat cu 2-6, 6-3, 4-6 în fața spaniolilor Rafael Nadal și Marc Lopez.