Producătorii de armament nu au nicio idee despre cum intenționează țările să utilizeze împrumuturile UE de 150 de miliarde de euro

Uniunea Europeană a anunțat înființarea programului Acțiune de Securitate pentru Europa (SAFE) în luna mai a anului trecut. De atunci, 19 state membre au transmis Comisiei Europene planuri naționale în care detaliază modul în care intenționează să folosească fondurile alocate, inclusiv liste cu armament și echipamentele pe care vor să le achiziționeze, scrie Euractiv.com. Cu toate acestea, reprezentanții industriei de apărare spun că informațiile nu ajung la producători. Directorul general al producătorului de armament de stat polonez PGZ, Jan Grabowski, a declarat pentru Euractiv că nu știe nici acum ce intenționează să cumpere autoritățile de la Varșovia. „Nu știu ce este prevăzut în planul de investiții polonez”, a spus Grabowski, adăugând că PGZ nu este sigură ce proiecte și ce tipuri de echipamente ar putea fi finanțate prin împrumuturile SAFE. Polonia este cel mai mare beneficiar al programului, cu o alocare de 43,7 miliarde de euro, aproape o treime din întregul pachet. Comisia Europeană a aprobat planurile Poloniei în luna ianuarie, împreună cu cele ale altor 15 state membre. Totuși, Polonia nu este singura țară în care industria de apărare așteaptă clarificări. Patru surse din industrie, familiarizate cu discuțiile la nivel național și care au solicitat anonimatul din cauza caracterului sensibil al planurilor, au confirmat că producătorii de armament întâmpină dificultăți în a afla ce intenționează statele să cumpere în această etapă. O a cincea sursă a adăugat că firmele din domeniu se bazează tot mai mult pe contacte informale din cadrul ministerelor apărării pentru a obține din timp informații despre nevoile capitalelor. Presiuni pentru mai multă vizibilitate și planificare pe termen lung Deși planificarea în domeniul apărării este în mod tradițional opacă, producătorii europeni de arme cer acum o mai mare transparență, care să le permită să se pregătească pentru volume mari de producție. Până în prezent, capitalele UE au făcut doar anunțuri limitate, insuficiente pentru ca industria să poată evalua ce contracte ar putea rezulta din programul SAFE. Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunțat recent că Polonia intenționează să folosească o parte din fonduri pentru finanțarea unui nou sistem anti-drone, denumit SAN, un proiect național destinat prevenirii incursiunilor aeriene. În paralel, compania de stat bulgară VMZ a semnat în toamna trecută un acord cu producătorul german Rheinmetall pentru construirea unei fabrici de praf de pușcă la Sopot, finanțată din partea Bulgariei din împrumuturile SAFE. Nu este clar în ce măsură astfel de anunțuri răspund îngrijorărilor industriei, având în vedere că producătorii se pregătesc pentru ani întregi de producție. Companiile vor trebui să își extindă capacitățile industriale și să livreze echipamente într-un calendar strict, ceea ce presupune îndrumări clare din partea guvernelor. „Companiile de apărare vor trebui să transforme rapid sume mari de împrumuturi în capacități militare, sub monitorizarea Comisiei”, a explicat Grabowski. În plus, producătorii se confruntă cu cerințe stricte de conformitate tehnică în cadrul programului SAFE. Statele membre trebuie să transmită Comisiei descrieri detaliate ale produselor de apărare pe care intenționează să le achiziționeze, iar companiile trebuie să demonstreze, pe întreg lanțul valoric, că proiectele respectă criteriile de eligibilitate. Între timp, Comisia Europeană trebuie să aprobe și planurile naționale depuse de Franța, Cehia și Ungaria, care sunt încă în discuție cu autoritățile naționale. Executivul UE a declarat săptămâna trecută că își finalizează evaluarea, deși inițial își propusese să aprobe toate cele 19 planuri până la sfârșitul lunii ianuarie. După aprobarea Comisiei, Consiliul UE trebuie să valideze planurile înainte ca primele fonduri să poată fi debursate, un pas așteptat în luna aprilie.
Ce a pățit o campioană care participă la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026 după ce s-a declarat pansexuală

O patinatoare americană care participă la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026 a fost nevoită să ia o decizie capitală. După ce s-a declarat pansexuală, Amber Glenn se vede obligată va limiteze utilizarea reţelelor de socializare după ce a primit în acest sens numeroase mesaje de ură și amenințare. Patinatoarea americană care participă la Olimpiada de iarnă a luat decizia radicală după ce și-a declarat orientarea sexuală O patinatoare din Statele Unite care participă la Jocurile Olimpice Milano Cortina s-a văzut nevoită să ia o hotărâre radicală. După ce s-a declarat pansexuală, Amber Glenn a anunțat că își va reduce utilizarea reţelelor sociale după ce a primit „o cantitate înspăimântătoare” în acest sens numeroase mesaje de ură și amenințare. Glenn este atrasă de persoane, indiferent de sexul sau identitatea lor de gen, este prima femeie care se identfică astfel, potrivit site-ului OutSports, care monitorizează sportivii din comunitatea minorităţilor sexuale. „Când am ales să utilizez unul dintre lucrurile extraordinare despre Statele Unite – libertatea de expresie – pentru a comunica ceea ce simt în calitate de sportiv care concurează pentru echipa SUA într-o perioadă dificilă pentru mulţi americani, am primit o cantitate înspăimântătoare de ură şi ameninţări doar pentru că mi-am folosit vocea când am fost întrebată despre cum mă simt. Am anticipat într-adevăr acest lucru, dar sunt decepţionată de această situaţie. Îmi voi limita timpul petrecut pe reţelele de socializare pentru binele meu, dar nu mă voi opri să îmi folosesc vocea pentru ideile în care cred”, a transmis sportiva în vârstă de 26 de ani într-un mesaj pe o reţea de socializare. Foto: Mediafax Foto „Mândru de ea”. Reacția lui Adam Rippon, fost medaliat olimpic, care este gay Glenn se află în premieră la JO şi a obţinut deja o medalie de aur în concursul pe echipe, fiind văzută printre favorite la medalie şi în proba individuală feminină, care va debuta pe 17 februarie. Adam Rippon, fost patinator american medaliat olimpic, care este gay, s-a declarat mândru de curajul lui Amber Glenn de a vorbi liber despre acest subiect tabu. „Sunt foarte mândru de ea. La finalul zilei, vrei să dai tot ceea ce ai mai bun aici, dar de asemenea vrei să te asiguri că atunci când oamenii au şansa să te cunoască şi ştiu cum eşti de fapt, că eşti apt să vorbeşti liber să şi împărtăşeşti acest lucru”, a spus Rippon pentru Reuters.
Cele trei moțiuni depuse de Opoziție vor fi dezbătute luni în Senat

Potrivit ordinii de zi a Senatului, moțiunile depuse săptămâna tdecută de Opoziție vor fi dezbătute și votate începând cu 16.00. Cele trei moțiuni simple au fost depuse de senatorii AUR, POT și PACE – Întâi România. Prima dintre ele vizează modul în care Guvernul a gestionat Acordul UE-Mercosur. Inițiatorii susțin că România a acceptat înțelegeri importante fără o dezbatere publică reală și fără o analiză a efectelor asupra economiei. În text se arată că România „se angajează într-un acord strategic major prin mandat clandestin, fără analiză și împotriva propriilor interese”. A doua moțiune îl vizează pe ministrul Apărării, Radu Miruță, și poartă titlul „Ministrul progresist Radu Miruță compromite credibilitatea politicii de apărare a României prin declarații iresponsabile și lipsă de analiză strategică”. În textul moțiunii sunt criticate afirmațiile publice despre posibile misiuni militare în Groenlanda. A treia moțiune îl vizează pe premierul Ilie Bolojan, în prezent ministru interimar al Educației, și se referă la situația elevilor și studenților. Inițiatorii au afirmat că politicile recente au afectat direct sprijinul financiar acordat tinerilor.
Corona Brașov, prestație palidă cu Viborg în EHF European League

Corona Brașov a pierdut pe teren propriu meciul cu Viborg, 28-34 (17-17) din runda 4 a grupelor European League. Calificarea în sferturile EHF European League rămâne doar o iluzie pentru echipa antrenată de Bogdan Burcea. Prestație modestă a Coronei Brașov cu Viborg Dacă în meciul din Danemarca, Corona Brașov a terminat la egalitate în meci pe care l-a controlat autoritar, jocul de la Brașov a fost mult sub așteptări. Corona a început tare, a condus și cu 3 goluri, dar danezele au revenit și au preluat controlul. Elevele lui Bogdan Burcea au revenit pe finalul primei reprize și au reușit să egaleze, 17-17. Partea secundă a fost controlată de Viborg, în fața unei echipe a Brașovului care a părut blazată și fără inspirație. Sorina Grozav a fost principala marcatoare a Coronei, cu 6 goluri din 12 aruncări. Alisia Boiciuc a înscris de 4 ori, iar Harma van Kreij, Marilena Neagu și Elena Voica au contribuit fiecare cu câte 3 goluri. Simone Petersen a fost cea mai eficientă jucătoare a lui Viborg, cu 8 goluri din 9 aruncări, urmată de Marielle Martinsen, cu șase reușite. În celălalt meci al grupei D, franţuzoaicele de la Dijon s-au impus în Polonia în faţa fetelor de la Zaglebie cu scorul de 36-27. Runda viitoare, Corona va evolua în deplasare, în Franţa, pe terenul liderului Dijon.Primele două clasate se vor califica în sferturi (21-29 martie), urmate de Turneul Final Four (16-17 mai). Reacția lui Bogdan Burcea după înfrângerea cu Viborg Bogdan Burcea, antrenorul Coronei, a a admis că victoria danezelelor este pe deplin meritată. „Am încercat, ne-am luptat, dar Viborg a fost astăzi echipa mai bună. Am avut dorință, însă, din păcate, acesta este rezultatul. Am fost o echipă fără vitalitatea necesară, în special, pe finalulul de joc. Păcat de atitudinea spectatorilor la final jocului, fetele nu meritau așa ceva”, a spus Burcea. Corona Brașov, doar locul trei Dijon (7p) și Viborg (6p) sunt ca și calificate în sferturile EHF European League după primele patru etape. Corona Brașov, cu doar trei puncte din patru meciuri, are nevoie de un miracol pentru a mai spera la calificare. Foto: Facebook/CSMCoronaBrasov
Rogobete: România are nevoie de centre de arși. Și, în sfârșit, le va avea // Stadiul centrului de la Târgu Mureș

„După centrul de mari arși de la Timișoara, următorul care intră în linie dreaptă este centrul de arși grav de la Târgu Mureș. Construcția este aproape finalizată, iar în prima parte a acestui an urmează etapa decisivă: dotarea cu echipamente medicale, testarea circuitelor și validarea funcționării tuturor sistemelor, astfel încât centrul să poată fi dat în folosință, cel mai probabil, din toamna acestui an”, spune, duminică seara, Alexandru Rogobete, pe Facebook. Ministrul Sănătății afirmă că, din punct de vedere tehnic, este o investiție majoră și complet integrată. Este o clădire nouă, cu o suprafață totală de 24.113 mp, gândită special pentru tratamentul cazurilor critice. Centrul de mari arși va include 5 paturi pentru pacienți critici, 10 paturi pentru terapie intermediară, microchirurgie și chirurgie reconstructivă, o secție ATI cu 44 de paturi și un bloc operator cu 25 de săli de operație. În plus, sunt prevăzute spații conexe actului medical, centru de transfuzii sangvine, sterilizare și un centru de instruire pentru personalul medical. „Știu că subiectul centrelor de arși a fost ani la rând folosit mai mult pentru discursuri decât pentru rezultate. Tocmai de aceea, astăzi vorbim despre fapte. Acest centru există. Se vede. Și va salva vieți. Pentru că, dincolo de ziduri și echipamente, aici se va întâmpla diferența dintre disperare și șansă, dintre pierdere și viață”, a mai spus ministrul.
L-a făcut praf pe Roger Federer: Lumea l-a uitat deja! Numerele nu mint

Chiar dacă pentru unii Federer rămâne cel mai mare jucător din toate timpurile, omul care l-a învins de 4 ori pe elvețian spune că lumea l-a uitat deja pe Roger. Retras din activitate în 2021, după ce a câștigat 20 de titluri de Mare Șlem, Roger Federer este contestat de Yevgeny Kafelnikov. Rusul spune că performanța se măsoară prin numărul de titluri. Lumea l-a uitat deja pe Roger Federer, iar cifrele nu mint, spune fostul lui adversar Yevgeny Kafelnikov este unul dintre puținii care au un palmares pozitiv în fața fostului mare jucător elvețian de tenis Roger Federer. Rusul a adunat 4 victorii, inclusiv la un turneu de Mare Șlem, cel de la Wimbledon, în numărul minim de seturi. Acum, liderul mondial din urmă cu două decenii și jumătate spune că lumea a uitat deja pe Roger Federer, izolându-l de eternii rivali, Rafael Nadal și Novak Djokovic. „Ca să fiu sincer, toată lumea l-a uitat deja pe Federer. Aceasta este părerea mea personală. Are 20 de titluri de Grand Slam. Obiectiv, Rafael Nadal are 22, iar Novak Djokovic 24. Pentru unii, Federer va rămâne cel mai mare jucător din toate timpurile, dar cifrele nu mint. Performanța se măsoară prin numărul de turnee și titluri câștigate”, a spus Kafelnikov, potrivit Sports Keeda. Federer, Nadal și Djokovic au dominat tenisul masculin timp de peste două decenii. Supranumiți „Cei Trei Mari” de către presă și fani, ei au petrecut împreună 947 de săptămâni pe primul loc al clasamentului ATP. Au câștigat împreună 66 de titluri de Grand Slam. Djokovic a triumfat de 24 de ori, Nadal de 22, în timp ce Federer de 20. Kafelnikov l-a distrus pe Federer la Wimbledon, unde elvețianul a câștigat 8 titluri Evgheni Kafelnikov a petrecut un deceniu în circuitul ATP, între 1992 și 2003. În acea perioadă, rusul a câștigat două titluri de Grand Slam și o medalie de aur olimpică. S-a impus în 1996 la Roland Garros și 3 ani mai târziu la Australian Open, după 7-6 (4), 7-5, 7-6 (4) cu germanul Michael Stich, respectiv, 4-6, 6-0, 6-3, 7-6 (1) cu suedezul Thomas Enqvist. Este unul dintre puținii jucptori care se află în avantaj în ceea ce privește meciurile directe cu Federer, conducându-l cu 4-2. L-a învins cu 6-1, 5-7, 6-4 în 1999 în sferturi la Rotterdam, cu un incredibil 7-5, 7-5, 7-6 în primul tur la Wimbledon, unde Roger avea să câștige titlul de 8 ori, cu 7-5, 6-3 în același an, în turul 2 al Mastersului din Germania și cu 6-7, 6-4, 6-4 în 2001 în semifinale la Marseille. La rândul lui, Federer a câștigat în 2001, cu 6-2, 6-7, 6-3 în semifinale la Milano și în 2002, cu 7-6, 6-1, 6-1 în Cupa Davis. Roger Federer a fost primul dintre cei trei mari care și-a pus capăt carierei, părăsind tenisul în 2022, la vârsta de 41 de ani. Rafael Nadal a făcut-o în 2024, în timp ce Djokovic este în continuare în circuit, jucând finala la Australian Open din acest an.
Hubert Thuma: Crin Antonescu a fost trădat / Bolojan a vrut susținere pentru Lasconi sau Geoană

Hubert Thuma a declarat, duminică, la Antena 3 CNN, că nu are nimic împotriva președintelui PNL, Ilie Bolojan, dar a povestit cum, în vara anului 2024, înainte de alegerile prezidențiale, președintele PNL de pe atunci, Nicolae Ciucă, a spus că nu își dorește să candideze la Președinția României și că dacă va fi găsit un lider care să fie dispus să-și asume această candatură, el face pasul lateral și îl sprijină. „M-am întâlnit atunci cu domnul Ilie Bolojan împreună cu doi colegi liberali, doi colegi liberali importanți, prieteni cu domnia sa. Și i-am propus domnului Bolojan să candeze la Președinția României. Aveam sondajele, sondajele ne arătau că nu avem nicio șansă să câștigăm cu Nicolae Ciucă, un om deosebit, un om extrem de decent, dar care nu trecea acest test greu, nu putea să treacă din varii motive. Domnul Bolojan ne-a refuzat. Am avut tot timpul o părere bună despre Ilie Bolojan. Era un administrator bun, era un om echilibrat, părea cel puțin atunci un om foarte echilibrat, a reușit să facă foarte multe lucruri frumoase la Oradea și, ca și ceilalți colegi din Partidul Național Liberal, credeam în el”, spune Thuma la Antena 3 CNN. Thuma a vorbit, apoi, despre „primul șoc” le care i l-a produs Ilie Bolojan. „Nu faptul că a refuzat m-a deranjat sau a fost un șoc pentru mine, a faptul că a venit cu două alternative: ne-a zis să ne gândim dacă nu cumva Mircea Geoană sau Elena Lasconi n-ar fi candidații buni pe care Partidul Național Liberal să-i susțină. Pentru mine a fost un șoc, pentru că eu n-am fost în niciun alt partid în afară de Partidul Național Liberal. Nu mi-aș fi putut imagina niciodată să susțin un alt candidat decât un candidat din partea Partidului Național Liberal”, spune Thuma. Acesta afirmă că în ceea ce îl privește pe Mircea Geoană, nu și-a dorit ca un fost președinte al PSD să fie candidat susținut de PNL, dar „legat de Lasconi, lucrurile sunt un pic mai grave din punctul meu de vedere, pentru că se leagă cu userizarea pe care o văd eu acum, cu tentativa de userizare pe care o văd eu acum în interiorul Partidului Național-Liberal”. Întrebat dacă a fost întâmplător că Elena Lasconi a fost prima care a rostit în spațiul public varianta „Bolojan premier”, Hubert Thuma a răspuns: „nu cred”. Întrebat, în continuare, dacă e posibil ca Ilie Bolojan, în vara lui 2024, să fi fost deja parte dintr-un plan, Hubert Thuma a spus: „Eu cred că da” . Thuma vorbește, apoi, despre trădare: „Crin Antonescu a fost trădat”. „Este evident (că a fost trădat – n.r.). Și am să vă dau și două două aspecte din campania domnului Crin Antonescu. În primul rând, aduceți-vă aminte, Crin Antonescu era candidatul Partidului Național Liberal, era candidatul Alianței. Cu toate acestea, în spațiul public era întreținută ideea că nu va candidat Crin Antonescu la Președinția României. Candidatul PNL la prezidenția României va fi Ilie Bolojan. Nu l-am văzut niciodată pe Ilie Bolojan să iasă să dezmintă acest lucru. Și știți că o campanie e mult mai mult, nu doar cele patru săptămâni de campanie propriu-zisă. Tu ai nevoie și de o pre-campanie. Ai nevoie să te pregătești. Ai nevoie să mergi în teritoriu. Oamenii să cunoască să-ți cunoască candidatul. Crin Antonescu nu a putut să înceapă campania cu trei luni înainte cum ar fi fost optim pentru că tot timpul în spațiul public se vorbea nu e Crin Antonescu, candidatul va fi Ilie Bolojan. Și încă o dată vă spun: niciodată Ilie Bolojan nu a ieșit să dezmintă acest lucru. Al doilea lucru. Toți oamenii care sunt și acum apropiați de Ilie Bolojan din cadrul partidului nu i-am văzut pe niciunul în campanie să facă campanie pentru Crin Antonescu”, acuză Hubert Thuma. Întrebat dacă „era clar că cineva face un calcul” prin trădarea lui Antonescu, respectiv Ilie Bolojan să fi știut că va fi premier, Tjuma a răspuns. „Da, evident”.
Thuma: Se încearcă userizarea PNL // PNL nu mai are un mesaj articulat

Hubert Thuma a spus, duminică seara, la Antena 3 CNN, că este clar că voturile din Parlament au reprezentat „dușuri reci” pentru premierul Ilie Bolojan, care este, de altfel, și președintele PNL. Hubert Thuma a menționat că el nu este „liderul puciștilor”, pentru că „n-a fost un puci” în PNL. „N-am fost liderul puciștilor pentru că nu a existat un puci în Partidul Național Liberal. Evident că avem lucruri pe care să îi reproșăm domnului Bolojan. Îi reproșez o anumită încercare de USR-izare a partidului. Și acest lucru este evident. Uitați-vă la funcțiile ministeriale. În afară de un ministru liberal, ceilalți trei miniștri nu fac parte din Partidul Național Liberal. Uitați-vă la cabinetul lui din Piața Victoriei. Sunt mai mulți cei de la USR și cei de la REPER care sunt la cabinetul premierului decât de la PNL. Da, este o USR-izare a partidului”, a spus Thuma, la Antena 3 CNN. Președinele CJ Ilfov a fost întrebat dacă această încercare de userizare nu reprezintă, de fapt, așa cum spun oameni apropiați premieurlui, o încercare a șio Bolojan de a atrage electoratul USR sau de a determina o fuziune a PNL cu USR. „Eu cred că este o utopie și am să vă și argumentez această afirmație a mea. Domnul Pîslaru (…) n-a trecut de votul popular în vara anului trecut sau la alegerile de acum 2 ani. A luat 2% în Iași. Care este figura nouă cu care vine PNL-ul în București? Pîslaru a luat 2% la Iași. Eu nu cred că acești oameni pot veni și pot ajuta PNL-ul să redevină partidul care să se poată bate de la egal la egal cu celelalte partide în București”, a spus Hubert Thuma. Întrebat dacă, totuși, această gândire, dacă a exprimat-o vreodată Ilie Bolojan, aceea de a încerca să atragă electoratul USR, Hubert Thuma a răspuns: „Da”. La întrebarea ce i-au spus cei din PNL lui Bolojan, Thuma a spus: „Că ar trebui să încercăm cu lideri din PNL să facem acest lucru, să ne recâștigăm electoratul”. Președintele CJ Ilfov a acuzat că în prezent, PNL-ul nu mai are „un mesaj articulat”. „PSD-ul apără categoriile vulnerabile. Este normal. PNL-ul ar trebui să aibă un mesaj pentru oamenii mici de afaceri și mijlocii, pentru mediul de afaceri, pentru oamenii mari de afaceri. Noi nu mai avem la ora actuală niciun mesaj către nicio categorie din această țară. Cred că aceasta este problema noastră”, spune Thuma. Despre votul din parlament al liberalilor, care nu au ales „oamenii lui Bolojan”, Hubert Thuma a spus că „evident că ar trebui să fie percepute dușuri reci (de către Ilie Bolojan – n.r.)”.
Ministrul Sănătății: Pot apărea discontinuități la unele medicamente, dar nu din cauză legislativă

„Mai apar crize din discontinuități de producție. Există perioade în care producătorul nu alimentează farmaciile pentru o săptămână-două cu anumite medicamente, pentru că nu le are pe stoc. Nu vreau să spun că nu o să mai avem, pentru că sunt responsabil și înțeleg sistemul cum funcționează. Cine vine să spună că nu o să mai existe discontinuități habar nu are despre ce vorbește”, a declarat, duminică, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, la B1, întrebat dacă ne mai putem aștepta la criză de anumite medicamente în farmacii. El a explicat că pot exista situații în care, chiar dacă facturile sunt achitate și contractele sunt în vigoare, anumite medicamente să nu fie disponibile temporar. „Pot exista perioade de o zi, două, trei în care să nu existe pe stoc sau să nu se producă din diferite motive un medicament”, a precizat acesta. Ministrul a dat exemplul crizei serului fiziologic, care apărea anual. „În vara anului trecut am reușit să schimbăm legislația, cu o gândire diferită, și nu a mai existat criza serului fiziologic. Avem acum stocuri suficiente”, a mai spus el. Potrivit ministrului, dacă vor mai apărea discontinuități în 2026, acestea vor fi generate de producători, „nu din cauză legislativă”.
Americanii au reacționat după ce au văzut mesajul pe care Emma Răducanu i l-a transmis Soranei Cîrstea

Emma Răducanu a avut un mesaj pentru Sorana Cîrstea după finala de la Transylvania Open, iar reacția americanilor nu a întârziat. Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu i-a transmis un mesaj superb Soranei Cîrstea, iar americanii au evidențiat emoțiile care o încercau pe sportiva cu tată român. Cum au comentat americanii mesajul Emmei Răducanu pentru Sorana Cîrstea Emma Răducanu șoca lumea tenisului în septembrie 2021, când se impunea la US Open. Venită din calificări, britanica punea mâna pe trofeu după o serie incredibilă de 10 victorii, inclusiv cele 3 din calificări, fără set pierdut. De atunci, însă, nu a mai jucat niciodată o finală. La Transylvania Open, le-a eliminat pe Greet Minnen (Belgia) cu 6-0, 6-4, Kaja Juvan (Slovenia) cu 7-5, 6-1, Maja Chwalińska (Polonia), venită din calificări, cu 6-0, 6-4, și Oleksandra Oliynykova (Ucraina) cu 7-5, 3-6, 6-3, pentru a ceda în ultimul act în fața Soranei Cîrstea cu 6-0, 6-2. „Sorana, ai făcut o săptămână incredibilă aici, practici un tenis nemaipomenit. Nu știu dacă e ultimul tău turneu la Cluj, dar vreau să-ți spun că joci la un nivel mare de tot. dacă aș fi în locul tău, aș fi într-o stare de bine, așa că felicitări pentru tot”, a transmis Emma Răducanu la finalul confurntării. Jurnaliștii de la Tennis World USA au remarcat că jucătoarea britanică a fost emoționată, conștientă că a avut o mare oportunitate de a câștiga trofeul. Emma Răducanu va fi, de luni, pe locul 25 WTA În timp ce fanii Emmei Răducanu sperau că aceasta va câștiga în sfârșit trofeul după o lungă așteptare, tânăra jucătoare s-a confruntat cu o provocare prea mare în cazul experimentatei adversare Sorana Cirstea, mai scrie publicația. În ciuda înfrângerii grele, Emma le-a mulțumit tuturor pentru sprijinul acordat din prima până în ultima zi, fiind în primul rând recunoscătoare adversarei sale, Sorana Cîrstea, pe care a felicitat-o pentru victorie. Răducanu a mulțumit, de asemenea, antrenorului Alexis Canter și tuturor celor care au susținut-o de-a lungul anilor. În final, ea a subliniat că s-a simțit ca acasă și că întregul turneu a fost o experiență pozitivă pentru ea. „Îmi pare rău că nu am putut juca la potențialul meu maxim azi. Sinceră să fiu, a trecut ceva timp de când nu am mai ținut un astfel de discurs. Au trecut 4-5 ani de la ultima mea finală, să fiu aici înseamnă mult pentru mine”, a recunoscut jucătoarea. După Transylvania Open, ea va urca pe locul 25 mondial. Cea mai bună clasare a fost pe 10, în iulie 2022. De partea cealaltă, Sorana va fi, de luni, pe locul 31, în urcare 5 poziții față de cea mai recentă actualizare a ierarhiei mondiale.