Un fugar era căutat de 16 ani și a căzut în plasa polițiștilor într-un mod incredibil! Unde l-au prins pe spărgătorul curios

Un fugar căutat de autorități timp de 16 ani a fost capturat la mijlocul acestei săptămâni într-un loc cu totul surprinzător. Acționând în baza unui mandat emis împotriva sa de procurorii italieni, carabinierii l-au reținut pe acesta miercuri seară la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026. Căutat în ultimii 16 ani, un fugar a fost prins la Jocurile Olimpice de iarnă Un spărgător de magazine, căutat de polițiști timp de 16 ani, a fost imobilizat la mijlocul acestei săptămâni într-un locație inedită. Acționând în baza unui mandat emis de atât timp împotriva sa de procurorii italieni, poliția locală l-a reținut pe fugar miercuri seară la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026, potrivit thesun.co.uk. Chiar dacă se afla pe lista persoanelor căutate de poliția italiană, hoțul de origine slovacul a riscat totul pentru a se întoarce în Peninsulă pentru a urmări pe viu echipa națională de hochei a țării sale la Olimpiada de iarnă Poliția l-a identificat pe bărbat, după ce acesta s-a cazat la o pensiune de la periferia orașului Milano. Individul, în vârstă de 44 de ani, plănuia să participe la meciul de deschidere al echipei de hochei a Slovaciei, însă, în atare condiții, a ratat succesul important al naționalei sale. El a fost capturat într-un camping de pe Via Ajraghi și nu a opus rezistență la arestare, potrivit presei italiane. Autoritățile italiene nu exclud posibilitatea ca bărbatul să nu fi avut habar de mandatul de arestare emis pe numele său, întrucât fusese plecat din Italia foarte mult timp. A fost deja plasat în spatele gratiilor Acum fugarul are de ispășit 11 luni și șapte zile de închisoare pentru o serie de furturi din magazine pe care le-a comis în anul 2010, au anunțat carabinierii italieni. Acesta a fost deja transferat la închisoarea centrală San Vittore. Arestarea a avut loc în contextul în care poliția din Peninsulă a intensificat la maxim măsurile de securitate pe durata Jocurilor Olimpice, unitățile de cazare din zonă și nu numai fiind obligate să transmită autorităților datele personale ale turiștilor cazați în această perioadă. Meciul pe care îl viza hoțul a avut loc miercuri seară pe Arena Santagiulia, Slovacia obținând o victorie cu 4-1 împotriva Finlandei în meciul din runda preliminară a Grupei B, atacantul echipei Montreal Canadiens, Juraj Slafkovsky, punctând de două ori. Echipa masculină de hochei a Slovaciei este prezentă pentru a noua oară la Jocurile Olimpice de iarnă, unde are în palmares o medalie de bronz, câștigată la ediția de acum patru ani, când a învins net în finala mică Suedia, scor 4-0. Totodată, Slovacia are un aur mondial (2002), două medalii de argint (2000, 2012) și un bronz (2003).
Radu Miruță, răspuns la acuzațiile că România cumpără vechituri pentru Armată: Țara are brusc 21 de proiecte noi, derulate concomitent, pentru înzestrarea Armatei

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a declarat sâmbătă dimineață că România nu stă deoparte în privința schimbărilor actuale care au loc, ci participă activ la ele în această perioadă. El le-a răspuns criticilor care spun că armata cumpără „vechituri” prin Programul SAFE. „După ani de stagnare, este pentru prima oară când România are brusc 21 de proiecte noi, derulate concomitent, pentru înzestrarea Armatei Române cu tehnologie de ultimă generaţie”, a transmis ministrul. „Uitati-va la date, nu la propaganda deranjată groaznic ca ne mişcăm”, a adăugat acesta. „Am apucat să citesc, în dimineaţa aceasta, câteva comentarii: că suntem «sclavii Franţei», sau ai Germaniei, că luăm «vechituri» pentru armată…Oameni buni, realitatea – bazată pe date şi fapte – este cu totul alta. Uitati-va la date, nu la propaganda deranjată groaznic ca ne mişcăm. După ani de stagnare, este pentru prima oară când România are brusc 21 de proiecte noi, derulate concomitent, pentru înzestrarea Armatei Române cu tehnologie de ultimă generaţie. Miliarde de euro pentru producţie în România”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Radu Miruţă. Ministrul Apărării a precizat că proiectele sunt planificate astfel încât o parte importantă din producţie să se realizeze în România, prin aducerea de roboţi şi linii moderne de fabricaţie în industria naţională de apărare. „E despre România, nu mai este despre firme ale politicienilor învăţate la combinaţii. Asta înseamnă locuri de muncă, tehnologie adusă acasă şi mai multă securitate pentru România. Lumea se schimbă rapid, iar România, alături de partenerii europeni, trebuie să fie pregătită pentru această schimbare. Mai mult decât atât, România nu este un spectator, ci parte activă din această transformare”, a mai transmis Miruţă. El a punctat că „depinde de noi cum ne aşezăm la masa deciziilor şi cum ne apărăm interesele”. „Nu este vorba despre conspiraţii, ci despre seriozitate, profesionalism şi capacitatea noastră de a negocia şi construi parteneriate solide”, a adăugat ministrul. Pe 26 ianuarie, Radu Miruţă a anunţat că Programul SAFE include 21 de proiecte legate de MApN, în valoare totală de 9,53 de miliarde de euro. Zece dintre aceste proiecte sunt achiziţii comune cu alte state, iar 11 sunt achiziţii individuale ale României. Printre acestea se numără rachete Mistral, elicoptere H225 şi trei sisteme de apărare antiaeriană.
Un lider liberal vorbește despre posibila plecare a lui Bolojan din fruntea Guvernului. Care este condiția

Declarația a fost făcută vineri seara în cadrul unei emisiuni Antena 3 CNN. „Dacă legea bugetului nu trece de Parlament, probabil aceasta va fi urmarea”, a răspuns Thuma atunci când a fost întrebat despre tensiunile din coaliția de guvernare care ar putea duce la înlăturarea lui Bolojan. Totuși, Thuma a mai spus că Ilie Bolojan nu poate fi schimbat decât dacă partidele de la guvernare îi retrag sprijinul. „Parlamentarii liberali nu vor vota niciodată împotriva unui premier liberal”, a declarat Thuma adăugând că „eu nu pot spune aceleași lucruri”, referindu-se la amenințările social democraților la adresa lui Bolojan. „Eu vreau de la premierul Ilie Bolojan să se așeze la masă și să negocieze” cu reprezentanții partidelor și cu cei ai mediului economic, a mai declarat Thuma care l-a criticat pe Bolojan. „Tema zilei este că România a intrat în recesiune tehnică, asta înseamnă că oamenii o duc mai rău, pentru mine era previzibil. (…) În 2009-2010 au fost implementate aceleași tăieri, aceleași creșteri de taxe, rezultatul nu a fost bun”, a precizat Hubert Thuma. Președintele Consiliului Județean Ilfov este unul dintre contestatarii președintelui PNL, Ilie Bolojan.
Lovitura dată de celebra bancă din România în orașul unde se duce războiul momentului din fotbalul nostru: Este un model!

În plin scandal între CFR Cluj și U Cluj, după ultimul derby din Superliga, ardelenii au motive să mai uite puțin de tensiune. U-BT Cluj-Napoca arată tot mai bine în ultimii ani în baschetul masculin, dovadă și recenta calificare în optimile EuroCup, după succesul formidabil cu Aris Salonic, scor 111-92. Conducător la CS Rapid, fostul baschetbalist Vlad Andronescu este convins că proiectul de la U-BT Cluj-Napoca este un model pentru secțiile cluburilor importante din România. U-BT Cluj-Napoca, în optimile EuroCup! Șeful Rapidului este impresionat: „O surpriză foarte plăcută!” Clujul nu înseamnă doar fotbal, acolo unde CFR Cluj și U Cluj au atins un nou punct al rivalității, dovadă și scandalul care s-a iscat recent în Gruia, cu Cristiano Bergodi și Andrei Cordea în prim-plan. La baschet, lucrurile sunt mult mai liniștite, iar oamenii s-au unit în jurul unui proiect care a atras atenția. U-BT Cluj-Napoca are ambiții tot mai mari în Europa, dovadă că a reușit să ajungă în optimile EuroCup, într-un sezon în care participă și în Liga Adriatică. Rivalii din București sunt cu ochii pe ceea ce se întâmplă la Cluj-Napoca, acolo unde 10.000 de oameni au fost și la ultimul meci european, cel cu Aris Salonic. „La noi, Clujul chiar crește de la an la an. Mi se pare o surpriză foarte plăcută evoluția Clujului în ultimii zece ani. Iar în EuroCup ei au cea mai mare medie de spectatori, ceea ce spune multe”, a punctat Vlad Andronescu, într-un interviu pentru ProSport. Totuși, cel puțin deocamdată, Euroliga pare foarte departe de baschetul românesc. Chiar dacă acolo se află și cele mai puternice formații din Serbia, așa cum sunt Partizan Belgrad și Steaua Roșie Belgrad. Banca Transilvania își face imagine în orașele importante din Europa: „Susținerea este una necondiționată!” Dacă multe cluburi de top din România se bazează pe banii autorităților locale, U Cluj atrage o sumă importantă de la Banca Transilvania, care și apare pe tricourile echipei. Iar Vlad Andronescu speră să facă și în Giulești un proiect asemănător, prin care să aducă rezultate remarcabile și pe plan european. Deocamdată, secția care e o prioritate pentru rapidiști este cea de handbal feminin, fetele fiind deocamdată în European League. „Ei (n.r. U-BT Cluj-Napoca) beneficiază de un parteneriat privat din partea Băncii Transilvania, iar susținerea este una necondiționată. Și ei răsplătesc sponsorul prin evoluția foarte frumoasă pe care o au în cupele europene. Este un model pentru dezvoltarea unei secții”, a subliniat conducătorul Rapidului, care a jucat baschet la un nivel înalt. Ajunsă în faza eliminatorie din EuroCup, U Cluj va încerca acum să ajungă în sferturile de finală. Adversara din optimi este KK Buducnost, formație din Muntenegru. Până atunci, U-BT Cluj va lua startul în Final 8 din Cupa României. VIDEO: U-BT Cluj – Aris Salonic 111-92
Ministrul Finanțelor, după decizia Fitch privind ratingul României: Prioritatea rămâne continuarea disciplinei bugetare și relansarea economiei pe baze sustenabile

„Reconfirmarea calificativului de investiții de către Fitch Ratings, în ciuda provocărilor, arată că partenerii noștri externi au încredere în capacitatea acestui Guvern de a lua deciziile pentru stabilitatea României. Am preluat un deficit care atingea niveluri record și am luat deciziile necesare pentru a-l reduce, stabilizând totodată datoria publică. Prioritatea acestui Guvern rămâne continuarea acestui proces de disciplină bugetară și de ajustare fiscală, pentru a ne încadra pe traiectoria agreată cu Comisia Europeană pe termen mediu și a relansa economia pe baze sustenabile, în limita spațiului fiscal existent. Toate aceste acțiuni ne conduc la reducerea costurilor de finanțare, obiectivul pe termen mediu fiind îmbunătățirea ratingului de țară”, subliniază Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, într-un comunicat de presă. Potrivit raportului, implementarea rapidă a măsurilor de consolidare fiscală a plasat deficitul bugetar pe o traiectorie descendentă. Printre măsurile menționate se numără majorarea TVA aplicată din august 2025 și planul de înghețare a cheltuielilor publice în 2026, estimate să reducă deficitul ESA cu aproape două puncte procentuale în acest an. „Raportul Fitch notează, de asemenea, o îmbunătățire a condițiilor de finanțare, reflectată prin scăderea costurilor de împrumut (cu aproximativ 100 bps de la peste 7.4% la 6.5% în perioada octombrie 2025-prezent) și un apetit solid al investitorilor pentru împrumuturile suverane. Această stabilitate este consolidată de accesul la resursele europene, unde granturile din PNRR oferă o protecție importantă împotriva riscurilor externe și reduc dependența de piețele externe”, se mai menționează în comunicatul emis de Ministerul Finanțelor. Instituția subliniază și prognozele Fitch privind creșterea economică, rămânând sub potențialul de 2% până în 2027, pe fondul eforturilor de consolidare fiscală și al cererii externe slabe. „Factorii care ar putea conduce la o îmbunătățire a perspectivei de rating includ încrederea ca progresele constante în consolidarea fiscală vor susține stabilizarea datoriei publice pe termen mediu, precum și o reducere structurală a deficitului de cont curent. Menținerea calificativului investment grade rămâne esențială pentru România, influențând direct capacitatea de finanțare și interesul investitorilor pentru economia națională”, mai subliniază Ministerul Finanțelor.
Ion Țiriac, dialog aprins cu Ilie Năstase! Prostule, fii atent! Nici lui mă-ta, nici lui tac-tu să nu le promiți!

Pe Ion Țiriac și Ilie Năstase îi leagă o prietenie de zeci de ani, însă nu mereu a fost doar „lapte și miere” între ei. „Nasty” poveștește cum în urmă cu mai bine de cinci decenii s-a răzbunat pe prietenul său, chiar de ziua acestuia, pe 9 mai. Ion Țiriac și Ilie Năstase sunt legați „ombilical” de decenii întregi de o prietenie strânsă, însă nu totdeauna s-au aflat în relații cordiale. „Nasty” mărturisește cum, în 1971, i-a plătit o poliță bunului său prieten. Și nu oricum, chiar de ziua sa, pe 9 mai. Totul a plecat de la turneul de la Madrid, când Ion Țiriac l-a rugat pe Ilie Năstase să o lase mai „moale” în meciul direct, iar acesta din urmă s-a conformat, iar la final a și piardut disputa. Cum Țiriac nu a fost recunoscător și l-a mai și persiflat după meciul cu pricina, Năstase a spus pas finalei în proba de dublu, pe care cei doi urmau să o dispute, spre stupefacția magnatului. „Eu în ’70 am câștigat turneul de la Roma. Și în ’71 el deja începuse să devină impresar, antrenorul lui Vilas. Și zice: «Năstase, tu unde joci? Te duci la Roma, nu?» / «Da, mă duc.» / «Nu trebuie să te duci.» / «Păi de ce?» / «Dacă vrei să te duci, negociez pentru tine să-ți dea niște bani.» A negociat și ăia nu mi-au dat bani. După aia, a negociat cu cei de la Madrid și m-am dus la Madrid. El juca destul de bine atunci. Cu cine pic în semifinală? Cu Țiriac. Vine la hotel, am mâncat împreună și spune: «Năstase, dacă mâine mă bați 6-0, 6-1, nu mai treci prin fața mea. Mă ocolești pe strada ailaltă. Fii atent, mâine e ziua mea, 9 mai, te rog eu, joacă frumos cu mine, știi că eu nu mă omor la simplu prea mult.» Eram și la dublu cu el. M-am luat după el, 1-0, 2-0, 3-0, 4-0, 5-0 pentru el. «Alo!» El nimic… Mă bate 6-0 primul set. Trec să schimb terenul: «Alo, cum ne-a fost înțelegerea? Să nu te bat 6-0.» Nu vorbea cu mine, domnule. Mă bate 6-3 în setul 2. Intrăm în vestiar, unul lângă altul: «Alo, cum a fost vorba? Mă bați tu pe mine 6-0, 6-3?» «Păi, prostule, fii atent», s-a ridicat în picioare: ‘Ține minte ce zic acum: nici lu’ mă-ta, nici lu’ tac-tu, nici lu’ frati-tu să nu-i promiți…’. ‘Cum??? Păi, m-ai rugat’. Ce i-am făcut, trebuia să jucăm finala la dublu… ‘Te-am pupat!’ Că el era axat pe dublu. Am plecat, a rămas blocat”, a spus Ilie Năstase la podcastul Fain&Simplu. Foto: Sport Pictures Au stat certați un an de zile La doar doi ani de la această întâmplare, Țiriac și Năstase s-au certat din nou, de data aceasta serios, un an stând departe unul de celălalt. Totul a plecat după ce „Nasty” a ales să joace la Wimbledon din 1973, în ciuda faptului că sindicatul jucătorilor condus de Țiriac intrase în grevă. „Răceala a venit din 1973, când sindicatul jucătorilor, pe care eu îl înființasem cu un an în urmă, a făcut o grevă. Eu fondasem sindicatul cu Stan Smith, cu Arthur Ashe, jucători din generația lui llie, că generația mea fusese cu Laver, cu Rosewell, jucătorii de la începutul anilor ’60. Am făcut o grevă, nu am jucat la Wimbledon. Și llie a jucat! A zis că l-a obligat Ceaușescu să joace, ceea ce a fost o minciună, că Ceaușescu habar nu avea despre ce era vorba. Noi nu vorbeam nici cu Ceaușescu, nici cu Doamna și ne lăsau în pace”, a declarat Ion Țiriac, la iAMSport.
Nicușor Dan, mesaj după intrarea României în recesiune tehnică: Nu e ceva ce descoperim acum. Economia României încetinește de patru ani, în ciuda unor deficite imense”

Președintele României, Nicușor Dan, a postat vineri pe pagina sa de Facebook datele publicate de Institutul Național de Statistică, privind o analiză detaliată asupra situației economice actuale. „Economia a suferit o contracție de 2% pentru că s-a redus consumul. Pentru unii, reducerea consumului a venit din diminuarea puterii de cumpărare, pentru alții din prudența față de viitorul economic.”, a scris Nicușor Dan. El a explicat că, deși această încetinire poate părea îngrijorătoare, România a reușit și continuă să gestioneze deficitele fără ajutor extern. „România reușește totuși să reducă un deficit bugetar masiv fără asistență externă, fără FMI și fără criza economică pe care a trăit-o în 2009-2010.”, a punctat președintele. Președintele a mai spus că problemele structurale nu sunt surprinzătoare. „Nu e ceva ce descoperim acum. Economia României încetinește de patru ani, în ciuda unor deficite imense. Limitarea corupției, creșterea competitivității, corespondența între așteptările mediului privat și ce face politicul sunt lucruri pe care le avem de rezolvat de mult timp.” Cu toate acestea, Nicușor Dan a afirmat că „avem o economie privată solidă.”. „Programul SAFE a fost bine întocmit de guvern și va genera dezvoltare. Fondurile europene, și PNRR, și structurale, vor genera dezvoltare. Sunt ușoare progrese pe diminuarea evaziunii fiscale.”, a scris el pe Facebook. Președintele a recunoscut însă că România încă are multe de corectat în cadrul celor mai importante domenii. „Evident că România are enorm de multe de reparat, în justiție, în economie, în educație, în sănătate. Responsabilii politici să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci.” „Iar dumneavoastră, cetățenii, continuați să puneți, cu echilibru, presiune pe decidenții politici pentru rezolvarea acestor probleme. Eu rămân implicat și alături de dumneavoastră în acest demers, susținând aceleași obiective și aceeași responsabilitate publică.”, a concluzionat șeful statului. Ilie Bolojan despre intrarea țării în recesiune tehnică Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că intrarea României în recesiune tehnică este o situație temporară, iar efectele măsurilor de austeritate vor fi absorbite în lunile următoare, urmând ca din a doua jumătate a anului să se creeze premise pentru un început de creștere economică. „Aceasta este o situație temporară, în mod evident. Eu nu sunt adeptul proiectării unor așteptări foarte optimiste, că asta am făcut an de zile lumea politică, și uitați-vă în ce situație am ajuns”, a spus Ilie Bolojan, vineri, la Europa FM. Premierul a subliniat că actualul context economic este rezultatul unor decizii dificile care nu puteau fi evitate. Întrebat despre așteptările pe care le are, Ilie Bolojan a explicat: „Așteptările sunt că, în perioada următoare, după ce se închide bugetul de stat, după ce închidem toate măsurile parte legate de administrație, de reducerea în administrație și de reașezarea administrației, parte legate de măsurile de relansare, de corecțiile pe care trebuie să le facem în domeniile energetice și în câteva domenii strategice, în a doua jumătate a anului, aceste efecte colaterale vor fi deja absorbite de economie”.
Nemaivăzut! Au doborât recordul olimpic, dar nu au luat nicio medalie!

Așa ceva nu s-a mai văzut! Au doborât recordul olimpic, dar nu au câștigat nicio medalie, mai mult, nici măcar nu au prins podiumul. S-a întâmplat la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026 cu echipa olandeză mixtă de patinaj viteză, care a înregistrat cel mai rapid timp all-time din competiție, dar la final au terminat abia pe locul cinci. Au doborât recordul olimpic, dar au terminat abia pe locul cinci! Cum a fost posibil Echipa olandeză mixtă de patinaj viteză a doborât recordul olimpic, dar nu a pus mâna pe nicio medalie. Mai mult decât atât, nici măcar nu a urcat pe podium! S-a întâmplat la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026 cu echipa batavă, care a înregistrat cel mai rapid timp din istoria competiției, dar la final au încheiat pe poziția a cincea, potrivit sportal.blic.rs. Ștafeta mixtă italiană a câștigat medalia de aur, pe pistă scurtă, la patinaj viteză, terminând cursa cu timpul de 2:39.019. Medalia de argint a fost obținută de canadieni (2:39.258), în timp ce bronzul a fost câștigat de belgieni (2:39.353). Totuși, niciuna dintre aceste echipe nu a fost în prim-planul acestei povești. Patinatorii din Olanda au devenit cele mai mari „figuri” ale Jocurilor, deoarece au doborât recordul olimpic, cu un timp de 2:35.537, în finala B, cu timp semnificativ mai bun decât cel obținut de noii campioni, însă „Portocala” a plătit pentru căderea unei sportive în semifinale. Xandra Velezboer s-a dezechilibrat în timpul înlocuirii sale, așa că în loc de finala A, olandezele au trebuit să meargă în finala B și să lupte pentru locul cinci. Au reușit să revină moral, să stabilească un record olimpic acolo, ca și o palidă consolare. Foto: Mediafax Foto S-a răzbunat în proba de 500 de metri short-track Xandra Velzeboer a trecut peste incident și a cucerit medalia de aur în proba de 500 de metri a concursului de short-track. Asta după ce în semifinale stabilise un nou record mondial. Sportiva batavă s-a impus în ultimul act cu timpul de 41 sec 609/1000, depășind-o pe favorita probei, italianca Arianna Fontana, care s-a mulțumit astfel cu medalia de argint (42 sec 294/1000). Bronzul i-a revenit lui Courtney Sarault din Canada(42 sec 427/1000). În semifinale, Xandra a fost înregistrată cu timpul de 41 sec 399/1000, cu 017/1000 mai rapid decât recordul deținut tot de ea din 2022, la Salt Lake City. La rândul său, Arianna Fontana a ratat şansa de a obţinut al treilea său titlu olimpic consecutiv în această probă. Medalia de argint este cea de-a 13-a din palmaresul său olimpic, un record pentru un sportiv de la short-track. Pe de altă parte, Michelle Velzeboer, sora mai mică a campioanei olimpice, s-a clasat pe locul 8 în ierarhia finală, conform Agerpres.
Dragoș Pîslaru lansează un atac dur la adresa băieților deștepți din politică și îl apără pe Ilie Bolojan

În mesajul său, Pîslaru afirmă că „zeci de politicieni habarniști” ajunși în funcții-cheie „și-au bătut joc de banul public”, acuzându-i de ipocrizie și de un stil de viață incompatibil cu veniturile declarate. Ministrul face referire la deplasări cu avioane private, bunuri de lux ascunse de ochii publicului, mașini scumpe închiriate prin interpuși și vacanțe exclusiviste, toate corelate, potrivit acestuia, cu firme abonate la contracte cu statul. În același context, Dragoș Pîslaru susține că o parte dintre acești politicieni, aflați în prezent în „funcții călduțe la stat”, îl atacă constant pe premierul Ilie Bolojan, nu din rațiuni de fond, ci din oportunism politic. „Avem, în sfârșit, un premier care își pune în joc reputația de bun administrator ca să scoată România din groapă, iar reacția este sabotajul sistematic, de teama că Bolojan ar putea avea succes”, afirmă ministrul. Pîslaru respinge acuzațiile potrivit cărora actualul Guvern ar fi responsabil pentru încetinirea economiei, argumentând, din perspectiva sa de economist, că scăderea marginală a PIB-ului, de -0,2% ajustat sezonier, în contextul unei reduceri de deficit de 2,6%, nu reprezintă un dezastru, ci o corecție necesară. Potrivit acestuia, reducerea consumului și orientarea către investiții indică o „însănătoșire dramatică” a modelului de creștere economică. Ministrul mai afirmă că problemele structurale ale economiei românești sunt rezultatul politicilor promovate de guvernele anterioare, conduse, în opinia sa, de „economiști minune” și de „gașca lor de experți”, și nu consecința acțiunilor Executivului din ultimele luni. În finalul mesajului, Dragoș Pîslaru subliniază că există un consens larg în rândul cetățenilor de bună-credință privind necesitatea eficientizării administrației publice, reformării companiilor de stat și eliminării practicilor de tip nepotism. „Dacă nu vor să ajute la repararea dezastrului pe care tot ei l-au cauzat, măcar să aibă decența să nu stea în calea celor care încearcă”, conchide ministrul.
Cutremur la Jocurile Olimpice! Ilia Malinin, ÎN LACRIMI după ce a căzut de două ori şi a ratat aurul!

Proba masculină de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina a oferit una dintre cele mai mari surprize ale competiției. Ilia Malinin, considerat principalul favorit la aur, a încheiat concursul abia pe locul 8, după un program la liber cu două căzături. Americanul de 21 de ani, dublu campion mondial și lider după programul scurt, a acumulat în total 264,49 de puncte. În programul liber, Malinin a căzut de două ori și a ratat o săritură importantă, pierzând puncte decisive în clasamentul final. După programul scurt, Malinin avea 108,16 puncte și pornea cu prima șansă la medalie. Yuma Kagiyama era al doilea, cu 103,07 puncte, iar Adam Siao Him Fa ocupa poziția a treia, cu 102,55 puncte. Mikhail Shaidorov se afla pe locul 5 înaintea programului liber. Aurul olimpic a fost câștigat de kazahul Mikhail Shaidorov, care a obținut 291,58 de puncte. Medalia de argint i-a revenit japonezului Yuma Kagiyama, cu 280,06 puncte, iar bronzul a fost adjudecat de Shun Sato, notat cu 274,90 puncte. Malinin, supranumit „Quad God” pentru dificultatea elementelor tehnice, a atras atenția în ultimii ani prin execuții spectaculoase. În decembrie, la Finala Grand Prix-ului ISU, a devenit primul patinator care a reușit șapte sărituri cvadruple într-un singur program. Este, de asemenea, primul sportiv care a executat cu succes cvadruplul Axel într-o competiție oficială. La Milano Cortina, Malinin impresionase deja în proba pe echipe, unde contribuise la aurul obținut de Statele Unite. Ce spusese Ilia Malinin după ultima probă „Aș spune că a fost puțin mai ușoară competiția (n.r. comparativ cu proba pe echipe) și m-am simțit confortabil. Cu siguranță am vrut să adopt o abordare diferită față de proba pe echipe, unde cred că pur și simplu am ieșit și am simțit atmosfera olimpică… M-a uluit și m-am entuziasmat poate puțin prea tare. De data aceasta am vrut să fiu calm, să las lucrurile pe mod automat… Totuși, nu credeam că va fi atât de greu. Credeam că aș putea intra ca în orice alt concurs, dar am subestimat competiția. Acum că am obținut performanțe aici, cred totuși că am îmblânzit cu adevărat gheața olimpică”, a spus acesta potrivit olympics.com.