L-au executat în Iran! Avea doar 19 ani și familia susține că sportivul era nevinovat

l-au-executat-in-iran!-avea-doar-19-ani-si-familia-sustine-ca-sportivul-era-nevinovat

Un luptător de doar 19 ani a fost executat în Iran, joi dimineață. Alături de tânărul sportiv au mai fost executați alți doi bărbați, cu toții fiind acuzați că au ucis polițiști în timpul protestelor din ianuarie. Familia sportivului susține că acesta era nevinovat. Potrivit France 24, activiștii avertizează asupra riscului unui nou val de execuții, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, declanșat în 28 februarie, în urma atacului israeliano-americane și a represaliilor Teheranului asupra țărilor din zona Golfului Persic unde există baze militare americane. Luptător iranian, executat la doar 19 ani. Familia susține că era nevinovat Saleh Mohammadi, un luptător de doar 19 ani, a fost executat în Iran, fiind acuzat că a participat la protestele împotriva regimului dictatorial de la Teheran, și ar fi ucis polițiști. Familia sportivului susține că acesta era nevinovat, notează sport.blic.rs. Pentru aceleași fapte au fost executați încă doi bărbați, Mehdi Ghasemi și Saeed Davoudi, iar conform France 24, întregul proces, de la anchetă până la judecată, a fost marcat de grave nereguli juridice. Astfel, Organizația pentru Drepturile Omului din Iran, cu sediul în Norvegia, a declarat după execuții că cei trei „au fost condamnați la moarte în urma unui proces inechitabil, pe baza mărturisirilor obținute prin tortură”. Apărarea lui Mohammadi a insistat asupra nevinovăției tânărului sportiv, susținând că acesta nu se afla la locul crimei, ci în casa unui unchi de al său, după cum a mărturisit familia luptătorului. În ciuda insistențelor apărării, instanța nu a luat în considerare aceste afirmații. Familia a subliniat și faptul că le-a fost refuzat dreptul de a angaja un avocat ales de ei, iar instanța le-a desemnat un apărător din oficiu. Mii de victime în timpul protestelor din Iran Protestele împotriva regimului au început în luna decembrie 2025, iar până în prezent au fost înregistrate peste 7.000 de decese, potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, majoritatea acestora fiind din rândul protestatarilor. Autoritățile de la Teherah au recunoscut că peste 3.000 de persoane au murit în timpul manifestațiilor, între aceștia și culturistul cunoscut ca „Brad Pitt al Iranului”, care a fost împușcat în ochi și a murit după aproape două luni de stat în comă, inclusiv membri ai forțelor de securitate, dar și trecători nevinovați, și a atribuit violențele „actelor teroriste”. Iranul este pe locul doi, după China, în privința execuțiilor, potrivit grupurilor pentru drepturile omului, citate de France 24. Numai în 2025 au fost spânzurate 1.500 de persoane. Între acestea, 13 au fost executate fiind acuzate de legături cu Isralelul în „războiul de 12 zile” din iunie 2025, iar alte 12 sub acuzații legate de protestele naționale din perioada 2022-2023.

Petrișor Peiu: Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR a renunțat să mai susțină scutirea CASS pentru mamele aflate în concediu pentru creșterea copiilor

petrisor-peiu:-coalitia-psd-pnl-usr-udmr-a-renuntat-sa-mai-sustina-scutirea-cass-pentru-mamele-aflate-in-concediu-pentru-cresterea-copiilor

„Coaliția de guvernare și-a trădat din nou propriul popor. Poporul care le plătește salariile tuturor acestor șefi și șefuleți. Cum i-a trădat? Simplu: a renunțat să mai susțină scutirea de contribuție de asigurări de sănătate pentru mamele aflate în concediu pentru creșterea copiilor, pentru veterani și văduve de război, pentru foști deținuți politici, pentru magistrații dați afară din sistem după 1945. O mână de oameni, alții, plus mamele care-și cresc copiii, viitorul țării noastre. Au renunțat la aceste susțineri care oricum erau mici, oricum nu depășeau 700 de milioane de lei. Ceea ce înseamnă jumătate din pachetul social cu care s-a tot lăudat PSD că ar fi cumpărat bunăvoința pensionarilor. Oameni buni, acești guvernanți vor distruge România pe termen lung. Mamele care-și cresc copiii sunt o fericire pentru orice națiune. Orice națiune are mijloace să încurajeze această creștere a copilului de către mamă, nu să-l ducă și să-l lase undeva, la o creșă. Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlament, în momentul în care atât PSD, cât și USR și PNL au refuzat să voteze amendamentul depus de AUR, care, repet, era în valoare de 700 de milioane de lei, jumătate din suma pentru care a ieșit scandalul cât casa între PNL și USR. Ei bine, în momentul în care au refuzat să voteze acest amendament, partidele politice din coaliția de guvernare au trădat viitorul României și au condamnat categorii mici, de câteva sute de oameni, să aibă o bătrânețe tristă și săracă. AUR va continua să susțină aceeași politică. Vom merge înainte cu proiectul nostru de lege privind scutirea de CASS pentru mamele aflate în concediu pentru creșterea copilului, pentru veterani și văduve de război, pentru foști deținuți politici. Avem o lege depusă în 3 septembrie 2025, care să corecteze această abuzivă distrugere a vieții tinerelor mame de către guvernul Bolojan. Legea aceasta a fost copiată, fără rușine, de către PSD două săptămâni mai târziu. Ambele se află în Parlament, în Camera Deputaților. Noi vom susține, indiferent care dintre ele va veni prima la vot, astfel de prevederi, fără nicio reținere. Vom vota pentru și ne vom bate pentru scutirea de CASS, de contribuția de asigurări de sănătate pentru mame, pentru veterani și văduve de război și pentru foști deținuți politici. Nimic nu ne va opri să dăm românilor ceea ce le-am promis: rezolvarea acestei probleme, întoarcerea umilinței pe care Bolojan și apărătorii săi din PSD, PNL, USR și UDMR au produs-o acestui popor”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.

Nicola Fighting Show, ediția 4. Spectacol și lupte încinse în gala de la Craiova.

nicola-fighting-show,-editia-4-spectacol-si-lupte-incinse-in-gala-de-la-craiova.

Publicul craiovean a urmărit cu mare interes meciurle de Box, MMA și KingsBox din gala de la Craiova-Nicola Fighting Show, ediția a patra. Luptele de contact încep să prindă ușor, ușor la publicul din România. Una dintre galele respective organizate la noi în țară a avut loc pe 14 martie 2026 la Craiova. Evenimentul respectiv a adus în prim plan nume deja consacrate din România, dar și sportivi de la noi aflați pe val. Printe luptătorii românii urcați în ring au fost Tolea Ciumac, Edmund Mustafa, Gănănașu Petrișor, Mike Cioacă. Acesta din urmă a câștigat fără drept de apel meciul său de box cu Mario Golden Boy. Nicola Fighting Show, ediția 4. „Ne dorim să aducem sportivi din ce în ce mai valoroși de la ediție la ediție” Fondatorul Nicola Fighting Show, Daniel Nicola, a oferit pentru Oltenia INFO un interviu despre gala din Bănie, iar ProSport vă prezintă câteva dintre declarațiile acestuia, dar a și explicat cum de s-a gândit să se implice în organizarea unor astfel de evenimente. „M-am inspirat de la prietenul meu Marian Rusu, căruia i-am propus să facem ceva împreună în România, însă el m-a sfătuit să îmi construiesc propria promoție. Am ales Craiova datorită oamenilor și susținerii pe care am simțit-o aici încă de la început. A fost o decizie bazată pe încredere și comunitate, iar acest lucru se vede astăzi în evoluția galei. Cu ce a fost diferită ediția a patra de la Craiova? În primul rând, numele luptătorilor – de la o ediție la alta am reușit să aducem sportivi tot mai valoroși. Apoi, numărul spectatorilor a crescut considerabil, iar organizarea a fost dusă la un nivel superior. Se simte clar o maturizare a evenimentului. Ne dorim să ajungem printre primele 3 promoții din România și, de ce nu, să acceptăm provocări și în afara țării. Avem potențial și ambiție pentru a crește la nivel european. „Respect, libertate, egalitate, fraternitate – sunt valorile care stau la baza acestui proiect și care definesc tot ceea ce construim”, a spus Nicola.

Sondaj în SUA. Rata de aprobare a lui Donald Trump a atins un nivel minim

sondaj-in-sua.-rata-de-aprobare-a-lui-donald-trump-a-atins-un-nivel-minim

Conform sondajului citat de Newsweek, rata de aprobare a lui Trump este de doar 35%, față de o rată de dezaprobare de 55%. 10% dintre respondenți nu au avut nicio opinie. Sondajul a fost realizat între 13 și 16 martie 2026, pe un eșantion de 1.006 americani, cu o marjă de eroare de 3,09%. Sondajul mai arată că americanii din sudul țării îl aprobă pe președinte cu 42%, comparativ cu 52% care îl dezaprobă. Alegătorii îl aprobă pe președinte în proporție de 43%, comparativ cu 28% dintre alegătoare. 27% dintre alegătorii independenți îl aprobă pe președinte, iar 55% dezaprobă modul în care acesta gestionează președinția, mai arată sondajul. Rata de aprobare a lui Donald Trump a atins un nou minim istoric din cauza a două probleme majore. Este vorba despre războiul din Iran și inflație. Sondajele anterioare realizate de același institut au arătat o rată de aprobare a lui Trump de 39% în octombrie, 38% și 39% în septembrie și 37% în iulie. Modificările ratelor de aprobare și dezaprobare ar putea complica strategiile Partidului Republican pe termen mediu. Situația este cu atât mai îngrijorătoare pentru republicani cu cât scăderea încrederii se manifestă și în rândul unor categorii cheie în cazul alegerilor.

Nu-și lasă sora să iasă la întâlniri cu jucători de tenis dintr-un motiv surprinzător

nu-si-lasa-sora-sa-iasa-la-intalniri-cu-jucatori-de-tenis-dintr-un-motiv-surprinzator

Leylah Annie Fernandez (23 de ani – 25 WTA) nu-și lasă sora, pe Bianca Jolie Fernandez (22 de ani – 1430 WTA), de asemenea jucătoare de tenis, să iasă la întâlniri cu sportivi din circuitul ATP. Atleta din Canada a dezvăluit și motivul din spatele deciziei și astfel i-a făcut pe reporteri să izbucnească în râs. Dezvăluiri din familia jucătoarelor de tenis Fernandez: de ce nu o lasă Leylah pe Bianca să iasă la întâlniri cu băieți din circuitul ATP? Leylah Fernandez, jucătoarea de tenis care a pierdut finala US Open 2021 împotriva Emmei Răducanu, a dezvăluit într-un interviu recent că nu își lasă sora mai mică să iasă la întâlniri cu băieți din circuitul ATP. Leylah are două surori, Jadeci și Bianca, iar în cazul de față este vorba despre cea din urmă menționată. Bianca Jolie Fernandez, pe numele ei complet, e de asemenea jucătoare de tenis, iar în WTA ocupă doar modesta poziție 1430 WTA. Însă, atleta în vârstă de 22 de ani este încă la universitate și în prezent concurează pentru UCLA. Așadar, mai are timp pentru a „exploda” în circuitul profesionist. Cât despre capitolul amoros din viața ei, sora mai mare și teoretic protectivă, Leylah a dezvăluit că nu o lasă pe Bianca să iasă la întâlniri cu jucători din ATP pentru a-i proteja pe aceștia. Mai în glumă, mai în serios, canadianca a spus fără ezitări că mezina familiei este o adevărată pacoste, iar tenismenii ar putea avea probleme mari dacă ar ajunge să o iubească. Dezvăluirea a fost făcută în cadrul unui interviu special realizat de cei de la Tennis Chanel, care au întrebat mai mulți sportivi „cu cine le-ar plăcea să iasă sora lor la întâlnire din circuitul ATP?”. Leylah Fernandez a răspuns: „Cu nimeni. Sincer, nu o spun pentru că aș vrea să îmi protejez sora. Pur și simplu vreau să îi protejez pe băieți”, a spus canadianca, stârnind râsete din partea reporterilor. Leylah Fernandez nu se descurcă nici ea prea bine pe plan sentimental Culmea, în 2025, Leylah Fernandez a dat anunț că își caută iubit, după care a primit un val de propuneri și a ajuns cap de afiș în presa internațională. La fel de dezinvoltă, finalista de la US Open 2021 le-a dezvăluit jurnaliștilor în vara anului trecut că a ales un câștigător, cu care la acel moment ieșise deja la o întâlnire. Leylah a mărturisit că norocosul a putut sta la un pahar cu ea doar după ce a fost acceptat și de ceilalți membri ai familiei: „Când l-am întrebat: «Ai văzut măcar videoclipul meu?» Și el a zis: «Nu, nu l-am văzut.» Primul lui mesaj mi-a atras atenția, apoi l-am urmărit puțin să mă asigur că e real. E o persoană reală, părea un tip drăguț, iar apoi am cerut și părerea familiei și a membrilor echipei să mă asigur că sunt de acord. A fost și o a doua întâlnire și ținem legătura, așa că vom vedea”, declara Fernandez, tot pentru Tennis Channel. Leylah Fernandez a cucerit 5 titluri WTA de-a lungul carierei, iar în august 2022 a ocupat cea mai bună poziție, 13, în ierarhia mondială. Pe lângă finala de la US Open 2021, ea a mai jucat un sfert de finală la Roland Garros 2022.

În Ungaria crește îngrijorarea că rezultatul alegerilor ar putea fi contestat. Ce arată sondajele

in-ungaria-creste-ingrijorarea-ca-rezultatul-alegerilor-ar-putea-fi-contestat.-ce-arata-sondajele

Campania electorală este deja marcată de acuzații, tactici de denigrare și sondaje manipulate, însă în Ungaria crește îngrijorarea că rezultatele ar putea fi contestate de partea care pierde scrutinul: fie de Fidesz, partidul de guvernământ al premierului Viktor Orbán, fie de Tisza, partidul în ascensiune al lui Péter Magyar. Discuții despre rezultate „ilegitime”, criză constituțională și stare de urgență Foto Péter Magyar/ Facebook Zsuzsanna Szelényi, fostă parlamentară Fidesz și una dintre cele mai vechi membre ale partidului, a declarat pentru POLITICO că este îngrijorată că, dacă Magyar va câștiga, Orbán ar putea fi tentat să perturbe sau chiar să blocheze transferul de putere. „Dacă opoziția câștigă doar o majoritate simplă, Orbán va avea o mulțime de instrumente pentru a face aproape imposibilă formarea unui nou guvern sau chiar convocarea unui nou parlament”, a spus ea. „Ar putea crea o criză constituțională și ar putea declara stare de urgență.” Susținătorii lui Orbán, la rândul lor, indică trecutul prim-ministrului ca dovadă că acesta este gata să accepte rezultatul alegerilor. Demis după primul său mandat în 2002, Orbán a așteptat momentul potrivit și a revenit în forță opt ani mai târziu. Dacă există pericolul ca cineva să nu accepte rezultatele, spun ei, este mai probabil ca acesta să vină din partea partidului maghiar Tisza. „Ei construiesc narațiunea că, dacă pierd alegerile, atunci acesta este un rezultat ilegitim”, a declarat János Bóka, ministrul UE al Ungariei. „Ar ieși Péter Magyar în fața unei camere de filmat și ar spune: „Bine, am auzit vocea poporului maghiar, își dorește ca acest guvern să rămână la putere?”, a adăugat el. „Este aceasta o posibilitate realistă după toată isteria politică pe care au creat-o?” Sondajele se bat cap în cap Foto Viktor Orban/ Facebook Indiferent de acuzațiile dintre părți, campania a devenit caustică, cu afirmații contradictorii despre legitimitatea procesului. În acest context, riscul unor tulburări post-electorale crește, susține Politico. Sondajele realizate de sociologi independenți dar prietenoși cu Tisza arată că mișcarea maghiară este în avantaj, în medie, cu 8 până la 10 puncte procentuale. Alte sondaje realizate de sociologi apropiați Fidesz – ca Institutul Nézőpont și Centrul pentru Drepturi Fundamentale – arată că partidul lui Orbán are un avans confortabil. Ambele tabere indică motive metodologice în spatele diferenței dintre rezultate și fiecare îl acuză pe celălalt că fabrică sondaje pentru a le folosi ca armă în modelarea opiniei publice. Vor fi contestate alegerile? Foto Peter Magyar Facebook „Indiferent cine câștigă, se va stârni zarvă despre alegeri furate”, a declarat Gábor Tóka, politolog la Universitatea Central Europeană. Orbán, a adăugat el, este de așteptat să conteste un rezultat nefavorabil. „Dacă nu există o victorie covârșitoare împotriva lui, nu-l văd primind cu ușurință rezultatul”, a spus el. „Cred că va contesta votul din districte și ar putea încuraja protestele stradale pentru a prezenta rezultatul ca fiind nelegitim”, a adăugat el. „Nu atât pentru că va crede că poate inversa rezultatul, cât pentru că, cu cât poate face mai multe daune noului guvern și îl poate submina, cu atât are mai multe șanse să revină mai târziu în forță politică.” Și în privința taberei Tisza sunt îngrijorări. Având în vedere așteptările generate de sondajele favorabile Tisza, „va exista o tensiune enormă în săptămânile de după alegeri dacă opoziția pierde”, a spus Tóka. Pentru Orbán, trecutul său conține indicii despre cum ar putea reacționa la o înfrângere, a spus Szelényi, fostul parlamentar Fidesz, care a părăsit partidul pe măsură ce ideologia acestuia s-a schimbat de la liberală la național-conservatoare în anii 1990. Szelényi a fost ulterior reales în parlament sub o nouă bandă de partid. Ce spune trecutul despre Orban Ultima dată când Fidesz a pierdut alegerile naționale, în 2006, Orbán și-a acceptat inițial înfrângerea în fața Partidului Socialist Maghiar. Acest lucru s-a schimbat șase luni mai târziu, din cauza unui discurs divulgat în care liderul socialist Ferenc Gyurcsány a recunoscut că a mințit pentru a câștiga alegerile, negând că va introduce măsuri de austeritate. După ce au izbucnit proteste antiguvernamentale spontane, parlamentarii Fidesz au luat măsuri pentru a le exploata, demontând barierele de securitate din jurul Adunării Naționale, astfel încât protestatarii să se poată apropia de parlament. „Fidesz a scos politica în stradă și a hărțuit guvernul cu tactici extrem de obstrucționiste în parlament”, și-a amintit Szelényi. Orbán, a prezis ea, va repeta probabil strategia. „Orbán îi poate face viața foarte dificilă lui Tisza ulterior, la guvernare”, a spus ea. „Fără o majoritate de două treimi, Tisza va fi blocată în adoptarea multor reforme. Acestea ar include măsurile cerute de Bruxelles pentru eliberarea a aproximativ 18 miliarde de euro din fondurile UE, care au fost înghețate din cauza preocupărilor legate de statul de drept cu privire la Ungaria și pe care maghiarii au promis să le returneze acasă. Totuși, chiar și unii dintre cei mai înverșunați critici ai lui Orbán se îndoiesc că acesta ar merge atât de departe încât să susțină direct că alegerile au fost furate. „Prețul politic al nerespectării rezultatelor i-ar putea distruge șansele de a reveni în politică”, a spus Tóka, menționând că Orbán l-a felicitat pe Joe Biden în 2020, chiar dacă Donald Trump susținea că alegerile americane au fost furate. Întrebat anul trecut, într-un interviu cu Mathias Döpfner, directorul general al grupului media german Axel Springer, care deține POLITICO, dacă ar accepta rezultatul în cazul în care ar pierde, Orbán a spus că are „practică” în opoziție. „Nu dețin doar recordul de prim-ministru”, a spus Orbán. „Dețin și recordul de lider al opoziției.” „Partidul Fidesz este în politică din 1988”, a declarat Bóka, ministrul UE, pentru POLITICO. „Am câștigat împotriva opoziției și am câștigat împotriva guvernului. Am pierdut împotriva opoziției și am pierdut împotriva guvernului. Toate acestea s-au întâmplat deja și nu am pus niciodată la îndoială rezultatul alegerilor.”

Poate ajung la închisoare, poate vor fi ucise. A sfidat regimul din Iran și se teme pentru ce urmează

poate-ajung-la-inchisoare,-poate-vor-fi-ucise.-a-sfidat-regimul-din-iran-si-se-teme-pentru-ce-urmeaza

Saeid Mollaei (34 de ani), judoka medaliat olimpic care a sfidat regimul din Iran și a ales să concureze sub steagul Mongoliei, se teme pentru jucătoarele de fotbal din patria sa mamă, după ce acestea au refuzat să intoneze imnul la Cupa Asiei din Australia. Sportivele urmează să se întoarcă în Iran, după ce au refuzat azilul politic în „Țara cangurilor”, iar Mollaei spune că „100% nu vor fi în siguranță” și ar putea fi „chiar ucise”. Ce a spus Saeid Mollaei despre eroinele Iranului de la Cupa Asiei de fotbal feminin: „100%! Poate vor fi ucise, poate vor merge la închisoare” Eroinele momentului din Iran sunt componentele naționalei de fotbal feminin, care în martie au participat la Cupa Asiei 2026, competiție găzduită de Australia. Acestea au refuzat să intoneze imnul țării, cel mai probabil în semn de protest față de regimul opresiv de acasă, însă inevitabil decizia a avut, are și va avea consecințe. Ele au fost deja numite „trădătoare de război” de către un comentator conservator iranian, însă ceea ce e mai rău urmează atunci când se vor întoarce în țară. „Trădătoarele din Iran” au cedat presiunii și au renunțat la azilul politic oferit de Guvernul Australian, astfel că după o scurtă oprire în Kuala Lumpur, Malaezia, se vor îmbarca într-un avion și vor merge în Iran. Donald Trump, care a insistat ca sportivele să primească azil în Australia și să rămână în „Țara cangurilor”, a spus că acestea vor fi cel mai probabil ucise, iar o opinie similară are și Saeid Mollaei, judoka medaliat olimpic care a sfidat regimul din Iran și a ales să concureze în competițiile internaționale sub steagul Mongoliei: „99%, poate chiar 100%, nu vor fi în siguranță când se vor întoarce! Poate vor fi ucise, poate vor merge la închisoare… Nu știu”, a declarat Saeid Mollaei, potrivit CNN. Chiar și în negrul scenariu în care vor muri, o vor face precum niște eroine, spune Saeid Mollaei Saeid Mollaei a concurat la Jocurile Olimpice din 2016, sub steagul Iranului, și la Jocurile Olimpice din 2020, sub steagul Mongoliei. La ediția din urmă menționată, care a fost găzduită de Tokyo, Mollaei a izbutit să câștige și o medalie de argint. „Lupt împotriva regimului și pentru un singur cuvânt: libertate! Eroii mor o dată, dar lașii mor în fiecare zi. Au dat dovadă de curaj. Și-au apărat viitorul și au apărat ceea ce inimile lor își doresc cu adevărat. În curând, împreună, vom sărbători cu toții victoria în Iran”, a mai spus Saeid Mollaei, de data aceasta în persană. În 2019, în cadrul Campionatelor Mondiale de Judo din Japonia, Saeid Mollaei a primit ordin din țară de a se retrage din competiție înaintea duelului din semifinale. Motivul? În marea finală ar fi putut da peste un adversar din Israel, stat care nu este recunoscut oficial de Iran. În acest context, sportivilor iranieni le este interzis să concureze împotriva adversarilor israelieni. Saeid Mollaei a ignorat ordinul primit din țară și a devenit trădător. Mai întâi i s-a acordat azil în Germania, după care, tot în 2019, a devenit cetățean al Mongoliei. „Am ales să plec într-o altă țară pentru viața mea, pentru libertatea mea. Totul e atât de greu – o viață nouă, o țară nouă, ești refugiat – poți pierde totul: familia, patria, prietenii, totul! Dar când ești atât de determinat și de puternic, poți reuși. Nu pot schimba singur acest regim, dar muncesc tot timpul pentru asta. Sunt genul de persoană care dă totul pentru libertate”, a mai spus Mollaei, potrivit aceleiași surse.

Trump amenință că va distruge cel mai mare câmp de gaze din lume

trump-ameninta-ca-va-distruge-cel-mai-mare-camp-de-gaze-din-lume

Președintele Donald Trump a amenințat că va „distruge” cel mai mare câmp de gaze din lume, South Pars din Iran, dacă israelienii continuă atacurile asupra Qatarului. Mesajul a fost trimis pe rețeaua de socializare Truth Social. „Israelul, din furia provocată de ceea ce s-a întâmplat în Orientul Mijlociu, a atacat violent o instalație importantă cunoscută sub numele de zăcământul gazier South Pars din Iran. O secțiune relativ mică a întregului a fost lovită. Statele Unite nu știau nimic despre acest atac anume, iar țara Qatar nu a fost implicată în niciun fel în el și nici nu avea nicio idee că urma să se întâmple. Din păcate, Iranul nu știa acest lucru, nici vreunul dintre faptele pertinente referitoare la atacul South Pars, și a atacat în mod nejustificat și nedrept o porțiune a instalației de gaze GNL a Qatarului”, a scris Trump pe propria rețea de socializare. Președintele american a mai scris că nu va ezita să dea ordinul privind atacul asupra câmpului de gaze. „Israelul nu vor mai lansa atacuri asupra acestui zăcământ South Pars extrem de important și valoros, cu excepția cazului în care Iranul decide în mod imprudent să atace un stat nevinovat, în acest caz, Qatarul – caz în care Statele Unite ale Americii, cu sau fără ajutorul sau consimțământul Israelului, vor arunca în aer masiv întregul zăcământ gazier South Pars cu o forță și o putere pe care Iranul nu le-au mai văzut până acum. Nu vreau să autorizez acest nivel de violență și distrugere din cauza implicațiilor pe termen lung pe care le va avea asupra viitorului Iranului, dar dacă GNL-ul Qatarului va fi atacat din nou, nu voi ezita să o fac”, a adăugat Donald Trump. Atacuri asupra instalațiilor energetice din Orientul Mijlociu Un atac cu rachete al israelienilor a vizat câmpul de gaze South Pars din Iran, cel mai mare zăcământ de gaze naturale din lume. În replică, armata din Iran a atacat infrastructura energetică din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar. Printre altele, Iranul a atacat cu rachete orașul industrial Ras Laffan, principalul centru energetic al Qatarului. Compania de stat QatarEnergy a anunțat că centrul a suferit daune extinse după atacuri.

Ion Țiriac face 2.400.000.000 de dolari până la finalul acestui an! Americanii au calculat totul

ion-tiriac-face-2400000.000-de-dolari-pana-la-finalul-acestui-an!-americanii-au-calculat-totul

Americanii de la celebra revistă Forbes estimează cu multă convingere că magnatul român Ion Țiriac (86 de ani) va încheia 2026 cu 2.400.000.000 de dolari în dreptul numelui său. Este vorba despre averea afaceristului, care în ianuarie era estimată de aceeași sursă la 2.300.000.000 de euro. Așadar, flerul de antreprenor al lui Ion Țiriac va produce în nici 12 luni 100.000.000 de euro, o sumă de-a dreptul colosală! Averea lui Ion Țiriac menține trendul ascendent și urcă la 2.400.000.000 de dolari până în decembrie 2026, susține Forbes Ion Țiriac a fost până de curând singurul miliardar din lumea tenisului mondial, însă potrivit ultimelor clasamente internaționale, magnatului român i s-a alăturat elvețianul Roger Federer. În vârstă de 44 de ani, câștigătorul a 20 de titluri de Grand Slam a ajuns și el la o avere estimată la 1.1 miliarde de dolari și astfel îi ține companie lui Țiriac pe lista exclusivistă. Cât despre averea fostului tenismen român, Ion Țiriac a înregistrat în 2026, potrivit topului Forbes, o sumă de 2.300.000.000 de dolari în dreptul numelui. Averea magnatului este cu 200.000.000 de euro mai mare decât cea anunțată în topul Forbes din 2025, astfel că Ion Țiriac poate spune că se află în apogeul carierei sale de antreprenor. Însă, trendul ascendent nu se oprește aici, iar aceiași americani de la Forbes au făcut și o estimare îndrăzneață în ceea ce îl privește pe Țiriac. Conform sursei citate, afacerile celui mai bogat om din România vor continua să fie foarte profitabile, iar în decembrie 2026, Ion Țiriac va avea o avere de cel puțin 2.400.000.000 de dolari. Așadar, încă un plus de 100.000.000 de dolari în nici 12 luni, conform Forbes. Cum a ajuns Ion Țiriac antreprenorul de mare succes care e astăzi: „Pe spinarea mea!” Într-un podcast online care s-a viralizat pe platformele de socializare în ultimele luni, Ion Țiriac a dezvăluit că ambiția l-a împins de la spate să își mărească imperiul în mod constant. Pe scurt, indiferent de domeniul în care a activat, miliardarul și-a dorit mereu ca de la o zi la alta să poată obține chiar și cu „un fir de păr mai mult”. Totodată, faptul că a intrat în lumea businessului de jos și fără să aibă studii în acest sens l-a ajutat pe Ion Țiriac să fie mult mai atent la detalii și să învețe din orice: „Eu voiam un fir de păr mai mult, fie că-i tenis, fie că-i hochei, fie că-i business, fie că-i asta, fie că-i aialaltă. Și pe urmă, eu am făcut businessul nu la Harvard. L-am făcut pe spinarea mea”, a declarat Ion Țiriac, la podcastul Școala Sportivă. Revenind la Forbes, revista americană l-a descris pe Țiriac drept „cel mai cunoscut om de afaceri din România”: „Fost sportiv de performanță, Ion Țiriac este cel mai cunoscut om de afaceri din România, mai ales la nivel internațional. El a transformat succesul din sport într-o carieră impresionantă în afaceri. Ion Țiriac se află printre cei mai bogați oameni din lume, fiind prezent în fiecare din ultimii 15 ani în clasamentul Forbes al miliardarilor planetei”, au scris americanii, într-unul dintre pasajele pe care i le-au dedicat antreprenorului român.

George Simion: Nu luptăm pentru pomeni. Nu ne cereți să fim complici cu PSD la transformarea românilor în cerșetori

george-simion:-nu-luptam-pentru-pomeni.-nu-ne-cereti-sa-fim-complici-cu-psd-la-transformarea-romanilor-in-cersetori

Liderul AUR, George Simion, a declarat miercuri în Parlament că formațiunea susține indexarea pensiilor și a criticat actuala coaliție, acuzând PSD că promovează măsuri care, în opinia sa, „transformă oamenii în cerșetori”. „Nu pentru pomeni luptăm, ci pentru indexarea pensiilor. Nu ne cereți să fim complici cu PSD la transformarea românilor în cerșetori”, a afirmat Simion, explicând de ce parlamentarii AUR nu au votat pachetul de solidaritate propus de PSD. AUR: 1.300 de amendamente la buget Acesta a susținut că AUR a depus peste 1.300 de amendamente la bugetul de stat și a cerut dezbaterea acestora, menționând că partidul său urmărește respectarea legii, inclusiv în ceea ce privește indexarea pensiilor cu rata inflației. „Amendamentele noastre, peste 1.300 la bugetul național, trebuie dezbătute. Și asigurăm pensionarii de toate categoriile că vor obține cel puțin un sprijin din partea statului și asta va fi cu votul nostru în plen”, a spus liderul AUR. Simion: Fără ajutoare „din milă” „Punem pe masa ministrului de Finanțe, a tuturor partidelor și în atenția opiniei publice o variantă de buget alternativ care asigură respectarea legilor, începând cu pensiile, persoanele cu dizabilități și bursele pentru elevi și studenți și asigură un deficit în parametrii acceptați de partenerii noștri internaționali”, a spus Simion. În același timp, liderul AUR a declarat că partidul respinge ideea acordării unor ajutoare punctuale în locul măsurilor permanente și a susținut că românii „nu trebuie să stea cu mâna întinsă la ajutoare date din milă”. Simion: Nu pomeni, ci pensii indexate „Ceea ce PSD-ul și PNL-ul fac acum doar pentru spectacol îi costă mult pe românii care sunt în situații vulnerabile. De aceea vreau să transmit tuturor pensionarilor din România că ne vom lupta pentru ei și pentru adoptarea amendamentelor noastre pentru respectarea legilor din România și pentru ceea ce trebuie să se întâmple din punct de vedere legal, indexarea pensiilor cu rata inflației”, le-a transmis românilor Simion. „Noi vom lupta cu adevărat pentru ei. Nu să primească pomeni o dată înainte de Paște, ci să li se indexeze pensia așa cum este normal”, a afirmat acesta. AUR nu a votat pachetul de solidaritate Declarațiile au fost făcute în contextul dezbaterilor din comisiile de buget asupra proiectului de buget de stat. Marți, un amendament al PSD privind acordarea unor ajutoare unice pentru pensionarii militari cu venituri sub 3.000 de lei a fost susținut și de parlamentarii AUR. Miercuri, însă, pachetul de solidaritate propus de PSD nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat. Acesta a înregistrat 23 de voturi pentru din 51 de parlamentari prezenți, sub pragul majorității necesare. Deși prezenți în comisie, parlamentarii AUR nu au votat. Ședința a fost marcată de dispute privind procedura de vot și solicitări de renumărare a voturilor. Simion: Comisie simulacru Simion a criticat și modul de desfășurare a lucrărilor din comisia de buget, pe care a descris-o drept o „comisie simulacru”, în care „oamenii capabili” ai formațiunii sale „au fost tărâți” și a susținut că AUR nu va susține măsuri care, în opinia sa, afectează categoriile vulnerabile.