Francezii au dat verdictul despre Dacia Sandero după ce au calculat costurile pentru întreținerea mașinii românești

Dacia Sandero rămâne una dintre cele mai accesibile mașini de pe piață, iar francezii de la au analizat dacă modelul românesc este ieftin nu doar la cumpărare, ci și la întreținere. Concluzia este că Sandero poate fi ținută în buget, însă anumite reparații ajung la sume importante, mai ales când vine vorba despre piese de uzură sau intervenții mai complexe. Ce au scris francezii despre costurile de întreținere Publicația franceză amintește că Sandero este prezentă pe piață din 2008 și a devenit un model important pentru Dacia. A doua generație a fost lansată în 2012, iar actuala generație, a treia, a apărut în 2020 și continuă să fie căutată atât ca mașină nouă, cât și pe piața second-hand. Pentru Dacia Sandero II, constructorul recomandă o revizie la fiecare 20.000 de kilometri sau o dată pe an. În cazul folosirii intense, cum ar fi mersul predominant urban, taxi, școală de șoferi, livrări sau deplasări, intervalul recomandat ar trebui redus la jumătate. Costul unei revizii obișnuite pentru Sandero II este estimat între 150 și 200 de euro. Aceasta include, cel puțin, schimbul de ulei, înlocuirea filtrului de ulei și a filtrului de habitaclu. Pentru operațiuni mai ample, de exemplu dacă se schimbă și filtrul de combustibil, prețul poate crește. La capitolul piese de uzură, francezii au luat ca exemplu o versiune 0.9 TCe de 90 CP. Pentru această motorizare, discurile de frână față ajung la 320 de euro, plăcuțele de frână față la 200 de euro, amortizoarele față la 420 de euro, iar cele spate la 410 euro. Ambreiajul este estimat la 1.020 de euro, filtrul de particule sau catalizatorul la 1.190 de euro, iar schimbarea a două anvelope la 260 de euro. Prețurile sunt apropiate pentru toate modelele Pentru Dacia Sandero III, costurile de întreținere sunt considerate apropiate. În cazul unei versiuni 1.0 Eco-G de 100 CP, înlocuirea discurilor de frână față costă tot 320 de euro, iar plăcuțele de frână față sunt estimate la 150 de euro. Amortizoarele față ajung la 510 euro, iar cele spate la 350 de euro. Intervențiile mai mari rămân însă costisitoare și pentru generația actuală. Ambreiajul este estimat la 850 de euro, filtrul de particule sau catalizatorul la 1.020 de euro, iar două anvelope costă aproximativ 220 de euro. Auto Plus notează și existența programului „Eco Maintenance”, oferit pentru vehiculele Dacia mai vechi de trei ani. Acesta include 38 de verificări de siguranță, schimb de ulei și înlocuirea filtrului de ulei, cu prețuri care pornesc de la 89 de euro, în funcție de model.
Ministerul Economiei lansează Platforma de dialog strategic cu mediul de afaceri și societatea civilă. Darău: Deciziile nu vor mai fi luate din spatele unui birou

„Am deschis procesul de selecție pentru Platforma de dialog strategic pentru o economie competitivă și rezilientă. Ce înseamnă asta, mai simplu spus? Că deciziile și politicile publice ale Ministerului se vor baza și pe soluțiile și recomandările venite de la cei pe care îi afectează, nu din spatele unui birou”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de Darău. Mecanismul va reuni organizațiile patronale, asociațiile profesionale, companiile relevante, mediul academic și societatea civilă. Mecanismul va funcționa prin șapte Grupuri de Dialog Sectorial. Cele șapte grupuri vor aborda politicile economice și capitalul uman, industria de apărare și tranziția multi-use, industriile, antreprenoriatul și IMM-urile, diplomația economică, ecosistemele digitale de inovare și start-up-urile, precum și simplificarea reglementării și debirocratizarea. „Pe lângă politici publice noi, îmi doresc și să identificăm blocaje și bariere în calea antreprenoriatului și capitalului, după care să le îndepărtăm și să ușurăm viața și activitatea celor care riscă și creează valoare în România”, mai transmite ministrul Darău. Procesul de selecție este structurat pe criterii de transparență, competitivitate și meritocrație, spune ministrul. Organizațiile eligibile pot aplica pentru maximum trei grupuri de lucru distincte, până la termenul-limită de 18 septembrie.
Făcătură!. Reacții virulente după ce Sorana Cîrstea a câștigat prin abandonul rusoaicei Kalinskaya

Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 19 WTA) a bifat calificarea în „optimile” turneului WTA 1.000 de la Cincinnati. Sportiva din țara noastră a dat piept cu Anna Kalinskaya (27 de ani, locul 21 WTA), iar meciul a ajuns în atenția fanilor tenisului din motive nedorite. Românca a anulat avantajul de un set al rusoaicei, dar un alt aspect s-a aflat în prim-plan. Concret, la scorul de 6-7, 6-1, 5-0 pentru Cîrstea, Kalinskaya a luat decizia de a abandona duelul. Anna Kalinskaya a abandonat, iar Sorana Cîrstea s-a impus. Hotărârea rusoaicei a fost pusă sub semnul întrebării După ce a solicitat un timeout medical, Anna Kalinskaya s-a ridicat de pe bancă și a anunțat că se retrage. În acel moment, Sorana Cîrstea mai avea nevoie de un singur game pentru a tranșa confruntarea din Statele Unite. Un alt amănunt important? Meciul a fost întrerupt de trei ori din cauza ploii. În ultima vreme, adversara Soranei a avut probleme la spate. Totuși, mai mulți urmăritori ai turneului au pus tunurile pe Kalinskaya, considerând că gestul ei a fost lipsit de fair-play. Iată câteva dintre comentariile apărute în spațiul online: „A avut la dispoziție o oră pentru a se retrage, dar alege să o facă la 0-5? Retragerile de acest fel vor ridica mereu semne de întrebare” / „Ridicol” / „Totul e o făcătură!” / „Nu are sens să te retragi ca să eviți să pierzi un set cu 6-0”. În optimile de finală, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Jessica Pegula (32 de ani, 3 WTA). În precedenta fază a competiției, americanca a dispus de Emma Navarro (25 de ani, 28 WTA), scor 7-5, 6-2. „Doi-trei ani pot spune sigur că nu voi mai juca, dar ce am învățat în acest an este faptul că uneori nu trebuie să planifici atât de mult. În momentul de față, mă bucur enorm de mult de acest sport și sunt extrem de fericită să pot să fiu la un nivel atât de înalt și să mă bucur de tot ce mi se întâmplă. Vom vedea. Las o mică portiță deschisă, acolo, însă decizia va fi luată la final de an. Vreau să mă bucur în continuare de tot ce îmi oferă tenisul”, a declarat recent Sorana Cîrstea în ecuația retragerii sale NU RATA: Sorana Cîrstea, mesaj ascuns pentru fiul lui Ion Țiriac? A postat o imagine cu ea şi o melodie: „Aparțin vieții tale”
ANAF a colectat cu 22,4 miliarde de lei în plus în prima jumătate a anului. Ce zice ministrul Finanțelor

Ministrul interimar al Finanțelor Alexandru Nazare dă vești bune privind activitatea ANAF. Colectările au crescut cu 22,4 miliarde de lei în prima jumătate a anului, față de același semestru din anul anterior. „ANAF: 22,4 mld. lei în plus la colectare în prima jumătate de an. Este obligatoriu să dublăm rezultatele din ce în ce mai bune la venituri prin responsabilitate continuă în cheltuirea banilor publici”, a transmis Nazare, într-o postare pe Facebook. ANAF, colectări record de peste 250 de miliarde de lei Ministrul Finanțelor a publicat cifrele pe care le-a adus ANAF statului în primele șase luni ale anului. În timp ce anul trecut, ANAF a colectat în total 245,2 de miliarde de lei, în primul semestru din 2026 s-au înregistrat colectări de 267,6 miliarde de lei. „Noile cifre de colectare reconfirmă direcția de stabilizare a finanțelor României. Cu mai multă presiune pe rezultate, cu obiective clare și cu o administrație fiscală eficientă, România poate obține performanțe fiscale din ce în ce mai ambițioase”, susține ministrul despre rezultatul ANAF. Colectarea TVA, mai eficientă decât anul trecut Aceeași comparație rămâne valabilă și pentru colectarea TVA. Aici ministrul Finanțelor anunță o creștere de 25,9% față de anul anterior, reprezentând cu 13,3 miliarde de lei mai mult. În total, în prima jumătate a anului 2026, ANAF a colectat din TVA 64,8 miliarde de lei. „În același timp, ANAF a restituit companiilor 11,1 miliarde de lei din TVA”, a adăugat Alexandru Nazare. Nazare, apel la grijă față de „portofelul statului” Ministrul a făcut apel la păstrarea direcției de cheltuire eficientă a banului public atât pentru membrii executivului, cât si pentru parlamentari. Acesta a mai anunțat că, în mai puțin de o lună, România așteaptă o nouă vizită a agențiilor de rating. „La mijlocul lunii septembrie urmează misiunea de evaluare a S&P, iar la început de octombrie agenția va publica raportul privind România. Agențiile de rating analizează riguros cifrele, dar și capacitatea noastră de a păstra direcția. Iar principalul obiectiv economic al României rămâne stabilitatea finanțelor publice”, a concluzionat ministrul interimar. Statul acordă și bonusuri pentru angajații ANAF care colectează mai eficient, obicei menținut și în noua lege a salarizării, care se află acum la Guvern.
Nevaccinatul Novak Djokovic ar fi afectat serios de efectele sindromului post-COVID!

Novak Djokovic a avut dificultăți fizice în timpul turneului de la Cincinnati și au apărut speculații că problemele i s-ar datora din cauza sindromului post-COVID. În timpul pandemiei, sportivul sârb a fost unul dintre marii promotori împotriva vaccinării. După meciul de la Cincinnati, Djokovic a transmis că are probleme de sănătate ale căror simptome se agravează pe fondul căldurii și al umidității. Declarația sa ar întări și mai mult ideea lansată de un jurnalist că bărbatul ar avea efecte secundare din cauza Covid-19. Efectele sindromului post-COVID i-ar face probleme sârbului Novak Djokovic: „Ar putea fi un factor” Fostul lider mondial ATP a participat la Cincinnati, acolo unde a triumfat de trei ori. S-a confruntat cu probleme încă din deschiderea meciului cu Thiago Tirante, cedând în cele din urmă partida în fața numărului 50 ATP. Forma slabă a sportivului sârb din timpul unor turnee l-a făcut pe jurnalistul Charles Arthur să sugereze în mod îngrijorător că s-ar putea datora efectelor pe termen lung ale Covid-19. Novak Djokovic a refuzat să se vaccineze și a avut de suferit, luptându-se de cel puțin două ori cu boala care a ținut o lume întreagă în casă. „Mai mulți oameni se întreabă dacă ar putea fi vorba de Covid de lungă durată sau doar de efectele secundare ale Covid-ului (a avut-o de două ori, în iunie 2020 și în decembrie 2021). Chiar și pentru cineva incredibil de în formă ca el, acumularea treptată a leziunilor cardiovasculare ar putea fi un factor”, a scris Arthur pe X. Novak Djokovic a recunoscut după meciul de la Cincinnati că are probleme de sănătate care se agravează în anumite condiții climatice. „Este din cauza unei probleme de sănătate pe care o am. Mă confrunt cu asta de mulți ani. Îmi provoacă o mulțime de probleme, mai ales când este multă umiditate și căldură. Am anticipat că va fi umiditate, dar există toate aceste lucruri, cum ar fi nervii și tot ce implică, care înrăutățesc situația și asta s-a întâmplat”, a spus fostul număr 1 mondial, notează Sportskeeda. Cum a reacționat, în 2020, când s-a opus vaccinării împotriva noului coronavirus: „Nu mi-aș dori să fiu obligat” La începutul pandemiei de coronavirus, Novak Djokovic s-a arătat iritat de faptul că tenismenii ar fi obligați să de vaccineze pentru a putea călători fără probleme și pentru a participa la turnee. „Personal, mă opun vaccinării şi nu mi-aş dori să fiu obligat de cineva să mă vaccinez pentru a putea călători. Dar dacă va deveni obligatorie (vaccinarea) ce se va întâmpla? Va trebui să iau o decizie. Am propriile mele gânduri în legătură despre această problemă şi nu ştiu dacă acestea se vor schimba la un moment dat. Ipotetic, dacă sezonul se va relua în iulie, august sau septembrie, deşi este puţin probabil, am înţeles că un vaccin va deveni o cerinţă imediat după ce vom ieşi din carantina strictă, dar încă nu există un vaccin”, a spus Djokovic într-un Live pe Facebook.
Serena Williams a vorbit despre momentul care a pus-o în genunchi înainte de revenirea alături de Venus Williams

Serena Williams a suferit enorm în timpul revenirii în circuitul de tenis feminin la 44 de ani. Cea mai titrată jucătoare de tenis din istorie a vrut ca fetele sale să o vadă pe terenul de tenis, astfel că s-a reîntors în circuitul WTA la 44 de ani. A primit un wildcard la Wimbledon, acolo unde a suferit o accidentare dificilă la genunchi în runda inaugurală cu Maya Joint. A vorbit deschis despre accidentarea care i-a dat mari bătăi de cap înainte de revenirea alături de sora sa, Venus, la dublu. Experiență traumatizantă pentru Serena Williams la Wimbledon: „Ce nu te omoară te face mai puternic” Fostul lider mondial WTA a cedat, pe 17 august, în duelul disputat la dublu cu sora sa împotriva Martei Kostyuk și Peyton Stearns, 2-6, 6-1, 10-8. A fost prima apariție în teren a americancei după meciul de la Wimbledon 2026. Accidentarea suferită la genunchi în meciul cu Maya Joint i-a dat mari bătăi de cap. „A fost o experiență puțin traumatizantă pentru mine. Mi-a luat două ore să ies din vestiar în seara aceea și a fost o recuperare lungă, lucru pe care nu m-am gândit niciodată că îl voi spune, pentru că nu m-am gândit niciodată că voi mai fi aici stând și vorbind cu voi toți. Dar, știți, ce nu te omoară te face mai puternic”, a dezvăluit Serena Williams. Cele două surori Williams au revenit să se distreze pe teren: „Nu am venit să câștig” Sportiva care a cucerit 23 de titluri de Grand Slam este conștientă de faptul că nu se mai poate ridica la nivelul de joc din urmă cu patru ani. De aceea, ea se bucură de fiecare moment pe care îl petrece pe teren mai ales atunci când e alături de Venus Williams. „A câștiga este, evident, minunat, dar cred că în această poziție, ne distrăm doar. Nu am venit aici să câștig acest turneu. Și faptul că sunt acolo alături de fani este foarte bine, doar pentru a le oferi o altă oportunitate de a ne vedea jucând, ceea ce este foarte tare”, a mai spus americanca după meciul de la Cincinnati. Cele două surori Williams au ținut publicul în picioare în super tie-break, dar nu au reușit să mai revină și să întoarcă scorul, 8-10. De-a lungul carierei, Serena Williams a adunat 73 de titluri la simplu, 19 titluri la dublu și 4 medalii de aur la Jocurile Olimpice. A adunat peste 95 de milioane de dolari din competițiile de tenis pe perioada carierei.
Tablou de criză. Ministrul interimar al Mediului: peste 100 de comunități au restricții de apă în România

Declarația a fost făcută în cadrul unei intervenții la Antena 3 CNN. „Sunt peste 100 de comunități care au restricții de apă în acest moment, în România”, a declarat ministrul interimar al Mediului. Diana Buzoianu a explicat de ce criza apei este amplificată de deciziile politicienilor. „Mai degrabă au existat comitete pentru situații punctuale, pentru crize punctuale. Avem de ani de zile blocată la sertar strategia de gestionare a secetei din România. De-a lungul anilor, domeniile cele mai afectate de acest fenomen extrem au fost domeniile cele mai reticente la măsurile de protecție a mediului”, a explicat Buzoianu. Ministrul interimar al Mediului a vorbit și despre măsurile luate de actualul Guvern. „Am alocat cei mai mulți bani pentru lucrările de infrastructura (…) lucrări necesare pentru a se menține apa, pentru a face lacuri de acumulare, pentru a putea să avem rezervele de apă. (…) Dacă ritmul de anul ăsta era susținut în ultimii 30 de ani, astăzi România ar fi arătat cu totul și cu totul altfel în fața secetei (…) am fi fost mult mai pregătiți și cu un acces la apă mult mai bun. Avem șantiere în număr record pentru baraje, diguri și poduri. Este infrastructura necesară. Mai există și zona de agricultură, care se referă la irigații, dar ca să poți să ai irigații trebuie să ai mai întâi infrastructură critică care îți păstrează apa în zonele respective”, a precizat Buzoianu. Ministrul interimar al Mediului a mai menționat măsurile privitoare la legea privind mecanismul apei și la cele privitoare la investițiile pentru lucrările la baraje.
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!

O turistă din Ucraina susține că a avut parte de un tratament abuziv în zona hotelului Simonei Halep din Mamaia, unde a mers pentru a servi masa. Femeia a făcut plângere la ANPC și la Poliție după episodul de pe litoralul românesc, unde susține că i s-au solicitat 24 de dolari pentru parcare deși, spune ea, a lăsat mașina într-o zonă pentru care nu era prevăzută nicio taxă. Astfel, a lăsat o recenzie dură pe Google, dezvăluită de colegii de la Gândul. Turista de la Mamaia, ținută cu forța pe loc până la plata celor 24 de dolari Femeia susține că a mers la hotelul Simonei Halep de la Mamaia pentru a servi masa, alături de alte cunoștințe de-ale ei. Și-a parcat mașina pe o stradă din apropiere, unde nu era niciun marcaj, convinsă fiind că are dreptul de a-și lăsa acolo autovehiculul în mod gratuit. Nu mică i-a fost mirarea, însă, când a ieșit din restaurantul hotelului și a fost abordată de doi bărbați, care i-au solicitat nu mai puțin de 24 de dolari. Aceștia, conform recenziei de pe Google a turistei, ar fi amenințat cu violențe și chiar ar fi invocat „Mafia românească”. În cele din urmă, i s-a permis să își ia mașina, însă numai după ce ar fi mers la recepția hotelului pentru a plăti suma respectivă. Recenzia DURĂ lăsată de turista din Ucraina Femeia care susține că a fost, alături de cunoștințele ei cu care a servit masa la restaurantul care aparține de hotelul Simonei Halep, victima acestui abuz a lăsat o recenzie pe Google în cadrul căreia a descris tot ce s-a întâmplat. „EVITAȚI. Extorcare pentru parcare ilegală și agresiune din partea personalului. Am parcat pe stradă, în apropierea restaurantului — zero indicatoare oficiale, niciun semn „Parcare cu plată”, niciun semn „Parcarea interzisă”. Doar un singur con de plastic nemarcat, fără nicio valoare legală. Când ne-am întors, doi bărbați în civil ne-au blocat mașina și ne-au cerut 24 de dolari pentru o oră. Fără legitimație, fără uniformă, fără nicio explicație. Când am refuzat, ne-au amenințat cu violența, au invocat „mafia românească” și au țipat la noi pentru a ne intimida și a ne face să tăcem. Unul dintre ei a apucat și a agresat fizic un bărbat din grupul nostru, care a fost nevoit să-l împingă pentru a se apăra. Ne-au ținut mașina ostatică până când am plătit — prin terminalul de la recepția hotelului. Aceasta este extorcare, nu aplicarea regulilor privind parcarea. Am sesizat poliția și ANPC. Cerem o explicație scrisă din partea hotelului cu privire la ceea ce s-a întâmplat, mai exact. Dacă acesta este modul în care hotelul își tratează oaspeții, nu merită nimic mai mult decât 1 stea”, este recenzia lăsată de femeia din Ucraina.
Tensiune uriașă. Rusia a mutat o fregată cu o armă periculoasă la bord lângă o insulă germană

Rusia a trimis o fregată, dotată cu rachete hipersonice Zircon, în apropierea insulei germane Fehmarn, în Marea Baltică, potrivit The Telegraph. Este o nouă escaladare a tensiunilor dintre Rusia și NATO. O navă modernă și o rachetă periculoasă Fregata Admiral Kasatonov a fost observată în apropierea insulei Fehmarn săptămâna trecută. Este considerată una dintre cele mai avansate nave militare ale Rusiei și poate să lanseze atacuri la mare distanță. Zircon este o rachetă de croazieră hipersonică manevrabilă, dezvoltată și utilizată de armata Rusiei. Aceasta este concepută pentru a atinge viteze de până la 9 ori mai mari decât viteza sunetului (Mach 9). Racheta poate lovi ținte maritime și terestre la distanțe de peste 1.000 de kilometri. Sistemul de urmărire al navei a fost dezactivat, astfel încât nu este clar dacă fregata se mai află în zonă. Recent, în zonă a ajuns și distrugătorul Admiral Levchenko al armatei ruse. Rusia amenință, NATO ia măsuri Nava Admiral Kasatonov a apărut în Marea Baltică ca urmare a amenințărilor Kremlinului de a ataca nave europene. Președintele Vladimir Putin a declarat că este gata să „răspundă” la tentativele de a captura nave legate de „flota sa umbră”. Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei și fostul președinte Dmitri Medvedev a mers și mai departe, susținând că Moscova are dreptul de a ataca navele comerciale ale „statelor ostile” chiar și în ape neutre, dacă suspectează că acestea transportă încărcături în numele inamicului. Recent, un raport al serviciilor de informații americane a sugerat că Rusia ar putea ataca NATO în următoarele săptămâni, pentru a testa capacitatea Alianței de a răspunde. Se vorbește despre mai multe scenarii, inclusiv despre atacuri limitate asupra Poloniei sau asupra statelor baltice.
Primul titlu al Mariei Sara Popa, în 2026, a venit la un turneu din Capitală! Finala a fost câștigată contra unei mari speranțe a tenisului german

Maria Sara Popa (21 de ani) a cucerit primul ei titlu din acest an, pe zgura Centrului Național de Tenis din București, în cadrul unui turneu de tip ITF W15. Acesta nu a fost primul triumf pe circuitul profesionist pentru jucătoarea noastră, care devine cea mai tânără româncă cu patru titluri în proba de simplu. Popa a trecut pe rând de Matilde Mariani, Ilay Yoruk (846 WTA, fostă 463 WTA), Angelica Raggi (592 WTA), Diana Simionescu (810 WTA, fost loc 38 la junioare în 2025) și de Ida Wobker (561 WTA). Victoria din finală, scor 6-4 6-4, în 102 minute, a fost una aparte. La doar 15 ani, Wobker e marea speranță a tenisului german. Nu există o altă sportivă sub 16 ani în Top 1000 WTA, iar înainte de a veni în România a ajuns în ultimul act al unui turneu ITF W75, fiind un rezultat rarisim la vârsta ei. Ida Wobker (561 WTA) rămâne cu titlul ITF obținut anul trecut la Dublin. Aproape de un nou Career High și perspective pentru viitor Bucureșteanca va urca în jurul locului 411 mondial, în iulie 2024 ocupând locul 395 WTA, și își consolidează a șasea poziție în topul celor mai bine clasate „tricolore”. Antrenată de tatăl său, Raul Popa, Maria va evolua săptămâna aceasta într-o competiție de nivel superior. În 2022 ea era a 9-a clasată în ITF Women’s World Tennis Tour Rankings, iar în mai 2019 era lider in Europa, în ierarhia Tennis Europe U14. Titlul la dublu la București a fost cucerit de româncele Alesia Breaz/Cristiana Nicoleta Todoni, principalele favorite, impunându-se cu 7-6 (7/5), 6-4 în finala cu perechea Oceane Babel (Franța)/Federica Sacco (Italia/N.4). Ce s-a întâmplat la Târgu Jiu Vlad Cristian Breazu a câștigat primul său titlu ITF la simplu din carieră, duminică, după ce l-a învins în finala turneului de la Târgu Jiu (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, pe Rareș Teodor Pieleanu, cu 2-6, 6-3, 6-2. Breazu (22 ani, 1.714 ATP) a obținut victoria după două ore și 39 de minute de joc. El avea un titlu ITF la dublu, obținut luna trecută, la Slobozia, alături de fratele său Matei Florin Breazu. Rareș Teodor Pieleanu rămâne cu un titlu ITF în palmares, câștigat duminica trecută la Curtea de Argeș. Vlad Cristian Breazu, venit din calificări, are acum 4-2 în meciurile directe cu Pieleanu (19 ani, 1.086 ATP).