Sorin Grindeanu, replica pentru Oana Gheorghiu după documentul privind companiile de stat: Ce am avizat, ca ministru al Transporturilor, este un memorandum tehnic”

Sorin Grindeanu i-a răspuns miercuri, printr-o postare pe Facebook, vicepremierului interimar, Oana Gheorghiu, după ce aceasta a publicat un document în care susține că anul trecut, liderul PSD, pe atunci ministru al Transporturilor, ar fi avizat listarea la bursă a mai multor companii de stat, printre care Tarom, Aeroporturi București, Administrația Porturilor Maritime, Carpactica Feroviar, Aeroportul Timișoara. „Am citit cu atenție postarea doamnei Oana Gheorghiu. Înțeleg indignarea, mai ales când nu citești prima pagină din document. Dacă ar fi citit-o ar fi observat că memorandumul a fost inițiat de Mihnea Claudiu Drumea, colegul de partid al domnului Ilie Bolojan. Dacă tot a făcut efortul să îl publice, să îl și citim împreună. Până la capăt, nu doar până unde convine.”, a scris Grindeanu. Sorin Grindeanu a explicat faptul că documentul invocat conține mai multe etape și liste diferite. „1. Doamna Gheorghiu confundă «propunere» cu «aprobare». Memorandumul conține trei liste distincte, nu una singură: • Lista propunerilor brute primite de la Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Bursa de Valori București și Fondul Proprietatea (paginile 5-6). De aici a copiat doamna Gheorghiu lista ei roșie. • Lista intermediară rezultată după ședințele de lucru – 6 companii (pagina 6). • Lista finală propusă Guvernului spre aprobare (pagina 9, «Concluzii») – trei companii: CNCIR, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime, Societatea Carpatica Feroviar România • TAROM nu este în lista finală. • Compania Națională Aeroporturi București nu este în lista finală. • Aeroportul Timișoara nu este în lista finală. • CEC Bank, Poșta Română, Loteria, ROMGAZ, ELCEN, CNAIR, Salrom, Eximbank — niciuna nu este în lista finală. Sunt propuneri respinse. Doamna Gheorghiu le prezintă ca propuneri aprobate. Asta nu este o interpretare diferită a faptelor. Este o inversare a lor!” Liderul PSD a mai spus că nu a aprobat vânzarea companiilor, ci doar un document tehnic. „2. Nu am avizat «vânzarea» niciunei companii. Ce am avizat, ca ministru al Transporturilor, este un memorandum tehnic care: • analizează cadrul legal aplicabil unei eventuale listări, • enumeră propunerile primite de la diverse instituții, • filtrează acele propuneri și • propune Guvernului o listă scurtă de trei companii. Avizul meu privește documentul în ansamblu, inclusiv concluziile lui, adică inclusiv excluderea TAROM, CNAB și a celorlalte companii pe care doamna Gheorghiu le prezintă ca fiind «avizate de mine». A spune că am avizat listarea TAROM pe baza unui document care explică de ce TAROM nu este propusă pentru listare este, ca să fiu blând, un exercițiu de imaginație.” Grindeanu a adăugat că documentul nu promovează privatizarea rapidă. „3. Memorandumul este mai prudent decât îl prezintă doamna Gheorghiu. Pentru cei care chiar îl citesc, nu doar îl folosesc ca recuzită: • Complexul Energetic Oltenia (pagina 8): listarea «se poate lua în considerare după implementarea Planului de restructurare». Adică nu acum. • TAROM (pagina 7): «nu au fost impuse Statului român obligații cu privire la privatizarea companiei» prin decizia Comisiei Europene. Adică nu este obligatorie. • CNCIR și Complexul Energetic Oltenia: se cere expres avizul CSAT și Hotărâre de Guvern separată – pentru că sunt societăți de interes strategic național, cu protecții suplimentare prevăzute de lege. Documentul nu este un manifest de privatizare. Este un exercițiu de prudență administrativă, cu filtre succesive și salvgardări legale.” Totodată, președintele PSD a precizat că „ținta 443 nu este o invenție a mea. Este o obligație asumată de România”. „4. Ținta 443 nu este o invenție a mea. Este o obligație asumată de România. Jalonul 443 din PNRR – «cel puțin 3 companii de stat listate / de tip lease / restructurate în domeniul energiei și al transporturilor» – este: • asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, negociat cu Comisia Europeană, • recomandare a Comitetului de Guvernanță Corporativă al OCDE (pagina 9 a memorandumului), • condiție pentru aderarea României la OCDE în 2026. Eu nu am inventat această țintă. Eu, ca ministru, am avizat un document tehnic care propune modul cel mai prudent de a o îndeplini – cu trei companii, nu cu douăzeci! A susține că «Grindeanu voia să vândă țara» pentru că am avizat implementarea unei obligații PNRR este o acuzație care, dacă ar fi adevărată, ar trebui adresată guvernelor care au negociat și semnat PNRR-ul, nu unui ministru care îl execută.” El a ținut să clarifice diferența dintre listare și vânzare. „5. «Listare la bursă» nu înseamnă «vânzarea companiei». Memorandumul descrie clar mecanismele avute în vedere: • majorare de capital social prin aport privat – statul rămâne acționar majoritar, • pachete minoritare (de exemplu, 20% la Carpatica Feroviar), • în cazul Fondului Proprietatea – vânzarea participațiilor deja deținute de Fond, nu de stat direct.”
Ilie Bolojan, numire controversată în Guvern: un fost jurnalist fără experiență în domeniul achizițiilor, activist USR, pus secretar general al ANAP

Premierul interimar, Ilie Bolojan, l-a numit astăzi pe Ionel Stoica, un fost jurnalist fără experiență în domeniul achizițiilor publice, secretar general al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. Potrivit Monitorului Oficial, Bolojan l-a numit pe Ionel Stoica pe o perioadă de 6 luni, plasându-l pe funcția publică vacantă, din categoria înalților funcționari publici. Datele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice arată că până la numirea din 6 mai, Ionel Stoica era șef serviciu, grad II, în cadru Serviciului de stabilire drepturi salariale și organizare, în Direcția Generală Economică a ANAP. Surse politice susțin că Ionel Stoica a fost adus în Guvern, la cabinetul președintelui ANAP, Raluca Rogoz, de către purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Ene Dogioiu, apropiata lui Bolojan, cu care Stoica a lucrat la ziare com. Fără experiență în domeniul achizițiile publice, absolvent de Istorie, Ionel Stoica a activat ca jurnalist pe domeniul Justiției la publicațiile Evenimentul Zilei, Adevărul, Ziare.com, la fundația Freedom House, pentru ca ulterior să lucreze ca ofițer de presă la Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand și să devină activist USR, lipind afișe prin București pentru fostul candidat perdant la Primărie al USR, Cătălin Drulă. Potrivit G4 Media, în rândul USR au existat nemulțumiri și cu privire la numirea Ralucăi Rogoz la ANAP, Dominic Fritz fiind acuzat că ia decizii în mod autoritar și că sunt numiți în funcții oameni din afara partidului sau dintr-un număr mic de organizații USR.
NEBUNIE! România s-a calificat în sferturile Campionatelor Mondiale după o partidă dramatică

Echipa României a rămas în cursa pentru o medalie la Campionatul Mondial, după ce s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale competiției. În aceste zile este în plină desfășurare Campionatul Mondial de tenis de masă de la Londra. „Tricolorele” s-au calificat în sferturi, deși au fost conduse de Egipt cu 1-2 în decisiv. Calificarea după o partidă dramatică în sferturile Campionatelor Mondiale ține România în lupta pentru medalii Performanță excelentă obținută de echipa feminină de tenis de masă a României! Bernadette Szocs, Andreea Dragoman și Elizabeta Samara au învins Egipt cu 3-2, revenind de la 1-2 în meciul decisiv, iar vineri vor lupta pentru calificarea în semifinale! Adversara se va alege dintre Franţa – Italia. În caz de victorie, echipa țării noastre va da în penultimul act peste un colos mondial, China sau Coreea de Sud. La ora partidei din OVO Arena Wembley, cele două echipe erau vecine în clasamentul mondial, România pe 7 și Egipt pe 8. Prima care a intrat la masa de joc a fost cea mai valoroasă jucătoare a noastră, Bernadette Szocs, care nu a stat prea mult la discuții cu Dina Meshref, învingând-o cu 3-0 (11-9, 11-6, 11-8). A urmat partida dintre Andreea Dragoman şi Hana Goda, care a avut nevoie de set decisiv pentru a fi decisă învingătoarea. Românca a început bine şi a luat primul set, însă în următoarele două a scăzut ritmul. Andreea a câștigat setul 4 cu 11-6, dar Goda a dat senzația că se află singură la masă în decisiv, cedând doar două puncte. Primul set al confruntării dintre Elizabeta Samara şi Farida Badawy a fost și cel mai ecrilibrat. S-a ajuns la 10-10 și a mai fost de 6 puncte pentru ca una dintre sportive să fie în avantaj. La adăpostul acestui mic avantaj, Samara a jucat mult mai relaxată în continuare și a câștigat fără emoții celelalte manșe. România va juca în sferturi cu Franța, iar în caz de victorie dă în semifinale peste China, liderul mondial de peste 4 ani, sau Coreea de Sud Calculele hârtiei au fost confirmate la meciul dintre Goda și Szocs. Egipteanca se află 6 poziții mai sus în clasamentul mondial, 20- față de 26, iar acest lucru s-a văzut la masa de joc. Și-a adjudecat primul set cu 11-6, Bernie l-a câștigat pe al doilea cu același scor, după care nu a mai făcut dață stilului adversarei. Practic, echipa calificată în sferturile de finală avea să se decidă după meciul decisiv, cel în care de o parte și de alta au fost Andreea Dragoman (locul 57 mondial) și Dina Meshref (50). Iar ca tensiunea să fie și mai mare, s-a ajuns în decisiv. Egipteanca a condus permanent la seturi pe tabela de marcaj, prima manșă fiind decisă cu 19-17. Andreea a egalat după un 11-6 scurt, Meshref a egalat câștigând setul al treilea cu același scor și, la acel moment, mai avea nevoie de un singur set pentru a duce Egipt în sferturile de finală ale Campionatului Mondial. Numai că Dragoman nu a dat înapoi nici măcar un singur pas. Sușținută de pe margine de colegele ei de lot, Andreea a dat tot ce avea mai bun și s-a impus cu 11-9, respectiv, 11-8. Dacă trece de Franța. România va juca în semifinale împotriva Chinei sau a Coreei de Sud. Indiferent de adversar, va fi o reeditare a confruntării din Grupa 1 preliminară, când China s-a impus cu 3-0 în meciul de deschidere, după care România a învins Coreea de Sud cu 3-2, după ce asiaticele au condus cu 2-1.
Un alt lider PNL cere rămânerea liberalilor la guvernare

După decizia PNL de marți seară, prin care partidul a decis să rămână în Opoziție, Valeriu Iftime, liderul PNL și șeful CJ Botoșani, vizitat de Ilie Bolojan zilele trecute, anunță că dorește ca PNL să rămână la guvernare. „În scenariul politic care tocmai s-a conturat, după cum bine știți, PNL a decis că NU va mai face parte dintr-o guvernare cu PSD. E lucru știut, și o să repet asta până la final, că nu sunt și nu am fost niciodată de acord cu viziunea PSD și modul lor de abordare politică, iar noi, liberalii, ne-am făcut clară poziția, mai ales după ce au venit, cot la cot cu AUR, cu ideea acestei moțiuni, inspirată de calcule politice care nu servesc interesului public. Susțin, în același timp, formarea unui guvern pro-european, iar asta nu poate exista fără ca PNL să își asume un rol de conducere! România are nevoie de stabilitate, coerență și predictibilitate, nu de experimente și haos politic. România are nevoie, mai ales, de o direcție ancorată în valorile europene care ne-au definit până în prezent. Avem mult de muncă și, din respect pentru țara noastră, avem datoria să punem interesul național pe primul loc„, a scris Iftime pe pagina sa de socializare. Fiul lui Valeriu Iftime, Șerban Iftime, este consilierul onorific al Președintelui Nicușor Dan pe probleme de energie. Astăzi, după decizia PNL de rămânere în Opoziție, și Ilie Bolojan nu a exclus, într-un interviu pentru Antena 1, posibilitatea rămânerii PNL la guvernare. „Noi nu suntem niște oameni care abandonăm”, a spus Bolojan.
Donald Trump a luat decizia momentului în SUA: Îl aducem înapoi!

Marți, președintele american Donald Trump a reinstaurat Premiul Prezidențial pentru Condiție Fizică, în cadrul demersurilor sale de a reintroduce o evaluare anuală a aptitudinilor fizice în instituțiile de învățământ din SUA. Distincția e asociată Testului Prezidențial de Condiție Fizică, program emblematic al școlilor publice timp de câteva decenii, care a fost desființat în mandatul lui Barack Obama în favoarea unei inițiative care a estompat caracterul competitiv și care a accentuat promovarea sănătății pe termen lung. Trump a promulgat un decret în vara anului precedent, în vederea reinstaurării testului apărut în peisaj în anii ’50. Donald Trump și subalternii lui depun „eforturi mari pentru a transmite valorile de excelență generației următoare” „Îl readucem”, a declarat Trump pe durata unei ceremonii desfășurate în Biroul Oval, în prezența unor copii și a unor sportivi de performanță, potrivit ABC7 Chicago. „Administrația mea depune eforturi mari pentru a apăra tradițiile Americii și pentru a transmite valorile noastre de excelență și competitivitate generației următoare”, a mai adăugat șeful de stat. Evaluarea anterioară supunea elevii unui ansamblu de exerciții fizice, incluzând, printre altele, o cursă de 1,6 kilometri. Cei care au obținut scoruri de peste 85% la fiecare componentă a testului au primit Premiul Prezidențial pentru Condiție Fizică. Înconjurat de figuri importante, precum Pete Hegseth, care e secretarul Apărării, sau Robert F. Kennedy Jr., secretarul Sănătății, Donald Trump a prezentat în mod oficial premiul. „Avem nevoie de americani tineri, puternici și sănătoși” / „Fac atât de mult sport… Cam un minut pe zi, dacă am noroc” Hegseth a precizat că testul devine obligatoriu pentru elevii din 161 de școli situate pe instalații militare. „Avem nevoie de americani tineri, puternici și sănătoși, fie că servesc în armată, fie că servesc în orice alt sector”, a transmis secretarul Apărării, adăugând: „Ideea că o competiție este rea reprezintă începutul declinului unui popor”. Trump, un împătimit al sportului, a subliniat importanța existenței unui echilibru între partea fizică și cea mentală și a pus în scenă și o glumă de efect: „Fac atât de mult sport… Cam un minut pe zi, dacă am noroc”. De asemenea, liderul SUA i-a lăudat pe sportivii prezenți la Casa Albă. Kennedy, apropiatul președintelui, a calificat drept „profund regretabilă” decizia lui Obama de a suspenda testul, invocând totodată chestiunea din ce în ce mai problematică a obezității. „Trebuie să-i învățăm pe oameni cum să câștige și cum să piardă, dar și cum să gestioneze victoriile și eșecurile”, a comunicat Robert F. Kennedy Jr.
Polonia va contesta acordul comercial Mercosur la instanța supremă a UE

Polonia va contesta acordul comercial al Uniunii Europene cu blocul sud-american Mercosur la Curtea de Justiție a UE (CJUE) cu scopul de a proteja fermierii polonezi, a declarat miercuri viceprim-ministrul Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, potrivit Anadolu. Kosiniak-Kamysz a declarat că guvernul polonez a aprobat o moțiune privind depunerea unei plângeri la instanța supremă a UE. Anunțul vine după ce ministrul polonez al agriculturii a declarat în aprilie că Varșovia se opune modului în care acordul a fost finalizat. Varșovia și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la impactul potențial al acordului asupra agriculturii europene, securității alimentare și standardelor de producție. Polonia a făcut lobby pentru garanții suplimentare pentru fermierii polonezi. UE și Mercosur au semnat în ianuarie acordul de liber schimb negociat timp de aproape 25 de ani de discuții. Cu toate acestea, acordul a atras critici din mai multe țări europene, inclusiv din Polonia. Fermierii se tem că importurile agricole mai ieftine din America de Sud ar putea afecta producătorii interni. Blocul Mercosur include Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Susținătorii acordului spun că acesta ar consolida legăturile comerciale dintre cele două regiuni și ar crea una dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume.
Dacia are planuri mai pentru următorii ani și va lansa șase modele noi până în 2029. Jurnaliștii francezi scriu că patru dintre acestea vor fi electrice.

Dacia are planuri mai pentru următorii ani și va lansa șase modele noi până în 2029. Jurnaliștii francezi scriu că patru dintre acestea vor fi electrice. Reamintim că, în luna octombrie a anului trecut, brandul românesc a prezentat noile Dacia Sandero, Sandero Stepway și Jogger, dar surprizele nu se vor opri aici. Dacia pregătește șase modele noi. Patru vor fi electrice În luna octombrie a anului trecut, Dacia a prezentat noile Sandero, Sandero Stepway și Jogger, care au ajuns deja la dealerii auto. În luna martie a acestui an a fost dezvăluit și noul Dacia Stricker, un alt proiect important și curajos al celor de la Dacia. Acum, jurnaliștii francezi scriu că surprizele nu se opresc aici și că Dacia pregătește, pentru următorii ani, alte șase modele care vor fi în centrul atenției în perioada următoare. Dacia pregătește modelul „Evader” Conform jurnaliștilor francezi, Dacia vrea să schimbe abordarea cu proiectul cunoscut intern cu numele de „Evader”, pornind de la noua Renault Twingo electrică. Modelul va fi simplificat pentru a reduce costurile, cu obiectivul de a coborî prețul de listă sub 18.000 de euro. Astfel, vorbim despre o sumă cu aproximativ 2.000 de euro mai mică decât modelul Renault pe care se bazează. Dacia „Evader” va beneficia și de subvențiile pentru mașini electrice, ceea ce ar putea face ca prețul final pentru clienți să ajungă la aproximativ 13.000 de euro. La fel ca Twingo, modelul va fi produs la uzina din Novo Mesto, din Slovenia. Spre deosebire de Twingo, Dacia „Evader” nu va fi o mașină de oraș clasică, ci va avea forma unui mini SUV, poziționat în gama Dacia ca un model de intrare în segmentul SUV-urilor mici. Vehiculul își va face prima apariție publică la Salonul Auto de la Paris 2026, programat în toamnă. Detalii despre Dacia Sandero 4 Directorul tehnic al Renault a declarat recent că dezvoltarea bazei pentru viitoarea Dacia Sandero 4, în versiune 100% electrică, abia a început. Noul model va folosi o platformă derivată și simplificată a Renault 5 E-Tech, pentru a reduce costurile de producție. Noua Sandero electrică va fi lansată alături de o versiune cu motor termic, care va funcționa pe benzină, GPL și va avea și o variantă hibridă. Pentru a rămâne modelul preferat al clienților din Franța și din restul Europei, Sandero va veni cu un design actualizat. Caroseria va avea linii mai ascuțite,, cu influențe germanice. Apare Dacia Sandster Viitorul model, care ar putea purta numele Dacia Sandster, ar urma să fie disponibil și într-o versiune 100% electrică, notează jurnaliștii din Franța. Aceasta ar putea deveni o alternativă mai accesibilă la Renault 4 E-Tech. Prin această mișcare, Dacia vrea să își consolideze poziția pe piața SUV-urilor și electrificării, oferind un model atractiv pentru un public cât mai larg. Practic, vorbim despre un „mini Duster” adaptat noilor cerințe ale pieței. Dacia Stricker, o alternativă pentru cei care s-au săturat de SUV-uri Dacia Stricker vine cu un design dinamic și o caroserie proprie, gândită să atragă familiile care s-au săturat de SUV-uri. Totuși, chiar dacă se diferențiază clar de Dacia Bigster, Striker preia platforma tehnică și mare parte din interiorul acestuia, pentru a reduce costurile de dezvoltare. La fel ca Bigster, Striker va aduce și tehnologii noi pentru gama Dacia. Bigster a deschis drumul cu motorul pe benzină de 1.8 litri, baza unui sistem hibrid de 155 CP. Acest sistem va ajunge până la finalul anului și pe Dacia Sandero 3, recent restilizată. Striker va merge însă și mai departe în direcția electrificării. Conform jurnaliștilor francezi, modelul va primi o versiune cu „range extender” (extensor de autonomie), aflată acum în fază incipientă de dezvoltare. Această variantă nu va fi disponibilă la lansare, programată pentru finalul anului, dar va fi introdusă ulterior. În acest context, planurile Dacia devin tot mai clare: marca pregătește patru modele electrificate importante – Evader, Sandero 4, „Sandster” și Striker, acoperind astfel o gamă variată de nevoi și bugete.
Raluca Turcan îi cere lui Grindeanu să devină premier după căderea Guvernului Bolojan: Când dărâmi un guvern, trebuie să arăți că poți guverna

Într-o postare publicată pe Facebook, Turcan a afirmat că PSD a contribuit la demiterea propriului executiv, deși făcea parte din coaliția de guvernare, și a acuzat social-democrații că au adoptat o atitudine „ca și cum ar fi fost în opoziție”. „Sorin Grindeanu ar trebui să înceapă negocierile pentru a obține funcția de premier. Atunci când răstorni un guvern, cu siguranță ești convins că știi să guvernezi mai bine. Hai să vedem!”, a scris Raluca Turcan. Ea a comparat situația actuală cu momentul din 2019, când Guvernul Viorica Dăncilă a fost demis prin moțiune de cenzură, iar liderul PNL de la acel moment, Ludovic Orban, și-a asumat funcția de prim-ministru. „Aceasta este conduita corectă. Nu poți să fii în dezacord cu propria guvernare și, în același timp, să eviți asumarea răspunderii”, a transmis Turcan. Liberala a făcut referire și la evoluțiile economice, invocând deprecierea leului și creșterea inflației. „Euro a trecut de 5,2 lei. Inflația mănâncă din buzunarele oamenilor în fiecare zi. Facturile nu așteaptă, chiria nu așteaptă, rata la bancă nu așteaptă. Nu poți provoca o criză politică și apoi să privești cum se adâncește criza economică”, a afirmat aceasta. Raluca Turcan a precizat că PNL va rămâne în opoziție, dar va susține proiectele considerate esențiale pentru România, precum atragerea fondurilor europene, îndeplinirea jaloanelor din PNRR, aderarea la OECD și menținerea echilibrelor bugetare.
China nu i-a dat nicio șansă României! S-a terminat visul frumos

Naționala României nu a avut nicio șansă în fața Chinei, chiar dacă a câștigat primul meci, iar visul frumos al „tricolorilor” s-a terminat. Echipa masculină de tenis de masă a României s-a oprit în optimile de finală de la Campionatul Mondial organizat la Londra, învinsă fiind de China cu 1-3. Visul frumos al românilor s-a terminat în fața „zidului” chinezesc Vicecampioana europeană en titre a întâlnit China în al doilea meci eliminatoriu de pe tabloul principal, nimeni alta decât campioana mondială a ultimelor 11 ediţii. Primii care au intrat la masă au fost Eduard Ionescu, aflat pe locul 41 mondial, și Liang Jingkun (21). Deși calculele hârtiei îl dădeau favorit pe chinez, Edi a făcut un meci senzațional, uimindu-i pe cei care au luat loc în tribune. Românul și-a adjudecat confruntarea de o manieră entuziasmantă, cu 3-0 (5, 7, 6), iar China se afla pentru prima dată în dificultate la actuala ediție a competiției. Ulterior, însă, campioana en-titre a dus la masă tot ce are mai bun. Liderul clasamentului mondial, Wang Chuqin, a făcut o adevărată demonstrație de forță în fața lui Iulian Chiriţa (locul 92 mondial) și s-a impus cu 3-0 (5, 10, 55), dar românul a avut șansa lui în setul secund. Distanța mare dintre locurile ocupate în clasamentul mondial de către Ovidiu Ionescu (153) şi Lin Shidong (6) s-a văzut și la masa de joc, asiaticul neavând niciun fel de probleme să aducă naționala țării lui în avantaj. S-a impus cu 3-0 (9, 6, 4), iar China conducea cu 2-1. A urmat partida dintre Eduard Ionescu și Wang Chuqin. Chiar dacă a cedat primul set, „tricolorul” a continuat să-și asume lovituri riscante, prin care a neutralizat, de multe ori, jocul adversarului, și a egalat la seturi. Ulterior, însă, meciul s-a desfășurat într-o singură direcție, iar liderul mondial s-a impus cu 3-1 (8, -8, 3, 4). Pe cale de consecință, China s-a calificat în sferturi cu 3-1 la general. Anterior, echipa României a învins Benin (3-0), Argentina (3-0), Peru (3-1) în faza grupelor, apoi a eliminat Polonia (3-2) pe tabloul principal. Din septembrie 2025, Wang Chuqin și Lin Shidong fac rocada în fruntea clasamentului mondial De-a lungul timpului, China a câștigat Campionatul Mondial de tenis de masă pe echipe de câte 23 de ori atât la masculin, cât și la feminin, și este liderul mondial la ambele discipline. Wang Chuqin deține primul loc din septembrie 2025 și are un avans de aproape 5.000 de puncte în clasament față de cel mai apropiat rival al său. Wang a câștigat două medalii olimpice de aur, 9 titluri mondiale la toate disciplinele și 15 titluri în Cupa Mondială. Alături de el se află Lin Shidong, care a preluat locul 1 mondial de la Wang Chuqin în februarie 2025 și l-a menținut până în septembrie. Lin, clasat în prezent pe locul 6 în lume, și-a adjudecat ultimul titlu la simplu masculin la Singapore Smash 2025. Săptămâna aceasta este cea cu numărul 100 în Top 10, potrivit site-ului oficial al competiției. În lot se mai află numărul 15 mondial, Xiang Peng, câștigătorul WTT Champions Incheon 2025 și semifinalistul China Smash 2025, dar și campionul WTT Star Contender Doha 2026 din acest an, Zhou Qihao, plus Liang Jingkun, care a pierdut în fața lui Lin în finala Singapore Smash 2025. Echipa feminină a Chinei are cele 5 jucătoare clasate pe primele 3 locuri în lume, plus pozițiile 7 și 8 Forța Chinei este mai bine evidențiată dacă amintim că 4 dintre cei 5 jucători se află în Top 20, iar Liang este pe locul 21 mondial. La feminin, lucrurile sunt și mai dure. Sun Yingsha este numărul 1 mondial de peste 4 ani, o realizare uimitoare pe care a atins-o și s-a menținut câștigând cinci evenimente WTT Grand Smash și șapte titluri de campioană mondială. Nu se teme de nimeni și caută al treilea titlu consecutiv la CM pe echipe. Ea le are colege de lot pe Wang Manyu, numărul 2 mondial, și Chen Xingtong, numărul 3 mondial. La 22 de ani, Kuai Man este cea mai tânără jucătoare din echipă, dar se află pe locul 7 în lume. Imediat după ea este „veterana” Wang Yidi, în vârstă de 29 de ani și cu 3 titluri mondiale în palmares.
Ce premier vrea UDMR după moțiunea de cenzură: Să nu reprezinte un rival pentru niciunul dintre actorii politici”

Kelemen a catalogat drept iresponsabilă răsturnarea guvernului fără o alternativă viabilă. A subliniat că situația economică actuală nu permite o incertitudine politică prelungită. Obiectivul principal al UDMR rămâne refacerea fostei coaliții de guvernare. Partidul cere un prim-ministru capabil să joace un rol de echilibrare. Acesta trebuie să nu reprezinte un rival pentru niciunul dintre actorii politici. Trebuie să aibă totodată pregătire profesională și credibilitate personală. Ce condiții pune UDMR pentru susținerea unui guvern Kelemen a fost tranșant în privința AUR. „Este inacceptabilă orice colaborare care se bazează pe sprijinul extremist al AUR”, a declarat el. A precizat că aceasta este o chestiune de principiu pentru partid. UDMR analizează toate soluțiile posibile. Acceptă însă doar o structură care asigură o guvernare durabilă, previzibilă și responsabilă. Dacă nu se ajunge la o astfel de soluție, opoziția rămâne o opțiune realistă. Fără alegeri anticipate Kelemen a exclus alegerile anticipate. A argumentat că cetățenii au acordat partidelor un mandat de patru ani la alegerile din 2024. Negocierile pentru formarea unui nou guvern trebuie încheiate în scurt timp. „Cifrele în sine nu creează încredere”, a mai spus liferul UDMR. Contează programul, asumarea responsabilității și voința politică din spatele majorității.