Tenismenul sponsorizat de Ion Țiriac a lăsat România pentru Franța, dar a fost învins de un român la Australian Open

Yannick Alexandrescu, tânărul minune în vârstă de 18 ani care și-a schimbat cetățenia sportivă, iar acum evoluează pentru Franța, a suferit o înfrângere total neașteptată, chiar împotriva unui român. Yannick Alexandrescu, fiul fostului comentator de Formula 1 Miki Alexandrescu, a reprezentat România până la vârsta de 18 ani, fiind sponsorizat de Fundația lui Ion Țiriac. Văzut drept o mare speranță a tenisului și comparat cu Ilie Năstase, tânărul a renunțat la steagul României la începutul lunii decembrie 2025, iar acum reprezintă Franța. Alexandrescu a mers, astfel, la primul turneu de Grand Slam din postura de jucător al Franței, intrând în concursul juniorilor de la Australian Open ca favorit principal. Favorit principal la Australian Open, tânărul care a renunțat la România pentru Franța a fost învins chiar de un român În mod paradoxal, Yannick Alexandrescu a întâlnit un jucător român, pe Matei Todoran, în runda inaugurală de la Australian Open, rezultatul meciului fiind neverosimil. Yannick a fost învins duminică în minimum de seturi de fostul său conațional, scor 7-6(5), 6-2. Eliminarea lui Alexandrescu de către Todoran a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât între cei doi este o diferență de 30 de locuri în clasamentul mondial al juniorilor. Yannick Alexandrescu este clasat pe locul 2 mondial, în timp ce Matei Todoran ocupă poziția 32. Matei este singurul român prezent pe tabloul de simplu al concursului juniorilor de la Australian Open. A început să joace tenis la 6 ani, iar suprafața sa preferată este hardul, pe care se desfășoară și turneul de la Melbourne. Todoran se va duela în faza următoare cu germanul Oliver Majdandzic (17 ani, locul 63 mondial, la juniori). Matei Todoran (foto dreapta) l-a învins pe Yannick Alexandrescu în primul tur la Australian Open, în concursul juniorilor. Sursă foto: Matei Todoran Instagram. De ce a renunțat Yannik Alexandrescu să mai reprezinte România Yannick Alexandrescu a surprins pe toată lumea anunțând că renunță la România în favoarea Franței. Principalul motiv a fost faptul că Federația Franceză de Tenis (FFT) îi oferă condiții mult mai bune decât cele din țara noastră: „Sigur că ne pare foarte rău pentru că am pierdut un jucător de excepție, cu performanțe deosebite la nivel de juniori. În al doilea rând, el are și pașaport francez de mai mult timp. Iar în al treilea rând, nu trebuie să omitem faptul că Federația Franceză de Tenis a avut buget pentru 2024, atenție, 460 de milioane de euro, în timp ce întreg Ministerul Sportului din România (n.r. – Agenția Națională pentru Sport) a avut vreo 25 de milioane de euro, pentru toate cele 73 de federatii. În timp ce Federația de tenis a avut 0 lei și, să nu uităm, în ultimii 8 ani, finanțarea sistată. Nu mi-a zis nimic personal. N-am știut absolut nimic, a fost o surpriză și pentru noi. Dar, având în vedere ce v-am spus, legat de buget, sigur că șansele lui de dezvoltare ca și sportiv sunt mai mari acolo. Îi doresc mult succes și în primul rând trebuie să fie sănătos pentru a putea obține performanțele pe care și le dorește”, a precizat George Cosac, președinte Federației Române de Tenis (FRT), pentru ProSport.
Sorana Cîrstea s-a refugiat în cuibul lui Ion Țiriac după scandalul cu Naomi Osaka

Sorana Cîrstea a revenit în țară după eliminarea din turul doi al Australian Open și a ales să se relaxeze la Stejarii Country Club, locație cunoscută drept unul dintre locurile frecventate de sportivii de top din România. Jucătoarea de tenis a postat pe rețelele de socializare imagini realizate în complexul situat în zona Băneasa, la scurt timp după revenirea de la Melbourne, semn că a ales un cadru discret pentru a se reîncărca după parcursul de la primul turneu de Grand Slam al anului. Poza a fost insoțită de mesajul „Acasă”! Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul secund al Australian Open Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul secund al Australian Open de Naomi Osaka, scor 3-6, 6-4, 2-6, la capătul unui meci în care românca a reușit să revină în setul al doilea, dar nu a mai putut menține ritmul în decisiv. După partidă, sportiva a recunoscut că nu a gestionat bine anumite momente-cheie și că nivelul adversarei a fost foarte ridicat. „A fost un meci bun pe alocuri, dar cu anumite momente pe care n-am știut să le gestionez bine. Am avut acel început de meci foarte bun, apoi am pierdut un pic momentumul la 2-0, am avut mingi de 3-0, puteam să am un anumit avânt. Mi-am regăsit apoi jocul puțin în setul doi, însă n-am reușit să mențin până la final. Un meci cu suișuri și coborâșuri. Îmi pare rău că n-am reușit să găsesc soluții, la fel și în setul decisiv am avut anumite șanse. La nivelul ăsta se joacă pe fiecare punct și fiecare moment contează. Astăzi, ea a gestionat mai bine momentele importante. În setul doi chiar eram foarte încrezătoare și pentru setul trei, însă apoi ritmul a fost un pic sacadat și a devenit complicat. Sunt lucruri acceptate și trebuia să gestionez mai bine acele minute de joc. Din nou, cred că puteam să joc mai bine setul decisiv. Mi s-a părut un nivel mult mai ridicat de turul 2 azi și îmi pare rău că n-am reușit să câștig”, a declarat Sorana Cîrstea, pentru ProSport. Naomi Osaka, despre conflictul cu Sorana Cîrstea Naomi Osaka și Sorana Cîrstea au avut un schimb dur de replici în momentul întâlnirii de la fileu, iar japoneza a comentat incidentul. „Sunt puțin confuză. Cred că emoțiile au fost foarte puternice pentru ea. Vreau, de asemenea, să îmi prezint scuze. Cred că primele lucruri pe care le-am spus la interviul acordat pe teren au fost lipsite de respect. Nu îmi place să îi desconsider pe oameni. Nu asta fac eu. Așa că da, dacă vrea să vorbească despre asta, atunci e bine. Dar atunci când mă motivez pe mine însămi, în mintea mea nu mă gândesc: «Ok, acum o să-i distrag atenția adversarei». Este pur și simplu pentru mine”, a declarat Naomi Osaka.
Casa consilierului lui Ilie Bolojan, călcată de hoți. Serie de spargeri de lux în Timiș: prejudiciu de aproape jumătate de milion de euro

Casa consilierului onorific al premierului Ilie Bolojan, rector al Universității de Vest din Timișoara, se numără printre cele șase locuințe sparte în ultimele săptămâni de o grupare de hoți specializați în furturi de lux. Potrivit surselor apropiate anchetei, spargerile au vizat în special medici cunoscuți, manageri de spitale și oameni cu poziții importante în comunitate, potrivit opiniatimisoarei.ro. Într-unul dintre cazuri, din locuința unui medic, manager al unui spital dintr-un oraș din județul Timiș, hoții au furat bijuterii și alte bunuri de valoare, prejudiciul apropiindu-se de 300.000 de euro. Patronul unei clinici private din Timișoara a rămas și el fără bani și bijuterii în valoare de aproximativ 15.000 de euro. De asemenea, managerul unui spital din Timișoara a fost vizat de spărgători, însă acesta nu păstra în locuință sume mari de bani. În total, valoarea prejudiciului în cele șase cazuri se apropie de 500.000 de euro, susțin anchetatorii. În multe dintre situații, locuințele nu erau dotate cu sisteme de alarmă sau camere de supraveghere, fapt care ar fi facilitat acțiunea hoților. Oamenii legii sunt convinși că furturile au fost comise de profesioniști. De fiecare dată, spargerile au avut loc în momentele în care proprietarii nu se aflau acasă, ceea ce indică faptul că locuințele și programul familiilor au fost atent monitorizate timp de mai multe zile. Până în prezent, criminaliștii Inspectoratului de Poliție Timiș nu au reușit să identifice amprente sau indicii clare care să ducă rapid la prinderea suspecților. Au fost însă prelevate mai multe probe ADN, care ar putea ajuta la identificarea autorilor. Anchetatorii de la Investigații Criminale iau în calcul faptul că hoții au acționat organizat și au ales ținte considerate sigure, profitând de absența proprietarilor pentru câteva ore. Polițiștii amintesc că, în urmă cu câțiva ani, o altă bandă de spărgători de lux a fost capturată în județul Timiș, după ce a jefuit mai mulți oameni de afaceri. Cercetările continuă pentru identificarea și prinderea celor responsabili.
Novak Djokovic, calificat fără să joace în sferturi la Australian Open. Veste neașteptată

Novak Djokovic, favoritul numărul 4 de la Australian Open, a primit duminică o veste neașteptată! Fostul lider mondial a avansat fără să joace în sferturile de finală ale Grand Slam-ului sau preferat. Aflat în căutarea celui de-al 11-lea titlu la Australian Open și a celui de-al 25-lea de Grand Slam din carieră, Novak Djokovic a făcut un pas important spre obiectiv, fără a depune nici cel mai mic efort. Campionul din Serbia în vârstă de 38 de ani a beneficiat de retragerea din turneul desfășurat la Melbourne a adversarului cu care era programat să joace luni dimineață, în optimile de finală. Novak Djokovic profită de retragerea numărului 17 ATP și avansează în sferturi la Australian Open Jakub Mensik (20 de ani, locul 17 ATP), tenismenul ceh care trebuia să îl înfrunte pe Novak Djokovic în optimile de finală de la Australian Open, și-a anunțat retragerea din competiție. Mensik a invocat o accidentare la abdomen: „Este greu să scriu asta. După ce am făcut tot ce am putut să continui, trebuie să mă retrag de la Australian Open din cauza unei accidentări la mușchii abdominali care a progresat în ultimele meciuri. După lungi discuții cu echipa mea și cu medicii, am decis să nu pășim pe teren mâine. Chiar dacă sunt dezamăgit, faptul că am ajuns în runda a 4-a aici pentru prima dată este ceva ce voi purta cu mine mult timp. Am simțit atât de multă energie din partea fanilor, iar atmosfera din Melbourne a fost cu adevărat specială. Mulțumesc echipei mele pentru că a fost alături de mine la fiecare pas și tuturor celor care mi-au trimis mesaje și m-au încurajat, înseamnă mai mult decât vă imaginați. Acum e timpul să ne recuperăm cum se cuvine”, a fost mesajul transmis de Jakub Mensik pe contul său de Instagram. Cum arată primele sferturi de finală de la Australian Open 2026 Novak Djokovic ajunge astfel în sferturile de finală, fază în care jucătorul sârb îl așteaptă pe învingătorul partidei dintre Lorenzo Musetti (Italia, 5 ATP) și Taylor Fritz (SUA, 9 ATP). Două sferturi de finală de la Australian Open au fost deja stabilite: Carlos Alcaraz (Spania, 1 ATP) – Alex De Minaur (Australia, 6 ATP), respectiv Alexander Zverev (Germania, 3 ATP) – Learner Tien (SUA, 28 ATP). Jannik Sinner (Italia, 2 ATP), campionul ultimelor două ediții ale turneului de la Antipozi, se va lupta pentru un loc în sferturi cu conaționalul Luciano Darderi (25 ATP).
Radu Burnete, consilier prezidențial, despre provocările României în lumea post-Davos: Trăim la intersecția dintre două lumi, una care dispare și una care se naște

Radu Burnete, consilier prezidențial, a prezentat concluziile după câteva zile petrecute la Forumul Economic Mondial de la Davos, subliniind provocările și oportunitățile pentru România în contextul unei lumi aflate în tranziție. „Trăim la intersecția dintre două lumi, una care dispare și una care se naște. Această tranziție abundă în incertitudini. Melancolia nu este un instrument util”, a declarat Burnete. El a explicat care sunt direcțiile prin care România poate deveni relevantă în noua ordine globală. „Diplomație economică, companii mai puternice, coeziune internă, putere militară, educație, cercetare, inteligență artificială, robotizare și o Europă mai coerentă. Acestea sunt «cărămizile» pe care trebuie să construim viitorul țării”, adaugă el. Consilierul prezidențial a mai subliniat importanța adaptării la schimbările globale:„Lumea de după 1945 nu mai există. Lumea care vine nu este încă definită. În acest interval — care poate dura ani sau decenii — țările care vor prospera sunt cele care își vor folosi vechile «cărămizi» pentru a construi ceva nou, nu cele care plâng după clădirea dărâmată.” Radu Burnete a fost numit Consilier Prezidențial pentru probleme economice și sociale începând cu data de 1 iulie 2025. Anterior, între 2020 și 2025, a fost directorul executiv al Confederației Patronale Concordia.
Oana Gheorghiu: De calitatea consiliilor de administrație depind șansele unei întreprinderi să se pună pe picioare sau să moară

Vicepremierul României, Oana Gheorghiu, a declarat la Digi24 că reforma companiilor de stat este una dintre cele mai dificile, dar și necesare schimbări pentru economia românească. Declarațiile sale vin în contextul unor pierderi uriașe acumulate în ultimii ani și al angajamentelor asumate de România în procesul de aderare la OECD. Potrivit vicepremierului, în prezent există 1.502 companii de stat, dintre care 230 sunt centrale, iar restul se află în subordinea administrațiilor locale. „La finalul anului 2024, aceste companii veneau cu pierderi cumulate din toți anii de 14 miliarde de lei. De la asta am pornit și asta știm”, a spus Oana Gheorghiu. Vicepremierul a precizat, de asemenea, că situația va fi actualizată după depunerea bilanțurilor pe anul 2025, în mai 2026. Oana Gheorghiu a explicat că aproximativ 80% din aceste pierderi sunt concentrate în companiile centrale, cele mari, iar cea mai mare parte a datoriilor este către stat. „Cei mai mulți bani sunt reprezentați de datorii către stat. Nu am cifrele exacte în minte acum, dar știm clar unde este problema”, a precizat vicepremierul. Aceasta a declarat, de altfel, că Guvernul are acum instrumentele necesare pentru a produce schimbarea, prin modificarea legislației privind guvernanța corporativă. „Anul acesta s-a îmbunătățit OUG 109 pe 2011, legea care stabilește guvernanța corporativă în companiile de stat. A fost actualizată conform ghidurilor OECD, pentru că suntem în proces de aderare la OECD. Avem un instrument, avem o lege care ne dă instrumentele cu care să facem reformă”, a declarat aceasta. Ea a mai spus că termenul de reformă a devenit unul la care oamenii se uită cu scepticism, având în vedere că a fost folosit timp de zeci de ani, alături de promisiuni. „Știu că oamenii s-au săturat să audă acest cuvânt, pentru că tot auzim de cel puțin 20-25 de ani. Dar schimbarea asta în companiile de stat se poate face. Nu inventăm roata. Avem modele care au funcționat în alte țări”, a spus Gheorghiu. Un rol central în acest proces îl are instituția AMEPIP, care monitorizează și evaluează performanța companiilor de stat. Oana Gheorghiu a explicat că această instituție a fost creată pentru a respecta cerințele OECD și ale Comisiei Europene, dar că mult timp nu a funcționat la capacitate maximă din cauza conducerilor interimare. „Din noiembrie avem o conducere selectată printr-un proces corect. Este o echipă cu care simt că facem treabă”, a spus vicepremierul Oana Gheorghiu. „De calitatea consiliilor de administrație depind șansele unei întreprinderi să se pună pe picioare sau să moară”, a afirmat aceasta. Ea a mai spus că, în trecut, multe consilii erau formate din persoane numite politic, uneori pentru a compensa salarii mici din administrație. Noua lege elimină complet această practică, spune ea. Numărul membrilor consiliilor de administrație a fost redus la trei sau cinci, în funcție de dimensiunea companiei. „Numărul mic creează flexibilitate, asigură competența necesară și nu încarcă cheltuielile companiei”, a explicat vicepremierul. Un singur membru poate fi numit de minister, dar și acesta trebuie să îndeplinească aceleași criterii de competență ca ceilalți. Restul membrilor sunt selectați prin proceduri transparente, supravegheate de AMEPIP. Ea a explicat că membrii consiliilor de administrație trebuie să aibă, de altfel, competențe reale. „Este absolut necesar să fie un finanțist, pentru că deciziile au impact financiar. Este necesar un specialist în domeniul de activitate al companiei, iar al treilea membru poate fi jurist sau economist, în funcție de nevoile companiei”, a declarat Oana Gheorghiu.
Vicepremierul Oana Gheorghiu despre TAROM: într-o formă sau alta, compania asta trebuie să existe

Guvernul are pentru TAROM un plan de restructurare aprobat de Comisia Europeană în curs, care se închide la finalul anului 2026, cu un buget alocat pentru a achiziționa aeronave, a declarat vice-premierul Oana Gheorghiu, sâmbătă la Digi24. Compania de stat este una din cele 22 ce trebuie restructurate până la sfârșitul anului și pentru care există jalon în PNRR. „Ce ne propunem până la finalul anului este ca pentru toate aceste 22 companii din primul val să avem clar planul de restructurare și început de implementare a acestor planuri și în paralel, pentru că nu ne oprim la aceste 22, să începem analiza și pe următoarele companii”, a spus Oana Gheorghiu. Despre TAROM, vicepremierul a spus că această companie, confruntată cu probleme financiare grave trebuie să existe în continuare: „Cred că există o emoție la nivelul societății pentru această companie. Asta e percepția mea. Deci, într-o formă sau alta, compania asta trebuie să existe”. Despre soluția ieșirii din impas, vicepremierul nu s-a pronunțat în niciun fel. Oana Gheorghiu a lăsat, însă să se înțeleagă că o privatizare a TAROM nu ar fi o variantă greșită. „Care este soluția potrivită pentru ea? Nu mă pot antepronunța, dar ce aș vrea să spun este că mi-aș dori foarte mult să ieșim din paradigma asta a nu ne vindem țara sau nu facem parteneriate public-private, că vine cineva și ne ia ceva. Cred că interesul statului român este să aducă plusvaloare pentru societate, să aducă bani pentru societate, nu să-i piardă. Iar felul în care a gestionat până acum lucrurile ne arată că nu a făcut-o bine”, a spus vicepremierul.
Capăt de drum pentru Gabriela Ruse, în turul trei la Australian Open

Gabriela Ruse (România, 79 WTA) a fost învinsă de Mirra Andreeva (Rusia, 7 WTA), scor 6-3, 6-4 în turul trei al Grand Slam-ului de la Australian Open! Gabriela Ruse își încheie aventura la Australian Open 2026, Mirra Andreeva fiind prea puternică pentru sportiva noastră, scor 6-3, 6-4 după o oră și 37 de minute de joc. Gabi părea că își revine, iar la scorul de 4-5 a avut 30-0 pe serviciul adversarei. Mirra a câștigat însă patru puncte consecutive, ultimul după o greșeală incredibilă a româncei, comisă la doar câțiva metri de fileu. Ruse rămâne cu un premiu de 220.609 de dolari, pe care și l-a asigurat pentru prezența în turul al treilea de la Australian Open. De asemenea, ea a urcat 7 locuri în clasamentul live, până pe 72 WTA. Waving hello to the second week 👋 Mirra Andreeva beats Ruse 6-4 6-3 to advance into round four.@wwos • @espn • @tntsports • @wowowtennis • #AO26 pic.twitter.com/Uwo2OT1LmV — happy Tennis (@happy_tennise) January 23, 2026 UPDATE 14:05 Gabriela Ruse pierde primul set al confruntării cu Mirra Andreeva, scor 3-6 după 44 de minute de joc. În ciuda unui început de meci în care a evoluat curajos și a pus presiune pe serviciul adversarei, Gabi a cedat inițiativa în ultimele game-uri. UPDATE 13:15 Gabriela Ruse și Mirra Andreeva se pregătesc să intre pe teren. Meciul începe cu întârziere față de ora anunțată inițial, întrucât Fraces Tiafoe și Alex De Minaur și-au încheiat duelul în jurul orei 13:00. Gabriela Ruse joacă un meci de gală, vineri, împotriva favoritei numărul 8 de la Australian Open, Mirra Andreeva. Partida este programată pe arena centrală Rod Laver, unde sportiva noastră nu a mai disputat niciun meci de simplu în carieră. Ruse este singura jucătoare din România rămasă în concurs la Australian Open, după ce Jaqueline Cristian a pierdut în primul tur, iar Sorana Cîrsta a cedat în manșa secundă. Gabriela Ruse, duel de foc cu Mirra Andreeva în turul trei la Australian Open! Live Text Online după ora 12:30 Gabriela Ruse și Mirra Andreeva se întâlnesc pentru prima oară în circuitul profesionist, duelul de la Australian Open având o miză uriașă. Calificarea în optimile de finală va fi recompensată cu un premiu de 323.088 de dolari și 240 de puncte WTA. Cele două jucătoare și-au asigurat un cec de 220.609 de dolari pentru accederea în turul trei. Ruse a învins-o în faza precedentă pe favorita gazdelor, Ajla Tomljanovic (Australia, 78 WTA), cu 6-4, 6-4, în timp ce Andreeva a trecut de Maria Sakkari (Grecia, 53 WTA), scor 6-0, 6-4. Câștigătoarea meciului dintre Gabriela Ruse și Mirra Andreeva, transmis la TV pe programele Eurosport, o va înfrunta în optimi pe Elina Svitolina, a 12-a favorită de la Australian Open. În turul trei, ucraineanca a dispus în minimum de seturi de Diana Shnaider (Rusia, 22 WTA), scor 7-6(4), 6-3.
Oana Gheorghiu despre scandalul cu președintele PSD: Eu n-am avut o relație cu domnul Grindeanu și nici cu PSD înainte

Vicepremierul României, Oana Gheorghiu, a declarat la Digi24 că nu are conflicte cu PSD și că relația sa cu colegii din Guvern este bazată pe colaborare, în ciuda declarațiilor apărute în spațiul public. Întrebată despre relația tensionată cu PSD și despre afirmațiile făcute de liderul social-democrat Sorin Grindeanu, care a calificat drept „populism grețos” pozițiile sale privind pensiile speciale ale magistraților, Oana Gheorghiu a explicat că, în realitate, nu a existat niciodată o relație între ea și acesta. „Eu n-am avut o relație cu domnul Grindeanu și nici cu PSD înainte. Domnul Grindeanu a făcut niște declarații, asta nu face să avem o relație. Eu nu am răspuns acestor lucruri pentru că nu fac politică, nu mă interesează, n-am miză, nu caut electorat și nu am de ce să răspund unor declarații politice care au doar scopul de a-și crește, probabil, popularitatea”, a declarat vicepremierul. Ea a precizat că nu a avut discuții directe cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, și că interacțiunile dintre ei s-au limitat la simple saluturi. În schimb, ea a afirmat că, la nivel guvernamental, colaborează foarte bine cu reprezentanții PSD și cu toți ceilalți membri ai Executivului. „Legea asta a guvernanței corporative a fost lucrată de oameni din PSD și am văzut că țin la legea asta și că își doresc să fie implementată. A fost lucrată de domnul Țuțuianu, de domnul Radu Oprea și de domnul Neacșu în mare parte”, a afirmat Gheorghiu. Aceasta a afirmat de asemenea, că lucrează foarte bine cu toată lumea din Guvern: „Nu m-am dus să mă cert cu nimeni acolo, vreau să construiesc și chiar cred că e nevoie de un pic de maturitate în lumea politică”. Despre conflictele actuale din Guvern și tensiunile apărute între partide și reprezentanții acestora, Oana Gheorghiu a negat și a afirmat că „nu am văzut pe nimeni să se certe. Toată lumea lucrează. Când ajung acasă și dau drumul la televizor, mi se pare că am ajuns într-o altă țară. Văd numai scandaluri”.
Nemaivăzut! S-a doborât recordul de goluri la Campionatul European de handbal

Un meci de la Campionatul European de handbal a intrat în istoria sportului fiind doborâte nu mai puțin de trei recorduri printre care și cel de goluri. Franța și Portugalia au făcut spectacol în grupa 1 principală la EHF Euro 2026. Cele două naționale au marcat pe parcursul celor 60 de minute nu mai puțin de 84 de goluri. Franța s-a impus cu scorul de 46-38 în fața Portugaliei în runda secundă. Spectacol total în EHF Euro 2026: s-a doborât recordul de goluri Formația antrenată de Guillaume Gille a reușit să obțină o victorie de senzație în confruntarea de la Herning, de pe Jyske Boxen Arena. Francezii au marcat nu mai puțin de 46 de goluri și au contribuit la doborârea unui record istoric. Cele două naționale au marcat împreună nu mai puțin de 85 de goluri, reușind să doboare recordul de 81 de goluri, stabilit tot în cadrul acestei competiții la capătul duelului Slovenia – Muntenegru 41-40. La Campionatele Mondiale, recordul este de 80 de goluri, setat chiar într-un meci al României cu Rusia, 38-42, în 2011. Francezii au mai pus mâna pe două recorduri în același meci. Au egalat recordul pentru cele mai multe goluri marcate într-un meci masculin la EHF Euro și au înscris cele mai multe goluri într-o primă repriză tot în cadrul aceleiași competiții (28). Grație acestui succes, formația din Hexagon a ajuns pe prima poziție, cu 4 puncte. Germania o poate depăși dacă obține încă un succes, având tot 4 puncte, dar un meci în minus, la fel ca Norvegia. Cele două vor avea un duel direct. Danemarca e pe locul 3, la egalitate de puncte cu Portugalia și Norvegia (2 puncte), în timp ce Spania nu a obținut niciun punct. Reacția căpitanului Franței după meciul de senzație de la Euro 2026: „Am jucat excelent” Ludovic Fabregas a vorbit despre meciul aproape perfect făcut de coechipierii săi, care vine la câteva zile de la înfrângerea în fața Danemarcei. „Ca și căpitan, trebuie să fii mândru de reacția echipei franceze împotriva Portugaliei (46-38), la două zile după înfrângerea cu Danemarca (32-29). Este fantastic, o reacție excelentă. Reflectă spiritul acestei echipe. A fost construită pe acest lucru, încă de la început, chiar de la începutul acestui nou capitol, al acestei noi generații. Nu aveam nicio îndoială în privința acestei reacții. Știam că există caracter, că există mândrie în toată lumea. Este îmbucurător, dar această victorie va avea sens doar dacă vom putea menține acest nivel de performanță în următoarele două meciuri.” Am făcut un meci fantastic. Prima repriză a fost mai mult decât perfectă. După aceea, a fost greu de replicat. Dar am avut totuși o a doua repriză bună, poate cu puțină imprecizie. Dar mi-a plăcut dorința de a termina în forță. Pentru mine, este important și faptul că în ultimele trei sau patru minute am putut continua să jucăm, pentru că asta ne-a lipsit puțin împotriva danezilor.”, a declarat Fabregas, potrivit L equipe.