Dieta campioanei Mihaela Cambei. Ce mănâncă sportiva care a uimit o lume întreagă

dieta-campioanei-mihaela-cambei.-ce-mananca-sportiva-care-a-uimit-o-lume-intreaga

Mihaela Cambei (23 de ani) a devenit unul dintre cele mai importante nume ale sportului românesc după ce a cucerit prima medalie olimpică din istoria halterelor feminine. În 2024, la Paris, românca, născută în județul Bacău, a impresionat întreaga planetă. Mihaela Valentina Cambei a devenit prima halterofilă din țara noastră medaliată cu argint la Jocurile Olimpice. Doi ani mai târziu, a doborât recordul european în cadrul Campionatelor Europene de haltere de la Batumi. Acum, cu ocazia unui amplu interviu acordat, halterofila a dezvăluit că are un regim simplu, dar echilibrat. Mihaela Cambei a vorbit despre dieta sa: „Mănânc alimente care mă ajută să am energie și să mă recuperez mai bine” Mihaela Cambei pune accent pe energie și pe partea de recuperare. „Mănânc piept de pui, pește, orez, cartofi, ouă, uneori și legume; alimente care mă ajută să am energie și să mă recuperez mai bine”, a comunicat ea pentru jurnaliștii de la pressone.ro. Cunoscuta halterofilă a spus, de asemenea, că „o zi obișnuită poate însemna ouă dimineața, carne cu orez la prânz și o masă mai ușoară” la ceas de seară. Întrebată care sunt lucrurile pe care oamenii nu le observă în ecuația sportului pe care ea îl practică, Cambei a punctat faptul că „din exterior nu se vede rutina zilnică”, punând pe tapet disciplina și consecvența. „Este multă muncă repetată în spate”, a subliniat aceasta. Viața ei este organizată în detaliu. Se trezește în jur de 8:00 – 8:30 dimineața, merge la sesiunile de pregătire, după care vine recuperarea. Apoi, Cambei servește masa de prânz, se odihnește, iar ziua se termină cu încă un antrenament, urmat de cină. Rolul crucial jucat de către părinții săi Mihaela s-a născut într-o familie care nu a avut prea multe posibilități în plan financiar. Ea mai are o soră și un frate, pasionat și el de haltere. Părinții săi sunt agricultori la bază și au susținut-o mereu. Au avut încredere în fiica lor, în special atunci când i-au permis să plece de acasă, la vârsta fragedă de nouă ani, pentru începerea antrenamentelor. Reacție de zile mari din partea Mihaelei Cambei. Sursa: MEDIAFAX FOTO „Am stat un an la Clubul Onești, unde am făcut pregătire fizică alături de doamna antrenoare Cristina Maftei, după care am mers la lotul de juniori de la Botoșani. Acolo a început totul pentru mine, din momentul în care am fost selectată de la școala din comuna Dofteana. A fost începutul unui drum în care am învățat ce înseamnă sportul de performanță și disciplina”, a mai adăugat Mihaela Cambei. Sfat pentru tinerele din România: „Este un sport care dezvoltă foarte mult forța, disciplina, încrederea” Totodată, campioana a ținut să își arate aprecierea față de susținerea venită de la celelalte femei implicate în acest sport: „Este benefic să existe acest sentiment între noi. Există respect între sportivi și de cele mai multe ori ne încurajăm, iar genul acesta de atitudine contează enorm într-un mediu competitiv”. În plus, Mihaela Cambei a încurajat tinerele din țara noastră să se apuce de haltere, expunând motive pro. „Este un sport care dezvoltă foarte mult partea de forță, disciplină, încredere, elemente care te ajută și în viața de zi cu zi. Halterele te ajută să te descoperi și mai ales să-ți depășești limitele. Odată ce vei începe să-l practici, vei avea o încredere mare de sine, energie fizică, dar și psihică”, a mai transmis Mihaela Cambei.

Țoiu, la reuniunea Comitetului de miniștri al Consiliului Europei, optimistă privind parcursul Moldovei și Ucrainei

toiu,-la-reuniunea-comitetului-de-ministri-al-consiliului-europei,-optimista-privind-parcursul-moldovei-si-ucrainei

„Este o zi foarte bună astăzi în Chișinău. Mă bucur să fiu astăzi aici. Am terminat un mic dejun cu ceilalți miniștrii de externe și ambasadori, mic dejun găzduit de președinta Maia Sandu, dedicat integrării europene în Uniunea Europeană a Moldovei, a Ucrainei, a Balcanilor de Vest. România este o țară profund dedicată acestui parcurs european, am văzut reformele pe care le-a făcut Republica Moldova și este foarte clar că în acest moment trebuie deschise toate clasterile. Trebuie deschise negocierile și cu Ucraina și să avansăm și cu Balcanii de Vest. Astăzi, împreună, pe parcursul lucrărilor, avansăm în tribunalul care gestionează consecințele pentru crimele de agresiune și comisia, respectiv România este parte din grupul fondator în ambele cazuri”, a spus Oana Țoiu. Ministrul român de externe va găzdui o masă rotundă cu ministrul de externe moldovean, Mihai Popșoi, pentru a discuta despre reziliență, despre cum fac fața cele două țări amenințărilor hibride și dezinformării, mai ales interferențelor în procesele electorale și toate țările. Se va discuta și despre cum se asigură cele două țări că generațiile tinerilor au acces la resursele care le sunt necesare, cum este asigurat accesul presei, accesul jurnaliștilor independenți la resursele de care au nevoie ca să poată să își facă meseria, „o meserie vitală pentru funcționarea democrațiilor”. Calea europeană pentru cei care luptă să scape de „influența malignă” „Am și dat acest răspuns pozitiv, această susținere pentru punctul de contact pe care Consiliul Europei l-a lansat pentru relația cu cetățenii din Belarus. Este foarte important că cetățenii care vor o cale europeană pentru țara lor, fie că vorbim de cei din Belarus, fie că vorbim de cei din Rusia sau din alte țări care sunt sub această influență malignă, au o cale de dialog și acces la partenerii care sunt necesari”, a mai spus Oana Țoiu. Întrebată cât de de optimistă este România că Republica Moldova și Ucraina vor reuși în această vară sau la summit-ul din iulie să deschidă primele capitole de negociere cu Uniunea Europeană, Oana Țoiu a spus că „poziția României este că este momentul să deschidem capitole de negociere. De altfel, această poziție este o poziție pe care țara mea o are de mult timp”. Sprijin pentru Ucraina și Moldova „Este momentul să facem asta, pentru că nu vorbim doar despre o responsabilitate pentru Republica Moldova, pentru Ucraina, de o responsabilitate pentru a finaliza negocierile și cu Balcanii de Vest, vorbim și despre cuvântul pe care Uniunea Europeană l-a dat. Vorbim despre poziția Uniunii Europene în lume. Este în interesul nostru, al fiecărui stat membru și al Uniunii, să putem să gestionăm rapid și corect, bazat pe merite, procesul de extindere, pentru că asta permite ca piața unică să aibă un avantaj competitiv mai mare în lume. Asta permite ca sfera noastră de influență, sfera noastră de colaborare, care permite securitatea comună, să fie mai puternică. Nu putem să riscăm ca țările din regiune, în timp, să nu mai poată face față amenințărilor hibride, interferențelor care vin din alte state și modalitatea prin care putem să ne asigurăm de această securitate colectivă este integrarea europeană”, a precizat Țoiu. Oana Țoiu a afirmat că a văzut și în această dimineață și pe parcursul ultimelor luni de zile, în discuții cu miniștri de externe a celelalte țări membre ale Uniunii Europene, aceeași atitudine de sprijin și de claritate privind nevoia de a deschide cluster-ele de negociere. Declarațiile mele înainte de reuniunea Comitetului de miniștri al Consiliului Europei, care are loc azi la Chișinău.#CMCoEChisinau2026 #CM135Chisinau pic.twitter.com/xQ4rM5t8wT — Toiu Oana (@oana_toiu) May 15, 2026

Cazul Camelia Voinea ajunge la Parchet! FR Gimnastică o suspendă din toate activitățile organizate sub egida sa

cazul-camelia-voinea-ajunge-la-parchet!-fr-gimnastica-o-suspenda-din-toate-activitatile-organizate-sub-egida-sa

Au venit și primele decizii din partea FR de Gimnastică după ce antrenoarea Camelia Voinea și-ar fi abuzat verbal și psihologic fiica în timpul antrenamentelor. Mai multe fapte au fost analizate de Comisia de Disciplină, inclusiv declarațiile gimnastei Denisa Golgotă, iar forul condus de Ioan Suciu a înaintat cazul Parchetului sectorului 2. Sunt anumite imagini video care privesc rele tratamente aplicate minorului, iar acestea necesită expertize tehnice pentru că antrenoarea contestă autenticitatea lor. „Federația Română de Gimnastică apreciază că performanța sportivă trebuie susținută de un mediu bazat pe respect, echilibru, responsabilitate și protejarea sportivilor. În cadrul procedurii disciplinare aflate în desfășurare în cazul doamnei Camelia Voinea, Comisia de Disciplină a FRG a finalizat etapa analizei preliminare și a concluzionat că aspectele sesizate necesită o analiză judicioasă și specializată din partea autorităților competente ale statului. Ca urmare a propunerii Comisiei de Disciplină, Comitetul Executiv al FRG a aprobat sesizarea instituțiilor abilitate și suspendarea procedurii disciplinare până la soluționarea cercetării”, anunță forul condus de Ioan Suciu. „Totodată, în cadrul măsurilor administrative provizorii dispuse pe durata procedurilor de analiză și cercetare, a fost decisă suspendarea temporară a doamnei Camelia Voinea de la toate activitățile desfășurate sub egida Federației Română de Gimnastică. Federația reafirmă respectarea principiului prezumției de nevinovăție până la finalizarea procedurilor judiciare și susține necesitatea unei analize echitabile și obiective. Considerăm că astfel de situații trebuie abordate cu responsabilitate și echilibru, fără concluzii publice pripite, dar și fără ignorarea unor probleme care pot afecta siguranța și bunăstarea sportivilor. „Este important să existe și o reflecție serioasă asupra mecanismelor” Dincolo de analiza unor eventuale responsabilități individuale, este important să existe și o reflecție serioasă asupra mecanismelor și practicilor care, în timp, pot deveni vulnerabilități ale sistemului sportiv. Este necesară consolidarea mecanismelor de conștientizare, prevenție, protecție și intervenție, în acord cu standardele internaționale privind safeguarding-ul în sport. Sportul de performanță nu poate funcționa într-un climat bazat pe frică, umilință sau presiune dusă dincolo de limite. Performanța înseamnă disciplină și exigență, dar și respect, responsabilitate și grijă față de oameni. Federația Română de Gimnastică recomandă ca acest moment să fie tratat cu maturitate și obiectivitate , putând reprezenta un pas important către consolidarea unor standarde moderne în gimnastica românească, atât în ceea ce privește performanța, cât și etica, cultura organizațională și protecția sportivilor”, se încheie comnicatul FR de Gimnastică. Gimnastica este un sport care ne-a obișnuit cu momente fierbinți, cu momente delicate. Înțeleg că se știa despre aceste fapte. În primul rând, Federația Română de Gimnastică este cea care trebuie să cunoască cazul, apoi prin Comisiile pe care le are în subordine să afle cât mai multe date despre acest caz. Ei știu cel mai bine, sunt în măsură să analizeze și să spună ce s-a întâmplat acolo și să ia măsurile care se impun Mihai Covaliu, președinte COSR pe 21 noiembre 2025

Gabriela Firea îi cere Ursulei von der Leyen un Fond European dedicat accesului la tratamente pentru fertilitate

gabriela-firea-ii-cere-ursulei-von-der-leyen-un-fond-european-dedicat-accesului-la-tratamente-pentru-fertilitate

„De Ziua Internațională a Familiei, mă gândesc la toate cuplurile care își doresc o familie, dar se confruntă cu probleme medicale sau dificultăți financiare. Statisticile sunt alarmante, în România, dar și în multe țări europene. Sunt milioane de femei, dar și bărbați, afectați de infertilitate. În țara noastră, 1 din 5 cupluri sunt diagnosticate cu această afecțiune, în timp ce la nivel european rata fertilității la femei a scăzut mult în ultimii patru ani”, spune Firea, pe Facebook. Aceasta afirmă că politicienii nu pot sta „cu mâinele în sân” în fața acestui declin demografic și afirmă că i-a transmis Președintei Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, împreună cu toți colegii sociali-democrați din Parlamentul European, o scrisoare prin care solicită înființarea unui Fond European dedicat accesului la tratamente pentru fertilitate, competitivitate și reziliență demografică. „Concret, cerem sprijin financiar la nivel european pentru cuplurile afectate de infertilitate, inclusiv finanțarea procedurilor de fertilizare in vitro, acces egal la tratamentele pentru infertilitate în toate statele membre, precum și dezvoltarea unei infrastructuri pentru serviciile de îngrijire a copiilor, pentru a ajuta mamele să se întoarcă mai repede la serviciu. Nu putem vorbi despre viitorul țărilor europene fără să susținem familiile și fără să le oferim speranță celor care își doresc copii. Tocmai de aceea, voi duce la nivel european lupta pe care am început-o în România, pentru cuplurile infertile. Este o bucurie personală să știu că din programele de susținere a natalității pe care le-am inițiat ca primar general în București și ministru al Familiei s-au născut peste 3 mii de copii. În plus, anul 2024 a arătat o creștere ușoară a natalității, la fel și anul trecut, ceea ce demonstrează că a meritat efortul”, a spus europarlamentarul român. Firea mai spune că, în calitate de membru al Comisiei FEMM din Parlamentul European, va solicita modificări esențiale în legislația europeană, care mai apoi să poată fi ușor transpuse și puse în practică în România.

A doua zi după finala pierdută la Sibiu, Clujul şi-a luat revanşa în faţa Craiovei

a-doua-zi-dupa-finala-pierduta-la-sibiu,-clujul-si-a-luat-revansa-in-fata-craiovei

Universitatea Craiova a câştigat Cupa României 2025-2026, după finala cu Universitatea Cluj, de la Sibiu, adjudecată de olteni cu 6-5, la loviturile de departajare, scorul fiind 0-0 după 120 de minute. Cele două echipe se vor întâlni din nou, duminică, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în „finala campionatului”, programată în penultima etapă a play-off-ului, meci care este deja sold-out. Ştiinţa e prima în clasament, cu un punct avans faţă de clujeni, iar dacă se va impune, titlul va ajunge în Bănie după 35 de ani. Patru fotbalişti ai Craiovei au asistat la meciul de baschet pierdut de SCMU Craiova cu U BT Cluj După ce a pierdut finala Cupei României la fotbal, „U” Cluj şi-a luat a doua zi revanşa faţă de Universitatea Craiova, în primul meci din semifinalele Ligii Naţionale Masculine de Baschet. Recent eliminată din ABA Cup, formaţia ardeleană, care nu a participat la sezonul regular al LNMB, fiind angrenată în cupele europene, a avut probleme preţ de trei sferturi în Sala Polivalentă din Bănie, dar în cele din urmă s-a impus fără emoţii, scor 85-75 (20-25, 26-20, 21-19, 18-11). Imprecizia la aruncările libere şi mingile pierdute uşor i-au costat pe jucătorii lui Tudor Costescu, în timp ce oaspeţii au profitat de experienţa superioară, deşi au ratat exasperant de „afară”, Russell exagerând la acest capitol. Pentru SCMU Craiova au jucat: Sessoms 26 de puncte, Legget 10, Vida 10, Robinson 9, Dishman 7, Smith 6, Ţîbîrnă 5, Nistor 2. La U BT Cluj au fost pe teren: Creek 20 de puncte, Russell 17, Miletic 14, Molinar Jones 10, Richard 9, Ceaser 9, Woodbury 4, Altit 2, Cepoi, Miron. La nici 24 de ore de când au ridicat Cupa României, Tudor Băluţă, Steven Nsimba, Assad Al Hamlawi şi Mihnea Rădulescu au ţinut să-i încurajeze pe baschetbaliştii Craiovei şi s-au aflat în tribune, aşa cum s-a mai întâmplat pe parcursul acestui sezon. Sâmbătă, de la ora 19.00, se dispută al doilea meci din semifinala SCMU Craiova – U BT Cluj, apoi seria se mută în Ardeal, cel puţin pentru un meci. Prin prezenţa în semifinalele campionatulului, SCM Universitatea Craiova şi-a asigurat participarea în cupele europene în sezonul următor. „Am ținut piept multiplei campioane a României. Într-o semifinală de asemenea nivel, fiecare detaliu face diferența, iar seria este departe de a fi încheiată. Sâmbătă seara avem șansa să recuperăm ceea ce am pierdut astăzi. În formatul «cel mai bun din 5», fiecare meci contează, fiecare atac și fiecare apărare pot schimba cursul seriei. Luptăm împreună, credem în echipă și rămânem alături de Lei până la capăt. Energia tribunelor poate face diferența. Ne vedem sâmbătă!”, a fost mesajul clubului din Bănie, după ce echipa a pierdut primul meci. În cealaltă semifinală a LNMB, CSM CSU Oradea este la egalitate, scor 1-1, cu Dinamo Bucureşti, după primele două meciuri jucate la Oradea, iar seria continuă în Capitală, duminică, de la ora 20.00, fiind programat al treilea meci.

Ioana Dogioiu, despre legătura dintre Ilie Bolojan și frații Micula: Declarații politice fără niciun substrat

ioana-dogioiu,-despre-legatura-dintre-ilie-bolojan-si-fratii-micula:-declaratii-politice-fara-niciun-substrat

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului a fost întrebată dacă există o legătură între actualul premier interimar, Ilie Bolojan, și frații Micula, cei care dețin European Drinks, în contextul în care, senatorul PSD, Daniel Zamfir a acuzat că Ilie Bolojan și afaceriștii orădeni ar fi împărțit, în 2019, banii din fondul de rezervă pe un șervețel”. Acuzațiile datează de pe vremea în care Ilie Bolojan era încă primar la Oradea, iar Guvernul era condus de Ludovic Orban, în calitate de fost premier. Atunci, statul le-a acordat fraților Micula 912,5 milioane de lei din fondul de rezervă, în urma verdictului dat de Curtea Internațională de Arbitraj. La întrebarea referitoare la legătura dintre actualul premier interimar și legătura sa cu frații Micula, Dogioiu a precizat: „Astea sunt niște declarații politice, absolut fără niciun substrat”. Întrebată dacă s-au făcut presiuni la Ministerul Finanțelor asupra funcționarilor să facă în continuare plățile pentru frații Micula, Dogioiu a precizat că: „Sunt speculații care nu au fost dovedite cu absolut nimic”, afirmând că nu cunoaște „nimic” referitor la această chestiune.  Întrebată dacă Bolojan și frații Micula se cunosc personal, Ioana Dogioiu a precizat: „Nu știu dacă se cunosc personal domnul Bolojan cu frații Micula. Chiar nu știu dacă se cunosc”. Reamintim că frații Micula fac obiectul unui dosar de complex de evaziune fiscală și delapidare, cu un prejudiciu de aproximativ 400 de milioane de euro, dintre care 178 de milioane reprezintă debit principal, iar restul, dobânzi și penalități. Potrivit procurorilor, aceștia ar fi transferat ilegal active în patrimoniul altor societăți pentru a evita recuperarea banilor, stabilită de o instanță europeană.

Probleme pentru Poli Timișoara la înscrierea în cupele europene?

probleme-pentru-poli-timisoara-la-inscrierea-in-cupele-europene?

SCM Poli Timișoara are, teoretic, loc în Cupa EHF, pentru că a jucat finala Cupei României contra campioanei Dinamo București, care va juca în Liga Campionilor. Practic, clubul bănățean are multe șanse să nu se înscrie în a doua competiție europeană de handbal masculin, pentru că orașul nu are o sală polivalentă decentă. Decizia se va lua până la 1 iulie Cei de la Poli vor analiza caietele de sarcini ale Cupei EHF și ale Cupei Challenge. Varianta jucării în alte oraș este total exclusă, cu toate că, prin oraș, unele voci speculau și asta. „Analizăm. Vom juca, cu siguranță, în Timișoara într-o cupă europeană”, spune directorul SCM Poli, Laurențiu Marian. Clubul trebuie să ia o decizie până spre final de iunie, când se vor termina înscrierile. Așadar, nu mai e foarte mult timp la dispoziție, în niciun caz timp în care sala ce se ridică de 16 ani în oraș să se termine. O sală fără două tribune, principalul impediment SCM Poli joacă în Sala „Constantin Jude”, una care are o tribună doar pe o latură, după ce, la construirea din anii 1960, s-au furat din materiale. În 2015, când Timișoara a găzduit o grupă a Campionatului European de Baschet feminin, s-a improvizat pe latura cealaltă un fel de tribună oficială, pentru a îndeplini și atunci o condiție obligatorie. Desigur, cu o improvizație pompieristică! Acum, aceasta e opreliștea și pentru Cupa EHF. „Există un caiet de sarcini pentru fiecare competiție în parte. Tribuna, sunt o parte din cerințe pe care această sală nu le poate îndeplini”, a precizat Alexandru Vuin, coordonator în cadrul secției de handbal. Directorul pare însă ceva mai optimist. „Sunt și condiții pe care sala le poate îndeplini până atunci. Există o dispensă pe care o putem primi. Ține doar de decizia clublui de a participa într-o competiție sau alta”, spune directorul Marian. Sala începută în 2010, în continuare un vis În vară, un oficial de la Federația Europeană de Handbal vine să controleze sala, indiferent de competiția aleasă. „Se deleagă un oficial de la EHF care vine să inspecteze sala. Se poate acorda sau nu”, a mai spus Vuin. Timișoara așteaptă reluarea lucrărilor la sala de 3000 de locuri de lângă locația Stadionului „Dan Păltinișanu”. De 14 luni, Universitatea Politehnica a lucrat la un proiect tehnic. În martie, responsabilul spunea că după Paște lansează licitația. De atunci, nu s-a anunțat nimic public în acest sens.

Președintele Poloniei a adoptat un urs în timpul vizitei în România pentru Summitul B9. „Faceți cunoștință cu Batyr”

presedintele-poloniei-a-adoptat-un-urs-in-timpul-vizitei-in-romania-pentru-summitul-b9.-„faceti-cunostinta-cu-batyr”

Anunțul privind adoptarea ursului de către șeful statului polonez a fost făcut de către Marcin Przydacz, șeful de cabinet al lui Karol Nawrocki, specializat pe politică externă. „România este țara cu cel mai mare număr de urși din Uniunea Europeană. Astăzi, un urs 🐻 a fost adoptat. De către cine? De către președintele Poloniei”, a scris acesta. „Faceți cunoștință cu Batyr Ultimele zile au fost pline de discuții despre cele mai importante subiecte – arhitectura de securitate, flancul estic al NATO și politica. Dar s-a mai întâmplat un lucru despre care trebuie să vă povestesc. Președintele Poloniei a adoptat un alt animal de companie. De data aceasta, puțin mai mare… Lui Yuki, curajosul câine de la adăpost, rezident al Palatului Prezidențial, i s-a alăturat – deși de la distanță – ursul Batyr. S-ar putea spune că a primit și propriul său „patron” – caporalul Wojtek, faimosul urs – a cărui poveste despre parcursul său militar a fost relatată de președinte la Sanctuarul LiBEARty din România. Șeful a promis, de asemenea, că mascota eroicului nostru Urs va ajunge în curând la acel centru, care salvează animale maltratate”, a relatat consilierul. Batyr, ursul adoptat de președintele Poloniei Președintele Poloniei Karol Nawrocki a vizitat Rezervația naturală de urși de la Zărnești, unde l-a adoptat pe Batyr. Avionul prezidențial al președintelui polonez ar fi aterizat pe aeroportul Internațional Brașov Ghimbav, iar călătoria de la București la Brașov, președintele Karol Nawrocki a făcut-o cu mașină.

Marea campioană olimpică i-a chemat pe ziarişti să-i anunțe că se retrage, dar le-a dezvăluit şi că s-a măritat în secret

marea-campioana-olimpica-i-a-chemat-pe-ziaristi-sa-i-anunte-ca-se-retrage,-dar-le-a-dezvaluit-si-ca-s-a-maritat-in-secret

Marea campioană olimpică i-a chemat pe jurnaliști pentru a-i anunța că se retrage, dar le-a făcut o surpriză și le-a dezvăluit că s-a măritat în secret. Kaori Sakamoto, unde dintre cele mai importante sportive din istoria patinajului din Japonia, și-a anunțat retragerea din patinaj și, în același timp, a dezvăluit că s-a căsătorit recent. Kaori Sakamoto a surprins pe toată lumea Conferința de presă organizată pentru retragerea sportivei Kaori Sakamoto s-a transformat într-o adevărată surpriză. Aceasta urma să îi anunțe pe jurnaliști că renunță la sportul care a consacrat-o, dar le-a dezvăluit că, recent, s-a căsătorit în secret. Sakamoto a precizat că s-a căsătorit pe data de 5 mai 2026 și că soțul ei are aceeași vârstă, însă nu are legătură cu lumea patinajului artistic. Cei doi s-au cunoscut în perioada facultății. „Este o chestiune personală, dar m-am căsătorit recent. Este complet opusul meu. O persoană care gândește calm și analizează totul. Dar știe și să se distreze, așa că ne simțim foarte bine împreună”, a declarat sportiva în vârstă de 26 de ani, stârnind aplauze în sală, conform japantimes. Jocurile Olimpice îi provocau teamă Sportiva anunțase că sezonul 2025-2026 va fi ultimul din cariera sa. După Jocurile Olimpice de Iarnă Beijing 2022, ea preciza că a decis să mai continue încă un ciclu olimpic. La Jocurile Olimpice de Iarnă Milano Cortina 2026, Sakamoto era considerată una dintre favoritele la aur, însă a obținut medalia de argint. Și-a încheiat apoi cariera câștigând al patrulea titlu mondial la Campionatele Mondiale din 2026, desfășurate la Prague. Ea a mărturisit că, în cele trei participări olimpice, nu a simțit niciodată că a putut concura complet relaxată. „Cred că mi-a ajuns. Indiferent de situație, acolo simțeam cel mai puternic teama de a nu greși”, a mai spus sportiva, conform sursei menționate anterior. Cel mai dificil sezon din cariera sportivei Kaori Sakamoto a vorbit și despre cel mai dificil moment al carierei sale: sezonul 2019-2020, când patina pe programul „Matrix”. Atunci încerca să se adapteze la viața de studentă după participarea la Jocurile Olimpice de Iarnă PyeongChang 2018 și Campionatele Mondiale din 2019. Totodată, după unul dintre cele mai slabe sezoane din carieră, pauza provocată de pandemia COVID-19 a ajutat-o să se regăsească. „Nu mai aveam motivație să mă îmbunătățesc. Nu mai știam pentru ce muncesc atât de mult. Am simțit că, în sfârșit, am un motiv real să iau o pauză”, a spus ea. Multipla campioană a spus că își dorește acum să urmeze o carieră în antrenorat, inspirată de antrenoarele sale, Sonoko Nakano și Mitsuko Graham. Totodată, Sakamoto a precizat că va continua să participe la spectacole pe gheață și să organizeze cursuri pentru copii, sperând că astfel va inspira o nouă generație să descopere patinajul artistic.

Irineu Darău: Digitalizarea este în urmă pentru că unii și-au făcut mendrele

irineu-darau:-digitalizarea-este-in-urma-pentru-ca-unii-si-au-facut-mendrele

Sindicaliștii din aparatul de lucru al Guvernului au cerut joi demisia sau demiterea vicepremierului Oana Gheorghiu și a ministrului Economiei, Irineu Darău. Motivul: întâlniri și corespondență instituțională cu grupul german Schwarz, insuficient declarate public. Sindicatul susține că cei doi demnitari au folosit autoritatea funcției pentru a deschide „culoare instituționale” unui operator privat. Contactele cu grupul Schwarz/Schwarz Digits ar fi vizat instituții ale statului, inclusiv ADR și STS. Explicațiile oficiale – că demersul a fost „exploratoriu” – sunt considerate insuficiente de sindicat. Sindicatul semnalează o circumstanță suplimentară. Actualul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României, Aurel-Cătălin Giulescu, a fost anterior consilier de stat în aparatul vicepremierului Gheorghiu. Numirea sa la ADR a fost asumată de ministrul Darău împreună cu vicepremierul Gheorghiu. „Când un om din aparatul vicepremierului ajunge la conducerea instituției care gestionează digitalizarea României, Guvernul nu mai poate cere publicului să creadă în simple coincidențe administrative”, susține SAALG. Darău: „Am deranjat multe interese” „Eu sunt convins că am deranjat multe interese. Așa cum am spus, legat de Autoritatea pentru Digitalizarea României, trebuia o schimbare acolo”, a spus joi ministrul Irineu Darău. El a adăugat că, dacă în 2026, România este în urmă cu digitalizarea este „pentru că unii și-au făcut mendrele, au câștigat zeci sau sute de milioane de euro și azi nu avem digitalizare”. „Românii știu că statul nu furnizează servicii publice cu adevărat digitale și integrate”, a mai spus ministrul. El respinge acuzațiile aduse și susține că „niciodată, nici măcar nu mi-a trecut prin cap să avantajez pe cineva”. „Dacă schimbările în digitalizare generează foarte multă învolburare la foștii care au asigurat digitalizarea, nu poate decât să mă bucure, mergem înainte cu digitalizarea României și pot să vă spun, pentru că sunt un om corect, de când am crescut până la toată cariera mea profesională, niciodată, nici măcar nu mi-a trecut prin cap să avantajez pe cineva”.