Spaniolii au văzut noua Dacia Striker și au dat verdictul: Atractivă în toate sensurile

Dacia a lansat modelul Striker, iar spaniolii sunt deja înnebuniți după cel mai mare model al producătorului român. Spaniolii au dat verdictul despre cel mai nou model lansat de Dacia. Producătorul speră să dea lovitura și să îi convingă pe cei mai sceptici în privința SUV-urilor să își achiziționeze un model spectaculos de 4.62 metri lungime al cărui preț de pornire pornește de la 25.000 de euro. Dacia Striker se pregătește să dea lovitura pe piața crossover-urilor: „Atractive în ciuda simplității lor” În urmă cu câteva zile, Dacia a lansat modelul Striker. Intră serios pe piața crossovere-lor cu un model spectaculos de 4.62 metri lungime și un preț chiar și cu 5.000-10.000 de euro mai mic decât principalii rivali. Designerii de la Dacia au impresionat în ultimii ani și au revitalizat brandul cu noi modele spectaculoase care au un design competitiv. După Duster și Bigster, Striker e gata să rupă topurile de vânzări, iar pe spanioli i-a convins. „Dacia Striker, un model de top atractiv din toate punctele de vedere”, notează spaniolii. Specificații ale modelului care va fi lansat oficial în iunie A mai rămas puțin timp până când fanii modelelor Dacia vor putea testa noul Striker. Încă nu sunt anunțate motorizările finale, dar conceptul atrage tot mai mulți clienți tradiționali ai modelelor de SUV de la Dacia. Noul model va avea o semnătură luminoasă frontală, ca la Jogger și Sandero. Luminile verticale integrate în forma literei T și stopurile cu desen LED pentru o identitate vizuală distinctă ies în evidență. Linia portbagajului e înclinată destul de mult cât să accentueze un caracter sportiv și agresiv. Garda la sol și înălțimea sunt mai reduse față de Bigster, astfel că va intra în categoria de crossover chiar dacă are dimensiunile unui wagon. Încă nu e oficial, dar Striker ar urma să fie disponibil pe trei motorizări: sistem hibrid de 1,8 litri și 155 CP versiune 4×4 electrică, similară cu cea pregătită pentru Dacia Bigster motorizări GPL Prețul de bază ar fi de 25.000 de euro, crescând în funcție de extraopțiunile dorite de fiecare client. Modelul Striker urmează să fie produs în Turcia. „Dacia își propune să crească ponderea vehiculelor din segmentul C în mixul său de vânzări de la o cincime în prezent la o treime în următorii ani. Pentru a atinge acest obiectiv, Dacia lansează Striker, un nou crossover electrificat, surprinzător și dinamic. Împreună cu Bigster, Striker formează un duo perfect complementar: două modele, două personalități distincte, care împărtășesc același ADN esențial, robust și orientat către valoare”, se arată într-un comunicat al producătorului deținut de Renault.
Meleșcanu: decizia lui Nicușor Dan privind bazele SUA, pripită și periculoasă”

Afirmațiile fostului ministru de Externe, în exclusivitate pentru Gândul, vin în contextul mesajului de amenințare adresat de Iran României. Teodor Meleșcanu a argumentat punctual motivele pentru care România nu ar fi fost nevoită să accepte dislocarea de forțe americane pentru a ajuta SUA în conflictul din Orientul Mijlociu. Actualul război din Golf nu este responsabilitatea statelor NATO, având în vedere că principalii actori sunt Statele Unite, Israel și Iran, subliniază fostul șef al Serviciului de Informații Externe. Nu este un război al NATO „Părerea mea este că războiul care se desfășoară acum în Iran are ca beligeranți Iranul, Israel și SUA. Nu este un război al NATO și consider că este o mare greșeală implicarea sub orice formă a României în acest conflict”, a precizat Teodor Meleșcanu. Implicarea României în conflictul din Orientul Mijlociu, alături de o putere nucleară cum este SUA, pune țara noastră într-o poziție foarte vulnerabilă, expusă unui risc inerent de retaliere, este de părere Meleșcanu. Acesta a menționat atacurile forțelor iraniene asupra bazelor americane, soldate cu mai multe victime, și a fost de părere că Iranul nu va ezita să răspundă cu aceeași violență și în cazul bazelor din Europa, implicit din România. „Am văzut ce s-a întâmplat cu bazele militare americane din zona Orientului Mijlociu, ceea ce mă face să cred că Iranul va proceda la fel cu orice bază militară americană, inclusiv cu cele aflate în Europa”, a argumentat fostul ministru de Externe. Meleșcanu lansează un avertisment puternic În ciuda „parteneriatului strategic” dintre România și SUA, în baza acordului NATO, Meleșcanu a subliniat că alte țări precum Franța, Spania sau Turcia au decis să nu intervină. Meleșcanu lansează un avertisment puternic și atrage atenția că baza Kogălniceanu este la doar 60 de km de centrala nucleară de la Cernavodă, ceea ce ar genera un adevărat dezastru pentru țara noastră. „Nu întâmplător, Franța, Spania și Turcia au declarat că nu se implică, deși sunt în NATO. Implicarea României în acest conflict poate fi dezastruoasă pentru noi, cu atât mai mult cu cât baza de la Kogălniceanu se află la o distanță de aproximativ 60 de km de centrală atomoelectrică de la Cernavodă. O rachetă care lovește în baza de la Kogălniceanu va afecta imprevizibil centrală atomoelectrică de la Cernavodă, cu impact devastator și pe termen lung întreagă regiune”, a mai adăugat fostul șef SIE. Teodor Meleșcanu critică decizia președintelui Nicușor Dan de a aproba dislocarea trupelor și armamentului american, pe care o consideră „lipsită de discernământ”, având în vedere că nu a cântărit riscurile de securitate de o gravitate fără precedent. „Consider că decizia președintelui Nicușor a fost pripită și lipsită de discernământ, punând în pericol viețile românilor, care nici măcar nu au fost consultați”, a conchis Meleșcanu. După ședința CSAT în care a fost discutată cererea SUA de dislocare a trupelor în România, Nicușor Dan a precizat că, în urma acestei decizii, România ar urma să devină „o țară și mai sigură” și le-a transmis românilor să nu se îngrijoreze. Luni, 16 martie, Iranul a amenințat țara noastră, în baza celor hotărâte chiar de cei aflați la vârful puterii. Aceste declarații nu fac decât să pună sub semnul întrebării modul în care Nicușor Dan a analizat cererea Statelor Unite și dacă a luat în considerare riscurile la care supune România.
Nadia Comăneci, despre momentul în care rușii și americanii au văzut-o și au pus întrebarea istorică

Nadia Comăneci, prezentă la Parlamentul European din Bruxelles la 50 de ani de la nota 10 de la Montreal, a vorbit despre momentul în care rușii și americanii au văzut-o și au pus o întrebare istorică. Legenda sportului românesc și-a amintit de momentul în care a fugit din România în SUA, cu doar o lună înainte de Revoluția din 1989. În momentul în care a aterizat în țara care i-a devenit casă, știrea a fost prezentată de cele mai importante televiziuni și a fost văzută și de președinții George H. W. Bush și Mikhail Gorbachev. Nadia Comăneci, amintire din 1989 În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989, Nadia Comăneci a luat o decizie radicală și a fugit din România comunistă împreună cu alte persoane. Legenda sportului românesc a mers pe jos câteva ore prin câmp și a trecut ilegal granița în Ungaria, apoi a ajuns în Austria. De acolo, Nadia a cerut azil și a plecat rapid spre Statele Unite ale Americii. Momentul a fost extrem de mediatizat deoarece se întâmpla chiar cu câteva săptămâni înainte de prăbușirea regimului comunist din România. Momentul în care Nadia Comăneci a ajuns în SUA, la sfârșitul lunii noiembrie 1989, a fost tratat ca pe o știre extrem de importantă. Astfel, sportiva a fost intervievată și a apărut la mai multe televiziuni importante. Imaginile ar fi fost văzute și de președinții George H. W. Bush și Mikhail Gorbachev, care și-au pus o întrebare importantă: «Ce facem cu România». Nadia Comăneci, prezentă la Parlamentul European din Bruxelles la 50 de ani de la nota 10 de la Montreal, a vorbit despre acest moment istoric. „(Televiziunile americane au făcut un breaking news cu sosirea ta în State. Atunci, președintele Americii și cel al Uniunii Sovietice s-au întors spre ecran și au întrebat «Ce facem cu România?» După ce te-au văzut pe tine) Eram în căutări, încercam să văd care este rostul meu în acel moment. Nu am știut exact despre această copertă «The Time». Știu că e extrem de valoroasă, istorică. E un moment pe care eu l-am trăit în partea cealaltă. E un moment istoric pentru România. Nu am știut de acest moment, am plecat cu trei săptămâni înainte. Nu știu ce coincidență a fost. E emoționant să vezi această istorie, să văd acest tricou donat de mama celui care și-a pierdut viața. Noi am trăit acest moment, dar e extrem de emoționant să vezi ce s-a întâmplat atunci, câți copii și-au pierdut viața”, a declarat Nadia Comăneci, prezentă la Parlamentul European. Nadia Comăneci, primele impresii de la Parlamentul European „(Ce înseamnă această prezență la Parlamentul European?) Este un moment istoric pentru mine. Nu am fost niciodată aici, este prima dată. În anul istoric Nadia am făcut și acest pas. Mă bucur că am reușit să fac acest pas. Ne gândim cum putem colabora pentru a integra sportul românesc. Mă bucur că au venit toate generațiile, generațiile de acum, de la Onești. Cred că e frumos ca ele să vadă ce se întâmplă în afara gimnasticii”, a mai spus Nadia Comăneci.
Rogobete: Creștere semnificativă a accidentelor cu trotinete electrice

Potrivit lui Rogobete, 2.751 de oameni au ajuns anul trecut la urgență după accidente cu trotinete electrice. Cele mai multe cazuri sunt în rândul tinerilor: 646 de pacienți sub 20 de ani în 2024, iar în 2025, numărul a ajuns la 1.611. „Pentru medicii din serviciile de urgență, înseamnă traumatisme serioase, intervenții chirurgicale, iar pentru pacienți, perioade lungi de recuperare. Datele centralizate la nivel național de Direcția de Medicină de Urgență din Ministerul Sǎnǎtǎții arată o creștere semnificativă a acestor accidente. În 2024, 1.491 de persoane au fost tratate în unitățile de primiri urgențe după accidente cu trotinete electrice, iar 190 au avut nevoie de intervenții chirurgicale. În 2025, numărul celor care s-au prezentat la Urgență a crescut la 2.751 de pacienți, dintre care 354 au necesitat intervenții chirurgicale. Au fost înregistrate și două decese”, spune ministrul Alexandru Rogobete. Ministrul Sănătății mai spune că în primele luni din 2026, sunt deja 89 de prezentări în UPU, dintre care nouă au necesitat intervenții chirurgicale. „Trotinetele electrice sunt un mijloc de transport tot mai prezent în orașe. Tocmai de aceea cred că merită să vorbim mai des despre prevenție și prudență în utilizarea lor, poate chiar și de reguli mai clare în utilizarea lor. Uneori, o clipă de atenție poate face diferența între un drum obișnuit și o vizită la urgență”, a mai spus Rogobete.
Jannik Sinner a câştigat în premieră Indian Wells. Performanța care-l pune într-un grup select alături de Djokovic și Federer

Jannik Sinner a triumfat pentru prima dată la Indian Wells și a bifat astfel o bornă pe care au mai atins-o celebrii Novak Djokovic și Roger Federer. Italianul a devenit al treilea jucător intrat în acest top select care câștigă toate cele șase trofee ATP Master 1000 pe hard. Jannik Sinner a câștigat în premieră turneul de la Indian Wells după o finală extrem de disputată cu Daniil Medvedev, scor 7-6(6), 7-6(4), după ce tenismenul peninsular a revenit spectaculos de la 0-4 în tie-break, câștigând ultimele șapte puncte la rând și implicit și meciul după aproape două ore de joc. Succesul italianului vine astfel fără set pierdut în această competiție, dublat o altă bornă greu de atins. Sinner câștigă două turnee Masters 1000 la rând fără să piardă vreun set, după parcursul fără greșeală de la Paris, din luna noiembrie 2025. „Aș dori să vorbesc cu Daniil și echipa lui. Este fantastic să vă revăd la acest nivel. A jucat un tenis excelent, servind foarte bine, iar eu m-am chinuit să ripostez, mai ales la returul celui de-al doilea serviciu. Știu că vă antrenați incredibil de mult. Aveți o echipă fantastică. Continuați tot așa, nu renunțați niciodată. Vă doresc tot binele pentru restul sezonului”, a afirmt Sinner. Cu această ocazie, italianul intră în topul de referință alături de faimoșii Novak Djokovic și Roger Federer, cei care au câștigat toate cele șase trofee ATP Master 1000 pe hard. MEDIAFAX FOTO Pune presiune pe liderul Carlos Alcaraz Trofeul de la Indian Wells este primul din 2026 pentru Sinner, iar succesul de pe tărâm american îl apropie de liderul Carlos Alcaraz. Ibericul triumfase în acest an la Australian Open și la Doha, însă seria sa a fost stopată surprinzător chiar de Medvedev, în penultimul act de la Indian Wells. „Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru că m-ați împins la limite. Am ajuns foarte, foarte devreme pentru a ne pregăti pentru asta. Este cu atât mai special astăzi să țin în mâini acest trofeu magnific. Vă mulțumesc foarte mult pentru tot sprijinul vostru”, a declarat Jannik Sinner. În momentul de față, Jannik Sinner se află pe locul secund în clasamentul ATP, la 2.200 de puncte în spatele lui Alcaraz, însă poate reduce semnificativ diferența față de primul loc în următoarea perioada , după ce în 2025 nu a participat la turneele Masters 1000 de la Miami, Monte-Carlo și Madrid.
Oana Țoiu participă la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, cu discuții despre securitatea Europei și crizele internaționale

Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, participă luni la reuniunea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene, organizată la Bruxelles. Întâlnirea reunește miniștrii de externe ai statelor membre și abordează „priorităților critice” pentru securitatea continentală, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe. Pe agenda reuniunii figurează mai multe subiecte importante care influențează stabilitatea Europei. Discuțiile pun un „accent deosebit” pe situația din Orientul Mijlociu, pe stabilirea noii Strategii Europene de Securitate și pe evoluția războiului din Ucraina. Miniștrii europeni vor analiza aceste teme din perspectiva impactului asupra securității continentale și a răspunsului comun al Uniunii Europene. În comunicat este precizat faptul că, în contextul ultimelor conflicte din Iran, România condamnă ferm blocarea Strâmtoarea Ormuz și atacurile asupra infrastructurii civile. În cadrul reuniunii, ministra Oana Țoiu va vorbit despre angajamentul României pentru eforturile de dezescaladare și pentru protecția cetățenilor europeni aflați în zone de risc. În ceea ce privește conflictul din Ucraina, România susține depășirea blocajelor existente la nivelul Uniunii Europene și evoluția cât mai rapidă a deciziilor privind stabilitatea regiunii. Printre acestea se află accelerarea integrării europene a Ucrainei și a Republica Moldova, aplicarea împrumutului de 90 de miliarde de euro destinat consolidării rezilienței ucrainene și aprobarea celui de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse. Programul reuniunii include și un dejun de lucru la care participă ministrul de externe al Indiei, Subrahmanyam Jaishankar. Discuția de la eveniment se va concentra pe dezvoltarea cooperării dintre UE și India și pe stadiul negocierilor privind Acordul de Liber Schimb UE-India. Oana Țoiu a declarat că rolul acestui acord este de a dezvolta unele lanțuri de aprovizionare mai rezistente, care pot aduce avantaje economice firmelor românești și europene. Relațiile dintre România și India au cunoscut o intensificare în ultimele luni În luna februarie, ministrul român de Externe, Oana Țoiu, a avut o întrevedere bilaterală cu Subrahmanyam Jaishankar în marja Conferința de Securitate de la Munchen. De asemenea, între 5 și 8 martie, o delegație economică din România, condusă de secretarul de stat, Clara Volintiru, s-a aflat în India, cu participarea unor reprezentanți ai mediului de afaceri, ai companiilor de stat și ai sectorului de cercetare aplicată. După încheierea reuniunii Consiliului Afaceri Externe, ministra Oana Țoiu va reveni la București. Aceasta va participa ulterior în Parlamentul României la ședințele comisiilor reunite pentru politică externă și pentru afaceri europene ale Camerei Deputaților și Senatului, unde prezintă proiectul de buget al Ministerului Afacerilor Externe.
Nadia Comăneci, celebrată în Parlamentul European, la 50 de ani de la nota 10! Cum a fost plecarea de la Onești a Zeiței

Nadia Comăneci și o delegație a municipiului Onești au plecat luni dimineață spre Parlamentul European din Bruxelles, acolo unde în perioada 16–18 martie 2026 vor fi organizate la evenimente cu ocazia a 50 de ani de la prima notă perfectă 10 din istoria gimnasticii olimpice. Alături de „Zeița de la Montreal” au decolat spre Belgia și alți mari sportivi ca Marian Drăgulescu, Cătălina Popor, Ana Maria Brânză, Marius Urzică sau Andreea Răducan. Nadia Comăneci, celebrată cum se cuvine în Parlamentul European, cu ocazia a 50 de ani de la nota 10 obținută la Montreal! Nadia Comăneci a decolat luni dimineață spre Parlamentul European din Bruxelles, acolo unde în următoarele trei zile vor avea loc evenimente care vor marca cinci decenii de la prima notă perfectă 10 din istoria gimnasticii. Alături de legenda României, din delegație au făcut parte atât foști mari sportivi, ca Marian Drăgulescu, Ana Maria Brânză, Cătălina Ponor, Andreea Răducan și Marius Urzică, cât și primarul municipiului Onești, Adrian Jilcu, șefa CSM Onești, Ingrid Istrate, zece gimnaste ale clubului, consilierul primarului, Alexandru Cristea, precum și Gelu Panfil, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău. Totul vine în contextul celebrării Anului Nadia Comăneci 2026, demers dedicat celei mai cunoscute gimnaste din țara noastră. Astfel, pe 16 martie 2026, delegația venită din România va vizita Casa Istoriei Europene, unde va avea loc un eveniment organizat de Agenția Națională pentru Sport. Foto: ProSport Programul delegației României de la Bruxelles O zi mai târziu este programată conferința „European Values and Excellence: The Legacy of Nadia Comăneci, 50 Years On”, care va fi prezidată de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, și de Dragoș Benea, președintele Comisiei REGI din Parlamentul European. Invitatul special al evenimentului va fi, normal, Nadia Comăneci. Delegația va vizita apoi Parlamentarium, un centrul interactiv de prezentare al instituției europene. „Onești rămâne locul unde totul a început – orașul în care Nadia și-a descoperit pasiunea și talentul, sub îndrumarea antrenorilor Béla și Márta Károlyi”, se arată în comunicat. Reprezentanții municipalității spun că prezența la Bruxelles oferă și o oportunitate de promovare a orașului. „Participarea la evenimentele din Parlamentul European este o oportunitate de a promova moștenirea sportivă a Oneștiului, dar și potențialul său turistic și cultural”, se arată într-un comunicat. Autoritățile locale transmit că, pe tot parcursul acestui an vor fi organizate mai multe proiecte și parteneriate dedicate celebrării marilor performanțe obținute de Nadia Comăneci și, totodată, pentru inspirarea noilor generații de sportivi. „Nadia 2026 este un program aniversar în sportul românesc, care a fost construit pe durata anului 2026, cu evenimente care vor fi sprijinite de Guvernul României, de Agenția Națională pentru Sport, Federația Română de Gimnastică, în parteneriat cu orașul Onești, cu alte orașe și comunități”, a spus Mihai Covaliu, șeful COSR.
PNL acuză PSD că se apropie de AUR, SOS și POT. Dan Motreanu: Să spună clar de unde vin banii pentru aceste măsuri

Secretarul general al Partidul Național Liberal, Dan Motreanu, a criticat propunerile venite din partea Partidul Social Democrat (PSD) privind măsuri de sprijin social, spunând că social-democrații nu au explicat de unde ar urma să vină fondurile pentru aceste inițiative. Liderul liberal afirmă că poate înțelege preocuparea PSD pentru categoriile vulnerabile, însă consideră că partidul trebuie să clarifice sursa finanțării. „Pot înțelege preocuparea PSD pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile, fie ea și sub presiunea procentelor pe care le are astăzi PSD, însă nu este deloc clar de unde ar urma să vină banii pentru aceste propuneri. PSD trebuie să spună direct dacă propune introducerea unor noi taxe, tăieri de investiții sau reducerea bugetelor altor ministere”, a transmis Motreanu. În același timp, secretarul general al PNL susține că inițiativa PSD ar marca și o apropiere parlamentară de partidele din opoziție. „Un lucru devine însă foarte clar: prin acest demers, PSD oficializează astăzi colaborarea parlamentară cu Alianța pentru Unirea Românilor, SOS România și Partidul Oamenilor Tineri. Oare acesta este doar începutul acestei colaborări?”, a mai spus liderul liberal. Declarația vine în contextul tensiunilor din coaliția de guvernare pe tema bugetului și a pachetului de măsuri sociale propus de PSD. Deputatul PSD Mihai Fifor a lansat un nou atac la adresa premierului Ilie Bolojan, acuzându-l că a blocat adoptarea bugetului și că promovează politici de austeritate care lovesc în categoriile vulnerabile. Reprezentantul Partidului Social Democrat (PSD) a avertizat că partidul său nu va accepta „sacrificarea românilor vulnerabili în favoarea corporațiilor”. „Să vă fie clar, domnule Bolojan: PSD refuză să mai participe la falimentul României! Ați împins această țară într-un blocaj periculos, ați întârziat nepermis bugetul de stat și ați transformat guvernarea într-un exercițiu de încăpățânare, austeritate oarbă și dispreț față de cei vulnerabili”, a transmis Fifor. Liderul social-democrat a precizat că PSD va vota bugetul de stat „din responsabilitate față de țară”, însă doar împreună cu amendamentele necesare pentru a include măsuri sociale pentru pensionari, familii vulnerabile și copii cu dizabilități.
Aryna Sabalenka a cucerit Indian Wells după o revenire spectaculoasă în finala cu Elena Rybakina

Aryna Sabalenka a reușit să se revanșeze în fața Elenei Rybakina, campioana de la Australian Open, în ultimul act al turneului Indian Wells. Șefa clasamentului WTA a pus în scenă o revenire spectaculoasă în Statele Unite ale Americii, după ce a fost condusă de adversară cu set și break. Sabalenka a salvat și o minge de meci în tiebreak-ul ultimului set. Aryna Sabalenka, campioană la Indian Wells. Premiul de care se bucură liderul WTA Sportiva din Belarus s-a impus în trei seturi, scor 3-6, 6-3, 7-6 (6), la capătul unei încleștări care a durat aproximativ două ore și 35 de minute. Prin urmare, Aryna Sabalenka și-a trecut în cont titlul cu numărul 23. În CV-ul său regăsim patru trofee de Grand Slam. De asemenea, acesta este al zecelea titlu WTA 1000 al carierei pentru Sabalenka. După cum s-a notat în rândurile precedente, tenismena din fruntea WTA a izbutit să își ia revanșa în fața Elenei Rybakina. Cea din urmă a câștigat atât finala Turneului Campioanelor, anul trecut, cât și ultimul act de la Australian Open de anul acesta. Acum, Aryna Sabalenka, în vârstă de 27 de ani, o conduce pe Elena Rybakina, jucătoarea de 26 de ani de pe poziția 3 WTA, cu 9-7 în povestea întâlnirilor directe. După finala de la Indian Wells, Aryna Sabalenka a câștigat 1.151.380 de dolari, având 1.000 de puncte în plus în clasament. De partea cealaltă, Elena Rybakina a luat 612.340 de dolari și 650 de puncte pentru parcursul orchestrat. Istoricul meciului Adversara Arynei Sabalenka a început foarte bine meciul și și-a adjudecat primul set după doar 31 de minute. Kazaha s-a descurcat de minune și în actul secund, cu un break. Atunci, oponenta și-a distrus racheta în proximitatea propriei bănci, din frustrare. Chiar și așa, Sabalenka a dovedit de ce este liderul clasamentului WTA și a reintrat în duel, obținând două break-uri care i-au permis să ducă „dansul” în setul decisiv, unde a obținut victoria. Pentru jucătoarea din Belarus, acesta a fost succesul 58 împotriva unei adversare din Top 10. Sakatsume, Cristian, Osaka, Mboko, Noskova și Rybakina i-au stat în față la Indian Wells, iar Sabalenka a pierdut un singur set, chiar în marea finală din California. De altfel, Rybakina știa că va avea parte de un test infernal. „Ne cunoaștem foarte bine stilul de joc. Va fi un meci dificil, în care amândouă vom încerca să servim bine, asta e sigur, să punem presiune și… Vom vedea ce se va întâmpla”, spunea aceasta înainte de a intra pe suprafața de joc contra Arynei Sabalenka.
Cutremur politic în Franța. Extrema dreaptă din Franța avansează în alegerile municipale, cu rezultate istorice pentru partidul lui Marine Le Pen

RN a câștigat deja direct mai multe curse locale, iar în marile orașe a înregistrat scoruri care confirmă ascensiunea formațiunii conduse de Marine Le Pen. La Perpignan, Louis Aliot, primarul în funcție și unul dintre cei mai importanți lideri locali ai partidului, a fost reales confortabil. În Toulon, candidații RN au ieșit pe primul loc în primul tur, iar în Marsilia și Nîmes s-au aflat la egalitate sau foarte aproape de stânga aflată la conducere. În total, peste 904.000 de candidați au concurat pentru mandate în aproximativ 35.000 de municipalități, de la marile orașe până la sate cu doar câteva zeci de locuitori. Prezența la vot a fost de sub 59%, în creștere față de alegerile municipale din 2020, afectate de pandemia de Covid-19, dar sub nivelul de 63,5% înregistrat în 2014. Războiul din Iran a acaparat campania Campania electorală a fost umbrită în mare parte de războiul din Iran și de efectele sale, în special asupra prețurilor la carburanți. Deși alegerile municipale sunt dominate de regulă de teme locale, ele sunt considerate și un barometru politic important, capabil să măsoare forța partidelor și să genereze impuls înaintea confruntării prezidențiale. Sondajele sugerează că partidul lui Le Pen ar putea avea șanse reale de victorie în 2027. În mod tradițional, formațiunea eurosceptică și anti-imigrație a avut rezultate mai slabe la alegerile locale decât în cele naționale. Tocmai de aceea, eventuale victorii importante în turul al doilea, programat duminica viitoare, ar întări suplimentar credibilitatea RN în perspectiva cursei pentru Palatul Élysée. Un alt nume important urmărit cu atenție este fostul premier Édouard Philippe, care și-a legat ambițiile prezidențiale de realegerea sa la Le Havre. Deși orașul-port era considerat un duel strâns, sondajele la ieșirea de la urne îl plasau pe Philippe cu 10 puncte înaintea contracandidatului de stânga, ceea ce îl transformă într-un favorit clar pentru turul al doilea. Sistemul francez permite răstunări de situații în turul doi Sistemul electoral francez, care impune un prag de 10% pentru calificarea în turul decisiv din 22 martie, deschide însă calea unor confruntări în trei, patru sau chiar cinci candidați, ceea ce face rezultatele finale greu de anticipat. În acest context, atenția se mută acum către negocierile intense dintre partide, pe fondul fragmentării tot mai accentuate a stângii și al semnelor că „cordonul sanitar” care ținea până acum dreapta tradițională departe de alianțe cu extrema dreaptă începe să se erodeze. În Marsilia, al doilea cel mai mare oraș al Franței, tema securității – considerată prioritatea principală a alegătorilor – a favorizat discursul RN. Candidatul partidului, Franck Allisio, s-a aflat umăr la umăr cu primarul socialist Benoît Payan. Acesta avertizase anterior că o eventuală victorie a extremei drepte într-un oraș cosmopolit precum Marsilia ar reprezenta „un cutremur pentru țară”. Semne ale deplasării electoratului conservator spre extrema dreaptă au apărut și la Nisa, unde Éric Ciotti, fost lider al partidului de centru-dreapta Les Républicains și în prezent aliat al lui Le Pen, a obținut un avans de 10 puncte față de primarul în funcție Christian Estrosi, susținut de alianța de centru-dreapta a președintelui Emmanuel Macron. Ascensiunea RN are loc într-un moment în care chiar candidatura lui Marine Le Pen la prezidențiale rămâne incertă. Anul trecut, un tribunal francez a condamnat-o pentru delapidare și i-a interzis pentru cinci ani să candideze pentru o funcție publică. Le Pen speră ca o instanță de apel să o achite printr-un verdict așteptat pe 7 iulie. În caz contrar, favorit pentru a-i prelua locul în cursa pentru Élysée este Jordan Bardella, considerat principalul său locotenent politic.