USR propune un termen de 3 zile pentru firmele care depășesc plafonul de TVA

„Cei doi parlamentari USR vor introducerea în Codul Fiscal a unui termen de maximum 3 zile lucrătoare pentru solicitarea înregistrării, un interval rezonabil, care oferă timp de conformare și păstrează echilibrul între obligațiile fiscale și realitățile din teren”, transmite formațiunea printr-un comunicat de presă emis duminică. Măsura are în vedere situații în care depășirea plafonului are loc în afara programului de lucru, la sfârșit de săptămână sau în zile nelucrătoare, când intervenția imediată nu este posibilă. Noua propunere are obiectivul de a crea un cadru mai previzibil pentru antreprenori, să reducă riscul sancțiunilor considerate nedrepte și să mențină un echilibru între obligațiile fiscale și relațiile cu care se confruntă afacerile. Cynthia Păun a transmis: „Legile trebuie făcute astfel încât să poată fi respectate în mod real. Nu putem cere conformare instantanee într-o situație în care, administrativ, nu există posibilitatea de a interveni”. La rândul său, Remus Negoi a precizat: „Măsura urmărește stabilirea unui interval clar, previzibil și rezonabil pentru conformare. 3 zile lucrătoare oferă contribuabililor un răgaz adecvat pentru îndeplinirea obligației, fără a afecta interesele bugetare ale statului”.
Serena Williams e gata de revenirea oficială în tenis. Maria Sharapova a pus întrebarea cheie!

Rivale pe terenul de tenis, Maria Sharapova și Serena Williams au devenit prietene după retragerea din tenis. Întrebarea rusoaicei cu privire la revenirea americancei în circuit lasă loc de interpretări. Serena Williams a început să se antreneze, iar Maria Sharapova a întrebat-o a întrebat-o, într-un comentariu, dacă în vară va juca la Wimbledon. Răspunsul se lasă așteptat. Maria Sharapova mărește misterul cu privire la revenirea oficială a Serenei Williams în tenis Duminică, 22 februarie, se încheie perioada de șase luni obligatorie de testare antidoping a legendei americane de tenis, iar ea va fi eligibilă să se înscrie din nou la turnee. Cu doar câteva zile înainte de expirarea termenului, deținătoarea a 23 de titluri de Mare Șlem a revenit pe terenul de tenis, pentru un antrenament. A postat un scurt filmuleț pe contul de Tik-Tok, dar asta nu a fost tot. Ea a scris, ulterior, pe contul de pe platforma X, că se pregătește de o „vară Serena”, fără să dea niciun fel de detaliu, iar marea ei rivală din tenis, rusoaica Maria Sharapova, nu s-a putut stăpâni și a întrebat-o „Wimbledon?”, potrivit Tennis World USA. Discursul de prezentare când Maria Sharapova a fost introdusă în Hall of Fame a fost ținut de Serena Williams În luna august a anului 2025, Maria Sharapova a fost introdusă în International Tennis Hall of Fame. Decizia nu are de ce să surprindă, în contextul în care rusoaica are în palmares 36 de titluri, dintre care 5 de Mare Șlem, plus Turneul Campioanelor. Discursul de prezentare l-a ținut fosta ei mare rivală, americanca Serena Williams, care a șocat întreaga asistență prin ceea ce a spus. „Probabil sunt ultima persoană pe care te așteptai să o vezi aici în seara asta, dar, sincer, acum câțiva ani, probabil aș fi spus același lucru”, a spus Williams de pe scena Horseshoe Piazza and Court a ITHF din Newport, Rhode Island. „Acum câteva luni, Maria mi-a trimis un mesaj că vrea să-mi vorbească… Am sunat-o și m-a întrebat dacă aș putea să o introduc în Hall of Fame. Înainte să termine măcar întrebarea, am spus «Da!» tare, imediat, din tot pieptul, pentru că, bineînțeles, e Maria. M-am simțit onorată”, a spus Serena Williams. În cadrul discursului de 13 minute, americanca s-a referit și la celebra finală din 2004, de la Wimbledon. Sharapova s-a impus cu 6-1, 6-4, deși avea doar 17 ani, iar Serena urma să împlinească 23 două luni mai târziu. „Ea o numește punctul culminant al carierei ei, iar eu o numesc una dintre cele mai grele înfrângeri ale mele. Meciul nu a transformat-o doar într-o campioană, ci chiar într-o vedetă. A lansat una dintre cele mai discutate și controversate rivalități din tenis. Timp de mai bine de un deceniu și jumătate, de fiecare dată când ne înfruntam, atmosfera se schimba. Era intensă. Tensiunea era reală, focul era real”, a mai precizat americanca. Într-un fel sau altul, Serena și-a luat revanșa cu vârf și îndesat. Are 20 de victorii în cele 22 de meciuri directe, iar bomboana pe tort a pus-o la finala olimpică de la Londra, din 2012, care s-a jucat la Wimbledon. Ea s-a impus cu un incredibil 6-0, 6-1, iar după meci a executat în premieră dansul pe care avea să-l repete, peste ani, la show-ul lui făcut de Kendrick Lamar, la pauza Super Bowl 2025.
Virgil Popescu vrea ca drumul expres LugojDrobeta Turnu SeverinCraiovaSofia să fie finanțat din fonduri europene

„Interesul județului Mehedinți este mai presus de orice bătălie politică! Drumul expres Craiova – Drobeta Turnu Severin – Lugoj trebuie finalizat! Am avut o întâlnire de lucru cu Aladin Georgescu, președintele Consiliul Județean Mehedinți, unde am stabilit clar că vom colabora pentru realizarea acestui proiect, o prioritate absolută pentru Mehedinți”, a scris Virgil Popescu într-o postare pe Facebook. Europarlamentarul liberal a precizat că Aladin Georgescu „va face demersuri ferme la Ministerul Transporturilor” și va discuta direct cu ministrul Ciprian Șerban, astfel încât proiectul să fie tratat ca „o prioritate reală”. „Este nevoie de presiune constantă pentru accelerarea acestui proiect strategic”, a subliniat Popescu. Includerea drumului expres în CEF „Ca europarlamentar, cu sprijinul colegilor din PPE, vom negocia includerea drumului expres Craiova – Drobeta Turnu Severin – Lugoj în CEF, în cadrul proiectelor transfrontaliere de pe culoarul Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee, inclusiv pe componenta de mobilitate militară, cu finanțare în bugetul 2028–2034”, a precizat Virgil Popescu. Potrivit europarlamentarului, în forma actuală apare doar segmentul Craiova – Sofia, fără Drobeta Turnu Severin și Lugoj. „Nu putem lăsa lucrurile așa. Am discutat deja cu raportorul PPE și am solicitat un amendament clar: introducerea coridorului complet Lugoj – Drobeta Turnu Severin – Craiova – Sofia, un traseu coerent, eligibil pentru finanțare europeană și conectat strategic la rețeaua de transport a Uniunii Europene”, a adăugat acesta. Sprijin la nivel guvernamental Virgil Popescu mai afirmă că a discutat la Guvern cu premierul Ilie Bolojan, de la care ar fi primit „sprijin total” pentru această modificare. „Mă voi bate în Parlamentul European până când acest amendament va fi adoptat. Totodată, este foarte important ca proiectul să fie susținut și de ministrul român al Transporturilor, la ședințele consiliului TTE ( Transport, Telecommunications and Energy Council) ca să obținem finanțarea”, a transmis Popescu. Popescu susține că drumul expres ar aduce Mehedințiului conectare directă cu vestul Europei, acces mai bun la piețe și investitori, oportunități pentru tineri și dezvoltare pentru mediul de afaceri. „Mehedințiul trebuie să devină o poartă strategică între România și Vest, nu o zonă ocolită de marile axe de dezvoltare”, a mai scris europarlamentarul.
S-a aflat! De ce a părăsit-o fiul lui Ion Țiriac pe Sorana Cîrstea

Au ieșit la iveală noi detalii despre despărțirea care a surprins România în februarie 2026, dintre fiul lui Ion Țiriac, Alexandru (49 de ani), și jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (35 de ani – 32 WTA). Afaceristul a confirmat că a părăsit-o pe faimoasa sportivă din Târgoviște, dar a transmis că s-au separat în condiții bune și au rămas amici. Ce planuri au Alexandru Țiriac și Sorana Cîrstea, după ce au devenit din nou 100% independenți emoțional Sâmbătă, 21 februarie 2026, Cancan.ro a anunțat că Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr. și-au încheiat relația după aproximativ o jumătate de deceniu, iar informația a fost confirmată imediat de partea masculină a fostului cuplu, care a transmis scurt și la obiect: „Am rămas amici, însă cum bine știți nu vorbesc despre viața mea personală și nu pot să vă ofer mai multe detalii”, a declarat Ion Țiriac Jr., conform sursei citate. Fiul magnatului Ion Țiriac a preferat să rămână discret, așa cum s-a consacrat în ultimii mulți ani, însă Cancan.ro a aflat câteva detalii esențiale ce au dus la despărțirea afaceristului de Sorana Cîrstea. Conform sursei citate, Sorana Cîrstea a preferat să își mute focusul în proporție de 100% pe sport, deoarece anul 2026 reprezintă „ultimul ei dans” în circuitul WTA. De altfel, într-un interviu exclusiv pe care l-a acordat pentru ProSport în ianuarie, Sorana ne-a transmis că va trage tare în următoarele luni pentru a ieși din lumea tenisului „cu fruntea sus”: „Tot timpul am încercat să fac lucrurile corect, disciplinat și am știut că atunci când joc, joc 100%. Însă, în viață vine un moment în care e important să știi când să pui stop. Vreau să ies din tenis pe ușa din față și să termin cu fruntea sus, cât încă joc bine”, a transmis Sorana Cîrstea, printre altele, pentru ProSport. Și anul 2026 a început promițător pentru experimentata sportivă din Târgoviște. După două victorii în două seturi bifate în calificările de la Adelaide, Sorana a debutat cu dreptul și la Australian Open, însă ulterior a fost eliminată cu greu și controversat de Naomi Osaka, japoneză care a arătat lipsă de fair-play pe suprafața de joc, scor 3-6, 6-4, 2-6. A urmat Transylvania Open 2026, turneu din categoria WTA 250 găzduit de Cluj-Napoca, unde Sorana Cîrstea a profitat din plin de sprijinul fanilor și a defilat. Concret, fosta iubită a lui Ion Țiriac Jr. a înregistrat cinci victorii clare, toate fără set pierdut, iar în marea finală a spulberat-o pe Emma Răducanu, scor 6-0, 6-2 și și-a adjudecat trofeul. Nici la Dubai, ultimul turneu la care a luat parte, Sorana Cîrstea nu s-a descurcat rău și a ajuns până în optimile de finală, de unde a fost eliminată de filipineza Alexandra Eala (20 de ani – 47 WTA). Pentru Sorana Cîrstea urmează câteva zile de pauză, după care, cel mai probabil, se va deplasa în Statele Unite ale Americii pentru a concura la Indian Wells și Miami Open, două turnee foarte importante, ambele din categoria WTA 1000. Ce se întâmplă cu fiul lui Ion Țiriac Alexandru Țiriac este și el pasionat de sport, însă doar la nivel amator și de cele mai multe ori îl practică în sala de forță. Pe de altă parte, fiul magnatului Ion Țiriac este foarte preocupat de zona de business și vrea să finalizeze cu succes proiectele din afaceri în care este implicat. Un exemplu foarte cunoscut în acest caz este Spitalul de la Brașov, parte a unui proiect de 100.000.000 de euro, în care Ion Țiriac Jr. va investi prin intermediul fundației conduse de tatăl său. Este vorba despre un spital oncologic, care va fi amplasat strategic într-un complex rezidențial de amploare ridicat în orașul de suflet al fostului jucător de tenis. De întreg proiectul se va ocupa Grupul Țiriac, iar investiția totală estimată este, așa cum am precizat mai sus, de 100 de milioane de euro! Avantajat de vârstă și de dorința de afirmare foarte puternică, Ion Țiriac Jr. este în fruntea acestui proiect, iar atunci când au apărut primele detalii în spațiul public a declarat: „Noi nu ne dorim profit din proiectul de la Brașov, dar nu ne dorim nici să fim pe pierdere, așa că se lucrează în aceste zile la realizarea unui mix optim care să ne permită să construim spitalul oncologic. Am semnat un acord de înțelegere cu cu cei de la Regina Maria, care vor opera facilitatea medicală. Cu siguranță ne vom ocupa de acest proiect. Chiria pe care o vom percepe nu va intra în conturile fundației, ci se va transforma în susținerea tratării unor cazuri sociale, deoarece sunt mulți oameni care nu au posibilități financiare și suferă de această boală”, spunea Ion Țiriac Jr., potrivit Biz Brașov. Și cum familia Țiriac este una dintre cele mai bogate din România, Alexandru mai are și alte afaceri de care trebuie să se preocupe cu la fel de multă dăruire. Iar din acest motiv ar fi ajuns la concluzia că i-ar prinde bine o perioadă de singurătate emoțională în viitorul apropiat, au sugerat cei de la Cancan.ro.
Victor Negrescu: Aderarea României la zona euro trebuie să devină noul proiect de țară

„Aderarea României la zona euro trebuie să devină noul proiect de țară al apartenenței noastre la Uniunea Europeană, asumat politic, instituțional și public. Acest demers se poate realiza gradual, în așa fel încât integrarea să fie bine pregătită și fără dificultăți”, susține, duminică, Victor Negrescu într-o postare pe Facebook. El arată că moneda Euro înseamnă stabilitate pentru oameni, dobânzi mai mici, protecție pentru salarii și pensii, reguli clare pentru economie și este un „scut real” într-o Europă supusă șocurilor economice. Europarlamentarul român susține că România este deja profund conectată la zona euro, dar fără drept de decizie. Negrescu transmite că țările din regiune care au adoptat moneda euro se finanțează mai ieftin, iar acest avantaj ajunge la populație: „În România, dobânzile mai ridicate înseamnă credite mai scumpe, presiune pe buget și investiții amânate. Croația și Bulgaria au demonstrat că acest pas este posibil atunci când există voință politică și onestitate față de cetățeni. Mai există un risc major: o Europă cu mai multe viteze. Zona euro își dezvoltă propriile mecanisme de finanțare și investiții, de la instrumente de stabilizare la capacități bugetare dedicate. Dacă rămânem în afara acestui nucleu, riscăm să fim excluși din deciziile esențiale privind viitoarele fonduri, regulile fiscale sau marile proiecte strategice”. Europarlamentarul spune că euro devine tot mai puternic în arhitectura financiară globală și că, din ianuarie, odată cu aderarea Bulgariei, moneda unică este utilizată în 21 dintre cele 27 de state membre. „Aderarea la euro ar înseamna o Românie care nu stă la periferie. Înseamnă influență, stabilitate și costuri mai mici pentru cetățeni și economie. Este momentul să facem pașii decisivi. De aceea, împreună cu colegii din PES Activists România, vom lansa o campanie publică de informare și vom continua dialogul cu toți actorii relevanți pentru identificarea celor mai bune soluții”, adaugă Victor Negrescu.
Controversata campioană olimpică a postat imagini din avionul privat la plecarea din Italia după ce și-a arătat bustul pentru 1.000.000 de euro

Jutta Leerdam (27 de ani), controversata campioană olimpică de la Milano Cortina 2026, a postat imagini din avionul privat la plecarea din Italia. Anterior, sportiva și-a arătat bustul pe gheața de la Cortina d’Ampezzo, iar gestul i-ar fi introdus în conturi nu mai puțin de 1.000.000 de euro. Aici sunt banii dumneavoastră, Nike! Controversata Jutta Leerdam, campioană olimpică la patinaj viteză, a plecat de la Milano Cortina cu un avion privat Jutta Leerdam a stârnit o controversă imensă la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026, după ce și-a arătat bustul pe gheața de la Cortina d’Ampezzo. Medaliata cu aur de la patinaj viteză a recurs la acest gest nu pentru că ar fi dorit să se relaxeze, costumul îmbrăcat de ea nefiind tocmai confortabil, ci din alte considerente. Concret, în presa internațională s-a vehiculat că Jutta Leerdam și-ar fi desfăcut larg fermoarul echipamentului în timpul Jocurilor Olimpice pentru a face reclamă la bustiera Nike pe care o avea pe dedesubt. Atleta are un contract de sponsorizare cu gigantul vestimentar din Statele Unite ale Americii, iar în urma reclamei pe care a făcut-o la Olimpiada de iarnă, s-a vehiculat că ar urma să primească 1.000.000 de euro. Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a iertat-o pe Jutta de sancțiuni, iar dacă scenariul de mai sus este adevărat, campioana olimpică se poate bucura de banii Nike în liniște. De altfel, pentru a le face în ciudă contestatarilor, atleta din Țările de Jos, care a luat și o medalie de argint în Italia, la 500 de metri patinaj viteză, a plecat de la Milano Cortina cu un avion privat. Ea a postat câteva imagini pe pagina sa de Instagram, unde e urmărită de 6 milioane de persoane, iar în poze, care sunt prezente în galeria foto a articolului, se poate vedea că aeronava este una de lux! „Jutta Leerdam postează dintr-un avion privat în timp ce se îndreaptă spre casă cu medalii de aur și argint de la Jocurile Olimpice de iarnă”, au titrat cei de la The Sun, care au preluat și ei imaginile. Cu cine este logodită Jutta Leerdam Jutta Leerdam mai este cunoscută publicului larg pentru logodna pe care o are cu faimosul youtuber Jake Paul. Nici acesta din urmă nu duce lipsă de fonduri financiare, având în vedere că a câștigat zeci și chiar sute de milioane de euro doar din ultimele lupte în care a fost implicat, una chiar în fața marelui Mike Tyson, din care a ieșit câștigător. De asemenea, Jake Paul câștigă enorm din sponsorizări, din canalul său de Youtube și din alte afaceri pe care le coordonează. Revenind la Jutta Leerdam, în dreptul pozelor menționate mai sus, ea a transmis: „La revedere, Jocurile Olimpice! Nu îmi vine să cred că plec cu visul împlinit și cu un record olimpic (n.r. – la 1000 de metri patinaj viteză, unde a luat și medalia de aur)”, a scris sportiva din Țările de Jos.
World Aquatics a postat cursa lui David Popovici din România și Kyle Chalmers a dat un comentariu memorabil

World Aquatics, forul internațional de natație, a postat cursa lui David Popovici (21 de ani) din România și Kyle Chalmers (27 de ani) a dat un comentariu memorabil. Campionul olimpic la JO Paris 2024 a participat, în ianuarie, la evenimentul „Sprint with the Stars”, în cadrul căruia sute de copii au concurat alături de alte șapte vedete ale natației mondiale. Forul internațional de natație, World Aquatics, a postat cursa pe care David Popovici a făcut-o luna trecută în România și australianul Kyle Chalmers a dat un comentariu memorabil. Cursa lui David Popovici a fost parte din evenimentul „Sprint withe the Stars”, care a strâns la linia de start sute de copii ce au avut ocazia să concureze alături de opt vedere ale înotului mondial, inclusiv dublul campion mondial la 100 metri liber și 200 metri liber, dar și de britanicul Adam Peaty, multiplu campion olimpic, mondial și european, cel care a dezvoltat acest concept. „Imaginați-vă că vă întreceți cu David Popovici. Tinerii înotători s-au măsurat cu campionul mondial într-o probă de 50 de metri liber și totul s-a decis pe finalul cursei”, au scris cei de la World Aquatics pe Instagram, unde au publicat cursa românului. „Imaginați-vă că «nu» trebuie să concurați cu Chlorine Daddy (n.r. porecla pe care o are David Popovici)”, a comentat Kyle Chalmers la postarea celor de la World Aquatics, care i-au dat replica cu o serie de emojii care râd cu lacrimi. De altfel, mai mulți internauți au avut același tip de reacție la adresa australianului. Postarea forului internațional a fost apreciată de mii de internauți și mulți au fost avut comentarii de apreciere pentru David Popovici, dar și pentru tânărul înotător care s-a întrecut „de la egal la egal” cu campionul român. „Un gest uriaș de a promova înotul și de a inspira generațiile viitoare”, „Sunt sigur că au făcut cursa vieții lor”, „A făcut niște copii fericiți”, „Atât de inspirațional”, „Ce geniu, ce putere pentru vârsta lui, ce viitor poate avea”, „Brațele lui sunt extraodinare” sunt câteva dintre comentariile la postarea World Aquatics. Kyle Chalmers, rivalul lui David Popovici Australianul Kyle Chalmers are în palmaresul său nouă medalii olimpice (una de aur, la 100 metri liber la JO 2016, trei de argint și cinci de bronz). La Jocurile Olimpice de la Paris 2024, Chalmers a obținut două medalii de argint, una în cursa de 100 de metri liber și alta la ștafeta de 4X100 metri liber, respectiv o medalie de bronz în ștafeta mixtă de 4X100 metri. Kyle Chalmers este rivalul lui David Popovici, iar la Paris acesta din urmă a pierdut medalia de argint la numai o sutime de secundă. La ediția JO Los Angeles 2028, sunt șanse foarte mari ca rivalitatea dintre cei doi să continue, asta pentru că Chalmers își dorește să concureze și atunci, chiar dacă va avea deja 30 de ani.
Discuții despre Visa Waiver la Washington între Cătălin Predoiu și secretarul pentru Securitate Internă al SUA

Potrivit unui comunicat al MAI, remis duminică presei, la sediul Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Cătălin Predoiu a avut o întâlnire bilaterală, vineri, cu Kristi Noem, secretar pentru Securitate Internă al SUA. Cei doi oficiali au discutat despre cooperarea în domeniile managementul migrației, securitatea frontierelor, combaterea criminalității organizate și a amenințărilor emergente, inclusiv a riscurilor asociate criminalității transfrontaliere. A fost evidențiat rolul Transnational Criminal Investigative Unit de la București, structură creată de MAI și DHS, unică în regiune, care funcționează ca hub regional cu acoperire inclusiv pentru Balcanii de Vest, Republica Moldova și Ucraina. Ministrul Predoiu a prezentat programele avansate implementate de MAI împreună cu DHS pentru identificarea rapidă și prevenirea amenințărilor de securitate: Enhanced Border Security Partnership (EBSP) și programul Automated Targeting System – Global (ATS-G). Cei doi oficiali au abordat și subiectul Programului Visa Waiver. „Partea română a subliniat interesul public major pe care această temă îl are în România și a prezentat instrumentele tehnice deja operaționalizate. A fost convenită continuarea dialogului și a cooperării pe acest subiect”, se arată în comunicatul MAI. De asemenea, oficialul roman a propus părții americane să ia în considerare consolidarea prezenței reprezentanților DHS în cadrul unității de la București, partea americană notând cu interes această posibilitate.
Au rămas mască după ce au văzut ce scrie pe TIR-ul olteanului şi ce imagini apar pe prelată
Cei de la Univeristatea Craiova au rămas mască după ce au văzut ce scrie pe TIR-ul unul suporter oltean și ce imagini apar pe prelată. În consecință, au preluat câteva imagini cu opera de artă și le-au distribuit pe pagina de Instagram a clubului, alături de un mesaj de apreciere. „O mare inimă albastră pentru ideea acestui suporter”. TIR-ul unui oltean a ajuns pe pagina de Instagram a Universității Craiova Universitatea Craiova se poate desprinde în fruntea clasamentului la finalul rundei 28, dacă o învinge în deplasare pe Unirea Slobozia, însă până la ora fluierului de start, care e programat duminică, 22 februarie, de la ora 20:00, oltenii au ținut să îl aplaude public pe unul dintre suporterii echipei. Este vorba despre un șofer de TIR, care și-a modificat „casa”, implicit locul în care petrece aproape cel mai mult timp, în cinstea Universității Craiova. Concret, fanul oltean a vopsit atât capul tractor, cât și cadrul în culorile reprezentative clubului din Bănie finanțat de Mihai Rotaru. Pe de altă parte, pe capul tractor a adăugat sigla reprezentativă Universității Craiova și doi lei furioși, de asemenea asociați clubului alb-albastru. Aceleași detalii au fost puse și pe cadru, însă aici apare și mesajul: „Universitatea Craiova & Gilly Trans. Împreună în Europa”, scrie pe remorca tirului, unde sunt expuse și toate trofeele din palmaresul clubului oltean. Universitatea Craiova a distribuit imaginile cu opera de artă și a scris pe pagina de Instagram: „O mare inimă albastră la postare pentru ideea acestui suporter!”, au transmis oltenii. În nici 24 de ore, postarea a strâns aproape 3.500 de aprecieri și zeci de comentarii, majoritatea cu inimi albastre, din partea suporterilor olteni. Fanii Universității Craiova sunt cunoscuți ca fiind fanatici În urmă cu ceva ani, Mihai Bobonete, un cunoscut actor și practicant de stand-up din România, și-a manifestat și el dragostea pentru Universitatea Craiova printr-un gest similar. Deținător al unui Ford Mustang cu motor de 4.000 cmc pe atunci, Bobonete l-a vopsit în culorile Universității Craiova, iar pe bord a așezat un fular reprezentativ clubului. Mașina lui Mihai Bobonete devenise virală la finalul deceniului trecut, iar actorul intenționa să o dea cadou unui jucător de la Craiova în eventualitatea în care favoriții săi ar fi cucerit titlul: „Chiar mă gândeam să o fac cadou unui jucator de la Craiova, dacă am lua titlul anul ăsta. I-as da-o unuia ca Mateiu sau Bancu, dacă ar sta în gheata lui campionatul! Uite, Pigliacelli este un fotbalist care ar merita mașina. I-aș da cheile, fără dar și poate!”, spunea Mihai Bobonete, în 2019. În cele din urmă, „Bobiță” din Las Fierbinți a vândut mașina: „Am visat încă din adolescență un automobil puternic, „muscle car” adevărat, și când am avut ocazia și posibilitatea să cumpăr unul, nu am stat pe gânduri. Așa am devenit proprietar de Ford Mustang. Este un monstru cu motor de 4.000 cmc, cu peste 300 de căluți sub capotă. Dar l-am vândut după doar doi ani. (n.r. – De ce l-a vândut?) Pentru că a venit Victor Pițurcă antrenor la Craiova și detest personajul, pentru că statul cere 5.200 de lei impozit pe o astfel de mașină și nu este normal… Mai vrei motive? Pentru că avea un consum de 20 de litri la suta de kilometri, pentru că pe șosele noastre sunt încă turbați care atunci când te văd într-o astfel de mașină vor să facă și ei raliuri cu Dacia Logan și nu se dau la o parte de pe banda de viteză, că „na”, nu îl faci tu pe el cu „rahatul” tău de mașină, pentru că aveam nevoie de piese USA… doar din USA. Și tot așa…”, Mihai Bobonete, potrivit AutoTestMagazin.ro.
Ciprian Ciucu: Avem mai multe gratuități decât locuri de parcare

„O să-mi iau înjurături, pentru că, probabil că… anumite gratuități pe parcări nu mai sunt sustenabile, da? Oamenii vor ca totul să fie gratis. Dom’le, nu merge într-un oraș civilizat ca totul să fie gratis. În momentul de față, de exemplu, avem mai multe gratuități decât locuri de parcare. Dacă luăm cele 5.000 de gratuități pentru ziariști, dacă luăm cele nu mai știu câte zeci de mii de gratuități pentru hibride și electrice, sunt de două ori mai mai multe decât locuri de parcare”, a spus Ciprian Ciucu, duminică, la Digi24. El a spus că toate aceste gratuități trebuie reevaluate. Ciucu susține că sunt necesare măsuri de echilibrare, pentru că se pot face banii în parcare. El arată că extinderea parcărilor cu plată în București va fi întâmpinată cu rezistență la nivelului populației. „Trebuie să iau și astfel de măsuri. Da? Pentru că trebuie să fructificăm activele primăriei, așa cum am făcut cu acele locuințe, care nu au mai fost indexate părțile de 20 de ani. Evident, o să fie populism, o să fie dezbatere la televizor, să vezi cât de rău e Ciucu, face ca Bolojan”, a mai spus primarul general. Sursa video: Digi24