Radu Miruță s-a întâlnit cu omologul său german. Cei doi au discutat consolidarea cooperării bilaterale

Întâlnirea miniștrilor „Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, a avut miercuri, 28 ianuarie, o întâlnire bilaterală cu omologul său german, Boris Pistorius, în marja vizitei oficiale a delegației guvernamentale române, condusă de prim-ministrul României, la Berlin. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării româno-germane în domeniul apărării, aprofundarea dialogului strategic și întărirea rolului celor două state în asigurarea securității Flancului Estic al NATO, în contextul unui mediu de securitate complex și aflat într-o continuă transformare”, se arată în comunicatul emis de MApN. Cei doi miniștri au discutat despre implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Haga, din iunie 2025, inclusiv creșterea investițiilor în apărare la 5% din PIB și menținerea unui sprijin constant, predictibil și pe termen lung pentru Ucraina. Ministrul Miruță a subliniat că parteneriatul bilateral în domeniul apărării produce rezultate concrete, reflectate în cooperarea eficientă din cadrul misiunilor NATO. Întâlnirea șefilor de Stat Major În paralele cu discuțiile miniștrilor, a avut loc și un dialog între șefii de Stat Major, generalul Gheorghiță Vlad și generalul Carsten Breuer. Dialogul s-a concentrat pe cooperarea operațională și pe evoluțiile de securitate din regiune. De asemenea, s-a mulțumit părții germane pentru sprijinul acordat de forțelor aeriene germane la misiunile de Poliție Aeriană Întărită desfășurate în România. De asemenea, s-a discutat și colaborarea în industria de apărare în raport cu programul SAFE. Radu Miruță a spus: „Pentru parte din produsele pe care România le-a introdus ca achiziții în comun, Germania este țara lider care gestionează aceste achiziții. Va însemna un preț mai mic pe achiziție și ne așteptăm la termene mai scurte de livrare”. Semnarea Declarației Comune de Intenție În plus, a fost semnată Declarația Comună de Intenție între Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Federal al Apărării din Republica Federală Germania care are scopul de a integra industria românească de apărare în ecosistemele europene. Despre aceasta Declarație Comună, Miurță a spus: „Este un pas concret spre integrarea industriei românești de apărare în ecosistemele europene. Parteneriatul se va concentra pe patru direcții esențiale: suport logistic întrunit, achiziții bilaterale de produse și servicii, co-dezvoltarea de echipamente militare, cercetare și dezvoltare în domeniul tehnologiilor de apărare”, adăugând pe Facebook: „Avem șansa de a construi un model de cooperare europeană eficient, care aduce beneficii reale atât pentru securitatea națională, cât și pentru industria românească”.
A apărut intelectualul din afara sistemului care vrea să ia fața celor 3D din handbal – Dedu, Din și Dinu

Virgil Ion Popovici (51 de ani) este unul dintre cei șase candidați care se vor bate pentru funcție președinte al FR de Handbal, alegeri care vor avea loc în aprilie 2026. Membru al AJH Gorj, fiind unul dintre membrii săi fondatori, Popovici este lector universitar la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale. Se va impune Popovici în fața celor 3D din handbal – Dedu, Din și Dinu? În calitate de director de club sportiv universitar a elaborat și depus la Consiliul Județean Gorj doua proiecte de promovare și dezvoltare a handbalului și voleiului in cadrul clubului sportiv universitar. „Nu sunt nici fost jucător, nici fost antrenor, nici fost arbitru și s-a dovedit că acest „mit” sau așa-zisa notorietate în handbal nu rezolvă problemele acestuia. Nu voi veni cu demisii in alb și nici nu aparțin politicului, iar singura politică, pe care am făcut-o și o voi face este doar „politica handbalului”. Analizez să vin cu Biblia în mână pentru a arăta corectitudinea mea. Nu sunt săgeata nimănui, nu fac alianțe și nu dau voturi altora. Sper să nu fie niște alegeri cu presiuni, așa cum s-a întâmplat în 2022 când de la CS Dinamo a venit și a votat Dănuț Lupu. Eu nu am o campanie pe critici, veți vedea, vin cu soluții și sper să reușesc”, a declarat Popovici pentru ProSport. Deja 5 adversari pentru Din la șefia FR Handbal „Sunt un om al handbalului, care a venit în timpul pandemiei, la începutul anilor 2020, într-o situație dificilă, cu restricții, situație căreia i-am făcut față de-a lungul celor patru ani și jumătate cât am condus destinele Clubului Sportiv Universitar Constantin Brâncuși din Târgu Jiu. Patru ani și jumătate în care, deși am condus interimar, toți cei cu care am lucrat, toți cei care au avut încredere în mine – și o spun fără falsă modestie – pot confirma că există rezultate, există puncte de vedere favorabile”, continuă omul de handbal. Din informațiile ProSport sunt deja 6 candidați care se vor prezenta la viitorul scrutin: actualul președinte Constantin Din, fostul președinte Alexandru Dedu, Bogdan Voina, Sorin Dinu, Cristian Potora și Virgil Ion Popovici. Nu este exclus să apară și alte nume. La ultimele alegeri Bogdan Voina i-a oferit, în turul 2, voturile actualului președinte, ceea ce n-ar fi exclus să se întâmple și acum. Reprezentanții structurilor sportive de handbal cu drept de vot vor vota pentru prima dată o Strategie care are la bază problemele reale ale handbalului, adică cele comunicate de ei, precum și soluțiile la acestea găsite împreună și nu promisiuni. De asemenea, din echipa mea nu vor face parte persoane din fosta sau actuala conducere a FRH, ci doar oameni care vor binele handbalului românesc Virgil Ioan Popovici Ce s-a întâmplat în 2022? Constantin Din, fost arbitru internațional, a devenit președinte al FRH după ce a câştigat, în aprilie 2022, scrutinul din cadrul Adunării Generale desfăşurate la Hotelul Marriott din Capitală. Din a reușit să câștige alegerile abia în turul în faţa președintelui în exerciţiu Alexandru Dedu, fiind votat de 157 de membri, în timp ce adversarul său a întrunit 66 de sufragii. În primul tur, cei patru candidaţi la funcţia de preşedinte al FRH au fost votaţi după cum urmează: Constantin Din – 95 voturi, Alexandru Dedu – 79 voturi, Bogdan Voina – 48 voturi şi Maximilian Gavrilă – un singur vot. Alegerile pentru funcția de președinte al FR Handbal sunt programate în aprilie 2026. Dacă vreun fost internațional tomân cu experiența reala dobândita in campionate profesioniste puternice va candida, EU VOI FACE UN PAS ÎN SPATE și îl voi susține. Condițiile mele sunt: să fie mai tânăr, sau cât se poate de tânăr, să fie fost jucător al echipei naționale Alexandru Dedu
Irineu Darău: Dacă ar pleca Bolojan ar deraia acest tren al reformei

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a fost întrebat miercuri seara, la Digi 24, ce s-ar întâmpla dacă ar pleca din funcție premierul Ilie Bolojan. „Domnul premier mi se pare organizat și axat pe reformă. Noi l-am susținut și îl susținem. Nu văd cu ce ar ajuta o asemenea schimbare. Cred că nu doar ar încetini spiritul de reformă, dar cred că ar și deraia acest tren al reformei. Pentru că dacă, totuși, în această formulă, cu domnul premier Bolojan care vrea reformă, cu USR care vrea reformă, noi creăm haos, de ce am crede că ar fi mai bine? De ce am crede că s-ar accelera lucrurile?”, a spus ministrul. El spune că antireformiștii ar jubila dacă premierul ar pleca sau USR nu ar mai fi la guvernare. „Eu cred că, dimpotrivă, poate undeva oamenii antireformiști, și nu cred că sunt doar într-un singur partid, și nu cred că este vreun partid cu adevărat antireformist azi la guvernare, dar sunt unii oameni politici care nu vor reformă. Și cred că acei oameni ar jubila. Unii oameni antireformiști ar jubila dacă domnul Bolojan ar pleca, ar jubila dacă USR n-ar mai fi la guvernare, pentru că îi deranjează poate uneori că sunt și oameni profund reformiști”, a mai spus Darău. Întrebat de ce președintele Nicuşor Dan se teme că acum coaliția este un pic ceva mai rău decât acum șase luni, Irineu Darău a spus: „Cred că și domnul președinte vede lucrurile pe care le văd și românii. Din păcate, vedem un soi de erodare a imaginii coaliției. Încă o dată, eu nu o simt internă. De ce? Nici eu nu am o explicație, pentru că eu speram altceva și vă spun de ce. Am intrat într-un an neelectoral, în doi ani neelectorali. Avem toate motivele din lume, ca politicieni, ca decidenți, să guvernăm cu fața către popor, nu cu fața către sondaje”.
Ministrul Economiei despre situația din coaliție: La ședințele de Guvern e mai multă liniște decât seara la televizor

„Vedem cu toții că este foarte, foarte mult zgomot și mă întreb cui folosește acest zgomot. Cred că atunci când am intrat la guvernare patru partide, am intrat să guvernăm 3 ani și jumătate”, a spus Darău, miercuri la Digi 24. Despre tensiunile din coaliția de guvernare acesta a afirmat: „ Guvernăm, ne vedem la ședințele de guvern săptămânal și e mai multă liniște decât seara la televizor uneori, dar m-aș bucura să și arătăm în fața românilor mai uniți”, adăugând: „USR demonstrează că este un punct de echilibru și de stabilitate în această guvernare, deși am venit cumva din afara coaliției anterioare”. Ministrul Economiei și-a exprimat dorința ca până la finalul lunii februarie să fie adoptat bugetul de stat și să existe soluții pe reformele propuse. „M-aș bucura mult să nu se încheie luna februarie fără buget, fără reforma administrației centrale și, ideal, și cu soluția pe pensiile speciale”, a afirmat ministrul. „Eu, tind să cred că se vor găsi soluții în coaliție pentru toate aceste subiecte, dar cred că ar trebui să avem și o voce comună, care până la sfârșitul lui februarie să ieșim cu niște mesaje. Am făcut bugetul și ne asumăm un an de guvernare liniștită și pe un culoar clar și, doi, ne asumăm și reforma administrației centrale”, a continuat ministrul. Privind reformele administrative, Darău a declarat că susține mai întâi realizarea reformei administrației centrale. „Dacă vrei de la centru să dai acest impuls al reformei, și eu cred că trebuie să începi cu tine însuți și administrația centrală nu este cea mai subțire”.
Crin Antonescu îi răspunde lui Cristian Tudor Popescu: Bolojenie ușoară!

De când Crin Antonescu a spus, la podcastul lui Ionuț Cristache, „Ai aflat!”, că „Bolomania din România e pe sfârșite”, o polemică fierbe la foc mic, sub capac, între acesta și ziaristul Cristian Tudor Popescu, care i-a făcut fostului politican un tablou moral dur: Crin Antonescu are „un suflet mic și murdar”. Într-o scurtă intervenție în social media, ziaristul îi întocmește fostului politician o caracterizare morală, cu menire de verdict implacabil. „Mi-am spus că de vină este orgoliul rănit” „Când Crin Antonescu a refuzat să-l susțină pe Nicușor Dan în turul 2, cu toate că l-am sunat și l-am rugat insistent s-o facă, am fost dezamăgit de lipsa lui de responsabilitate; mi-am spus că de vină este orgoliul rănit. Când s-a apucat să arunce niște declarații care îl așezau în AUR și la postul tv MarșMă, unde s-a și dus, mi-am spus că e din pricina frustrării și pentru că se consideră trădat de cele 3 partide care l-au „susținut”. Acum însă, Antonescu, râzând prostește din fotoliul său zăcătoare, s-a năpustit la Ilie Bolojan, omul care a renunțat să candideze la Președinție pentru a-i aduce lui în sprijin PSD, PNL și UDMR. Dl Bolojan l-a susținut public, în nume personal, din funcția de președinte interimar”. Reacția lui Crin Antonescu a fost rapidă „Dl. Cristian Tudor Popescu îmi măsoară, repede și categoric, sufletul. Ultima sa pasiune, dl. Bolojan, îl aduce într-o stare de tulburare în care nu l-am mai văzut de pe vremea când apăra, cu aceeași fervoare, „justiția” dnei Kovesi („în poziția faraoancei Nefertiti”) sau minunata instituție despre care scria „DNA este singurul lucru viu și adevărat pe care l-am văzut în 26 de ani în România, după Revoluție”. Fostul politician continuă, disecând în detaliu fiecare dintre săgețile aruncate: „Nu pot zăbovi prea mult în mâhnirea că sunt condamnat, cu suflet cu tot, în urgență. Nu sunt eu în măsură să mă plâng, când cineva ca Ion Diaconescu, fostul președinte țărănist, era calificat, după 17 ani de pușcărie politică sub comuniști, drept „troglodit politic” de către același acuzator public îndrăgostit (atunci de Iliescu). Spre deosebire de alți producători de insulte publice, dl. CTP merită câteva precizări, indiferent de dimensiunea sufletului meu. Nu i-am solicitat niciodată dlui Bolojan susținerea pentru candidatura la prezidențiale. Domnia sa mi-a solicitat să candidez. Dl. Bolojan nu mi-a „adus” susținerea PSD, UDMR sau PNL, ci a constatat-o. Dl. Bolojan nu a renunțat la nici o candidatură sau, cel puțin, nu i-am solicitat eu acest lucru. De altfel, tema candidaturii lui Bolojan a apărut, strict propagandistic, în cursul campaniei, evident împotriva mea. Ce a făcut sau nu a făcut dl. Bolojan în timpul campaniei nu voi discuta, pentru că mi-am asumat întreaga responsabilitate pentru rezultat (eșec, în cazul de față). Nu am nici o legătură cu agitația de pe scena politică din România sau, eventual, din PNL (al cărui membru nu mai sunt și, desigur, nu voi mai fi). Am făcut și voi face considerații și comentarii atunci când îmi sunt solicitate, când, cum și despre cine vreau”. „După atâtea victorii, cum o fi România „în rahat”?” „În fine, din respect pentru intelectul sclipitor, cu adevărat, al dlui CTP (despre sufletul altuia nu îmi permit să comentez pe Facebook) am, totuși, o rugăminte: nu vă expuneți ridicolului maxim, pretinzând că dl. Bolojan „nu e susținut de nimeni în efortul său de a scoate România din rahat”. Sunteți mulți. Sunteți aproape toți. Și, fiți liniștit dle CTP, ați câștigat totdeauna: și cu Iliescu împotriva lui Ion Diaconescu, și cu Băsescu, și cu Kovesi, și cu Iohannis și cu Nicușor Dan. Nici nu știu, sincer, de ce, după atâtea victorii, o fi România, citez, „în rahat”. Chiar nu mai putem măcar spune ceva, ăștia de-alde mine, cu „suflet mic și murdar”? Bolojenie ușoară”!
Merz, invitat de Bolojan la București pentru consolidarea parteneriatului RomâniaGermania

„I-am transmis cancelarului Merz invitația de a ne întâlni la București anul acesta, pentru a continua discuțiile și a avansa concret proiectele comune”, se arată în mesajul publicat de premierul Ilie Bolojan. Acesta a reiterat că relația dintre România și Germania este una „foarte bună”. „Relația dintre România și Germania este foarte bună, construită pe cooperare economică, încredere și interese strategice comune. Țările noastre pot realiza mai multe împreună dacă ne concentrăm pe rezultate. Avem o bază solidă, interese comune și capacitatea de a lua decizii eficiente”, a declarat Bolojan. Premierul a precizat că Germania este „cel mai important partener economic” al României. „Avem un comerț bilateral solid, investiții consistente și mii de companii germane care creează locuri de muncă pentru peste 200.000 de români”, a declarat premierul. Discuțiile de la Berlin s-au concentrat pe extinderea parteneriatului în domenii precum apărarea, industria și energia. Memorandumul de cooperare semnat, miercuri, de Ministrul Apărării, Radu Miruță și omologul său german Boris Pistorius, vizează atât modernizarea industriei, cât și întărirea unei colaborări mai ample, inclusiv în cercetare, dezvoltare, exerciții comune și alte forme de parteneriat. Premierul Bolojan a mai precizat că securitatea flancului estic și a Mării Negre „rămâne o prioritate”, calificând sprijinul Germaniei drept „foarte important”. Premierul a mai afirmat că România susține „eforturile pentru o pace durabilă” în Ucraina, dar și că Bucureștiul acordă „atenție specială Republicii Moldova, al cărei parcurs european este important pentru stabilitatea regiunii”. Premierul Bolojan i-a mulțumit cancelarului german și pentru sprijinul acordat românilor care trăiesc și muncesc în Germania, dar și comunității germane din România, pentru păstrarea identității lor și promovarea patrimoniului cultural.
Serena Williams a văzut imaginile controversate cu Coco Gauff și a reacționat imediat: Nu e nimic rău în asta

Momentul surprins la Australian Open după eliminarea lui Coco Gauff din competiție a stârnit rapid reacții în lumea tenisului. Americanca, învinsă clar în sferturile de finală, a fost surprinsă de camere în timp ce își descărca frustrarea într-un spațiu retras, lovind violent o rachetă. Imaginile au ajuns în spațiul public și au fost rapid interpretate de o parte a presei drept un gest nepotrivit. La conferința de presă de după meci, jucătoarea de 21 de ani a explicat contextul și motivele reacției sale, declarând că a preferat să se descarce singură pentru a nu-și afecta echipa. „Știu cum sunt și nu vreau să-mi descarc nervii pe oamenii din jurul meu. Sunt emoțională, dar ei nu merită asta”, a declarat Gauff. De asemenea, a adăugat că la acest turneu există foarte puține spații în care sportivii pot avea cu adevărat intimitate. În apărarea sa a intervenit rapid Serena Williams, una dintre cele mai influente figuri din istoria tenisului, Serena a transmis un mesaj clar pe rețelele sociale, în care a susținut-o fără rezerve pe tânăra sa compatriotă. „Pasiune. Implicare. Contează. Nu e nimic rău în a urî să pierzi”, a scris Serena Williams. De asemenea, a subliniat că reacția lui Gauff este una firească pentru un sportiv de performanță. Mesajul a fost completat și de umor, Serena oferindu-se să-i „dea lecții” lui Gauff despre cum să își verse frustrarea „dintr-o singură mișcare, în stil Serena”. Răspunsul lui Coco Gauff nu a întârziat. Sportiva a reacționat cu emoticoane (n.r fețe zâmbitoare) care exprimau recunoștință, dar și amuzament. Coco Gauff, Jessica Pegula și Madison Keys, întrebate la Austrlalian Open despre al doilea mandat al lui Donald Trump Coco Gauff, jucătoare aflată pe locul 3 mondial, Madison Keys, numărul 9 WTA, și Jessica Pegula, locul 6 WTA, au fost rugate să comenteze acțiunile lui Donald Trump. Sportiva de 21 de ani, cunoscută pentru pozițiile sale politice exprimate public, a oferit un răspuns echilibrat: „Sper ca, pe viitor, să existe mult mai multă pace în țara noastră și mai multă bunătate în modul în care vorbim unii cu alții despre diferite subiecte”, a afirmat Coco Gauff.
Irineu Darău despre fabrica de la Victoria: În jurul acelei investiții ar trebui să înflorească multe

Irineu Darău a afirmat că numărul angajaților direcți ai investiției Rheinmetall de la Victoria se va apropia de 1.000 de persoane, precizând: „pentru că există acel angajament de producție locală și, cum spunem noi, localizare, adică apel la companii românești pentru a cumpăra și expertiză, și servicii, și produse, în jurul acelei investiții Rheinmetall ar trebui să înflorească multe, multe alte locuri de muncă secundare”. Ministrul a spus că investiția ar reprezenta: „salvarea zonei”. Ariile protejate Referitor la temerile legate de ariile protejate din zonă, ministrul a precizat: „Avem obligație europeană să revedem perimetrele de arii protejate. Sunt niște contracte care nu au nicio legătură cu actuala guvernare, de consultanță, prin care niște experți propun redesenarea acestor arii”. Acesta a precizat că ariile protejate vor fi supuse aprobării consiliilor locale și Consiliului Județean, garantând astfel suveranitatea comunităților afectate. „finalizarea acelor hărți va fi aprobată în consiliile locale, în Consiliul Județean. Asta înseamnă că fiecare comunitate, fiecare primar, fiecare Consiliu Local va avea cuvântul final, dar trebuie să accepte cei de acolo”, a declarat Darău, la Digi24. Producție prin programul SAFE În ceea ce privește producția de muniție și echipamente militare, ministrul a explicat că România urmărește, prin programul SAFE, să corecteze greșeli din trecut. „Noi facem tot ceea ce depinde de noi pentru ca în acest program SAFE până în 2030 să corectăm aceste lucruri. încă o dată încercăm, dacă vreți, să umplem anumite goluri și anumite goluri de echipamente și de licențe în interiorul programului SAFE”, a afirmat ministrul. Acesta a subliniat că parteneriatele cu investitori mari sunt esențiale, cu condiția fermă a localizării producției. „Să ne asigurăm că România nu va fi doar piață de asamblare de echipamente militare și chiar vom produce echipamente militare”, a spus acesta. Contractele finale privind producția de armament și muniție urmează să fie semnate cel târziu la finalul lunii mai 2026. Până atunci, ministrul Economiei a spus: „Noi negociem la sânge să ne asigurăm că un procent cât mai mare din producție în principiu 65-70-80% se va întâmpla pe teritoriul românesc cu români”.
Noul Duster va costa 9.000 de euro! Cum s-a ajuns la prețul imbatabil

Noul Duster va costa doar 9.000 de euro, însă nu în Europa, ci în piața din India, acolo unde Renault are ambiții serioase. Ba mai mult, noul model de Duster va fi lansat în India chiar sub marca Renault, nu Dacia, așa cum ne-am fi așteptat. În contextul tensiunilor comerciale dintre SUA și China, producătorii auto europeni găsesc o nouă oportunitate de vânzare în India, după ce autoritățile de acolo au decis să reducă taxele de import pentru automobile, de la 110% la 40%. Renault este una dintre mărcile care profită de această deschidere și va lansa în India a treia generație a modelului Duster, însă nu sub marca Dacia, ci Renault, așa cum se întâmplă și pe alte piețe din afara Europei. În India, primele două generații nu au fost prezente complet, astfel că Duster 3 va ajunge direct pe piață în primăvară, iar așteptările sunt uriașe. Versiunea destinată Indiei este diferită de cea europeană. Duster-ul livrat acolo are un design mai elegant, mai apropiat de segmentul superior, și sugerează o poziționare mai premium. Exteriorul pune accent pe numele „Duster”, care este mai cunoscut decât brandul Renault, iar interiorul este mai modern și mai bine echipat, cu ecrane digitale mari și sistem multimedia. Mașina va fi oferită inițial cu motoare pe benzină, iar ulterior va apărea și o versiune hibridă. Deși prețul oficial nu a fost anunțat, presa indiană estimează că varianta de bază ar putea porni de la aproximativ 9.000 de euro, semnificativ mai puțin decât în Europa, unde Dusterul costă aproape dublu. Dacia Duster, o mașină apreciată la nivel mondial: „Un pas uriaș!” În 2025, Dacia Duster a câștigat premiul pentru Cel Mai Bun SUV de Clasament Mediu pentru al treilea an consecutiv la Premiile Auto Express pentru Mașini Second-hand. „Dacia a fost întotdeauna sinonimă cu excelența în materie de automobile low-cost, dar cele două mașini care au câștigat fiecare premiul Auto Express Used Car Awards sunt mult mai mult decât un raport calitate-preț bun. Duster, SUV-ul nostru de dimensiuni medii al anului, a reprezentat un pas uriaș în ceea ce privește calitatea față de predecesorul său, în timp ce monovolumul rulat al anului, Jogger, oferă o capacitate de șapte locuri într-un pachet elegant și discret. Însă ambele Dacia depășesc așteptările în ceea ce privește raportul calitate-preț și sunt departe de a fi doar o opțiune pentru cei cu buget limitat”, a declarat Paul Barker, editorul Auto Express, departament din cadrul News Press.
DNA a prins în flagrant o avocată PNL și un general SIE autointitulat: acuzații de trafic de influență și promisiuni de intervenții în Justiție și Guvern ( Gândul)

Conform surselor judiciare citate de Gândul, avocata ar fi susținut că poate „rezolva” dosare penale aflate la DNA sau pe rolul Tribunalului București, dar și că poate facilita finalizarea unor contracte și angajări în companii naționale din subordinea Guvernului, lăsând să se înțeleagă că ar avea influență inclusiv asupra unor angajați din Administrația Prezidențială. În aceeași acțiune de prindere în flagrant, procurorii ar fi reținut și un bărbat care s-ar fi recomandat drept „general SIE”, identificat de sursele citate drept Gheorghe Iscru. Sumele și perioadele invocate în anchetă Potrivit Gândul, în perioada octombrie–decembrie 2025, avocata Adriana Georgescu ar fi pretins de la Paul Jean-Paul Tucan ( implicat în mai multe dosare, inclusiv „Portul Constanța” și EPPO) sume de bani, susținând că, prin intermediul unor persoane cu funcții, ar avea influență asupra unor magistrați, promițând soluții favorabile în două cauze penale. Sursele judiciare citate mai arată că: pe 2 octombrie 2025 ar fi fost solicitată suma de 5.000 euro, iar ulterior ar fi fost remise 4.000 euro (06.10.2025) și 5.000 lei (24.10.2025); pe 21 noiembrie 2025 ar fi fost cerută o sumă între 100.000 și 1.000.000 euro, prezentată ca bani pentru campania electorală a unui candidat la Primăria Capitalei; în 5–6 noiembrie 2025, ar fi invocat influență la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru proiecte și angajări într-o companie națională. În paralel, anchetatorii ar suspecta că avocata l-ar fi sprijinit pe Iscru să pretindă, 500.000 euro, invocând influență asupra unor judecători și asupra procurorului-șef al DNA. În ultima săptămână, înțelegerea ar fi presupus remiterea a 120.000 euro, iar miercuri ar fi fost ridicată o ultimă tranșă de 60.000 euro, moment în care a fost realizat flagrantul. Acuzațiile Față de Adriana Georgescu a fost pusă în mișcare urmărirea penală pentru trafic de influență în formă continuată și complicitate la trafic de influență, iar Gheorghe Iscru este anchetat pentru trafic de influență. Procurorii ar avea în dosar înregistrări ambientale și filaje. După flagrant și percheziții, Adriana Georgescu, Gheorghe Iscru și Paul Jean-Paul Tucan ar fi fost audiați la DNA.