David Popovici a luat prima medalie de aur în 2026! A atras toate privirile cu tatuajul său

David Popovici a obținut prima medalie de aur din 2026, dar atras privirile la Campionatele Naționale cu un tatuaj dedicat clubului pentru care a scris istorie. Au început Campionatele Naționale de natație la seniori, tineret și juniori I-II de la Otopeni. Marele favorit al acestei competiții, David Popovici, și-a apărat titlul de anul trecut și și-a mai trecut în palmares o medalie de aur în proba de 50 de metri liber. Tatăl sportivului i-a dat ideea de a-și tatua noul logo al clubului pentru care activează, Dinamo. Este un tatuaj semipermanent, dar cu o semnificație specială pentru cel mai titrat înotător român aflat în activitate. Cum arată tatuajul lui Popovici: „Fiecare sportiv a înotat cu ele” „Mă simt foarte bine. E prima oară când concurez în 8 luni. Ca de obicei, încep cu campionatele naționale, e primul concurs din an. E ca un antrenament mai avansat. Vrem să vedem unde mă plasez în funcție de tipul de antrenament pe care îl lucrăm. E un test bun, nu e un test ușor. (n.r. dacă i-a lipsit să concureze în bazin) Da, cu siguranță mi-a lipsit. Știu că apropiindu-se și weekendul o să vină din ce în ce mai multă lume. Mi-a lipsit pentru că mă simt foarte viu făcând asta. Cu siguranță am niște emoții. Mereu o să am, indiferent de competiție. Emoțiile înseamnă că îmi pasă și asta cu adevărat contează pentru mine. Sper să am emoții și mâine. (n.r. cum a fost vacanța) A fost foarte bună pentru mine, am avut aproape trei luni. Profit de acel timp să fac tot ce nu pot să fac cât înot, să mă bucur și de viața socială în afara bazinului. (n.r. dacă a descoperit o nouă pasiune) Nu, în continuare îmi plac mașinile (n.r. zâmbește). (n.r. despre tatuaj) A fost ideea tatălui meu, nu e permanent. A fost ideea tatălui meu să ne punem aceste stickere semi-permanente. Cred că fiecare sportiv legitimat la Dinamo a înotat cu ele. Mi se pare drăguț.”, a spus sportivul despre tatuaj. FOTO PROSPORT Medalie de aur chiar din prima zi de concurs pentru David Popovici Clubul CS Dinamo s-a prezentat la Campionatele Naționale cu un lot format din 30 de sportivi, printre care și David Popovici. Celebrul înotător nu a luat pauză de la competițiile interne. A reușit să obțină medalia de aur în prima zi de concurs la proba de 50 de metri liber. A terminat cursa de calificare în doar 22.11 secunde. În finală, nu a avut rival și a ajuns primul în 22.02 secunde, la 31 de sutimi față de Patrick Dinu. Podiumul a fost completat de Mihai Gergely, 22.69 secunde. Pentru Popovici urmează probele sale favorite, la 100 și 200 metri liber. Sunt teste foarte importante pentru Popovici înainte de startul Campionatelor Europene din vară, acolo unde trebuie să își apere titlul din urmă cu doi ani la cele două probe. Dinamo a dat lovitura cu mutarea lui Popovici David Popovici și-a tatuat logo-ul clubului din „Ștefan cel Mare”, semn că pentru el înseamnă foarte mult acest club la care activează din 2021. La doar 16 ani, Popovici semna cu CS Dinamo, deși evolua la acea vreme pentru CSA Steaua. Termina contractul cu clubul din Ghencea și chiar dacă avea oferte și din SUA, a ales să continue în România, după ce a primit 4.000 de euro în plus față de cât câștiga la Steaua. „Cu 4.000 de euro! Noi am aflat că termină contractul cu CSA Steaua. A mai avut o întâlnire Ionuț cu el. I-am făcut o propunere, avea dreptul să semneze, că era la final de contract. Cei de la CSA Steaua, dacă nu au spus nimic, a semnat și cu asta basta. Dinamo și-a asigurat unul dintre cei mai mari sportivi pe care îi are România la ora actuală. Dar îl și plătește!”, dezvăluia Dănuț Lupu, la Fanatik.
Radu Miruță a discutat cu șeful Statului Major al Armatei Poloniei despre securitatea flancului estic

„În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte referitoare la evoluțiile de securitate din regiune, la măsurile pentru consolidarea cooperării dintre România și Polonia în cadrul NATO, cu accent pe întărirea posturii de descurajare și apărare pe flancul estic”, a transmis Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat. Potrivit MApN, Radu Miruță a propus identificarea unei soluții unitare între cele două țări la riscurile comune, pentru utilizarea eficientă a resurselor și pentru a spori capacitatea de descurajare a Alianței. Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a subliniat importanța parteneriatului strategic dintre România și Polonia, arătând că acesta se reflectă „în prezența reciprocă de forțe, participarea la structuri multinaționale și desfășurarea de exerciții și activități de instruire în comun, contribuind la consolidarea securității pe întregul flanc estic al Alianței, de la Marea Baltică la Marea Neagră”. Programul vizitei delegației poloneze include depunerea unei coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, precum și o deplasare la Craiova, unde sunt programate o ceremonie militară la Brigada Multinațională Sud-Est și activități de instruire în comun ale militarilor români și polonezi.
Povestea adolescentului căruia Simona Halep i-a schimbat viața! Am căutat o alternativă și am reușit

Pentru David Areșan (20 de ani) totul a pornit dintr-o fascinație pentru meciurile Simonei Halep, pe care le urmărea cu entuziasm, alături de părinți. Dându-și seama că sportul înseamnă mai mult decât performanță – e emoție pură – s-a căutat o cale de a i se cultiva această pasiune într-un mod accesibil. Așa a descoperit tenisul de masă, la o masă simplă dintr-un parc. A fost dragoste la primul schimb de mingi. „Motivul pentru care voiam să mă recuperez nu era să mă ridic din pat, ci să pot merge să joc tenis de masă”. Așa începe povestea unuia dintre cei mai promițători tineri sportivi paralimpici ai României, legitimat la clasa Wheelchair 5. David este simbolul tăcerii care muncește. Articol susținut de BETANO! Elev al unui proces sportiv metodic și perseverent, se face remarcat prin seriozitatea cu care abordează antrenamentele și prin stilul de joc atent, tehnic și disciplinat. De la inspirație la determinare: un drum învățat cu răbdare. Pe atunci, nu știa ce înseamnă sportul paralimpic. Dar, știa ce vrea: să joace. Accidentele medicale repetate i-au pus visele pe pauză. Însă, nu și dorința. Și chiar dacă nimeni din jur nu părea să-i înțeleagă voința, el a continuat să spere. Trei ani mai târziu, cu susținerea unei echipe dedicate de kinetoterapeuți și antrenori, David a revenit – și a revenit mai hotărât ca niciodată. Tenisul de masă, de unde această pasiune pentru tenis de masă? Când eram mic eram foarte pasionat de meciurile Simonei Halep și alături de părinți am căutat o alternativă care să se potrivească situației mele. Așa am ajuns la tenisul de masă. La început mergeam cu tatăl meu și jucam în parc de plăcere, cam o dată pe săptămână, nici măcar nu puteam spera să ajung aici. Iar undeva înainte de Jocurile Paralimpice din Paris am găsit site-ul Comitetului Paralimpic din România și am zis «da, cred că trebuie să fac cumva să ajung acolo». Și, practic, ai găsit clubul, nu? Da, am găsit clubul meu din Cluj, ACS Paralimpic Salvia și acolo am găsit niște oameni super care încă din prima zi m-au susținut necondiționat. Practic, ești unul dintre cei mai tineri jucători de acolo, nu? Păi, momentan nu trebuie să mă impun, trebuie să învăț de la ei, pentru că sunt ca niște modele pentru mine, având rezultate foarte bune. E clar că aștept ziua în care pot să îi înving și eu, dar momentan mă bucur de fiecare moment. Joacă bine, nu? Da. Și trebuie să iau fiecare moment petrecut cu ei la masă și să învăț din acele lucruri. „O să fie prima mea competiție” Spune-mi, ți-ai setat vreun obiectiv în cap pentru viitor? Nu știu, să câștigi o competiție, să mergi la un anumit turneu, să obții o anumită victorie? Păi, acum urmează primul meu turneu de seniori, deci pot să zic că un obiectiv e îndeplinit. Unde va avea loc? În Spania. Și vei juca la simplu? La simplu, da. E pe nivel de vârstă? Nu, la seniori poți să joci cu oricine. O să fie prima mea competiție. Până acum am participat doar la competiții de tineret, unde am și reușit un rezultat bun în vara anului trecut. Câte ore te antrenezi pe zi? Depinde. În jur de două ore pe zi, înainte de competiția de anul trecut, am reușit să fac și câte două antrenamente de două ore pe zi. „E mai comod să ai un viitor job unde poți lucra de acasă” Mergi la școală, te duci și la antrenamente. Cum arată o zi? De anul acesta sunt și la facultate și atunci trebuie să balansez foarte bine timpul liber. La ce facultate ești? Sunt la Universitatea Babeș-Bolyai, la informatică. Îți place treaba asta cu tehnologia? Păi, e cumva un lucru care se pretează situației noastre, mai ales dacă ești în scaun cu rotile, e mai comod să ai un viitor job unde poți lucra de acasă. „Dar mie mi-a plăcut cel mai mult tenisul de masă pentru că implică lucrurile la care cred că eu sunt cel mai bun, viteză de reacție și chiar și viteza fizică. Mi-a plăcut tenisul de masă pentru că este unul dintre cele mai rapide sporturi, unde mingea vine mai puțin de o secundă înapoi și atunci trebuie să fii mereu pregătit”, a mai spus David Areșan. CONTINUAREA INTERVIULUI CU DAVID AREȘAN POATE FI VIZIONAT ÎN GALERIA VIDEO A ACESTUI ARTICOL Un palmares care confirmă ascensiunea În ultimul an, David a urcat pas cu pas în ierarhia sportivă, marcând rezultate importante în competiții naționale și internaționale: Campion Național la simplu (clasa 5) – 2024 Locul 3 la dublu masculin – Campionatul Național 2024 Locul 1 la simplu, locul 3 la dublu – Cupa Internațională de la Lugoj Locul 3 la simplu, locul 3 la dublu mixt – Jocurile Mondiale de Tineret (WAYG), Thailanda Cu idolii aproape și o misiune clară David nu este doar un sportiv talentat, ci și un tânăr care gândește cu maturitate. Își caută inspirația în modele valoroase: Bernadette Szocs, jucătoarea română care i-a cucerit admirația prin stilul de joc și mentalitatea de învingătoare, și Valentin Baus, sportiv paralimpic de top, care i-a dovedit că dizabilitatea nu e un obstacol, ci un altfel de drum spre performanță. „Motivația am regăsit-o mereu în mine. Sper ca prin exemplul nostru, cât mai mulți copii cu dizabilități să prindă curaj și să ne urmeze”, spune David, cu încredere. Seria reunește sportivi legitimați ai Comitetului Național Paralimpic, organizație susținută de Betano.
Apărarea lui Plahotniuc contestă condamnarea de 19 ani și acuză că verdictul a fost fabricat

Avocații lui Plahotniuc anunță că vor contesta decizia instanței, pe care o consideră „profund ilegală” și „vădit netemeinică”, potrivit zdg.md. Lucian Rogac, unul dintre avocații lui Plahotniuc, susține că verdictul a fost influențat de „presiune publică și conveniență instituțională”: „Această hotărâre nu se sprijină pe probe, ci pe o construcție acuzatorială fabricată, menținută prin ignorarea standardului legal al probei și prin abateri procedurale grave”, a declarat Rogac. El a susținut că verdictul ar fi fost influențat de „presiune publică, conveniență instituțională și o miză politică evidentă”. Apărarea intenționează să utilizeze toate căile legale Avocatul a mai afirmat că instanța ar fi fost constituită cu încălcarea legii, invocând incompatibilități în compunerea completului de judecată. În acest context, apărarea intenționează să utilizeze toate căile legale, inclusiv internaționale, pentru anularea sentinței. „Prezumția de nevinovăție și dreptul la un tribunal independent nu sunt lozinci, ci garanții fundamentale care nu pot fi sacrificate pentru un verdict prestabilit”, a mai transmis Rogac. Informații de context Vladimir Plahotniuc a fost condamnat miercuri, 22 aprilie 2026, la 19 ani de închisoare, în dosarul penal în care a fost acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. Sentința a fost pronunțată de un complet de judecată prezidat de magistratul Sergiu Stratan, din care au făcut parte și judecătoarele Ana Cucerescu și Olga Bejenari. Instanța l-a găsit vinovat pe fostul lider politic pe toate capetele de acuzare, în cadrul unui cumul de infracțiuni. Totodată, a fost admisă integral acțiunea civilă înaintată de Ministerul Finanțelor, fiind dispusă recuperarea a peste 60 de milioane de dolari din conturile acestuia. Procurorii solicitaseră o pedeapsă mai severă, de 25 de ani de detenție Sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatului, la aproximativ șapte luni de la extrădarea sa în Republica Moldova. Plahotniuc a refuzat să fie escortat în sala de judecată. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru. Cazul Plahotniuc rămâne unul dintre cele mai importante dosare de corupție și criminalitate organizată din Republica Moldova din ultimii ani, iar evoluția sa în instanțele superioare este așteptată cu interes atât pe plan intern, cât și internațional.
Ne-au eliminat turcii și pe noi, dar și pe ei. Ce spune Constantin Din despre regula Under 21 din fotbal care nu există în handbal

Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal, și-a expus ultimele gânduri înainte de alegerile din această disciplină sportivă, programate vineri, 24 aprilie 2026. Adunarea Generală de Alegeri a Federației Române de Handbal se va desfășura la Hotel Pullman World Trade Center, sala New York. Actualul șef al FRH se duelează cu vicepreședintele Sorin Dinu, președintele Asociației Județene de Handbal Cluj, Cristian Potoră, și fostul handbalist Bogdan Voina. Constantin Din crede că sunt nenumărate elemente pozitive în cei 4 ani de mandat. „Nu cred că s-a mai întâmplat până acum ca toate echipele naționale să fie calificate la turnee finale. Este un lucru important care arată că s-a lucrat la copii și juniori în acești ani. Un alt lucru important este faptul că echipa națională de seniori a reușit să se califice de două ori la Campionatul European, iar echipa națională de senioare la ultimul Campionat Mondial a reușit să obțină un loc 9 onorabil, care a fost un obiectiv trasat. Și mai important este modul în care această echipă s-a exprimat pe teren. Și cred că s-au pus bazele pentru atingerea performanței. Este un proces de durată, dar acest proces a fost demarat”, s-a lăudat președintele în funcție. „Cum se alimentăm echipele cu acest număr limitat de sportivi?” „Noi am încercat să stopăm acest fenomen care pare fără sfârșit, prin acel campionat de tineret. Puteam să avem un număr mult mai mare de sportivi care să alimenteze echipele din liga de seniori, nu doar ca număr, ci și ca valoare. Acum patru ani, peste 90% dintre sportivii care își încheiau activitatea la copii și juniori abandonau handbalul. Gândiți-vă cum putem să facem noi performanță cu 10-15% sportivi pe generație. Cum se alimentăm echipele cu acest număr limitat de sportivi? Cine are timp să stea opt ani să creștem copii să facem piramida de jos în sus? Am început acest proces și după primul an în care am avut 14 echipe înscrise în campionatul de tineret și la fete și la băieți, în anul doi am avut 17 echipe înscrise și acest campionat de tineret ar fi avut sportivi de calitate care ar fi putut ajunge la echipele de seniori. În acești doi ani au evoluat sportivi pe care acum îi regăsiți în echipele de seniori. Oare acest campionat de tineret nu a ajutat la evoluția echipelor? Noi, dacă vom reuși să câștigăm alegerile, vrem să reintroducem campionatul de tineret, care este un lucru foarte important. „Poate ar trebui să identificăm și alte soluții” Și, credeți-mă că peste 90% dintre echipele își doresc să participe în acest campionat de tineret. Și mi se pare nedrept ca atunci când echipele își doresc ceva să vină Consiliul de Administrație sau federația și să spună nu. Nu este drept, noi suntem puși acolo de Adunarea Generală să facem ceea ce își dorește majoritatea. Din nefericire, Federația Română de Fotbal care are regula Under 21 și Federația Română de Handbal, care nu are regula Under 21… Ne-au eliminat turcii și pe noi, și pe ei. Cum măsurăm? Poate că nu ăsta este adevăratul motiv, poate ar trebui să identificăm și alte soluții’”, a declarat Constantin Din. „Eu sunt în general un tip optimist și cred că handbalul românesc poate să obțină rezultate mai bune decât am obținut până acum și sunt optimist și în privința alegerilor de vineri. Important este să reușești să continui ceea ce ai început. Iubesc enorm acest sport și nu cred că aș putea sta departe de handbal”, a spus Constantin Din, președinte FR Handbal.
PNL a ieșit de la consultările de la Cotroceni. Ilie Bolojan: Îmi asum în continuare mandatul de premier

Ilie Bolojan a declarat miercuri, după discuțiile delegației PNL cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, că își va asuma în continuare mandatul de premier. PNL va susține în plan guvernamental și parlamentar activitatea Guvernului, astfel încât să administreze țara în condiții cât mai bune în această situație dificilă. „Vom susține proiectele importante care trebuie adoptate în perioada imediat următoare în așa fel încât criza generată de PSD să aibă efecte cât mai mici asupra absorbției fondurilor europene”, a spus Bolojan, la finalul consultărilor. „Tot legat de fondurile europene, pentru a putea finaliza lucrările la autostrăzi, la spitale și la școli, este important ca în această perioadă să renegociem anumite termene, să aranjăm proiectele care nu pot fi finalizate într-o formă în care să nu pierdem granturi și aceasta este miza importantă a Ministerului Proiectelor Europene și a Guvernului în perioada următoare. Până la finalul lunii mai trebuie finalizate contractele pe programul SAFE”, a mai completat Bolojan. Premierul a mai precizat că dialogul avut cu președintele Nicușor Dan miercuri a fost unul bun, asigurându-l pe acesta de responsabilitatea PNL pentru a genera stabilitate. „Am prezentat aceste lucruri președintelui României. Am avut un dialog bun și l-am asigurat pe domnul președinte de responsabilitatea PNL și a mea personal pentru a genera stabilitate, pentru a asigura reformele, pentru a crea condiții de prosperitate pentru cetățeni în anii următori”, a conchis Bolojan. Miercuri dimineața, la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan a convocat consultări cu liderii Coaliției. Întâlnirile sunt programate astfel: ora 09:00 – PSD, ora 10:30 – PNL, ora 15:00 – UDMR, ora 16:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale și ora 18:30 – USR.
Nadia Comăneci i-a încurajat pe micuții judoka prezenți la competiția patronată de Alina Dumitru

O mare de kimono-uri albe a pus stăpânire pe Sala Sporturilor din Chiajna la finalul săptămânii trecute. Peste 500 de copii, nu doar din România, s-au întrecut la competiția organizată de Alina Dumitru, singura campioană olimpică din judo-ul românesc. Ce mesaj a transmis Nadia Comăneci pentru micuții judoka Înainte de începerea concursului mesajul Nadiei Comăneci i-a ținut pe toți participanții cu privirile ațintite spre ecranul instalat special pentru acest eveniment. „Vă doresc să fiți cei mai buni. Judo-ul este un sport superb. Un sport al disciplinei, onoarei și al fair-play-ului”, le-a transmis „Zeița de la Montreal”, sportivilor judokani. Alina Dumitru a fost înconjurată și de alte nume mari din sport, unii campioni olimpici sau mondiali precum Marian Drăgulescu, Larisa Iordache sau Adrian Bumbescu. Pentru a-i atrage și mai mult pe sportivi către ideea de performanță, Alina a adus cu ea cele două medalii olimpice de aur și argint, cucerite la Jocurile Olimpice din 2008 respectiv 2012. „Vă dați seama că au fost foarte încântați atunci când au atins cele doua medalii. Toți au spus că vor să cucerească și ei o medalie olimpică. Eu mi-aș dori din suflet să ajungă la o astfel de performanță”, a precizat Alina Dumitru. Va avea o sală care-i va purta numele Edilul comunei Chiajna, Mircea Minea, care i-a fost de fiecare dată alături campioanei olimpice de la judo a promis în debutul concursului că în cel mai scurt timp Alina va avea o sală care-i va purta numele. „Alina este un nume extrem de respectat și iubit nu doar aici ci în întreaga Românie. Vă anunț că într-un timp foarte scurt o sală de sport îi va purta numele”, a precizat primarul. O croazieră de vis pe Mediterana Cu puțin timp înainte de organizarea competiției care-i poartă numele, Alina Dumitru, s-a întors dintr-o vacanță de vis pe care a petrecut-o alături de familie pe un luxos vas de croazieră. „Sinceră să fiu tot timpul spuneam că nu voi urca vreodată pe un vas de croazieră pentru că mă tem de apă. Dar într-un final am zis să încerc așa că i-am făcut soțului meu acest cadou. Evident că i-am luat și pe cei doi băieți ai noștri. Acum, pot spune că a fost una dintre cele mai frumoase vacanțe în care am fost până acum. Aș repeta-o în orice moment. Am avut parte de niște condiții de cazare, masă și distracție de cinci stele. A fost o zi, ce-i drept, în care am avut parte de un tangaj pe care l-am cam simțit, dar a fost o chestiune de doar câteva ore”, a încheiat Alina Dumitru.
Criza politică ajunge la Cotroceni. Cine vine la consultări și ce urmează

Consultările de la Cotroceni au loc pe tot parcursul zilei de miercuri, potrivit unui program anunțat de Administrația Prezidențială. Primii chemați la discuții sunt reprezentanții PSD, partidul care a declanșat criza. Programul consultărilor Întâlnirile sunt programate astfel: ora 09:00 – PSD, ora 10:30 – PNL, ora 15:00 – UDMR, ora 16:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale și ora 18:30 – USR. Surse din PSD au declarat că, după discuția de la Cotroceni, va urma o ședință a Biroului Politic. Dacă nu se ajunge la un consens, miniștrii PSD urmează să înainteze demisiile premierului miercuri seară sau joi dimineață. Ce urmează dacă miniștrii PSD demisionează Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a avertizat marți că, în lipsa unui rezultat concret la Cotroceni, toți miniștrii social-democrați vor demisiona din Guvern. Odată cu demisiile, situația va fi adusă la cunoștința Parlamentului. Din acel moment, începe să curgă un termen de 45 de zile în care Bolojan trebuie să meargă în fața legislativului pentru a reconfirma majoritatea. PNL și USR au convenit un plan de urgență Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți, după o întâlnire cu președintele USR, Dominic Fritz, că cele două partide au agreat o soluție de urgență. Dacă miniștrii PSD se retrag, titularii portofoliilor rămase ocupate vor prelua temporar responsabilitatea ministerelor vacante. „Am convenit ca miniștrii care sunt titularii portofoliilor care vor rămâne ocupate să preia responsabilitatea ministerelor care se vacantează, în așa fel încât să asigurăm funcționarea normală a Guvernului”, a afirmat Bolojan. Premierul a adăugat că prioritățile rămân absorbția fondurilor europene, echilibrul bugetar și continuarea reformelor. El a catalogat decizia PSD drept „complet greșită și total iresponsabilă”. Bolojan nu pleacă PSD i-a dat un termen lui Bolojan pentru a demisiona. Premierul Ilie Bolojan a anunțat însă că va continua să exercite mandatul. El a precizat că măsurile convenite cu PNL și USR sunt necesare pentru ca instabilitatea provocată de PSD să afecteze cât mai puțin cetățenii.
Vedeta comparată cu marele Gică Hagi și-a anunțat prezența

CSM București se pregătește deja pentru returul cu Esbjerg, sperând să prindă în sfârșit un „bilet” la Final Four-ul de la Budapesta. Printre cei 5.000 de spectatori va fi și Cristina Neagu, care și-a anunțat prezența la partida anului pentru rivala Bistriței. Celebra handbalistă a fost de multe ori comparată cu Gică Hagi, Ilie Năstase și Simona Halep, după ce a avut o carieră în care a impresionat și la naționala României. Cristina Neagu vine la marele meci dintre CSM București și Esbjerg Handbalul românesc nu se pregătește doar de alegerile de la Federație, ci și de partidele retur pe care CSM București și Gloria Bistrița le vor juca în această săptămână, în tentativa de a ajunge printre cele mai bune echipe ale Europei. După ce a impresionat cu Bojana Popovic pe banca tehnică, singurul aspect negativ fiind eliminarea din Cupa României, CSM București are în sfârșit șanse mari să ajungă în Final Four-ul de la Budapesta. Pentru asta, fetele de la CSM trebuie să treacă de Esbjerg în returul din Sala Polivalentă. După ce a pierdut în Danemarca la un singur gol diferență, scor 25-26, CSM București are toate șansele să depășească faza sferturilor de finală. Cristina Neagu nu va lipsi de la un asemenea meci. „Ne-a rugat să-i păstrăm locul pentru că va veni în Polivalentă cu siguranță”, au mărturisit șefii celor de la CSM București. De asemenea, alte nume mari din handbalul românesc promit să fie alături de CSM București, care a strălucit în ultimele meciuri jucate în Polivalentă. CSM București – Esbjerg va fi sold-out în curând: „E o adevărată nebunie!” În ultimii ani, Sala Polivalentă a devenit „casă” nu doar pentru CSM București în cupele europene. Aici a jucat de curând și Rapid în European League, dar și Dinamo, care și-a încheiat în cele din urmă parcursul european în sala din „Ștefan cel Mare”. De această dată, se anunță însă o adevărată nebunie în tribune, meciul urmând să fie sold-out în cel mai scurt timp. În jur de 5.000 de spectatori vor fi prezenți la duelul pe care CSM București îl are cu Esbjerg. „E o adevărată nebunie! Vor fi și mulți suporteri din provincie. Am mai rămas doar cu câteva sute de bilete”, susțin cei de la CSM București. 50 de suporteri va avea Esbjerg în partida retur cu CSM București Două echipe din România ar putea să fie în Final Four-ul de la Budapesta În cel mai optimist scenariu, două echipe din România ar putea să ajungă în Final Four-ul de la Budapesta. Spre deosebire de CSM București, Bistrița are șanse ceva mai mici să facă acest pas, după ce Gloria a pierdut dramatic prima manșă cu Brest. Într-o atmosferă de zile mari, formația din Franța s-a impus cu scorul de 36-35. La prima vedere, Gyor are cele mai mari șanse să câștige din nou Liga Campionilor. De altfel, puternica formație din Ungaria este ca și calificată în Final Four, după ce a spulberat-o pe Odense, scor 36-28.
Dezvăluire incendiară: Trump a încercat să acceseze codurile nucleare, dar a fost oprit de un general

Analistul CIA în retragere, Larry Johnson, a dezvăluit în popularul program YouTube Judging Freedom că, în timpul unei întâlniri de urgență de sâmbătă, Donald Trump a încercat să acceseze codurile nucleare, a relatat The Mirror US. Potrivit ziarului, președintele SUA a fost oprit de generalul Dan Caine. „O informație care a ieșit din acea întâlnire de la Casa Albă este că Trump a vrut… să folosească codurile nucleare, iar generalul Dan Caine s-a ridicat și a spus «Nu». El și-a invocat privilegiul de șef al armatei, ca să spunem așa. Se pare că a fost o adevărată explozie. Se întâmplă niște lucruri foarte bizare în Washington”, a spus Johnson conform sursei menționate. Acuzațiile nu au fost verificate și nu este clar la ce ar fi servit codurile nucleare dacă ar fi fost accesate. O altă informația ciudată este că Donald Trump a fost exclus din Camera de Situație de consilierii militari în timpul unei misiuni de salvare din Iran. Alte informații arată că după distrugerea unei aeronave americane de către forțele iraniene, Trump ar fi țipat ore întregi țipând la consilierii săi. Informațiile recente nu au fost comentate de Casa Albă.